sâmbătă, februarie 8, 2025

Orizont 2024: Noi versus ceilalți

Suntem deja în fața unui an cu 4 rânduri de alegeri care vor defini atât politica internă, cât și politica externă a României în următorii 4, respectiv 5 ani. În 2024, la nivel global, vor avea loc alegeri în 64 de țări, iar 49% din populația planetei va fi chemată la urne.

În ultimii ani, societatea globală a fost lovită de mai multe provocări printre care amintim pandemia cu consecințele ei economice și sociale și războiul izbucnit la granița României, în Ucraina.

Există un lucru care însă nu s-a schimbat, în ciuda timpurilor grele –  cum ar spune bunicii noștri. Pe durata crizelor, lideri ai comunității se ridică, asumându-și un rol de conducere. Rolul lor constă nu doar în a fi buni profesioniști, ci și de a fi buni comunicatori: de a liniști populația,

Cele două crize evidențiate mai sus au contribuit, de fapt, la amplificarea unui sentiment de deconectare a cetățenilor de decidenți. Puși față în față cu situații de criză, decidenții nu știu să se raporteze la comunicarea cu cetățenii. În prima ipostază, la venirea pandemiei, s-a comunicat constant (un lucru bun), dar nu într-un limbaj accesibil populației. Un limbaj inaccesibil fie el și comunicat constant, este respins de o parte a populației și decidenții sunt considerați lipsiți de transparență.

Luând cel de-al doilea caz, decidenții au integrat mai mulți reprezentanți ai societății civile în decizii și procese, dar nu i-au utilizat la capacitatea de parteneri egali. Această mișcare a ajutat la îmbunătățirea relației de încredere între cetățean și decident, iar vocile anti-europene s-au mai estompat până  la un anumit nivel. Dar nu suficient de mult încât acest fenomen să fie izolat în comunitate.

Suntem în anul 2024, în era tehnologiei și foarte puțini decidenți acum aflați în lumina reflectoarelor înțeleg cum să comunice cu adevărat cu publicul țintă și cum să își mențină comunitățile. Partidele în general se bazează pe liderii locali care au o conexiune aproape personală cu cetățenii lor. De ce? Pentru că sunt comunități restrânse, unele aflate sub aripa unui anumit partid de mulți ani.

În timp ce partidele tradiționale încă nu profită de toate avantajele tehnologiei, partidele extremiste relativ nou-apărute au învățat să jongleze cu emoțiile oamenilor într-un mod mult mai conectat la realitatea tehnologică. Cum? Au construit pe ușa lăsată deschisă de celelalte partide tradiționale: frica cetățenilor care se află într-o criză, neînțelegerea pe deplin a consecințelor, limbajul inaccesibil al oficialilor, frustrarea crescândă a traiului ridicat din viața de zi cu zi.

Dar cum au făcut asta? Într-un mod simplu: au identificat un „răufăcător” (de multe ori numit), iar toate obstacolele din viața noastră (prețurile mari, restricții, etc.) sunt realizate de el/ guvernanți/ partidul din care face parte. Fără a oferi însă soluții concrete.

Retorica e simplă – „Noi versus ceilalți”. Noi suntem cei care țin cu tine, cetățeanul de rând. Noi suntem cei care înțelegem și îți suntem apropiați.

Deși comunică într-un limbaj accesibil, asta nu înseamnă că intențiile sunt neapărat cele promovate. Extremiștii și euroscepticii câștigă teren arătând acest dușman care, adeseori, nu e concret – „Bruxelles-ul” e de vină – prin extensie „Parlamentul European” sau „Comisia Europeană”. Dezinformarea este sofisticată, în sensul în care oamenii sunt constant redirecționați spre inițiativele lor (de la publicații pe LinkedIn, petiții, donații, etc.). Un exercițiu încă neaplicat de restul partidelor.

Prea multă liniște înainte de alegeri. Este de la sine înțeles faptul că decizia de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale este una strategică pentru a asigura o prezență controlată și strategică pentru alegerile europarlamentare, dar și pentru a diminua un scor mare la nivel local pentru eurosceptici. Și ideea de alianțe funcționează pentru a nu disipa voturile în fața „celorlalți”. Alianțele realizate reușesc așadar să își mențină grupul țintă și nu oferă șansa „irosirii voturilor”. Spun irosire pentru că, dacă partidele mici spre medii ar fi rămas singure în această cursă, o bună parte nu ar fi reușit să depășească pragul de 5%, iar în final voturile s-ar fi redistribuit la partidele mari, dar și la grupul euroscepticilor, permițându-le mai multe locuri în plus.

Încă ne este frică de dialog… La câte dezbateri ați asistat în ultima perioadă? Dezbateri reale între candidați, cu precădere între cei care au locurile eligibile, sau când ați văzut capii de listă intrând într-un dialog neregizat cu audiența? Nu ați văzut, nu în aceste luni. Comunicarea  a fost realizată cu precădere în cadrul evenimentelor organizate de filialele partidelor și doar pentru a prezenta candidații și ideile acestora. Nimic greșit în teorie, dar cetățenii nu au avut șansa unui dialog real. Mă refer la cei care nu au apartenență politică.

Cum stăm cu reprezentarea? Foarte prost. Deși avem peste 1 milion de tineri care vor fi „first voters” (votanți pentru prima dată) și deși intenția de vot a tinerilor la alegerile europarlamentare arată că România este pe primul loc cu 78 de procente în comparație cu media europeană de 64%, NU avem niciun tânăr pe loc eligibil. Sigur, vom tot auzi cum tinerii reprezintă o prioritate, dar nu vedem niciun reprezentant al categoriei 18-35 de ani pe un loc fruntaș, care să îi dea o șansă reală să ne reprezente în Parlamentul European. Continuăm cu reprezentativitatea femeilor unde, întâlnim aceeași situație ca pentru categoria precedent menționată. Conform unui studiu, avem mult prea puține femei pe locuri eligibile, iar femei alese în Parlamentul European ar putea fi aproximativ 20% raportat la primele alegeri din România unde procentul a fost de 36%.

Noi versus ceilalți. Noi versus cei tineri – de ce să vină cei tineri? Să își aștepte locul! Noi versus femei – ”să le dau locul meu”?

Politica, pe lângă faptul că este văzută ca fiind ceva murdar, este considerată a fi ceva de nepătruns. Este acest cerc restrâns – „ceilalți” – la care cetățenii obișnuiți – „noi” – nu au acces. Acești ceilalți, prin lipsa de transparență și comunicare, împing populația spre a identifica poziții extremiste.

Să vorbim și despre o categorie ignorată deseori de decidenți: clasa de mijloc, din categoria 40+. Sunt cei care au jucat mereu după regulile societății, educându-și copiii în spirit civic, mereu înțelegând problemele statului. Sunt cei care și-au așteptat cuminți locul pentru a fi sprijiniți – ajutor care nu a mai venit niciodată. Sunt cei care nu se încadrează la medii defavorizate, nici la tineri, nici la familii tinere, dar sunt cei care contribuie activ la dezvoltarea comunității. Sunt cei care și-au crescut copiii să aibă decență și încredere în democrație, iar acum copiii își văd părinții deznădjduiți de clasa politică, iar încrederea lor în instituții scade.

Noi versus ceilalți… Noi cei care am ales să rămânem versus ceilalți care au ales să plece. Suferim și de sindromul salvatorului – așteptăm să vină cineva din extern (studenți din străinătate, profesioniști din instituții internaționale, etc.) să ne salveze. Și de cele mai multe ori, chiar dacă răspund apelului nostru, ori nu sunt lăsați să aplice tot ceea ce știu, ori ceea ce știu nu se aplică modelului din România. Dar și cei care rămân, deși cunosc bine sistemul, iar se regăsesc în situația în care sunt îngrădiți să aplice tot ceea ce doresc. Nu o să uit momentul în care un decident care ocupa portofoliul de tineret a intrat într-o cameră plină de reprezentanți ai organizațiilor de tineret și a spus „am adus tineri din afară cu care să putem dezvolta țara”. Asta a spus decidentul într-o sală de 200 de persoane plină cu activiști care făceau proiecte de zeci de ani în România pentru a ajuta tinerii la nivel social, cultural, antreprenorial, îi învățau să își ceară drepturile, să creioneze propuneri legislative, etc. Oare o parte din decidenți nu își înțeleg publicul?

Noi versus ceilalți – o narativă pe care decidenții se urcă și pe care o folosesc să divizeze societatea. Cu cine votezi pe 9 iunie? Nu mai este vorba de a alege răul cel mai mic, ci de a alege strategic pentru a diminua răul care ar putea duce la o Românie mai puțin europeană.

Un ultim gând? Da, hai la vot! Nu pentru noi, nu pentru ceilalți, ci pentru tine. Ca să poți spune că ai făcut cu adevărat tot ce ai putut pentru democrație.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. „La câte dezbateri ați asistat în ultima perioadă? ” Atunci va intreb direct: la cate dezbateri ati asistat intre lideri europeni sau partide europene in ultima perioada privind proiectele viitoare europene? La nici una, pentru ca acestea nu exista, iar Bruxelles-ul ar trebui sa dea tonul si sa fie un model de dezbatere publica si democratica, iar europenii sa voteze in cunostinta de cauza.
    De cate ori au fost intrebati cetatenii „europeni” daca sunt de acord cu politicile Comisiei Europene, cu orientarile sefului CE sau cu proiectele de viitor ale acestei institutii care, pana la urma are puterea de a decide soarta UE si politicile acesteia. Nimeni nu stie prin ce procedee obscure este ales seful CE sau care este istoricul sau politic. Apoi, dupa ce acesta este numit de catre marile partide europene, in functie de interesele unor puteri europene, ne trezim ca adopta cele mai nocive politici pentru Europa si face niste jocuri doar de el stiute, impunandu-ne cu agresivitate cote de migranti, cote de gen, cote verzi, cote de „corectitudine politica” si tot felul de alte cote. Acestea sunt maretele obiective si valori europene, cel putin deocamdata. Europarlamentarii….voteaza si semneaza „ca primarii” orice provine de la Comisia Europeana. Dezbaterile sunt foarte rare si oricum directivele Comisiei trebuie adoptate sau schimbate, „pe ici, pe colo, si aume in punctele esentiale” pentru a se sincroniza cu „obiectivele” si „idealurile” marilor cancelarii. Junker avea dreptate poate: UE cu doua viteze, ca sa nu mai existe probleme si acuzatii catre statele „rebele” care se opun politicilor Vestului. Nu exista nici un mecanism de filtrare a candidatilor la functiile de europarlamentari si oricine poate fi propus pentru o functie la Bruxelles. Cine se afla pe farasul politicii interne si nu-si mai gaseste locul sau cine este amanta/amant/fiica/fiul cuiva important, este trimis in PE sa-si ia un salariu de zeci de mii de euro+ o masina blindata „ultimul ragnet” si o secretara pe care o prefera „alesul”. Uneori scena politica europeana ne prezinta picanterii diverse, cum ar fi o ancheta a EPPO sau a parchetelor belgiene asupra sefei CE, niste eurodeputati care au luat mita si au fost arestati sau vreo duduie care a spionat pentru KGB in trecut, desigur pentru „binele nostru”, la urma urmelor. Cetateanul european se va pezenta la urne (daca nu ploua afara sau nu are altceva mai bun de facut) si se va uita lung la niste liste de oameni despre care nu stie nimic, iar apoi va pune stampila pe o sigla de partid, dintr-un instinct istoric pe care l-a capatat de-a lungul timpului. Doar ca de data asta, unele sigle de partid pot fi frumos colorate sau chiar „aurite” pentru a atrage. In fond, suntem atrasi de tot ce luceste si sclipeste, iar „diamonds are a girl’s best friend”.

    • As completa comentariul dvs. foarte coroziv si cu: „Încă ne este frică de dialog…”.
      Poate ca el ar trebui sa-nceapa chiar de-aici, in caz ca nu…! (gen dnii. Ionita, Cranganu, s.a.). Nu doar noi intre noi- eventual, ci autorii articolelor sa-si asume pozitia si sa si-o sustina in fata comentatorilor, chiar daca incomozi ( desigur, in situatia in care afirmatiile acestora nu sunt cenzurate de-a dreptu’). Altfel, sfaturi sterile, cu ce-ar trebui sa faca altii…

  2. Nu cred ca ar trebui sa avem emotii, istoria recenta ne arata ca nu conteaza cine pe cine voteaza, ci doar cine numara voturile. Dl general va poate povesti mai amanuntit.

  3. Un loc de ales (oriunde) este o mana cereasca. Un loc unde curge laptele si mierea, unde se poate fura fara consecinte, un loc unde ti se da din oficiu o „coana Joitica”. Este un loc care marcheaza statutul social pe viata, al celui ales. Si pentru familia sa. Cum sa cedeze locul unui tinerel sau unei femei? Stiti cu cat se cumpara un astfel de loc?
    In clipa in care oamenii vor avea alte surse de venit, similare sau mai mari, si judecatorii isi vor face datoria, condamnind sever coruptii, locurile alesilor nu vor mai fi tentante si vor fi privite ca ceea ce ar trebui sa fie: un loc care impune necesitatea de servi comunitatea.
    Societatea noastra nu a ajuns la acel nivel. Mai curge apa pe Dimbovita.
    Pe de alta parte, de unde moda de a avea -obligatoriu- un numar de femei sau tineri in organele alese? Si Ceausescu avea mentalitatea asta. Ne intoarcem la el? „Corectele politic” sunt retransate pe pozitii comuniste? Ar trebui sa li se aminteasca faptul ca nu sunt originale cu ideile lor. Sa lase lupta sexista si sa se replieze pe lupta pentru meritocratie. Alesii trebuie sa fie cei mai buni. Nu importa sexul.
    Revin: cand veti spune cat costa un loc eligibil (locale, parlamentare, europene), vom intelege ca stiti despre ce vorbiti si ne spuneti adevarul. Altfel, ne aburiti. Frumos, cu extremistii ce cresc etc. Nu cumva cresc si datorita acestor indicatii pretioase: sa alegem atit din aia, atit din alea, altfel nu suntem „corecti”?
    Doar intreb.

  4. „… categoria 40+. …sunt cei care contribuie activ la dezvoltarea comunității. Sunt cei care și-au crescut copiii să aibă decență și încredere în democrație, iar acum copiii își văd părinții deznădjduiți de clasa politică, iar încrederea lor în instituții scade.”
    Doar ca:
    „Cum stăm cu reprezentarea? Foarte prost. Deși avem peste 1 milion de tineri care vor fi „first voters” (votanți pentru prima dată)… NU avem niciun tânăr pe loc eligibil. Sigur, vom tot auzi cum tinerii reprezintă o prioritate, dar nu vedem niciun reprezentant al categoriei 18-35 de ani pe un loc fruntaș, ”
    In concluzie, sunt alesi cei din categoria 40+ ( cei care fac) si nu din cea 18-35, (care-s multi). Poate nu-i rau.

  5. Cineva n-a citit stirile cu SRIsti care fac jocurile prin economie si justitie. Ma anuntati si pe mine cand in Ro e democratie, sa votez si eu.

    Ce aveti d-voastra sunt false probleme. HAUR e tot o creatie securistica. Te duci la vot ca sa consfiintesti o clica a partidului unic. Restul sunt de umplutura si chiar daca prin reducere la absurd USR o sa ia 51% o sa se loveasca de acelasi sistem subteran.

  6. oferta electorala a ajuns atat de slaba incat acum cea mai buna optiune ar fi sa-i aleg tocmai pe aia impotriva carora am votat pana acum; dar numai la locale, ca in rest nu se pune problema sa validez actul de proprietate al stapanilor democratiei;

  7. Românii nu prea gândesc. Pe mine mă amuză mesajele AUR+SOS – apărătorii României. Apărători, apărători, dar românii nu se întreabă împotriva cui? A UE? Atunci sunt niște săriți de pe fix și manipulați de Moscova. Împotriva unor dușmani nenumiți? Atunci sunt doar niște manipulatori ordinari care încearcă să inducă panică pentru a prelua conducerea țării și a o duce…unde? Pentru că ei nu spun unde, nu spun cine sunt dușmanii țării,… de fapt ei nu spun NIMIC! Și românii nu se prind deloc de poantă.

    • Cei care declarau ca apra tara de Moscova (PNTCD) au disparut din viata politica… Au stampila de partid sechestrata de un securel. Au ramas doar Hailalti!

    • Nu e adevărat. PUR ȘI SIMPLU NU E ADEVĂRAT ! O ceață densă ascunde parcă totul. Dar, DA nu se spune nimic deschis, totul e lăsat la nivelul ghicitului,obscurului, ocultului… Si asa nu poate duce decît la – DOAMNE FEREȘTE- neantificare unui popor.Această carte se joacă in următorii 5-10 ani.

  8. Problema principală în alegerile de anul acesta NU este PSD+PNL vs Restul Lumii ci AUR vs USR+UDMR. Adică naționalismul/statalitatea României vs europenizarea progresistă (USR)+acțiunile antistatale ale Ungariei (UDMR).

  9. Lumea lor, s tutuzLORA care ne îndeamnă de zor și cu mult spor „Puneți botul, dați cu votul!” este mică, atât de mică, precum ocaua cu care încearcă să păcălească. Ei și noi, ceilalți. Noi și ei, ceilalți…Nu-i i de mirare într-o astfel de situație, că în cotloanele partidelor, vechi și noi, se petrec tot felul de scene. Chiar dacă știu că nu vor face mare lucru, tot se va face ceva bun, pentru ei. Conservarea jilțurilor cat mai multe cu putință. Și, ca întotdeauna, fiecare cu evanghelia lui. Deliberat sau inconștienți, ei, cei din Aur-ul de extracție legionară, sau ei, cei din SOS-ul alterat, au devenit niste autentici cavaleri ai apocalipsei, dar cu mandibula sănătoasă, deprinse sa clănțăne tare. Suveranistii versus neoceausistii, conservatoristii versus neocomuniștii, dispun de un somnifer făcut, se spune, cu ingrediente rusești și chinezești. Daca se va aplica la scara largă, ajungem la cea mai perfectă harababură democratică mandarino-ruso-auro-sos-ista. Culmea absurdului! Respectivii cavaleri ai apocalipsei detestă UE, dar vor jilturi în PE. Cazul cel mai ilustrativ (de ospiciu!) ni-l oferă cuplul Simion& Târziu, care, cică, „apară România”, fara sa specifice cum, cine, de când, de cine. Noi, ceilalți știm că nu cu patriotismul lor de caverna și nici cu nationalismul lor de taverna vor ține în viață România, poate chiar dodoloata…Cert este că, după alegerile din 2024, între multe alte minuni pe care le vom trăi împreună, una pare să fie fundamentală: vom rămâne în Europa, iar uzinele calomniilor, minciunilor, demagogiilor ar putea desprinde niște învațăminte utile, plecând de la două întrebări: a) „De ce nu am câștigat alegerile?”, b) „De ce le-am pierdut?”. Așadar, campania electorală va continua, întreținând aceeași stare de…

  10. „Ca să poți spune că ai făcut cu adevărat tot ce ai putut pentru democrație”
    Pai am tot facut pentru democratie. Am mers la toate scrutinurile din 1990 incoace.
    Am votat de fiecare data cu partea non-psd, inca de pe vremea cind era FSN
    Am iesit in strada, am cerut schimbarea si am votat cu „aia buni”
    Am dat like pe FB
    si? rezultatul ? II vedem frati de coruptie si furaciune cu psd pe exact cei care ne explicau ca nu ar face asa ceva niciodata.
    Am votat si USR, au ajuns la guvernare si apoi si-au luat jucariile si au plecat, sa faca frumos verde si progresism in bula lor de FB
    Am votat primarul din Sibiu, ca cica facuse treaba buna, acu ne uitam la el cu face cu bolta pe noi din avionul privat si foloseste o tara intreaga ca sa isi gaseasca un job undeva – NATO, UE, nu conteaza, masina la scara si salar gros sa fie. Ghinion
    Am votat PNL ca sa ii vedem cum fac alianta cu PSD , pentru linistea noastra. Criminalul de Iliescu poate muri linistit, avem la liniste de sa dam si la altii.
    Nu ne mai tot cereti sa „facem pentru democratie”. Am facut destul. Democratia „lor” e sa ii validam din 4 in 4 ani in functii, posturi si privilegii. Sa se poata cumetri, aranja, desfasura si sa ne scuipe seminte in cap, in timp ce ne taxeaza extra, ca sa fie bani de o pensie speciala
    De data asta, democratia LOR va trebui sa se descurca fara mine. E ultima forma de protest sau de actiune ce mi-a mai ramas. NU mai validez nici un politruc in nici o functie. Oricum nu are nici un sens, EI sunt tot aceiasi, fac si aliante intre ei, tot spre propasirea mafiei lor si acapararea de resurse si privilegii.
    Ne tot ducem la vot si apoi lucrurile se reaseaza asa cum le convine.
    Avem constitutie, dar e numai buna sa declare constitutionale pensiile speciale. Si taxele marite
    Ce garantie am ca orice partid votez nu va face la fel ca PSD PNL ? Egal cine, toti sunt niste tradatori pusi pe capatuiala. Nici in USR nu am incredere, daca devin interesanti pentru sistem datorita votului meu sunt si ei in stare sa faca orice forma de alianta cu oricine, doar ciolanul sa curga. Nici AUR/ SOS nu sunt mai breji, doar o alta gasca de mafioti constituiti legal intr-un grup infractional legal aka partid care latra vocal de pe margine ca nu au acces la ciolan.
    Asa ca de ce as mai merge la vot daca prin traseism orice politruc votat in partidul A se scurge miine in partidul B? Asta daca nu cumva partidul A face alianta de furaciune cu partidul B din toata inima, in ciuda faptului ca sunt cica „dusmani politici”. Nu m-ar mira sa vad alianta AUR-UDMR-USR. Daca logica ciolanului si a privilegiilor o cere, iar serviciile valideaza, exact asa ceva vor face
    Astia sunt adevaratii EI vs noi – o haita de politruci, securisti, militieni ;i bugetari de lux care din 4 in 4 ani ne cheama sa validam prin prezenta sistemul creat de ei pt ei.

  11. Imediat ce am terminat de citit cartea ”CIOCNIREA CIVILIZAȚIILOR” (și am citit-o imediat după aparitia ei în română cu sufletul la gură ) am realizat ”scenariul ” după care va evolua omenirea cel putin pe parcursul unui secol de-acum înainte. Samuel P. HUNTINGTON a ajuns intre timp nu doar autorul ei de notorietate globală, ci ea s-a ”clasicizat„ de atunci , cu autor cu tot. Răstimp , s-au întîmplat multe . Și bune ,și rele. Cele trei decenii trecute peste noi, semnifică, totuși , o generație. Ca români decepțiile nu pot fi decît evidente. Noi nu am ajuns încă părtași veritabili si pe deplin edificați asupra noastră înșine și a istoriei noastre la ”refacerea ordinii mondiale„cu toate că ea ne privește provocator. Chiar daca de pe buzele tuturor ies perlele democrației autentice – ”mai multă educație”, „dezvoltare morală”, „grija față de mediu ” ,„schimbare climatică”, „energie verde„ etc,etc. alternativa este mereu și mereu dezbinarea, ura, revanșa,confruntarea,amenințarea,.. ”Nucleare „ cu toatele și care mai de care ! Adică CATASTROFA ,APOCALIPSA in cel mai cutremurător sens al lor.Pentru un popor,o nație care abia a numărat un secol de UNITATE , oricine ce ar zice este TERIFIANT . Noua generație chemată sentețios și imperativ la urne e pregatită, e conștientă ce o …așteaptă după colțul de stradă ? BINE AR FI !Bine ar fi ?

  12. „Prea multă liniște înainte de alegeri.”

    Vă invit să găsiți
    – în mai puțin de un minut candidații pentru funcția de consilier local în consiliul general al municipiului București.

    – în mai puțin de un minut situl de Internet al biroului electoral municipal(de circumscripție 42)

    În particular după părerea mea veți avea apoi căderea să formulați ultimul paragraf(pentru ceva deosebit doar în nuanțe un fost prim-ministru a găsit adresă în șos. Alexandriei)

    (Off-topic) Confirmați dacă textul e la liber și poate fi refolosit (de pildă la un robot chat)

  13. Democratia in Ro merge in baston. Scartie din toate incheieturile si are nevoie de multe hapuri, multe amare si greu de inghitit. La alegerile europene, reteta este deja rasuflata. Votam niste partide si niste liste cu indivizi care multi sunt doar niste idioti utili. Ar trebui trimisi in parlamentul UE, nu membrii insipizi ai unor partide ci oamenii cei mai bine pregatiti ai natiunii, pe diferite domenii. Nu am vazut pana acum nicio dezbatere legata de viitorul UE.
    La alegerile locale se vor mereu membrii de partid, multi habar nu au de managementul administrativ al unei localitati. La nivel urban se propun canale, poduri, pasaje, spitale, scoli, parcuri, gondole, etc. Dar nu am vazut nicio propunere de schimbare a situatiei din sutele de mii de blocuri din toata tara, conduse prin o lege proasta si depasita 196/2018. Traim sub abuzurile unor firme de administratie blocuri care nu fac mai nimic, decat socoteli contabile sau ale unor presedinti de asociatii care isi aleg oamenii dupa sistemul de clan si iau bani multi, alaturi de asa zisi administratori. Pe cand desfiintarea acestor paraziti si fiecare proprietar sa detina contract propriu de salubritate, apa calda si rece, gaze. ?!!! Pentru restul, un administrator ce calculeaza si strange banii de lift, electricitate la comun, ingrijitoare si cheama firme de reparatii. Acum se plateste, presedinte, administrator, contabil, casier, cenzor, membrii comitet. Nici un primar din sectoare si Capitala nu are nimic in vedere cu aceste aspecte. Costurile la facturile lunare de blocuri au crescut f.mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Francesca Cristea
Francesca Cristea
Francesca Cristea este Head of Policy & Programs pentru Europuls - Centru de Expertiză Europeană. Aceasta coordonează Forumul EUROSFAT, cel mai important forum de afaceri europene din România. A fost unul dintre cei doi Delegați de Tineret ai României la UE pe durata Președinției României la Consiliul UE, reprezentând vocea tinerilor în Consiliul de Miniștri în domeniul tineretului. Totodată a fost și delegatul de tineret al României în cadrul Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Francesca a fost nominalizată în topul Forbes 30 sub 30 2023 pentru activitatea sa din domeniul tineretului și proiectelor de cooperare internațională. Aceasta este absolventă a Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene a Universității București. Este alumna a Programului de Bursieri Konrad Adenauer Stiftung și Academy of Young Diplomats – European Academy of Diplomacy. A fost Vicepreședinte în domeniul Relațiilor internaționale în cadrul Consiliului Tineretului din România (CTR), fiind responsabilă de parteneriate internaționale și reprezentarea tinerilor din România în cadrul Forumului European de Tineret (YFJ).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro