Obsesia loviturii de stat în România, după Decembrie 1989

Nu știm nici astăzi cu exactitate ce s-a întâmplat în România în decembrie 1989. Și aceasta în pofida faptului că, de fiecare dată când se schimbă puterea, ni se promite că unul dintre obiectivele prioritare ale noilor guvernanți este aflarea adevărului despre actul care explică multe dintre evenimentele nefericite petrecute în România post-decembristă.
De aici și faptul că ceea ce Ion Iliescu și tovarășii săi de luptă împotriva aspirațiilor de autentică democratizare ale românilor s-au încăpățânat să susțină că ar fi fost o revoluție este denumit în chip și fel de cei care nutresc opinii substanțial diferite. De la “revoluție încâlcită” la “revoluția furată” până la amalgamatul, tragi-comicul “loviluție”. O carte a Ruxandrei Cesereanu, apărută în urmă cu câțiva ani, a înregistrat și comentat minuțios cam toate cuvintele și sintagmele utilizate spre a desemna ceea ce s-a petrecut în România începând din seara zilei de 16 decembrie 1989 și până către orele prânzului din ziua de 22 decembrie, atunci când Nicolae Ceaușescu a abandonat puterea. Dar și din 22 decembrie 1989 încolo până în seara de Crăciun, atunci când românilor li s-a adus la cunoștință vestea execuției cuplului dictatorial. Enigmele continuând să se înlănțuie până în zilele sângeroasei mineriade din 13-15 iunie.
Cu toate acestea, opinia majoritară este că în 22 decembrie 1989 un grup de putere a beneficiat, în folosul său propriu, de revolta populară spre a da ceea ce se cheamă lovitură de stat. Cert e însă că și după aceea, chiar în mai multe rânduri, s-a vorbit în România despre tentative neizbutite de lovituri de stat.
Lovitura de stat a devenit în România post-decembristă aproape o psihoză. La 6 luni după decembrie 1989, Ion Iliescu însuși, beneficiind de consultanța de specialitate a atât de compromisului istoric Răzvan Theodorescu, astăzi mare iubitor de d-na Firea, vorbea, cu referire la evenimentele din 13 iunie, despre o lovitură de stat de tip legionar al cărei rost ar fi fost acela de a deturna rezultatele copleșitor în favoarea FSN și a creatorului acestuia, același Ion Iliescu, din alegerile desfășurate în Duminica Orbului.
În 2012, cu ocazia referendumului menit să hotărască dacă Traian Băsescu își va duce până la capăt cel de-al doilea mandat prezidențial,adepții acestuia au definit consultarea populară exact cu aceeași sintagmă. Probabil că astăzi își înghit cuvintele la fel cum regretă omagiile aduse lui Băsescu, dar și Elenei Udrea.
Iar acum, în încercarea de a găsi măcar o minimă, precară justificare violențelor inadmisibile la care s-a dedat Jandarmeria, la ordinul coaliției PSD-ALDE, în seara zilei de 10 august, cu scopul de a-i reprima pe cei care manifestau pașnic și a-l face pe Liviu Dragnea stăpânul absolut al țării, comunicatorii aflați în serviciul și la ordinul vârfurilor fals social-democrate din România au recurs, falsificând realitatea și în disprețul oricărei urme de bun simț, tot la sintagma care, după cum se vede, a izbutit să facă o miraculoasă carieră în post-decembrism.
Duminica trecută, teza loviturii de stat eșuate a fost reluată, într-o formulă halucinantă, de însuși președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea. Cu ocazia unei apariții televizate, demnă de a fi analizată și din perspectivă medicală, dacă nu cumva chiar preponderent din punct de vedere clinic, la postul de televiziune Antena 3¸dl. Liviu Nicolae Dragnea a oferit un spectacol jalnic. Acela al minciunilor, mistificărilor, gogorițelor în cascadă. Al logicii suspendate. Dar și al încălcării deontologiei jurnalistice de intervievatorul Răzvan Dumitrescu. Căruia Dragnea îi desena traiectul jurnalistic de parcă jurnalist cândva școlit la BBC era servul domniei-sale. Totul în tentativa disperată a d-lui Dragnea de a se salva pe sine, dar și pe complicea principală a domniei-sale, ministrul de Interne Carmen Dan, de la consecințele legale pe care ar urma să le suporte în cazul în care cercetărilor Procuraturii vor dovedi că ambii sunt implicați până în gât în ordonarea acțiunilor barbare ale forțelor de ordine. Care și-au uitat misiunea, lucru pentru care vor trebui să plătească.
Sunt numeroase indiciile că d-na Carmen Dan și-ar fi depășit în cel mai grosier mod cu putință competențele. Se înmulțesc și mărturiile că dl. Liviu Dragnea ar fi mințit fără rușine atunci când, la o apariție asemănătoare la același compromis definitiv post de televiziune, a susținut că ar fi început să urmărească la televizor ceea ce se întâmpla în Piața Victoriei doar către ora 7 seara. Iar cutia Pandorei a dezvăluirilor, deschisă de d-na Gabriela Firea, îi pune într-o situație din ce în ce mai dificilă pe cei doi. Respectivii se comportă într-o manieră tot mai vecină cu paranoia. Cum oare am putea califica faptul că dl. Dragnea nu s-a simțit defel ridicol atunci când a afirmat că pretinsa, inventata lovitură de stat din seara zilei de 10 august ar fi fost plănuită de ori cu sprijinul președintelui Iohannis și că ar fi beneficiat de finanțare și de sprijin logistic din străinătate? Și cum am putea califica altfel decât josnic comportamentului conducerii Jandarmeriei Române care, după ce a bătut la ordin politic, populația face pe mai departe jocurile murdare ale lui Dragnea și Dan Carmen și reclamă la rându-i la DIICOT inventată lovitură de stat din august ?
O concluzie sigură se impune. Tare puțină minte și încă și mai puțin bun simț au cei care se află astăzi în fruntea PSD. Un partid nefrecventabil care s-a întors la forma primară, murdară, agresivă, stalinistă dobândită atunci când a fost creat și croit după chipul lor propriu de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Cazimir Ionescu la sfârșitul lunii ianuarie a anului 1990.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro