La împlinirea a 20 de ani de NEC, toate gândurile mele bune pentru această adevărată oază în deșert! Reiau acum, recent trecut prin ea, un mic inventar de bucurii pe care experiența oazei mi le-a prilejuit între 2012 și 2013.
Bursa Ștefan Odobleja a marcat o experiență de interacțiune intelectuală extrem de interesantă și fascinantă. Ideea de a pune laolaltă tineri experți din varii domenii pentru a-și discuta, în întâlniri săptămânale, unii altora, proiectele de cercetare are avantajul de a produce acel gen de reflecție spontană, inopinată, genuină. Personal am fost plăcut surprins să primesc pe propriul proiect de cercetare întrebări pe care nu le-aș fi recepționat vreodată din partea colegilor de câmp academic. Un antropolog, un istoric al artei, un filosof sau un sociolog îți pot întoarce obiectul de cercetare (în cazul de față, din zona științelor politice) în poziții de reflexivitate nebănuite. Pentru subsemnatul, experiența NEC a însemnat în primul rând ocazia de a-mi testa gândurile într-o piață globală a ideilor, cu oameni de expertize, experiențe și origini academice diferite. Consider că, din start, genul acesta de amenajare intelectuală mi-a folosit extrem de mult la deschiderea unor noi perspective și gânduri de cercetare.
În al doilea rând, bursa NEC-Odobleja mi-a oferit ocazia de a intra în contact cu subiectele de cercetare ale altor tineri cercetători și de a problematiza pe tonalități și acorduri diferite, ceva cu care lumea academică din România nu pare a fi prea mult obișnuită. O experiență realmente interesantă și un mecanism de învățare, interactiv și atractiv, cu care m-am împrietenit intelectual foarte repede. Sunt recunoscător astfel nu doar pentru lucrurile noi pe care le-am învățat despre propriul subiect, ci și pentru cele despre toate celelalte subiecte. Seminariile NEC au fost un fel de „târg cultural” foarte selectiv și un exercițiu de învățare și uimire (în sens filosofic) permanentă.
Nu în ultimul rând, bursa NEC-Odobleja mi-a oferit posibilitatea unui stagiu de cercetare în străinătate, ocazie cu care am putut să-mi completez bibliografia pe propriul subiect de cercetare, să intru în contact cu colegi internaționali, să descopăr resurse documentare inaccesibile sau limitate de partea românească a baricadei academice. Sunt recunoscător pentru oportunitate și cred ca acest lucru se va reflecta în textele mele prezente și viitoare. De asemenea, întreaga experiență NEC mi-a pus în gând mai multe piste și idei de cercetare pe care intenționez să le fructific în viitor prin aplicații la diverse burse/granturi/poziții academice din străinătate. Între doctorat și post-doctorat, experiența unui institut de studii avansate mi se pare cea mai bună și utilă turnantă intelectuală, un fel de bazin de training de care toată lumea are nevoie înainte de a face pasul către viața academică profesionistă. Cel puțin în cazul subsemnatului, cam astfel au stat lucrurile. La final, nu pot decât să spun foarte deslușit că întreaga experiență NEC este unică pentru România, utilă în cel mai înalt grad pentru orice junior scholar, elegantă și incitantă intelectual deopotrivă.
Ceea ce cugeta cândva Hannah Arendt (probabil cel mai citat autor în timpul șederii mele la NEC, prietenii știu de ce) mi se pare de o complementaritate care aproape că îți taie respirația. Psihologia modernă ne învață să ne adaptăm vieții deșertice, dar asta ne privează cumva de singura noastră speranță, acea speranță că noi, care nu suntem produsul deșertului deși trăim în el, suntem totuși capabili să-l preschimbăm într-o lume mai umană, locuibilă. Deșertul lumii noastre comune nu este pe de altă parte vreun cimitir pașnic, el rămânând deschis tuturor posibilităților și furtunilor de nisip și pericolelor. La polul opus, oazele: aceste regiuni ale vieții care se încăpățânează să existe independent, cumva suspendat deasupra circumstanțelor, ca forme rare și delicate de escapism (a se citi aluziv și „intelectual”). La NEC se pășește așadar ca într-o oază, din nevoia absolută de tihnă a minții și a sufletului. E loc pentru toți „beduinii”, atât pentru neo-marxiști, cât și pentru neo-conservatori, atât pentru creștin-democrați, cât și pentru social-democrați, câtă vreme ei dialoghează firesc, dezinhibat, fără crispări de true believers. Un liberalism al decenței, civilității și toleranței – cam așa arată oaza NEC. La cât mai mulți ani!
Recomandare de lectură (Ioana Bot despre NEC): http://literaturadeazi.ro/content/locuirea-lecturii-iv
