luni, iunie 17, 2024

Oameni din cuvinte

Tvr Cultural a programat săptămâna trecută filmul Poate mai trăiesc și azi, producție de dată relativ recentă a regizorului Tudor Cristian Jurgiu. Creație care vine după un scurt metraj din anul 2009 despre care am citit doar lucruri bune (Nunta lui Oli) și după alte câteva filme de același gen, pare-se mai puțin semnificative,  și după Câinele japonez din 2013. Film de lung metraj care, deși onorat de prezența în distribuție a marelui actor Victor Rebengiuc, a fost departe de a produce unanimități critice.

Poate mai trăiesc și azi, film din 2019, nu a avut parte nici măcar de opinii critice contrare. Deși beneficiar al unei nominalizări la premiile Gopo  (după părerea mea binemeritată de excelenta actriță care e Nicoleta Hâncu), filmul a stârnit noian de aprecieri negative. Et pour cause.

Poate mai trăiesc și azi aspiră la condiția de basm modern. Titlul filmului te duce cu gândul la celebra frază de încheiere a poveștilor cu fii și fiice de împărat care s-au căsătorit și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Ideea de basm este indusă și de grafica vorbelor inserate în generic ca și în corpul peliculei.

Clara și Vlad nu sunt ei ființe cu sânge albastru, însă mai mult ca sigur că nu au nici urmă de griji materiale. Faptul că la un moment dat cei doi apar într-o secvență filmată pe un șantier, iar Vlad are pe cap o cască galbenă pare să fie un indiciu că măcar unul dintre ei este, cum se zice, încadrat în câmpul muncii. Nu stiu de ce secvența respectivă m-a dus cu gândul la spectacolul de teatru tv și, mai apoi, la filmul Zestrea, ambele făcute prin anii 70 de regizoarea Letiția Popa, după piesa omonimă a lui Paul Everac. Dincolo de asta, cert e că secvența s-a potrivit ca nuca-n perete cu restul.

Clara și Vlad nu aspiră la condiția de cuplu perfect. Cu toate acestea, discută compulsiv, se contrazic aproape pe orice temă, sunt firi net diferite. Nu, Poate mai trăiesc și azi nu este un film feminist, nu vorbește despre drepturile femeii și superioritatea vădită a acesteia, nerecunoscută evident de sexul tare,  însă e clar că totuși în cuplul în cauză femeia conduce. Deși la un moment dat, poate și fiindcă se află în fața unei biserici, cei doi se conving unul pe altul că au gusturi comune, între Clara și Vlad ceva nu merge. De aici și finalul deschis al filmului. Deschis în dorința de a justifica acel poate din titlu.

Clara și Vlad nu interacționează cu nimeni, par a nu avea nici părinți și nici vreun fel de prieten care să le mai dea din când în când vreun telefon și să-i mai  întrebe de sănătate. Nu știm cum îi merge lui Vlad la serviciu (dacă într-adevăr are unul), cei doi nediscutând nici un moment despre joburi, bani ori dificultăți în plata utilităților. Secret total. Poate că regizorului nu îi place metoda lui Stanislavski, mai mult ca sigur nu e preocupat de dosare de existență. Asta era treaba lui Camil Petrescu. Secret total și în privința a ceea ce fac cei doi când nu se ceartă. Iată, de pildă, Clara își anunță partenerul că va merge la un party, numai că nu știm dacă a fost sau nu a fost acolo.

Clara și Vlad sunt îngropați în vorbele proprii, când mai tandre, când mai dure. Nu au substanță, sunt ființe din cuvinte. Dacă nu cumva chiar doar din hârtie.

Mare păcat fiindcă atât Nicoleta  Hâncu cât și Bogdan Nechifor, unicii interpreți ai filmului, unul cu un buget care a depășit cu ceva 500.000 de euro, sunt actori de frunte ai tinerei generații. Nicoleta Hâncu are pe fișa de creație o seamă de roluri admirabile în spectacole de teatru regizate de Victor Ioan Frunză pe vremea Trupei fără nume.  Deține  chiar și un premiu UNITER pentru rolul Elmire din spectacolul Tartuffe  montat la Teatrul Metropolis de creatorul sus-menționatei trupe. A jucat în câteva filme, cel mai recent fiind Taximetriști. Bogdan Nechifor joacă la Teatrul Excelsior din București (unde chiar merită cu asupra măsură să fie văzut în Solaris), la Teatrul Dramaturgilor Români, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov și în montările companiilor independente. A apărut în filme precum Poarta albă și Cardinalul

Cei doi pot oricând evolua în roluri consistente. Le merită cu prisosință.

LIBRA FILM

POATE MAI TRĂIESC ȘI AZI

Regia: Tudor Cristian Jurgiu și Anca Tăbleț

Producători: Tudor Giurgiu, Bogdan Crăciun, Adriana Racasan

Imaginea: Laurențiu Răducanu

Design de producție: Miruna Bălașa, Tatiana Grigorescu

Costume: Alexandra Alma Ungureanu

Montaj: Dragoș Apetri

Cu: Nicoleta Hâncu (Clara), Bogdan Nechifor (Vlad)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro