vineri, martie 29, 2024

O propunere și o programă

                                                                      Notă: Din punctul meu de vedere, partea cea mai
interesantă a acestui text e a doua – programa.

            Anul trecut, la începutul lui august, m-am pomenit cu o propunere care m-a lăsat perplex: domnul Adrian Ivan, Rectorul Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul”, m-a invitat să țin – în semenstrul al doilea al acestui an universitar – un curs de ”Etică și Integritate Academică” la instituția pe care dânsul o conduce.

            Propunerea avea prin ce să mă surprindă: mai înainte de toate, deși eu și domnul Ivan ne cunoaștem, nu mă consider a fi printre oamenii la care dânsul se gândește în primul rând pentru o asemenea ofertă. Ne cunoaștem din facultate, de la Cluj, domnul Ivan fiind absolvent de Istorie (cu un an mai mare decât mine), iar eu – deși absolvent de Filosofie – mi-am trăit cea mai mare parte a studenției printre istorici. Pe vremea aceea, domnul Ivan era un tânăr student în anii terminali, apoi asistent la Istorie Universală Contemporană, care mergea periodic (sper să nu mă înșel) în Elveția cu burse, citea și era pasionat de fundamentele Uniunii Europene (temă nouă în acei ani) și cu care am discutat de multe ori, cu real folos pentru mine. După facultate ne-am întâlnit episodic, doar în contexte oficiale, însă de fiecare dată am avut ceva să ne spunem. Am aflat din presă de numirea dânsului la conducerea Academiei de Informații, cu misiunea de-a reforma ceea ce fusese un cuib de corupție și de impostură. Nu știu ce a reușit să facă acolo, căci n-am văzut lucruri spectaculoase anunțate de media, însă – pe de altă parte – știu că o instituție e, asemeni unui organism viu, ceva refractar la amputări sau la schimbări bruște. În general, orice instituție e ispitită să-și linearizeze trecutul, încadrându-l într-o logică ascendentă, oricât de problematic sau de scandalos ar fi el. (De aceea nu veți vedea oameni din mediul militar vorbind despre catastrofele celor două războaie mondiale sau oameni din Biserică evocând nedreptatea făcută greco-catolicilor ori conivența cu regimul comunist.) După invitația pe care mi-a făcut-o a izbucnit în spațiul public scandalul legat de doctoratul Ministrului de Interne, Lucian Bode, care l-a avut drept coordonator de teză pe domnul Ivan. Tot ce pot să spun, vis-à-vis de această tristă istorie e faptul că eu unul sper că domnul Ivan – la fel ca domnul Radu Carp – va găsi resursele de a se comporta (cum se spunea pe vremuri) ca un om de onoare și de a se delimita de ceea ce nu cadrează în nici un fel cu pasiunea dânsului din anii în care l-am cunoscut.

Se cuvine să mai adaug un lucru: eu însumi sunt (un etern) lector la o universitate de provincie; nu am nici o funcție, nu aparțin nici unei coterii și, ca atare, nu mă văd invitat pe la diverse, precum oamenii cu CV-uri consistente. O spun cu sinceritate: după ce am închis telefonul mi s-a părut că singura rațiune a domnului Ivan de-a mă invita să țin un asemnea curs în instituția pe care o conduce sunt textele pe care – de-a lungul anilor – le-am scris depre problemele educației (inclusiv despre derapajele de etică și integritate) care, sper, îi vor fi atras atenția asupra mea. Căci alte merite nu am.

            Atunci, în vară, când mi s-a făcut propunerea aceasta, am judecat temeinic ce să fac. Până la ea, nu mi se părea că un curs de Etică poate fi și o problemă morală. Dar, tocmai pentru că am scris despre varii lucruri legate de disfuncționalitățile mediului academic, știam despre ce e vorba. Academia de Informații ”Mihai Viteazul” are, în dulapuri, schelete de uriași. Oricine vrea să aibă o idee a dimensiunilor pervertirii mediului universitar, să citească remarcabila carte a doamnei Șercan despre ”Fabrica de doctorate”, al cărui ”personj principal” e Gabriel Oprea, cel care-și făcea jocurile ”academice” tocmai la această instituție. Lucruri care în orice țară ar fi ținut de infracțiuni deosebit de grave, la noi erau făcute de un înalt reprezentat al Guvernului (ministru, prim-ministru interimar) sub acoperirea ”serviciilor”, cu tot cu școala lor. Nu știu ce va fi fost la mijloc – tentația avansărilor, șantajul, puterea ierahiei – cert e că nimeni dinlăuntru nu a reclamat public practici pe care (iarăși, în orice țară civilizată), serviciile secrete sunt chemate să le investigheze.

            Dat fiind că nu pot invoca neștiința acestor lucruri, faptul de-a intra – fie și colaborator – într-o asemenea instituție e riscant. Și asta mi-am spus și eu. Cu ceva timp în urmă am scris despre acuzele care i s-au adus în urmă cu câțiva ani domnului Mihai Șora și, în situația dânsului, am văzut foarte bine cum funcționează o formă a oprobiului: cea care se bazează pe culpa prin asociere. Domnul Șora, venind, în 1948 (după 10 ani), din Franța să-și vadă părinții i s-a interzis să se întoarcă în Occident la familie și – probabil pentru că nu dădea bine să fie arestat un membru al Partidului Comunist Francez (la care domnul Șora a aderat în timpul ocupației naziste a Franței) – ”a fost încadrat” ca mărunt referent pe presa străină la Ministerul de Externe, condus (în acea vreme) de Ana Pauker. De aici, asocierea: din victimă a unei rețineri împotriva voinței dânsului, domnul Șora a fost făcut – de către detractorii săi – acolit al Anei Pauker, nomenklaturist, profitor al privilegiilor ”de partid și de stat” într-o vreme în care ”adevărata elită” se prăpădea în închisori. Logica aceasta perversă e imbatabilă: nu contează cine ești și ce faci, dacă apari într-un context alături de X sau de Y, dacă ești văzut aici sau acolo înseamnă că ești exact ca ăia sau participi la cele mai sinistre lucruri ce se fac în mediul respectiv.

            Când domnul Ivan mi-a făcut propunerea, prima dată m-am gândit – eu însumi ispitit de procesul de intenție (dar poate așa e când ai de-a face cu ”serviciile”!) – la ceea ce francezii numesc une opération image: în speță o tehnică mediatică prin care unei instituții / persoane putrede pe dinlăuntru i se oferă o fațadă spectaculoasă. Mai exact, m-am întrebat dacă nu cumva am nimerit în situația a ceea ce (vis-à-vis de ”tovarășii de drum” ai comuniștilor) se numește ”un idiot util”, adică cineva – mai mult sau mai puțin candid – care e pus pe post de păpușă în fereastra unei clădiri în care se petrec lucruri inavuabile. Altfel spus: nu cumva acceptând oferta și mergând să țin respectivele cursuri, mi-aș pierde liberatea și aș juca, cu sau fără voie, într-un scenariu regizat de alții? Trebuie să mărturisesc că acest lucru nu mă sperie. Am mai avut de-a face cu logici instituționale: și aici, la Universitatea din Oradea, și în administrația publică. Lucrurile pe care le-am făcut și cele pe care le-am scris (ambele publice) sunt mărturia faptului că eu unul nu cred că, atunci când intri într-o instituție, trebuie să-ți lași conștiința la garderobă. Indiferent care e contextul în care mă aflu, consider că cea mai bună cale e aceea de-a face totul la vedere. Pentru mine, asta înseamnă a medita asupra experiențelor pe care mi-e dat a le traversa, a încerca să le formulez și a face public gândul meu asupra lor. Uneori oamenii se duc, dar rămânem prizonieri ai unor situații care ne scapă tocmai pentru că nu le-am formulat suficient de clar.

            Mai trebuie să spun un lucru: asemeni domnilor Mădălin Hodor și Mihai Demetriade – acuzați și dânșii pentru că predau la sus-numita Academie – nici eu nu cred că SRI-ul de azi e sută la sută Securitatea de ieri. Altminteri n-ar fi deloc creditat de partenerii noștri internaționali și s-ar afla pe lista instituțiilor care ar trebui restructurate la cererea organismelor internaționale. Cred, mai curând, că e – ca o groază de instituții de la noi, o structură în (permanentă) schimbare, cu fluxuri și refluxuri, cu o ”memorie instituțională” ce caută să adapteze trecutul prezentului, cu oameni de tot felul: unii puși doar pe căpătuială, alții căutând să-și facă treaba, cu bătrâni ce-ncearcă să oprească timpul în loc și cu lupi tineri, dornici de ascensiune, cu persoane ce fac eforturi reale, dar și cu piedici puse pe scara carierei și cu ”ocolișuri” tentante, cu carte serioasă la unii și pile și intervenții la alții etc. Lucrurile acestea sunt peste tot.

Nu cred că e util să creăm o mitologie a ”serviciilor” ca o Mafie ocultă ce controlează totul în lumea noastră. Sunt convins că și acum, la fel ca și-nainte de 1989, legenda e mult mai mare decât realitatea. Ideea de a hipertrofia rolul acestor instituții vine, în bună măasură, pe fondul nevolniciei decidenților politici, care nu sunt în stare să asigneze un rol și o funcție precisă (și, implicit, responsabilități clare) celor care se ocupă cu culegerea informațiilor. Și-n ”servicii”, la fel ca-n alte domenii, hoția și impostura se practică pur și simplu pentru că ”se poate”. Întrebarea pe care-ar trebui să ne-o punem este de ce, după 33 de ani de democrație, încă ”se poate” să avem istorii precum acelea ale lui Gabriel Oprea sau Lucian Bode. Dar această întrebare ține – deja – de lucrurile asupra cărora poartă temele cursului meu.

            S-a întâmplat ca, cu câteva zile înainte de telefonul domnului Ivan, să se petreacă ceva care să facă ”să biruiască gândul” de-a accepta oferta dânsului. E vorba de faptul că Înalta Curte de Justiție și Casație hotărâse, definitiv și irevocabil, că omul – chestor de Poliție! – care o amenințase pe doamna Emilia Șercan se face vinovat de fapta de care fusese acuzat. Aceasta era o constatare, în sfârșit sancționată de lege. Știrea era aceea că, în momentul pronunțării verdictului, omul în cauză era la nu-știu-ce școală de vară a Ministerului de Interne unde le ținea participanților cursuri de… ”Etică și Integritate”! Putem să râdem în fața acestei incongruențe scandaloase, însă, pe mine, telefonul domnului Ivan m-a pus în cauză. Oare nu sunt și eu vinovat – și nu suntem cu toții, cei care ne facem treaba cât se poate de onest – că se ajunge la asemenea enormități? Dacă acceptăm logica bulelor închise și trăim în lumi în care cu toții partajăm în mod spontan aceleași idei – unii de seriozitate, alții de descurcăreală – nu se ajunge, în chip fatal, la asemenea episoade stupefiante? Poate că soluția nu e aceea de-a discuta și de-a scrie noi pentru noi, cei care oricum suntem convinși de plaga imposturii academice, ci de-a merge tocmai la cei pe care ea-i afectează (sau îi poate afecta într-o măsură mai mare decât pe alții) și de-a le explica – cât se poate de limpede – la ce se expun. Și, mai ales, de-a le arăta că pot obține la fel de mult, făcând-și treaba bine.

Dar, evident, pentru asta, trebuie învățați cum se face o cercetare adevărată, cum se alege un subiect, cum se construiește o bibliografie, cum se citește profesionist, cum se coroborează sursele, cum se formulează și se elimină ipoteze, cum se argumentează, cum se scrie, cum se corectează și cum se verifică un text. Am mai spus-o și o repet: majoritatea oamenilor care ajung într-o facultate nu știu să facă aceste lucruri. De multe ori, de prea multe ori, se dedau la copiat și la plagiat pur și pentru că doar asta știu și doar atâta pot. Indiferent cum îl judecăm, domeniul informațiilor este unul în care gândirea clară, formularea precisă și consemnarea riguroasă sunt – și vor fi – decisive. Și, pe fondul tensiunilor din zonă, rolul serviciilor de informații va crește, nu va scădea. Nu știu cum văd alții aceste lucruri, însă mie unuia mi se pare că e unul din locurile în care un curs de ”Etică și Integritate Academică” bine făcut chiar și-ar avea rostul. Nu mă consider a fi cel mai potrivit pentru asta: doamna Emilia Șercan, domnul Valeriu Nicolae, domnul Marian Popescu, doamna Brândușa Armanca, doamna Melania Cincea sunt mult mai buni și mai potriviți decât mine. Dar, dacă mie mi s-a făcut oferta, n-aș vrea să se spună (și să-mi spun eu însumi) mai apoi că – pus în fața situației – am preferat să evit contactul cu realitatea și să scriu texte greoaie pentru cei care, oricum, sunt de aceeași părere cu mine.

            Nu mă cred investit cu valențe apostolice, dar – dacă tot am fost chemat – e o bună ocazie de-a spune lucrurilor pe nume acolo unde, poate, acest fapt contează mai mult decât în alte părți. Pentru mine personal e și o ocazie de a-i cunoaște pe cei despre care nu știu nimic altceva decât ceea ce vehiculează presa, de a-mi da seama cum gândesc, unde sunt problemele lor, care e structura instituțională în care sunt prinși, ce știu, ce nu știu și – pornind de aici – ce se poate face realmente pentru ei. Pentru ca lumea lor – care, ne place sau nu, e și a noastră – să nu mai fie una a ipocriziei, a minciunii, a furtului, a acoperirii furtului și a unei conștiințe culpabile ce ne apasă pe toți și pe care unii o înneacă în alcool. Pentru aceasta am gândit programa de jos. Dat fiind că Academia de Informații nu mi-a pus în față nici o clauză de confidențialitate, nu văd nici o problemă în a o face publică. Etica, în esența ei, are o dimensiune publică.

PROGRAMA

CURS 1. De ce e necesar un astfel de curs? Cazurile notorii – în primul rând de la Academia Națională de Informații – și scandalul produs de ele. Cine e responsabil pentru aceste lucruri? Oameni, instituții, relații informale, legislație. Neutrul (”sistemul”), individualul (”X sau  Y”) și blocajele. De unde poate porni schimbarea? Problema etică (a alege între bine și rău) și cea tragică (a alege atunci când nu e bine niciodată). Forma fundamentală a eticii: a nu face răul atunci când poți să-l faci. Analiza practicilor cotidiene. Onestitatea ca terapeutică.

Teme de discuții 1: poate fi normalizată impostura? Argumentul lui Trasimachos și contraargumentul lui Socrate. Sincronizarea noastră cu Occidentul – în mod particular în ceea ce privește serviciile de informații – e un act de copiere sau nu? Care sunt limitele ei? Dezbaterea identitară.

CURS 2. Plagiatul – ce e el, unde apare și cum îl sesizăm. În amonte: copiatul. Faptul de a copia reprezintă o problemă morală sau e o simplă strategie de supraviețuire? Rezultatul copiatului: ”neajutorarea învățată”. Legătura dintre aceasta și impostură. Complexele impostorului și permanenta supralicitare pentru a scăpa de ele. Cum ne dăm seama că un text este plagiat? Decalajul dintre felul în care omul se exprimă și felul în care scrie. Diferențele dintre diversele secțiuni ale textului scris. Menționarea parțială sau deficitară a surselor (citări eronate, traduceri aproximative, note inexistente sau anapoda). Bibliografia e un tablou al problematicii studiate. Verificarea coerenței argumentării. Verificarea originalității concluziei. Probleme legate de noul ChatGPT.

Teme de discuții 2: De câte ori s-a corectat la modul serios o lucrare copiată? Vi s-a atras atenția asupra problemelor ei? Cum s-a urmărit sancționarea imposturii și îndreptarea celui ce-a avut ispita de-a o face? Cum ați reacționat când nu s-a întâmplat nimic?

CURS 3. Munca intelectuală. Rigorile și răsplățile ei. De unde începe: disciplina muncii. Ce înseamnă studiul? A citi, a însemna, a-ți face notițe, a înțelege. Structura unui text. Contraargumentele și deschiderile textului studiat. Cercetarea: fixarea unei teme. Rolul ipotezelor. Metodologia: forma și limitele căutării. Teoriile ca instrumente de cunoaștere. Ipotezele și verificarea lor. Coroborarea surselor. Formularea: suntem noi înșine doar cu cuvintele noastre. Curajul de a spune ce gândești. Dificultatea de a numi. Responsabilitatea formulării. Exercițiul continuu al scrisului. Refacerea textelor: ce lăsăm la o parte și ce păstrăm. Coerența argumentelor. Frazarea, lungimea paragrafelor, unitatea textului. Travaliul corectării.

Teme de discuții 3: ce conteză cu adevărat într-o cercetare e descoperirea demnității proprii. Ceea ce am cercetat temeinic, studiind sursele, coroborând datele, verificând a) logic, b) prin comparație cu alte cercetări mă face să ating un adevăr absolut. Nici un șef nu-mi poate spune că ceea ce am obținut la capătul acestui parcurs nu e adevărat. Raportul dintre exprimarea orală și scriere. Felul în care se influențează reciproc.

CURS 4. Publicarea: care e rostul ei? Faptul de a intra în dialog cu ceilalți cercetători în domeniu. În orice domeniu adevărul se naște din dezbaterea purtată de specialiști. Contraargumentele celorlalți validează și completează o muncă temeinică. Popper: falsibilicabilitatea (deosebirea dintre știință și credință). Deschiderea spre o problematică mai amplă. Continuarea cercetării dincolo de obiectivele fixate inițial. Logica citărilor în lumea academică. Faptul de a contribui la avansul cunoașterii într-un domeniu. Încrederea reciprocă a specialiștilor în munca lor.

Teme de discuții 4: ce înseamnă faptul că suntem atât de puțin prezenți în dezbaterea internațională a diverselor subiecte? Inadecvarea la temele dezbătute, parohialismul perspectivei, mediocritatea cercetării, preocupări autoreferențiale sau glosse (aproximative) pe marginea celor spuse de alții.

CURS 5. Problema citărilor. Regulile de citare sunt universale și sunt vechi de când Modernitatea. Dimensiunea critică a modernității. ”Preluarea” textelor din surse străine într-o cultură precară: traducerea (fără a indica sursa), compulsarea, rezumarea, referirea vagă. Social media: rostogolirea unor fragmente devenite ”bunuri comune”, meme-le. Aluzia, apropoul, semnul către etc. nu sunt practici științifice. Știința face explicit implicitul. Totul trebuie menționat clar: metodologie, ipoteze, surse, pașii parcurși, argumentele, concluzia. Originalitatea e noul, adică plusvoaloarea produsă de cercetător.

Teme de discuții 5: nu trebuie să spunem totul într-o lucrare, însă ceea ce conține ea trebuie să fie suficient de solid pentru a fundamnenta alte cercetări. Lanțul cunoașterii.

CURS 6. Platitudinile. Cercetarea pornește, întotdeauna, de la probleme, nu reia și nu comentează platitudini (adică lucruri banale, pe nimeni nu le contestă). Primul pas al oricărei cercetări: a sesiza problematicul unei situații, unui context, a unei cercetări anterioare, etc. Problematicul ne solicită, ne ”pune în problemă”. Întrebările – de ce?, cum?, cu ce scop?, ce înseamnă asta? – ca instrumente de lucru. Un text articulat e alcătuit dintr-o mulțime de răspunsuri la arborescența de întrebări ce se nasc dintr-o problemă temeinic analizată.

Teme de discuții 6: compilația – adăgarea, unele după altele, a varii paragrafe având tangență cu subiectul, dar o foarte slabă legătură între ele. Speculația gratuită. A nu spune nimic.

CURS 7. Probleme specifice studiilor de securitate: analiza de date. ”Crucea cunoașterii”: pe verticală istoria problemei, pe orizontală marile teorii. A se evita deopotrivă simplul rezumat și datul cu părerea. Rigoarea și regulile prognozei. Formarea discernământului – capacitatea de-a acționa în vremuri de criză. Probleme specifice mediului militar: ierarhia. Ce se află și ce nu se află sub jurământul militar și spiritul de corp? Obiecția de conștiință – legislația ei și domeniile de aplicație. Lanțul dependențelor și captivitatea lucrurilor nespuse. Cumpărarea prin funcții, avansări, amenințări, șantaj. Vulnerabilitatea unui sistem de securitate ce funcționează în această logică. De ce impostura e o amenințare la adresa siguranței naționale?

Teme de discuții 7: Cum evităm capcanele ideologiei și ale fake-news-urilor? Când cel ce-ți cere să(i) juri tăcere te obligă să încalci jurământul militar. Cum ați proceda dacă ați fi chemați la o ”curte de onoare” menită a-i sancționa pe impostori? Pe baza căror argumente v-ați judeca colegii?

            Cam asta ar fi. Se impun câteva precizări: un semestru presupune, în mod obișnuit 14 întâlniri cu studenții. Dat fiind că aceste cursuri sunt trecute în programă cu câte o oră pe săptămână, în general se preferă formula a două ore + seminar (acolo unde se face). Asta înseamnă 7 întâlniri. Formula are și un avantaj: acela că din cauza comprimării în timp – și a modularitații orarului – se evită pierderea orelor care cad în sărbători legale sau în zile în care au loc evenimente ale instituției. Evident, dat fiind atâtea lucruri de spus și de discutat, ar fi bine să fie mai multe ore – și sunt dispus să răspund invitației studenților dacă mai vor întâlniri – pentru a detalia mai bine o temă sau alta. Sunt lucruri, în varianta mea de programă, ce pot fi parcurse mai rapid, dacă voi afla – din contactul cu studenții și cu alți colegi de acolo – că au fost tratate la alte discipline (”Gândire Critică”, ”Scriere academică” etc.). În acest caz aș putea insista strict pe ceea ce interesează auditoriul. Sunt și lucruri pe care va trebui să le învăț eu însumi (în măsura în care sunt accesibile profanilor): cele ce țin de ierarhia secretelor militare, de dreptul la obiecția de conștiință, de mecanismele interne ale protestului și contestației într-o ierarhie militarizată. Cărțile doamnei Șercan și ale domnului Valeriu Nicolae sunt bibliografie obligatorie. M-aș bucura ca dânșii, domnul Marian Popescu, doamna Brândușa Armanca, doamna Melania Cincea sau oricare alții indicați de aceștia să participe la seminarii și să le explice studenților, concret, pe cazuri din mediul lor ce e impostura, unde duce ea, cum se depistează și cum o plătim cu toții.

            Nu-mi fac iluzia că un curs al meu va schimba lumea. Dar, pe de altă parte, cred că nu e zadarnic. Cum va fi, vom vedea. Și voi mai scrie aici, cu siguranță.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Respectele mele sincere domnule Maci.
    „Nu-mi fac iluzia că un curs al meu va schimba lumea”
    Cu siguranta ce faceti dumneavoastra, o va face ceva mai buna.

  2. Citind programa mă întreb:
    cursurile sunt facultative sau se dă examen serios?
    studenții vor învăța pe de rost sau chiar vor înțelege aprofundat materia?
    Vor copia sau nu la examen?

  3. Felicitari pentru tot acest demers. Nu este usor. De undeva trebuie pornit si dv. sunteti printre cei care pot aduce o schimbare de paradigma in plagiat si etica universitara. Ar trebui ca materialul dv sa fie citit de seful statutului KWI si de cei din min.educatiei si cercetarii pentru a intelege mai bine cu ce oameni se lucreaza in guvern si care stirbesc imaginea tarii in exterior. Prin ambasade si mass media asemenea lucruri ajung la urechile altor guverne. Au si altii, plagiatori dar nu am batut toate recordurile.

  4. Demersul este binevenit .Punerea in pagina este extrem de utila pentru a intelege fenomenul plagiatului .Toate referirile par a fi purtatoare de corectitudine indiferent daca unele carti, ce sunt specificate ca si necesare ,nu poarta intotdeauna un adevar total exprimat .Impostura este si ea evidenta si cuprinde nu numai cazurile unor Teze de Doctorat ce din pacate sunt folosite si politic (aici este marea intrebare ) ci si multe alte cazuri atasate unor lucrari ce au ca si finalitate diferitele forme ce aduc textierului o diploma oarecare .Tezele de Doctorat ,ce contin texte plagiate ,sunt usor de verificat nu numai prin diferenta observabila in cazul scrierilor puse fata in fata cu modul de exprimare ci ele sunt vizibile chiar observind si diferentele de scriere aparute in textul integral al Tezei de doctorat .Cu totii stim si perioada in care aceste falsuri au putut fi produse si cine sunt cei care fac parte din Comisiile ce au oferit aceste titluri.Atentie Doctorandul nu putea sa isi ofere singur titlul in cauza . Noua legea ,aparuta in domeniu, elimina multe dintre posibilitatile ce cindva erau folosite spre a obtine astfel de Diplome .Intoarcerea in timp este si ea binevenita dar punerea sub lupa indoielii doar a unor astfel de lucrari este contraproductiva . Ne este foarte clar cum beneficiarul nu este singurul vinovat iar cei care selecteaza anumite lucrari (unele dintre ele nu erau supuse legal in perioada aparitiei spre a mentiona de fiecare data lucrarea folosita ca si inspiratie scrisa ea fiind mentionata doar in final )par a fi inregimentati politic prezentind trunchiat adevarul .Acesta forma de atac trebuie sa dispara .Nu putem merge la nesfirsit cu atacul mediatic asupra unor persoane spre care este indreptata doar o anume forma de indoiala ce de multe ori nu prezinta garantia unui adevar absolut .Una peste alta textul ne pare a fi binevenit chiar daca induce un adevar ce nu este prezentat in totalitate oferind nuante de partialitate atunci cind se face referire la persoane.

  5. Vă culeg ăștia ca pe floricele pe câmpii primăvara.
    Eroarea este să muți problema pe diferența dintre Securitate și SRI și să te faci nu vezi că SRI nu este defel inocent.
    A doua eroare este să consideri că plagiatul sau, în fine, încălcările eticii academice… ar fi cauzate de necunoaștere și că, o dată ce ar afla, tinerii candidați se vor transforma peste noapte din broscoi în armăsari. Nu este cazul. SRI stie foarte bine cui trebuie sau cine trebuie să primească diplome și de ce. Asta nu are legatură cu programul educational. Acei oameni oricum nu vor veni la cursuri.
    A treia eroare este să vă alintați singur în privința unei alegeri chestionabile și să încercați o acceptare publică. Cu cancerul se face chimoterapie sau pur și simplu se elimină celulele canceroase. Alifiile nu ajută. Ba dimpotrivă, îi mai și legitimează.

  6. Inteleg, domnule Maci, ca ati acceptat oferta primita, macar si numai pentru speranta ca vreodata institutia respectiva va scoate de bunavoie la lumina chiar si un singur femur sau falanga din dulapurile sale academice (de ce oare trebuie sa se numeasca academie?).
    Felicitari pentru exemplul de transparenta si mult succes!

  7. Am citit o parte din citit textul cît o zi de post și am renunțat. Deci, nu știu dacă și ce ați acceptat. Dar acel domn Ivan s-a descalificat intelectual și moral acceptînd așa-zisa „teză de doctorat” a flăcăului sălăjan semi-analfabet Bode. Știa prea bine ce face și a făcut!

  8. Asemeni d-voastra, multi altii au incasat si ei un salariu bun de la o fabrica de diplome si doctorate cu eterna scuza ca au incercat sa le explice altora ca a fura e rau.
    Si culmea, sa explici ca incalcarea legilor alora care chipurile se pregatesc sa apere legile, oricare ar fi ele, bune sau proaste.
    Asa zisa academie de informatii nici nu ar trebui sa existe, nu exista asa ceva in lumea civilizata. Doar in dictaturi si tari bananiere.
    In sfarsit, daca tot ati deschis subiectul, la seminarii veti discuta cazul bode si adrian ivan ? Le veti spune viitorilor securisti ca cel care e rector si v-a angajat e un hot ordinar care valideaza ca lucrare de doctorat orice maculatura copiata din almanahuri ? Ce le veti spune, ca rectorul nu stia cum se scrie o lucrare, ca nu stia ca a fura e ilegal sau ca pur si simplu nu citise almanahul si nu stia ca existau deja scrise de altii platitudinele respective ?
    Sau veti incuia scheletul in dulap si veti discuta cazuri mai vechi si inofensive, gen oprea ?

  9. Felicitări (mai ales) pentru „partea interesantă” a textului. Chiar cred că este o structură bine gândită.
    Acum ceva vreme m-au frământat și pe mine aceste probleme, iar câștigătoare a ieșit atitudinea „nu-l crede pe Diavol nici măcar atunci când îți spune că Dumnezeu există”… Mi se propusese (indirect) să țin un curs de introducere în drept la aceeași instituție (care dorea să se reformeze) și ajunsesem să schițez și un (mult mai rudimentar) plan axat pe ideea de reguli și de respectare a regulilor. Dar am abandonat proiectul când am luat decizia pe considerente pur subiective…
    Planul arăta cam așa:
    1. Axiologia dreptului
    A. Statul și politica (Aristotel și Rousseau)
    B. Statul și individul (Platon și Locke)
    C. Statul și piața (Socrate și Mill)
    2. Ontologia dreptului
    A. De unde vin legile (jusnaturalism vs pozitivism)(Grotius vs Kelsen)
    B. Ce sunt legile
    C. Reguli vs standarde
    3. Morfologia dreptului
    A. Ordinea legilor (piramida normativă)
    B. Construcția legilor (teoria normei)
    C. Interpretarea legilor

    • cursul acesta ar trebui sa fie obligatoriu pentru parlamentari, inclusiv cu dreptul dumneavoastra de a-i „pica” (cu retragerea dreptului de vot)…in afara de reprezentativitate, votarea de legi este principala atributie a parlamentarilor, deci cursul de drept legislativ nu ar fi ceva exagerat (precum cancanul din „Tramvai”)
      si mai bine ar fi ca promovarea acestui curs sa fie ceruta inainte de alegeri, dar asta e exagerat

  10. Aaa, și cred că ar fi util ca într-una dintre teme (probabil în 6) să aveți un punct referitor la întrebarea de bază a cercetătorului amator (și forțat): „ce mai pot eu să descopăr când deja totul s-a spus (scris)?” (cu corolarul „cărțile se scriu din cărți”)… Eu cred că sunt spații atât de largi nedefrișate (cel puțin la noi), încât o simplă muncă „la firul ierbii” (eu îi îndemn să treacă hotărârile judecătorești pe tema respectivă prin ciur și prin dârmon până găsesc pepitele pe care să le comenteze în context) nu poate să nu conducă la o lucrare autentică (și originală)…

  11. Sincer, da ne-am saturat sa tot ascultam și să citim diverse despre securiști, putem găsi și alte subiecte.

    La fel că și reportajul de la Recorder, nu zic că domnilor respectivi nu li s-a comis o mare și revoltătoare nedreptate, da sincer chiar să trezești pe toți criminalii aia care dormeau în post fiind convinși că ‘conduc tot’ e o greșeală.
    O să vedem fel de fel de acțiuni ce se vor întâmpla în jurul nostru, ca să aducă Ei aminte tuturor cine e șeful, care nu vor fi in interesul nimănui.

    Pentru că viziunea lor nu depășește gardul pe care singuri și l-au ridicat, pentru că nu poți conduce domenii despre care nici nu știi că există și e o greșeală că i-au zgândărit că să scoată ei capul prin societate să mai caste gura la ce face norodul.

    Liniște trebuia.

  12. hmmm… domnule Maci, lasa i, ca nu prea ai ce educa pe la „academia” de militie (a propos, in lumea civilizata astia nu s academicieni, ci oameni onesti ce vor sa si serveasca concetatenii). Romania sta cel mai bine n filosofie si teoria chibritului, dincolo de astea ramin exodul masiv de creiere, prostul cu patalama din administratie si un buget ce nu si mai permite decit sa plateasca lefuri si pensii. laitmotivul acestor ani de ciuma bubonica este „noi marim salarii si asiguram asistenta sociala”. care „noi” si „cui”, se stie foarte bine. orice troglodit cocotat la guvernare va fredona acest refren pina la exasperarea oricui i a mai ramas un neuron nealterat de bolsevism. acum va intreb : ce doctorat ii trebuie lui garcea militianul, ala de ar trebui sa stea n intersectie sa dirijeze traficul sau sa previna actele huliganice? dar judelui? revolutioneaza ala (judele) dreptul/dreptatea?! cum sa predati dvs etica unor progenituri provenite (majoritar) din fosti militieni, ce si aleg meseria c au vazut la parinti ce bine i a platit „statul” si ce devreme s au retras din activitate plini de privilegii si onoruri (basca bocanci, caschete si uniforme de schimb pina la moartea cu salve de tun). etica „se prinde” in cei sapte ani de acasa/dintr o familie sanatoasa, domnuleMaci!

  13. Sa speram ca nu veti regreta. Cat despre feed back-ul de la studenti, ar fi foarte interesant de cunoscut dar probabil veti puteascrie despre asta peste vreo 30 de ani.

  14. Pe vremea cand Doctoratul era cea mai inalta forma de pregatire academica existau numai doctorate in stiinte (care se faceau de regula la varsta inaintata si cu multa experienta profesionala si realizari) si nu existau doctorate in domenii militare, artistice, sportive, asistenti medicali etc. Acum cand Doctoratul este doar incheierea celui de al treilea ciclu de invatamant superior (deci se face la tinerete si fara mare experienta profesionala sau realizari) se poate incadra in orice domeniu al invatamantului superior. Deci nu trebuie sa confundam lucrurile, asa s-a stabilit acum, asa se face. Nu trebuie sa cerem o exigenta de pe vremuri la ceva care nu este acelasi lucru, ci doar se cheama la fel. Sa-i lasam pe tinerii care vor si pot sa isi termine studiile superioare, cu un minimum de probitate si decenta. Oricum nimeni nu mai ia in seama lucrarile de diploma/licenta, dizertatii de masterat, teze de doctorat si nici majoritatea rapoartelor de cercetare stiintifica, toate devin hartie moarta si se arhiveaza, unele in biblioteci cu acces restrans iar altele in arhive la care nu mai are acces nici macar insusi autorul lor. Tot ce este necesar se cumpara de regula cu valuta si comision, prea putini mai pun in practica rezultatele cercetarii stiintifice sau academice. singura valorificare ceruta este publicarea rezultatelor ca articole in fluxul principal de informatii stiintifice (ISI ori BDI) de unde pot fi luate gratis de persoanele sau firmele straine interesate. Qui prodest?

    • Perfect adevarat. Cercetarea nu mai exista decat ca sa bifam ca o avem la UE. Dar chiar acolo unde ofera solutii nu mai este cautata de mediul privat si ministere. Exista si exceptii unde cercetarea mai este aplicata dar sunt exceptii. Interesele politice si de afaceri de la noi nu au nevoie de cercetare. De aceea se rup sosele, pasaje rutiere, nu avem unele vaccinuri si medicamente, distrugem natura, poluam mediul, etc.

    • Perfect de acord. Un doctorat nu inseamna numai sa stii “cum se construiește o bibliografie, cum se citește profesionist, cum se coroborează sursele, cum se formulează și se elimină ipoteze, cum se argumentează, cum se scrie, cum se corectează și cum se verifică un text.”
      Inseamna o expertiza semnificativa in domeniu, probata si recunoscuta, publicarea unor articole/carti de specialitate si nu in ultimul rand, dovada clara a plus-valorii pe care lucrarea o aduce domeniului.
      Alfel, asa cum s-a spus in comentariu, dar in varianta vulgara – este vax.

  15. „A fi integru” nu este ceva ce se invata la scoala! In sensul ca, de exemplu, plagiatorul(potentialul plagiator) poate parcurge de „n” ori un curs de etica si integritate si tot va plagia fara rusine si fara rezerve!

    Fenomenul „hotie”(includem aici si plagiatul) se starpeste prin aplicarea stricta si riguroasa a legilor, care trebuie sa fie bine facute si in niciun caz facute de derbedei precum cei din gastile comunistoide reunite care astazi formeaza coalitia PSDPNL! Existenta unui curs de etica si integritate academica nu reprezinta nimic altceva decat o incercare de a pacali fraierii spunandu-li-se astfel ca „Iata, pe noi ne preocupa etica si integritatea…dovedim asta prin introducerea unui curs de etica si integritate…bla,bla…”!

  16. 1.Cred ca decizia d-lui Maci este judicioasa, deoarece nu ,,va schimba lumea doctoratelor”, dar va crea ,,acquisul” minimal (sau va fi inceputul creierii lui) pentru putinii care vor sa faca ceva dintr-un astfel de demers…cultural.
    Afirm acest lucru, ca urmare a unei experiente ,,pedagogice” , desi preocuparea mea de baza este legata de ,,economia dezvoltarii” – nu referitoare la inexistenta tehnicilor de invatare sau de studiu de anvergura celui cerut de un doctorat.Lipsa unor indicative tehnice de studiu ,,de inalta clasa” este si ea una din cauzele fusarelii tezelor de doctorat.
    Ca profesor am convingerea ca esecul scolar se datoreaza mai ales unor cauze ,,tehnice”, respectiv inexistenta unei consultante scolare pregatita spre a prezenta elevilor cum sa invete si mai putin unui refuz inertial de a invata.
    Unor elevi, dupa absolvirea clasei a clasa 7-a le-am ,,predat” un curs de invatare, in care, din cartea de istorie trebuiau sa memoreze mecanic 7-9 rinduri ale unui paragraf, sa memoreze treptat un intreg paragraf (punct) al lectiei, apoi treptat pe al doilea si in final lectia intrega, astfel incit sa mi-o poata expune integral, cu inerentele poticneli sau pierderi a ordinii de prezentare.Doua luni de vara (iulie-august) cei doi elevi au luat zilnic de pe NET si 2-3 rezumate (in text scris cu imprimanta) la tema paragrafului lectiei, apoi au realizat un rezumat general din lectie si cele preluate de pe NET.
    In final au devenit capabili de a expune lectia respectiva (relativ) fluent, putind dezvolta notiunile sau propozitiile mai putin aflate la nivelul clasei a 7-a. Acesti doi elevi, frate si sora au absolvit clasa a 8-a printre premianti, au intrat la liceu fiind printe premianti si acum se pragatesc sa mearga la facultate!Fara aceasta pregatire, probabil nu intrau la liceu, nu erau pe loc fruntas la invartatura chiar daca intrau si nu cred ca ar mai fi visat sa intre la facultate: la limba engleza si psihologie!
    2.Cred ca asa cum lipseste consultanta utila orientarii scolare si invatarii, la fel lipseste consultanta si seturile de tehnici de constructie a unor lucrari de inalta dificultate stiintifica, cum sint cele doctorale.
    Conducatorii de doctorate nu fac aceasta consultanta, care
    tine de interesul si pregatirea doctorandului.
    3.Aici vorbesc de cei care cred si cauta sa se perfectioneze profesional, iar nu de politicii sau birocratii care demareaza doctorate pentru 10 la suta in plus la salariu sau promovare in functii pentru care sint in genere incapabili. dar fenteaza prin cursuri de scurta durata sau doctorate de aceasta unica folosinta…

  17. În programa propusa de dvs se găsește cam des cuvântul cercetare, folosit, este drept, cu careva sensuri diferite. Nu cred ca poate fi vorba de nici un fel de cercetare în cadrul unor astfel de instituții, numite pompos academii. Aceste instituții nu se ocupă cu nici o cercetare stiintifica, iar publicarea de articole „științifice” ar trebui sa fie făcută cel mult intr-un buletin de uz intern. Câ aceste instituții mai produc și doctori arata ca lucrurile au luat-o razna.
    Dupa mintea mea participarea dvs la cursul cerut este nepotrivita pentru ca va da adăuga pic de credibilitate unor activități lipsite de substanta si rigoare stiintifica.

    • La acest nivel prin cercetare stiintifica se intelege ca dupa citirea unui/unor articole politico-militare bine orientate political correct sa redactezi un articol publicabil (chiar daca are o romgleza bizara dar care pare o exprimare moderna) la fel de bine orientat politic si eventual laudativ nu atat la adresa SUA/NATO ci al conceptiilor partidului Democrat american si evident, critic la adresa tuturor celorlalti (inclusiv UE, Ro etc.) care nu procedeaza tocmai bine (autorul stie mai bine ca ei ce ar trebui facut). Iar toate afirmatiile sa fie sustinute de referinte si bibliografie, eventual cu citate in original ca sa nu se interpreteze textul, si evident concluziile personale sa fie perfect aliniate sursei.
      Urmarea este ca se propaga gandirea unica (utila pentru promovare in anumite functii) dar nu aduce nimic nou fata de ceea ce exista deja in acel moment. In plus, cei care promoveaza pe functii de conducere in acest fel nu inteleg, nu stiu si nu pot intelege ce este cercetarea inn orice alt domeniu, si cum se face, isi inchipuie ca e ceva facil, facut la ordin si nu merita respect si finantare.
      Indirect se saboteaza invatamantul si cercetarea stiintifica nationala, sau poate chiar acesta este scopul final si nedeclarat al politicii de cercetare stiintifica din prezent.

  18. @Mihai Maci
    1. „Problema etică (a alege între bine și rău) și cea tragică (a alege atunci când nu e bine niciodată).”

    Pentru a NU ajunge la cea „tragica”, a se alege corect intotdeauna la cea „etica”, adica cea de-a doua e generata de alesul (voit sau nu) gresit la prima + factorul timp.

    2. „Onestitatea ca terapeutică.”

    Convingeti-i pe studentii si decidentii din Academie sa citeasca si sa inteleaga/conspecteze cu creionul in mana „Exercitiu de sinceritate” – Ion Vianu, din a carei Nota preliminara (la editia Polirom 2009) citez:
    „Aceste pagini autobiografice au fost scrise în toamna anului 2006, INAINTE să iau cunoştinţă de dosarul meu de la Securitate,…”

    3. „Popper: falsiBILIcabilitatea…” – falsiFIcabilitatea

    4. „…cele ce țin de ierarhia secretelor militare, de dreptul la obiecția de conștiință, de mecanismele interne ale protestului și contestației într-o ierarhie militarizată.”

    Aici e vorba de binomul politic+militarizat – in „Puterea din umbra” a celor de la Recorder se vede clar cum decidentii finali dintr-un serviciu special/secret(DGPI – in tandem cu decidentii finali din alte dulapuri cu schelete) scoate la pensie fortat oameni incomozi/integri CU LEGEA IN MANA (aprobata/tolerata/ignorata de catre politic, care e si el servit de indepartarea incomozilor/integrilor = win-win dplordv).
    De asemenea, pct 4 e legat de TOATE legile in care subiectul este AVERTIZORUL DE INTEGRITATE – mare tambalau, dupa cum ati observat si din presa romaneasca.
    =====

    Va intreb asa cum a facut-o @Lucian mai sus:

    „la seminarii veti discuta cazul bode si adrian ivan ?(…)Sau veti incuia scheletul in dulap si veti discuta cazuri mai vechi si inofensive, gen oprea ?”

    In final, va urez succes in echilibristica Dvs. intre cele doua lumi si sper sa nu iesiti, dupa acest experiment, neacceptat de nici una dintre ele.

  19. Daca tot ce înseamnă etica,conștiința,corectitudine,adevăr,samd nu ar mai exista atâta. ura,încrâncenare,minciuna. Daca toți,tot omul planetar s-ar ocupa de treburile lui, nu de ce le-ar oferi gratuit un război fabricat ptr. a distruge,a instiga,a oprima,a supune tot ce mișcă în favoarea intereselor,lumea ar fi fericita. Cu legea in mână,se calca in picioare orice norma umanistă; cu legea in mână se ucide,cu legea in mână se distrug popoare și tari,cu legea in mână se manipulează omenirea de dragul unora ca G7, care îsi impun,în creierul lor bolnav, sa schimbe ceva ce NU VOR putea în veci. URA fata de viață,de om,de credință, arată, plăcerea de a ucide,caracterele deformate ale unor demenți sătui de BINELE trăit din plin, fara munca,doar din idei de furtișaguri gratuite de la alții. Când s-au schimbat Zelenski? Normal,după vizita la STAPAN.Asa că toate teoriile,ideologiile,”plagiate” ale unor așa zise ADEVARURI FABRICATE, ne arată că LIBERTATEA,DEMOCRATIA,SPIRITUL LEGII,AL EGALITATII ,AL EVOLUTIEI ,etc. nu înseamnă nimic decât spoială in vorba,ideologie,dorința….totul O APA SI UN PAMANT,căutăm ceea ce de fapt nu ne dorim…LIBERTATEA,LINISTEA,PACEA…scormonim,. scărpinăm smocul din vârful capului,care culmea incepe să ne doară și să deraieze.Vorbele sunt frumoase;faptele sunt urate;credința este înlocuită cu demența drăcească a diavolului; viața se vrea dispărută fiindcă câțiva nemernici au nevoie de bani, de spatiu, de bunuri cu valoare uriașă,iar toți ceilalți, NU SIMT,sau,daca simt nu-și mai aparțin. AȘA că vorbele nu mai au conținut,efect,miez,pentrucă au fost folosite ca fandoseala in loc de corectitudine în adevăratul lor sens.Una se spune,alta se face și alta iese, GURA NU NE DOARE- DOAR CAPUL!

  20. „Parcă pe mine m-a prins statul de bogdaproste… pe mă-sa de Inochentie… Dar când te cheamă țara la datorie, trebuie să te duci că dacă nu, te ia mama dracului… Că d-aia țara asta a rămas o țară de mameluci…” (Marin Preda ,Moromeții ) .
    Inochentie are curaj.Nu mergea nici dacă-l invitau la Academie.

  21. Sint prea multe de spus si viata-i atit de scurta… Ma voi „multumi” a ma referi la un lucru evocat mai sus „Sunt convins că și acum, la fel CA SI INAINTE de 1989, legenda e mult mai mare decât realitatea.” Nu mai e mult pina la a spune ca, INAINTE, Securitatea n-a fost ceea ce a fost, ca mustea de patrioti, eroi necunoscuti (carora li s-a si ridicat o troita, de-altfel!)…, ca in mai toate Directiile ei se afla, ca in KGB, un maior Orehov, inger cazut, dornic sa fie om.

    Si, fort à propos , something „breaking”:

    https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-26034241-sanctiuni-anuntate-ubb-cazul-lui-adrian-ivan-conducatorul-doctorat-ministrului-bode-rector-academiei-sri.htm

  22. Poate doar ca profesor vizitator, remunerat corespunzator si cu cazarea asigurata.
    Altfel, amintiti-va de Ioan Petru Culianu si cum descria acesta experienta traumatizanta din BUcureshti, intr-o perioada de deschidere si ABUNDENTA relative.
    Ati avea ocazia sa intelegeti mult mai profund Logica sys de invatamant superior anglo-american, de unde cele mai tari servicii de pe aceasta planeta recruteaza viitorii lucratori indispensabili – INTELIGENTE, nu de informative, mai mult sau mai putin secrete -, NUMAI dintre cei mai dotati corespunzator studenti, doctoranzi si profesori, complet LIBERI, care traiesc impreuna in campusururile celor mai prestigioase Univesitati de pe aceasta Planeta!
    (si de ce in viitor sa nu recomandati nimanui BUcurestii in detrimentul celorlaltor mari centre universitare)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro