Dincolo de discuțiile intermitente despre alegerea primarilor într-un tur sau în două tururi, sistemul electoral de la locale nu se bucură aproape deloc de atenție. Nimeni nu pare să se întrebe cum sunt aleși consilierii locali/județeni. Cum se ajunge de la votul cetățenilor la împărțirea mandatelor? Care e formula?
La prima vedere, e simplu: prin metoda coeficientului natural și a celor mai mari resturi. Se împarte totalul numărul voturilor valabil exprimate la numărul de mandate și se rotunjește în jos, obținându-se un coeficient electoral. Apoi, se împart voturile fiecărui competitor la coeficient și se rotunjește în jos, aflându-se câte mandate primește fiecare. Cum, cel mai adesea, după această operație rămân mandate, ele sunt alocate într-o a doua etapă, în ordinea numărului de voturi neutilizate; altfel spus, în ordinea zecimalelor de la rezultatul nerotunjit. Iată un exemplu simplu, cu 100.000 de voturi și 10 mandate, deci un coeficient de 10.000!
Tabelul 1
| Competitor | Voturi | Voturi/coeficient | Mandate I | Mandate II | Total |
| A | 39.000 | 3,9 | 3 | 1 | 4 |
| B | 24.000 | 2,4 | 2 | 0 | 2 |
| C | 18.000 | 1,8 | 1 | 1 | 2 |
| D | 12.000 | 1,2 | 1 | 0 | 1 |
| H | 6.000 | 0,6 | 0 | 1 | 1 |
| Total | 100.000 | Coeficient: 10.000 | 7 | 3 | 10 |
Despre acest sistem simplu știm că e favorabil mai degrabă partidelor mici, dar și că permite apariția unor paradoxuri. Subiect mult discutat, mai ales în Statele Unite, dar și în Europa de Vest1, paradoxurile pot fi definite simplu ca încălcări ale monotoniei, iar monotonia, fără a apela la algebra de liceu, ca principiu: mai mult, într-o parte, aduce mai mult sau egal, în alta. Un competitor cu mai multe voturi trebuie să obțină mai multe mandate decât unul cu mai puține voturi. Putem admite că obține un număr egal, căci mandatele nu pot fi fracționate, dar nu mai mic. Dacă se întâmplă altfel, avem de-a face cu un paradox.
Sistemul descris mai sus nu încalcă niciodată monotonia de ansamblu – ordinea voturilor se păstrează în ordinea mandatelor, cu situații inevitabile de egalitate, dar fără răsturnări –, nici așa-numita regulă a coeficientului – numărul de mandate al unui competitor e egal cu rotunjirea în jos sau în sus a rezultatului său (6,6, de exemplu, va aduce șase sau șapte mandate). Permite însă încălcarea a două forme particulare: (1) un competitor poate pierde mandate atunci când totalul mandatelor crește – situație devenită celebră sub numele de „paradoxul Alabama” sau „paradoxul camerei”; (2) un competitor poate pierde mandate deși numărul său de voturi crește, în vreme ce altul poate câștiga mandate/ rămâne la fel, deși numărul său de voturi scade, rămâne la fel sau crește procentual mai puțin – situație cunoscută ca „paradoxul populației”. Ambele cazuri pot fi ilustrate cu exemple reale românești, dar nu acesta e scopul meu aici. Vreau să arăt cum, prin detaliile sale, legea românească a pervertit formula, făcându-o mult mai predispusă la paradoxuri decât în forma sa „pură”. În plus, poate duce la apariția unor situații nediscutate până acum.
Discuția se limitează la prevederile art. 100 din Legea nr. 115/2015, aplicată pentru alegerile locale din 2016 și 2020, în vigoare și azi, și privește alegerea consilierilor locali2. Prevederile pot fi rezumate astfel:
- BEC calculează în fiecare localitate pragul electoral, reprezentând 5% din voturile valabil exprimate, cu rotunjire în jos. 5% din 1.000 este 50; 5% din 1019 e 50,95, deci tot 50. Precizare: pentru alianțele politice/electorale, pragul e de 7% (pentru doi membri) sau 8% (de la trei în sus).
- Pot primi mandate doar partidele, alianțele, organizațiile minorităților care au întrunit pragul și candidații independenți care au întrunit coeficientul electoral.
- Coeficientul electoral se calculează prin împărțirea numărului de voturi al tuturor competitorilor (partide, alianțe, organizații. indepedendenți) care au întrunit pragul la numărul mandate de alocat. La fel, cu rotunjire în jos.
- În prima etapă, numărul de voturi al fiecărui/fiecărei partid, alianțe, organizații care a întrunit pragul și al fiecărui candidat independent se împarte la coeficient și se rotunjește în jos, stabilindu-se câte mandate primește fiecare.
- Mandatele rămase după prima etapă sunt alocate, în a doua etapă, partidelor, alianțelor, organizațiilor care au întrunit pragul, în ordinea „numărului de voturi valabil exprimate”. Operațiunea se repetă până la epuizarea mandatelor. Precizare: candidații independenți nu participă la etapa a doua, chiar dacă au întrunit pragul, dar nu au primit mandate în etapa 1.
Toate problemele pornesc de la prag. Simpla sa existență ar afecta proporționalitatea și reprezentativitatea alegerilor (e un rău asumat în majoritatea sistemelor proporționale), dar nu și monotonia. Variabilitatea pragului, creată de legiuitorul român, face însă ca și aceasta din urmă să fie pusă în pericol. Din chiar rezumatul de mai sus se deduce că o alianță poate rămâne fără mandate, în timp ce partide/independenți cu mai puține voturi decât ea pot primi mandate. O încălcare a monotoniei, care poate fi însoțită și de încălcarea regulii coeficientului! Mult mai spectaculoasă e situația independenților:
- Se poate întâmpla ca aceștia să nu fie aleși când au întrunit pragul. E posibil în circumscripțiile cu 9-19 consilieri3, atunci când coeficientul e mai mare decât pragul. Cu cât localitatea e mai mică, cu atât riscul e mai mare. Și în acest caz, monotonia poate fi încălcată, când independenții nu sunt aleși, iar partide cu mai puține voturi decât ei primesc mandate în etapa a doua, chiar cu încălcarea regulii coeficientului, dacă operațiunea din etapa a doua se repetă. Sigur, încălcările sunt posibile și dacă unui independent i s-ar cuveni, după voturile obținute, mai mult de un mandat, dar aceasta e o situație inevitabilă.
- Se poate întâmpla ca independenții să fie aleși chiar dacă nu au întrunit pragul, în cazul în care acesta e mai mare decât coeficientul. E valabil mereu în localitățile cu cel puțin 21 de consilieri, dar și în cele mai mici, dacă numărul de voturi pentru toți competitorii care nu întrunesc pragul este mai mare de: 5% din voturile valabil exprimate pentru 19 consilieri; 15% pentru 17; 25% pentru 15; 35% pentru 13; 45% pentru 11; 55% pentru 9. Deci, probabilitatea se reduce cu cât localitatea e mai mică. Din nou, asta poate duce la încălcarea monotoniei, dacă un independent e ales, iar un/o partid/alianță cu mai multe voturi decât el nu primește niciun mandat, pentru că e sub prag. În acest caz nu se poate încălca regula coeficientului, dar poate apărea o altă situație bizară, pe care legiuitorul nu a prevăzut-o: din calcule se pot aloca mai multe mandate decât sunt stabilite. Legea nu prevede mandate în plus (overhang seats), dar nici criterii pentru eliminarea „surplusului”. Presupun că prioritate ar avea cel/cei cu cele mai multe voturi și, în caz de egalitate, s-ar trage la sorți, dar nu scrie nicăieri.
Prima situație, generată de excluderea independenților de la etapa a doua de repartizare, s-a întâmplat de multe ori la alegerile locale din 2000 încoace. E, evident, o nedreptate care li se face, dar Curtea Constituțională a considerat că e o chestiune de „oportunitate”, nu se încadrează la categoria „discriminare”, deci e în regulă4. Cea de a doua e creată prin legea din 2015 și nu știu de vreo decizie a CCR. S-a întâmplat în 2016 și 2020 (vezi, ca o situație specială, localitățile urbane din județul Hunedoara)5. Aparent, e de apreciat prevederea favorabilă independenților, dar ea reprezintă o aberație aritmetică: se acordă mandate unor candidați pe baza unui coeficient, dar voturile lor nu sunt însumate pentru calcularea acelui coeficient. E ca și când aș spune că eu reprezint 10% dintr-un grup de 10 oameni din care nu fac parte. Dacă aș face, grupul ar fi de 11, iar eu aș reprezenta 9,09%. E posibil ca un candidat care întrunește coeficientul să nu-l mai întrunească dacă voturile sale sunt luate în calcul. Legea nu cere să fie luate în calcul decât dacă ating pragul. Principala întrebare este: e posibil ca un candidat să ia mandatul cu mai puține voturi și să nu-l ia cu mai multe? Glumind, e posibil să piardă din cauza propriului său vot sau a câtorva voturi, din familie?
Da! Se poate întâmpla în cazul în care coeficientul și pragul sunt apropiate, iar coeficientul poate fi și sub, și peste prag, deci în circumscripțiile cu cel mult 19 consilieri, adică peste 90% din localitățile României. Există întotdeauna un interval în care adăugarea unui număr de voturi la totalul avut până atunci în vedere și împărțirea la numărul de mandate dă un rezultat mai mare decât suma adăugată. Dacă diferența dintre prag și coeficient se suprapune, total sau parțial, acelui interval, un candidat independent se află în riscul de a rata alegerea câștigând câteva voturi în plus. E un fel de groapă în care poate cădea, dacă nu reușește să o sară, evident. Nu voi intra în detalii matematice – care, de altfel, mă depășesc –, ci, pentru a ilustra cât mai mult din ce am spus până acum, voi porni de un exemplu ipotetic (inspirat însă din realitatea electorală): o localitate cu 10.000 de voturi și 17 mandate (corespunzând unei populații de 10.001-20.000 de locuitori).
Tabelul 2
| Competitor | Voturi | % | Voturi/coeficient | Mandate I | Mandate II | Total |
| A | 3.796 | 37,96 | 7,63 | 7 | 0 | 7 |
| B | 3168 | 31,68 | 6,37 | 6 | 0 | 6 |
| C | 987 | 9,87 | 1,98 | 1 | 1 | 2 |
| D | 500 | 5,00 | 1,006 | 1 | 0 | 1 |
| Indep. | 499 | 4,99 | 1,004 | 1 | – | 1 |
| E | 410 | 4,10 | – | – | – | – |
| F | 340 | 3,40 | – | – | – | – |
| G | 300 | 3,00 | – | – | – | – |
| Total | 10.000 | 100 | Coeficient: 497 | 16 | 1 | 17 |
Pragul este 500. Avem șapte partide și un candidat independent. Doar primele patru partide întrunesc pragul, deci doar voturile lor se însumează pentru calcularea coeficientului, care este 8.452/17 = 497. Primesc mandate toate partidele care au întrunit pragul, dar și independentul, pentru că a întrunit coeficientul. Să remarcăm că, dacă D ar fi alianță, deci i s-ar cere un prag de 7% (caz întâlnit de cîteva ori în 2016 și 2020), s-ar constata o încălcare monotoniei, întrucât nu ar obține niciun mandat.
Să presupunem acum că independentul are două voturi – pentru expresivitate; era suficient unul – în plus. Calculele rămân la fel, indiferent că le luăm de sub prag, de peste prag sau din afară, dar, tot pentru expresivitate, le vom lua de la partidul A.
Tabelul 3
| Competitor | Voturi | % | Voturi/coeficient | Mandate I | Mandate II | Total |
| A | 3.794 | 37,94 | 7,21 | 7 | 1 | 8 |
| B | 3168 | 31,68 | 6,02 | 6 | 0 | 6 |
| C | 987 | 9,87 | 1,87 | 1 | 1 | 2 |
| Indep | 501 | 5,01 | 0,952 | 0 | – | 0 |
| D | 500 | 5,00 | 0,95 | 0 | 1 | 1 |
| E | 410 | 4,10 | – | – | – | – |
| F | 340 | 3,40 | – | – | – | – |
| G | 300 | 3,00 | – | – | – | – |
| Total | 10.000 | 100 | Coeficient: 526 | 14 | 3 | 17 |
Candidatul nostru întrunește acum pragul, deci voturile sale sunt însumate pentru calculul coeficientului, care este 8.950/17 = 526. Nu mai întrunește coeficientul, deci nu mai primește mandatul în etapa întâi, iar legea nu-i permite accesul în etapa a doua, deși are cel mai mare număr de voturi neutilizate. Partidul D, aflat în urma independentului, nu întrunește nici el coeficientul, dar are acces în etapa a doua și ia un mandat, încălcându-se astfel monotonia. Să mai observăm și că independentul nu mai ia mandatul cu două voturi în plus, dar partidul A câștigă un mandat cu două voturi în minus, ceea ce reprezintă un artificial creat paradox al populației.
Revenim la scenariul inițial și mai introducem în luptă un independent, cu voturi de sub prag. De asemenea, mai acordăm câteva voturi partidului D.
Tabelul 4
| Competitor | Voturi | % | Voturi/coeficient | Mandate I | Mandate II | Total |
| A | 3.796 | 37,96 | 7,63 | 7 | – | 7 |
| B | 3168 | 31,68 | 6,37 | 6 | – | 6 |
| C | 987 | 9,87 | 1,98 | 1 | – | 1 |
| D | 506 | 5,06 | 1,02 | 1 | – | 1 |
| Indep. 1 | 499 | 4,99 | 1,004 | 1 | – | 1 |
| Indep. 2 | 498 | 4,98 | 1,002 | 1 | – | 1 |
| E | 228 | 2,28 | – | – | – | – |
| F | 198 | 1,98 | – | – | – | – |
| G | 120 | 1,20 | – | – | – | – |
| Total | 10.000 | 100 | Coeficient: 497 | 17 | – | 17 |
Pragul și coeficientul rămân neschimbate. Cei doi independenți întrunesc coeficientul, fără a întruni pragul, deci fără ca voturile lor să fie folosite la calcularea coeficientului. Sunt îndreptățiți, după lege, la câte un mandat și, în felul acesta, toate cele 17 sunt alocate din prima etapă, nemaifiind nevoie de a doua. E ușor de observat că, dacă unul dintre ei ar trece pragul, niciunul nu ar primi mandat.
Dar să ne imaginăm că amândoi trec pragul și chiar luând cele câteva voturi de peste prag ale partidului D!
Tabelul 5
| Competitor | Voturi | % | Voturi/coeficient | Mandate I | Mandate II | Total |
| A | 3.796 | 37,90 | 6,83 | 6 | 1 | 7 |
| B | 3168 | 31,68 | 5,69 | 5 | 1 | 6 |
| C | 987 | 9,87 | 1,77 | 1 | 1 | 2 |
| Indep. 1 | 502 | 5,02 | 0,903 | 0 | – | 0 |
| Indep. 2 | 501 | 5,01 | 0,901 | 0 | – | 0 |
| D | 500 | 5,00 | 0,89 | 0 | 2 | 2 |
| E | 228 | 2,28 | – | – | – | – |
| F | 198 | 1,98 | – | – | – | – |
| G | 120 | 1,20 | – | – | – | – |
| Total | 10.000 | 100 | Coeficient: 556 | 12 | 5 | 17 |
În această situație, voturile lor sunt însumate pentru calcularea coeficientului, care e 9454/17= 556. Niciunul nu îl întrunește, deci nu primesc mandate. În prima etapă, se reușește alocarea, pe baza coeficientului, a doar 12 din cele 17 mandate. În etapa a doua, în care independenții nu au acces, se mai alocă, după numărul de voturi neutilizate, încă patru – pentru că doar patru partide participă. Pentru ultimul mandat, operațiunea se repetă și el ajunge la partidul D, care are cel mai mare număr de voturi neutilizate. Observăm în acest caz:
- Încălcarea monotoniei: un competitor (partidul D) primește mandate, iar alți doi (independenții) cu voturi mai multe, nu.
- Paradoxuri ale populației, generate de prevederile legale:
- Doi competitori (independenții) primesc mandate cu un număr mai mic de voturi, dar nu le primesc cu un număr mai mare, deși voturile celorlați rămân la fel sau scad.
- Un competitor (partidul D) primește un mandat pentru mai multe voturi și două mandate pentru mai puține voturi, deși voturile tuturor celorlalți rămân la fel sau cresc.
- Încălcarea regulii coeficientului: pentru 0,89, care l-ar îndreptăți cel mult la un mandat, un competitor (partidul D) primește două mandate.
În sfârșit, revenim la situația din tabelul 4, cu independenții sub prag, dar presupunem că D este alianță, deci i se cere un prag de cel puțin 7%, pe care nu îl întrunește6 (Tabelul 6).
Tabelul 6
| Competitor | Voturi | % | Voturi/coeficient | Mandate I | Mandate II | Total |
| A | 3.796 | 37,96 | 8,13 | 8 | – | 8 |
| B | 3168 | 31,68 | 6,78 | 6 | – | 6 |
| C | 987 | 9,87 | 2,11 | 2 | – | 2 |
| Alianța D | 506 | 5,06 | 1,09 | – | – | – |
| Indep. 1 | 499 | 4,99 | 1,07 | 1 | – | 1 |
| Indep. 2 | 498 | 4,98 | 1,06 | 1 | – | 1 |
| E | 228 | 0,49 | – | – | – | – |
| F | 198 | 0,42 | – | – | – | – |
| G | 120 | 0,26 | – | – | – | – |
| Total | 10.000 | 100 | Coeficient: 467 | 18 | – | 18 |
D nemaifiind luat(ă) în calcul, coeficientul este 7.951/17 = 467. Legea prevede că se „repartizează fiecărei liste atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral se include în totalul voturilor valabil exprimate pentru lista respectivă; de asemenea, este declarat ales candidatul independent care a obținut un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul”. Nimic altceva! Or, în exemplul nostru, se alocă 16 mandate celor trei partide care au întrunit pragul și două independenților care au întrunit coeficientul. Deci 18, în condițiile în care totalul este de 17. Firesc ar părea ca independentul cu cele mai puține voturi să nu fie declarat ales, dar, cum legea nu spune nimic, BEC ar hotărî fără acoperire. Rămâne întrebarea ce ar spune instanța într-un astfel de caz.
Toate aceste situații pot părea bizarerii accidentale. Chiar și așa, legea nu ar trebui să le permită. În România, legea le creează și distorsiunile de reprezentare nu sunt deloc rare7. Instituindu-se o funcționare diferită a sistemului pentru diversele categorii de competitori electorali, rezultatele alegerilor locale „se stabilesc” uneori în moduri care au prea puțin de-a face cu voința alegătorilor. Nu există sistem electoral care să asigure o reprezentare perfectă și previzibilă, dar cetățeanul, căruia i se spune „votul tău contează!”, trebuie să fie sigur măcar de faptul că votul său nu poate dăuna celui pe care îl votează. Pentru aceasta, ar fi suficientă o modificare a legii, astfel încât să asigure o „egalitate de tratament” a competitorilor (sigur cu distincțiile inevitabile: e clar că un independent nu poate primi mai mult de un mandat, oricâte voturi ar avea).
Note
1 Pentru detalii, vezi:
https://www.ams.org/publicoutreach/feature-column/fcarc-apportionii1
https://rangevoting.org/Apportion.html
2 Unele aspecte sunt valabile și pentru alegerea consilierilor județeni, dar există deosebiri, dat fiind că numărul acestora e, după lege, mai mare (de la 31 în sus).
3 Legea prevede: 9 consilieri pentru până la 1.500 de locuitori; 11 pentru 1.501-3.000; 13 pentru 3.001-5.000; 15 pentru 3.001-5.000; 15 pentru 5.001-10.000; 17 pentru 10.001-20.000; 19 pentru 20.001-50.000; 21 pentru 50.001-10.000; 23 pentru 100.001-200.000; 27 pentru 200.001-400.000; 31 pentru peste 400.000; 55 pentru Municipiul București.
4 Vezi Deciziile CCR nr. 103/2001 și 511/2009 (www.ccr.ro).
5 Rezultatele alegerilor locale din 2016 și 2020 sunt disponibile la: https://locale2016.bec.ro/rezultate/index.html și https://prezenta.roaep.ro/locale27092020/romania-pv-final.
6 Ar fi același lucru dacă l-am considera în continuare partid, dar l-am coborî sub prag. Prefer varianta cu alianța tot pentru expresivitate.
7 Semnalez doar câteva cazuri interesante pentru cele discutate: Plenița (DJ), 2016; Lupeni, Petroșani (HD), 2016; Petroșani, Călan (HD), 2020; Beiuș (BH), 2020; Certeze (SM), 2016, 2020 (vezi supra, nota 5). Pentru detalii, vezi și: Ghițulescu, M. (2024). When more might be less. The Strange Case of Independent Candidates in Romanian Local Elections. Revista de Științe Politice. Revue des Sciences Politiques, no. 81, pp. 164 – 181.
/
Alegerea consilierilor locali pe liste de partid face parte din greaua mostenire FSN ! Iar (inca ) suntem o democratie originala . Asa am ajuns ca oamenii din multe localitati componente ale comunelor, din cartiere importante a unor orase -sectoare- parti de judet sa nu fie reprezentate ! Cetatenii nu stiu cine-i reprezinta local, nu stiu cui sa-si spuna pasurile, la cine sa protesteze cand li s-a facut o nedreptate !
Hai sa terminam cu prostia asta ! Alegerile locale sa se faca pe circumscriptii ,oamenii trebuie sa stie cine-i reprezinta, cui sa-si exprime doleantele !
Cam la fel stam si cu alegerea primarilor intr-un singur tur. Alta magarie ! De care profita PSD si UDMR, formatiuni cu majoritati relative in unele zone si care ar pierde in turul doi. Asta – in cazul UDMR – si prin canibalizarea formatiunilor politice romanesti – cazul Satu Mare …
De la cine ar putea porni o initiativa legislativa si cum ar putea fi corectata aceasta lege proasta, asta ar fi trebuit sa scrieti !
Vedeti dumneavoastra, stimate domnule profesor, astfel de articole extreeem de profesionist si minutios argumentate ii descurajeaza pe alegatorii de pe scara blocului meu, altfel scolarizati bac++, sa abordeze chestiunea la nivelul organizatiilor de partid locale.
Pentru a patrunde cat de cat natura omului din spatele profesionistului, am urmarit interventia domniei voastre la prezentarea volumului dedicat comunitatii romanilor din valea Timocului.
Sincer, m-ati impresionat placut si chiar am intuit ca aveti un important potential de lider politic pe care sper sa il constientizati si activati, in favoarea noastra, a cetatenilor realmente impinsi ” pe culmile disperarii” , asta pentru ca suntem la cateva ceasuri de comemorarea celui mai important stilist al limbii franceze, Emil Mihail Cioran.
https://youtu.be/psJKJEa33iQ?si=taWJD3txzeaebdwm
Referitor la pletora de pretendenti la demnitatea de gospodari si consilieri ai comunitatilor cetatenesti urbane si rurale, cred ca ar trebui sa ne ingrijoreze si sa consideram suspect faptul ca puzderia de candidati si candidate nu abordeaza cu seriozitate nici problema gravisimei poluari prin incinerarea haotica a sutelor de tone de deseuri, nici problema inexistenței adaposturilor impotriva atacurilor aeriene cu care se doteaza toate țarile din proximitatea zonei de conflict armat dintre Ucraina si Federatia Rusa.
In Polonia, Rafal Trzaskowski ,primarul Varsoviei, candidat la propriu-i post in viitoarele alegeri va aloca 117 milioane de zloți( 27 milioane de €) in noile adaposturi dotate cu filtre impotriva gazelor toxice, electricitate, apa, rezerve de hrana, puncte sanitare si medicale si surse de comunicare radio.
” Trebuie sa ne pregatim pentru situatii dificile” a afirmat primarul care are in vedere si amenajarea a 7 milioane de m2 de parkinguri subterane, statii de metrou si alte structuri subterane.
In acelasi timp, primarul a mobilizat Statul Major al pompierilor creind aplicatia”Schrony”(refugiu) accesibila intregii populatii pentru directionarea nominalizata spre cel mai apropiat Adapost.
( sursa Ouest France)
Lui Raed Araffat ii trece ceva prin minte in sensul acesta sau are dispozitie sa se faca ca lucreaza la un proiect impreuna cu colaboratorii lui Rafila si Tataru?!
Astia 3 par a fi incarnarea cavalerilor Apocalipsei dintr-un volum de Terry Pratchett
De unde in Ro adaposturi?!!! Toate blocurile dinainte de 1990 aveau largi subsoluri bune de asa ceva. Dupa 1990 mai toate au devenit boxe pentru muraturi si vechituri. Au facut primariile vreo verificare, nici vorba!!! Iar in blocurile noi doar spatii de garaje. La noi totul este pe dos pentru ca ne conduc multi prosti. Am vazut la Ucraina cum in orase aceste subsoluri au deveni locuri de locuit si sectii ad hoc de spital.
Romania a fost din totdeauna la mina altora, nu vorbesc de Traian si nici de Inalta Poarta, sau de Kremlin, azi e EU.
Drept urmare va avea cistig de cauza cel care se va gudura cel mai tare, cum ar zice Basescu, ar linge clanta,
E posibil ca acesta umilinta sa aduca avantaje, o „ideologie” politica e EU, care ne da bani, nu, nu degeaba, dar ii pacalim noi cumva.
In vremuri linistite nici nu e rau sa existe un presedinte linistit, nasol e cind vremurile devin tulbure, ar fi un presedinte supraactiv un avantaj?
Or fi bune studiile astea pentru șefi de partide, sociologi, cercetători etc. dar nu și pentru un… practician ca mine: eu nu votez până când nu va fi lege ca partidul să plătească rapid furtul dovedit și făcut de politicianul pus în funcție de acel partid! Apoi partidul își dă în judecată membrul și recuperează ce poate, când poate, dacă nu se prescrie… M-am săturat tot să fiu furat și, fără vină, tot să plătesc și să mă simt complice moral la furturile politicienilor aleși democratic! De ce? Dacă eu fac un împrumut la bancă trebuie să-mi ipotechez casa la juma din valoarea de piață, ca banca să nu piardă cumva! Adică politicianul beneficiază de prezumția aia ipocrită de nevinovăție, iar pentru mine, un oarecare cetățean, nu. Da, eu, amărâtul, pot pierde. N-au decât hoții din politică să se voteze între ei!
In afara mecanicii discutabile, marele paradox al alegerilor locale la Bucuresti este faptul ca marea coalitie pentru stabilitate PSD&PNL aduce un candidat-iepure pentru protejarea candidatului celui mai muc partidulet din capitala, PUSL-ul lui Voiculescu.
Azi, zamazarendzafazar USL (harnicul Crin Antonescu) sare sa “destepte” electoratul liberal, votanti pe care incearca sa-i convinga sa nu-l mai voteze pe Nicusor Dan, ci pe ultimul clasat. Vechi(l)ul USL sare astfel in sprijinul candidatului minusculului PUSL, Asta paradox!
Alt paradox esential: PNL, partidul promotorului proiectului “Romania Educata” il sprijina la PMB pe Piedone in dauna lui Nicusor Dan. PNL devine penibil.