joi, mai 19, 2022

Oaze în deșert: supraviețuirea prin NEC

La împlinirea a 20 de ani de NEC, toate gândurile mele bune pentru această adevărată oază în deșert! Reiau acum, recent trecut prin ea, un mic inventar de bucurii pe care experiența oazei mi le-a prilejuit între 2012 și 2013.

Bursa Ștefan Odobleja a marcat o experiență de interacțiune intelectuală extrem de interesantă și fascinantă. Ideea de a pune laolaltă tineri experți din varii domenii pentru a-și discuta, în întâlniri săptămânale, unii altora, proiectele de cercetare are avantajul de a produce acel gen de reflecție spontană, inopinată, genuină. Personal am fost plăcut surprins să primesc pe propriul proiect de cercetare întrebări pe care nu le-aș fi recepționat vreodată din partea colegilor de câmp academic. Un antropolog, un istoric al artei, un filosof sau un sociolog îți pot întoarce obiectul de cercetare (în cazul de față, din zona științelor politice) în poziții de reflexivitate nebănuite. Pentru subsemnatul, experiența NEC a însemnat în primul rând ocazia de a-mi testa gândurile într-o piață globală a ideilor, cu oameni de expertize, experiențe și origini academice diferite. Consider că, din start, genul acesta de amenajare intelectuală mi-a folosit extrem de mult la deschiderea unor noi perspective și gânduri de cercetare.

În al doilea rând, bursa NEC-Odobleja mi-a oferit ocazia de a intra în contact cu subiectele de cercetare ale altor tineri cercetători și de a problematiza pe tonalități și acorduri diferite, ceva cu care lumea academică din România nu pare a fi prea mult obișnuită. O experiență realmente interesantă și un mecanism de învățare, interactiv și atractiv, cu care m-am împrietenit intelectual foarte repede. Sunt recunoscător astfel nu doar pentru lucrurile noi pe care le-am învățat despre propriul subiect, ci și pentru cele despre toate celelalte subiecte. Seminariile NEC au fost un fel de „târg cultural” foarte selectiv și un exercițiu de învățare și uimire (în sens filosofic) permanentă.

Nu în ultimul rând, bursa NEC-Odobleja mi-a oferit posibilitatea unui stagiu de cercetare în străinătate, ocazie cu care am putut să-mi completez bibliografia pe propriul subiect de cercetare, să intru în contact cu colegi internaționali, să descopăr resurse documentare inaccesibile sau limitate de partea românească a baricadei academice. Sunt recunoscător pentru oportunitate și cred ca acest lucru se va reflecta în textele mele prezente și viitoare. De asemenea, întreaga experiență NEC mi-a pus în gând mai multe piste și idei de cercetare pe care intenționez să le fructific în viitor prin aplicații la diverse burse/granturi/poziții academice din străinătate. Între doctorat și post-doctorat, experiența unui institut de studii avansate mi se pare cea mai bună și utilă turnantă intelectuală, un fel de bazin de training de care toată lumea are nevoie înainte de a face pasul către viața academică profesionistă. Cel puțin în cazul subsemnatului, cam astfel au stat lucrurile. La final, nu pot decât să spun foarte deslușit că întreaga experiență NEC este unică pentru România, utilă în cel mai înalt grad pentru orice junior scholar, elegantă și incitantă intelectual deopotrivă.

Ceea ce cugeta cândva Hannah Arendt (probabil cel mai citat autor în timpul șederii mele la NEC, prietenii știu de ce) mi se pare de o complementaritate care aproape că îți taie respirația. Psihologia modernă ne învață să ne adaptăm vieții deșertice, dar asta ne privează cumva de singura noastră speranță, acea speranță că noi, care nu suntem produsul deșertului deși trăim în el, suntem totuși capabili să-l preschimbăm într-o lume mai umană, locuibilă. Deșertul lumii noastre comune nu este pe de altă parte vreun cimitir pașnic, el rămânând deschis tuturor posibilităților și furtunilor de nisip și pericolelor. La polul opus, oazele: aceste regiuni ale vieții care se încăpățânează să existe independent, cumva suspendat deasupra circumstanțelor, ca forme rare și delicate de escapism (a se citi aluziv și „intelectual”). La NEC se pășește așadar ca într-o oază, din nevoia absolută de tihnă a minții și a sufletului. E loc pentru toți „beduinii”, atât pentru neo-marxiști, cât și pentru neo-conservatori, atât pentru creștin-democrați, cât și pentru social-democrați, câtă vreme ei dialoghează firesc, dezinhibat, fără crispări de true believers. Un liberalism al decenței, civilității și toleranței – cam așa arată oaza NEC. La cât mai mulți ani!

Recomandare de lectură (Ioana Bot despre NEC): http://literaturadeazi.ro/content/locuirea-lecturii-iv

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marius Stan
Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro