Pasărea

Se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși. Așa cum se întîmplă îndeobște, și cum este până la un punct firesc, se organizează manifestări științifice și colocvii universitare și academice, se scriu sau se reeditează studii critice, se reamintesc evenimente semnificative din viața marelui artist. Așa cum a fost procesul pe care, la un moment dat, acesta, la sfatul și cu sprijinul unor prieteni l-a intentat guvernului Statelor Unite pentru motivul că birocrația vamală a refuzat să recunoască statutul de operă de artă sculpturii Pasărea în văzduh. Așa cum a fost și mult discutata respingere de către noua Academie a RPR  a unei donații  făcute țării noastre de Brâncuși însuși.  Conducerea de până mai deunăzi a Academiei chiar a emis un comunicat de presă în care reiterează ceea ce unii știau deja. Și anume că o astfel respingere nu s-a produs niciodată. Probabil vor fi scrise și opere literare care, într-un fel sau altul, vor fi inspirate din viața și creația marelui sculptor.

Numai că, așa după cum bine se știe, cum un teoretician literar croat de mare anvergură- Predrag Matvejević-  a susținut în cartea Poetica evenimentului, tradusă și apărută și în românește în urmă cu aproape 45 de ani la editura Univers,  acest gen de scrieri zămislite sub presiuni aniversare nu sunt îndeobște chiar foarte reușite.

Tocmai de aceea încep considerațiile asupra piesei Brâncuși contra SUA a Tatianei Niculescu, apărută în 2026 la editura bucureșteană Humanitas, cu precizarea că scrierea în cauză nu este nicidecum una circumstanțială. Nu avem de-a face cu o operă scrisă la comandă.  Din mărturisirile autoarei făcute în ceea ce ea numește Un fel de cuvânt-înainte ca și din cele ale actriței, regizoarei și scriitoarei de literatură dramatică Lia Bugnar, tipărite sub titlul Un fel de postfață. Apropie-te, nu mușc, sunt doar un sculptor de geniu!, o primă formă a piesei datează încă din anul 2010. Manuscrisul a cunoscut în timp tot felul de avataruri, a fost uitat și regăsit, a fost reluat și a devenit recent suport pentru un spectacol-lectură la TNB.  Iar acum devine public sub formă de carte.

Brâncuși contra Statelor Unite nu este prima scriere destinată scenei inspirată de marele sculptor. În anii ’70 ai secolului al XX lea, Mircea Eliade scria o piesă numită Coloana fără sfârșit sau Coloana nesfârșită în care este vorba  despre cum tot felul de nepricepuți iî tot repetau lui Brâncuși că celebra Colaana a Infinitului este prea lungă și că artistul ar mai trebui să taie din ea. Nepricepuții apar și în piesa Tatianei Niculescu. Ei nu sunt doar obtuzii funcționari vamali amintiți mai sus, ci și artiștii și criticii canonici, încremeniți în dogme, care, în timpul procesului, au refuzat orice valoare estetică sculpturii Pasărea în văzduh. Încremenite în dogmne și instrucțiuni de partid sunt și autoritățile comuniste de la București care nu au știut cum să îl recupereze pe Brâncuși. La fel sunt și securiștii. Trebuie spus că, asemenea lui Enescu, Eliade, Cioran, Ionescu și atâtea alte mari nume ce și-au desăvârșit creația în exil, și Brâncuși a devenit, la un moment dat,  o afacere de Stat. Faptul este sugerat în scrierea Tatianei Niculescu.

Mai amintesc și că, În urmă cu ceva, un dramaturg și un scriitor de aforisme pe nume Valeriu Butulescu a scris o piesă intitulată Nesfârșitul Brâncuși. Despre care aflu că se joacă la un teatru particular din Brașov.

În mai sus-menționata prefață, Tatiana Niculescu subliniază că incidentul legat de nerecunoscutul statut de operă de artă al Păsării în văzduh a mai avut parte și de alte încercări de transpunere în dramaturgie. Din păcate, ori nefinalizate, ori efemere. Scrierea de acum nu se limitează însă la a reface, mai mult sau mai puțin fidel, incidentul vamal și desfășurarea procesului. Brâncuși contra SUA invită la o dezbatere mai amplă despre modernitate și despre dinamica esteticii, a conceptului de artă, despre deschidere, obtuzitate și rea-voință. Acțiunea piesei nu se petrece doar în incinta biroului vamal sau în aceea a sălii de judecată, alături  sau împotriva lui Brâncuși nu vedem doar avocați, judecători și reprezentanții guvernului SUA. Piesa ne introduce și în mediile artistice non-conformiste din primele două-trei decenii ale secolului trecut,are ca personaje și alte nume celebre precum Ezra Pound ori Marcel Duchamp. Acțiunea se petrece și în anii ’20-30 la Paris,  ca și în anii ’60 la Hobița. Când un urmaș al lui Brâncuși a venit incognito să își cunoască originile.

Scrierea e vie, e dinamică, are replică și un incontestabil simț al scenei. Sper și eu, asemenea Liei Bugnar, că se vor găsi un regizor și un Teatru care să o monteze.

Tatiana Niculescu- BRÂNCUȘI CONTRA SUA. Piesă de teatru;  Editura Humanitas, București, 2026