sâmbătă, februarie 8, 2025

OPPENHEIMER: „Acum am devenit Moartea, distrugătorul Lumii”

Într-una dintre cele două cărți testamentare, marele, regretatul teatrolog George Banu făcea o observație și corectă, dar și usturătoare la adresa confraților săi români. Cu mult prea multă ușurință aceștia identifică lungimi obositoare în te miri ce și cine știe unde. Adică, în mai toate spectacolele de teatru pe care le comentează.

Cum se explică oare asta?  După părerea mea, îndeosebi prin rolul tot mai mare și din ce în ce mai primejdios dobândit în teatrul românesc de astăzi de ceea ce e mic, minuscul, minor. De falsa mare concentrare,  de pretinsa esențializare, de mimata cercetare, de experimentul care experimentează. Preferăm fast food-urile pentru alimentația noastră zilnică, echivalentul fast-food-ului, al prânzului la Mc Donald’s, expediatul ajung, pesemne, să devină reguli și în teatru. Ajungem până acolo încât elogiem încă o latură a ceea ce s-ar putea chema, fără nici cea mai mică problemă, teatru culinar. Suntem grăbiți. Nu mai avem răbdare. Totul ajunge să se plaseze sub semnul întrebării Cât durează? O tendință ce se vede în toată perniciozitatea ei și în recent anunțata selecție a spectacolelor din a treizecișidoua ediție a FNT. Înghițită pe nemestecate de tot mai superficiala, mai neinteresata conducere a UNITER.

De boala diagnosticată de George Banu în cazul comentatorilor fenomenului teatral dau semne că încep să sufere și criticii de film. Căci unora dintre ei le-a părut nepermis de lung și Oppenheimer, filmul de trei ore și câteva minute al lui Christopher Nolan. Un film care este mult mai mult decât doar biografia celui de al cărui nume se leagă, în principal, inventarea bombei atomice. Într-adevăr, Oppenheimer durează trei ore. Cumva, neobișnuit pentru zilele noastre. Filmul șochează întrucâtva și prin impunerea unor noi modalități de receptare, statuată ca atare de formula IMAX. Dar și de montaj(excelentă Jennifer Lane), rapid, neiertător cu spectatorii comozi, preocupați în primul rând de punga de popcorn și de abia pe urmă de ceea ce se vede pe ecran. Cei șocați în exces de această nouă modalitate care determină un nou bioritm, o altă relație a spectatorului cu ecranul și imaginea dovedind că ei și nimeni alții sunt partizanii acelui nou  care, de fapt, nu inovează. Și nici nu deranjează. Care, de fapt,  mimează. Un nou ce se afirmă zgomotos,  neschimbând în fapt nimic.

Numai că aproape nici un minut din cele 180 din Oppenheimer nu este inutil. Nici o replică nu se dovedește a fi scrisă de mântuială. Nici un cuvânt nu trece fără a provoca urmări. Poate nu chiar imediate. Câteva vorbe,  niște ironii la care într-un prim moment se râde și sunt lăsate să zboare ( ca povestea cu berea și cu sandviș-ul, de pildă) vor deveni motiv de persecuție, de hărțuire și de tragedie.  Aici acționând, în contrapondere atent gândită, Oppenheimer și Strauss. Pilonii pe care se bazează, după părerea mea, în primul rând filmul. Cei doi amintind cumva de rivalitatea dintre Mozart și Salieri. Dintre geniul hotărât, clar altfel, neconformist și poate și prin aceasta problematic și ființa de calibru mediu care își dorește cu orice preț promovarea în ierarhia socială, politică, guvernamentală. Copleșitor duelul la distanță dintre cei doi, copleșitori Cillian Murphy ( un nou Peter O’ Toole, cel puțin aici, acel Peter O’Toole cu privirea de gheață, cu trupul drept și filiform din Noaptea generalilor- da, nu sunt defel de acord ceea ce a scris despre Murphy Cristian Tudor Popescu) și Robert Downey jr.  Repet. Excepțional montajul (Jennifer Lee), acaparator ritmul. Moment de grație, de virtuozitate ale

regiei și al ansamblului de creatori și tehnicieni.  

Bref. În calitate de scenarist, de regizor, de supervizor al dialogurilor Christopher Nolan are necondiționat grijă ca niște cuvinte inițial, aparent insignifiante să fie citate, reconvocate la câteva zeci de minute distanță cu scopul de a explica, detalia marile probleme pe care pelicula le formulează și le aduce în fața spectatorilor. În același scop se recurge la recurența unor imagini. La citarea lor. Uneori chiar de două sau trei ori. Plasate într-o succesiune, într-un ritm, într-o dinamică remarcabil potențate de muzica, uneori sticloasă, alteori ca de gheață, intenționat monotonă, menită să răscolească simțurile creată de Ludwig Göranson, de imaginea când în alb și negru, când color iscălită de Hoyte von Hoytema. Jocul acesta al culorilor mi se pare a fi semnul unei alte importante calități a filmului. Implicarea morală a creatorilor. Care îi lasă spectatorului dreptul propriilor opinii, însă îi împărtășesc și pe ale lor, De pildă, pe acelea ale lui Christopher Nolan. Situație absolut normală de vreme ce Oppenheimer este un film despre implicare,  despre mijloacele prin care ea se realizează și costurile ei. Costuri de toate felurile.

Filmul se ocupă de ceea ce o piesă de teatru cândva celebră, care s-a jucat și la noi în premieră pe țară în 1966 la Teatrul Bulandra, numea cazul Oppenheimer. Principalul inventator al bombei atomice, șeful grupului de cercetare de la Los Alamos, coordonatorul Testului Trinity care s-a consumat la 16 iulie 1945, după care, o lună mai târziu, aveau să intervină cataclismele de la Hiroshima și Nagasaki, a fost pe toată durata existenței sale un caz. În primul rând la nivel biografic. Cu tot ceea ce înseamnă biografia în sensul ei larg.

De origine evreiască, fire complicată, poate chiar mai mult de atât în sens clinic (și ce bine joacă acest mai mult Cillian Murphy (deși, admit, injectarea mărului cu cianură de potasiu și apoi recuperarea fructului ucigaș nu mi se par nici mie tocmai inspirate) imprevizibil în toată perioada studenției, măcinat încă de atunci de îndoieli și contradicții, aducătorul în America a fizicii cuantice, Robert Oppenheimer a fost și observat, și manipulat, și judecat de oamenii FBI-iului care i-au deschis în 1941 dosar de urmărire din cauza a ceea ce au numit asocierile lui comuniste, de politicieni de calibre diferite, de comisii și comitete care au investigat pretinsele lui activități anti-americane și deliberat, și mișelește inventata lipsă de loialitate. Oppenheimer se judecă însă în primul rând el însuși. E conștient că a fost ales datorită asocierilor lui comuniste anterioare, știe că prin  trecutul lui  este vulnerabil. Da, este încântat de sine atunci când testul Trinity reușește, savurează indubitabil succesul, îi sunt pe plac aplauzele și condiția de vedetă, îl bucură apariția fotografiei sale pe coperta unei importante reviste americane. Oppenheimer își asumă cu nedisimulată voluptate condiția de nou Prometeu cu toate suferințele aferente. Aproape că se autovictimizează.  Mai-mai că își dorește, condiția de sacrificat, mizând pe compensații ulterioare. Fapt remarcat și reproșat de soția lui, Kitty, cu totul remarcabilă în rol fiind Emily Blunt. Nu e defel rea nici Florence Pugh, în rolul amantei Jean. Însă Emily este excepționala în secvența audierii de comisia în care rolul de principal acuzator îl deține Goldon Grey (Tony Godwin).

Pe zi ce trece, Oppenheimer este tot mai măcinat de îndoieli, de întrebări cu privire la ceea ce urmează. La ce va ajunge să însemne fizica. La ce va mai servi știința. Cum și cât va mai fi ea în folosul umanității. La cât din condiția de stiință își va conserva ea în complicata geopolitică postbelică. Invenția lui a fost gândită esențialmente ca armă de luptă decisivă împotriva germanilor care și ei se lăudau cu iminența descoperirii unei așa-zise arme secrete, însă de ce a trebuit ea folosită după capitularea Reich-ului, de ce au fost lansate bombe asupra a două orașe din Japonia? Cum vor reacționa sovieticii? Pentru moment aliați, dar și concurenți deopotrivă. Oppenheimer a intuit și a încercat să le deschidă ochii politicienilor, președintelui Truman (interesantă, relevantă secvența din Biroul Oval, bine reflectată suficiența intelectuală a chiriașului de acolo de actorul Gary Oldman)  nenumăraților săi yesmeni, portretizați defel amabil, asupra a ceea ce se va numi cursa înarmărilor. Care, din păcate, nu se va încheia odată cu dispariția Uniunii Sovietice și a sistemului comunist est-european. Citind capitolul Stâlpii politicii putiniste- recrutarea, extorcarea și șantajul scris de Françoise Thom și inserat în Cartea neagră a lui Putin coordonată de Galia Ackerman și Stéphane Courtois (Editura Humanitas, București, 2023)  în care se vorbește despre armele apocaliptice cu care amenință astăzi Kremlinul, în primul rând acel Poseidon ce ar putea distruge într-o clipită un întreg continent, înțelegi mai bine frământările lui Oppenheimer. Și reflectezi imperativ la reverberațiile lor în zilele noastre. Pe mine, gândul m-a dus și la atât de profunda zicere a lui Rabelais care ar putea figura drept moto al filmului. Science sans conscience ce n’est que la ruine de l’âme.

Acțiunea din Oppenheimer se întinde pe durata câtorva ani. În mare, anii colaborării minate de contradicții dintre ilustrul om de știință și  bărbatul mediocru, ambițios ce provine dintr-o familie de foști vânzători de pantofi. Un anume Strauss. Contradicțiile au ajuns la apogeu în prima parte a anilor ‘50. Anii mccarthysmului, ai vânătorii de vrăjitoare, ai Comisiei pentru investigarea activităților anti-americane,. Anii în care a devenit certitudine că sovieticii au avut la Los Alamos un spion.  E  vorba despre o seamă de detalii ce ar putea dăuna carierei lui Strauss nominalizat la o funcție guvernamentală. Așa că Strauss își întrevede salvarea în compromiterea lui Oppenheimer. În torpilarea credibilității sale. În distrugerea lui morală.

Nu îi e defel greu să își pună în practică planul. Nici lumea științei, nici cea a politicienilor ori a armatei nu  sunt lumi de sfinți. Lui Oppenheimer i se refuză prelungirea certificatului ce i-ar permite accesul la activități secrete. De aici audierea lui de o comisie senatorială. Respectiva procedură înseamnă cadrul pentru poveștile întretăiate din film. De aici o mulțime de flashuri. Ale memoriei și ale conștiinței. Cele ale memoriei sunt excelent transpuse filmic. La fel cum e surprinsă ploaia. Grație a tot ceea ce permite tehnologia IMAX. De aceea cred că filmul trebuie văzut în sala de cinema. Cele ale conștiinței dor de-a dreptul. Eu le-am receptat fizic. Nemediat.

Avem parte de o defilare a unei mulțimi de personalități științifice, militare și politice. Fiecare actor semnând o creație obligatoriu de luat în seamă. De la Einstein ( mie mi-a plăcut Tom Conti ceea ce nu înseamnă că cel puțin aici nu respect obiecțiile deja de două ori citatului Cristian Tudor Popescu) la Niels Bohr (Kenneth Branagh), de la Fermi (Dany  Defferarri) la Werner Heisenbergh (Matthias Schweighöffer), de la Tolman (Tom Jenkins) la Isidor Babi (David Kruholtz), de la Ernest Lawrence (Josh Hertnett) la Boris Pash (Casey Afflec) sau David Hill (Remi Mallek), De la generalul Groves (Matt Damon)  la Lyndon Johnson și viitorul președinte J. F. Kennedy.

Toate aceste personaje și multe, multe altele trec prin felurite vârste. Care ne  sunt prezentate ca atare. Fapt posibil grație unui machiaj de excepție. Candidat mai mult ca sigur la un viitor premiu Oscar. Și nu doar machiajul are o șansă clară de candidatură.

Nu știu, nu cred, mi se pare prematur să spui că Oppenheimer ar fi filmul secolulului. Să nu uităm că suntem de abia în 2023. Dar că e un film bun sunt mai mult ca sigur.

UNIVERSAL PICTURES

OPPENHEIMER

Regia: Christopher Nolan

Scenariul: Christopher Nolan după cartea UN PROMETEU AMERICAN de Kai Bird și Martin J.Sherwin

Producători: Emma Thomas, Charles Roven, Christopher Nolan

Montajul: Jennifer Lane

Muzica: Ludwig Göranson

Imaginea:  Hoyte Van Hoytema

Decoruri: Adam Willis, Claire Kaufman, Olivia Peebles

Costume: Ellen Mirojnick

Cu: Cillian Murphy (J. Robert Oppenheimer),  Emily Blunt (Kitty Oppenheimer), Florence Pugh (Jean Tutlock), Matt Damon (Leslie Groves), Robert Downey jr. (Lewis Strauss),Rami Malek (David Hill),Tom Conti (Albert Einstein),Matthias Schweighöffer ((Werner Heisenberg), David Dastmlchian (Wiliiam Borden), Tony Goldwin (Gordon Gray), David Krumholtz (Isidor),  Josh Hartnett (Harry Truman), Dane de Haan( Kenneth Nichols) Kenneth Branagh (Niels Bohr), David Kruholtz (Isidor RabI),Dylan Arnold (Frank Oppenheimer), Jefferson Hall (Haakon Chevalier),Tom Jenkins (Richard Tolman), Louise Lombard (Ruth Tolman), Danny Deferarri (Enrico Fermi), Christopher Denham (Klaus Fuchs),Máté Haumann (Leo Szilard),Casey Affleck (Boris Pash),Josh Zuckerman (Rossi Lomaniz),

Distribuie acest articol

37 COMENTARII

  1. Uneori și geniile sunt copărtași la crime, ca acest Oppenheimer. Dar mai sunt și alții, ca Marx, etc. Chestia tragică este că ei sunt conștienți de ceea ce fac, dar din motive profesionale sau cultural/științifice renunță la responsabilitate. Fiindcă cine este mai vinovat în fața Lumii, creatorul bombei atomice (Oppenheimer) sau decidentul politic (Truman)? Grea întrebare.

  2. Am vazut Oppenheimer, dar nu impartasesc parerile autorului articolului despre acest film. Ca profesionist in domeniul stiintelor exacte si pasionat de istoria fizicii, cred ca filmul este destul de prost facut, mai mult sa socheze inutil privitorii.. De exp nu mi-a placut deloc actorul care il joaca pe Einstein, se vede ca omul (si regizorul) habar n-au de personalitatea lui Einstein, stiu doar 1-2 chestii ultra-vehiculate prin media, dar nu s-au documentat deloc serios. Personajul Einstein din film e total nerealist si foarte departe de original. La fel si alti mari fizicieni, care sunt prezentati in film ca niste scolari, fara nicio profunzime in dialoguri si reactii. Deasemenea nu mi-au placut trecerile bruste de la o perioada la alta, acum suntem in anii 40, apoi brusc sarim la audierile anti-comuniste din anii 50, la un moment dat il arata pe Oppenheimer sezand gol in fata comisiei, etc… chestii socante inutile si puse in poveste ca „nuca in perete”. Cillian Murphy joaca bine si e destul de potrivit rolului, dar nu poate scoate totusi prea mult din acest film prost conceput/realizat. Singurul care mi-a placut si care nici nu are un rol prea mare, a fost Kenneth Branagh (Bohr). O alta chestie care nu mi-a placut a fost imaginea, o mare parte din film e in semi-intuneric. Mi s-au parut prost realizate si secventele de dragoste. Totul la acest film denota o documentare/idee deficitara facuta „pe genunchi”; e realizat mai mult din ce „crede” regizorul ca „stie”. Ar fi trebuit ca filmul sa prezinte atat psihologia personajelor, relatiile intre ele, cat si sa aiba o documentare f.buna asupra faptelor si perioadei. Insa acest film e pe „fast forward”, superficial. CTP are dreptate partial. Eu as da acestui film nota 7 (cu indulgenta). E posibil sa ia vreun Oscar, dar asta nu mai e un criteriu absolut de valoare, la ce filme slabe se fac in ultimii ani.

    • Țin sa va atrag atenția ca Oppenheimer e un film artistic, nu un film documentar. El trebuie sa treacă testul verosimilitatii, nu pe cel al imitatiei servile. Credeți că Mozart din Amadeus al lui Forman e Mozart strict din realitate?

      • Va atrag atentia insa ca un film artistic despre un fizician (Oppenheimer) trebuie sa fie totusi apropiat de subiect si de faptele reale, nu de niste nascociri gratuite si neconvingatoare ale regizorului. Filmul asta nu te misca prin aproape nimic. De altfel, am precizat clar in comentariul meu ca filmul trebuia sa prezinte atat psihologia personajelor, relatiile interumane, cat si faptele reale, deci evident diferit de un documentar. Ce „imitatie servila”, imitatie la ce? Testul verosimilitatii tocmai ca nu il trece, fiindca e slab facut, nu convinge. Einstein din film e un fel de mosulica de la birtul din colt, nu e veridic deloc. Filmul NU se compara nici pe departe cu Amadeus, care mi-a placut. Amadeus avea nerv, pasiune, era convingator si destul de aproape de realitate. Oppenheimer nu are niciuna din aceste calitati.

        • Amadeus NU era aproape de realitate. Salieri e un anonim prin comparatie cu Mozart, dar realitatea surprinsa de film se opreste aici. Salieri nu s-a purtat mai urat cu Mozart decat Costanze, de exemplu. Ba chiar Mozart a scris o piesa impreuna cu Salieri, ceea ce nu ar fi facut daca se aveau la cutite.
          Si as vrea sa va intreb si pe dv., de unde atata certitudine cu privire la „adevarul” din filme, la veridicitatea actului artistic?

          • @”Cosmin”. Incurci borcanele. Filmul nu trebuie sa fie documentar, dar nici departe de realitate. Per total, Amadeus prezinta miezul povestii, rivalitatea disimulata (sau nu) intre Mozart si Salieri; in plus e un film bine facut. La Oppenheimer, marii fizicieni fie sunt prezentati gresit in film, fie doar amintiti superficial, fara a ramane in memorie. Dupa mintea ta, e Ok ca un film sa ii prezinte oricum? intrebarea ta cu „adevarul din filme” nu are sens. De ce se prezinta ca biografia lui Oppenheimer?! Un film biografic trebuie sa prezinte miezul faptelor, si sa nu distorsioneze. Einstein din film nu are nicio legatura cu realitatea, de exp.

            • Folosind aceeasi unitate de masura, in «Oppenheimer» se prezinta miezul problemei. Acu’ intreb si eu, cum vrei sa prezinti perioada aceea, dpdv al prezentarii fizicienilor, intr-un film? Normal ca te rezumi la cativa care chiar au contat din perspectiva subiectului. Bohr a fost mare, dar nu a interactionat cu Oppenheimer. La fel Einstein. Etc., etc.
              Intreb din nou: carei realitati trebuia sa ii corespunda Einstein? Inca nu raspunzi…
              P.S. Amadeus este bine facut, dar la fel este si Oppenheimer. De gustibus…

      • Frumos ar fi sa ne spuneti ce credeti, pur si simplu, nu sa `ne atrageti atentia` ca unor scolari impertinenti. Inflatia asta de superioritate simandicoasa nu va face bine.

      • „Țin sa va atrag atenția ca Oppenheimer e un film artistic, nu un film documentar. El trebuie sa treacă testul verosimilitatii, nu pe cel al imitatiei servile.”

        Daca e un film artistic (o fictiune), nu un film documentar, de ce a fost nevoie sa se foloseasca nume adevarate si nu fictive? E, evident, inca o incercare de rescriere a istoriei si de glorificare/innegrire/evacuare a unor figuri din trecut in sensul dorit de comanditari. Fotografia cu Stalin si Nikolai Yezhov e un exemplu senzational in acest sens: după ce Iezhov a fost executat, fotografiia cu Stalin și cu oamenii săi de încredere plimbându-se de-a lungul unui canal din Moscova a fost actualizată cu grijă pentru a elimina „piticul otrăvit”.

        Testul verosimilitatii e subiectiv si il face fiecare in sinea lui, iar rezultatul e in functie de ceea ce stia el deja despre povestea din film. Unii, cei tineri, nu stiau nimic, iar fictiunea produsa la Hollywood va fi pentru ei istorie adevarata de acum inainte. Altii, mai batrini, cunosc istoria oficiala a cazului – care si ea e o fictiune – si ajung la concluzia ca filmul trece „testul verosimilitatii”.

        Filmul acesta rescrie istoria cu aceeasi onestitate cu care Sergiu Nicolaescu, Titus Popovici si ceilalti au rescris istoria dacilor, a lui Mihai Viteazul etc. inventind/glorificind/infierind/trecind cu vederea.

        Iar cind vorbim de rescrierea istoriei, Nicolae Iorga a fost monumental, comparabil cu multi confrati de-ai lui din lumea larga care au pus umarul la fondarea natiunilor lor prin inventarea unui trecut glorios.

        Chiar si Eminescu a practicat, ocazional, sportul acesta si multa lume „stie” despre batalia de la Rovine ceea ce a citit in Scrisoarea III, lectura obligatorie cu repetitie in scoala generala si in liceu: ca Mircea cel Batrin a avut o discutie tensionata cu Baiazid inainte de Rovine etc etc. Titus Popovici povestea intr-un interviu ca a ramas perplex cind Ceausescu i-a dat un exemplu „istoric” preluat din Scrisoarea III. Ceausescu chiar credea ca lucrurile s-au intimplat asa cum le-a descris Eminescu.

    • Cind facem referire la un film trebuie aratat in mod expres ceea ce filmul doreste sa induca in societate si ceea ce doreste sa arate celui care sta pe scaunul privitorului .Cine doreste sa cunoasca cu exactitate adevarul trebuie doar sa se informeze din surse consacrate si nicidecum din carti (ziare )sau din filme .Filmul este exceptional acoperind si situatia la zi in momentul producerii bombei cu pricina si situatia actuala ce ,fara sa nominalize, ne arata ororile razboiului .

    • @Descartes. Corect, si mie mi-au displacut ruperile bruste de ritm si de perioade. Au pus prea mult accent pe audierile cu legaturile comuniste. Iar Einstein-ul din film e o gluma, total fals; la fel si ceilalti oameni de stiinta.

        • @Cosmin. N-ati inteles nimic. Am spus ca Einstein-ul din film e prost intruchipat, actorul care il joaca pe Einstein e o gluma. Einstein real era foarte diferit de ce se prezinta in film. Iar ceilalti oameni de stiinta sunt doar amintiti superficial in film, nu se spune mai nimic concret despre ei. Luati si cititi despre Einstein, Bohr, Fermi, Teller si altii din perioada respectiva.

          • Iar eu continuu sa va intreb, asa cu intelegerea mea limitata, de unde il stiti atat de bine pe Einstein? Poze si filmulete cu el am vazut toti. I-am citit si cateva carti. Ce voiati, AI ca sa faca o reproducere conform pozelor din acea perioada?
            Nota: am citit despre toti acei fizicieni, si mai mult decat atat. Asta nu inseamna ca pot sa imi dau cu parerea ca in film sunt „glume”.
            Probabil ca avem intelegeri diferite ale termenilor „film artistic” si „documentar”

            • @Cosmin. Daca ati fi vazut „poze si filmulete” cu el, ar fi trebuit sa va sesizati ca Einstein-ul din film e fals, chiar ridicol in comparatie cu realitatea. Asta dovedeste insa ca habar n-aveti. Ceea ce ziceti de film generat de AI, e iar gresit, cadeti dintr-o extrema in alta. NU, nu trebuia generat de AI, un film e evident diferit de un documentar, dar asta nu inseamna ca intr-un film (bazat pe fapte reale) se poate face orice. Cu asta, eu pun punct; daca tot n-ati inteles si vreti sa „continuati”, vorbiti singur.

  3. Exceptional filmul si jocul actorilor fiecare partitura fiind parte a unui intreg socio -politic si militar ce acopera si actuala perioada atasata razboiului din Ucraina, cu toate crimele si amenintarile atasate , ba chiar si „sarbatorea ” japonezilor ce ne prezinta acum grozaviile bombei numita Little Boy(vezi urmele lasate pe zidurile de la Hirosima si Nagasaki ) si carei existenta este atribuita in mare parte personajului, devenit de film, numit Oppenheimer .Jocul doamnelor soția lui Oppenheimer , Kitty, este de-a dreptul remarcabil de impresionanta in rolul atribuit si interpretat de Emily Blunt. Nu putem uita nici impresionanta interpretare a lui Florence Pugh,desemnata (extraordinara alegerea ) în rolul amantei lui Oppenheimer cea numita Jean.Filmul , durata lui , trece rapid peste noi toti .Cele trei ore au fost parca insuficiente spre a ne arata intregul . Oppenheimer (nicidecum savantul ) ne este prezentat ca si cel ce poate pune in practica totul .Omul potrivit la locul potrivit .Tot atit de adevarată este insa si minimala prezentare a celui ce a fost Einstein .Una peste alta titularul , fara doar si poate ,rolului a devenit cel mare mare actor american al momentului .Alegerea este fara de cusur .Actorul Matt Damon face si el unul dintre semnificativele sale roluri de film .Poate cel mai bun film al anului chiar daca „Barbie ” are niste vinzari colosale iar impactul comercial depaseste toate limitele cunoscute .In timp Oppenheimer va depasi toate asteptarile .Este un film ce va fi revazut cu placere mereu si mereu de noi toti .Momentul, ales prezentarii, este si el parte a marketingului .Poate acum generatiile Z vor sti si ele adevarul si vor condamna ceea ce Rusia face chiar acum .Un film cu o tenta politica anti comunista si anti nucleara ce impacteaza pe toata lumea .Pina si cei mai mari sustinatori ai comunismului vor avea acum ocazia sa inteleaga cit de nociva a fost si este plaga istorica ce a pornit din Rusia lui Vladimir Ilici Lenin si cit de fatala este ea pentru intreaga omenire doritoare de democratie .Un film ce devine de neuitat chiar si pentru batrinii ce inca au nostalgia comunista incastrata in ADN si care inca mai fac coada spre a admira reprezentarile culturale ale Rusiei comuniste atunci cind merg , in corpore, spre a viziona la teatru sau film aceste vechi subiecte.Inca o data sa multumim studiourilor de film ce au creeat filmul Oppenheimer . Filmul este produs și regizat de Christopher Nolan.Este un film biografic și o adaptare a cărții American Prometheus: The Triumph and Tragedy of J. Robert Oppenheimer (2005) de Kai Bird și Martin J. Sherwin.

  4. bunul samaritean 07/08/2023 At 13:25
    Your comment is awaiting moderation

    O pledoarie pentru a citi o carte sau a scrie cite ceva despre asta .In esenta „Cartea” , daca scoatem din intreg cartile de specialitate ce sunt accesibile doar cunoscatorilor diferentiati si asezati ca si preocupari distincte, are in componenta si nevoia de a putea folosi cuvintele si cunosterea folosirii lor , atunci cind intram in conversatie cu cei mai mult sau mai putin apropiati C ititul are si o latura sentimentala ce uneori este purtatoare de bine dar care alteori devine purtatoare de foarte mult rau .Capcana cititului contine , printre multe altele si autoinfluentarea sentimentala ba chiar si autopacalirea personala inducind stari false de normalitate sau de adevar totul fiind parte a deciziei, autorului ,textelor citite,ce include neaparat latura lui personal sentimentala .Practic suntem inselati de trairile altora pe care le cautam ca fiind parte a trairilor personale .Traim astfel intr-un moment de o falsitate fara precedent .Este ca si cum peste secole ,descoperind vreun ziar aparut in vremurile comunismului si unde am fi fost tentati sa credem ,cum ceea ce textele din acele timpuri contineau, erau parte a adevarului .Nimic nu poate fi mai fals .Virtualul ne insoteste peste tot .Nevoia de mai mult bine ne face sa ne mintim de fiescedata .

  5. Sa vedem si un film despre Kurceatov….Cine va juca rolul lui Igor Kurceatov, un om foarte important, in realizarile in fizica nucleara in fosta URSS. Bine, impreuna cu spionajul….

  6. Exceptional filmul si jocul actorilor fiecare partitura fiind parte a unui intreg socio -politic si militar ce acopera si actuala perioada atasata razboiului din Ucraina, cu toate crimele si amenintarile atasate , ba chiar si „sarbatorea ” japonezilor ce ne prezinta acum grozaviile bombei numita Little Boy(vezi urmele lasate pe zidurile de la Hirosima si Nagasaki ) si carei existenta este atribuita in mare parte personajului, devenit de film, numit Oppenheimer .Jocul doamnelor soția lui Oppenheimer , Kitty, este de-a dreptul remarcabil de impresionanta in rolul atribuit si interpretat de Emily Blunt. Nu putem uita nici impresionanta interpretare a lui Florence Pugh,desemnata (extraordinara alegerea ) în rolul amantei lui Oppenheimer cea numita Jean.Filmul , durata lui , trece rapid peste noi toti .Cele trei ore au fost parca insuficiente spre a ne arata intregul . Oppenheimer (nicidecum savantul ) ne este prezentat ca si cel ce poate pune in practica totul .Omul potrivit la locul potrivit .Tot atit de adevarată este insa si minimala prezentare a celui ce a fost Einstein .Una peste alta titularul , fara doar si poate ,rolului a devenit cel mare mare actor american al momentului .Alegerea este fara de cusur .Actorul Matt Damon face si el unul dintre semnificativele sale roluri de film .Poate cel mai bun film al anului chiar daca „Barbie ” are niste vinzari colosale iar impactul comercial depaseste toate limitele cunoscute .In timp Oppenheimer va depasi toate asteptarile .Este un film ce va fi revazut cu placere mereu si mereu de noi toti .Momentul, ales prezentarii, este si el parte a marketingului .Poate acum generatiile Z vor sti si ele adevarul si vor condamna ceea ce Rusia face chiar acum .Un film cu o tenta politica anti comunista si anti nucleara ce impacteaza pe toata lumea .Pina si cei mai mari sustinatori ai comunismului vor avea acum ocazia sa inteleaga cit de nociva a fost si este plaga istorica ce a pornit din Rusia lui Vladimir Ilici Lenin si cit de fatala este ea pentru intreaga omenire doritoare de democratie .Un film ce devine de neuitat chiar si pentru batrinii ce inca au nostalgia comunista incastrata in ADN si care inca mai fac coada spre a admira reprezentarile culturale ale Rusiei comuniste atunci cind merg , in corpore, spre a viziona la teatru sau film aceste vechi subiecte.Inca o data sa multumim studiourilor de film ce au creeat filmul Oppenheimer . Filmul este produs și regizat de Christopher Nolan.Este un film biografic și o adaptare a cărții American Prometheus: The Triumph and Tragedy of J. Robert Oppenheimer (2005) de Kai Bird și Martin J. Sherwin.

  7. Mi-a plăcut cum ai făcut comparația între Mozart și Salieri pentru relația dintre Oppenheimer și Strauss. Dar, mă întreb, crezi că această rivalitate dintre cei doi a fost exagerată în film sau că a fost foarte bine construită și justificată în poveste?

  8. Funny sa asociezi acel citat din Gita cu Moartea, cu distrugerea nucleara, cand de fapt inseamna Timp.
    Timpul e cel care distruge tot, pt ca distruge si Memoria. Deci nu pierde Timpul ci actioneaza, fa-ti Datoria, urmeaza calea cea buna, urmeaza-ti propria cale.

      • Unul din motivele pentru care SUA au acceptat ca URSS sa-l dea jos pe Ceausescu a fost faptul ca el s-a laudat prin 1988 ca Romania avea capacitatea de a fabrica arme nucleare.

        • Romania inainte de ’90, fabrica arme atomice si arme cu sistem laser…cel putin asta afli daca citesti publicatii si asculti ,,specialisti” gen: Click, DC News, ,,Ion Cristoiu blog”, declaratii Cozmin Gusa, RTV, Mihai Gadea, etc.

  9. Ar fi foarte amuzant sa faca rusii un film in care sa-i dea in gat pe toti agentii lor din SUA anilor 30-40: Einstein, Chaplin, Rosenberg, Oppenheimer, Hiss, etc.

    • Ai uitat sa pui pe lista pe: Trump, Franck Sinatra, Jane Fonda, Elvis Presley, Marlin Monroe, Al Pacino, Robert de Niro, Henry Kissinger, Paul Newman, Sophia Loren, etc….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro