Mostenirile comunismului se regasesc puternic in formele mentale exclusiviste, in mimarea logicii democratice mai degraba decat in asumarea ei. Degradarea discursului public in Romania ultimilor ani este unul dintre cele mai alarmante semnale ca traim un moment de deruta axiologica, ceea ce Dan Tapalaga a identificat corect cand a vorbit despre bulversarea valorilor. Nu stiu daca este nevoie acum de o revolutie intelectuala, mai degraba as sustine un proiect de lunga durata capabil sa catalizeze ceea ce numim conversatia publica despre valorile esentiale ale comunitatii politice: traditii, constitutionalism, binele comun. Cred in semnificatia prezentei intelectualilor critici (uneori numiti si intelectuali publici) in orientarea acestor discutii. Dar nu fac parte dintre cei care cad in capcana unei noocratii care sa atribuie intelectualilor cine stie ce merite epistemice extraordinare.
Sunt prea multe exemplele de intelectuali care s-au inselat pentru a nu repeta vechile erori de supraestimare a rolului lor de „pedagogi ai Cetatii”. Dar valorile nu se articuleaza singure, intelectualii democratici (un termen propus de filosoful francez Olivier Mongin) sunt cei care pot da glas unor aspiratii altminteri difuze. Daca exista o mare lectie a veacului al XX-lea este aceea ca ideile si cuvintele au consecinte. Intelectualii sunt asadar fiinte care trebuie sa-si recunoasca propriile responsabilitati, sa nu practice o pagubitoare politica a strutului atunci cand se intalnesc cu marile dileme morale. Intelectualul, aceasta fiinta cu un creion in mana si cu o viziune despre binele lumii, nu beneficiaza de o dispensa la capitolul luciditate. Este ceea ce a demonstrat Raymond Aron cand a scris despre opiul intelectualilor. In Romania de azi, oameni precum Andrei Plesu, Gabriel Liiiceanu, H.-R. Patapievici, Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies, Teodor Baconsky, Catalin Avramescu, Traian Ungureanu, ca sa nu mai vorbesc despre mine, au fost continuu atacati tocmai pentru ca si-au mentinut autonomia de gandire. Aceste atacuri n-au inceput recent, ele vin de mai demult, dar s-au radicalizat in ultimii ani.
As incheia spunand ca, pe baza deceniilor de studiere a comunismului si fascismului, pot sugera ca aceasta Ratio a marxismului este de fapt tot o forma de irationalism. In inima comunismului se afla o iluzie romantica, visul lui Jean-Jacques Rousseau si al lui Nikolai Cernîşevski de plasmuire unei comunitati perfecte. In masura in care omul contemporan din Romania se teme de pariurile libertatii, in masura in care priveste cu suspiciune si prefera sa nu se implice in drama democratiei, in masura in care favorizeaza actiunile anti-politice, spontaneitatea strazii ori dezertarea in interioritate absoluta, rationalitatii politicului, cred cǎ existǎ intr-adevar o patologie a ratiunii politice. Daca este una a cresterii ori una a declinului, ramane de vazut.
(Fragment din interviul cu Tudor Petcu, aparut cu titlul „Nu exista democratie fara memorie”, in revista „Orizont” din Timisoara, februarie 2012)
Sugestii de lectura:
Hannah Arendt, „Fagaduinta politicii”
http://www.humanitas.ro/humanitas/f%C4%83g%C4%83duin%C5%A3a-politicii
Isaiah Berlin, „Cinci eseuri despre libertate”
http://www.humanitas.ro/humanitas/cinci-eseuri-despre-libertate-%C5%9Fi-alte-scrieri
Leszek Kolakowski, „Modernitatea sub un neobosit colimator”
http://www.curteaveche.ro/Modernitatea_sub_un_neobosit_colimator-3-512
Andrei Plesu, „Obscenitatea publica”
http://www.humanitas.ro/humanitas/obscenitatea-publica
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Din nou aveti f mare dreptate Dle profesor !!
Cei citati de dvs, intelectuali de MARE deschidere sustin si vor sustine adevarul !
De aceia vor fi ponegriti de stinga bolnava a Romanei !! j bilco
Am citit un lucru interesant despre Ronald Reagan – presedintele sub care, dupa cum se stie, economia americana a luat un mare avant. Am citit ca el, actor fiind, iesea in fiecare saptamana la tv pentru a explica in termeni simpli situatia economica si deciziile luate pe baza teoriilor lui Milton Friedmann.
Eu personal cred ca Romania are nevoie de astfel de explicatii repetate.
Cred ca intreaga clasa politica ar face un salt calitativ daca electoratul ar putea intelege problemele cu care se confrunta si cum arata optiunile posibile astfel incat sa-si poata baza votul pe ceva.
Cine ar putea face asa ceva?
@Mircea Lutic
Ce pacat ca Ronal Reagan a plecat intr-o lume mai buna. Ar fi avut prilejul in ultimii ani sa explice americanilor „in termeni simpli situatia economica” actuala si cum deciziile luate pe baza teoriilor lui Milton Friedmann i-au adus in cea mai mare criza. Onest fiind, poate si-ar fi recunoscut greseala si ar fi prezentat scuze.
Ei, nu zau?
Da’ ce le mai stiti/suciti voi, stangeilor, pe toate, doar, doar
s-or aseza lucrurile cu capu’-jos si picioarele-n sus!
Nu capitalismul este cauza, ci devierile de stanga: ele
strica intotdeauna, oriunde si orice.
Mai lasati propaganda, ca nu tine!
Multumesc pentru raspunsuri.
Eu cred totusi in continuare ca electoratul român are nevoie de explicatii privind problemele cu care se confrunta. Desigur – orice explicatie se bazeaza pe o teorie mai mult sau mai putin credibila.
Dupa parerea mea insa e mai putin important daca explicatiile sunt de stanga sau de dreapta, daca sunt „reaganiste” sau marxiste. Cel mai important e ca oamenii sa-si poata baza alegerile si criticile pe niste idei cat de cat coerente mai degraba decat pe calitatea zambetului cuiva sau pe impulsul de razbunare.
Eu cred ca cel mai bun lucru care l-ar putea face cineva pentru Romania este sa-i faca pe oameni sa-si puna intrebari in legatura cu situatia curenta si optiunile practice. Cred ca votul cuiva care s-a intrebat „cum facem sa…” creste valoarea clasei politice si cu cat avem mai multe astfel de voturi cu atat avem politicieni mai buni.
Din cate stiu eu despre stiinta conducerii nu exista teorii complete si infailibile ci doar dezbateri. Oameni ca Milton Friedman, Maynard Keynes si altii si-au dedicat viata acestor dezbateri si au construit niste teorii.
Eu cred ca explicarea acestor idei in termeni simpli la tv ar produce un salt calitativ in calitatea clasei politice ce urmeaza a fi aleasa in Romania.
Desigur, o astfel de emisiune sau serie de emisiuni cere colaborarea mai multor oameni.
Intrebarea este – cine crede suficient in aceasta idee si cine poate contribui cu ceva la materializarea ei?
Onoarea este umana, de aceea pseudo-intelectualii au crezut ca este numai apanajul lor.
Majoritatea au fost progresiti, populari si comunisti de la inceput.Altii au mimat ca au fost atrasi de fenomenul Ceausescu si s-au asociat cu criminalii.
Absolut toate numele pe care le citati nu fac parte din victimele care au platit cu viata dar au ramas cu onoare si au murit liberi.
Ei nu au avut false optiuni asa cum au invocat patura neo-intelectualilor.
Exista familii de intelectuali care au suferit au facut puscarie si nu au fost in fruntea bucatelor niciodata.
In schimb si dupa revolutie cind ar fi trebuit sa aiba optiunea de a alege neo-intelectualii au avut o atitudine duplicitara, au spus frinturi de adevar si au ascus majoritatea adevarului.
Nu am avut intelectuali independenti ci mimi care au avut instinctul de a nu se opune puterii si protectorilor acesteia.
Opozitia au facut impotriva unui coleg de brazda exceptie care a avut curajul sa spuna adevarul.
Concludent este inchzitoriul lui G Liicesanu impotriva G. Muller.
Exceptii sunt cei care au fost uitati: M. Lovinescu si V Ierunca.
Dar cine mai vrea sa stie adevarul ?
fara mari suparari, dar ar cam trebui sa recunoasteti ca intelectualii mentionati de catre dumneavoastra au mostenit o meteahna din perioada comunista. aceea de a gandi intr-un singur fel: „ori esti ca noi, ori esti ca noi”. pentru acesti oameni nu exista alta posibilitate.
nu admit ca cineva ar putea avea alte idei sau alte orientari politice, (a se vedea executarea in public a lui adrian marino). cand marino le-a spus ca el a stat 6 ani in puscarie si 8 in domiciliu fortat in baragan, fata de altii care au stat 14 ore in arestul militiei bucuresti si care pozeaza in victime ale regimului a fost executat de catre unii dintre cei mentionati de catre dumneavoastra. si exemple va mai pot da. si inchei cu un scurt si banal citat din carnetele lui camus: „cei care au intr-adevar ceva de spus nu vorbesc niciodata despre asta”.
cu bine,
georges
Cum stiti Camus a vorbit si despre colaborationism, si despre stalinism, si despre Gulag, si despre lasitatile lui Sartre & Co, si despre razboiul din Algeria, si despre suprimarea prin tancuri a Revolutiei Maghiare. Despre Adrian Marino am scris si eu: un erudit chinuit, un spirit dedublat, un umanist cazut sub vremi. Adrian Marino a judecat, cu severitate si superbie, pe multi, nu vad motivul pentru care nu poate fi si el evaluat, fara senzationalisme facile, dar si fara compasiuni simulate. In inchisoare a stat si Ivan Denes, nu mai vorbesc de Pavel Apostol, filosoful delator, deci nu m-as aventura sa fac generalizari. Eu consider ca fiecare caz trebuie judecat cu probitate, chiar daca uneori ajungem la concluzii care contravin opiniilor noastre anterioare. Nu cred ca intelectualii pe care ii mentionez simbolizeaza ideea de „gandire unica”. Dimpotriva, fiecare dintre ei a scris in favoarea pluralismului si l-a ilustrat prin actiuni spirituale concrete. Cititi lista bursierilor NEC si va veti convinge. Ori catalogul Humanitas. Ori rapoartele de activitate ale ICR. Ganduri bune.
fiecare caz trebuie evaluat cu probitate.tocmai de aceea,credetzi ca acceptul d nului Plesu ca ministru al culturii in guvernul roman a fost un gest corect?
Cata dreptate aveti, domnule profesor. Va multumesc pentru articol.
Discutia asta despre valoarea absoluta a unei ideologii devine plictisitoare. Daca ar exista o ideologie „impecabila” , umanitatea n-ar mai experimenta atatea si atatea ideologii. Cred ca mai interesanta ar fi discutia despre ceea ce se potriveste unei comunitati, in speta cea romaneasca, odata pentru a termina cu meteahna asta mioritica de a da cu parerea despre trebile altora cata vreme nu suntem in stare de ale noastre si, a doua, pentru a vedea ce se potriveste etosului national (vorba mare!), pentru ca de experimentat , le-am experimentat pe toate ale celorlalti, fara niciun rezultat
Interesant cum toţi intelectualii democratici s-au strâns doar în preajma actualei puteri. Un vid imens dincolo.
Această insulă de virturte auto-laudativă mă întoarce peste 20 de ani în timp.
O tempora, o mores!
ca intotdeauna articol impecabil.Comunismul a reusit sa substituie unei ierarhii valorice firesti si unei societati meritocratice- impostura.
Impostura in actiuni , impostura in discurs , impostura in relatiile- de impostura- cu semenii.
Impostorii insa nu sunt oameni liberi. Ei sunt fiinte implozive ce se cuibaresc in golurile personale, launtrice. Trista conditie si atat de minuscula…
Pentru impostor iubirea este o frectie. Pentru impostor solidaritatea cu semenii in nevoie este o dovada de slabiciune, o prostie inutila. Pentru impostor sa mori – in puscariile Infernului Rosu- pentru credintele tale si pentru camarazii tai de suflet si idei este o mare prostie.
Alteritatea ii deranjeaza profund. Ce nu pot stapani trebuie , in principiu si nu numai- anihilat prin orice mijloace. Chiar si contondente.
Dar impostorul este intotdeauna singur. In solidaritatea umbrelor proiectate efemer pe peretii unei pesteri care este de fapt un WC public.
Raymond Aron nu a fost doar un tip genial ci si rodul unui sistem elitist, un pur produs al parcursului liceu de varf – prépa – Normale Sup care nu isi gaseste echivalentul in Romania. Si, mai important, a fost un intelectual care a cultivat o claritate de cristal a analizei iar impactul editorialelor sale era datorat si faptului ca a refuzat sa intre in arena politica. A refuzat orice angjament altul decat cel al ratiunii. Printre cei pe care ii enumerati dvs. insa multi au fost sau sunt oameni angajati.
Teodor Baconsky, Catalin Avramescu, Traian Ungureanu au fost criticati tocmai pt ca NU si-au pastrat autonomia de gandire ci s-au inrolat intr-un partid (un partid provenit din FSN si condus de un fost nomenklaturist)