Omul-pasăre

America anilor ’60 ai secolului trecut. Anii  în care tinerilor furioși europeni le-au luat locul omologii lor americani cărora li se cerea să meargă să lupte în Vietnam. Spre a apăra  onoarea țării. Gloria americană. Ani în care undeva, oriunde,  aproape în orice orășel american, nu era defel greu să găsești adolescenți care își exprimau dezabuzarea prin cântec de chitară. Așa cum o face Al, unul dintre cele două personaje principale ale romanului Birdy, care i-a adus autorului său, William Wharton, Premiul național de carte, căruia i-a urmat  prezența pe lista finaliștilor la premiul Pullitzer, ediția 1980. Al cărei câștigător va fi însă Norman Mailer.

Pentru moment, tânărul, frustul, cvasi-necioplitul Al, căruia nu îi place defel numele Alphonse dat de părinți, visează la îmbogățire. Aceasta fiind unica modalitate de a scăpa, între altele, de teroarea tatălui. Care nu pierde nici măcar o singură ocazie pentru a-i administra corecții corporale zdravene. O șansă ar putea fi creșterea și vânzarea păsărilor. Păsări despre care vorbește mai tot timpul Birdy. Cel mai bun prieten al lui Al. Birdy are la rândul lui un vis. Acela de a fi asemenea păsărilor și a putea să zboare. Numai că, din păcate, visul lui Birdy dobândește tot mai proeminente aspecte medicale. Astfel încât Birdy devine pacientul secției de Psihiatrie a unei clinici care nu are cum să nu te ducă cu gândul la cea din Zbor deasupra unui cuib de cuci, romanul cult al lui Ken Kesey. E drept însă că asistenta medicală în grija căreia se află Birdy nu are totuși duritatea sorei Ratched. În aceeași clinică, la secția de chirurgie, ajunge Al. Fost soldat în războiul din Vietnam. Mutilat în urma exploziei unei grenade. Pe care doctorii îl supun unor operații succesive, promițându-i că totul va fi bine. Un bine condiționat de o serie întreagă de dacă. Al și Birdy se regăsesc în clinica cu pricina.

Aparent durul, nepăsătorul, frustul Al, acum tot mai revoltat la adresa a ceea ce astăzi numim obsesiv sistem, va face tot ceea ce este omenește posibil spre a-l determina pe Birdy să vorbească. Să redevină om. Să iasă din condiția de pasăre în care a ajuns din cauza agravării obsesiilor din adolescență.

Romanul Birdy spune povestea emoționantă a unei prietenii. O istorie ce nu putea lăsa indiferentă industria cinematografică americană. Așa se face că  în 1984, romanul lui William Wharton se va metamorfoza într-un scenariu de film scris de Sandy Kroopf și Jack Behr și regizat de Alan Parker. Cu Matthew Modine și Nicolas Cage.  A fost vorba despre un succes și de stimă, și de casă, chiar dacă nu de proporția celui avut de ecranizarea Zborului… datorată lui Milos Forman. Și tot așa cum romanul lui Ken Kesey a devenit piesă de teatru, și Birdy a cunoscut adaptări pentru scenă. Așa cum este cea utilizată la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, datorată, pesemne, lui Gyulay Eszter, care semnează și regia spectacolului.

Montarea este gândită sub forma unei succesiuni de secvențe în care trecutul se amestecă cu prezentul. Îi vedem pe Al și Birdy când adolescenți cu vise, când marcați de război și boală. Constantă rămânând doar prietenia ce îi leagă. Totul se petrece în spațiul Sălii Studio a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, spațiu căruia scenograful Albert Alpár îi asigură o multifuncționalitate surprinzătoare. Câteva frânghii se metamofozează pe neașteptate în gratiile camerei de spital în care este claustrat Birdy. Cauciucurile de autombil devin cuibul pe care și-l făurește adolescentul dornic să fie pasăre. Convins că locul omului ar fi în aer. Butoaie mari metalice, cărora li se dau multiple întrebuințări,  completează geografia scenei.

La începutul spectacolului îl vedem și auzim pe Al cântând un cântec la chitară. Muzica originală fiind compusă de Marton Róbert. Al este un tânăr bine făcut, dornic să scape de toate chingile ce i-ar putea restrânge libertatea. Inclusiv de autoritatea agresivă a tatălui. Deținătorul rolului, Czüvek Loránd, actor tânăr, cu un statut deja consolidat în trupă, joacă riguros exact și nonconformismul, și realismul, și revolta, și tragedia pe care le trăiește personajul. Și, mai ales, sensibilitatea ascunsă în spatele sus-menționatului nonconformism ce pare a fi marca de identificare a personajului.  Însă în spatele aparentei durități se află  omenia lui Al. Exprimată fără nici cea mai mică urmă de exagerare. Omenia și sensibilitatea. Plus un realism aflat la fundamentul unei revolte, Al jucat de Czüvek Loránd e solidar în prietenie, în necaz și în boală cu năpăstuitul Birdy. Un personaj  căruia Erdős Bálint îi exprimă cu mult rafinament progresia vulnerabilităților. Erdős Bálint joacă cu vocea, cu corpul la un moment dat contorsionat, cu mâinile transformate în iluzorii aripi. Și joacă mai ales cu ochii. E un admirabil amestec de inocență, naivitate, puritate, ca și de tristețe și dezamăgire în privirile actorului.  Amestec grație căruia acesta instaurează emoționante punți între el și public. Pentru mine, Erdős Bálint înseamnă marea revelație a spectacolului. În fine, Heghy Kincsó, în sarcina căreia cad mai multe roluri (observatoare a desfășurării poveștii, implicată în detalierea acesteia, substitut de pasăre și asistentă medicală) își face cu profesionalism datoria.      

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara

BIRDY după romanul omonim al lui William Wharton

Regia: Gyulay Eszter

Dramaturgia: Gyulay Eszter

Decorul: Albert Alpár

Costume: Pirity Emese

Muzica: Marton Róbert

Consultant muzical: Kiss Attila

Cu: Czüvek Loránd (Al), Erdős Bálint (Birdy), Hegyi Kincső (în mai multe roluri)