Un eveniment de o importanță majoră pentru geopolitica lumii ortodoxe, despre care nu s-a scris în presa românească, a avut loc în data de 5 iunie 2022, în Catedrala din Belgrad. După o liturghie comună, Patriarhul Porfirie al Serbiei a oferit Arhiepiscopului Macedoniei de Ohrida, Ștefan, un tomos prin care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe recunoaște autocefalia Bisericii Ortodoxe Macedonene – Arhiepiscopia de Ohrida. În plus, în tomos este precizat că Biserica Ortodoxă Sârbă va da în folosinţă proprietățile sale de pe teritoriul Macedoniei de Nord, noii biserici autocefale din această ţară.
În 1959, Biserica Ortodoxă Sârbă din Iugoslavia a acordat autonomie autorităților bisericești din Republica Populară Macedonia. În 1967, Sinodul macedonean și-a anunțat autocefalia, iar Sinodul sârbesc a denunțat decizia și a condamnat clerul macedonean ca schismatic. Timp de cinci decenii, „Biserica Ortodoxă a Macedoniei” nu a fost recunoscută de Bisericile ortodoxe. Ea a luat naștere, cu statut canonic recunoscut de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului (PEC), abia pe 9 mai 2022. Sfântul Sinod al PEC a decis să primească în comuniunea euharistică Arhiepiscopia de Ohrida (numele oficial al Bisericii Ortodoxe Macedonene). A fost recunoscută și jurisdicția ecleziastică a Arhiepiscopului de Ohrida, Ștefan, asupra Macedoniei de Nord, excluzând folosirea termenului „Macedonia” sau a oricărui derivat. Bisericii Ortodoxe a Serbiei i-a fost recunoscut dreptul de a reglemanta chestiunile administrative între ea și Arhiepiscopia de Ohrida. Pe 16 mai, Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe a urmat exemplul PEC, inițial acordând clerului macedonean autonomie ecleziastică deplină sub Patriarhia Serbiei. Prin acest act, Arhiepiscopia de Ohrida a intrat pe deplin în comuniune cu lumea ortodoxă răsăriteană mai largă. În timpul unei liturghii oficiate cu Patriarhul Porfirie al Serbiei, Ștefan a declarat că biserica-mamă a Arhiepiscopiei de Ohrida este PEC. La rândul său, Porfirie a anunțat că Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe a recunoscut formal autocefalia Arhiepiscopiei de Ohrida. La cinci zile după recunoașterea oficială din Belgrad, în Istanbul, Arhiepiscopul Ștefan a primit un act sinodal, care confirmă unitatea canonică și liturgică cu PEC.
În creștinătatea ortodoxă, primatul PEC este unul simbolic. Patriarhul de Constantinopol este primus inter pares („primul între egali”) în rândul prelaților ortodocși. Este reprezentantul Bisericilor Ortodoxe și liderul spiritual al creștinilor ortodocși. Importanța sa nu vine din considerente ecleziastice, ci datorită faptului că sediul se află într-o locație istorică, adică în capitala fostului Imperiu Roman de Răsărit (Bizantin). De aceea, PEC îi revine rolul simbolic de biserică-mamă a Bisericilor Ortodoxe moderne.
Tehnic vorbind, PEC este una dintre celelalte Biserici autocefale care compun Biserica Ortodoxă Răsăriteană. Din punct de vedere canonic, Patriarhul Ecumenic își atribuie dreptul absolut de a proclama autocefalie, funcționând ca biserică-mamă pentru noua Biserică, ce s-a desprins de alta fără acordul Sinodului. Acest prerogativ este contestat de Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei), care susține că o jurisdicție autocefală recunoscută are dreptul de a acorda independență uneia dintre componentele sale. În Europa de Est, Rusia și Balcani, Bisericile autocefale sunt biserici naționale, legate de identitatea națională, ale căror limite, structuri administrative și identități oglindesc îndeaproape pe cele ale statului. Autocefalia este strâns legată de problema autodeterminării și independenței politice a unei națiuni sau regiuni. De aceea auto-proclamarea autocefaliei a fost urmată în mod normal de o lungă perioadă de nerecunoaștere și schismă cu biserica-mamă, de la care s-a desprins fără voie.
Printr-un tomos, o biserică autocefală poate oferi la rândul ei autonomie sau autocefalie unei structuri ecleziastice din cadrul său, care devine o Biserică independentă. Ea poate avea rangul de patriarhie, mitropolie sau arhiepiscopie autocefală. Totuși, pentru a funcționa, trebuie să fie recunoscută de celelalte Biserici Ortodoxe. Recunoașterea este, fără dubii, un act politic. În acest sens, PEC are o influență majoră pe care o poate exercita prin canale politice. Patriarhul de Constantinopol are rolul de a media conflicte în lumea ortodoxă și de a asigura unitatea lumii ortodoxe. Pe plan extern, militează, în limitele impuse de legislația canonică, la refacerea unității universale a Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic.
Acordarea autocefaliei de către o Biserică autocefală a devenit un instrument politic. În 1970, Patriarhia Moscovei a acordat autocefalie Bisericii Ortodoxe din America, dar acest nou statut nu a fost recunoscut de majoritatea patriarhiilor, inclusiv de cea ecumenică. De asemenea, Biserica Ortodoxă din Japonia, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, dar cu statut autonom din 1970, nu este recunoscută de PEC. Nici Biserica Ortodoxă Chineză, căreia Patriarhia Moscovei i-a oferit autonomie încă din 1957, nu este recunoscută de PEC.
De cealaltă parte, PEC a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, care este recunoscută de câteva Biserici autocefale (Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, Patriarhia Alexandriei, Biserica Ortodoxă a Ciprului și Biserica Ortodoxă a Greciei). În plus, PEC nu recunoaște Biserica Ortodoxă Ucraineană, care de jure se află sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, lucru recunoscut de majoritatea Bisericilor Ortodoxe, inclusiv Biserica Ortodoxă Română. Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, biserică autonomă aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, nu este recunoscută de Patriarhia Română. În același timp, Mitropolia Basarabiei, o Biserică autonomă, de stil vechi, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, nu este recunoscută de Patriarhia Moscovei.
Un caz mai deosebit este Biserica Ortodoxă Muntenegreană, separată de cea sârbă. A fost înregistrată ca ONG în 1993 și adună cca. 10% din totalul creștinilor ortodocși muntenegreni. Majoritatea cetățenilor din acest stat aparțin Bisericii Ortodoxe Sârbe – Mitropolia Muntenegrului, condusă de Joanikije II. Biserica Ortodoxă Muntenegreană nu este recunoscută de PEC și celelalte Biserici ortodoxe, ci doar de cele necanonice, schismatice, nerecunoscute sau parțial recunoscute (e.g. Biserica Ortodoxă a Ucrainei). Vreme de doi ani asistăm la o dispută între autoritățile muntenegrene și Biserica Ortodoxă Sârbă, pe fondul legii privind libertăţile religioase și a confiscării averii Mitropoliei Muntenegrului. Potrivit legii, instituțiile religioase trebuie să facă dovada scrisă a proprietăților și imobilelor pe care le dețin. În caz contrar, acestea vor intra în patrimoniul statului Muntenegrean.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a susținut că Biserica Ortodoxă Muntenegreană nu va primi autocefalia și a subliniat că aceasta aparține de Biserica Ortodoxă Sârbă – Mitropolia Muntenegrului. Cu alte cuvinte, primirea Bisericii muntenegrene în comunitatea ortodoxă poate fi aprobată doar de către Sinodul sârbesc. Precedentul macedonean a arătat că PEC nu este dispusă să intre în conflict cu Biserica Ortodoxă Sârbă. De altfel între cele două biserici există interese comune în Balcani. Pentru o scurtă vreme, dorința clerului macedonen de a obține recunoaștere s-a intersectat cu interesele geopolitice ale Sofiei. În noiembrie 2017, Arhiepiscopia de Ohrida a trimis o scrisoare Bisericii Ortodoxe Bulgare, prin care a solicitat să i se recunoască statutul canonic, numind Patriarhia Bulgară biserică-mamă. Solicitarea a fost primită pozitiv la Sofia, iar bulgarii a purtat discuții cu celelalte biserici ortodoxe. Reacții vehemente au apărut din partea sârbilor și grecilor. Printr-un discurs politic, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a subliniat rolul istoric al Patriarhiei de Constantinopol ca biserică-mamă pentru toți credincioșii ortodocși din Balcani. Într-un mod simbolic, PEC s-a poziționat ca biserica-mamă a tuturor bisericilor ortodoxe (naționale) din Balcani. La rândul lor, în baza autocefaliei, acestea acționează ca biserici-mamă în teritoriul național sau în afara lui. Evident, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a hotărât că acțiunile Bisericii Ortodoxe Bulgare în această direcție nu respectă canoanele, iar planul a fost abandonat. Bartolomeu a respins principiul autodeterminării fără autorităților ecleziastice centrale (sârbi). El a sugerat că numai Biserica Ortodoxă Sârbă poate acorda autocefalie, iar PEC susține demersul, în acord cu canoanele, întrucât este biserică-mamă pentru muntenegreni.
Recunoașterea autocefaliei Arhiepiscopiei de Ohrida de către Biserica Ortodoxă Sârbă a fost criticată de ruși. Este foarte posibil ca acest eveniment să influențeze situația ecleziastică din Ucraina. Ani la rândul, Patriarhia Moscovei a susținut că Arhiepiscopia de Ohrida nu trebuie să primească autocefalie, ci să rămână la statutul autonom în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Recunoașterea autocefaliei în Belgrad a avut loc cu acordul PEC, conform legislației canonice și a tradiției. PEC nu a putut să acorde tomosul, deoarece s-ar fi repetat actul din Ucraina. Mai mult, PEC ar fi intrat în conflict deschis cu Biserica Ortodoxă Sârbă. Din punct de vedere administrativ, Arhiepiscopia de Ohrida, al cărei cler a fost considerat schismatic, putea să revină oficial în comunitatea ortodoxă numai cu acordul Patriahiei Serbiei, de care s-a desprins.
PEC a dorit să evite un scenariu ce ar fi dus la dezbinarea comunității ortodoxe balcanice. Noua Biserică macedoneană creată din impulsul politic al PEC nu ar fi fost recunoscută de celelalte Biserici ortodoxe balcanice. PEC nu-și permite să deschidă un nou front în Balcani și caută o soluție de pace cu Patriarhia Moscovei. De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă Sârbă a acționat ca un ambasador al regimului de la Belgrad, care nu dorește o izolare internațională și încearcă să se detașeze politic de Moscova într-un ritm treptat.
Acordarea tomosului în Belgrad deschide perspectiva reconcilierii PEC cu Moscova. Prin acest gest, indirect, PEC recunoaște poziția Patriarhiei Moscovei și a altor patriarhii, care susțin că o Biserică recunoscută are dreptul de a acorda autocefalie în interiorul ei, fără aprobarea exclusivă a patriarhului ecumenic. Este, într-o oarecare măsură, un mod diplomatic de a pune presiune pe Patriarhia Moscovei și celelalte biserici ortodoxe să recunoască Biserica Ortodoxă a Ucrainei.
Sursa fotografie: http://www.spc.rs/eng/node/90693
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cine a vizitat Patriarhia Ecumenica din Constantinopol (Istanbul) isi da seama de lipsa de putere si influenta a acestei instituții. O bisericuța exilata pe o strada dosnica undeva la vreo 5 km de centrul Istanbulului înconjurata de case sărăcăcioase. Nu exista nici un semn care sa-i indice prezenta, pe langa kurzi turcii si-au batut joc si de minoritate creștine (armeni si greci) dar lumea civilizata a închis ochi pentru ca sunt un aliat de nădejde. Se vede acum cat de nadejde sunt.
La patriarhie niște preoți greci cate trăiesc in trecut si, ca mai toți grecii se cred încă in timpul lui Alexandru Macedon sau Pericle. Cand am vitita-o, acum vreo 10 ani, singurii turiști prezenți, vreo 5, erau un grup care vorbea ruseste.
O alta știre care a trecut neobservata in presa din R este opoziția Bulgariei la acceptarea Macedoniei in EU. Pe lângă cea mai veche a grecilor, care se cred iarăși in sec 5-3 BC, legata de numele tarii, opoziția Bulgariei este si mai bizara. Bulgarii spun ca macedonenii vorbesc limba bulgara, așa cum si noi spunem ca basarabenii vorbesc limba romana nu una moldoveneasca, inventata de rusi. Este drept ca înainte de 1913 nu exista nici o diferența intre limba bulgara si cea vorbita in viitoarea provincie si apoi republica Macedonia. Bulgarii si sârbii s-au luptat pentru acest teritoriu si bulgari au pierdut si din cauza invenției lipsite de onoare a statului roman. Bulgaria a rămas o însa rușinea si mândria ranita si acum se comporta ca si grecii.