Jelio Jelev era un om de o discreție proverbială. Era, cum se spune, self-effacing, refuza băile de mulțimi și panegiricele. A ținut piept regimului terorist al lui Todor Jivkov, a scris texte care sfidau totalitarismele de orice culoare. Dictatura a răspuns interzicându-i dreptul la semnătură și ținându-l sub urmărire permanentă. A fost hărțuit și calomniat. A fost unul dintre cei care au salvat onoarea intelectualilor bulgari atunci când mulți se prosternau și ridicau statuie unui tiran inept.
După năruirea regimului comunist, Jelev a ajuns liderul unei coaliții de partide și mișcări democratice, a devenit președintele țării. A susținut statul de drept și a denunțat neo-comunismul. Reșapați, dar fideli tradițiilor lor antiliberale și anti-democratice, comuniștii l-au atacat și l-au sabotat cât le-a stat în puteri. Jelio Jelev a continuat să lupte pentru valorile în care a crezut. Nu-și făcea iluzii despre spinosul drum spre democrație, dar refuza să cadă într-un negru pesimism.
Lucrăm la o carte despre destinele disidenților în lumea post-comunistă. Ne gândim la unii precum Václav Havel, Gábor Demszky, Jacek Kuroń, Karol Modzelewski, Zbigniew Bujak, Vytautas Landsbergis, György Konrád, Miklós Haraszti, Jelio Jelev, care au rămas loiali filosofiei disidente a libertății, universului său etic și valorilor societății deschise.
Dar ne gândim și la alții care, asemeni unui Mihailo Marković în Serbia, fost disident neo-marxist din grupul „Praxis”, persecutat sub Tito, a devenit ideolog al regimului populist și șovin al lui Slobodan Milošević. Ne gândim și la alții care au ajuns să disemineze tot felul de teze naționaliste, asociindu-se cu criptofasciștii ori chiar cu neo-fasciștii. Moștenirea lui Jelio Jelev este una nobilă și trebuie recunoscută drept parte a tot ceea ce înseamnă lupta pentru demnitate și onoare.
În anii în care era președinte, Jelio Jelev a vizitat Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington. A vorbit acolo despre salvarea evreilor din Bulgaria în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și despre deportările din teritoriile controlate de bulgari în ceea ce numim acum Macedonia. Jelio Jelev a avut o mare pasiune în viață, anume aceea a adevărului. Nu era un absolutist politic, dar credea în valoarea absolută a adevărului.
Nu vrem să-l comparăm cu Ion Iliescu, diferența, în plan politic și etic, este astronomică. Nu e nevoie să spunem în favoarea cui. Iliescu a fost campionul neo-comunismului. Jelev a reprezentat liberalismul civic anticomunist. Ființe de pe planete ideologice diferite. Iată, de pildă, ce spunea Jelev într-un text publicat de Journal of Democracy, în 1996, și reprodus sub forma unui mini-capitol în volumul coordonat de unul din autorii acestui text, „Revoluțiile din 1989. Între trecut și viitor” (Iași, Polirom, 1999):
„Revoluțiile, chiar și cele de catifea, întâmpină rareori așteptările pe care le stârnesc. Dezamăgirea și pesimismul se strecoară pe nesimțite. Și aceasta atunci când realizăm că vechiul regim, al cărui clopot de înmormântare l-am bătut cu atâta nerăbdare, este încă în viață. Sentimentul euforic că totul s-a schimbat este urmat de o paralizantă suspiciune că nimic nu s-a schimbat” (p. 277)
http://www.polirom.ro/catalog/carte/revolutiile-din-1989-intre-trecut-si-viito-442/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Din fericire, nici onoarea nu moare.
China, desi comunista, a permis un film religios despre valorile morale din budism, ca cel pe care tocmai l-am vazut.
https://www.youtube.com/watch?v=xnVcnzAXNOo
Un film impresionant. Aceste lucruri sunt intr-adevar fara moarte.
Multumesc celor care, ca autorii acestui articol, le tin in viata.
Am fi putut avea si noi un Jelev, in persoana lui Ion Ratiu. Insa noi l-am ales pe comunistul filosovietic Ion Ilici Iliescu, intr-un act ce va ramane un etalon al rusinii nationale cate zile vom mai avea noi, ca natiune, pe acest Pamant. Rezultatele acelei luni sinistre, mai 1990, sunt cat se poate de vizibile si acum, nici macar spalatii pe creier cu apa din galetile electorale ale PSD-ului, nu le pot contesta: Lituania, Letonia si Estonia, care la momentul in care la noi cadea, la nivel oficial, regimul comunist, ele nici macar nu erau state independente, sunt acum niste tari care ne dau lectii in tot ce inseamna capitalism, democratie si occidentalism. Noi, in schimb, suntem codasii Europei la toate capitolele posibile: clasa politica, economie, functionarea institutiilor publice( cu foarte putine exceptii), etc. Pentru asta trebuie sa le fim „recunoscatori”, inainte de toate, tovarasilor Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Nastase, Nicolae Vacaroiu…. as mai enumera nume de FSN-isti, dar asta ar insemna sa trebuiasca sa trag de prea multe ori apa…