sâmbătă, mai 8, 2021

Partide vechi și partide agile

Ne-au surprins de multe ori rezultatele alegerilor din ultimii ani. Am văzut tot soiul de partide și lideri răsărind, unii chiar câștigători, fără să putem pune cap la cap motivele ascensiunii lor, deși este evident că suntem în fața unui fenomen. S-a vorbit despre populism, despre depășirea paradigmei stânga-dreapta, despre „cei rămași în urmă” ori despre mișcări antisistem. Inclusiv sloganul, transformat ulterior în formulă de persiflare, „tinerii frumoși și liberi”, a fost o încercare de aproximare a aceleiași tipologii. Fără a anula nici una dintre aceste discuții, scenariul pare să se repete, fără a exista un fir roșu. Mereu este „ceva” care scapă explicației.

Fie că vorbim despre votanții din „flyover country” din America, despre diaspora care a mobilizat părinții de acasă pentru Iohannis, despre nonvotanții care s-au prezentat la Brexit sau despre alegătorii aparent „invizibili” ai AUR, ei toți au ceva în comun: emergența unui cetățean cu o conștiință globală[i], care se regăsește tot mai puțin în oferta politică tradițională.

Trăim o epocă a tranziției de la un cetățean și consumator „local”, național, la unul cu aspirații care depășesc localizarea geografică. Această tranziție se manifestă cel mai profund în agenda individului, devenită ea însăși una globală. Competiția pentru atenția noastră este acerbă, iar atenția ne este totuși limitată. Consumăm simultan informație despre orașul nostru, despre evenimente locale, naționale și internaționale, crize, catastrofe, ascultăm podcasturi, conferințe de presă live de la mii de kilometri distanță, stăm lipiți de ecran la filme și seriale sau clipuri Youtube, selectăm deodată dintre branduri din toate colțurile lumii din marketplaceuri digitale.

În fața asaltului de informație, partidele, alte instituții politice și liderii politici ai „vechii lumi” sunt nevoiți să depună un efort enorm pentru a rămâne „în piață”. Veștile despre ce se întâmplă în politică ajung tot mai greu la cetățeni. Felul în care se făcea politica în trecut miza pe cu totul alte moduri și tabieturi de comunicare între cele două părți. O știre despre o declarație politică obișnuită se va pierde, azi, într-o avalanșă de postări de pe Facebook, alerte și mesaje venite pe telefon sau știri despre o campanie a unui brand din alt colț al lumii.

În sens invers, informația dinspre cetățeni spre politică, despre aspirațiile, frustrările, nemulțumirile sau temerile lor, se transmite mai greu sau este mult mai greu de asimilat și codificat. Partidele și liderii nu sunt echipați să gestioneze în timp real toate aceste informații, livrate acum instant de la milioane de cetățeni digitali, și nici să ofere un răspuns.

Ei se confruntă, astăzi, cu votanți al căror orizont de așteptări a crescut rapid, care văd standardele de viață din alte state, văd calitatea serviciilor publice sau comportamentul politicienilor de acolo.

Totodată, rapiditatea cu care se propagă știrile și comentariile ne împinge să cerem partidelor răspunsuri și soluții imediat la probleme care de multe ori sunt cronice. De la un news cycle de 3 zile s-a ajuns la unul de câteva ore și la mai multe, chiar, înghesuite într-o singură zi. Criza de dimineață este înlocuită de alta până la cină.

Dezechilibrul

Rezultă un dezechilibru aproape permanent între cele două „tabere”: votanți și partide ori instituții politice. Politicienii au sentimentul că mesajul lor nu trece aproape deloc de o barieră invizibilă, iar cetățenii că vorbesc la un zid și nimic nu se schimbă.

Politica și cetățenii sunt angajați într-un schimb reciproc permanent, de când lumea, iar acest mecanism s-a defectat. Frustrarea crește de ambele părți. Votanții încep să prefere soluții catchy, care promit salvarea în „5 pași”, iar partidele se gândesc să arunce la gunoi schemele de mobilizare „în masă”, structurile greoaie din „teritoriu”. Se înghesuie pe Facebook, Twitter sau Instagram, de multe ori fără nici un fel de talent, doar din frustarea că nu se mai fac auzite și că nu mai sunt relevante. Partide cu reputație suferă mutații de mesaj surprinzătoare peste noapte, pentru că, aparent, doctrinele și programele sunt prea rigide pentru a oferi răspunsuri coerente la probleme extrem de diverse, în mișcare, aduse pe agendă de minorități ceva mai zgomotoase decât ele.

În mod paradoxal, dar tocmai pentru că sunt într-un deficit, partidele tind să fie atrase de acele organizații și mișcări din afara politicii care și-au păstrat un nucleu dur de loialitate – biserici sau organizații religioase, sindicate, mișcări ecologiste sau alte grupuri single-issue. Au nevoie de acces rapid la o bază „sigură” de simpatizanți. Le vedem încercând alianțe cu acestea sau cooptându-le temele hardcore, deși asta poate însemna pentru ele o întreagă repoziționare doctrinară.

Succesul surprinzător al unor noi lideri sau partide, în acest moment de dezorientare, vine de la cei care știu să se suie pe val (de opinie) și să meargă cu el sau să sară de pe un val pe altul. Mai dificil și extrem de complicat este să transforme într-o practică acest stil diferit de a face campanie sau de a guverna.

Noul val

Este deopotrivă o chestiune de tuning al mesajelor, dar și o chestiune de marketing în cel mai clasic sens, de a merge și de a fi prezent permanent pe acele canale și pe acele platforme unde sunt prezenți alegătorii.

Barack Obama și-a creat în campaniile electorale propriile instrumente și platforme digitale, pe smartphones, cu care a putut livra individualizat mesaje, prin voluntari, la ușa oamenilor. Înainte de moda „microtargetingului” și înainte de marile rețele sociale de azi. Ulterior a migrat aceste experiențe ale propriilor fani într-o platformă de interacțiune și fundraising pe perioada celor două mandate.

Donald Trump este arhicunoscut pentru cum și-a pus în valoare brandul pe Twitter, din primul moment, într-o cascadă de mesaje rapide și scurte, scurtcircuitând ciclurile de știri tradiționale și formatul greoi al declarațiilor politice.

Klaus Iohannis a pariat pe o generație care învăța să comunice și să socializeze pe Facebook, un Facebook aflat atunci încă la început (2014) în România, reușind să „arunce în aer” alegerile prezidențiale și toate așteptările.

USR-Plus și AUR, în forme complet diferite și la momente diferite, au dus mai departe engagementul unor segmente sociale pe Facebookul românesc.

Chiar și scandalul Cambridge Analytica – Brexit, având la bază un algoritm care pretinde că știe cum votezi în funcție de ce likeuri dai, descrie în fapt un efort de adaptare la o lume în care politica se face radical altfel.

Echipe de creat „meme” în timp real pentru a lăuda sau umili pe cineva, registre eletronice de votanți, „fabrici” de troli, divizii de comentatori mobilizați prin grupuri de Whatsapp – sunt doar câteva exemple generice despre care vorbim astăzi în campaniile politice.

Agilitatea în politică, la fel ca în business, este despre adaptarea la un mediu care se schimbă în viteză și este aproape în totalitate digital. Partidele și liderii care au știut să facă din comunitățile și din canalale online o armă în lupta politică au câștigat de cele mai multe ori.

Afacerile își propun să devină flexibile, să reacționeze în timp real față de consumatori și își mută întregul efort spre ce se numește „experience management”. În felul ăsta dau tonul și se diferențiază. Ne putem gândi că organizațiile și liderii politici nu pot scăpa acestei transformări, riscând altfel să pară desincronizați față de proprii alegători.

Lupta politică tinde să fie, astăzi, mai mult între partidele și liderii care au rămas într-o paradigmă veche și cei agili, dinamici, care și-au luat alte haine ce rimează cu un votant și consumator cu o conștiință globală. Asta nu face mai meritorie vreuna dintre tabere, pentru că putem găsi laolaltă, într-o parte și în alta, populiști-agresivi și democrați, conservatori și reacționari, liberali și iliberali.

Poate senzația unora, de moment, este că populiștii, iliberalii sau liderii autoritari mânuiesc și se simt mai confortabil așa, suindu-se pe crize publice și utilizând ceața rețelelor sociale. Din acest unghi, într-adevăr, sistemul politic ar risca să fie debalansat masiv atunci când asemenea actori asimetrici ar câștiga puterea, fie pentru că agenda lor este nociv anti-democratică, fie pentru că sunt pur și simplu inapți să conducă (au știut să câștige alegeri dar n-au legătură cu „a guverna”).

Din contră, un sistem politic ar putea beneficia multiplu de pe urma unor actori politici agili, dacă ei vor avea capacitatea să răspundă în mod real și în timp real așteptărilor oamenilor, dacă ar putea exporta agilitatea lor în comunicarea din timpul campaniilor electorale și către instituțiile politice, transformându-le. Agilitatea poate fi un risc masiv pentru stabilitatea democratică, dar poate fi o ocazie deosebită pentru a reface legătura prăbușită între aleși și alegători, guvern și guvernați.

În Centru este un proiect Digital Communication Network și Forum Apulum, sprijinit de Friedrich Naumann Foundation.
Puteți asculta podcastul “În Centru”, realizat de Teodor Tiță, pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts sau aplicația dvs preferată.

NOTE


[i] O perspectivă mai generală asupra subiectului în: Andrei, C. 2019. Exchanging Political Value: The Global Layer in Political Marketing. Journal of Political Marketing, 18 (4), 303-306 și în Andrei C, ian-feb 2019. Deruta românilor și a europenilor. Revista Timpul, XVIII(238), pg. 7

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Foarte buna analiza. Povestea e veche, s-au schimbat doar mijloacele. Intr-adevar noul context nu avea cum sa nu impuna mijloacele digitale, media etc. Se observa incet incet cum se largeste prapastia dintre cetatean (asimilat unui probabil votant) si politicieni. Orice nemultumire aparuta in aceasta relatie se amendeaza prin… vot. Intotdeauna vor fi cetateni-votanti dezorientati care sunt usor de captat de catre extremistii din politica.

  2. Multe partide sunt pur si simplu arogante, nu incearca sa auda vocea poporului.
    Ex. proaspat in Ge, concurenta pt candidatura candidatului cancelar. In cursa Söder si Laschet. Sondajele de opinie il dadeau clar favorit pe Söder. Conducerea CDU, formata din 50 de oameni l-au ales pe Laschet. Nici nu au avut curajul unui vot al membrilor partidului.
    Consecinta: azi CDU a scazut cu 7%, o minima istorica. E f posibil ca CDU sa nu intre la guvernare. Noul guvern catastrofa germana, condus de verzi + SPD + comunistii.
    Schlaf gut Deutschland!

  3. Sistemul politic actual e depasit.
    Daca tot avem atata tehnologie, s-ar putea vota instantaneu intr-o aplicatie de referendum orice lege, facand circul politic inutil. Pe sistem Elvetia, dar digital si mult mai dinamic.
    Deocamdata tot mai multi oameni simt ca pe oricine ar vota, toti sunt la fel si rezultatul va fi acelasi, si nu sunt deloc departe de adevar. Personal voi vota de acum incolo exclusiv optiunile radicale, pana se rastoarna garnitura sau pana lucrurile arata cum vreau eu.
    Nu vorbesc desigur doar de Romania, in tot vestul „democratic” e la fel.

    • ..nu e cam riscant, având în vedere mulțimea de analfabeți funcționali, de la noi și de-aiurea ?
      Trei sferturi din populația Braziliei nu era (în 2005), capabilă să stăpânească pe deplin scrisul, cititul și operațiile matematice uzuale..
      Ce te faci cu alcoolicii, drogații, homleșii.. în general toți cei care nu mai au (bieții) habar pe ce lume trăiesc, de multă vreme. Adică masa de manevră a populismului.

      • Cu alte cuvinte, sustineti ca 3/4 din populatia Braziliei nu ar trebui sa aiba vreun cuvant de spus in chestiuni politice. Pai atunci mai e democratie? Nu sunt ei 3/4 din „demos” totusi? :)
        In alta ordine de idei, elitismul de care vorbiti nu e neaparat o idee noua sau rea. Personal cred ca accesul la vot sau la decizii politice se acorda mult prea usor. Spre exemplu la 18 ani nu stii pe ce lume te afli si categoric imensa majoritate a acestor copii vor vota in necunostinta de cauza. Democratia este departe de a fi o idee buna, insa e grosso modo mai putin criminala decat alternativele. Singura lume in care democratia este de apreciat e una (utopica) alcatuita din Cetateni intr-un stat Minarhist.

        • ..era vorba de acea aplicație pentru vot online.. câte discuții nu avem cu școala online..
          Și da, accesul la vot ar trebui dat persoanelor cu discernământ. Altfel, „cui prodest”.. ?
          Departe de a fi idealul, e totuși ce avem mai bun până una-alta..
          Iar de visat, putem și noi visa la Atlantida lui Platon, că nu costă.. :)

    • totusi,,,

      Exista o structura de legi care defineste structura unui sistem in orice societate.
      din pacate uneori legile nu sunt respectate si asta la un grand level, daca imi este permis sa spun asta.

      constituia statuaeaza niste principii care daca ar fi aplicate in litera dar mai ales in spiritul ei de catre CCR, in cazul Ro, ne-ar fi scos din multe belele. Principiile acestea conduc la niste responsabilitati si cu cat pozitia in societate a unei demnitati este mai mare cu atat este mai mare responsabilitatea si obligatiile.

      tehnologia ramane doar un instrument extrem de util dar instrument si atat.
      daca tehnologia se cupleaza la economia de piata lasandu-ne libertatile neatinse rezultatele pot sa fie fantastice, altfel devine un sistem nociv, extrem de daunator.

      atentie deci la ce ne dorim

  4. Hmm, prea multă lume s-a săturat de democraţia reprezentativă şi vrea democraţie participativă. Numai că există o contradicţie. Nu poţi plebiscita orice hotărâre de guvern, fiindcă de fapt astfel se întârzie decizia. Şi, în definitiv, nici nu mai e nevoie de guvern, sunt suficienţi o mână de tehnocraţi a toate ştiutori şi a tot cunoscători, aşezaţi în faţa computerelor şi care fac sondaje zilnice cu cetăţenii( cetăţenii virtuali) şi iau deciziile conform acestei „democraţii”…
    Generalizând puţin, care ar trebui să fie raportul dintre conducerea socială( necesară pentru conducerea unei societăţi) şi cetăţenii din ce în ce mai anarhici( unii vor să zică liberi…)? Mai precis, mai pot mecanismele democraţiei clasice bazate pe reprezentativitate să asigure libertatea glisată la extrem( anarhie)? Se pare că nu, oamenii nu mai vor „democraţia clasică”, s-au săturat de ea şi o consideră învechită şi neperformantă. Dar ce se vrea a fi pus în loc, nu se spune. Mai ales că, democraţia clasică garanta libertăţile şi drepturile cetăţeneşti, acum perimarea puterii/ autorităţii statelor/ guvernelor poate crea anarhie.
    În definitiv, ce vrem? Autoritate sau anarhie?

    • cred ca uneori este o confuzie in mintea cetateanului.

      cetateanul suprapune peste imaginea institutiei/autoritatii pe cea a liderului ei si atunci sa vezi belea… In loc sa ceara demiterea lui X cer daramanarea institutiei/autoritatii.

      Si daca ceri demiterea lui X ar trebui sa ai niste motive bazate pe neindeplinirea unor criterii/ obiective. odata ce aceste lucruri sunt clare nu mai ai cum sa gresesti.

      poate ca sunt parti interesate sa creeze confuzie dar o minte clara curata relativ usor locul.

      am vazut un politician remarcabil dna Merkel cum vorbea si cred ca am inteles cum a reusit sa fie cotata ca fiind unul dintre cei mai mari, daca nu cumva cel mai puternic politician. atat timp cat nu iti pierzi respectul si nici rabdarea/ascultarea celor din jurul tau valoarea ta creste zilnic.

      si reciproca este adevarata.

  5. Si eu care credeam ca disconnect-ul intre politician si alegator apare deoarece informatia zilnica ne arara clar ca politicianul clasic lucreaza, de obicei, in detrimentul alegatorului si in contra a ceea ce a promis, ceea ce deschide poarta spre „cei agili”.

    Inainte isi puteau face jocurile de putere pe ascuns. In ziua de astazi sunt mult mai transparenti. Avem timp sa ne apuce greata

  6. ..da, politica e o damă.. fistichie și complicată. De la găleata cu un kil de zahăr și unul de ulei, la like-urile de pe rețelele de socializare. De la asistații care se bucură la schema de ajutoare, la cei care iau știrile doar de pe net.
    De manipulat se manipulează cu grație și colo, și colo, diferă doar momeala și iscusința pescarului, pentru că dacă dai cu bățu-n baltă, sperii peștișorii și nu-i mai vezi..

    Problema e dacă dai la plevușcă, sau la ceva mai cu file și icre negre..
    Din păcate, mai nou, procentele nu prea avantajează politica așezată, cu argumente solide economice, șansele reale de dezvoltare și bunăstare. Sună banal și plictisitor, tot mai mulți vor altceva, un suflu nou..

    Asta deși încă mai dă rezultate populismul ieftin, verificat în timp, unde important e să fie năvodul plin.. Atâta doar că vine vremea când trebuie să te ții de promisiuni și atunci dai de greu..
    Adică dai-dai, dar de unde ? Până când merge pe datorie ? Populismul grecilor, care-au adus țara (acum câțiva ani) în incapacitate de plată, urmată de ani grei de austeritate impusă de creditori, poate fi un bun exemplu.

    Alții merg pe mișcarea anti-sistem, care contestă establishment-ul ticălos din țară, sau oculta mondială, promițând o haiducie de tip Zapata sau Pancho Villa, cu confiscări de pământuri și proprietăți în folosul celor mulți și obidiți. Asezonezi totul cu ceva extremism xenofob și ești pe val.. Nimic nou sub soare.. Am avut în Europa și mai nou peste ocean..

    Apropo, în 2019 a fost „Anul Zapata”, prilej cu care s-a organizat o expoziție pe tema Revoluției. Toate bune și frumoase, mai puțin statuia ecvestră, eroul mexican fiind reprezentat gol-pușcă, cu pantofi cu toc, purtând un sombrero roz și călare pe un cal excitat..
    Mexicanii nu au gustat deloc „gluma” artistului, stârnindu-se o mică nouă revoluție, în ciuda aprecierilor grupărilor LGBTW, care invocă glorificarea masculinității îndrăgitului erou..

    Poate că celebra Țepușă cu cartof, să le fi fost sursă de inspirație..!?

  7. Dupa 1990, la noi partidele istorice au incercat sa reinvie dar au esuat. Romanii, multe decenii sub cizma socialista nu au avut nici un fel de cultura politica si nici nu au inteles mesajele lui C. Coposu, I.Ratiu si ale altora. Iliescu in aceasta mlastina de idei a castigat puterea si a reinviat partidul comunist sub o formula care sa para credibila. Partidele din asa zisa opozitie nu au condus decat in sincope vremelnice. De fapt in tara in 30 de ani nu s-au schimbat prea multe. Avem o Constitutie depasita, legi proaste, stufoase si incoerente. Singurul castig a fost plecarea sasilor si svabilor, crearea unui partid etnic maghiar si migrarea a peste 4,5 milioane de romani. Apoi un aparat parlamentar si bugetar supradimensionat.
    In acest context, adus de lipsa unei perspective socio economice sanatoase si nu pe clanuri de interese si coruptie au inflorit partide aurite. In rest, am devenit o mare piata de desfacere pentru tarile din UE si de forta de munca temporara ori permenenta. Rolul partidelor a scazut in contextul in care au doar programe electorale, pe care apoi le dau la cos cand ajung la butoanele puterii. La noi partidele de mult nu mai sunt credibile, fara doctrine clare si proiecte cerute de cetateni si astfel au devenit mai bine plasate organizatiile non guvernamentale. De aici tot felul de aliante.

  8. ..chiar credeți că am câștigat ceva prin plecarea sașilor și șvabilor, sau crearea UDMR ?
    Pe de o parte au plecat oameni de calitate, loiali țării de adopție, pe de alta himerele trecutului nu-i lasă pe unii să-și vadă de prezent..

  9. Castigul a fost libera circulatie a persoanelor, dar pentru tara a fost o pierdere. Aceasta am vrut sa subliniez. Nici acum nu sunt in stare cei de la guvernare, cu toata mirabolanta coalitie sa faca un plan de relansare si rezilienta util. Confunda ideile cu actiunile, UE nu ne da banii pe vorbe ci pe ptoiecte utile.

  10. se joaca la un nivel inferior si de aceea rezultatele sunt mediocre atat pentru politicieni cat si pentru cetateni.

    o asteptare ar trebui sa fi analizata cat este de realista si multimea de asteptari realiste ar trebui sa fie prioritizate de cetateni si, daca nu cer prea mult, impreuna cu politicienii.

    articolul pacatuieste pentru ca abordeaza problema deciziilor de ieri pe maine fara sa lase spatiu pentru o analiza pe termen mediu si lung. si de aici apar esecurile. Odata ce ti-ai definit obiectivele pe termen mediu si lung coborari in jos spre cele pe termen scurt si daca ele nu sunt realiste incepi sa reiei procesul in sens invers. si totul se cuantifica in timp, bani si oameni.

    ceea ce lipseste in articol este accentul care ar trebui sa fie pus pe comunicarea pe care un lider, in general, si unul politic, in particular, si nu un purtator de vorbe ar trebui sa o poarte cu urmatorii sai sau cu cei pe care ii vizeaza in discursul/mesajul lui/ei.

    PS
    cu ocazia vaccinari am revazut satele din sud estul tarii si recunosc ca am realizat de ce unii se simt comfortabil in mocirla, iubesc tradarea cu inversunare si de ce ne podidesc la Bucuresti tot felul de golani, cica politicieni, veniti din temiriunde – banul greu se face in zonele departate de ochii vigilenti si sa vezi neicusorule ce case se inalta acolo de stai sa te intrebi de unde au avut banutii aia – nu au egal nici macar in suburbia lui pandele…furaciuni la greu pe spatele prostilor din romania – trai neicusorule relaxat nu aglomerat, incordat, stresat.

  11. Urmăresc cu plăcere și mult interes analizele sociologului Cristian Andrei, apreciindu-le obiectivitatea. Am citit, așadar, cu atenție textul domniei-sale.

    Se întâmplă uneori pe parcursul unei cercetări să existe deadline-uri pentru comunicări privind evoluția sa. Adesea rezultatele sunt incomplete, rezultatele nu sunt structurate, prelucrate, iar concluziile [chiar și cele parțiale/de etapă] nu pot fi încă fundamentate. Prin urmare, publicarea unui text fiind necesară, acesta conține generalități și transmite cititorilor sentimentul îndeplinirii unei obligații. Este sentimentul pe care l-am avut citind articolul acesta. Dar el oferă oportunitatea discutării unor subiecte esențiale ale cercetării, pe care autorul o poate exploata…

    Mai surprinzătoare decât rezultatele alegerilor din România ultimilor ani au fost rezultatele referendumului în favoarea Brexit, sau ale alegerilor din Statele Unite în urma cărora dl D Trump a devenit președinte, marcând profund din această poziție o întreagă epocă. „Acest fenomen” a fost îndelung studiat și apoi explicat de către specialiști în comunicare, sociologi și politologi asemenea d-lui Cristian Andrei. El este fundamental unul manipulatoriu (fapt demonstrat inclusiv de cercetările serviciilor de informații și prezentat elocvent, spre exemplu, de un film de succes al lui Toby Haynes, sprijinit pe date, fapte și întâmplări reale).

    „Paradigma stânga-dreapta” nu a existat niciodată în sens propriu în România, un stat capturat de peste 30 de ani de un grup securisto-comunist de tip mafiot, care extrage resurse din averea publică și le transferă în mod ilegal în proprietatea privată a câtorva oligarhi și a apropiaților acestora, iar astăzi își pierde amplitudinea inclusiv în vechile democrații consolidate. O cleptocrație folosește resursele publice furate pentru a-și finanța menținerea la putere. În acest scop sunt create și finanțate partide-marionetă, precum arată Igor Cobileanski în ironia socială „Afacerea Est” .

    De altfel, am spus în repetate rânduri că manipularea bine făcută este întotdeauna eficientă (a se vedea spre exemplu „Emisiunea radiofonică” a lui Orson Welles din 31 octombrie 1938). Din punct de vedere economic, este demonstrat că e mai eficient să finanțezi manipularea alegerilor într-o țară, decât un război, pentru a obține avantajele pe care le dorești față de ea. Concret, exagerând puțin, dar nu mult, dacă dl D Voiculescu dorește ca labradorii domniei-sale să devină senatori, este necesar doar să stabilească suma pe care trebuie să o investească. La fel, dacă o entitate (stat, centru de interese etc.) își dorește un anumit președinte în SUA, sau un partid extremist în România sau Ucraina șamd., își pune doar problema sumei care este necesar a fi investită în manipulare (marketing politic, lobby etc.).

    Îndrăznesc să propun autorului cercetării, pentru un plus de interes și dinamism, dar și de utilitate practică a studiului domniei-sale, să acorde atenție mai degrabă surselor de influență și a modului de acțiune asupra deciziilor cetățenilor din statele democratice – cu efectele profunde provocate de aceasta – decât unui „sistem politic [ce] ar putea beneficia multiplu de pe urma unor actori politici agili, dacă ei vor avea capacitatea să răspundă în mod real și în timp real așteptărilor oamenilor, dacă ar putea exporta agilitatea lor în comunicarea din timpul campaniilor electorale și către instituțiile politice, transformându-le” – o generalitate inexpresivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Andrei
Cristian Andrei
Cristian Andrei este consultant politic, sociolog și specialist în marketing politic. A fondat și conduce Agenția de Rating Politic, companie de consultanță și cercetare de piață pentru politică. Este senior editor la Journal of Political Marketing, membru al American Association of Political Consultants (AAPC) și a organizat conferințe internaționale dedicate marketingului politic. A coordonat și publicat, alături de Agenția de Rating Politic, numeroase rapoarte de analiză, simulări electorale și sondaje de opinie despre viața politică din România.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Maia l-a învins definitiv pe Igor. Dar bătălia pentru direcția Republicii Moldova continuă

După ce a pierdut pe toate fronturile, adică și Președinția și Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la...

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro