miercuri, decembrie 2, 2020

Pandemia, criza economica si mersul capitalismului. Este un nou moment de cotitura?

urmare la un interviu–

Omenirea va invinge in razboiul teribil cu Covid-19, un dusman ascuns, insidios si care ataca fara discriminare, care lasa multe jertfe. Lupta cu aceasta pandemie nu se va sfarsi in acest an si probabil nici in 2021, fiindca este nevoie de medicatie, de vaccin, sigure (safe), ca arme decisive. Este bine ca incercam sa iesim fie si partial din marele Lockdown si nu numai in economie; oamenii au nevoie acuta sa nu se simta prizonieri, sa traiasca viata cu tot ceea ce ea ofera bun –educatie, cultura, viata spirituala si sociala in general, inclusiv competitii sportive ca fenomen social (chiar daca fara spectatori inca), etc. Este nevoie de solidaritate, buna credinta, respectare a regulilor ce reduc din riscuri de contaminare, de responsabilitate individuala si colectiva.

Vom iesi din criza economica severa, dar nu foarte rapid cum cred unii, o criza ce va avea sechele adanci, in conditiile in care economiile sufera transformari de amploare. Aceste transformari, la care se adauga tensiuni si probleme complicate ce precedau pandemia, obliga la introspectie, judecarea functionarii economiilor/societatilor, reexaminarea politicilor publice.

Am simtit nevoia sa revin cu explicatii suplimentare dupa interviul acordat Hotnews in 4 sept a.c. Am fost stimulat de intrebari si reactii la gandurile mele privind lupta dintre liberalism si iliberalism, ce poate fi o reforma/regandire a capitalismului, aspecte romanesti. Raspunsurile mele sunt de pus in legatura cu reflectii pe care le-am expus de-a lungul anilor (vezi si “Which way goes capitalism”, CEU Press 2009, cu varianta in romana “Incotro se indreapta capitalismul”, Polirom, 2009; “Cand finanta submineaza economia si corodeaza democratia, Polirom, 2012; “Marele Impas in Europa”, Polirom, 2015); “Democratia liberala vs. democratia iliberala: de ce cresc inclinatii autoritariste”, Contributors, 14 mai 2018; interviul din 21 aprilie a.c acordat tot Hotnews, etc).

In cele ce urmeaza voi puncta momente pe care le consider cotituri, momente de rascruce in evolutia capitalismului, a economiei libere. Istoria are invataminte, chiar daca interpretari pot fi diferite, in raport cu propensiuni individuale, de doctrina, de interese. Ma voi referi la banci centrale si institutia “imprumutatorului de ultima instanta”, institutia “asigurarilor”, schimbarea de paradigma produsa de Marea Depresiune (New Deal-ul) si aranjamentele Bretton Woods, schimbarea de paradigma din anii 70-80, ascensiunea economica a Chinei, Marea Recesiune (criza 2008-) si “reintoarcerea lui Keynes”, schimbarea de clima, piata muncii si “reintoarcerea Statului”, economia noastra; am si observatii finale. Daca reiau din ceea ce am mai spus cer ingaduinta.

Ideea calauzitoare este ca de-a lungul istoriei sale, a avut loc o civilizare a capitalismului, ce s-a impletit cu cicluri de idei, de institutii si politici publice. Exista in teoria cresterii economice conceptul de “learning by doing” (invatare din ce faci). Acest concept poate fi aplicat si la mersul capitalismului, cu urcusuri, coborasuri, meandre, observand insa o evolutie clara in ultimele sute de ani — in pofida unor perioade intunecate, intre care experiente totalitare, razboaie. Sunt si regimurile coloniale cu urmarile lor, cu multe pete cenusii si negre, etc.

S-a format in timp o economie mixta, im care coabiteaza sector public si sector privat, care se bizuie pe energia pietelor, pe spirit antreprenorial, cu proportia intre cele doua sectoare miscandu-se si variind in functie de circumstante istorice, de conditii locale. Asa s-a croit capitalismul modern in statele dezvoltate, in lume in general. Capitalismul modern are intre principiile sale fundamentale notiunea de “sanse egale”(equal opportunities)

In opinia mea, dezbaterea (in lume) inceputa dupa izbucnirea crizei financiare, nu este, nu trebuie sa fie, in esenta, despre capitalism vs socialism (vazut ca socializare/etatizare a proprietatii si emasculare a mecanismelor de piata), ci despre mersul capitalismului, al economiei mixte.

Exista experienta comunismului, un regim totalitar ce nu trebuie sa fie judecat sub nicio forma ca deformare a unui proiect; comunismul are in gena o ideologie antidemocratica si vicii structurale de nesurmontat ca sistem economic (de comanda). Si avem experienta totalitarismului de dreapta, cu national socialismul in Germania lui Hitler in principal. Totalitarismul striveste si umileste Omul ca individualitate, ca fiinta ce are dreptul din nastere la libertate, proclama si impune gandirea unica, creeaza monstruozitati (vezi si Hannah Arendt, “Origins of Totalitarianism”, 1951). Totodata, eu nu cred intr-un capitalism intruchipat ca tip ideal de piete neinfranate, lipsa de reguli si reglementari. Istoria a dat raspunsuri irefutabile in ambele directii.

Marea miza a dezbaterii actuale, a mersului capitalismului, a economiei mixte, este salvarea democratiei, a democratiei liberale.

In randurile ce urmeaza voi mentiona personaje, idei si institutii, evenimente, care ilustreaza schimbari de politici si de dinamici economice. Am fost in mod necesar selectiv in acest text, ce poate parea unora eclectic , cu o arhitectura argumentativa complicata.

  1. Bancile centrale si imprumutatorul de ultima instanta (LoLR)

Banca Angliei este intre bancile centrale care au consacrat functia de imprumutator de ultima instanta (LoLR). Walter Bagehot si Henry Thornton sunt creditati (la jumatatea secolului XIX) cu explicarea necesitatii de interventie in piata monetara pentru a mentine lichiditate in circulatie (desi Bagehot era mai degraba adept al free banking-ului).

In SUA, lucrurile au fost mai complicate, desi Alexander Hamilton, primul secretar la Trezoreriei americane (ministerul de finante) a realizat ca este nevoie de o banca centrala inca de la infiintarea republicii americane. O banca centrala autentica nu a exista in SUA pana in 1913, ceea ce poate fi vazut ca o curiozitate. A fost nevoie de un “apostol” al capitalismului financiar, J. P. Morgan, cu interventia bancii sale in panica din 1907, ca sa fie inteleasa de cercuri politice influente functia de LoLR, ceea ce implica o institutie ca banca centrala. J, P. Morgan a salvat sistemul bancar, dar actiunea sa era greu de repetat in mod sistematic. Iar experienta europeana era graitoare. Fiindca este nevoie nu numai de emisiune de moneda, ci si de posibilitatea de a asigura lichiditate in piata in momente de mare stress. Fed a aparut in 1913 ca banca centrala a SUA, dar politica ei efectiva a fost controversata.

In Europa banci centrale sunt cu istorie mult mai lunga –Riksbank creata in Suedia in 1668, Banca Angliei din 1694, Banca Frantei din 1800, Banca Japoniei din 1882, Banca Italiei din 1893, Reichsbank in Germania din 1876 (originea de baza fiind Banca Prusiei) si de ce sa nu amintim, BNR in 1880. Bancile centrale au aparut initial cu menire de a finanta casele regale, razboaie ale suveranilor si alte nevoi ale acestora, fiind subserviente intereselor absolutismului regal. In timp, bancile centrale au capatat functii complexe.

Ca Marea Depresiune (1929-1933) nu a fost evitata este si rodul unor erori mari de politica monetara, intre care subestimarea rolului de LoLR. Cum au remarcat Milton Friedman si Anne Schwartz, Peter Temin si altii, nu s-a introdus lichiditate in sistem in perioada critica a crizei. Dar infiintarea Fed, daca avem in vedere rolul crescand al SUA in economia globala –depasind ponderea UK ca pondere in PIB-ul mondial in prima parte a secolului trecut, a fost un moment crucial din multe puncte de vedere.

  1. Asigurari sociale si in afaceri

Un alt moment cheie este introducerea de catre cancelarul Otto von Bismarck (in Germania) a unor elemente de asigurari sociale in 1899. Bismarck nu era socialist, cum ar putea gandi unii. Dar a fost un om de stat lucid si pragmatic, inovativ ca gandire, care a realizat ca este nevoie de un mecanism de atenuare a riscurilor, de a proteja oamenii.

Institutia asigurarilor sociale si economice, a asigurarilor in general, cu forme publice si private, reprezinta enorm in civilizarea capitalismului, reducerea unor riscuri la nivel individual, de comunitate, de afaceri.

Asigurarile au marcat si ele iesirea din capitalismul secolului XIX (cel ilustrat de romanele lui Charles Dickens), cu emanciparea sociala a celor care traiau in mizerie, adesea in conditi subumane, Die Untertanen, cu dezvoltarea industriei si a comertului international.

In secolul XX, in Europa mai ales, asigurarile sociale au mers inainte si au favorizat progresul economic si social. In SUA, admnistratia presedintelui Fraklin Delano Roosevelt a a avut preocuparea dezvoltarii unor mecanisme de asigurare pornind de la ce revelase Marea Depresiune, dar sistemul este mai putin dezvoltat decat in Europa. Sunt de mentionat in acest context grozaviile primului razboi mondial, pandemia provocata de gripa spaniola in 1918.

Asigurarile sunt modalitate, mecanism, de a atenua costurile de ajustare, de atenuare a impactului unor recesiuni profunde.

Marea provocare pentru asigurarile sociale, pentru asistenta sociala, este de a nu conduce la dependenta excesiva, adictiva, de ajutor –care se vede adesea in datorii publice mari si in crestere si, finalmente, in criza “statului asistential”. Trebuie totodata sa distingem intre cheltuieli sociale mari, dar care onoreaza un contract social ce nu conduce la crize bugetare adanci, si bugete ce exprima o criza a statului asistential. Intalnim aici o problema cu care se confunta economiile avansate si care va fi accentuate ca dilema de politica publica de efectele pandemiei si ale crizei economice severe actuale.

Este de nota si o evolutie mai putin buna a instrumentelor de asigurare in afaceri. Asigurarile sunt prezente pe piete in general si au un rol bine definit. Dar daca se transforma in pure instrumente de speculatie, cum sunt CDS-uri (credit default swap) care nu au in spate un activ detinut (naked CDS), ele pot accentua instabilitatea si provoca mari stricaciuni. Criza financiara declansata in mod exploziv de falimentul bancii de investitii Lehman Brothers a aratat utilizarea speculative pe scara larga a CDS, o pervertire in fapt a functiei lor economice.

  1. New Deal si politici keynesiste: schimbare de paradigma

Un moment cheie in mersul capitalismului este New Deal-ul promovat de presedintele Franklin Delano Roosevelt dupa Marea Depresiune (1929-33), care, alaturi de cei care l-au sfatuit, a inteles ca se impune reformarea unor politici si mecanisme (inclusiv aparitia asigurarilor evocata). Au aparut reglementari pentru industria financiara (separarea bancilor de investitii de cele de retail, regionalizarea celor mai multor banci, o varianta “clasica” a ceea ce Andrew Haldane propunea in 2009 ca “modularizare”a sistemului bancar pentru a diminua contagiozitatea), o alta abordare in activitatea Fed, institutii noi care sa ajute dezvoltarea economica (Tenessee Valley Authority, ca institutie financiara de dezvoltare, inclusiv cu functie de planificare. Interventia statului in economie a fost ceruta si accentuata de pregatirea si intrarea in al doilea razboi mondial (WW2).

Marea Depresiune si national socialismul in Germania, probabil si existenta URSS, neincrederea in structuri corporatiste si gandirea sa in spiritul Scolii austriece , l-au facut pe Joseph Schumpeter sa fie sceptic privind mersul capitalismului (Capitalism, Socialism and Democracy, 1943); el vedea iesirea din cadrul pietelor neingradite ca mers spre socialism (vezi si prezentarea facuta de el la American Economic Association in 1949). La Cambridge (UK), un curent marxist puternic avea voci in Maurice Dobb, Joan Robinson, Piero Sraffa si altii. Oskar Lange si Michal Kalecki erau de orientare socialista, dar nu gandeau in termenii sistemului de comanda, ci al unui “socialism de piata” (cum s-a incercat in fost Iugoslavie) si au fost intr-o fascinanta disputa publica, alaturi de Dobb, cu Friedrich von Hayek si Ludwig von Mises in Problema Calculatiei. Schumpeter nu a cunoscut este de prezumat toate ororile regimului Stalinist si a murit in 1950 –cu mult timp inainte de colapsul sistemului comunsit in1989. Nici nu a apucat sa vada Europa reconstruita dupa WW2.

Reforma inceputa prin New Deal in SUA si ce s-a construit in Europa postbelica a fost o mare cotitura. Dezvoltarea economica din lumea occidentala a stimulat reforme de piata in Est inainte de 1989 (Ungaria, Polonia) si a favorizat prabusirea comunismului.

In Europa, keynesismul, ca gandire la baza politicilor de combatare a unor recesiuni mari, a fost precedat de practici keynesiste. Lucrari publice (public works) au fost intreprinse in Suedia si Marea Britanie (initiate de Lloyd George), inainte de lucrarea faimoasa a lui Keynes (din 1936), iar dupa WW2, politici de reconstructie economica au marcat o “epoca de aur”(golden age), fie in Franta ca patrie a dirijismului economic (Comisariatul Planului, creat de generalul Charles de Gaulle in 1946 avand prim sef pe Jean Monnet, unul dintra parintii fondatori ai UE), in Italia prin IRI (Istituto per la Ricostruzione Industriale, vestigiu al regimului fascist, ce insa a dainuit jumatate de secol dupa terminarea razboiului), in Germania Federala, cu a sa Ornungspolitik, bazata pe reguli dar si pe un neocorporatism ce consensualiza pozitiile partenerilor sociali (Mitbestimmung/codeterminare)). Ludwig Erhard este un nume venerat in Germania, alaturi de cancelarul Konrad Adenauer.

In SUA, in Europa, elite intelectuale ieseau pe portile unor scoli ce promovau excelenta, meritocratia (faimoasa Ivy League pe coasta de Est in SUA, UCLA, Stanford, Berkeley, etc pe coasta de Vest, Chicago University langa marile lacuri, in Nord). Chiar daca in zilele noastre nu putini critica institutii universitare considerate elitiste (precum ENA in Franta), representative pentru Establishment, care ar reproduce straturi sociale si politice “’rupte” de restul societatii, nu trebuie exagerat. O societate are nevoie de elite, de oameni competenti.Ca uneori incep sa functioneze circuite ce reproduc coterii si devin inchise nu inseamna sa arunci copilul cu apa din copaie! Aceasta nu inseamna ca elite nu pot comite erori monumentale, cum s-a intamplat cu dereglementarea sistemului financiar, cu promovarea unei globalizari neingradite –care au alimentat scepticism fata de experti, o numita de unii “criza a expertizei”.

Sunt de notat aici si confuzii, deruta, create de alunecarea catre o zona de dezbatere si confruntare pentru putere de orice fel, in care se efateaza, se pierd, repere morale; este pervertit adevarul, se raspandesc in mod deliberat stiri false (fake news – usurate mult de internet). Intr-o lucrare cu mesaj puternic (The Death of Truth, 2018), Michiko Kakutani o citeaza pe Hannah Harendt (1951): “Tinta ideala a regimului totalitar nu sunt nazistii, sau comunistii convinsi, ci oamenii pentru care distinctia intre fapt si fictiune (i.e. realitatea experientei traite), distinctia intre adevarat si fals (i.e. repere de gandire), nu mai opereaza”. Deoarece adevarul este fundamental pentru democratie, aceasta tendinta are de ce se ne ingrijoreze in cel mai inalt grad.

  1. Bretton Woods si sistemul multilateral

In anii celui de-al doilea razboi mondial a fost gandit si apoi realizat un sistem de reglementare a relatiilor economice internationale bazat pe multilateralism –au fost create in timp ONU (ca urmasa a Ligii Natiunilor, unde intre corifei a fost Nicolae Titulescu), FMI, Banca Mondiala, banci de dezvoltare regionale (pentru America Latina, Asia, Africa ) GATT (ulterior devenit WTO).

John Maynard Keynes a fost mintea proeminenta in discutiile de la Bretton Woods (localitate in SUA care a si dat numele Aranjamentelor) in 1943, care au urmarit un sistem de ordonare a relatiilor economice si financiare internationale, cu stabilitate relativa a ratelor de schimb si control al miscarilor de capital care sa sprijine eficacitatea politicilor monetare (apropos de Trinitatea Imposibila in politica macroeconomica: ca nu pot fi realizate simultan circulatie total libera a capitalului, stabilitatate a cursului si autonmie a politicii monetara).

Totul era legat de piatra unghiulara reprezentata de dolarul SUA ca principal moneda de rezerva a Lumii si de legatura acestuia cu aurul, de suprematia economica si militara a SUA in spatiul global, in care Pax Americana inlocuise Pax Britanica –in pofida existentei subsistemului comunist dominat, pana la “emanciparea” Chinei, de Uniunea Sovietica.

Cand SUA au devenit suprasolicitate pe plan international, prin conflicte militare si erodare a suprematiei economice, dolarul SUA a fost rupt de aur (in 1971) si s-a trecut la cursuri flexibile, care au dat un imbold puternic tranzactiilor financiare, dezvoltarii de instrumente de arbitraj financiar. Au fost puse seminte ce au germinat in suprafinancializarea sistemelor si proliferarea de crize financiare.

Exista o dezbatere privind cum s-ar putea reveni la un sistem mai stabil, asemanator cu sistemul Bretton Woods. Dar criza globalizarii si resurectia nationalismelor, sindromul de “intoarcere spre interior”(inward looking) al economiilor, etc, nu favorizeaza un nou regim Bretton Woods, etc. Indiferent de cine va castiga alegerile in SUA, este greu de revenit la un sistem analog cu cel creat dupa al doilea razboi mondial. Ascensiunea Chinei ca mare rival geopolitic si economic, natura modelului sau de guvernanta publica, marile provocari de securitate nationala, au schimbat radical datele ecuatiei in competitia globala.

  1. Schimbare de paradigma in anii 70-80: liberalizare/globalizare si “piete perfecte”

Anii 70 si 80 au marcat insatisfactie fata de excese ale practicilor keynesiste, au existat si episoade cu inflatie foarte inalta desi economii mari, intre care si SUA, au cunoscut recesiuni adanci –fenomenul stagflatiei. Monetarismul s-a impus in practica bancilor centrale. Paul Volcker la carma Fed a jugulat inflatia de doua cifre in SUA, fie si cu pretul unui somaj mare –ce, intr-un fel, era in discordanta cu carta Fed-ului din 1946 (reactualizata in 1977), de a urmari si un nivel ridicat de utilizare a fortei de munca.

Monetarismul lui Milton Friedamn, Karl Brunner, Allan Meltzer, etc a fost o faza pentru ascensiunea curentului Ratex(anticiparilor rationale), cu Robert Lucas si Thomas Sargent protagonisti principali si care are ca ipoteza fundamentala functionarea cvasi-perfecta a pietelor, inutilitatea interventiilor guvernamentale de stabilizare. Marea Moderatie (doua decenii de inflatie scazuta si crestere sistematica, inainte de Marea Recesiune) parea sa dea castig de cauza decisiv acestei viziuni. Dar Ratex si-a aratat limitele, intrucat pietele nu sunt perfecte, ca si algoritmii de optimizare cu care opereaza indivizi si firme.

Scoala comportamentala, behavioral economics (Herbert Simon ca precursor, Daniel Kahneman, Robert Shiller, Richard Thaler, Amos Tverski, etc) a venit cu nuantari majore privind deciziile pe care le iau oamenii, in care intervin afectiune, reguli simple, emotie, atasament si empatie fata de identitati individuale si de grup (vezi si ”Emotional intelligence” a lui Daniel Goleman), fata de valori. Dar eu nu cred ca natura achizitiva a omului (ce defineste Homo Oeconomicus, care nu este in contrast cu Homo Faber) este diminuata in mod esential de abordarea curentului behaviorist. In aceleasi conditii, cei mai multi oameni aleg sa aiba mai mult decat mai putin. De aceea este dificil de schimbat logica activitatii economice (de maximizare a castigurilor nete), de a face pietele sa internalizeze externalitati pe care nu le percep cu usurinta. Nici redefinirea Bunastarii ca metodologie statistica si de conturi (accounting) nu este simpla; pietele sunt obisnuite ca agregate ale activitatii economice sa creasca permanent, cat mai mult, chiar daca vor corectii impuse de deficite si stocuri de datorii mari; este de gandit ca pietele nu accepta ca unii oameni ar putea fi mai multumiti cu mai putin…chiar daca o asemenea atitudine ar putea reprezenta salvarea habitatului si a speciei umane.

Exista o miopie a pietelor in sens larg, care vitregeste inclusiv modele supersofisticate, ce pot fi invalidate de non-liniaritati (cum s-a intamplat cu modelele folosite de hedge fund-ul Long Term Capital Management/LTCM, unde directori erau Myron Scholes si Robert Merton, ambii laureati ai premiului in 1997; LTCM a fost salvat de o interventia “coordonatoare” a Fed in 1998, care se teamea de o cadere a pietelor financiare).

Regimul de “tintire a inflatiei” (inflation targeting, regim de politica monetara ce s-a generalizat in economiile avansate in ultimul deceniu din secolul trecut) a inlocuit controlul agregatelor monetare, iar accentul pus pe stabilitatea preturilor parca a pus bancile centrale pe pilot automat. Trebuie spus insa ca tintirea inflatiei, cu utilizarea de modele ce lucreaza cu conceptul output-gap (deficit/surplus de productie/PIB potential), ce implica un trade-off intre inflatie si somaj, face apel la modele de tip neo-keynesist.

Prabusirea sistemului comunist a amplificat o stare de spirit generala, a stimulat globalizarea, credinta ca s-a intrat in “finele istoriei” –cum spunea Francis Fukuyama. Au fost ignorate insa partile mai putin bune, nefaste ale globalizarii si financializarii sistemelor.

  1. Trezirea Chinei: Deng Xiao Ping, reforme economice, capitalism de stat si structura politica monolitica

Dupa 1978, sub conducerea lui Deng Xiao Ping, in China au fost declansate reforme in logica economiei de piata, cara au asigurat progres economic rapid si au facut din aceasta tara o putere cu alonja globala. Populatia si resursele naturale, dezvoltarea industriala din ultimele decenii si progres tehnologic remarcabil, au facut din China rivalul geopolitic al SUA, al lumii occidentale in acest secol. Dar China a ramas cu o structura politica monolitica si proiecteaza un model politic iliberal, o forma de capitalism de stat extins, in pofida efervescentei antreprenoriale interne si a dezvoltarii unor firme private impunatoare.

Exista o competitie pe plan ideologic, ce nu poate ramane fara raspunsuri din partea SUA si a Europei (UE). China si incearca sa formeze o retea de institutii internationale alternative la cele formate la Bretton Woods.

Competitia cu China este catre toate azimuturile, pe plan geopolitic si militar (de securitate: pe pamant, in spatiu, in oceane), tehnologic si economic. Este de inteles de ce in UE sunt demersuri de a construi o “suveranitate” economica si tehnologica la nivel comun, pentru a raspunde noului joc geopolitic global –nu in cele din urma si din cauza erodarii multilateralismului in relatiile economice internationale, epuizarii globalizarii practicate in ultimele decenii, asperitatilor pe alinimentul transatlantic.

  1. Marea Recesiune (2008…) si imperfectiuni ale pietelor: renuntarea la light touch regulation, “revenirea lui Keynes”, recursul la operatiuni neconventionale (QE) ale bancilor centrale

Marea recesiune, izbucnita in 2008, a fost o trezire la realitate si s-a incercat o revenire la reglementare (renuntarea la light touch regulation) pornind de la constatari formulate de-a lungul anilor de Alexander Lamfalussy, o eminenta cenusie in lumea finantelor, si altii ca el, de la redescoperirea analizelor lui Hyman Minsky si Charles Kindleberger, acceptarea ca ce sustin un Robert Shiller, Jospeh Stiglitz, etc este mai aproape de realitate decat viziunea unui Eugene Fama, Robert Black, Myron Scholes, etc.

S-a recurs la politica de relaxare cantitativa (quantitative easing) QE), care a dezghetat piete financiare, iar in zona euro a salvat (prin BCE) moneda comuna. Dar si eu cred ca QE este “kick the can down the road” (amanarea rezolvarii marilor probleme), chiar daca argumentele celor care observa o scadere dramatica a “ratelor naturale de dobanda” (in acceptia lui Knut Wicksell) sunt de luat in seama: demografie, castiguri de productivitate in scadere (Robert Gordon), stagnare seculara (Larry Summers, care a resucitat conceptul folosit de Alvin Hansen in 1937), lipsa de active sigure/safe assets (Robert Caballero), etc. Olivier Blanchard vorbeste de un nou normal in politica monetara, care ar permite finantarea unor datorii publice mai mari (fata de ce spun Kenneth Rogoff si Carmen Reinhart, cu pragul de 90% din PIB). Rogoff pledeaza pentru dobanzi nominale negative.

Este o perioada de mare efervescenta teroretica si pe plan practic, dar si de deruta combinata cu mari dileme si incertitudini. Deconcertanta pentru multi este aplatizarea curbei Phillips, persistenta inflatiei foarte scazute desi, in SUA, somajul era la minim istoric pana sa loveasca Covid-19.

In SUA a fost anuntat foarte recent un nou cadru de formulare a politicii monetare care pune accent pe media inflatiei de-a lungul unei perioade, ce ar permite un overshooting in inflatie la care banca centrala sa nu raspunda. Totodata nu s-ar mai tine cont de rata somajului atat timp cat nu se manifesata presiuni inflationiste (curba Phillips nu opereaza) si se incearca ca politica monetara sa aiba in vedere stabilitatea, ce ar include ca repere si distributia veniturilor. Intr-un fel este o intoarcere la mandatul din 1946.

Dar este discutabil daca o banca centrala poate tinti atat de multe obiective (exista si dorinta de a tine cont de schimbarea de clima). Este tot mai clar ca bancile centrale nu pot fi un factotum, iar aceasta nu numai pentru ca nu dispun de suficiente instrumente independente (cum reclama principiul lui Tinbergen) in urmarirea mai multor obiective. In mandatele bancilor centrale se insinueaza treptat si problematica schimbarii de clima –apropos de green bonds.

Unele voci pun in discutie chiar statutul de independenta al bancilor centrale, nu numai in virtutea unei “dominante fiscale”, ce ar putea conduce la monetizare de deficite, o cale ce este presarata cu pericole mari. Fiindca a gandi ca inflatia inalta este o solutie pentru rezolvarea, de pilda, a supraindatorarii, deschide usa la tot felul de necazuri economice si sociale.

Schimbarea de clima ca pericol existential

Amenintarea schimbarii de clima nu este de data recenta. Dar a prevalat un optimism tehnologic cand a fost respins cu nonsalanta mesajul Clubului de la Roma, au fost privite cu indoiala modelele lui Jay Forrester (de la MIT) privind dinamici globale. Nici cand Nicholas Stern, demnitar inalt in guvernul britanic (apoi economist sef al BERD, al Bancii Mondiale) a lansat un raport ce a starnit rumoare prin continut si afirmatia ca problematica mediului inconjurator, riscurile de mediu, sunt cel mai flagrant “market failure”(esec al pietelor), politici publice nu s-au schimbat. Succesiunea de evenimente in ultimii ani, incendii teribile (vezi ce se intampla in California acum), topirea calotei de gheata, inundatii, schimbari de temperatura dramatice prin amploare si rapiditate, etc. indica un viitor periculos pentru om, posibila disparitie a speciei umane daca nu incercam sa facem ceva pentru a ne salva.

Acest ceva insemna sa schimbam politici publice, sa mobilizam resurse in bugete publice care sa permita interventii la nevoie in regim de urgenta si sistematice pentru a rezista in conditii decente –pentru a creste rezilienta sistemelor. Conduita oamenilor trebuie sa se schimbe (fie natura achizitiva a omului un impediment major), industrii trebuie sa emita mai putin carbon, trebuie sa modificam relatia cu Natura (este de salutat declaratia recenta unui inalt oficial brazilian ca se va incerca stoparea defrisarilor nebune din padurea amazoniana). Trebuie totodata sa se ajunga la un acord global privind schimbarea de clima. SUA si China trebuie sa sprijine acest acord. Trebuie sa fie redusa dependenta de combustubili fosili.

Covid-19, criza economica si piata muncii

Criza sanitara, inchiderea partiala a economiilor, a scos in evidenta posibilitatea ca numeroase companii, institutii publice, sa poata functiona cu reducere considerabila a numarului de lucratori. Telemunca, digitalizarea, noile tehnologii in general, vor schimba radical activitatea multor firme, vor influenta structura viitoare a pietei muncii.

Criza economica si criza sanitara obliga firme sa restructureze operatiuni, sa reduca din forta de munca nu numai conjunctural. Daca adaugam impactul robotizarii, al inteligentei artificiale, intelegm impactul foarte sever asupra pietei munci. O “redundanta” masiva pe piata muncii va intensifica problematica sociala si va accentua somajul structural. De aceea sa vorbeste si se experimenteaza salarii minime garantate, pentru a evita acutizarea la extrem a unor tensiuni sociale.

Finantarea veniturilor minime garantate ar putea fi facuta si prin “taxarea robotilor”. S-ar face astfel o redistribuire de venit de la cei are introduc robotizare (si disloca munca umana) la cei care pierd locul de munca; cu cat este mai mult robotizata o activitate lucrativa, cu atat mai mult (ca volum aboslut) va fi taxata. Asemenea idei au sens in masura in care vrem sa nu ne confruntam cu o “armata” de oamenii fara slujbe, disperati, cu anomii sociale grave.

  1. Revenirea Statului” –conjunctura, sau tendinta de durata?

Covid-19, criza economica severa si prefigurarea unei crize sociale de amploare in anii ce vin, considerente majore de securitate nationala, se concretizeaza in prezenta mai puternica a Statului in economie — pentru a proteja, pentru a furniza bunuri publice, pentru a promova incluziune, pentru a face mai robuste/reziliente sisteme de sanatate (care devin preocupari de securitate nationala), pentru a face fata provocarilor geopolitice, pentru a promova, sau sustine campioni in competitia globala (cum este Airbus in UE), etc.

In Europa se au in vedere mai multe resurse la nivelul bugetului UE prin resurse proprii (noi taxe –pe carbon, taxa digitala, posibil pe tranzactii financiare, etc.), prin combaterea evaziunii fiscale si a optimizarilor fiscale. Comisarul UE Paolo Gentiloni este vehement in acest sens si nu numai fata de practici abuzive, incorecte, ale gigantilor in comunicatii; el sustine (este si opinia Comisiei Europene de prezumat) ca cei care sunt mari castigatori ai crizei sanitare si aplicarii noilor tehnologii sa participe mai mult la efortul comun de lupta, sa contribuie in mod corect la bugete nationale! Sper ca sunt urechi neastupate cat mai numeroase si in Romania.

Covid-19 si criza economica foarte severa au obligat la interventia masiva a guvernelor si bancilor centrale. Componente din aceasta interventie sunt temporare (privind deficite, stimuli fiscali), dar unele vor ramane fiind impuse de ratiuni de geopolitica si securitate, de problematica sociala, nevoia de politici industriale si lupta contra efectelor schimbarii de clima.

Sanatatea publica si educatia devin preocupari de securitate nationala, obliga la alocari de resurse bugetare superioare.

Gandirea strategica la nivel macro va capata valente superioare si, probabil, institutii adaptate. Comisarul european Maros Serovici capata atributii sporite in ceea ce priveste gandirea strategica (foresight) avand in vedere provocarile uriase pentru Uniune; el a anuntat ca va recomanda si statelor membre sa dezvoltate capacitatea de gandire strategica, ce nu trebuie confundata cu analize de prognoza si nici cu “policy planning” care se fac in institutii publice. Este vorba de un efort analitic de alta dimensiune si foarte complex.

Franta a anuntat resucitarea intr-o forma noua a “Comisariatului Planului” ca demers de gandire strategica si orientare a politicii investitionale. Cred ca si alte tari vor face asa ceva, ca la nivelul UE se va dezvolta aceasta capacitate (ce intra evident in coliziune cu viziunea actuala a ajutorului de stat) daca se decide crearea de campioni europeni, de sustinere a unor sectoare care inseamna inovare si excelenta tehnologica. Este de luat in calcul aici experienta neimplinirilor cu Agenda Lisabona si Agenda 2020. Marea Britanie merge in aceeasi directie, fie ea promotoare, cel putin formal, a schimburilor comerciale neingradite; guvernele conservatoare ultime au anuntat programe de politica industriala.

Masuri tip New Deal vor apare probabil si in SUA pe fondul confruntarii geopolitice si tehnologice/economice cu China, in competitia economica cu europenii (UE). Unele restrictii comerciale pot fi judecate in acelasi registru.

In Romania nu se poate vorbi ca nu au exista tentative de gandire anticipativa si de strategie economica. De exemplu, de ani de zile se vorbeste de “prioritizarea investitiilor”publice; exista si programe de convergenta trimise la Bruxlles in fiecare an. Dar prioritizarea a ramas, din pacate, o litera moarta si explica, partial, incapacitatea de a realiza proiecte mari, de a absorbi resurse europene pentru dezvoltarea infrastructurii de baza, a sistemului de sanatate publica. Aceasta incapacitate este de corelat cu starea, incordarea mare a bugetului public, cu resurse fiscale/bugetare scazute.

Exista insa in “revenirea statului” un risc de care trebuie sa tinem seama: asa cum pietele singure nu pot rezolva probleme sociale si nici surmonta crize economice, tot astfel asistenta publica tot mai mare nu asigura automat rezolvari durabile (dovada sunt datorii publice mari).

Este nevoie de pragmatism in politici publice, de responsabilizare la nivel individual, de redescoperire a terenului de mijloc reprezentat de ”comunitate” si “reciprocitate” (drepturi si obligatii mutuale), de apartenenenta la mai mult decat sine, loialitate, demnitate, respect, valori morale in general (vezi si Paul Collier, “The Future of Capitalism, 2018). Nu este simplu, dar trebuie sa gasim calea cea buna, sa nu ne infundam in continuare.

Este nevoie de un stat agil si intelligent, care, cu resurse nu fara limite, sa faca mai mult practicand politici care sa scoata cat mai multe persoane din servitute fata de asistenta sociala (publica), care sa redea demnitatea fiecarui om, sentimentul ca este parte activa a Cetatii, nu uitat de soarta.

Lumea este in schimbare, capitalismul se reformeaza sub ochii nostri, fortat de evenimente si au loc ajustari din mers, uneori haotice si nesigure, ale politicilor publice. Vom trece probabil printr-o perioada de tranzitie, un interegnum in care va exista cantitate foarte mare de dezordine, vor prolifera conflicte –cu reguli de guvernanta globala in erodare puternica, cu reactii de genul “sauve qui peut”” (se salveaza cine poate, se descurca fiecare cum poate).

Sansa Romaniei de a fi in Uniunea Europeana este mai bine inteleasa in aceste vremuri tare complicate. Iar raspunsul comun prin Planul de redresare si crestere a rezilientei (cele 750 miliarde euro) da sperante ca, in pofida unor divergente si tensiuni in interiorul Uniunii, se va merge inainte prin eforturi comune. Finantarea acestui pachet financiar are o noutate exceptionala prin emisunea de obligatiuni comune; se accepta in fapt ca unitatea nu potae fi numai retorica, pe hartie, ci trebuie insotita si de solidaritate in fapt si actiune. Eu cred ca bugetul comun al UE va trebui sa cresca ca procent din PIB pentru a face fata provocarilor tot mai numeroase.

Manuale academice vor consema in timp aceste evolutii. Agustin Carsten, seful Bancii Reglementelor Internationale (BIS) spunea intr-un discurs din 2019 la Londra ca textbooks au ramas in urma cand este examinata politica macroeconomica in economii emergente. Asa se va intampla pe plan mult mai amplu cu interpretarea mersului capitalismului in anii ce vin. Lucrurile sunt in evolutie, greu de prefigurat trasee in lumina unor incertitudin extraordinare, a ceea ce Mervyn King numea “radical uncertainty”.

  1. Economia romaneasca

Mari sanse pentru Romania dupa 1989 au fost UE si NATO, ca atractori si, apoi, ancore ale democratiei si apartenentei la lumea occidentala. Dar Romania se confrunta in continuare cu provocarea unei dezvoltari echilibrate si surmontarea unor decalaje considerabile, atenuarea exodului de oameni.

Avem nevoie de institutii mai puternice, de invins “retele extractive” –cum numesc Daren Acemoglu, James Robinson si altii configurari de interese specifice tarilor mai putin dezvoltate, sarace. La noi exista inca multe trasaturi ale capitalismului pradator, cautare sistematica de rente. Structuri de rezistenta carora le convine starea de acum, sunt inradacinate adanc, nu usor de invins. Romania a inregistrat catching up (surmontarea de decalaje) in ultimele decenii, cu PIB/loc urcand de la putin peste 20% la peste 65% din PIB/loc al UE, la paritatea puterii de cumparare, in intervalul 2000-2019. Dar sunt inca multe de realizat in timp ce asteptarile oamenilor sunt in crestere. Iar oamenii beneficiaza si de libertatea de miscare, de circulatia fortei de munca in UE.

Criza sanitara si cea economica declansate in 2020 vor obseda si domina guvernarea cu scopul de a limita daune. In acelasi timp este nevoie de gandire pe termen lung, care sa aiba in vedere carentele structurale ale economiei si societatii noastre, capacitatea limitata de raspunde prin politici publice la socuri adverse puternice –ceea ce s-a vazut si in acest an. Nu intamplator este nevoie de un buget public mai robust, de venituri superioare, care sa permita, intre altele:

  • finantarea mult mai consistenta a sanatatii publice, care devine o problema de securitate nationala, finantarea educatiei, care si ea se incadreaza in problematica larga a securitatii nationale — capitalul uman nefiind mai putin important decat infrastructura fizica
  • investitii publice in sectoare strategice: drumuri si cai ferate, refacerea sistemului de irigatii, amenajarea teritoriului, dezvoltarea agribusiness, sustinerea publica a unor domenii de interes strategic (altfel spus, politici industriale, cum se dezvolta la nivelul UE, in alte state din UE).

Robustetea bugetului, cresterea veniturilor sale depinde de dsciplina financiara, de un regim fiscal cat mai corect, care sa permita extinderea bazei de impozitare. Digitalizarea sistemului de colectare este esentiala in acest scop si trebuie gandita in relatie cu reforma administratiei publice; trebuie sa fie grabita digitalizarea!

Dezirabil este sa crestem veniturile fiscale/bugetare fara a creste taxe si impozite in perioada de corectie macroeconomica. Aceasta este pozitia Consiliul Fiscal, evocata si in interviul meu. Dar nu pot fi excluse si alte scenarii, in functie de ce reclama consolidarea fiscala obligatorie.

Eu sunt adeptul impozitarii progresive inclusiv din ratiuni etice, dar sunt de acord ca o revenire la un asemenea regim in conditiile prezente este mai mult decat problematica. Si este de repetat, o crestere a taxelor si impozitelor cand economia este inca vlaguita, cu dificultati de revenire, este nedorita. Sa incercam ca o corectie macro economica inevitabila sa nu fie insotita de marirea impozitelor si taieri brutale de cheltuieli publice –cum s-a intamplat intre 2010-2011. Pentru aceasta avem nevoie de o crestere semnificativa a bazei de impozitate. Si tot de aceea am subliniat utilizarea fondurilor europene drept mijloc de sustinere a cererii si ofertei agregate interne in anii de corectie!!

Privind impozitarea progresiva, ea nu are culoare ideologica prin definitie; ea exprima evolutia capitalismului, a economiei mixte, a sistemului de asigurari sociale, ce caracterizeaza lumea dezvoltata. La noi se intretine o confuzie, parca in mod deliberat uneori, din acest punct de vedere. In Romania, regimul fiscal nici nu este in fapt cu cota unica. Au si fost reduse excesiv impozite in ultimii ani subminandu-se starea finantelor publice, nivelul veniturilor fiscale. Iar cei care argumenteaza ca este necesar sa fie reduse in continuare taxe si impozite ar trebui sa se gandeasca ca statul roman, cu toate minusurile sale, cu institutii slabe si influentele exercitate de diverse grupuri de interese parohiale, asigura bunuri publice fara de care Romania nu ar conta pe harta UE si nici a NATO, nu am mai vorbi de societate romaneasca.

Avem nevoie de bunuri publice, de un stat inteligent, ceea ce inseamna reforma sa, restructurare, dezvoltare institutionala. A crede insa ca statul minimal este Solutia pentru dezvoltare si modernizare este o naivitate.

Pandemia si crizele economice arata ca extremisme ideologice sunt mai mult decat detrimentale. Dupa aceasta logica ar trebui sa dispara si banci centrale, taxe si impozite, deci servicii publice de baza in sanatate si educatie, Statul chiar…Nu am merge inapoi, catre timpuri revolute si urate? Iar plusez cu o linie de rationament, dar merita sa o fac.

Este de remarcat ca si guvernul actual sustine ideea unei banci de dezvoltare (promotionale), a unui fond de dezvoltare care sa atraga investitii private in domenii economice cheie.

Banii europeni, pe proiecte mari, cu efecte de antrenare considerabile ar sustine reforme structurale, remodelarea economiei romanesti, plasarea in lanturi de productie cu nise cu valoare adaugata mai inalta (apropos de invingerea capcanei venitului mediu. Dar trebuie sa ne ocupam serios de programare, de prioritizarea investitiilor. Sa fim mai seriosi si responsabili avand in vedere vremurile foarte grele prin care trecem.

Romania trebuie sa trimita la Comisia Europeana Planul national de redresare si crestere a rezilientei (PNRR) pana in octombrie acest an. Bani europeni ne pot ajuta sa dezvoltam sectoare economice de baza, strategice, sa “ïnverzim economia”, sa castigam pozitii mai avantajoase in lanturile de productie din UE.

Este nevoie de dezvoltarea bursei, sustinerea programelor start up; pot fi listari partiale ale unor companii de stat mari la bursa, dar nu trebuie pierdut controlul strategic si ar fi o greseala sa se creada ca astfel se alimenteza bugetul public; banii ce s-ar obtine ar trebui sa fie utilizati, de exemplu, pentru capitalizarea Fondului de dezvoltare.

Nu in cele din urma este necesar sa evitam politici macroeconomice prociclice, care ne-au cauzat mari necazuri de-a lungul anilor. Sa ajungem la deficite bugetare mici avand in vedere ca tintim intrarea in ERM2 si apoi in zona euro.

Observatii finale

Discutia de profunzime nu este capitalism vs. socialism. Aceasta contrapunere este mai mult decat o hipersimplificare, este o denaturare a fondului dezbaterilor. Discutia este despre mersul capitalismului, al economiei mixte.

Miza este mult mai mare decat o confruntare de abordari intre familii politice si grupuri academice; este vorba despre soarta democratiei, intrucat daca numarul celor care pierd in competitia economica este tot mai mare, curente extremiste vor castiga. Exista spectrul autoritarismului, al capitalismului iliberal, care este deja forta in actiune, cu impact la urne, ce nu trebuie sa fie subestimata.

Trebuie sa redescoperim Adevarul in viata noastra, sa combatem stirile false, manipularea in masa. Alunecarea catre o zona de dezbatere si confruntare pentru putere in care se pierd repere morale, este pervertit adevarul inlocuindu-se fapte prin fictiuni submineaza democratia. Adevarul este indispensabil pentru democratie, iar aceasta tendinta de denaturare, pervertire, a sa are de ce se ne preocupe in cel mai inalt grad. Numai astfel poate fi combatut populismul desantat, demagogie fara margini, minciuna congenitala din conduita unor politicieni.

Modelul Nordic este adesea invocat in discutii; el se bizuie pe un nivel de dezvoltare economica si sociala foarte inalt, cu distribuire masiva de resurse prin bugetul public, in conditiile in care economia are vigoare si capacitate inovativa mare; acest model est greu de clonat. Si nordicii au trecut prin episoade de criza la nivel national. Suedia acum cateva decenii, Finlanda dupa caderea sistemului sovietic din cauza dependentei mari de pietele estice (fosta URSS, spatial COMECON), apoi de Nokia. Dar au existat reactii la timp si masuri de reforma, capacitate de adaptare mare. Nordicii (ce includ si tarile baltice) dau pilde de excelenta in sistemele educationale. Societatile nordice reveleaza multa decenta, modestie in conduita clasei politice, ceea ce nu insemna ca nu exista neghina intre boabe de grau. Este de observat ca modelul Nordic nu este impermeabil la tensiuni sociale, la dificultati de integrare a imigrantilor; opereaza si acolo incompatibiltati culturale, de identitate. “Corectitudinea politica”, atat de prezenta in viata politica si academica, in Europa si peste Ocean, este un concept ce contine propriile capcane.

Germania are din trasaturile modelului nordic si o forta industriala iesita din comun; exista insa si failibilitate, cum este firesc, cum exista si cazuri deplorabile de conduita corporatista (Wirecard, scandalul emisiilor poluante in industria auto, etc). Sudul UE este altfel in multe privinte, uneori parca incremenit in structuri anchilozate –desi progres economic a existat.

Exista un model infasurator promovat de principiile si valorile UE, ce sustine democratia liberala, bazat pe imbratisarea de catre principalele familii politice a spiritului liberal in sens profund. Din acest punct de vedere crestin democratii/popularii si social-democratii, cei regrupati in New Europe, alte formatiuni politice au asimilat aceeasi filosofie politica –inclusiv conservatorii care accepta sistemul de checks and balances si libertatile fundamentale, statul de drept. Aceasta este o trasatura de profunzime si exprima un crez care a ghidat aparitia si evolutia UE.

Dar modelul european (al UE) este confruntat cu mari provocari, ce se vad si in propensiuni iliberale si autoritariste, in ascensiunea unor curente extremiste si asaltul demagogilor si al populismului, in criza “paternalismului social” si cinism in raspandire.

Provocarile au origine nu numai in inclinatii ai zice idiosincratice ale unor lideri si in interese de grup, in lupta uneori oarba pentru putere, ci au izvoare mai adanci, pe care le-am sugerat in randurile anterioare si in interviul din 4 sept. (si in cel din 21 aprilie tot la Hotnews, textul publicat pe Contributors, 15 mai 2018): globalizare neinfranata/oarba si fundamentalism al pietelor, neglijarea aspectelor sociale (deficit de incluziune si de echitate in crestere), abuzuri ale marilor jucatori (firme) pe piete, inclusiv evaziune fiscala masiva, deficit de reglementare, ignorarea impactului schimbarii de clima, incapacitatea de a reforma UE, etc.

Brexit si fenomenul Trump in SUA au rezultat si dintr-un “reality denial” al multor lideri politici. Calea a treia (Third Way) promovata de Bill Clinton, Tony Blair si Gerhard Schroeder, intre altii, cu Anthony Giddens guru academic, nu a fost drumul de iesire la liman. Nu trebuie sa accepti ce spun un Thomas Piketty, Emmanuel Saez si altii pentru a vedea ca ce sustin ei nu este de interpretat ca simplu demers de inspiratie neomarxista.

Calea ce merita sa fie explorata in mersul capitalismului imbina marile propozitii ale celor care inteleg ca fara libertate economica, fara antreprenori (ceea ce Scoala austriaca are ca relevanta perpetua) nu poti avea progres, cu nevoia de coeziune sociala , de nutrire a omului ca fiinta sociala, in comunitate (a se distinge comunitatea de colectivism). Aici gasim explicatia pentru care lucrari, intre care si cea a lui Martin Sandbu (The Economics of Belonging), a lui Raghuram Rajan (The Third Pillar: How markets and the state leave the community behind”, 2020), care spune: “if we want to save the state and markets we need to rediscover communities”’) accentueaza nevoia de apartenenta la comunitate, la sfera sociala, la valori civice. Paul Collier gandeste in acelasi sprit cand vorbeste de valori morale, comunitate, pragmatism in politici publice (The Future of Capitalism, 2018) si respinge abordari fundamentaliste.

Dinamica sociala si economica va fi tot mai complicata daca se erodeaza tot mai mult clasa mijlocie, daca noile tehnologii vor disloca mari grupuri de oameni de pe piata muncii. Nu toata societatea se poate transforma intr-o Silicon Valley. Un “start up nation” este o deviza captivanta si ai putea spune ca Israel, de pilda, s-ar apropia de asa ceva intr-o masura ce poate inspira (fiindca aceasta tara are o densitate de matematicieni, fizicieni, ingineri rar intalnita in lume…). Dar este greu pentru economii/societati, in general, sa se metamorfozeze in “complexe stiintifico-tehnologice” (ca sa parafrazez pe fostul presedinte amrican Dwight Eisenhower cu al sau concept de “complex militaro-industrial”) intr-un termen de timp relevant; nici nu cred ca este posibil. Dar este nevoie de o “revolutie”, schimbari radicale in sisteme educationale pentru a oferi sanse egale tinerilor, oamenilor. O schimbare profunda este cu atat mai necesara in Romania, care poate folosi criza pandemica pentru a modifica sistemul educational in mod radical.

Problema sociala se va amplifica in viitor si de aceea, cum am amintit, se vorbeste despre salarii minime garantate in UE. Dar exista riscul de a accentua dificultati ale statului asistential.

O mare intrebare este cum sa stopam aparitia unui numar tot mai mare de cetateni care nu au locuri de munca. Chiar daca ai spune ca venituri garantate ar elimina spectrul exploziilor sociale ca in perioada interbelica. Nu intamplator incluziuneaeste un concept cheie, reliefat si de institutii internationale, de FMI si Banca Mondiala. Iar sistemele educationale au o raspundere enorma in acest sens. Trebuie subliniat ca numai cu, sau in principal, cu invatamant privat si sanatate privata este de bun simt ca nu vom face decat sa adancim fracturi sociale si politice.

Exista si problema datoriilor publice tot mai mari (crescute masiv de criza economica cauzata de pandemie), a impovararii generatiilor viitoare, care se poate transforma intr-o disputa inter-generationala fara menajamente, cu implicatii politice si impact asupra politicilor publice. Taxarea proprietatiilor, averilor pentru care pledeaza unii economisti poate fi vazuta din aceasta perspectiva, a sanselor diminuate pentru multi tineri de a avea bunastarea de care s-au bucurat parintii lor. Schimbarea de clima adauga anxietate si poveri potentiale suplimentare pe bugetele nationale.

Sanatatea publica si educatia devin preocupari de securitate nationala, obliga la alocari de resurse bugetare superioare. Peste tot guvernele au preocuparea gasirii de resurse bugetare pentru a face fata presiunilor prezente si viitoare. Gandirea strategica va fi reevaluata.

Lumea corporatista are si ea o mare responsabilitate; distinctia share-holder vs. stakeholder nu trebuie sa fie una formala si viata arata ca ceea ce este numita responsabiliate sociala a firmei se cuvine sa nu fie vorba goala, numai materie de invatat in scoli de afaceri si cu asta basta.

Daca nu vom fi lucizi, cu atentie la aceste tendinte de adancime (dintre care unele pot fi atenuate, chiar oprite) , daca nu vom modifica politici publice, mecanisme, vremurile se vor prabusi peste noi, ne vor coplesi. Xenofobie, sovinism, rasism in crestere vor deschide usa mai larg tendintelor autoritariste, iliberale, alimentate de manie (anger) sociala si politica, de violenta.

Miza mare, istorica, este de a salva liberalismul in sens profund (care defineste partidele democratice deopotriva, la stanga si la dreapta esichierului politic), democratia liberala, mecanismele de checks and balances (separarea puterilor), demnitatea umana, statul de drept, increderea ca binele invinge in cele din urma, ca ingeniozitatea umana poate fi strunita catre scopuri nobile si ne salva pe toti, ca individualitati si ca societate.

Problemele globale nu pot fi subestimate. Nu numai intrucat exista o competitie geopolitica pentru resurse si suprematie, ci si pentru ca avem provocari globale comune, apropos de schimbarea de clima; aceste provocari includ si soarta tarilor foarte sarace (ce nu sunt putine), mari disparitati de dezvoltare economica si sociala in lume, lupta cu pandemii, etc.

Important este sa ramanem cu gandire pozitiva, dar sa nu asteptam miracole. Este nevoie de aliante strategice intre cei care cred in valori morale si ceea ce poate oferi o societate ce combina libertatea economica cu nevoia de bunuri publice, cu emaptie, compasiune, solidaritate. Asa cum pietele singure nu pot rezolva problemele societatii, tot astfel, un stat omnipotent, un sector public coplesitor, nu sunt solutia pentru societate.

PS. Multumesc celor care au avut rabdarea sa parcurga acest text.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Spune domle lucrurilor pe nume: NU pot sa decida medicii de urgenta singuri in astfel de lucruri.
    Mai sunt si alti medici, nu numai medicina de urgenta. Mai sunt si economisti, profesori, ingineri..
    Nu e medicina de urgenta buricul pamantului..
    Lockdown-ul este cea mai mare idiotenie din istoria omenirii.

    • Este seducător ca în momentul crizei, cu pandemia Covid-19 și cea economică, să se creadă că calea votată în UE.27 cu cele 750 miliarde euro (400 miliarde granturi) oferă deja soluții de durată mai lungă. Cred că e vorba de numai doi ani și stoparea pandemiei. Franța nu a reușit în ultimii 40- 50 de ani să înlăture somajul mare de ca. 10 %, deficitele de budget peste 3 % si datorii mari de stat (azi ca. 100% BIP). Nu cred într-o soluție „de sus” impusă de la Paris/Brussels prin „economie politică planificată (socialistă franceză)”. Președintele E. Macron a început restructurarea statului francez și reformarea economiei franceze. Gilettes jaunes și protestele pre stradă continuă:

      ….”… Franta a anuntat resucitarea intr-o forma noua a “Comisariatului Planului” ca demers de gandire strategica si orientare a politicii investitionale. Cred ca si alte tari vor face asa ceva, ca la nivelul UE se va dezvolta aceasta capacitate (ce intra evident in coliziune cu viziunea actuala a ajutorului de stat) daca se decide crearea de campioni europeni, de sustinere a unor sectoare care inseamna inovare si excelenta tehnologica. … Finantarea acestui pachet financiar are o noutate exceptionala prin emisunea de obligatiuni comune; se accepta in fapt ca unitatea nu potae fi numai retorica, pe hartie, ci trebuie insotita si de solidaritate in fapt si actiune. Eu cred ca bugetul comun al UE va trebui sa cresca ca procent din PIB pentru a face fata provocarilor tot mai numeroase. … „…..

      Cei 5 din Nord, Olanda, Danemarca, Suedia, Finlanda și Austria se opun conceptului francez de „datorii comunitare permanente” (Schuldenuinion). La Paris (socialiștii din sud, în Spania, Portugalia etc) granturile și datoriile Comisiei de 750 miliarde Euro sunt sărbătorite ca intrarea definitivă în era „datoriilor comunitare ale UE.27”. Cu totul altfel e văzut de cei 5 din Nord. Conflictele de interese in UE.27 nu pot fi trecute cu vederea.

      …”… Nordicii (ce includ si tarile baltice) dau pilde de excelenta in sistemele educationale. Societatile nordice reveleaza multa decenta, modestie in conduita clasei politice, ceea ce nu insemna ca nu exista neghina intre boabe de grau. Este de observat ca modelul Nordic nu este impermeabil la tensiuni sociale, la dificultati de integrare a imigrantilor; opereaza si acolo incompatibiltati culturale, de identitate….”…..

      Diferențele în statele, societățile și tradițiile statelor partenere în UE.27 rămân și în viitor izvorul unor conflicte de interese. Mentalitatea din Sud (Franța, Italia etc) cu devalorizare permanentă a monedei ca corectură la „economia politică planificată (socialistă)” și datoriile de state (Italia 135 % BIP, Franta 100% BIP, Grecia 173 % BIP) nu vor fi acceptate de cei din Nord. Nu cred că exista o singură soluție, o singură cale pentru economia și societățile statelor partenere în UE.27. Pentru moment se rezolvă criza dublă pentru circa doi ani cu prețul unor datorii de state enorme (in RFG crește de la 60% actual la 80 %)..

      …”… Miza mare, istorica, este de a salva liberalismul in sens profund (care defineste partidele democratice deopotriva, la stanga si la dreapta esichierului politic), democratia liberala, mecanismele de checks and balances (separarea puterilor), demnitatea umana, statul de drept, increderea ca binele invinge in cele din urma, ca ingeniozitatea umana poate fi strunita catre scopuri nobile si ne salva pe toti, ca individualitati si ca societate…… Asa cum pietele singure nu pot rezolva problemele societatii, tot astfel, un stat omnipotent, un sector public coplesitor, nu sunt solutia pentru societate…. „…..

      Nu cred că mai putem vorbi de VEST, NATO/SUA și UE ca până 1989. Vedem în centrul și estul continentului cum multe conflicte înghețate în era sovietică 1945-1989 sunt „dezghețate”. Naționalismul izolaționist crește în multe state din est. Competitivitate economică globală nu se obține prin conceptul francez de „economie politică (socialistă) planificată” sau izolaționism naționalist (est).
      Recomand cartea Profesorului Werner Sinn (fost director IFO) „Socul Corona (Corona Schock). În loc de dirijarea politică a economiei propune un cadru de desfășurare al economiei formulat de stat și căutarea eficienței și a metodelor economice prin prețul la burse pentru CO2.
      Politica poate stabili cadrul pentru economie cu țelul de a reduce în toate domeniile producția de CO2. Reglarea se face prin bursa de comerț cu CO2. Prețul pentru CO2 va orienta sectoarele de activitate spre o eficiență mai bună sub aspectul unui preț pentru CO2.
      Profesorul Dr Werner Sinn (la Phoenix TV 13.09.2020) consideră focul de paie economic cu granturi de la UE/Bruxelles (Președintele francez E. Macron a făcut presiune/a șantajat cancelara A. Merkel într-un articol publicat în Financial Times, acuzând RFG …) o cale scumpă și ineficientă (forstul Premier grec Papandreu consideră ieșirea Greciei 2012 din Zona Euro și devalorizare … ar fi fost o cale mai bună pentru Grecia decât salvarea prin UE cu Euro, granturi).
      România are de ales 2020. România nu e în ZE.19 Zona Euro și Schengen. Tinerii sunt tezaurul României.

  2. Si cine sa implementeze noile politici? Guvernarea PNL care se gandeste exclusiv la alegeri, respectiv la ciolanul pe care-l vor manca 4 ani de acum incolo?

    Nu avem cu cine! Guvernarea asta e praf! Si a fost precedata de una si mai praf, deci viitorul este peste hotare.

    • Pentru ca exista o opozitei constanta intre competenta si politician.
      Ati vazut vreun incompetent sa asculte un specialist, vreo recomandare privitoare la o anume politica sectoriala sau de orice fel???

      Cine incurajeaza incompetentii??? Partidul – mecanismul.
      Dar culmea prostiei este ca statul, adica contribuabilul roman plateste partidele politice – as spune simplu bre, dar prosti suntem!

      Monica Macovei a dorit sa aduca competenta si onestitatea in politica – a reusit???

      restul sunt vorbe in vant…

    • @Marcel
      Alege:
      ” ask not what your country can do for you—ask what you can do for your country” JFK
      SAU
      ”Ubi bene ibi Patria est” Aristofan cred

      Scent of a Women: Lt. Col. Frank Slade (Al Pacino):
      Well, gentlemen, when the shit hits the fan, some guys run and some guys stay.

      Personal, eu cred că școala românească ar trebui să includă în aptitudinile de bază stoicismul. Atunci am descoperi că România este țara perfectă pentru așa ceva.

  3. Ne-a fost dat sa o traim si pe asta si cind zic asta , ma gindesc la efectele nefaste ale PANDEMIEI si la posibila regindire a intregului sistem global ce pina mai ieri era relativ functional . Ne aflam intr-o situatie de rasvratire generalizata ,unde nimeni nu vrea sa mai asculte de nimeni si de nimic . Singurele doua entitati ce par a face fata situatiei sunt Uniunea Europeana si NATO . Daca in viitorul imediat uniunea Europeana joaca corect cartea economica -sociala si militara devine pe masura decaderii celorlalte forte ,unele doar militare ,altele doar atrase de ginduri de marire zonala , un jucator global de forta . America este cuprinsa de revolte spontane , de decizii inexplicabile la nivel militar si economic , Marea Britanie a decis un BREXIT exact in cel mai nepotrivit moment , Rusia se inarmeaza si arata tuturor noile lor sisteme de rachete invincibile (cel putin la nivel declarativ ). China este perceputa ca statul ce a adus in lume Pandemia si se afla in razboi deschis cu America .Turcia viseaza la vechiul lor imperiu . India se confrunta zilnic cu China . In zona Orientului Mijlociu ,nimeni nu mai stie exact cine cu cine este asociat .ONU nu mai functioneaza , la fel OMS-ul este si el contestat . Singurii care inca mentin un echilibru in toate sunt europenii .Romania are aceasta minunata si unica sansa (ne-a trecut glontul pe la ureche in guvernarea trecuta)de a fi parte a UE si a NATO. Nu trebuie decit sa minimizam actiunea statului in toate domeniile , economice ,sociale etc , nu trebuie decit sa descentralizam decizia statala in multe dintre situatiile administrative in sanatate si invatamint , nu trebuie decit sa privatizam sau sa vindem intreprinderile ce apartin statului si care produc pierderi enorme , nu trebuie decit sa micsoram aparatul de functionari statali , nu trebuie decit sa ne conectam total la deciziile UE, nu trebuie decit sa modificam legile justitiei masacrate de fostele guvernari , nu trebuie decit sa investim banii luati de la UE in autostrazi si cai ferate , nu trebuie decit sa limitam evaziunea fiscala ce produce peste tot in lume pagube la nivel de tara , nu trebuie decit sa comasam, la nivel administrativ, toate institutiile ce apartin statului .Pandemia a venit si probabil dupa o vreme va si trece ,dar cum nimeni nu poate inca spune ce va sa fie , ne adaptam cu totii acestorvremuri si incercam sa ne protejam pe cit putem . Doamne fereste (este doar o expresie )de vreo suprapunere , peste aceasta pandemie, a unei epidemii severe sezoniere sau cine mai stie ce naiba ar putea aparea . Sa speram cu totii ca nu se va intimpla nimic foarte grav .

  4. O istorie judicios alcatuita, frumos prezentata. Util de citit de cat mai multi … capabili sa inteleaga.
    Sa revenim la Romania. Prabusirea Statului – ca asta s-a intamplat in decembrie 1989, orice nume am da „intamplarii” – nu a putut fi surmontata in cei treizeci de ani care-au urmat ! Un populism desantat, concesii „electoraliste” repetate si iresponsabil perpetuate (comunistii si continuatorii lor nu concep sa piarda puterea – din motive ideologice primii, din lacomie urmasii lor ) combinat cu „promovarea” incompetentei si necinstei ne-au adus in situatia de azi ! Ce-ar fi de facut ?
    O reconstructie din temelii ! A autoritatii Statului, a reformarii pe baze moderne si profesioniste a Institutiilor sale. Se poate face doar cu o majoritate parlamentara responsabila, cinstita, bine pregatita in toate domeniile. Nu sunt intotdeuna de acord cu modul de prezentare a „solutiilor” cu Presedintele Iohannis dar de data asta trebuie sa-i dau dreptate : prabusirea PSD si a acolitilor – ProRomania, ALDE si, cred eu, PMP – ar fi conditia necesara. Insuficienta desigur dar de aici trebuie pornit !

    • Ceea ce a incercat Romania dupa 1990 sa insaile un inceput de capitalism pe baze comuniste. Trebuia schimbata organiz.adm. teritoriala, pastrate doar prefecturile. Sustinuta propr.privata si mediul de afaceri privat. Dar statul si-a pastrat suprematia si cele mai bune afaceri se fac cu statul. Legislatia stufoasa si inadecvata societatii economice de azi, nu sprijina mediul concurential si meritocratia. Cand vom schimba fundatia atunci se va putea vorbi de progres pana atunci nu avem decat actiuni ciclice de guvernare incoerente si lipsite de progres evident. Nici un partid nu a dovedit ca poate impinge tara inainte cu proiecte bine gandite, necorupte. Restul este o teorie foarte frumoasa si interesanta.

      • sa nu uitam ca reforma adevarata a inceput numai in 1996 cu mult elan, a intampinat numeroase dificultati pentru era normal sa se intample acest lucru dar a existat si o luminita la capatul unui tunel care s-a vazut in 1999 si a stat ceva vreme aprinsa.

        Problema a fost ca electoratul nu a stiut atunci sa aleaga iar orgoliile unui partid, acelasi partid care in 2016 i-a refuzat sprijinului lui ND pentru primaria Capitalei si a dus la urcare pe tron a tatei actuale, ne =a adus ani multi inapoi. Cele mai grave sunt erorile politice iar electoratul esste prea blnad pentru a ii sanctiona si a-si alege si impune liderii de care are nevoie.

        reforma mentalitatilor nu se realizase in RO inainte de 2000 – asa ca atunci electoratul a fost extrem de confuz.

        Acum incepe sa se vada o schimbare de mentalitate si asta imi da speranta ca acest sfarsit va avea un nou inceput.

  5. 1 ,,Salvarea” democratiei, a democratiei liberale” are inainte de toate o ,,miza economica”, deoarece esecul, mai precis dezvoltarea capitalista lenta caracteristica liberalimului actual, PASIV, este cauza directa a iliberalismului care s-a ,,nascut” in Estul Europei, zona care ne intereseaza si in acelasi timp ,,controlabila” de UE! Dezvoltarea economica-industriala lenta a Estului postcomunist ne-comparabila cu cea rapida a ,,tigrilor asiatici” (care din tari agrare inapoiate au devenit puteri industriale intr-o generatie) a condus la o initiativa politica-economica – perversa, potrivit careia numai un iliberalism economic poate accelera dezvoltarea economica-industiala de ajungere din urma a tarilor dezvoltate.Forma prin care acest iliberalism economic – acceptat in ,,mare” in Ungaria – devine functional, este politica, prin restringerea drepturilor democratice asigurata statutului de ,,tatuc”, lui V. Orban.
    2.Prin initiativele personale ,,dictatoriale”, Orban a asigurat Ungariei un decolaj economic important in domeniul gazelor naturale (in care cauta sa faca si politica energetica), prin imensele investitii industriale ale Mercedes si BMV, etc. care marcheaza acest succes.
    Comparind stagnarea industriala a Estului cu efervescenta acestui domeniu in Asia emergenta, se pune intrebarea ce are Asia (si n-are Estul Europei) ca model si instrumentar de dezvoltare de mare viteza si care este cauza de fond a acestei situatii.
    In primul rind UE nu este uniune economica implicata direct in dezvoltarea tarilor estice, apoi modelul economic BUGETAR, pasiv nu dispune de metode, tehnici si instrumentarul unei dezvoltari economice pro-active, adica AUTOIMPUSE de fiecare tara.Asa ca toate stagneaza mai mult sau mai putin sub raport economic-industrial.
    3.Nu putem vorbi (inca) de o noua teorie a dezvoltarii in tarile emergente asiatice, deoarece tigrii asiatici s-au dezvoltat rapid ca urmare a situatiei de ,,placa turnanta” intre Est si Vest, iar altele tari sub presiunea si contributia unor interese economice sau militare majore in zona ale tarilor dezvoltate.
    Cu atit mai putin putem vorbi de o ,,noua teorie a dezvoltarii rapide in epoca globalizarii” in Est sau UE, deoarece micro si macroeconomia, ca stiinte economice ,,europene” nu ofera fundamentul teoretic necesar.
    In consedcinta, UE neavind un proiect de dezvoltare economica, fiind ,,neconstruibile” proiecte de tara in Est (din cauzele aratate), dezvoltarea economica este extrem de lenta, pe masura ce o tara ,,descopera” (in urma cercetarii economice) o cauza, impediment, blocaj al dezvoltarii si il elimina in urma unui proces analitic, decizional si legislativ de durata.Astfel, procesul dezvoltarii este la fel de lent, ca cel cunoscut de tarile dezvoltate in trecut, de ordinul a ,,200 de ani, de la prima revolutie industriala”!
    Cu siguranta ca V. Orban n-a facut aceasta inventariere a cauzelor stagnarii, dar a ,,descoperit” (urmare a unor experiente istorice de trista amintire) ca adoptind iliberalismul politic si economic combinat cu ,,zaharelul” social, poate accelera dezvoltarea Ungariei.
    3.Cred ca mai departe, discutia trebuie sa continue cu ,,proiectul de tara” care asigura un ,,atac” sistemic, general si imediat contra blocajelor de orice fel contra dezvoltarii, inlocuind tipul actual de elimniare treptata, punctuala, in perioade ,,matusalemice”, astfel ca indicele 74 (catastrofal) de competitivitate economica al Romaniei (si cel mediu 50 al Estului) sa poata fi apropiat de cifra 1, a Coreii de Sud!
    Mai departe, poate fi vorba si de o noua ,,stiinta a dezvoltarii economice rapide”, rezultata din conlucrarea dintre ,,cercetarea economica” si ,,cercetarea institutionala” (de care scria prof. Daianu in lucrarea ,,Incotro se indreapta tarile postcomuniste?” in 2000) rezultata din ,,teoretizarea” proiectului de tara si a experientei dezvoltarii rapide a tarilor emergente asiatice.
    Practic acest lucru era ,,cerut” inca din 2010 de Liviu Voinea in lucrarea ,,Reindustrializarea Romaniei – Politici si Strategii”, urmind ca un proiect de tara sa construiasca un nou model economic, pro-activ, dezvoltator industrial, in locul celui actual BUGETAR ,,intre doua legislaturi” in care ,,politicii”,
    au ,,exploatat” la extrem caracteristica sa consumatorista, de neimpunere a unui indice national de dezvoltare industriala!
    In cazul in care dezvoltarea economica nu ,,dobindeste” tehnici si instrumente economice democratice,, alternativa iliberalista are cale libera – stagnarea economica-industriala a Estului sub conducerea birocratica prin directive si strategii comunitare, cu modelul economic national blocat prin integrare – ,,impunind” practic aceasta calea nedemocratica a dezvoltarii economice…

    • Am rugamintea, sa va sintetizati ideile si punctele de vedere. Pentru fiecare este mai benefic sa citeasca cateva randuri atent construite decat texte care nu se mai termina. Vorba multa, saracie lucie!

  6. Pandemia arata necesitateta unei discutii deschise si serioase despre modelul economic practicat la scara globala, un model economic expansionist, dinamic bazat pe exploatarea intensiva a resurselor planetei, exploatare care produce pe o parte bunastare, pe alta parte distruge bazele existentei umane cat a faunei si florei pamantului, distrugere datorata activitatilor economice si mai putin al incalzirii globale.
    Mult laudata digitalizare, industria 4.0 , orasele „smart”, masinile elcetrice, autonome si multe altele le putem considera mai mult sau mai putin „bullshit” toate nefiind altceva decat imense surse pt care este nevoie de energie enorm de multa, nu de alta, se tot discuta de siguranta energetica, siguranta si controlul resurselor fosile gen, petrol, gaz, carbune, minereuri, pamanturi rare, teren agricol si multe altele pt asigurarea acestor activitati economice expansive bazate pe crestere economica continua. forta militara fiind garantul acestei sigurante.
    Crestere economica continua nu poate fi realizata prin noile technologii, este o himera in a crede ca ar fi posibil asa cum intrega miscare ecologica, propagarea energiilor „verzi si curate”, electrificarea mobilitatii, etc.ect sunt la fel de „mari prostii” si propaganda curata.
    Foamea de date , stocarea „infinita” a acestora fara control are nevoie de energie din ce in ce mai multa, cu toate efectele care rezulta, paranoia de control total asupra individului, cu alte cuvinte „consumatroul transparent” sunt cauzele nebuniei la care participam si incercam sa gasim raspunsuri.
    Spre exemplificare productia unui telefon mobil inghite mai multe resurse dacat productia unui frigider de tipul „dulapului american” cu masina de gheata inglobata si multe altele, cate dintre acestea sunt si vor fi in uz, miliarde fata de cateva sute de miloane de frigidere sus numite.
    „Cloudul digital” mult trambitat este ceva real, mii de servere care necesita energie electrica atat pt functionare cat si pt racire, ceva real, cu alte cuvinte ele este este fosil datorita infrastructurii necesare livrata de econmia reala bazata ma mult pe resurse fosile.
    De ce nu renunta SUA, China si India si altii atat de usor la centrale clasice de producerea curentului electric ?
    E nevoie de el pt stocarea datelor, materia prima a viitorului atat pt activitati economice dar mai ales pt controlul individului.
    O reducere simtitoare a stocarii datelor, a circulatiei inutile, renuntarea la elecrificarea si proiectelor automobilelor autonome ar fi un prim pas. Ce putem pune in loc ? fortarea tehnologiei de hidrogen, solutii exista, tari precum Japonia trecand pe scara larga la implementarea acestuia. Stiu, pentru productia de hidrogen este nevoie de energie electrica care poate fi produsa prin diferite metode. incepand cu cele clasice si pana la cele noi bazate pe „technolgii verzi.
    Daca intradevar circulatia auvehiculelor ar deveni pe scara larga autonoma si electrica, nevoia de energie, nu cea pt. propulsie, cea pt stocarea datelor ar fi imensa si pt ce ? chiar crede cineva ca am putea circula relaxati precum pretind mari lobbyisti ai acestor proiecte ? prostii si nu vad necesitatea unor asemenea vehicole similare intr-un fel dronelor si ce s-ar intampla daca controlul acestora va fi preluat de niste baieti destepti, rapirea cuiva ar arata cu totul altfel decat astazi, se inchid toate usile, nu mai functioneaza frana si o voce din boxe va spune calm, suntet rapit si urmeaza expunerea „costurilor”, e un exemplu care pare a fi dintr-un SF, cu un an inainte daca cineva spunea ca peste un an vom traim sub impactul unei pandemii mondiale il consideram la fel de plecat cu capul.
    Nu spune nimeni ca nu este nevoie de dezvoltare economica insa drumul pe care ne aflam este gresit, exploatam resursele finite al pamantului, se doreste controlul total asupra individiului sub diferite forme „smart” de dictatura, renutam de buna voie la sfera privata si devenim transparenti pe zi ce trece.
    Daca tot veni vorba de democratie, in asemena conditii in care 149 de concerne globale controleaza aproape jumate din PB global mai putem vorbi de libertate si democratie ? sau suntem pe drumul cel mai direct sa renuntam de buna voie la acesta democratie si libertatea individuala in deprimentul unui „comfort” si stil de viata care ne este impus de altcineva, technocratiile asiatice practicand deja cu succes acest model.

  7. eu va dau citeva studii de caz (nu foarte multe si nu „high profile” ca sa mi treaca comentariul) : oprea, ontanu, dragomir dumitru. cite lefuri / pensii incaseaza specimenele astea semianalfabete, si care i cuantumul lor ? intrebare : ce motivatie ar avea un tinar inteligent sa ramina n tara lui oprea, ontanu si dragomir ? chiar asa, cum de a ajuns romania tara prostilor, putorilor si nelegiuitilor (nu fagaduintei) ? cind veti gasi raspunsul (!) panseul dvs academic se va reduce la citeva rinduri simple.

  8. 1. Nu există capitalism de stat. Dacă aș fi suspectat utilizatorii sintagmei de umor negru aș fi zis că-i un oximoron reușit. Dar nu e cazul, pentru că de obicei e folosit ca eufemism pentru fascismul corporatist al Chinei xijinpinguine. Se pare că mulți intelectuali publici au o mare jenă să spună Adevărul despre China postcomunistă, chiar dacă proclamă că avem nevoie de el. Nu e in esență nicio diferență intre China neofascistă de azi și Germania din anii 30. E doar de proporții: Statul chinez e mult mai puternic situat in raport Politic-Economic decât a fost vreodată reichul nazist.

    2. Nu există nici ‘capitalism iliberal’. De fapt este un nonsens, pentru că nu există nimic ideologic in capitalism, nu există o doctrină capitalistă, nu există partide capitaliste (precum ciurdina de partide socialiste). Capitalismul nu poate fi liberal sau antiliberal. Mai mult, nici măcar cuvântul ‘iliberal’ nu există in limba română, dar înțeleg de ce este folosit întruna prin gazetele patriei. Dacă vreți neapărat, putem spune că există regimuri ‘iliberale’ care tolerează o formă de capitalism. De pildă: Singapore, Thailanda, Chile etc.

    3. Nu discutăm nici măcar despre vreo criză a capitalismului, pentru că nici asta nu există. Simplul fapt că niște istorici afectați de ideologic au interpretat astfel niște crize asta nu înseamnă că ele s-ar datora capitalismului, adică ordinii proprietății private. Capitalismul implică ascensiunea și decăderea piețelor și a industriașilor/competitorilor, apariția și dispariția unei cereri, nașterea și sfârșitul unei antreprize (recte, falimentul). Criza -dacă e să acceptăm termenul- este continuă, inerentă capitalismului.

    De data, ca și in alte dăți, vorbim de o crizare a maselor, nu a economiei. Oamenii panicați și-o caută efectiv cu lumânarea…

  9. „Lucrurile sunt in evoluție, greu de prefigurat trasee în lumina unor incertitudini extraordinare…”

    Textul, dincolo de excursul în istoria economiei, atinge câteva teme de actualitate. Demersurile Uniunii Europene „de a construi o “suveranitate” economica si tehnologica la nivel comun” sunt de avut în vedere, mai ales de partea aceasta a continentului, nu doar din pricina competiției cu China – despre care pomenește autorul – și cu Statele Unite – despre care nu pomenește autorul, dar a numit-o clar președintele american -, ci mai ales pentru că obiectivul fundamental al UE este convergența statelor membre, ceea ce conduce natural spre federalizare.

    Or, în acest context, „suveranitatea [europeană] economica si tehnologica la nivel comun” implică inevitabil și o politică fiscală comună, căreia România astăzi i se opune…

    Echilibrul este remarcabil și, probabil în numele lui, după dl. Ionuț Dumitru, Consiliul Fiscal a primit un președinte cu vederi de stânga.

    …Așadar, cum „răspunde noului joc geopolitic global” Uniunea Europeană și România, parte a ei?

    Mutatis mutandis, și despre Paul Krugman se spune că are vederi de stânga, dar acestea sunt exprimate doar în articole, nu și în cursurile de științe economice, adică în activitatea profesională a domniei-sale.

    Dacă QE este “kick the can down the road”, opțiunea viitoare (la scadență), în opinia autorului, este aceeași, creșterea taxelor – preferabil progresiv, astfel încât cei mai productivi și performanți economic să fie cei mai descurajați să muncească – și inflație (deși nu este numită precis în [con]text), generată de dobânzi mici și mulți bani în piață. Experiența anterioară în funcții publice, alături de dl F Georgescu, astăzi important membru în conducerea BNR, face ca autorul să cunoască bine efectele inflației din anii 1990 în România.

    Cu toate că majoritatea celor care includ în modele economice mediul natural sunt considerați ca având vederi de stânga, nu este întotdeauna așa. Efectele schimbărilor climatice se traduc în pierderi financiare imposibil de neglijat (a se vedea, spre exemplu, creșterea costurilor de tranzitare a Canalului Panama, ca urmare a deficitului de apă).

    Și totuși, nu acestea sunt cel mai important eșec al pieței. Transferul costurilor de mediu către cei care beneficiază de produsele cu impact negativ asupra mediului – conform principiului „consumatorul plătește” – reprezintă, în opinia mea, o formă mult mai adecvată de reglare a pieței, decât green bondurile.

    …Iar, European Green Deal Investment Plan și Just Transition Mechanism (Planul de investiții pentru Pactul ecologic european și Mecanismul pentru o tranziție justă) au prevederi în aceeași direcție, ceea ce este mai puțin „de stânga” decât zic cei care acuză Uniunea Europeană de „neomarxism”, sau decât ar fi prin monetizarea deficitelor generate de finanțarea proiectelor „verzi”. Pentru că, într-adevăr, inflația înaltă nu este o soluție pentru nimic.

    Pentru România, însă, (și nu doar) un eșec de piață mai important decât schimbările climatice îl reprezintă corupția și “rețelele extractive” existente în STATELE EȘUATE despre care vorbesc Daren Acemoglu, James Robinson si alții. Relația de cauzalitate studiată de ei este „corupția generează sărăcie”, apoi, un cerc vicios. În ultimii 30 de ani, incluzându-i, deci, pe cei în care autorul a deținut funcții publice, în țara noastră s-a petrecut un jaf de proporții fabuloase. L-am auzit adesea pe dl. Ionuț Dumitru vorbind despre tipul acesta de ineficiență a politicilor publice, uneori chiar în preajma alegerilor. Bunăstarea este o opțiune a cetățenilor.

    Neînțelegerea pieței, a progresului și a globalizării a făcut ca la începutul revoluției industriale cei cu vederi de stânga să distrugă războaiele de țesut pentru ca muncitorii să nu rămână fără locuri de muncă. Astăzi ei doresc taxarea roboților din aceeași cauză. Or, istoria [economiei] arată că evoluția socială, de la utilizarea primelor unelte și până azi, a fost un continuu proces de „lăsare fără joburi” a unor oameni, care s-au recalificat. Doar că asta nu a însemnat sfârșitul lumii, nici necesitatea de a descuraja progresul prin taxarea performanței. Ba, da… a însemnat, la unii dintre cei cu vederi de stânga, lideri de sindicate șamd.

    Una este să fie penalizate abuzurile și adoptarea de politici anti-monopol (care corectează eventualele eșecuri ale pieței) și altceva este taxarea celor performanți, descurajând astfel performanța, mai ales într-un stat în care ea nu prisosește. În acest context, decapitalizarea unor companii de stat performante, pentru crearea unor fantasmagorice fonduri de investiții, puse la dispoziția factorilor politici, este o adevărată crimă economică. Vedem bine ce se întâmplă în complexele energetice, pentru că nu doar urechile ne sunt destupate, ci și ochii.

    Imperativul „Trebuie totodată să se ajungă la un acord global privind schimbarea de clima. SUA si China trebuie sa sprijine acest acord” este la fel de utopic precum prezicerea repetată a viitorului pe parcursul textului. Dennis și Donella Meadows ne-au mai spus o dată cu fermitate care sunt „limitele creșterii” și cum se va sfârși lumea, prin urmare, demersul anticipativ este riscant și eu, cel puțin, sunt rezervat în această privință.

    „Problematica sociala [care] va accentua șomajul structural” nu poate fi rezolvată prin experimente cu salarii minime la nivel european, fără o politică fiscală unitară la nivel european, pe care România ar face bine să o susțină. Tensiunile sociale din țara noastră sunt mai degrabă efectul polarizării accentuate. Diferența dintre cei mai săraci 20% și cei mai bogații 20% dintre cetățeni este cea mai mare din Uniunea Europeană, dar celor cu vederi de stânga le scapă acest lucru.

    În acest context, comparația PIB/cap la PPP dintre România și media UE este total irelevantă. Pe de o parte, PPP este din diverse motive irelevantă ea însăși. Pe de altă parte, sporul PIB nu ajunge la cetățeni, iar ceea ce ajunge este profund, grav dezechilibrat. Dacă altădată Consiliul Fiscal vorbea deschis și precis despre aceste lucruri, astăzi el pare să aibă alte preocupări. Gravele dezechilibre din economia Românească nu au fost provocate de klingonieni, nici nu ne-au fost date de Providență, ci sunt consecința faptului că, de 30 de ani, România este un stat capturat de cleptocrația securisto-comunistă care a preluat puterea în 1989.

    Deși se reformează permanent, capitalismul este în esență același de la apariția omului. Iar socialismul este un caz particular, neviabil al său. Teoriile cu privire la „revoluționarea” capitalismului sunt utopice, așa cum s-a văzut de-a lungul istoriei. Cele care se modifică revoluționar sunt mijloacele de lucru și de comunicare.

    Reforma economiei românești are, cred eu, puține șanse să se realizeze pe calea a treia, ci în primul rând prin întărirea democrației și statului de drept, independența justiției, întărirea dreptului de proprietate și a corectitudinii competiției în piață șamd. Spre exemplu, refacerea sistemului de irigații este stupefiantă în absența lămuririi modului în care a fost distrus sistemul de irigații pe care România îl avea. Sau, investițiile în căi ferate și transport intermodal sunt iraționale fără a fi explicat felul în care căile ferate au fost distruse. Astăzi sunt tronsoane de cale ferată pe care se circulă cu viteze mai mici decât cu 100 de ani în urmă, când au fost construite.

    Are rost să investim în industrie dacă dorim să dezvoltăm această ramură a economiei, dar statele occidentale au un aport semnificativ la PIB din servicii. Agricultura, spre exemplu, este o ramură dezvoltată în statele în curs de dezvoltare. Mă rog, dacă avantajele noastre comparative sunt în agricultură și industrie, putând fi transformate în avantaje competitive prin investiții, foarte bine! Altfel, nu înțeleg de ce n-am stimula investițiile în turism, ori IT șamd. În fine…

    Important este ca mediul investițional să devină atractiv, deoarece în prezent este extrem de neatrăgător. Un stat a cărui legislație fiscală se modifică de 300 de ori într-un an nu atrage investitorii, nici în industrie, nici în agricultura ecologică. Așadar, reamintim ceea „vorbesc Daren Acemoglu, James Robinson si alții”, anume că bunăstarea este o opțiune [politică] a cetățenilor, nu o condiție a „mix-ului” economic.

    Îndrăznesc, în finalul comentariului meu, să-l rog pe autor să promoveze colaborarea între BNR și guvernul României (oricare ar fi el) în vederea adoptării cât mai rapide a monedei comune europene, euro.

    • Cer iertare eventualilor cititori ai lungului meu comentariu (la un foarte lung articol) pentru greșelile gramaticale, ori de redactare a textului. Mulțumesc.

  10. Mi se pare ca se produce o eroare de abordare.

    Economia mixta si felul in care incearca autorul sa ii aduca argumente mi se pare ca nu sunt bine cladite. A simplifica functionare unei economii – deci implicit a reduce reglementarile, a reduce aparatul birocratic, a nu raspunde in fals unor nevoi doar pentru a crea niste privilegii de pensii pe care ulterior nu mai poti sa le ajustezi sunt un must si asta nu o sa vezi prea curand de la niste birocrati – este ca si cum le-ai cere sa isi taie singuri craca de sub picioare.

    Cu ce imi sustin afirmatiile ca nu este nevoie de o economie mixta???
    Pai cu tehnologia care duce informare, este adevarat si dezinformare, transparenta, rapiditate, cu cresterea globalizarii si a comertului international care obliga alinierea la un singur set de standarde, standarde alese de piata simplu si eficient.

    De ce nu se intampla inca???
    Pentru ca tehnologia de abia acum ne-a invadiat mai serios vietile, pentru ca de abia acum dovada clara ca suntem globalisi intelegem implicatiile ei – vezi pandemia – si pentru ca un adevarat comert international inca nu functioneaza ca urmare a ciorditorilor din tarile comuniste pentru care munca inseamna furtul si copy=paste cu preturi de dumping.

    In spatele acestor neajunsuri sunt cele doua sisteme doctrinare care se confrunta si acum se vede mai limpede ca a face negot cu comunistul sau cu teroristul nu este posibil pentru ca branza este pe bani si nu poti sa fii nici macar frate cu unul care te minte si nu recunoaste ca minte, omoara si dsistruge si pune mereu chestiunile aceste in spatele altora. Adica alinierea la doctrina liberala trebuie sa fie universala nu pentru ca vreau eu ci pentru ca liberul schimb sa se poata produce.

    Dupa cel de al doilea razboi mondial in marea lor majoritate tarile s-au aliniat la un sistem de valori cu exceptia URSS-ul care a creat neajunsuri si s-a ingropat singura alaturi de ceilalti preteni. Acum vine China sa ne arate cate poate ea si daca nu intelegem ca aceeasi blocada trebuie aplicata si Chinei iarasi ne vom tara ani prin negura sistemul economic mixt. Oare de ce nu invatam nimic din istoria recenta ca sa putem merge serios prea inainte??? Poate pentru ca inca nu ne-am invata lectira…

    Si mai punctez ceva: FED a inceput un sistem nou de numarare a job-urilor – in urma cu ceva timp FED Chicago mentiona ca numarul de job-uri temporare a crescut peste numarul celor cu durata nedeterminata si deci asta face implicit ca sa existe un anume comportament al consumatorului, cu transformari la nivel agregat in raport cu cele studiate pana acum.

    la inceputul pandemiei in USA au existat semnale puternice ca cca 40% , daca imi aduc bine aminte, din totalul populatiei nu au suficienti bani sa reziste 1-2 luni si deci de aceea au fost masurile fara precedent puse rapid in miscare. Si multe alte aspecte. totul vine de la o anumite precaritate existenta in sistem unde cine credeti ca are stabilitatea???Angajatii de la stat care este adevarat ca doar din cand inc and mai intra in shut-down, dar doar atat…

    Secretul unei natiuni sanatoase nu este ascuns intr-un stat puternic, nici macar intr-unul cu economie mixta pentru ca fie portia cat de mica a statului vor exista interese birocratice care vor face ca partea subjugata de stat sa tot creasca pana cand…- cam asta se intampla acum in USA. Nu mai vorbesc despre UE…

    Dar cea mai mare dezamagire a fost sa citesc ca sa incetam sa mai speram ca o sa avem ingineri buni, matematicieni, fizicieni … Oare??? Mi se pare ingrozitor ca de la nivelul unui academiciam sa scrii astfel de lucruri:

    „Dar este greu pentru economii/societati, in general, sa se metamorfozeze in “complexe stiintifico-tehnologice” (ca sa parafrazez pe Dwight Eisenhower cu al sau concept de “complex militaro-industrial”) intr-un termen de timp relevant; nici nu cred ca este posibil. Dar este nevoie de o “revolutie”, schimbari radicale in sisteme educationale pentru a oferisanse egale tinerilor, oamenilor.”

    Nu este greu de fel domnule Daianu, ma bucur ca a inceput si in RO predarea on-line, si daca se incepe astazi, 14 sept, 2020 in 10 ani vom avea ceea ce nu am avut pana acum – exista pe toate paliere oameni care pot pregati generatiile care vin in domeniile ce apartin stiintei si tehnologiilor de viitor.

    Daca stim ca vrem liberalism atunci sa il vrem cu adevarat, si sa ii punem in miscare mecanismele pentru ca se poate. Fata variante …

    In 8-10 ani, cu politici consecvente ajungem unde puteam sa fim mai de mult.

    Pandemia ne ajuta, trebuie doar sa fixam corect azimutul, fara confuzii doctrinare si sa tinem carma bine fixata pe directie.

    Multumesc ca ati avut rabdarea sa parcugeti comentariul.

  11. Un articol bun, echilibrat, cu multe întrebări si foarte puține răspunsuri. Am citit, cu rabdare, si comentariile la articol. Ceea ce lipsește in multe din comentarii este înțelegerea ca economia nu se face numai de si, mai ales, pentru roboti. Avem de-a face cu oameni, unii mai deștepți, altii mai puțin inteligenți, unii cu șanse mai mari in viata (s-au nascut in Bucuresti si nu la Husi sau Babadag, sau la Los Angeles sau San Francisco si nu in Illinois sau Kentucky). Toți au dreptul la o părticică de viata decentă. Și acum vin campionii unei lumi noi care le spun: nu sunteți in pas cu acest deceniu, piata v-a condamnat, lumea de azi merge înainte cu o viteza mult mai mare, umbrela care v-a aparat de soare sau de ploaie este desueta, fiecare trebuie sa-si facă rost de umbreluta lui. Asta s-a intamplat de multe ori în istorie și de fiecare dată cei inteligenți au descoperit ca nu sunt așa de deștepți cum au crezut. Prostii au, de la Negruzzi, incoace un mic avantaj, sunt multi.

  12. F. bun articol. Desi sunt anti-EU, pro-Brexit, este absolut clar ca pt Romania, EU este ( cu exceptia drenajului de specialisti) salvatoare ( justitia si fondurile Europene). Dar cat timp o sa reziste un sistem care imparte f. multi bani nemunciti?…
    Cat despre „piete”, Michael Sandel remarca in „What Money Can’t Buy- The Moral Limits Of Markets” ca economia de piata s-a transformat, in ultimate decenii, dintr-un *instrument* , intr-un *scop*.
    https://www.youtube.com/watch?v=GvDpYHyBlgc

  13. Stimate,
    eu******,
    1.D-l Daianu are perfecta dreptate cind afirma ca ,,este foarte greu pentru societati in general sa se transforme in complexe stiintifice-tehnologice”…
    A avut finetea sa nu afirme adevarul ca Romania se afla de abia in stadiul ,,primei revolutii industriale”, cu uzine de montaj simplu, cu personal slab calificat si productie cu valoare adaugata slaba!Nici macar acestea nu acopera ca densitate optima intreg teritoriul Romaniei, lipsind 4 milioane de locuri de munca!Statistica recenta spune despre o cadere catastrofala a investitiilor industriale in 2020 fata de aceeasi perioada din 2019.Citeva intrerpinderi mai avansate si domeniul IT sint exceptia ,,calitatii” noastre industriale, care va trebui in 7 – 8 anui sa strabata cea de a ,,doua si a treia revolutie industriala”, pentru a ne racorda Europei in cea de a 4-a revolutie industriala!
    China de pilda a realizat in industrie si cercetare stiintifica si tehnologica ceva imens, dar pentru a deveni ,,complex stiintific-tehnologic” comparabil cu America, mai are nevoie de o evolutie ascendenta masurata in citeva generatii!
    Ce putea spune autorul decit adevarul (in mod indirect) despre Romania?
    2. Pandemia NU ajuta, ci din contra ne-a adus la sapa de lemn, iar rezultatul se vede pentru cine are ochi sa vada si se va simti dureros pentru lumea saraca din ianuarie 2021, dupa alegerile parlamentare si crearea noului guvern care va anunta eroic ca in punga nu are bani si este unul de sacrificiu.Scoala online este o gluma proasta pentru educatie, deoarece nici la cursuri fata in fata nu se invata mare lucru.
    Schimbare in 8- 10 ani, daca ,,fixam azimutul” si ,,tinem cirma bine fixata pe directie”?Dar care azimut cind Romania nu are de 3 decenii BUSOLA unui PROIECT DE TARA si absolut nimeni nu-l ,,reclama” ca necesar, iar cirma este ,,bine fixata” catre interese de partid si de clan politic?

    • @Caliman Eugen

      In principiu sunt de acord cu ideile din comentariul tau, INSA …

      Sa ne imaginam un scenariu in care un intelept dintr-un trib izolat din Jungla Amazoniana ajunge la concluzia ca daca tribul sau nu face ceva, va disparea in urma luptelor duse cu alte triburi vecine. Astfel, acesta propune un „proiect de tara” prin care sa se treaca de la „fabricarea” sulitelor la „fabricarea” arcurilor cu sageti. Datorita acestui „progres tehnologic” (argumenteaza el), tribul lui va avea un „avantaj competitiv” decisiv in luptele cu triburile rivale.

      Ceea ce vreau sa scot in evidenta prin acest exercitiu de imaginatie este faptul ca un „proiect de tara” nu poate sa fie rupt de realitatile comunitatii careia i se adreseaza. Sa vedem, deci, care sunt realitatile din Romania inceputului de secol XXI:

      I. Studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania:

      Deficitul cognitiv-stiintific al publicului romanesc este unul dintre cele mai mari din Europa si nu pare sa se imbunatateasca. Citatul provine dintr-un studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania si ale carui rezultate au fost publicate in 2010: Proiectul STISOC – Stiinta si societate. Interese si perceptii ale publicului privind cercetarea stiintifica si rezultatele cercetarii”.

      „Este remarcabil faptul ca pentru 42% dintre romani Soarele se invarte in jurul Pamantului”, comenteaza autorii raportului.

      „Una peste alta, concluziile autorilor raportului nu sunt incurajatoare: Publicul romanesc prezinta unul dintre cele mai mari deficite de cunoastere stiintifica a publicului in context european : doar 1 din 7 romani dispune de o cultura stiintifica consolidata si activa” (n.m. adica 86% dintre romani NU „dispun de o cultura stiintifica consolidata si activa”).

      Dar, dincolo de aspectul fascinant, din punct de vedere antropologic, al modului in care romanii de azi vad si inteleg lumea, dintre multele informatii cuprinse in raport una pare cu deosebire tulburatoare si ne loveste drept intr-un punct nevralgic.

      Tarile mai bogate au o cunoastere stiintifica mai buna.

      Se poate observa o relatie direct proportionala intre nivelul de dezvoltare economica al unei tari , masurat prin PIB pe cap de locuitor, si nivelul stocului public de cunoastere stiintifica al populatiei.

      http://tinyurl.com/mhfsnoy

      II. Daca privim rezultatele unui sondaj Gallup 2008–2009 (la nivel european) cu intrebarea: „Ocupa religia un loc important in viata voastra?” vedem ca pentru 76% dintre cetatenii Roamniei religia reprezinta o preocupare importanta in viata de zi cu zi. Spre comparatie, doar pentru 17% dintre suedezi religia reprezinta o preocupare importanta in viata de zi cu zi.

      http://tinyurl.com/kga7o8v

      Luat de unul singur, poate ca acest sondaj Gallup nu este revelator pentru discutia noastra, insa daca il analizam la pachet cu studiul despre deficitul cognitiv-stiintific al publicului romanesc (86% dintre romani NU „dispun de o cultura stiintifica consolidata si activa”), atunci devine evident faptul ca (cel putin) 76% dintre cetatenii Roamniei privesc religia si stiinta ca fiind incompatibile, sau, in cel mai bun caz, privesc metoda stiintifica o anexa a religiei in „revelarea sau dezvaluirea unei forme de adevar sau CUNOASTERE”:

      «Revelatia (din latina revelatio, „dezvaluire”) este notiunea teologica si religioasa, desemnand revelarea sau dezvaluirea unei forme de adevar sau CUNOASTERE prin comunicarea cu o deitate sau o alta entitate supranaturala; sau actul prin care Dumnezeu face cunoscute natura si vointa sa sfintilor si profetilor, considerate ca persoane dotate cu calitati suprarationale.»

      https://tinyurl.com/y783p2ns

      Acestea sunt realitatile din Romania inceputului de secol XXI. Acestea sunt motivele pentru care „Romania nu are de 3 decenii BUSOLA unui PROIECT DE TARA si absolut nimeni nu-l «reclama» ca necesar”. Deci, „pentru a ne racorda Europei in cea de a 4-a revolutie industriala” este nevoie de schimbarea cu 180 de grade a mentalitatilor unei majoritati a cetatenilor romani. Acesta transformare radicala nu poate sa fie facuta decat cu un sistem educational modern, performant si stabil, care sa premita economiei Romaniei „sa se metamorfozeze intr-un «complexe stiintifico-tehnologic» (chiar daca nu „comparabil cu America”). Romania nu poate „sa strabata cea de a «doua si a treia revolutie industriala», pentru a ne racorda Europei in cea de a 4-a revolutie industriala” doar prin elaborarea unui „PROIECT DE TARA” utopic (avand in vedere realitatile romanesti din ziua de azi).

      Viitorul Romaniei va fi unul sumbru daca nu intelegem directia si vitaza cu care se schimba lumea in secolul XXI, deci daca nu vom face nimic pentru a educa viitoarea generatie avand privirea atintita spre viitor, nu intepenita inapoi, inspre trecut (sau daca mai acceptam sa fim condusi de indivizi care se gandesc doar la voturi, la privilegii de casta, etc. – indivizi care au doar interese egoiste, ilegitime).

      Spre comparatie, sa vedem cum este privita problema cu educatia STEM (adica in domeniile „Science, Technology, Engineering and Mathematics” – Stiinta, Tehnologie, Inginerie si Matematica) de catre liderii din Satatele Unite:

      Presedintele SUA, Barack Obama a spus (23 noiembrie 2009): „In SUA, o provocare majora o reprezinta revitalizarea abilitatilor si interesului studentilor pentru matematica si stiinta.” … „Studentii americani ocupa locul 21 in lume la pregatirea stiintifica si locul 25 la matematica, punand astfel SUA in dezavantaj in sectoare vitale precum cel medical, energetic si de securitate”.

      http://edition.cnn.com/2009/POLITICS/11/23/obama.science/

      Departamentul de Educatie al SUA, continut actualizat de administratia Trump:

      Intr-o lume in continua schimbare, din ce in ce mai complexa, este mai important ca niciodata ca tinerii natiunii noastre sa fie pregatiti sa dobandeasca cunostinte si abilitati pentru rezolvarea problemelor, sa dea sens informatiilor si sa stie cum sa adune si sa evalueze dovezi pentru a lua decizii. Acestea sunt tipurile de abilitati pe care studentii le dezvolta in stiinta, tehnologie, inginerie si matematica – discipline cunoscute sub numele de STEM. Daca dorim o natiune in care viitorii nostri lideri, vecini si muncitori sa aiba capacitatea de a intelege si de a rezolva unele dintre provocarile complexe de astazi si de maine si de a se ridica la nivelul cerintelor unei forte de munca dinamice si in evolutie – dezvoltarea abilitatilor, cunostintelor si fluentei in domeniile STEM este esentiala. De asemenea, trebuie sa ne asiguram ca, indiferent unde locuiesc copiii, acestia au acces la medii de invatare de calitate. Codul postal al unui copil nu ar trebui sa stabileasca fluenta STEM.

      Jalonarea unui curs pentru succes: Strategia Americii pentru educatia STEM

      Planul strategic de educatie STEM, publicat in decembrie 2018, stabileste o strategie federala pentru urmatorii cinci ani, bazata pe o viziune pentru un viitor in care toti americanii vor avea acces pe tot parcursul vietii la educatie STEM de inalta calitate, iar Statele Unite vor fi liderul global in alfabetizare STEM, inovatie si ocuparea fortei de munca. Reprezinta o chemare urgenta la actiune pentru o colaborare la nivel national cu cursanti, familii, educatori, comunitati si angajatori – o „Stea de Nord” pentru comunitatea STEM, in asa fel incat toti acestia sa jaloneze impreuna un curs pentru succesul natiunii. Departamentul este un participant activ la fiecare dintre grupurile de lucru inter-agentii axate pe implementarea planului.
      In octombrie 2019, Biroul de politica stiintifica si tehnologica de la Casa Alba a emis Raportul de Progres privind Implementarea Federala a Planului Strategic de Educatie STEM. Acest raport ofera o actualizare a modului in care agentiile federale pun in aplicare planul strategic STEM si ce activitati desfasoara. Organizatiile din toata tara isi aliniaza eforturile STEM si la Planul strategic „Steaua de Nord”. Acest raport reflecta valoarea comuna a educatiei si formarii STEM pentru natiunea noastra si demonstreaza, de asemenea, puterea de coordonare in atingerea obiectivelor nationale importante.

      http://www.ed.gov/stem

      Departamentul de Educatie al SUA, in timpul administratiei Obama (am preluat acest paragraf – acum inaccesibil – intr-un comentariu de la vremea respectiva):

      „SUA a devenit un lider global, IN MARE PARTE, datorita geniului si muncii sustinute a oamenilor ei de stiinta, a inginerilor si a inventatorilor. Totusi, astazi aceasta pozitie este amenintata deoarece putini studenti americani isi doresc sa devina experti in domeniul stiintei, tehnologiei, ingineriei si matematicii (abreviat STEM in engleza) – si datorita putinilor profesori care se specializeaza in aceste domenii. Presedntele Obama a facut o prioritate din cresterea numarului studentilor si profesorilor competenti in aceste domenii vitale (pentru SUA)”.

  14. Stimate,
    cetatean,
    In principiu sint de acord cu ceeace consemnati ca deficiente nationale,
    insa,
    1. …un proiect de tara are capacitatea de a le elimina treptat,Simpla constatare ca situatia Coreii de sud sau a Japoniei (epocii Meijii) erau mult mai catastrofale sub toate aspectele comparativ cu a Romaniei de azi, da credit posibilitatii ca schimbarea profunda si industrializarea sint realizabile ceva mai repede decit intr-o generatie!
    Aceasta afirmatie este absolut necredibila prin ,,prisma” modelul economic national si in lipsa unei noi stiinte teoretice a dezvoltarii economice si industriale, care sa prezinte modul in care pot fi atrase si valorificate resursele in conditiile epocii globalizarii!Pina acum economistii n-au cautat sa iasa din tiparele modelului economic bugetar ,,intre doua legislaturi” (cu indicatiile care vin si de la eminentul economist care a ,,deschis”in 2000 drumul schimbarii, evidentiind ,,rolul institutiilor in dezvoltarea economica”).Proiectul de tara pastreaza acest model economic ca util pentru administrarea macroeconomica, dar in ,,completarea” lui introduce in administrarea economiei nationale noi metode, tehnici si instrumente proactive, dezvoltatoare economic!
    Proiectul de tara are drept componente ,,organizarea” procesului de dezvoltare economica-industriala la capacitatea maximala asigurata de starea actuala, aducerea competitivitatii economice nationale catre indicii 10 – 12 ai tarilor dezvoltate, utilizarea unor tehnici si instrumente de accelerare a dezvoltarii industriale, conducere si decizie politica si economica (tehnocrata) bazata pe principii si axiome ale dezvoltarii spre a elimina deciziile gresite sau nefundamentate, etc.
    Instrumentarul de lucru al proiectului de tara stimuleaza si constringe institutiile la functionalitate si performanta pentru a crea ,,bunuri publice” de valoare, iar populatia spre a participa direct si activ la procesul de dezvoltare!
    2.Literatura economica romaneasca a creat convingerea generala a imposibilitatii industrializarii tarii, plecind de la problema disparitiei economiei si industriei nationale, considerata ca (unica) producatoare de resurse pentru dezvoltare.
    Defectul fundamental al acestei viziuni este ca nu are in vedere resursele externe pentru dezvoltare, cind Capitalul, forta de munca, cercetarea tehnologica si rezultatele ei, licentele, inovatia, etc. s-au ,,liberalizat” de ,,statul national” in care se produc si pot fi atrase si utilizate in Romania.
    Cu atfel de resurse straine s-au industrializat ,,tigrii asiatici”, tari agrare inapoate in anii 70!
    Proiectul de tara contine modul in care trebuie actionat pentru a le atrage masiv sub forma de investitii industriale, creatoare a celor 4 milioane de locuri de munca ce lipsesc tarii!
    3.Proiectul de tara este imperios necesar Romaniei profund afectata de pandemie, deoarece asa cum rezulta din criteriile si principiile de acordare a banilor UE la anul, acestia nu se acorda pentru zona industriala…
    UE nu ne asigura reindustrializarea fiindca nu stie cum, Romania avind datoria de a se ,,descurca” singura in acest sens!

  15. Stimate
    cetatean,

    4.Am lasat la urma referirea la ,,deficitul cognitiv-stiintific” si tot ce-i negativ sub acest aspect, care se schimba/imbunatatesc (aproape) instantaneu la schimbarea mediului economic si institutional.Persoanele plecate din tara, angajate in locuri de munca stiintifice sau industriale s-au adaptat rapid la cerintele lor, acest lucru fiind accesibil si in tara.Investitorii industriali aduc exact ce lipseste tarii: antreprenoriat si organizarea proceselor industriale care creaza aceleasi conditii optime de eliminare a ,,deficitului stiintific si cognitiv”, pe care-l intilnesc emigrantii romani in tarile dezvoltate. Mai departe reindutrializarea schimba din temelii tot ce avem, fiind motorul national al schimbarii in toate domeniile…

  16. @Caliman Eugen

    Spui ca:

    «Literatura economica romaneasca a creat convingerea generala a imposibilitatii industrializarii tarii … Defectul fundamental al acestei viziuni este ca nu are in vedere resursele externe pentru dezvoltare … Cu atfel de resurse straine s-au industrializat ,”tigrii asiatici”, tari agrare inapoate in anii 70! Proiectul de tara contine modul in care trebuie actionat pentru a le atrage masiv sub forma de investitii industriale, creatoare a celor 4 milioane de locuri de munca ce lipsesc tarii!»

    E o problema cu aceasta afirmatie. China nu ar fi reusit „miracolul” economic fara existenta unei „globalizari neingradite”. Si „tigrii asiatici” au profitat de aceasta „globalizare neingradita”, in plus, au profitat si de conjunctura politica mondiala („razboiul rece” dintre „capitalism” si „comunism”), in care acestea au fost folosite (la modul pozitiv) de catre tarile dezvoltate economic pentru a demonstra superioritatea sistemului economic capitalist.

    Sa vedem ce spune dl. Daianu despre schimbarea de abordare in relatiile economice internationale:

    1. Vechea abordare: «… elite (…) pot comite erori monumentale, cum s-a intamplat … cu promovarea unei globalizari neingradite

    2. Noua abordare: criza globalizarii si resurectia nationalismelor, sindromul de „intoarcere spre interior”(inward looking) al economiilor … Indiferent de cine va castiga alegerile in SUA, este greu de revenit la un sistem analog cu cel creat dupa al doilea razboi mondial.»

    Peste aceasta schimbare de optica se suprapune „a patra revolutie industriala” – care va avea o DEZVOLTARE EXPONENTIALA in viitorul apropiat:

    «A patra revolutie industriala si impactul acesteia asupra sanatatii si securitatii la locul de munca, compensarea lucratorilor si conditiile de munca.

    In era celei de a patra revolutii industriale, productia va fi dezvoltata in sisteme de productie de cantitati mici, de diferite tipuri. Fabricile din tarile in curs de dezvoltare nu mai sunt atractive, deoarece lucratorii cu salarii mici pot fi inlocuiti cu roboti automatizati. Mai degraba, este avantajos plasarea fabricii in apropierea pietei principale pentru a produce si distribui rapid produse. Aceasta se numeste „re-shoring” (procesul invers al globalizarii). Intr-o fabrica Adidas Speed, echipata cu acest sistem, robotii pe baza de Inteligenta Artificiala efectueaza cea mai mare parte a lucrarilor de fabricare a pantofilor. Unele accesorii au fost realizate cu imprimante 3D, ceea ce a redus ocuparea fortei de munca de la 600 de persoane la 10 persoane. Daca fenomenul de „re-shoring” continua, puterea dezvoltarii economice in tarile in curs de dezvoltare se va pierde si tarile in curs de dezvoltare vor avea un mediu de lucru sarac si riscant pentru a asigura competitivitatea preturilor.

    Dezvoltarea tehnologiei este o sabie cu doua taisuri. Trebuie sa fii pregatit nu numai pentru viitorul stralucit pe care il va aduce tehnologia, ci si pentru problemele care vor aparea. Scopul acestui studiu este de a anticipa si de a se pregati pentru problemele de securitate ocupationala si de sanatate (OHS in engleza) ale lucratorilor din era celei de a patra revolutii industriale

    https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2093791119304056

    Site-ul ScienceDirect (de unde am preluat studiul autorilor din Coreea de Sud) este operat de editorul anglo-olandez Elsevier. A fost lansat in martie 1997.

    https://en.wikipedia.org/wiki/ScienceDirect

    In concluzie, repet ceea ce spuneam in comentariul anterior: un „proiect de tara” nu poate sa fie rupt de realitatile comunitatii careia i se adreseaza. Viitorul Romaniei va fi unul sumbru daca nu intelegem directia si vitaza cu care se schimba lumea in secolul XXI, deci daca nu vom face nimic pentru a educa viitoarea generatie avand privirea atintita spre viitor, nu intepenita inapoi, inspre trecut. Cetatenii romani si autoritatile cu putere de decizie din Romania trebuie sa se trezeasca rapid la realitate si sa implementeze de urgenta un sistem educational modern, performant si stabil, luand exemplul SUA (si nu numai):

    Departamentul de Educatie al SUA:

    «Statele Unite vor fi liderul global in alfabetizare STEM (adica in domeniile „Science, Technology, Engineering and Mathematics” – Stiinta, Tehnologie, Inginerie si Matematica), inovatie si ocuparea fortei de munca. Reprezinta O CHEMARE URGENTA la actiune pentru O COLABORARE LA NIVEL NATIONAL cu cursanti, familii, educatori, comunitati si angajatori – o „Stea de Nord” pentru comunitatea STEM, in asa fel incat toti acestia sa jaloneze impreuna un curs pentru SUCCESUL NATIUNII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Daniel Daianu
Daniel Daianu
Ministru al finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA, membru corespondent al Academiei Române, din 2001, preşedinte al Societăţii Române de Economie (SOREC), membru al American Economic Association, membru în Societatea Academică Română.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local....

Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică

Pentru a șoca și manipula cu succes opinia publică naivă și mai puțin informată, o parte a mass mediei recurge la ceea...

… drumul spre iad al Papei Francis

... si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei,...

Țara noastră în termeni de destin*

In interviurile pe care le-am făcut în marginea recentului dialog epistolar cu Andrei Pleșu intitulat Despre destin, am fost întrebat în câteva...

The Winter Is Coming

Am scris despre Karabah! Da, da. Nu e nicio glumă: în 2005 am făcut o lucrare de master pe tema războaielor din...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.