Motto: „Despre lucrurile pe care oamenii le-au făcut cu pasiune nu se poate scrie fără pasiune.”–Richard Pipes
Două au fost marile iubiri din viața lui Lenin. Prima, definitivă, absolută, non-negociabilă, pentru Revoluție. A iubit Revoluția cum un adolescent se dedică unei passione d’amore, cu toată ființa sa. A subordonat Revoluției totul: prietenii (ruptura cu Iuli Martov), loialități (ruptura cu Gheorghi Plehanov), atașamente ce păreau inoxidabile. A murit crezând în cauza revoluționară, în pofida tuturor semnelor rău-prevestitoare. A doua mare iubire s-a numit Inessa Armand (1874-1920). Pasiunea pentru Revoluție s-a consumat în maelstromul istoriei buimăcitoare a secolului pe care l-a influențat mai puternic decât orice alt personaj politic. Nu știm dacă dragostea pentru Inessa Armand s-a consumat și fizic. Lenin era un pudibond și, în fond, un inhibat. Nu era singurul: venea din specia lui Rahmetov, eroul revoluționar din romanul pedagogic „Ce-i de făcut?” al lui Cernîșevski.
În privința Nadejdei Krupskaia, să spunem că a fost vorba de o solidaritate de idealuri, de devotamentul maniacal al acesteia pentru cel pe care îl socotea geniul Revoluției. Micul lor apartament din Geneva a fost, în anii exilului, centrul unei continue conspirații. Krupskaia a fost, mai presus de orice, ființa în care Vladimir Ilici avea încredere totală, în raport cu care nu avea niciun secret. Micro-cosmosul bolșevic era unul al conjurației, al planurilor secrete, al numelor conspirative și al mesajelor scrise cu „cerneală simpatică”. Amintirile lui Nikolai Valentinov, carte esențială pe subiect, depun mărturie în acest sens. Tot Valentinov vorbește și despre colosala influență a Nadejdei Konstantinovna. Era extrem de primejdios să cazi în dizgrația ei, urmau fulgerele lui Lenin…
Istoricul Bruce Mazlish, autorul unei pătrunzătoare cărți apărută la Basic Books în 1976 și re-editată anul trecut, The Revolutionary Ascetic: Evolution of a Political Type (Transaction Publishers, 2014), considera că revoluționarul ascetic reprezintă un arhetip politic autentic, ilustrat mai ales de figuri precum Cromwell, Robespierre, Lenin și Mao Zedong: „Ascetul revoluționar ideal [este] cineva care și-a identificat narcisismul cu o abstracțiune și care este capabil să evite contratransferurile [psihologic vorbind] către adepții săi și să-i controleze prin intermediul ‘sugestiei’. El este, de asemenea, ‘ascetic’ în sensul uzual al termenului: anume, el se abține de la ‘vin, femei și muzică'” (pp. 28-29, op. cit.). În această cheie, se poate spune, revoluționarul ascetic poate afișa dragoste –spre exemplu– pentru mase, proletariat (etc.), dar capacitatea lui de a stabili relații cordiale cu oameni în carne și oase rămâne limitată. Dacă acceptăm explicația de natură psihoistorică și psihobiografică, atunci relația dintre Vladimir Ilici Lenin și Inessa Armand apare cu atât mai paradoxală și mai fascinantă. Iar dacă mai adăugăm acestei rețete și definiția adeptului fanatic, via Eric Hoffer, adică cel ce nutrește un fel de pasiune arzătoare pentru autorenunțare și care ajunge să-și sacrifice propria viață în numele unei cauze, atunci realizăm de îndată că prezența Inessei Armand în biografia fondatorului bolșevismului reprezintă o excentricitate a firii.
Deși vizibil agasat de subiectul sexualității, Vladimir Ilici și-a expus totuși, în anumite ocazii, teoriile cu privire la relațiile dintre bărbați și femei. A făcut-o, de pildă, și în 1920 (anul morții Inessei), cu Clara Zetkin, atunci când aceasta l-a intervievat asupra „chestiunii femeilor”. Cităm din Lenin: „…Deși nu sunt altceva decât un ascet posac, așa-zisa ‘nouă viață sexuală’ a tinerilor –și uneori a celor în vârstă– îmi pare adesea a fi pur și simplu burgheză, o extensie a bordelurilor burgheze. Acest lucru nu are nimic de-a face cu dragostea liberă așa cum o înțelegem noi, comuniștii. Trebuie să fii la curent [îi spune Clarei Zetkin] cu faimoasa teorie conform căreia, în societățile comuniste, satisfacerea dorințelor sexuale, a dragostei, este la fel de simplă și neimportantă precum a bea un pahar cu apă.” În mod cert, tribunul bolșevic avea o imagine reprimată despre sexualitate. Așa se explică, poate, și reacția lui aspră, după 1917, față de Alexandra Kollontai, care, în opinia sa, întrecuse limitele cuviinței. Însăși relația lui cu Inessa Armand nu poate fi încadrată în ceea ce înțelegem astăzi printr-o relație de amor, cunoscând atât personalitatea lui Lenin, repulsia lui înnăscută pentru orice tip de vulgaritate (cuvintele lui Troțki), cât și relațiile de familie, viața alături de soția lui, Nadejda Krupskaia, sau propriile lui precepte despre sexualitate sintetizate în teoria „paharului cu apă”. Krupskaia a acceptat-o pe Inessa Armand, după toate datele biografice existente, iar cele două au fost singurele femei semnificative din viața liderului bolșevic.
Lucurile nici nu puteau sta foarte diferit de vreme ce arhetipul de inflexibilitate rigoristă pentru Lenin era Robespierre, iar nu Danton. Așa cum amintea recent și Vladimir Tismăneanu, în focul marilor polemici care au urmat sciziunii dintre bolșevici și menșevici din 1903, Troțki îl botezase pe fondatorul bolșevismului, „Maximilien Lenin”. O formulă gratulatorie ironică la care Lenin răspundea numindu-l „Iudușka Troțki”. Ulterior, propaganda stalinistă avea să desfigureze apelativul lui Lenin –inspirat de unul din personajele celebrului roman satiric al lui Mihail Evgrafovici Saltîkov-Șcedrin, „Domnii Golovliov”, poreclit „Iudușka”–, transformând formula satirică în „Iuda-Troțki”… aluzie evidentă la personajul biblic, arhetip al trădătorului.
*
Primele epistole dintre Lenin și Inessa Armand (Inessa Fiodorovna, așa cum apare ea în Enciclopedia Sovietică Bolșevică, fusese născută Inès Stéphane, la Paris, în 1874 [există încă dezacorduri asupra datei de naștere], din tată francez și mamă scoțiană; uneori folosea pseudonimul „Blonina”, alteori pe cel de „Petrova” sau „Petrovna”: de pildă atunci când a apărut la Bruxelles, în 1914, pentru a înfrunta, în numele lui Lenin, Biroul Internaționalei Socialiste. Dar, la moartea ei, Krupskaia însăși i-a scris necrologul în Pravda, spunându-i simplu: Inessa) au apărut public abia în februarie 1939, la patru luni după moartea „Nadiei” Krupskaia, deci mult după decesul lui Vladimir Ilici. Inessa lucrase în trecut la o broșură despre femeile proletare și-i înaintase lui Lenin draftul, în care cerea, printre altele, dreptul la „dragoste liberă”. Ceea ce frapa în răspunsurile lui Lenin era, întâi și întâi, folosirea pronumelui „ty” în loc de „vy”, un indiciu formal, dar remarcabil pentru limba rusă, al tipului de interacțiune dintre cei doi. Mai mult, din cele șase sute de scrisori publicate ale lui Lenin, cu excepția mamei sale, a celor două surori și a soției sale, Nadejda, Inessa a fost singura căreia i s-a adresat cu „ty”. Un indicator de intimitate, cum spuneam, filtrat lingvistic, foarte important în ecuația despre care facem vorbire. Nici Stalin, Zinoviev, Bogdanov, și nici măcar Buharin (copilul iubit al partidului), n-au fost vreodată adresați de mentor cu pronumele de intimitate. N-au beneficiat de acest tratament aparte nici alte femei semnificative: Olga Kameneva (sora lui Troțki și soția lui Lev Kamenev), Alexandra Kollontai, ori Liudmila Stal.
Cartea preferată a ambilor, atât a Inessei, cât și a lui Vladimir Ilici, fusese „Ce-i de făcut?”, de Nikolai Cernîșevski. Când tatăl Inessei s-a stins, aceasta a ajuns la Moscova, în vizită la mătușa ei care preda acolo franceză și muzică. Inessa avea să pătrundă mai apoi, cu drepturi egale, în casa unui textilist rus de origine franceză foarte bogat, Evgheni Armand, cu al cărui băiat se va și căsători mai târziu, la optsprezece ani. Trăind în înalta societate moscovită, Inessa Armand s-a deprins repede cu moravurile liberale din jurul său. Era sfârșit de secol XIX și nimic nu anunța încă transformarea interioară a acestei femei, vorbitoare fluentă de franceză, engleză, germană și rusă, dar și bună pianistă. Toate aceste calități la un loc aveau să-l fascineze mai târziu pe Vladimir Ilici. Cel care se pare că i-a pus însă în mână, pentru prima dată, romanul lui Cernîșevski, a fost cumnatul său, alt membru al familiei Armand, un om cu vederi de stânga. Astfel, Vera Pavlovna, eroina cărții, cu ale ei vise utopice despre „Palatul de Cleștar”, îi va deveni model în viață. Scria chiar Krupskaia, în memoriile sale: „Inessa a fost împinsă spre socialism de perspectiva drepturilor și libertății femeii din Ce-i de făcut„.
Dar fiecare găsește în modele elementele care pot extinde ceea ce exista deja la interior. Inessa a găsit în scrierea lui Cernîșevski drepturile femeii și dragostea liberă, pe când Lenin, conduita liderului de avangardă, conduita generală a lui Rahmetov, cel care, pentru a-și educa voința, se autoflagela dormind pe un pat de cuie. Însă Inessa Armand s-a lăsat fascinată de Lenin și leninism chiar înainte să-l cunoască pe Vladimir Ilici, la doar 25 de ani, în 1904, atunci când a făcut o călătorie în Suedia pentru a studia feminismul cu Ellen Key. Aici a dat peste lucrarea omonimă a lui Lenin (Ce-i de făcut), apărută cu doi ani mai devreme, în 1902, și s-a îndrăgostit pe loc. Până în 1907, avea să se remarce prin diverse activități bolșevice, avea să fie arestată, dar scapă și anul 1910 o găsește fugită la Paris. De precizat că în decembrie 1909, Lenin, Kamenev și Zinoviev, se mutaseră și ei în capitala franceză. La fel și exilul menșevic. Aproape toți socialiștii revoluționari, sub același acoperiș al luminilor. „O adevărată colonie rusă”, cum spune și Bertram Wolfe în studiile sale biografice despre Lenin și Inessa. Întâlnirea devenise inevitabilă!
Așa cum notează și Helen Rappaport în cartea ei, Conspirator: Lenin in Exile (Basic Books, 2010), Internaționala fusese în parte catalizatorul pe baza căruia s-a dezvoltat relația dintre Vladimir Ilici și Inessa. Tot pe atunci, ea a fost aleasă reprezentant bolșevic în Partidul Socialist Francez și a devenit rapid persoană esențială și de încredere în cercul apropiat lui Lenin, cantonat la Paris. Și tot Rappaport sintetizează excelent cum anume o privea mentorul: „Pentru Lenin, Inessa Armand a fost tot ceea ce n-a putut fi Nadejda Krupskaia. Era frumoasă, sofisticată, poliglotă, precum și elegantă și feminină într-un mod instinctual tipic francez… Inessa avea puternice instincte feministe și punea mare preț pe fericirea personală; Nadia [Krupskaia] n-a vorbit niciodată despre nevoile ei personale și învățase de multă vreme să se plece în fața irascibilității lui Lenin. Inessei îi plăcea să gătească pentru oameni, aptitudine care i-a lipsit mereu Nadiei, și era o pianistă minunată, muzica fiind unul din punctele vulnerabile ale lui Lenin și o cale spre trăirile lui atent secretizate. Inessa era neconvențională sexual, acolo unde Nadia era fizic și emoțional reticentă” (p. 210, op. cit.).
Dar să ne întoarcem la firul roșu care leagă ascetul revoluționar de pasiunea sa, una vag ilicită după canonul bolșevic… Încă din 1915, Lenin a fost atras în discuții, cum spuneam, despre dragoste liberă, căsătorie, familie, drepturile femeilor și alte teme care făceau subiectul obsesiei politice speciale a feministei bolșevice Inessa Armand. Și-ar fi dorit poate să scrie o teză de doctorat despre aceste teme, dar s-a oprit la draftul pe care l-am amintit anterior și pe care i l-a trimis spre dezbatere liderului bolșevic. Lenin i-a răspuns sec, lipsit de pasiune, invocând teoria paharului: sexualitatea nu era considerată un subiect marxist serios! Chiar Inessa denotase „incorectitudine politcă” atunci când îi trimisese textul. Pentru ascetul revoluționar, lucrurile erau cât se poate de limpezi: sexualitatea este un concept burghez, deci nefrecventabil, deci exclus! În toate argumentele pe care le întrebuințase în numele cauzei, Inessa ratase tocmai „lupta de clasă”. Singura ieșire logică pentru Lenin, în jargon marxist, din chestiunea „dragostei libere” era căsătoria civilă între adevărați proletari dedicați cauzei (Rappaport, pp. 260-261). Adică tocmai ceea ce avea el, Vladimir Ilici, cu Nadia (Krupskaia)! Tocmai în acest punct mi se pare că se adăpostește marele paradox al relației dintre cei doi: pe de-o parte, atracția absolut firească, instinctuală, pentru o femeie șarmantă, educată, neconvențională, pasională și revoluționară autentică; de cealaltă parte, norma marxistă, extinsă rigid la raporturile dintre bărbat și femeie, „știința” redemptivă și deopotrivă alfabetul după care erau interpretate toate relațiile umane. Pe post de corolar, putem afirma că Lenin a iubit-o pe Inessa, dar a trăit cu Nadia. S-a refuzat pe sine ca om, cu tot ce implică această slăbiciune, dar s-a îmbrățișat, cu toată dragostea lui refulată, ca ascet revoluționar…
Și totuși, Krupskaia a tolerat-o pe Inessa. Ba chiar i-a scris necrologul în Pravda. De ce? Îndrăznesc să speculez că Inessa Armand era pentru amândoi, pentru Vladimiri Ilici și Nadejda, simbolul a tot ceea ce ei n-au putut avea, respectiv fi, vreodată. Îndrăznesc apoi să speculez că Inessa a reprezentat și amintirea acelei flăcări cosmopolite a exilului bolșevic care a pălit foarte repede după ce Revoluția s-a consumat, acasă. Într-un fel, Inessa a fost pentru amândoi o punte către o lume mai puțin apăsătoare. Se prea poate ca Nadia să fi avut obiecții, de-a lungul anilor, privind relația „specială” dintre soțul ei și feminista ruso-franceză. Dar la fel de bine se poate ca Nadia să fi văzut în Inessa șansa femeii într-o lume sumbră dominată de machismul bolșevic. Alexandra Kollontai o simțise pe pielea ei. Prin labirintul întunecat al personalității lui Lenin, Inessa a funcționat ca un „călcâi al lui Ahile” care l-a umanizat. Cert este că, în 1920, atunci când Inessa s-a stins răpusă de holeră, în urma celor doi cai negri ce tractau micul sicriu de zinc, pășeau împreună, profund afectați, Vladimir Ilici și Nadejda Konstantinovna…
Recomandări:
http://www.amazon.com/Lenin-A-Biography-Robert-Service/dp/0674008286
http://www.amazon.com/Stalin-Volume-Paradoxes-Power-1878-1928/dp/1594203792
http://www.amazon.com/Conspirator-Lenin-Exile-Helen-Rappaport/dp/B004I1JQKC
http://www.amazon.com/The-Revolutionary-Ascetic-Evolution-Political/dp/1412852986
Nu putem sti cat de ascet era Lenin in dormitor, iar rusoaica nadejda
era o femeie frumoasa, inessa era cel mult interesanta. Pe de alta parte
lenin construia o societate complet noua si trebuia sa i traseze principalele caracteristici
Inclusiv intrand in viata intima a oamenilor, dar nu cred ca se vedea pe sine
Incadrat in parametrii „omului nou”, comunist pe care l propovaduia
Domnule Marius Stan,
Sincere felicitari pentru surprinderea unor subtilitati de mare rafinament in acest celebru triunghi conjugal. Sa nu ignoram un alt aspect din textura Inessei, era orfana de tata, un detaliu crucial pentru viitoarele ei alegeri sentimentale, nu este de trecut cu vederea nici usurinta cu care mama ei a considerat adoptia solutia salvatoare pentru Inessa. Nevoia obsesiva de afectiune, de modele se explica la fel si derapajele si fixatiile ei sentimentale. Nadia a indurat in tacere – sufletul slav si inepuizabila lui predispozitie spre sinucidere ar spune Dr. Zen (un ascet revolutionar in viata)
In alta ordine de idei, toate Modelele au un “călcâi al lui Ahile”…
PS
Un cadou muzical de la ascetul din Rarau
https://www.youtube.com/watch?v=hsHbXQ_8zxg
Va multumesc pentru cadou, anima fericit acest text.
Interpretarile pe care le oferiti psihismelor celor doua femei sunt plauzibile.
Despre „sufletul rus” (velikaya russkaya dusha) se pot spune cel putin tot atat de multe. Din ce stiu, expresia a aparut prin 1842 ca un compliment literar al criticului Visarion Belinski la adresa lui Gogol. Patrunde mai apoi in vocabularul intelighentiei dupa Razboiul Crimeii, pe fondul unor transformari sociale si politice majore…
Va recomand cartile doamnei Anne Ancelin Schützenberger pentru o aprofundare a conceptului de nevroza transgenerationala, Serge Tisseron sau Tobie Nathan pentru alte nuante pe acest subiect. Toti suntem impregnati cu loialitati invizibile. Straniile maladii repetitive sunt doar rezultatul unor suferinte nedigerate. Nespusul din romanul familial duce la vulnerabilitati aniversare, la cripte si clivaj. Mortile necorespunzatoare ne bantuie daca nu avem un ritual de igiena mentala, ne fixeaza intr-un travaliu de doliu patologic. Abordarea transgenerationala scoate din umbra excesul de identificare, scenariul de viata si zestrea psihologica mostenita – este greu sa te „rascroiesti” cum spune Zen, sa-ti remodelezi structurile mentale mostenite din familie, dar nu este imposibil.
Astept un articol despre „moda adoptiilor” in inalta nomenclatura din Romania – de ce este inca un subiect tabu?
Excellent articol! Un Lenin mai putin cunoscut ca om.
Am intrat si pe linkul care m-a dus la articolul dvs. mai vechi in care faceti si o scurta prezentare a lui Stalin. Amintiti acolo de scrisorile lui Stalin catre Molotov. As citi cu interes un text despre aceste scrisori.
Va multumesc. In masura timpului disponibil, tema sugerata de dvs ar putea fi abordata, la un moment dat, intr-un articol separat. Intre timp, va recomand calduros volumul lui Stephen Kotkin (Stalin: Paradoxes of Power) despre care a scris recent si profesorul Tismaneanu.
M.S., V.I.L. era si el un om, cu iubiri sentimentale si conceptii sexuale normale in epoca sa, din punct de vedere al puritanismului, familismului sau heterosexualismului, tot atat de „exotice” pentru epoca actuala pe cat de exotice ar fi, la propriu de aceasta data, cele de acum fata de cele de atunci. Cred ca textul despre viata intima a lui L. si conceptiile sale despre alegerile si conceptiile pe aceasta dimensiune privata a omenescului, in general vorbind, poate fi gustat pana la limita de la care grilele politice de prezentare nu sunt un mecanism de manipulare in favoarea unor anumite atitudini si comportamente sentimentale si sexuale.
Domnule Marius Stan, va multumesc si eu. Mai am o rugaminte.
In articol spuneti asa: „De precizat că în decembrie 1909, Lenin, Kamenev și Zinoviev, se mutaseră și ei în capitala franceză. La fel și exilul menșevic. Aproape toți socialiștii revoluționari, sub același acoperiș al luminilor. “O adevărată colonie rusă”.
– Din ce surse se sustineau in strainatate? Dvs. dati crezare afirmatiilor ca bolsebicii se sustineau din jafurile organizate de Stalin in Rusia? Dupa inceperea PRM, e stiut ca se sustineau din fondurile puse la dispozitie de serviciile secrete germane. Dar inainte de PRM?
– Inca o intrebare: e credibila afirmatia ca Lenin, dupa mama era evreu, iar dupa tata german? Cunoasteti un arbore genealogic credibil al lui Lenin?
Bunica din spre mama era din parinti germani iar bunicul din spre mama avea mama suedeza si tatal evreu. Bunicii din spre tata: mama calmaca si tatal rus. Cam asa stiu eu.
Personalitatie istorice se judeca dupa roul lor in istorie si opera lor. A le explica prin prisma personaitatii umane este considerata conraproductiva in special cand „rolul si opera” sunt controversate, atribuirea de negativitate rolului si operei pe seama personalitatii, „explica”, negativitatea operei ca o excrescenta a unei personaiati accentuate, „personlaizeaza” negativitatea operei facand-o a aparea ca un accident istoric. Ar fi simplist sa vorbim prin exagerarea (intentionata) despre turnura bolsevica a revoutiei ruse in relatie cu disarmonia unei persoane. Revolutia rusa a avut temeiuri intr-un curent de gandire europeana si in conditiie specifice din Rusia in contextul I RM.
Otros amores