Din 2007 încoace s-a vorbit cu ardoare și pe bază de proiecte asumate politic de descentralizarea rețelei învățământului preuniversitar de stat din România. E adevărat – dacă aceasta a fost intenția de fundal – că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană școlile și liceele private au explodat numeric în țara noastră, însă nici pe departe la nivelul necesar pentru a acoperi cerințele educaționale de masă. Pricina constă în lipsa unui nivel de trai suficient de ridicat pentru populația de rând a României (himera middle-class-ului urbanizat ca proiect de țară) pentru ca această să-și permită a achiziționa servicii educaționale contra cost pentru minorii români în curs de educare formală. Învățământul privat preuniversitar din România cunoaște câteva exemple excepțional de pozitive în materie de calitate și peformanță, dar peisajul calitativ îl reproduce pe cel al învățământului universitar privat, care, spre deosebire de societățile dezvoltate, lasă încă de dorit sub raportul valorii, reușitelor și prestigiului general. În 2014 centrele contabile de județ/sector, considerate nuclee financiare, deși tot instituții educaționale erau de fapt, în subordinea cărora se aflau zeci de școli și licee, au fost desființate, unitățile de învățământ începând să beneficieze de finanțare și contabilitate în regim propriu. Dacă acest fenomen salutar a avut succes la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare ale României, excluzând orașele cu peste 50,000 de locuitori, rămâne de văzut într-un studiu științific, cu date și măsurători clare, dedicat special subiectului. Începând cu anul 2018, plata salariilor cadrelor didactice, a celor didactic auxiliare și a celor nedidactice a trecut din răspunderea primăriilor de localitate/sector în cea a Ministerului Educației. Dacă acest fenomen poartă denumirea de descentralizare sau nu, nemaivorbind de eficiență, lăsăm judecata de valoare pe seama fiecărui beneficiar al educației de stat românești.
În mod netăgăduit, a discuta în termeni de descentralizare bugetară sună a exagerare dusă la extrem. Indiferent că școlile au buget propriu și se bucură de autonomie financiar-contabilă pe hârtie, banii provin și se distribuie ierarhic, sub un control riguros de stat, prin decizie politică: fie dinspre Ministerul Educației înspre unitățile de învățământ, unde majoritatea zdrobitoare a sumelor alocate capătă forma de salarii, fie dinspre primării înspre aceleași școli, dacă este vorba de investiții și îmbunătățiri ale bazei materiale școlare. Întrebarea care se poate pune, just și binevenit, sună astfel: de ce nu mai plătesc primăriile salariile personalului din școală? Care a fost cauza mutării poverii bugetare dinspre factorul local înspre cel național, centralizat cât se poate de clar în București? Poate pentru că mai mult de 90% din comunele României nu pot supraviețui financiar fără asistența financiară a guvernului României s-a luat decizia înțeleaptă, având în vedere neputința factorului local de a aduna suficient din taxe și impozite (sărăcie, evaziune fiscală, taxare scăzută, proasta folosire a bugetelor locale, inclusiv pe filiera spornică a corupției etc.), de a plasa răspunderea salariilor personalului bugetar de învățământ în sarcina unei instituții cu greutate aflate tocmai în capitala țării. Au fost multe situații, unele amintite în presă, altele mai puțin, în care ori întârziau salariile, ori rămâneau blocate în conturile primăriei zile la rând, fructificându-se sub diferite forme. Drept urmare, descentralizarea administrativă cu bani de la centru sună la fel de verosimil ca independența de a merge la cumpărături a unui adolescent care-și drămuiește banii de buzunar primiți de la părinți. Cel puțin tânărul de cincisprezece ani nu are obligația de a veni cu tabelul contabil la zi în care cheltuielile și încasările apar drămuite cu atenție aritmetică.
Dar descentralizarea pe latura didactico-pedagogică? Nici aici peisajul nu stă altfel decât într-un stat absolutist, despre care nu garantăm că este, pe deasupra, luminat. În teorie, sistemul s-a europenizat. Am fost la cursuri plătite de UE și ne-am deșteptat. Am învățat că în Finlanda elevii își lasă ghetele de iarnă la intrarea în școală și schiurile în rastel. Am aflat că în Danemarca numărul de angajați de sex masculin din creșe și grădinițe de stat care lucrează cu cei mici este egal cu cel feminin. Am descoperit că se poate mânca sănătos la cantinele școlare din alte state. Uriași blonzi și blânzi cu ochii albaștri sunt o prezență reconfortantă pentru copiii scandinavi. Digitalizarea a crescut controlul administrativ, dar aceasta este favorabilă centralizării. Acum nu mai realizăm sute de raportări și situații într-un an școlar doar pe hârtie, când apăsăm din greu pe butonul de print, ci și digital. Suntem posesorii unei duble birocratizări, ceea ce nu poate fi decât splendid și colosal de util. Ce contează că nu există lună fără două ordine de ministru și patru regulamente noi, unele din registrul lui Alfred Jarry? Dacă vrei să rezolvi o problemă administrativă în România și ești guvernant, soluția la îndemână este să emiți firmane și hotărâri, nu să rezolvi irezolvabilul (eventual exprimat ca nemulțumire colectivă și îmbufnare individuală), chestiune care ar necesita nu doar funcționarea legilor deja existente, ci și cunoașterea adecvată a ceea ce are loc la firul ierbii, în clasele și pe holurile școlilor românești. Această ultimă situație implică efort, inteligență, know-how, experți adevărați, nu doar stăpâni din pix sau despoți de cerneală omologați pe lângă o clădire cu nume de partid politic. Inspectoratele sunt relee ministeriale, centre de colectare a unei imense cantități de informație seacă, brută, neprelucrată, pe care nu știm s-o folosim sau nu dorim s-o înțelegem, căci de la școală în sus avem partidele, nu statul ca administrație, nu funcționari pricepuți și onești, ci oameni de paie, centralizați pe linie de rudenie, prietenie și alte inomabile ,,legături primejdioase”, în jurul unui partid politic sau altul. Hibridizarea dintre un ,,comisar politic” mărunt și o legislație stufoasă, import european altoit pe tulpina ucazurilor și necazurilor românești, nu duce nicăieri decât la blocaj și orbire educațională. Realul sufocă imaginarul și ucide simbolicul în România, sterilinzându-le intelectual și profesional, ajungând ca unii să guverneze o societate pe care o desconsideră ca imposibil de guvernat cu legile europene pe masă, atât de permisive.
Degeaba ne uităm siderați la rata abandonului școlar de două cifre când situația din teren este mai gravă decât statistica, retușată atent la etajele inferioare de luare a pulsului realității pentru a nu deranja și a crispa niște personaje despre care ne este dificil să spunem la ce servesc altfel decât pentru satisfacerea bunului lor plac. Plătim o armată de funcționari de dragul de a avea și noi faliții noștri, vorba dramaturgului național. Numai treaba făcută prost, intenționat sau doar din neștiință, compensează prin detensionare arhitectura centralizată ierarhic a politicii educționale românești. Supraviețuim cu legi locale limpezi pentru că putem să le încălcăm făcând abstracție de ele ori de câte ori le convine unora și altora dintre aleși și din nealeși. Unde-i lege, nu-i tocmeală întrucât legea este atât de încurcată și interpretabilă încât tocmeala ajunge singura lege socială disponibilă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„soluția la îndemână este să emiți firmane și hotărâri”
Si ucaz-uri. i.e OUG.
A exista inseamna a supravietui si in conditii extreme .Romania este campiona reusitei , ce tine de existenta statului Romania, in forma actuala cea cunoscuta noua. „Tocmeala”, este tocmai acel factor de stabilitate ce ne ofera existenta .Legea ofera ,intr-un cadru extins si tocmeala ca parte a unei rezolvari rapide a unor infractiuni minore eliberind astfel Instantele de Judecata .Uneori legile nescrise fac si ele subiectul unei tocmeli .Punind in balanta nevoia de tocmeala cu strictetea oferita de lege , acolo unde nu-i loc de tocmeala ,observam cum a ne tocmi face parte din fiinta neamului romanesc . Poate nu este chiar asa de rau sa stii si masura tocmelii atunci cind esti in situatia de a fi acuzat de lege .
Episod real, functionar al Romaniei in lume, unde se presupune ca trebuie sa fii ceva mai spalat, nu?…
-Aveti copie dupa buletin?
-Pai scrie pe siteul dvs ca nu trebuie…
-Asa e, scrie, dar mie imi trebuie.
Pana cand incompetenta, coruptia, nepotismul si sindromul prostului ajuns nu vor fi eradicate din spiritul romanului, per general nimic nu va merge bine, nimic. Sincer nu am nici cea mai vaga idee cum si daca se mai poate remedia ceva in orizontul a 1-2 generatii. Romanii se descurca bine pe cont propriu oriunde ar fi pentru ca la noi in tara e o jungla sinistra, fiecare pentru el.
Superb!
Multumim tovului Ilici ca a partajat cu noi acest moment.
Eu stiam doar celebra lozoinca de la ANAF:
„Declaratia online se depune la etajul doi”, eventual „Declaratia online se completeza numai cu pix albastrui”!
Va ramine ca zicala, alaturi de deja celebull:
„Curat neconstitutional, da’ umflati-l!”
Cine este Alfred Jarry, în ce bază legală ține un registru cu proiecte de ordine de ministru și de regulamente și cu complicitatea cui obține adoptarea lor? Este constituțional?
Cred ca pentru cei ca d-voastra autorul ar fi trebuit sa scrie: „de la rascoala din 1907”.
Nici de wikipedia nu ati auzit? ;) Ca sa nu mai vorbesc de ChatGPT.
Dar nu ezitati! Dati-l in judecata postmortem pe Alfred Jarry. :))
Uite, v-am facut lectiile!
„Alfred Jarry (1873-1907) a fost un scriitor, dramaturg și filosof francez cunoscut pentru lucrările sale inovatoare și provocatoare, care au contribuit la modelarea direcției literaturii și teatrului modernist. Este cel mai bine cunoscut pentru piesa sa „Ubu Roi” (Regele Ubu), o lucrare satirică și absurdă care contestă noțiunile tradiționale despre artă și literatură. Lucrările lui Jarry prezintă adesea elemente grotesce și anarhice, iar filozofia și abordarea sa față de viață sunt caracterizate de respingerea convenției și a autorității, și de sărbătorirea individualității și excesului. Ideile și stilul său au avut o influență semnificativă asupra generațiilor ulterioare de artiști și scriitori, inclusiv suprarealiștii și teatrul absurdului.”
Daca o sa daunati relatiilor diplomatice si culturale cu Franta din cauza incompetentei crase, va trimit superiorii in somaj si ajungeti in mediul rural ca tractorist sau alta meserie onorabila si folositoare societatii.
… Rinocerii sunt peste tot …
???!!! Alfred Jarry (8 September 1873 – 1 November 1907) was a French symbolist writer who is best known for his play Ubu Roi (1896). He also coined the term and philosophical concept of ‘pataphysics. His texts are considered examples of absurdist literature.
glumiți, așa-i?
Descentralizarea merge direct cu o noua organizare adm.teritoriala. Din activitatea mea de pe teren, in tara, a rezultat ca exista mii de comune cu 5-12 sate care nu mai au populatie activa. Cel mai mult domina zona montana. Multi pensionari, multi cu ajutoare sociale. Activitati economice la limita subexistentei, practic primariile nu au de unde face venituri si aduna impozite. Locuri de munca, cele din administratie, si cativa localnici cu o pravalie, gater, frizerie, colectat lapte, adunat fructe de padure, etc. Ar trebui sa nu mai existe comune sub 7000-10.000 de locuitori. Apoi sistemul fiscal este creat tot centralizat, zona montana, deltaica are acelasi nivel de impozitare. Facilitati fiscale reale zero. La fel si judetele, din 41 reduse la 1/3, dar aceasta inseamna sa reduca prefecturile si consiliile judetene, la care adunati toti salariatii si familiile lor aduc voturi pentru partide. Exista si cele 8 regiuni economice dar fara putere juridica, doar ca sa fie in fata la UE. Ca urmare, nicio guvernare nu va face o reforma admnistrativa si de descentralizare decat atunci cand Ro va fi in incapacitate de plata a miliardelor imprumutate pentru a plati tot sistemul bugetar si toate obligatiile sociale.
Nu prea am inteles ce vrea autorul! Centralizare, da, sau nu?
Ca sa mai zapacesc si eu un pic tema, as zice ca centralizarea e buna, dar are si dezavantaje.
Practic, pt marea masa a educatiei o anumita centralizare e binevenita, desigur facuta inteligent.
Dar centralizarea trebuie sa faca loc si exceptiilor, adica decentralizare. Ar fi vorba de meserii rare, deosebite, de talente rare, deosebite, de, sa nu vorbesc cu pacat, genii, supradotati.
Stimate domn, invatamantul romanesc sufera cumplit de boala numita inadecvare(in afara multor alte boli pe care le are si fie nu le trateaza, fie le trateaza dupa ureche).
Este inadecvat relativ la timpurile actuale(inceput de secol 21).
Este inadecvat relativ la realitatea economica a Romaniei si relativ la cerintele obiective de dezvoltare economica pe termen mediu si lung.
Este inadecvat relativ la realitatea sociala din Romania.
In Romania, dupa 1990, nimeni nu a reusit(nu a fost in stare) sa produca o diagnoza obiectiva si pertinenta asupra a ceea ce a fost bun si ceea ce a fost rau in invatamantul romanesc din perioadele 1920-1940 si 1945-1989, pentru ca apoi sa se propuna schimbari care sa imbunatateasca situatia, pastrandu-se ceea ce a fost bun. Reformele Andrei Marga(1997-2000) si Daniel Funeriu au incercat schimbari substantiale in bine, cu toate ca fiecare dintre cele 2 reforme au suferit de multe hibe….atentie insa, ambele au fost demarate fara o analiza pertinenta asupra a ceea ce precizam mai sus: Ce a fost bine, ce a fost rau? Oricum, lucrurile bune au fost anulate ulterior in cadrul guvernelor populist-habarniste care au venit cu ministri incompetenti si nepotriviti, inii dintre ei cu accentuate tare comuniste de care au dovedit ca nu se pot debarasa.
Invatamantul romanesc este inca excesiv de suprabirocratizat si in general este managerizat prost, de catre personaje lipsite de competenta manageriala, aduse pe posturi manageriale pe criterii politice.
Invatamantul romanesc actual nu mai stie ce e aceea performanta autentica, amesteca lucrurile intr-un mod criminal, cu consecinte extrem de grave asupra viitorului acestei tari.
Revin cu precizarile:
Birocratizarea excesiva si inutila produce un rau imens, ocupand timpul profesorilor cu fel si fel de imbecilisme. Astfel acestia se indeparteaza de la menirea lor, exercitandu-si profesia in graba, pentru a raspunde cerintelor birocratice excesive, sau pur si simplu cu dezgust provocat de felul in care sunt agresati institutional cu multimea imensa de hartoage inutile!
Invatamantul romanesc este prost organizat si inflexibil, in ciuda faptului ca modele de invatamant bine organizat, flexibil si eficient avem in Finlanda, Olanda(in special) si alte tari europene, cu care a existat un contact intens la nivel de vizite in scopuri de schimburi de experienta pe probleme de educatie. Banii cheltuiti in schimburile pe programul Socrates au fost in proportie de 90% aruncati in vant, cheltuiti degeaba. Banii de la Banca Mondiala alocati pentru reformarea invatamantului in perioada 1995-2000, la fel!
Sistemul trebuie sa respecte cateva principii simple si de bun simt: „Omul potrivit la locul potrivit” este primul dintre acestea.
Organizarea la nivel de invatamant gimnazial si liceal este defectuoasa! Nu tine cont de aptitudinile, talentele, inclinatiile si dorintele elevilor. Impartirea la nivel liceal in real, uman, tehnologic este o prostie. Diferentierea reala in functie de aptitudini si nivel de performanta inca de la nivel gimnazial este o necesitate. Avem nevoie de programe scolare diferentiate ca nivel de dificultate( matematica 1,2,3,4; fizica 1,2,3,4; etc) inca din gimnaziu.
Avem nevoie de examen de bacalaureat diferentiat ca nivel, de ierarhizare corecta a universitatilor, la cele de top neajungand decat cei cu bac de tip A.
Si nu in ultimul rand avem nevoie de moralitate si corectitudine exemplara. Trebuie sa se termine cu sportul national numit COPIAT la examene, lucrari de licenta sau dizertatie, teze de doctorat. Este necesar un sistem unitar de evaluare, astfel incat nota x sa insemne aproximativ acelasi nivel indiferent de scoala!
Evident toate astea pot fi stopate de dorinta populatiei de a nu se realiza o astfel de reforma! De ce? Pentru ca majoritatea populatiei a mostenit din comunismul de dinainte si de dupa 89 o dorinta furibunda de parvenire fara merite si de obtinere de diplome fara acoperire. Ei vor vota majoritar impotriva fortei politice care va dori sa puna „omul potrivit la locul potrivit”, care va dori un invatamant in care parvenirea fara merite sa nu mai existe. Doar cand toate fortele politice existente vor dori aceleasi principii sanatoase pentru invatamant, doar atunci masa de doritori de parvenire nu va avea incotro si va accepta! Aviz alegatorilor!!
Sunt inca mult mai multe de spus, dar asta intr-un context specializat!
Legile fizicii, ale matematicii, gramatica, geografia si multe altele nu s-au schimbat, sunt aceleasi de de cand au fost descoperite si sunt baza cunoasterii de astazi cat si de maine.
Ce s-a intamplat pe parcurs, lucrurile au fost complicate tot mai mult de oamenii care lucreaza in sistem incercand sa introduca fel si fel de lucruri inadecvate, inutile, impovaratoare atat pt tineri ct si cadrele didactice, la ora actuala actul educational fiind deadreptul sufocat.
Am avut de dupa 1990 peste 30 de ministrii ai invatamantului, fiecare cu ideile sale, cu aparatul birocratic aferent care la fel se schimba o data cu ministrul fiecare incerand sa-si instaleze proprii oameni unde pt dansul era oportun si nevoie si astfel am am ajuns ca invatamantul romanesc sa fie schimbat an, de an.
Rezultatele in invatamant sunt masurate in generatii, nu in luni si nici in ani, formarea tinerilor durand multi ani, generatiile actuale fiind rezultatul masurilor de acum 10 – 15 ani.
De accea nu avem meseriasi si oameni suficienti cu pregatire medie pt nevoile industriei, a serviciilor in schimb avem o puzderie de facultati dintre cele mai obscure cu materii si cursuri cu totul inutile care obsorb insa o cantitate mare de tineri care lipsesc in economia reala, nu au pregatirile cerute si necesare ,ajung sa fie ” cu 3 facultati” soferi, curieri, taximetrisiti sau pur si simplu sa plece sa castige bani undeva in Europa.
Marea greaseala facuta a fost desfiintarea invatamantului profesional din motive politice si finaciare pt a umple facultatile private ale unor indivizi legati puternic de mediul economic dar nu numai.
Daca nu sunt luate masuri necesare in acest sens nu se va schimba nimic in Romania, tinerii tot mai putini vor pleca iar locul lor va fi luat de „importurile” de forta de munca asiatica.
Programe școlare diferențiate, bacalaureat diferentiat…ha…povești cu pești…
Programe si metodică actualizate, oameni pregătiți, și multă muncă și investiții unde e nevoie,
evaluare unică a nivelului cunoștințe a elevului, fie el din buricul târgului sau de la sat,
stabilirea clară a nivelului de cunoștințe necesar pt a fi atins corelat cu performanța elevului, cadrului didactic, școlii, corelat cu bonus de performanța pt profesori, nu grade pt vecie…
Stimate, LS foarte adevarat ce scrieti! Dar credeti ca pe mai marii din guvern si ministrii de resort, ii intereseaza! Nici vorba, exista si aici un sistem mafiot bine insurubat la bani publici,, de decenii. Cate idei bune au fost scrise pe contributors.ro si tot degeaba. Cu hoti si plagiatori, smecheri la guvernare, nicio sansa.
Atacati fatis programul Romania Educata?
https://bzb.ro/stire/22-de-parteneri-pentru-marea-scoala-profesionala-de-la-brasov-a183484
„Campusul integrat pentru învăţământ dual Braşov va şcolariza pe nivelele de învăţământ profesional, liceal, dar şi universitar. Principala diferenţă faţă de învăţământul „clasic” e implicarea agenţilor economici. Firmele se vor implica activ în pregătirea elevilor, specializările fiind stabilite în funcţie de nevoile existente pe piaţa muncii. În plus, societăţile vor contribui şi cu fonduri pentru burse de studiu.”
Este un exemplu pozitiv, demn de discutat si care este un model de succes pt tinerii care doresc o calificare pe masura.
Comparatia este fpoarte buna, si pertinenta!
„descentralizarea administrativă cu bani de la centru sună la fel de verosimil ca independența de a merge la cumpărături a unui adolescent care-și drămuiește banii de buzunar primiți de la părinți”
Asa am fost si eu, si nu doar ca adolescent, ci si cand eram student.
Nu eram independent finaciar, dar aveam foarte clara notiunea de Buget, o suma fixa in care trebuie sa ma incadrez cu cheltuielile.
Libertatea consta in dreptul de a alege, nimni nu are resurse financiare infinite (doar bugetarii).
Jarry? Mai degraba Kafka.
Da, asta e Rromanik; daca ceva nu merge bine, desi este normat, mai dam o lege mai dura ca prima…
Nu stiu licee private, dar cu facultatile private am dat-o in bara. Intii sa se asaneze moral tara, pe urma sa lasam eliberarea de diplome la latitudinea privatilor. Astia le vind ca la piata.
Si un caz care mi s-a intimplat:
„-Buna ziua! Mi s-a spus pe Internet, de colegii dvs., ca imi trebuie x acte pentru o adeverinta.
– Nu ne intereseaza ce se spuine pe Internet, chiar de colegii nostri. Faceti doar ce se spune la ghiseu! Aveti nevoie de y acte…..”