V-ați gândit vreodată cum știm dacă o inițiativă publică sau un program finanțat de stat chiar își atinge obiectivele pe care și le propune? De unde știm că o politică publică sau un program social chiar face ceea ce își propune să facă? Teoretic, facem asta prin două moduri: analiza de politică publică și evaluarea de programe. Aceste două moduri sunt foarte similare și complementare. Una evaluează politici publice la un nivel mai abstract, iar alta la un nivel mai operațional. Una are un cadru mai larg, societal, cealaltă are un cadru mai îngust, operațional și concret legat de un program anume.
România însă nu are o lungă tradiție în niciuna dintre cele două metode de evaluare a politicilor și programelor publice. Asta este unul dintre aspectele fundamentale care diferențiază calitatea guvernării din România comparat cu suratele ei mai dezvoltate din occident. Occidentul se bazează din ce în ce mai mult pe „data-driven policy making”, pe când la noi încă facem politici publice și chiar programe bazate mai degrabă pe intuiție, idiosincrazie și oportunism electoral.
Cu toate acestea, în România se află în continuă creștere o industrie de evaluare a programelor și de analiză de politică publică. Aceasta a apărut și se dezvoltă în principal datorită condițiilor de evaluare cerute de Comisia Europeană și alți donatori internaționali pentru fondurile structurale și de coeziune. Cu toate acestea, există dubii serioase cu privire la calitatea, utilitatea și relevanța marii majorități a acestor evaluări, care deseori nu sunt altceva decât analize strict descriptive despre ce se întâmplă, ce s-a făcut și ce nu s-a făcut. Rareori poți vedea o metodologie de evaluare a unui program sau politică publică care să măsoare coerent și plauzibil relații cauzale. Să poată identifica și distinge relații și mecanisme cauzale care să ne permită să spunem cu un grad variabil de certitudine că programul sau proiectul în cauză este responsabil, este cauza rezultatelor pe care le putem observa.
De ce? Pentru că domeniul politicilor și programelor publice din România suferă de o serie de patologii structurale care elimină stimulentele și uneori fac imposibilă analiza și evaluarea coerentă, structurată și utilă. Aceste patologii sunt atât produsul intenționat al deciziilor decidenților care formulează politicile publice cât și efecte secundare nefaste ale unor inițiative care urmăreau îmbunătățirea sistemului.
Patologiile politice ale evaluării politicilor publice din România
O primă categorie de patologii este produsul decidenților politici români, care fac imposibilă orice analiză sau evaluare coerentă și sistematică a legislației și politicilor publice pe care decid să le adopte. Fie că vorbim de legislativ sau de executiv, marea majoritate a legislației și politicilor publice sunt gândite și motivate în așa fel încât să nu poată fi evaluate în mod obiectiv. Asta îi scutește pe inițiatori de justificarea concretă și sistematică a inițiativelor pe care le adoptă și îi ajută să evite orice tragere la răspundere. Dacă gândim și motivăm legislație sau politici publice în așa fel încât să nu poată fi evaluate obiectiv, atunci nu poți fi criticat sau tras la răspundere pentru neîndeplinirea celor asumate.
Obiectivele de politică publică: Nemăsurabile, neverificabile
În lumea ideală, statul român ar trebui să producă legislație și politici publice care să aibă specificate, încă de la început, obiective măsurabile și termene estimate până la care ar trebui să ne așteptăm să fie realizate. De exemplu, de ce vrem subvenționarea navetei elevilor? Ce vrem să obținem, ca rezultat social sau educațional prin subvenționarea navetei elevilor? Și în ce perioadă de timp am vrea să ajungem la aceste rezultate? Care sunt obiectivele măsurabile pe care le avem? Un astfel de obiectiv ar putea fi legat de abandonul școlar. Subvenționăm complet naveta elevilor pentru că suspectăm, pe baza datelor obținute dintr-un chestionar distribuit elevilor, că lipsa banilor pentru navetă duce la abandon școlar. Astfel, subvenționăm complet naveta școlară a elevilor pentru că am vrea ca în 5 ani să reducem abandonul școlar cu 15%. Acesta este un obiectiv măsurabil atât în ceea ce privește rezultatul cât și perioada de timp în care am vrea să îl atingem (15% în 5 ani).
Analiza și evaluarea unor politici sau programe publice devine posibilă doar din momentul în care avem pre-specificate aceste obiective măsurabile. Acestea sunt posibile doar din momentul în care ne este clar ce vrem, de ce adoptăm o anumită măsură sau introducem un anumit program. Când ne este clar ce vrem să atingem printr-o anumită măsură, putem să măsurăm relativ obiectiv dacă ne-am atins țintele pentru care am introdus programul sau am adoptat politica publică.
Asta este cazul ideal, de care statul român este foarte, foarte departe. Majoritatea legislației dezbătute în Parlament și marea majoritate a politicilor publice ce sunt produse în ministere nu au specificate obiective măsurabile. Nu spunem de ce vrem să adoptăm o anumită măsură, iar asta nu ne permite să vedem dacă măsura are vreun efect, dacă ajută sau nu pe cineva și cum. Dacă costul depășește beneficiile și dacă merită să mai fie menținută. În absența impunerii unei obligații privind specificarea unor obiective măsurabile prin legislația de tehnică legislativă, statul român va continua să adopte măsuri despre care nu știm pentru cine sunt, ce vor, de ce au fost adoptate și cum să le măsurăm eficiența și eficacitatea.
Analiza de impact: nedorită și producătoare de frică
Un alt element important care lipsește în procesul de formulare a legislației și a politicilor publice este legat de analiza de impact. Cu excepția unor proiecte cu finanțare europeană și a unor mari investiții în infrastructură, decidenții români evită să evalueze impactul potențial al inițiativelor pe care le propun.
În perioada în care încă lucram în legislativ, una dintre principalele mele inițiative a fost legată de construirea unui cadru de analiză și evaluare a inițiativelor legislative depuse de parlamentari. În cadrul legislativului ar fi urmat să fie creată o unitate administrativă care ar fi avut drept scop doar evaluarea și analiza inițiativelor legislative, a impactului lor potențial conform obiectivelor asumate. Dacă ar fi fost implementată, toate inițiativele ar fi primit pe lângă avizul de la Consiliul Legislativ și un aviz legat de impactul economic și social potențial, plecând de la starea economiei și de la obiectivele asumate de inițiator. Cât o să ne coste inițiativa în următorul deceniu? Care sunt beneficiile economice sau sociale potențiale? Face sens să adoptăm inițiativa din perspectiva cost-beneficiu?
În absența unei evaluări ex-ante obiectivă și nepartizană din partea unei instituții specializate, dezbaterea politică pe marginea oricărei inițiative va fi lipsită de substanță, bazată pe speculații și retorică electorală. Fără date și analize, dezbaterea parlamentară pe marginea oricărei inițiative sau proiect de lege devine cel mult un dialog al surzilor, fără să putem evalua dacă una sau cealaltă dintre părți are dreptate.
Patologiile administrative ale evaluării programelor din România
O a doua categorie de patologii este atât unor măsuri care se doreau bine intenționate cât și a unei lipse de competențe de pe piața evaluării de programe din România. Pe de o parte, dorința de a avea indicatori obiectivi a dus la situația absolut absurdă în care contractele de evaluare a programelor și proiectelor se face în mare măsură în funcție de cât de multe metode/instrumente de evaluare sunt utilizate/folosite. Fără a ține cont de orice raționament și logică de evaluare pentru a stabili orice relații de cauzalitate, standardele de acordare a contractelor de evaluare a programelor efectiv stimulează inflația cantitativă a metodelor utilizate fără a ține cont de calitatea evaluării.
O ofertă cu 10 metode/instrumente de măsurare are șanse semnificativ mai ridicate de succes decât una cu 5 metode/instrumente, chiar dacă cea din urmă este mult mai adecvată pentru măsurarea proiectului sau programului în discuție. Limitarea la evaluarea cât mai obiectivă a ofertelor duce la situații ridicole în care folosim o infinitate de instrumente de măsurare și evaluare care nu ne ajută, nu ne spun nimic despre ce a reușit să realizeze un proiect sau program. Ele există doar pentru că criteriile de evaluare a ofertelor stimulează o inflație irațională și toxică de instrumente descriptive de evaluare.
Așadar, nu este de mirare că majoritatea evaluărilor care ajung să vadă lumina zilei sunt incoerente din punct de vedere epistemologic și metodologic. Nu ne spun mare lucru despre relațiile cauzale care ne-ar interesa și deseori sunt efectiv maldăre de maculatură descriptivă. Fără un design al cercetării care să aibă sens științific și evaluativ, nu facem decât să producem evaluări care ne spun prea puțin despre ce ne interesează și să cheltuim ineficient banii europeni și naționali.
Pe de altă parte, avem și o problemă fundamentală legată de lipsa de evaluatori și analiști cu competențe și înțelegerea adecvată a metodologiilor de evaluare. Companiile care fac evaluare de programe – m-as hazarda să afirm că problema e extrem de vizibilă inclusiv la Big4 – găsesc personal cu competențe analitice adecvate extrem de greu într-un context intern în care universitățile nu oferă competențe analitice și de gândire critică adecvate nevoilor. Deci calitatea inferioară a evaluărilor și analizelor de politică publică din spațiul românesc este și produsul efectivei lipse de personal calificat.
Această lipsă a competențelor duce și la concentrare pe instrumente calitative, care au propriile lor limitări și tind să ne ofere mai degrabă date și o înțelegere descriptivă, nu cauzală despre natura și rezultatele proiectelor și programelor pe care le evaluăm.
Lipsa competențelor face imposibilă adoptarea celor mai avansate metode de evaluare din Occident. Nu permite adoptarea și implementarea în România a unor metodologii care definesc Revoluția Credibilității din științele sociale occidentale, în special metodele experimentale. Dar limitează și posibilitatea adoptării unor metode calitative de top, precum process tracing.
Ce se poate face?
Putem să facem cel puțin două lucruri. În primul rând, putem ajusta cadrul normativ pentru a trata o parte din patologiile politice și administrative. În ceea ce privește procesul legislativ, o schimbare a legislației de tehnică legislativă în direcția stabilirii mai clare a necesității pre-specificării unor obiective concrete și măsurabile pentru orice inițiativă legislativă ar permite o analiză a efectelor diverselor legi și inițiative mult mai ușor și coerent. În ceea ce privește evaluarea programelor și proiectelor, este necesară renunțarea la evaluarea strict cantitativă a numărului de instrumente/metode folosite în evaluare și concentrarea pe coerența, validitatea științifică și utilitatea design-ului cercetării/evaluării.
În ceea ce privește lipsa de competențe de pe piața muncii, companiile au două opțiuni: (1) încheie parteneriate cu universitățile și își pregătesc viitorii angajați încă de pe băncile școlii, posibil prin proiecte practice de tip capstone; (2) adoptă o strategie de pregătire la locul de muncă, în care să le ofere sau să le impună noilor angajați cursuri de perfecționare în metodele uzitate de companie într-o anumită perioadă de timp. Statul poate stimula aceste strategii prin stimulente fiscale.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ne gasim sau ne regasim , ca natie , intr-un model de exceptionalitate atins , mereu si mereu, de formula politica a aplicarii tuturor deciziilor conform zicerii Vorba-i vorba , fapta-i fapta , una-i una ,alta-i alta . Si cum „nu ne doare gura” vom zice si vom arata ,de fiesce data, exceptionalitatea vorbelor noastre nicicind transpuse in fapte . Mesterul Manole inca darima noaptea ce incearca sa faca ziua .Stim ce trebuie sa facem, stim cum trebuie sa facem ,dar plictisiti , de atita stiinta a treburilor ,ne oprim la jumatatea lucrului bine facut (oare ce ne-o fi venit sa aducem in discutie aceasta zicere ) si ne impiedicam ,mereu, ca ala de ii zice lumea ”la mal ”. Stim si ca doctoratele sunt in mare parte plagiate, stim si ca asocierea intre Universitati si Angajatori ar fi parte a unui proces benefic , stim si ca obiectivele asumate ar fi bine sa fie realizate ,stim si cum cuvintul dat ar trebui respectat , stim si ca suntem cei mai competitivi din intreg Mapamondul , nu ca ne-ar pasa noua de asta . Stim si ca promisiunile sunt doar valabile la TV ca vorba aia „ Promettre c’est noble”, stim si ca vaccinul este doar o „ gogoasa” (unii dintre noi ) , stim si cum„ gura bate fundul ” asa ca minati in lume doar de dorinta de a pasa vina sau de a spune cum altul este vinovat de neputiinta nostra , nu avem ce face si „cum am fost asa raminem ” bucurosi nevoie mare sa le ducem pe toate, fara a misca un deget ”spre a fi si noi in rindul lumii ,aia de viseaza unii ca ar fi civilizata .Cum sacul isi gaseste mereu peticul tot asa si noi , de dimineata pina tirziu in noapte , cirpim la nesfirsit sandramaua doar, doar, sa nu vina vintul al mare sa o ia cu el .Cum la noi „gura lumii ii sloboda ” nu avem ce face si minati de bunavointa asteptam sa ne scoata altii din incurcatura , doar nu o sa ne bagam singuri , unii pe altii , in bucluce (oare asa o fi cuvintul )ca vorba aceea : romanasi am fost ,de o viata intreaga , indiferent cum ne-a nascut muma nostra .Ce competente , ce logica , ce experienta , ce obiective , ce exceptionalism , nu ne trebuie , ne ajunge, la toti ,mindria nostra de veacuri doara suntem urmasii lui Dracula (cita invidie poate avea omenirea ca dracul cel tepar este al nostru si nu al lor ) ca sa nu mai vorbim de cei ai Romei fara de care nici Roma ,cit ii ea de mareata ,nu ajungea nici la degetul cel mic al lui Burebista . Cum ne sucim ,cum ne invirtim , nimic nu putem face pina la capat (ca dracu stie unde o fi capatul ala ) dar asta nu inseamna ca suntem „la coada cozii ”ba din contra, asa ne aratam noi maretia .Hai ca am glumit destul .Este limpede „ca lumina zilei ”cum, acusica, lucrurile se schimba in totalitate .Avem, dragi confrati si naș Floreo ,un PNNR ce ne va duce „la pastele cailor ” bunastarea mult visata .Auzi trasnaie la UE !? Banii nu mai pot fi furati !Oare asa sa fie sau gasim noi si de aceasta data remediul ? Si daca nu il gasim, nu conteza , tot la noi in buzunare o sa fie banul ca doara nu o sa ratam afacerea cu granturile alea de vin moca (dar nu cafeaua ) din tari straine .Cu cit mai multi cu atit mai bine ca doara avem si noi nevoile nostre de cumetrie .Oare fi-vom tot noi si de data asta sau …… „crai Cripto inima ascunsa” va ne va lasa fara pitule in portofel .
„Putem să facem cel puțin două lucruri…” cine noi ? Noi suntem reprezentati de politicieni, ei sunt cei care pot face ceva iar daca vorbim de „patologii” trebuie sa discutam de boli si cum pot fi ele vindecate.
Ne cam mirăm singuri de propria incompetenţă. Dar această incompetenţă este oarecum obiectivă:
– România şi românii nu au avut timpul fizic necesar să asimileze la nivel profund mecanismele democratice. Altora le-au trebuit sute de ani de convulsii sociale, războaie civile, revoluţii, etc pentru ca în final să găsească metodele cele mai bune de autoguvernanţă.
– Da, statul român este prea politizat( ba chiar mafiotizat), iar asta este o etapă intermediară relativ obiectivă.
– Instituţiile statului sunt slabe, neprofesionalizate şi iresponsabile. Dar poate aşa se vrea de factorul politic, deşi ar trebui să existe un primat instituţional asupra politicului.
– „Societatea civilă” este şi ea slabă şi lipsită de resurse financiare. TOATE ONG-urile umblă după finanţari de la stat( ălea care sunt de „utilitate publică(??!)”), ceea este cam un non-sens.
E grea democraţia, nu-i aşa?
Pe vremuri exista Frontul Unităţii Socialiste (din 1980, Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste). Putem spune şi cine era tartorul cel mare care aproba finanţarea şi controla toate ONG-urile existente atunci în România? Cumva Nicolae Ceauşescu? S-a schimbat ceva de atunci şi noi nu am sesizat?
Este absolut normal ca ONG-urile sa ia finantari de la stat, cel putin din motivul ca ele raspund mult mai bine si mai usor unor cerinte punctuale decat statul. Sunt multe lucruri pe care aceste ONG-uri le fac pentru societate.
Dar nu toate ONG-urile iau bani de la stat! Unele chiar isi refuza acest lucru, altele sunt active in special pe plan international, cu putin legatura cu statul roman.
Desigur, sunt si ONG-uri care au alte obiective sau un comportament inadecvat, sa sa spun asa. Dar acest lucru este valabil pentru absolut orice structura, spre pilda nu toti cetatenii sunt cetateni model :-). Nu exista padure fara uscaturi, dar toti avem nevoie de padure si nu ne trece prin cap sa scapam de ea din cauza uscaturilor. :-).
„Este absolut normal ca ONG-urile sa ia finantari de la stat, cel putin din motivul ca ele raspund mult mai bine si mai usor unor cerinte punctuale decat statul.”
Așa e. Drept urmare, ONG-ul lui Peter Daszak a primit câteva sute de milioane de dolari finanțare de la statul american. Cu care a finanțat cercetări pe care statul american nu avea voie prin lege să le finanțeze.
Cred ca trăiți intr-un turn de fildeș. Data driven policy making nu exista nicăieri pe glob. Peste tot deciziile politice se fac pentru și sub influența unuii grup de interese.
Lenin ar fi putut spune mult mai simplu despre acţiunile grupurilor de interese: „Hai să îi zicem „lobby”, tovaraşi, iar imperialismul bolşevic să se numească revoluţie mondială!” :)))
Nu doresc sa ,,combat” opinia autorului, ea avind un caracter formal si (intrucitva) util, in conditiile lipsei oricaror elemente si instrumente de realizare si evaluare obiectiva a politicilor si programelor publice din Romania.
In 2004, de Ziua Republicii, Gabriel Liiceanu spunea la postul TVR urmatoarele: ,,O tara nu este bogata prin bogatiile solului si subsolului, ci prin capacitatea de a construi un ,,proiect national” si a mobiliza populatia la realizarea lui”!
1.Prima concluzie asupra politicilor si programelor publice sugerata (de ,, filosoful social”) acum aproape doua decenii, este ca ele trebuie sa sustina devenirea ,,istorica” nationala, iesind din cadrul static, pasiv in care Romania balteste de 3 decenii!
Este vorba de schimbarea pe care o sufera nu doar intreaga Europa, care in Romania este inexistenta in conditiile modelul economic actual – bugetar, anual, pasiv, cu incasari si distribuire a banilor din taxe si impozite catre ,,consumatorii bugetari” care nu impune obligatia e a da socoteala pentru rezultate. Acesta model nu induce schimbarile pe care in mod formal le ,,formuleaza” programele si politicile publice, deoarece n-are instrumente care sa urmareasca si evalueze altceva decit echilibrul bugetar. Romania nefiind agrenata tehnic si operational in nici o schimbare ASUMATA POLITIC SI ECONOMIC, ele n-au cum sa produca nimic altceva decit consumul sumelor repartizate in acest scop din Buget plus a ceva bani de la UE.
Fara o politica si programatica nationala de schimbare economica-sociala, nu pot exista nici un fel de obiective de urmarit, realizat, evaluat…
2.Fara o ,,programatica a schimbarii” nu poate exista nici viziunea sistemica asupra raportului dintre componentele politice, economice si sociale ale schimbarii, astfel ca politicile si programele publice ramin separate si ,,inguste” ,vizind doar cite un segment al domeniului educatiei, ca de pilda in cazul exemplului dat de autor!
Impactul unei masuri punctuale ca a transportului elevilor la scoala, este neevaluabil ca avind efect pozitiv asupra abandonului scolar, deoarece acesta are o multitudine de cauze de natura materiala si educativa, incepind de la valoarea programelor scolare, calitatea personalului didactic, starea financiara-materiala precara a populatiei, infrastructura materiala si educativa slab ,,calitativa”, oferta de locuri de munca bune numai la stat (,,contra a 20 de mii de Euro” mita), alternativa salar minim pe economie si capsunarit in Vest, etc!
3.Politicile si programele publice au suport material-financiar absolut insuficient pentru ca sa aiba durabilitate in timp, incit treptat toate cauzele generatoare de nefunctionalitate si neperformanta a unui anumit domeniu sa poata fi eliminate la un moment dat.
Data fiind lipsa ,,proiectului national” – de evolutie/schimbare pozitiva generala a tarii, perpetuarea viziunii statice ,,bugetara” asupra dezvoltarii economice (care face nesustenabile politicile si programele publice de ansamblu), abordarea haotica, punctuala a masurilor din lipsa perceptiei sistemice asupra ,,intregului” (politic, economic si social) national a carui devenire nu este macar schitata ca obiective – nu poate fi construit un CADRU NORMATIV de lucru.
Elementele obiective (de orice gen) care sa constituie baza tehnica de constructie a politicilor si proiectelor publice fiind inexistente, nu aveau cum sa apara evaluatori, analisti, competete ori metodologii de lucru.De aici, orice incercare de a pune baze tehnice sau criterii de performanta politicilor si programelor publice constituie un non-sens stiintific.
4.Unica solutie, este evaluarea si promovarea in economie a unui proiect de tara care sa satisfaca financiar si ca sens evolutiv neajunsurile schitate, avind ca parte ,,anexa” o schita a unei noi stiinte economice” a dezvoltarii economice rapide, axate pe un model economic ACTIV care impune ,,societatii economice romanesti” o dezvoltare industriala maximala, catre 5 la suta anual.
Un astfel de proiect realizeaza ceeace programatorii si evaluatorii politicilor publice nu pot face niciodata – respectiv initierea unui ,,proces de tractare” a domeniilor economice si bugetare catre o dezvoltare pozitiva generala, coerenta, accelerata, asigurind metodele, tehnicile si instrumentele necesare iesirii din actuala ,,stagnare in proiectul” actual pasiv (general) – caruia autorul articolului cauta sa-i aduca imposibile imbunatatiri privitoare la politicile si programatica publica…
„In 2004, de Ziua Republicii, Gabriel Liiceanu spunea la postul TVR urmatoarele: ,,O tara nu este bogata prin bogatiile solului si subsolului, ci prin capacitatea de a construi un ,,proiect national” si a mobiliza populatia la realizarea lui”!”
– afirmatiile de fata ale domnului Liiceanu (presupunand ca citarea Dumneavoastra este corecta) mie imi aduc aminte mai degraba de formularile mesianice lui Cioran din „Schimbarea la fata…”. Nu vi se pare batator la ochi si, din punct de vedere al unei democratii liberale, ingrijorator ca un intelectual roman precum Liiceanu gaseste nimerit sa „mobilizeze populatia” pentru nu-stiu-ce proiect national iluzoriu? Mentalitatea asta de stare de asediu sau de razboi, sa se incoloneze toti pentru ceva „national”, in care indivizii si individualitatea incurca mai degraba decat face bine nu are multe in comun cu felul in care colectivitatile occidentale si-au construit progresul.
Analiza pertinenta. O sa avem a abordare resoonabila din partea decidentilor politici si din admin.publice cand o zbura porcul ! In 30 de ani in Ro au fost cheltuiti mii de miliarde de lei fara rezultate economice, sociale, de mediu si nici nu au fost recuperati. Inclusiv prin proiecte europene si ale BM. Asa au aparut marile averi ale multora, stiuti si mai putin stiuti.
Cam greu sa ai o administratie si decidenti politici responsabili, peste tot in lume. Nici in SUA, nici in UE nu zboara porcii cu covrigi in coada :-).
Problema nu este cum sa ai decidenti si administratori morali si responsabili, cu cum sa ai un sistem care sa determine decidentii imorali si iresponsabili sa ia decizii in interesul public.
Pana acum, singura solutia s-a dovedit a fi un stat capitalist liberal. Romania mai are pana acolo, este inca in tranzitie.
Stimate,
Lucifer,
1.Exista in istorie doua tipuri de societati, unele care evolueaza si altele stagnante in genere.Sub raport politic Romania a imbratisat democratia imediat dupa 89, dar aceasta n-are legatura cu timpul ,,istoric” (fizic) cum spuneti dvs.Lucrurile anormale precum dictaturile dispar si sint uitate a doua zi dupa caderea dictatorului, starea normala a omului fiind libertatea…
Cu economia insa este cu totul altceva!Numai societatile in care elita intelectuala, publicatiile stiintifice si culturale si LIDERII POLITICI au ca ,,obiect al muncii” starea sociala si devenirea societatii prin progres economic sint cele care evolueaza: vezi Ungaria sau Polonia!Este adevarat, ca aceasta iesire stiintifica trebuie sa depaseasca formalismul si punctualul economic, spre a se atinge si situa in ideologicul economic.Adica in viziunea sistemica si activa asupra economiei, a rolului asumarii politice a dezvoltarii ca obiectiv al guvernarii, in politicile publice concrete si operationale de dezvoltare durabila, industriala, ca iesirea din teritoriul izolat analitic al fiecarui domeniu, spre o viziune si cuprindere intr-un proces national de dezvoltare.
Ori acest lucru este inexistent in literatura economica de azi, lucrarile majore economice s-au ,,terminat” odata cu ,,Incotro se indreapta tarile postcomuniste?” (D. Daianu, 2000), , ,,Reindustrializarea Romaniei – Politici si Strategii” (2010. L. Voinea), Curs de ,,Economie Institutionala” C. Marinescu, 2006?), ,,Romania Europeana” (A. Nastase, 2007, ,,A. Smith-ul ideologiei economice romanesti”) si cam atit.Fara indoiala ca exista alte numeroase lucrari economice romanesti, dar ele nu sint ,,croite” ca directii si ,,seminte” ale unei ideologii concrete a dezvoltarii economice rapide – ceruta de tranzitia la dezvoltare a unei tari inapoiate industrial si social.
2.Institutiile sint slabe, neprofesionalizate si neresponsabile?Cum ar putea fi altfel, daca singurul ,,obiectiv national” al Romaniei este stagnarea economica si sociala, deoarece POLITICUL si ELITA INTELECTUALA n-au propus de trei decenii un program de dezvoltare economica-industriala rapida, care sa stabileasca indatoriri si raspunderi pentru institutii, pentru partide si guverne?
In actuala stagnare generala, institutiile sint cit se poate de functionale: ,,produsul” lor – fara un proiect de tara – fiind stagnarea si pastrarea stat-qou-lui a doua partide mari PSD si PNL de a alterna la guvernare, dupa ce catastrofa economica produsa de fiecare la 4 ani, impune schimbarea politica (intre ele)!Institutiile alunga sau tin la granita investitorii industriali, blocheaza pe cei autohtoni si utilizarea banilor UE, deoarece fara a fi stimulate si constrinse sa produca dezvoltare aceasta este functia lor naturala, postcomunista…
A auzit cineva sau profeseaza Romania cerintele si implementarea ,,noul institutionalism” al dezvoltarii generale?Cu siguranta ca nu, deoarece de acesta nu se intereseaza cercetarea economica, nici elita economica si liberala nationala,Si cu atit mai putin liderii politici, straini de orice ,,cultura economica a dezvoltarii” – deoarece ea NU exista in Romania!Asia emergenta si ,,tigrii asiatici” sint prea departe si fac ,,economiea dezvoltarii” intr-o limba pe care nimeni nu se oboseste sa o cunoasca si ,,traduca” si in economia romaneasca.