Cum nenumărate forme sau genuri de „anti-” înseamnă a fi pornit împotriva a ceva de care nu te poți dezminți sau debarasa, nici antipatriotism (pur/adevărat) nu există. Altminteri, ar fi ceva similar definiției pe care psihologii o dau lui Anti-Oedip, formulă care definește un oedipian care luptă împotriva caracterului său de Oedip, reușind mai mult sau mai puțin, de nu chiar deloc, să evite a fi (=a se manifesta) autentic, adică drept un Oedip ce este. Sau cum zicea Varga Llosa despre „peștele în apă” și cum ar putea spune oricine despre, de pildă, cârtiță (și multe altele), că a fi și-a trăi în apă (respectiv pământ) nu e o virtute, căci nu bietul animal și-a ales locul nașterii și mediul de trai, ci că n-are-ncotro, neavând cum să trăiască altcum/în altă parte. Cam la fel, așadar, orice om e un patriot, toată lumea e patriotică. Omul poate să-și părăsească mama, copilăria, țara de baștină, dar nici el și nici alții nu-i vor putea exila muica, patria și copilul din sine. Căci toate cele trei se stabilesc drept rădăcini în aceeași perioadă inconștientă (sau mai puțin tangibilă conștient) a copilăriei, toate cele trei se suprapun și confundă, similar unității proclamate pentru Sfânta Treime.
Atașamentul față de locul nașterii și legătura indestructibilă față de primul spațiu și primii oameni (familia) și cultura imediată vor continua toată viața ta biologică. Primele interacțiuni sociale și limba maternă se engramează ireversibil asupra universului tău sensibil și mental, reactiv și emoțional, dând formă propriei identității adânci, subconștiente, de nealungat în ciuda oricăror evoluții, acculturații, emigrări, integrări sau transformări ulterioare. În prima copilărie se fixează toate fundamentele personalității, țara ca peisaj, atmosferă, climă, microbiologie și culinaristică în care te-ai născut și ai petrecut anii primei copilării funcționând ca ocol și manej al sinelui tău personal, ca limită și reper al permisivităților sau deschiderilor tale ulterioare.
Ești patriot fiindcă, și de-ai vrea, n-ai cum să nu fii.
Patriotism e și-n nostalgiile sau visările cărora le dai nutrienții cu totul altor meridiane, ai altor narațiuni, cromatisme ori forme. Iar de revii la sau recuperezi ce-ți mai amintești din copilărie precis umpli fantomele respective cu energii noi, ba chiar le afli ocazii de reactualizare de maniere de împărtășit, fie și doar ca exotism, străinezilor care-ți marchează/definesc secunda patrie.
Nepatriotismul sau antipatriotismul e doar o formulă de blam, bârfă și calomnie pe care patrioții rudimentari, inculți, grosolani și înfumurați o aruncă înspre ori peste cei care gândesc și se exprimă/manifestă diferit, măsurat, neostentativ, cu paranteze și cu varii pretenții. Insul critic sau reclamant, ba chiar și cinicul, nu e nicidecum nepatriot; e doar un îndrăgostit sau un dependent disperat, dezamăgit, clamant și negociator, posedând ori cel puțin știind de ștachete, de standard.
Patriot mare, adevărat și folositor era însuși conul Caragiale, nicidecum personajele politico-sociale pe care le-a redat în scrisu-i.
Tu șterge de pe lista patrioților pe cei care nu știu ce-nseamnă jertfă de sine și devoțiune față de semeni, de prestat zi de zi. Șterge pe cei ce trăiesc din verbiaj populist, din flatarisirea fuduliilor, din declamarea strigată a vorbelor mari și laxe, din exploatarea politicii și-a autorității. Ajungă-le salariile, privilegile și beneficiile, facilitățile, pensiile exagerate, nicidecum și admirația sau asocierea ta. Șterge pe cei care se bat cu pumni cimpanzeici în piepturi gorilice cu propriul patriotism, repetând vorbe bombastice, primitive. Clovnii patriotismului merită râși.
Există o mie și una de forme de a fi patriot. Lasă pentru oamenii necăjiți și chinuiți întru supraviețuire pusul iiei și a cocardei tricolore la ocazii calendaristice și nu disprețui îngrămădeala săracilor la polonicul de fasole dăruit de statul conducător. Dar nu te lăsa prostit de exprimarea patriotismului prin ușuratica demagogie de gang și prin dansurile populare din orice televizor; nici n-o lăsa doar în seama bubuitoarei armate, cu teribilele-i tancuri și avioane, convingându-te că banii grei ai țării se cheltuie pentru binele și liniștea vieții tale și-a tuturor.
Fii patriot rămânând loial propriei familii și respectându-ți munca. Făcându-ți datoria fără preocuparea de a ciupi mereu, câte ceva/orice, pe deasupra lefei. Fii refuzând să intri în hora competițiilor, lăcomiilor, parvenirilor și arivismelor pe care le vezi puiind de jurîmprejur. Încercând să încalci cât mai puțin și rar legea, gândindu-te tot mai rar sau puțin cum o poți fenta, cum poți fura din buget fie direct, luând, fie indirect, necotizând. Fii patriot fiind mult mai tolerant sau întrajutător față de semen. Mai presus de toate: făr-a ținti la putere, acaparare și înfumurare, fără a folosi cuvintele patrie/patriotism, fiind doar/măcar om.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
multumim frumos. senzational articol.
Dar ce este ´patria´ ? Căci lucrurile-de-la-sine-înțelese, locurile comune și plate, ascund hăuri. O ocazie pt. încercara unei istorii a ´patriei´ și a devalorizării ei patriotice.
În era modernă ´patria´ se confundă cu ´națiunea´, concept, idee, realitate ce nu exista ( în afară de numele) înaintea epocii moderne. Deci patria a fost și ea naționaliztă. ´Națiunea´ apare cu statele centralizate, prin dispariția ordinii imperiale medievale. Această ordine era centrată în ideea, supranațională și sacrală, de ´stat´, o ordine ierarhică sau verticală, aristocratică, și nu orizontală sau ´socială´. Națiunea era indisolubil legată de emancipările burgheziei, a ´stării a treia´, iar naționalismul, de asemeni, de socialism. Acestea, indiferent de interpretari, în favoarea ´anticilor´ sau ´modernilor´. Naționaliștii sunt, fără să o știe, socialiști, național-socialiști, dincolo de nota sinistră pe care a dobandit-o, fatal, denumirea. Ceea ce acuza ei la ´globaliști´ e valabil întâi pt. ei înșiși și pt. naționalismul lor romantic : acest naționalism, totalizator și totalitar, innabușitor, a șters diferențele culturale, sociale, etnice și politice regionale și premoderne, adică tocmai ´tradițiile´ autentice – mai bune sau mai rele, nu contează aici -, a fost, precum genitorul lui iluminist, o tabula rasa vizând o creație utopică ex nihilo, un om nou într-o națiune nouă sau ´regenerată´, ca un nou zeu, lumesc, promițând o mântuire sau fericire lumească.
În lumea premodernă sau ´tradițională´ patria desemna, desigur, pământul strămoșesc,´moșia´ sau moștenirea, pt. care merita să traiesti și să-ți dai viața, era ceva sensibil, imediat, ´ce poate fi cuprins cu vederea´ ( Aristotel) și nu o entitate literară sacroprofană, intruchipată în vreo Marianne cochetă, dezvelindu-și grațios și democratic sânul ( o Lara Croft de epocă ). Omul își apară, spontan sau din instinct, proprietatea. Are mai multă valoare ceea ce e mai aproape de individ și de ceea ce îi aparține, derivând din iubirea firească de sine și de ceea ce e al său, din instinctul de conservare, ce nu e sinonim cu ´egoismul´ ( care e autodistructiv ) : pe când pseudo-mistica profană a naționalismului e un idealism mistificator ce neagă individul în numele ´idealulului´ utopic și al colectivului amorf, perfect geometric. Se știe din logică, cu cât ceva e mai larg în sferă sau mai ´generic´, cu atât e mai gol în conținut, s-ar zica că naționalismul e un balon – în moda vremii – umflat cu egoisme, așteptări, resentimente și refulări, că tot e la modă mitul Inconștientului colectiv.
Națiunea a distrus această ´patrie´ străbună foarte concretă și modestă, locul fidelității firești fiind luat de bețiile și orgiile colective întreținute de poeți și ´literați´ inflamați care laudă, de departe, vărsarea rituală de sânge. Nobilele sentimente au fost exploatate de demagogi iar credinței în patrie și strămoși i-a luat locul obediența față de idoli lugubri, ´entitați´ generice și vide personificate, vorbe goale și lozinci propagandistice ce mobilizează sau ´galvanizează´ masele și electoratul.
La populațiile nomade lucrurile erau și mai complicate, ´moșia´ era mobilă și mai mult ideală, transportabilă și proiectabilă, asemenea cortului – și urmând stelelor, în geografia terestră, ca un fel de reflectare a unei ´patrii cerești´, în culturile arhaice totul având modelele ´sus´ ( după Eliade ). Nu era ´națiunea´ modernă, mai întâi creație politică, apoi și în consecință literară și poetică, ca un substitut secular și profan de mitologie fondatoare. Nu existau națiuni, nu existau nici limbi naționale și nici poeți nationali, nici ´conservatori´ și fundamentaliști atei care să se bată cu pumnul in piept, de la tribună sau catedră. ´Patria´ era precis moșia sau moștenirea unui gup uman, mai întâi familie, apoi trib și confederație sau ´neam´ mai general ( adica tocmai ´gen´, genos) : Grecia antică era o ´lume´, un univers cu o mulțime de neamuri și dialecte, cetăți, evident înrudite, dar nu era o ´națiune´ și situația era la fel pretutindeni. Pt. atenieni ´patria´ era Atica, la fel cu spartanii, tebanii, beoțienii, macedonienii, etc. Conflictetele locale erau norma în această lume pestriță, conștienți de înrudirea lor, ´neamurile´ acestea elene se puteu uni în fața unui inamic comun, cum s-a întâmplat cu razboaiele persane. Ciocnire ce a aprins totodată scânteia re-cunoașterii și înflorirea nobilei culturi, universaliste, elenistice.
În naționalismul romantic s-a stabilit ecuația patrie = limbă, sufletul neamului zace în limbă, în ´rostire´, limba națională fiind, perfect circular, ´dovada´ națiunii. O filozofie și ´teologie´ de esteți, sicofanți, inspirați, posedați și somnambuli genialoizi. Căci limba națională era și ea efectul naționalizării, înaintea statelor naționale existând o rețea densă, continuă și dinamică de dialecte, șterse și ele de noua nomenclatură naționalistă. Deci nu internaționalismul sau globalismul, ci precis naționalismul a șters diferențele culturale autentice, ceea ce ´moștenea´ și apăra acesta, în schimb, ´tradiția´ lui, fiind o mitologie naționalistă hibridă, foarte recentă și artificială, în genul creațiilor pseudo-folclorice ale lui Alecsandri sau Coșbuc, o ´cultură patriotică´ mobilizatoare prevestind-o pe aceea comunistă. Alianța naționaliștilor-conservatori cu comuniștii nu era nici pe departe una contra firii iar azi naționaliștii văd de fapt în ´Comunismul´ lor imaginar progresismul și modernismul ´decadent´, mai degrabă decât barbaria stalinistă, ca și cum între cele două nu ar fi o perfectă contradicție ! Căci Comunismul real a fost pretutindeni foarte naționalist și foarte conservator, în austeritatea lui barbară și brutală.
A fi om e lucru mare . A fi patriot poate fi doar o intimplare ? Chestia asta cu patriotismul este usor desueta atunci cind minati de ginduri patriotice confundam intelesul .Cu totii ne definim ca si patrioti (si cei buni si cei rai )dar oare este chiar asa ? Vedem cum asa numitul patriotism este confiscat de mai toata suflarea romanesca .Ne definim a fi patrioti doar unii ,ce vezi doamne ,ar trebui sa scoatem din vointa nostra milinara pe unii ce nu gindesc la fel ca noi .Nu domnilor ?! Patriotismul nu are legatura cu nasterea sau cu sarbatorile neamului ce ne insotesc de-a lungul vietii oriunde ne-am afla si nici cu ceea ce politic ne este mai aproape .Patriotismul este o chestie interioara ce nu are nevoie de explicatii . Patriotismul este doar un sentiment personal, o iluzie personala purtatoare de un bine personal ce ne inconjoara fiinta .El este sau nu este indiferent de cum ne raportam, ca si indivizi ,in societate ,pe acest subiect si nicidecum vreo forma aleatorie de constatare .Asadar sa lasam faptele fiecaruia sa isi arate patriotismul si sa nu generalizam acest termen ce are doar un impact asupra persoanei si nicidecum asupra intregului . A coantifica patriotismul este doar o iluzie .
hmmm…cum n ar putea fi patrioti ciuca, ciolacu, rares, budaii, badalaii (si alte porcine) ce maninca pina le crapa burtile nesatule fie n cantina casei (marete) a poporului, fie prin salle a manger ului bruxelului! de unde le vin lefurile si pensiile speciale acestor trogloditi sa si umfle burduhanele? cum ar putea fi astia nepatrioti, si a nu si atirna batista tricolora la buzunarul costumelor? poate ne raspundeti in urmatorul articol
Cuvantul patriotism vine de la patria, la rându-i de la pater. Romanii aveau respect pentru familie și strămoși și asta a generat măreția imperiului lor. Generalizarea cetateniei romane in intreg imperiul a fost primul pas spre disoluție.
Când încetam sa ne iubim familia și strămoșii suntem deja pe panta descendenta spre dispariție ca neam.
Asta se aplica în sens mai larg și civilizațiilor, în special celei europene.
Patriotismul e o notiune nascuta in sec. XVIII-XIX. Ca si patria.
Si in continua schimbare. (Are Alecsandri, parca, o poezie cu eroii din razboiul de independenta care mor strigindu-si regiunea in care s-au nascut -Oltenia, Moldova etc.-, dar ofiterul lor, care cade, ii corecteaza: „Romania sa traiasca!”) Azi esti patriot daca tii cu Bucurestiul sau cu Bruxelles? Ce va fi peste 100 de ani?
Ce patrioti sunt alogenii care se nasc aici, dar nu vor sa invete limba? Si viseaza la cai verzi pe pereti medievali? Care e patria lor?
Nu uitati, ca cea mai corecta definitie, totusi este :”patria mea, limba romana”.
https://www.youtube.com/watch?v=ntzQeAHh3gA