Centenarul nașterii Monicăi Lovinescu din anul trecut s-a datorat unei tresăriri comemorative care pentru mine rămâne un mister. Important e că el a fost sărbătorit. În schimb, cel din 16 august 2020, centenarul nașterii lui Virgil Ierunca, n-a fost semnalat de nimeni. Așa cum nu a fost nici 16 august zilele trecute. Timpul devenise pudic cu reușitele sale. Nimeni, astăzi, nu lasă impresia că i-ar datora lui Virgil Ierunca ceva. De ce ni l-am aduce aminte?
L-am folosit câtă vreme ne-a vorbit de la un radio pe care-l ascultam cu fiorul de emoție al lucrului interzis. Ca pe o taină împărtășită de toți. Însă cei mai mulţi credeau că Ierunca, la radio „Europa Liberă”, spunând ce noi nu puteam să spunem, bârfea cu glas tare în locul nostru. Şi cum „bârfa” din bucătărie sau dormitor (cam singura noastră zvâcnire de libertate de dinainte de 1989), a fost oficializată după 1989 sub forma „libertății de exprimare”, Ierunca a dispărut pur şi simplu, aşa cum dispar hârtiile mototolite când faci ordine în casă. S-au auzit glasuri, după ’90, că devenise desuet și că trebuie aruncat la coșul de gunoi al istoriei.
Adevărul e că Virgil Ierunca nu a intrat în istoria românilor. Şi asta nu pentru că valorile în care a crezut sunt depăşite, ci pentru că ele nu au apucat niciodată să devină actuale. Faptul că ceea ce contează este să ai caracter şi că e bine să nu prostituezi cuvintele nu face obiectul nici unei discipline şcolare. Și nu-l face pentru că, nefiind o „societate de caractere”, noi nu avem voința publică de a deschide către școli drumul unor valori prea firave încă pentru a aglutina într-o etică. Într-o lume care se mulţumeşte „să se descurce” și în care rostirii adevărului i-a luat locul minciuna îmbrăcată în hainele adevărului, dascălii de etică socială sunt de prost gust. Astăzi nimeni nu poate spune dacă Virgil Ierunca, maestrul de etică declarat „anacronic” imediat după ʼ90, va fi vreodată descoperit de români. Asta ar presupune ca România să renască aşezată tocmai pe valorile lui. Mă îndoiesc că, arătând cum arătăm, lucrul acesta se va întâmpla vreodată.
Ceea ce caracterizează scrisul lui Virgil Ierunca este faptul că poartă în el vehemenţa unei cauze înalte. La prima vedere, stilul este al unui polemist şi pamfletar care operează în registrul grav. Şi totuşi, se întâmplă ceva mai mult aici. Îmi vine să spun că Ierunca a pus la punct o tehnică de „a trage în ţeapă“ prin cuvinte. S-a bucurat când a dat peste această sintagmă în textul pe care li-l dedicasem, lui și Monicăi Lovinescu, în Declarație de iubire. Celor care „prostituau cuvintele“, spuneam, crezând că în cântarul lumii treaba asta nu e înregistrată nicicum, el le întoarce partea tăioasă a cuvântului, segmentul care străpunge şi doare. Nu a stat pe gânduri, întrebându-se dacă are sau nu dreptul să judece. Şi l-a luat pur şi simplu. Avea statura s-o facă. Exact ca în filmele în care justiţiarul îşi are întemeierea în simţul său moral şi nu are nevoie să consulte oracolul înainte de a apăsa pe trăgaci. De la Călinescu sau Cioculescu şi până la ultimul poet de curte, nu conta cine sau de ce distorsiona cuvintele; important era să existe cineva care să le poată răzbuna. Rolul acesta de răzbunător al cuvintelor suferinde şi l-a asumat Virgil Ierunca.
18 COMENTARII
LĂSAȚI UN MESAJ
Sprijiniți proiectul Contributors.ro
anunt
Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Societatea română pentru Istoria Religiilor organizează la București, în perioada 20-25 septembrie 2026, Congresul mondial al disciplinei.
Tema generală a Congresului – Religions 360° – va reuni sute de savanți din șase continente, care vor prezenta cercetările actuale desfășurate în toate centrele semnificative ale discipline la nivel global – vezi mai multe
Carti noi
Despre alegere şi discreţia binelui
„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult
Carti noi
Carte recomandata
Ediția a II-a adăugită.
„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici
Esential HotNews
contributors.ro
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
Mulțumiri călduroase dlui Gabriel Liiceanu pentru “O reverență”. Uităm prea adesea Binele ce ni s-a facut si, in schimb, ținem minte Răul de care am avut parte!
Cred ca bine e sa nu uitam nici de rau. Cu toate ca istoria ne dovedeste ca degeaba nu-l uitam, cata vreme il repetam. Scuze pentru lipsa diacriticelor.
Europa libera a fost un miracol in sine. Dar colaboratorii Europei libere au fost un miracol si mai mare. Nu-mi explic cum au putut fi gasiti asemenea oameni, si nu numai cei din linia intii, ci si cei temporari, ma gindesc la Dorin Tudoran de ex.
Cum de au reusit sa pastreze stacheta ridicata, fara sa cada in populism, propagandism ieftin?
Tare mi-as dori un film, o carte, un documentar serios, nu numai firimituri, despre acest miracol.
Moral, România e o cloacă!
Mă scârbește faptul ca urmașii fostului dictator criminal au tupeul să redeschidă dosarul judecății sale iar autoritățile, in soecial justiția, tac.
Genial ,d-le Liiceanu!Ca intotdeauna,altfel!Inchei cu un chapeu bas!
Frumos articol. Virgil Ierunca&Monica Lovinescu (nu-i pot separa) merita un un fragment in Manualul de Istorie a Romanilor (perioada de dupa al 2 lea razboi mondial).
Delicat elogiu, si binevenit. Ierunca a fost cineva.
Incepem sa uitam, e-adevarat. Un fel de tavalug al uitarii, de vreo zece ani.
ce blestem s a abatut peste aceasta tara. s a umplut de paduchi. daca anteriorii umblau cu evazati kim jong-un, actualii sint cu nadragii strinsi pe glezna, batista la butoniera si lecturile ndesate n masterate si doctorate (ale academiilor de „stiinte” politice, mlitienesti si sereiste). vorba aia : sintem tara tampon, n are importanta cine mai ramine n ea, sa se pompeze bani in apevisti si securisti (astia au acaparat si „afacerile” cu dricurile mortuare si pensiile speciale). stau si ma ntreb : cum de dupa 89, uneltele unei dictaturi nerusinate (juzi, militieni, securisti si politruci) au deveni din nou „fruntea”
Pai a fost o perioada cind Europa Libera s-a intors in Romania, nu pe unde scurte ci pe calea internetului. Am fost fericit sa ascult sau sa reascult emisiuni de odinioara nu numai ale celor doi, dar si altele. Brusc, au disparut. De ce? Deoarece continua sa puna oglinda in fata noastra si sa incerce in acelasi timp sa ne educe, sa ne inoculeze valorile ce le promova.
Crescuti in minciuna, neadevar si valori strimbe nu ne putem indrepta repede. Nu se poate. fiindca au continuat cam aceeasi sa ne conduca nu numai destinele politice si economice, ci si cele morale si culturale.
La întrebarea dumneavoastră ar trebui sa răspundă jurnalistul, diplomatul și omul de afaceri Emil Hurezeanu.
Cat despre campania nedemna, mizerabila de denigrare a domnului Neculai Constantin Munteanu de catre latraii securitatii, mai putem comenta ceva?!
Zau, domnule Liiceanu, uneori aveti reactii copilaresti.
Daca toata „elita” romaneasca actuala (politic, economic, mass-media, servicii) este formata doar din fostii stabi PCR/Securitate plus beizadelele, emulii si turnatorii lor, cum vreti sa fie recunoscatori?
Am uitat cultura… si cercetarea stiitifica, atit cat mai e.
„Nimeni, astăzi, nu lasă impresia că i-ar datora lui Virgil Ierunca ceva”: E adevarat, dar asta si pentru ca vocile nevazute care nu se mai aud se uita mult mai repede decat ochii care nu se vad. Pe de alta parte, cred, principial vorbind, ca a tot fi scosi datori, de catre altii sau de catre noi insine, celor carora nu le suntem datori cu nimic, vom deveni saraci lipiti pamantului si nu vom mai avea de unde sa le platim, nici macar celor care chiar merita.
Mulțumesc
E adevărat, valorile nu au apucat sa devină actuale. E adevărat, trăind în imperiul creației, având totuși o percepție exacta a realității românești, Ierunca a visat să transforme resemnarea agresivă in voința activa. Mai exact, Ierunca a dorit să trecem și noi Rubiconul. Apelul lui merge spre conștiința educata de istoria care coboară pe albia dintre cele două balade. Câtă dezamăgire? După dispariția odiosului cuplu dictatorial, in scurt timp, fie sub un alt nume, partidul comunist și colaboratorii lui au preluat puterea peste tot, au făcut în așa fel încât oamenii să nu-și mai aducă aminte de trecut. Ei uzurpă, ei scriu istoria, ei trec prin ciur. Ei nici nu se gândesc la trecut. Și fiindcă îi avem tot pe ei, comuniștii, dar cu nume de împrumut, avem și furturi, și tâlharii, și plagiatori, și falsificatori, și violatori de valori, și basme din care au dispărut personajele frumoase, bunele obiceiuri și, mai ales, recunoștința. Și totuși România nu poate fi asociată cu slugarnacii care mint cu neprihănire, din lipsa de talent, cu propagandiștii de duzină și care duhnesc a impostură. Restul, fie își prostituiaza talentul, fie continuă să se ofilească.
Ce vremuri in care mai existau principii, etică, valori!
Încet, încet, toți cei care aderau la astfel de idealuri au plecat spre acele locuri sau spre locurile de veci, iar cei ce au mai rămas pe aici cu astfel de idealuri sunt înăbușiți de valorile obscure care se impun pe toate palierele acestei societăți.
Cel mai potrivit mod de a-l omagia pe jurnalistul, poetul, romancierul Virgil Ierunca este cel de a-i citi cartile si de a le recomanda tinerilor.
Fenomenul Pitești (Ed. Humanitas, Bucarest, 1990; réédité en 2007);
(ro) Românește (Ed. Humanitas, Bucarest, 1991; réédité în 2005);
(ro) Subiect și predicat (Ed. Humanitas, Bucarest, 1993);
(ro) Dimpotrivă (Ed. Humanitas, Bucarest, 1994);
(ro) Semnul mirării (Ed. Humanitas, Bucarest, 1995);
(ro) Trecut-au anii (Ed. Humanitas, Bucarest, 2000);
(ro) Poème de exil (Ed. Humanitas, Bucarest
Pitești, laboratoire concentrationnaire ( 1949-1952 ) Ed Michalon 1996.
În această vară am avut ocazia să meditez un pic asupra vieții celor doi, în timp ce priveam monumentul ridicat în zona Eroilor în onoarea Monicăi Lovinescu și Virgil Ierunca. Superba sculptură! A fost principalul obiectiv pe care am vrut să-l văd la reîntoarcerea în România. Harpiile acelea care privesc amenințător din pomul lor, nu au dorit doar să-i elimine fizic pe cei doi înainte de 89, ci au urmărit să-i elimine din istoria și conștiința noastră după 1990. Mulțumim domnule Liiceanu pentru ca împiedicați uitarea și ne feriți de ignoranță!