marți, iulie 16, 2024

O recuperare

Am mai mărturisit și cu alte ocazii. Sunt un cititor înrăit de memorii și jurnale. Ceea ce nu înseamnă că aș ignora și punctele forte, și limitările implicate de condiția de martor. Și care își pun amprenta asupra memorialisticii. Toate acestea au fost minuțios explicate, între alții, de Tzvetan Todorov, într-o carte pe care o citez adesea. E vorba despre Memoria răului, ispita binelui, apărută în traducerea românească a regretaților Magdalena și Alexandru Boiangiu, în 2002, la editura bucureșteană Curtea veche.  

Și cu toate acestea, cu toată atenția pe care o acord memoriilor și jurnalelor, mi-a scăpat volumul Telejurnalul de noapte al scriitoarei Doina Jela, apărut într-o primă ediție în 1997, la editura ieșeană Polirom.

Cu o oarecare întârziere am citit și Pe cont propriu. Volum ieșit de sub tipar în vara anului 2021 în colecția Istorie a editurii Corint. E vorba despre continuarea Telejurnalului de noapte, conținând transcrierea mărturisit selectivă și util adnotată critic, actualizată,  et pour cause, a notațiilor din perioada 1989-1995.

Habar nu am din ce motiv s-a petrecut această amânare. Numele Doinei Jela îmi este de multă vreme binecunoscut. Fie în calitatea ei de scriitoare (amintesc aici câteva titluri importante precum Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar, transformată într-un scenariu de film de Lucian Pintilie și foarte recent în piesă de teatru, scrisă și regizată la Teatrul Dramaturgilor Români de Mihai Măniuțiu, O sută de zile cu Monica Lovinescu, Această dragoste care ne leagă, Oleg Danovski. Omul, artistul, legenda, Afacerea Meditația Transcedentală), fie în aceea de redactor de carte ( ea a fost cea care s-a ocupat, de pildă, de volumul lui N.C.Munteanu, Ultimii șapte ani de acasă), fie în cea de traducătoare a unor titluri esențiale, cel mai recent Doina Jela îndeletnicindu-se cu tălmăcirea din franceză a studiilor Sandei Golopenția antologate în masivul volum Perspective noi în studiul teatrului, apărut în 2020 la editura Spandugino).

Notațiile din Pe cont propriu  încep în toamna anului 1989. Prima consemnare e din 19 septembrie 1989. Adică de pe vremea în care Doina Jela era profesoară undeva, la țară, într-o comună din județul Constanța. În septembrie 1989 încă nimic nu părea să prevestească ceea ce se va întâmpla trei luni mai târziu. România părea excepția, regimul lui Nicolae Ceaușescu încă dădea impresia că era de neclintit, Geniul Carpaților și consoarta lăsau impresia că izbutiseră să instaureze în România socialismul sau, mă rog, comunismul dinastic.

Deși simțit, după propria mărturisire, drept dușman personal, Ceaușescu era un monstru de care Doina Jela încerca să se apere prin lecturi. Nu, diarista nu asculta seară de seară Europa Liberă, nu era extrem de pasionată de evenimente. Așadar, prima însemnare (datată 19 septembrie 1989) se referă la o carte a lui Borges. Despre lecturi, despre evenimente strict personale, despre relația complicată cu jurnalul e și majoritatea celorlaltor notații. Până la acea din 18 decembrie în care e vorba despre primele vești venite de la  Timișoara. Mai apoi despre reprimare, despre reacțiile violent-criminale ale autorităților centrale, despre ordinele date de acestea ca peste tot, în toate locurile din țară, să se organizeze pretinse adunări populare al căror rost ar fi fost acela de a-i condamna pe huliganii de la Timișoara.

Din 21 decembrie 1989, Doina Jela ține un fel de cronică personală a Revoluției. A ceea ce s-a întâmplat de la miezul zilei de 22 decembrie și câteva luni bune după aceea.

Spuneam că volumul întitulat Pe cont propriu conține nenumărate adnotări. Comentarii actualizate (din 2019) asupra felului în care diarista a perceput evenimente și personalități. Doina Jela are onestitatea de a admite că relativ frecvent i s-a întâmplat să se înșele. S-a entuziasmat când l-a văzut pe Silviu Brucan (este pe larg și encomiastic comentat celebrul interviu acordat jurnalistei TVR Carmen Dumitrescu, iar comentariile de atunci sunt drastic amendate), i s-a întâmplat să fie pentru o vreme admiratoarea lui Ion Iliescu. Măștile au căzut, oamenii Frontului și-au dat arama pe față, diarista a înțeles proporțiile cacealmalei.

O cacealma care a continuat. Doina Jela a cunoscut-o pe propria piele și după ce a ajuns profesoară la o școală din Constanța, și după ce a pătruns mai adânc în lumea literară, și după ce a fost angajată în redacția revistei Tomis. În fața dezamăgirilor de toate felurile, Doina Jela a reacționat în două moduri. Fie că a ales calea implicării, fie că s-a refugiat iarăși în lecturi. A profitat din plin de cărțile apărute la editura Humanitas, procedând astfel la propria dezideologizare. Să ne reamintim că editura condusă de Gabriel Liiceanu nu a publicat atunci doar o sumedenie de memorii și jurnale, cele mai multe datorate celor ce au cunoscut pe pielea proprie infernul închisorilor comuniste, ci și traduceri ale unor scrieri fundamentale despre societatea deschisă, despre  democrație/gândirea captivă, despre natura criminală a comunismului. Pasaje consistente din aceste volume au fost cu sârguință conspectate și transcrise în Pe cont propriu

Un loc aparte este rezervat vizitei la München și întâlnirii cu importante personalități ale exilului românesc din capitala Bavariei. În primul rând cu reputatul istoric de artă Pavel Chihaia care i-a facilitat întâlnirea cu Nicolae Stroescu-Stânișoară, în vremea aceea director al Departamentului românesc al Europei Libere, dar mai ales cu Ion Ioanid. Nu doar un vechi și binecunoscut crainic al respectivului post de radio, ci deja celebrul autor al volumelor din seria Închisoarea noastră cea de toate zilele. Notațiile atente ale Doinei Jela îi permit cititorului să reconstituie un portret fie el chiar și fragmentar al acestui fost deținut politic  de lung parcurs. și a soției sale, atât de generoasa Nora.

Doina Jela amintește, cu discreție, începutul relației cu enigmaticul B, cel care avea să îi devină soț. Fără a poza în victimă, diarista evocă și decizia de a demisiona din redacția Tomis, o revistă mult prea dispusă la compromisuri. Finele anului 1995 avea să aducă cu sine decesul marelui lider țărănist Corneliu Coposu. Emoția publică ce s-a produs atunci a însemnat imens pentru victoria CDR și a lui Emil Constantinescu la alegerile din toamna anului 1996.

Aștept cu nerăbdare următorul volum din jurnalul Doinei Jela. Nu de alta, dar ard de neăbdare să aflu cum a trăit ea și speranțele, și dezamăgirile (imense) ce au intervenit după mai sus-menționata victorie.

Doina Jela- PE CONT PROPRIU; Jurnal (1989) Colecția Istorie, editura Corint, București, 2021

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro