marți, ianuarie 26, 2021

Omul și Regele Mihai

Regele Mihai pare să ne ofere acum, pentru ultima oară, ceea ce de fapt ne-a oferit de multe ori în ultimele decenii: o pauză bine meritată de la realitatea cruntă, politică și socială, a României. Iată cum din nou lăsăm în urmă protestele, partidele, pensiile și prețurile, ca să ne întrebăm și să vorbim de altceva. Regalitatea și regele sunt termeni ca de pe altă lume în România. De aceea poate ne și plac uneori deși suntem cu toții produși și crescuți în comunism sau mai rău, în perioada tranziției. In Balta Alba, cartierul comunist unde m-am născut si am copilărit, singurul rege de care auzisem era unul poreclit și ‘Ciocolata’. De el ascultau mulți dar cei drept, numai de frică. De aceea nu pretind că înțeleg sau am înțeles vreodată ce înseamnă regalitatea. L-am cunoscut însă odată pe Regele Mihai și cred că am înțeles atunci măcar ceva din ce înseamnă să fi Rege.

Acum mulți ani, într-o seară de toamnă, am fost la Ateneul Român, la concertul tradițional de ziua și în prezența Regelui. Din balconul regal, Regele Mihai nu mi-a lăsat nicio impresie. Ba chiar salutul lui către mulțime, în momentul imnului regal, mi s-a părut un pic mecanic. Aveam însă să-l văd pe Rege și de aproape, în aceeași seară. La finalul concertului, când mai mulți ne îndreptam spre ieșirea din Ateneu, un ușor murmur ne-a oprit. Un grup mai numeros de persoane trecea pe lângă noi iar în mijlocul lor era chiar Regele Mihai. Am văzut imediat că grupul era de fapt compus din oameni obișnuiți, spectatori ca și mine la Ateneu. Regele era însoțit doar de vreo maxim doi bărbați care păreau șoferi sau bodyguarzi și care nu făceau niciun efort să îndepărteze oamenii din jur. Toți se dădeau singuri, în mod natural, la o parte. Regina Ana nu era cu el și nici vreo altă oficialitate. De fapt Regele Mihai era atât de discret și se comporta atât de normal încât nici măcar oamenii care erau un pic mai departe, la 4-5 metri, nu l-au observat. În jurul lui eram doar cei chiar din dreptul ușii, vreo 15 persoane.

Atunci am văzut un cu alt Rege Mihai decât cel din balconul regal. Am văzut de fapt un simplu om, ca noi toți ceilalți. Nu se uita la noi, nu zâmbea, nu făcea absolut nimic special. Era preocupat, ca toată lumea, să iasă din clădirea Ateneului și să ajungă la mașina care îl aștepta în față. Dar nu se grăbea. Mergea calm, netulburat. Ca și cum parcă noi, oamenii din jur, nici nu eram acolo. Era doar el, Regele, singur în Ateneul Român, cu gândurile sale și cu lumea lui. Aveam o senzație de ireal, accentuată și de o liniște nefirească care se așternuse. Se auzea murmurul îndepărtat al spectatorilor din foaier, dar noi, cele 10-15 persoane din preajma regelui, nu scoteam un sunet! Ne uitam un pic mirați, un pic chiar încurcați la un Rege care mergea printre noi și se îndrepta ușor spre ieșirea din Ateneu.

Tăcerea a durat probabil câteva secunde lungi. A fost însă întreruptă brusc de una dintre cele mai emoționate voci pe care le poate auzi cineva. Un domn în vârstă, în stânga mea, cu un glas sugrumat, parcă cu niște ultime puteri, a rostit scurt: „Majestate!”. Iar apoi instantaneu, ca la un ordin, au început aplauze. Regele parcă a ridicat un pic capul. Însă a continuat să meargă încet, indiferent, ca și cum ar fi spus „Sunt Rege, ei și ce? De ce aplauzele?” Eram profund fascinat de imaginea acestuia de om simplu, de un realism și o normalitate pe care ne-o transmitea. M-a surprins brusc să văd cum și eu aplaudam, deși nicio clipă nu fusesem conștient de asta. Probabil că nici cei din jurul meu nu realizaseră că am început cu toții, ca la o comandă fermecată, să-l aplaudăm pe Regele Mihai.

Nu voi ști niciodată ce l-a îndemnat pe acel domn să exclame Majestate sau de ce am izbucnit inconștient în aplauze. Regele Mihai nu a făcut nimic și nu a zis nimic în acea seară. A fost pur și simplu un om, care a mers printre noi, s-a suit încet într-o mașină și a plecat.

Aceeași profundă și aproape brutală normalitate a transmis-o Regele Mihai în mai multe rânduri. Nu a fost omul gesturilor extravagante sau al declarațiilor spectaculoase. Nu simțea povara coroanei pe care parcă mereu a purtat-o ca în acea seara la Ateneu, cu calm, cu demnitate, chiar cu o ușoară indiferență. Asta am aplaudat de fapt și noi în aceeași seară. Un Rege care înainte de toate a știut să fie Om.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Asa este :
    – „De aceea poate ne și plac uneori deși suntem cu toții produși și crescuți în comunism sau mai rău, în perioada tranziției”, comunism adus si datorita (in cea mai mare parte) dlui. MIHAI DE HOHENZOLER.
    – „Din balconul regal, Regele Mihai nu mi-a lăsat nicio impresie” !
    – „Am văzut imediat că grupul era de fapt compus din oameni obișnuiți”;
    – „Mihai era atât de discret și se comporta atât de normal încât nici măcar oamenii care erau un pic mai departe, la 4-5 metri, nu l-au observat”;
    – „Am văzut de fapt un simplu om, ca noi toți ceilalți”
    – „…,nu făcea absolut nimic special”;

    A fost un om bun, pasnic, un cetatean model, NU A FOST INSA BUN DE REGE, NU A FOST REGE FIINDCA NU PUTEA SA FIE REGE. Ca om, insa asa este, a fost bun!

    • „comunism adus si datorita (in cea mai mare parte) dlui. MIHAI DE HOHENZOLER”

      Lasand la o parte titulatura gresita, cum ar fi evitat absenta regelui Mihai instalarea comunismului in Romania? Puteti detalia putin, va rog?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Cosmin Minea
Cosmin Minea
Cosmin Minea este din 2015 doctorand la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie, unde cercetează patrimoniul arhitectural în Vechiul Regat. A studiat, publicat și cercetat arhitectura și patrimoniul cultural în Europa secolelor 19-20, crearea statelor naționale în Balcani și identitățile naționale la Universitatea din Bielefeld, Germania, Central European University în Budapesta și Universitatea Națională de Arte, București. A primit premiul "Hanak" al Departamentului de Istorie al Central European University pentru teza de masterat privind apariția stilurilor naționale în arhitectural țărilor din Balcani.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Occidentul și Sfânta Imbecilitate

Nu sunt un expert nici în economie și nici în politică, dar unul din lucrurile pe care cred că le înțeleg din...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Despre ceea ce este firesc și necesar. Cazul Sorin Lavric

Într-o însemnare din ultimul său jurnal publicat (2001-2002), Monica Lovinescu observa una dintre trăsăturile definitorii ale presei autohtone: Ziua și știrea. Nimic...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.