Foarte interesante reacțiile românilor, în special pe platformele sociale, la moartea unei personalități atât de speciale ca Regina Angliei. Am numărat, în fugă, câteva tendințe.
Antimonarhiștii dezlănțuiți înfierează cu mânie proletară corupția și excesul de privilegii al monarhiei engleze, extinzând paleta de defecte la monarhie în general, nescăpând ocazia să mai întunece puțin imaginea Regelui Mihai și referindu-se prea puțin sau deloc la Regina Elisabeta a II-a.
Monarhiștii pun accentul pe reușitele monarhiei engleze – reprezentarea cu o măreție calmă a țării pe plan mondial, rolul asumat, și acordat de lege, de a echilibra pornirile politice și sociale într-o țară care nu a fost și nu este lipsită de dezechilibre și de asperități, fastul romantic, succesul cu care și-a catapultat supușii într-o poveste cu zâne, făcându-i parte din scenariu, modul în care a cultivat atașamentul populației față de istoria care-i conferă identitatea. Dar aceștia încearcă să extindă calitățile unui sistem rodat și validat de secole de istorie la posibilitățile infinit mai sărace ale unei istorii marcate de esențiale neșanse geografice și de vaste calamități naturale. Suverana defunctă apare în postările lor mai curând ca argument, nu ca element central al unui proces de gândire.
Regina Elisabeta apare șters și în comentariile criticilor simpliști, nu extrem de informați și cărora nici nu prea le pasă de informație: în centrul durerii acestora stau primirea făcută Ceaușeștilor cu ocazia vizitei de stat din 1978 și celebra trăsură cu care Regina i-a transportat de la gară la palatul Buckingham, unde i-a găzduit. Ar fi inutil să le explici că, în sistemul englez, monarhul are rolul de interfață între statul englez și restul lumii și că, în calitate de Șef al statului, este de datoria lui să reprezinte statul în relațiile cu șefii de stat, așa încât ceea ce gândea suverana nu a contat, vizita de stat fiind organizată de guvern, care nu cere consimțământul monarhului. De altfel, în mai 2020, presa engleză și-a amuzat cititorii cu o anecdotă ieșită târziu la iveală: povestirea întâlnirii, în grădina palatului Buckingham, între Regină, care ieșise să se plimbe cu câinii, și familia Ceaușescu: văzându-i de departe, Elisabeta a II-a, plictisită de moarte la ideea de a conversa cu ei, s-a ascuns într-un tufiș din propria grădină – pentru prima și ultima oară din viața ei. Dar cum să-i convingi pe rău-voitori că un monarh nu stă întotdeauna pe roze și că își îndeplinește uneori atribuțiile strângând din dinți?
Nici contestatarii ultra-simpliști nu acordă mare atenție personalității suveranei, întrebând zgomotos și retoric „ce a făcut ea pentru români? Cu ce ne-a ajutat?”, fără să-i lumineze ideea că, între numeroasele îndatoriri ale Reginei față de cetățenii Regatului Unit și de cei ai Commonwealth-ului, nu există niciuna referitoare la populația României, pe care Majestatea Sa era obligată, ca om, să o privească binevoitor – ceea ce sunt convinsă că a făcut – dar nu mai mult?
Între atâtea evaluări personale, furibunde sau înduioșate ale monarhiei, tronului, suveranilor foști, trecuți și viitori, rareori am găsit un cuvânt despre omul Elisabeta, despre regina care s-a pus în slujba țării, subordonându-și viața acestui scop și așezând interesele statului mai presus de propriile opinii și de propriile dureri, despre mama care a încercat să-și crească progeniturile în lumina aceluiași ideal și care, când copiii au devenit adulți, a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să-i ocrotească de relele lumii și de propriile lor greșeli, despre soția care și-a respectat soțul dincolo de starea ei de regină, despre persoana care a transgresat uneori platoșa rolului care i-a fost destinat, dând la iveală comori de gentilețe și de umor.
Tuturor celor care se întreabă „pentru ce să se întristeze un român de moartea Reginei Angliei?”, li se poate răspunde simplu: pentru că un român este întâi de toate om, iar omul Elisabeta a II-a a fost, în multe privințe, un model pentru multe categorii de oameni – în această epocă în care modelele lipsesc atât de constant: un model de devotament față de concetățeni, de disciplină pusă în slujba unei idei, de constanță, de pragmatism, de demnitate, de decență, de distincție.
În penuria de modele în care ne zbatem, e un motiv de întristare mai mult decât suficient.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Lasand de- o parte cuvintele spuse de antiregalisti sau de cei care s-au plictisit in a considera regalitatea nimic altceva decit un moft (nu foarte multi la numar dar posibil foarte vocali )cetateanul roman nu prezinta vreo forma majora de tristete . Moartea este in firea lucrurilor .Mai degraba romanii au o anume forma de acceptare si de respect combinat cu respectul datorat aristocratiei Britanice si reginei Elisabeta a doua , ce pastreza nealterate multe dintre cutumele trecutului .Povestile din copilarie despre regi si regine , conti ,duci, viconti si printese inca nu ne-au iesit din minte .Aristocratul cel plin de virtuti si detinator de putere ba uneori si cel burduhanos si usor asociat tarelor aristocratice inca ne aduc in fata imagini de neuitat . Nimeni , cel putin din aceasta parte de lume ,nu il poate uita pe Richard al treilea sau nu il poate uita pe Hamlet print al Danemarcei cum tot asa nu poti fi uitati si maretii regi ai Frantei de pina la revolutia din 1789 ce a dus la Căderea Bastiliei. Noul rege Charles al treilea nu face altceva decit sa incerce a pastra nealterate toate aceste fapte marete in mentalul nostru colectiv .
Stimata doamna,
Ce asteptati de la noi, un popor vegetal?
Cei mai in virsta am invatat in treacat despre regalitate, si numai si numai de rau. Cu greve, cu rascoale, cu uzinele Grivita si tras in muncitori, cu tras cu tunul si cei 11000 de tarani morti. Despre unirea de la 1918 se vorbeste numai despre cea cu Transilvania si adunarea de la Alba Iulia, de razboiul de independenta numai de Penes Curcanu, maiorul Gh. Sontu si cap. Valter Maracineanu. Nu colonei, nu generali, despre Carol I nici pomeneala.
In 1990 s-a fugit dupa rege pina la Pitesti…. Despre asta s-a invatat la scoala, despre asta au scris ziarele. Emisiunea aia cu ora regelui a fost exilata de la 11 seara incolo.
Cine a facut educatie in primul rind celor de sus ca apoi sa ni se faca noua?
Antimonarhisti sunt cu milioanele in toata lumea. Si apropos, despre educatie si istorie.
Stiti, la mare cinste si moda sunt tricourile cu Che Guevara, un criminal notoriu, fotografiat cind omora cu singe rece. Dar despre el nu avem voie sa vorbim ca de un criminal, cum nu vorbim de criminali nici de Lenin si Stalin sau Mao.
In schimb se critica azi mai mult ca oricind imperialismul englez dar si al altora
Excelent punct de vedere!
Suntem si spunem ceea ce ni s-a varat in cap.
Rareori vointa, putirinta si gandirea critica personale ne duc un pic mai departe de ceea ce ne este servit.
Iar retelele sociale si ai lor algoritmi setati (doar) pentru castig exacerbeaza statutul de idiot util dar foarte vocal al foarte multora dintre noi.
Calitatea de om intre oameni este ….nu prea mai este.
Pâna se pune iarasi pistolul la tâmpla „dusmanilor”, se „critica”.
Si totusi raul nu va invinge.
O exemplificare a tarelor dezvaluite si prezentate in acest articol este insusi articolul, care in loc sa se concentreze asupra personalitatii ilustrei defuncte, face o critica in toate directiile, dar cu ce scop?
Personal am vederi republicane, dar am un mare respect pentru personalitatea si actiunile MS Regina, precum si pentru defunctul exrege Mihai.
Comentatorii pe care ii prezinta critic autoarea nici nu par oameni politici sau cu ceva preocupari politice, ci doar niste psihotici inculti dar cu ceva preocupari politice de moment.
Iar criticarea monarhiei britanice pare a fi nu o actiune republicana, ci o subminare a insasi Marii Britanii, incercata de puteri straine la a treia generatie succesiva, cu persoane care s-au infiltrat pe langa familia regala britanica. Pentru Romania este bine ca are din nou un amic important pe scena internationala.
În UK, monarhul este șefului statului, nu este prizonierul guvernului. Monarhul va accepta diverse recomandări din partea guvernului, dar sunt recomandări, nu obligații.
Monarhul poate demite primul ministru, chiar dacă asta nu s-a mai întâmplat din 1834. Regatul Unit nu are o constituție scrisă, există doar diverse uzanțe neprevăzute în nicio lege și se considera că regina nu l-ar demite pe primul ministru decât dacă el ar refuza să demisioneze în urma unui vot de neîncredere. Însă în ultimele zile ale lui Boris Johnson, când el refuza să demisioneze, fusese deja luată în calcul posibilitatea ca un grup de miniștri să-i ceară reginei să-l demită.
Anti-monarhiștii au și ei dreptate, în unele privințe: taxa pe moștenire este 40% în UK pentru oamenii obișnuiți, dar Charles nu va plăti nimic, monarhul e exceptat. Numai proprietatea de la Balmoral are 20.000 de hectare și e proprietate privată, nu e reședință oficială a monarhului. Asta în timp ce sute de mii sau milioane de britanici și-au vândut casele moștenite de la părinți fiindcă altfel n-au avut 200.000 de lire să plătească taxa pe moștenire.
Sunt atât de multe lucruri greșite in ce spui încât nu merita efortul de a te corecta. Doar una de final: marea majoritate a „bogăției” familiei regale din UK aparține de drept statului, curtea regala are însă drept de utilizare și primește doar o mica parte din veniturile pe care le aduc acestea. Taxa pe moștenire ar înseamnă să taxezi de fapt statul, care este proprietar. Ps. Nu te mai uita doar la televizor, se spun multe ciudățenii acolo.
@VasilePopescu – ce ai de spus despre proprietatea de la Balmoral? Aparține statului britanic, cumva? Știi că Balmoral e în Scoția? Proprietatea de la Balmoral aparține Scoției cumva?
Domeniul privat al Coroanei.
Ole, ole-ole-ole…
Windsor Castle și Buckingham Palace fac parte din Crown Estate, în timp ce Balmoral și Sandringham sunt proprietate privată. ”Pe persoană fizică”, ar zice Vanghelie, poate așa e mai clar.
https://www.thecrownestate.co.uk/
Pentru cineva crescut în URSS-ul lui Brejnev, e mai greu de acceptat că un șef de stat poate avea proprietăți private, dar în lumea civilizată se întâmplă frecvent.
Problema se discută pe larg în Anglia și este explicată pe înțelesul tuturor.
Poate așa e mai clar:
”The monarch is not legally obliged to pay any tax in the UK. But the Queen began to pay income and capital gains tax on a voluntary basis in 1993, and King Charles is expected to do the same.
The former Prince of Wales also voluntarily paid tax on his income from the Duchy of Cornwall estate, which has now been passed to Prince William, the new Prince of Wales.
Anyone other than King Charles who has inherited private assets from the Queen will have to pay inheritance tax.”
https://news.sky.com/story/why-king-charles-wont-have-to-pay-inheritance-tax-on-duchy-of-lancaster-estate-12695884?utm_source=pocket-newtab-global-en-GB
Eu sunt monarhist atat pentru UK cat si pentru Romania, si as putea sa zic multe, dar au fost deja surprinse de autoare. :)
Insa mi-a palcut ce mi-a zis saptamana trecuta terapeutul meu: avea 96 de ani, era mai in varsta decat marea majoritate a oamenilor de pe Pamant. Deci pentru majoritatea dintre noi a fost Regina dinainte sa ne fi nascut noi, adica putem spune „dintotdeauna”. Deci dincolo de argumentele pro sau anti monarhiste, mai mult sau mai putin rationale, pentru noi facea parte din normalitatea vietii pe Pamant, precum Oceanul Pacific, Padurea Amazoniana sau Dunarea.
Normal ca este un soc emotional cand afli dintr-o data ca nu mai este.
Dumnezeu sa o odihneasca si pe noi sa ne intelepteasca prin trecerea ei la vesnicie!
„Ar fi inutil să le explici că, în sistemul englez, monarhul are rolul de interfață între statul englez și restul lumii și că, în calitate de Șef al statului, este de datoria lui să reprezinte statul în relațiile cu șefii de stat, așa încât ceea ce gândea suverana nu a contat, vizita de stat fiind organizată de guvern, care nu cere consimțământul monarhului.”
Va înșelați.
Din Washington Post:
„While British foreign policy officials take the lead in planning state visits, Elizabeth also played a meaningful role in shaping these visits. In the 1970s, for instance, British officials had to navigate the desire of the Foreign and Commonwealth Office to host Soviet Premier Leonid Brezhnev for a state visit to Britain — and the queen’s reluctance to visit the Soviet Union. Indeed, it wasn’t until 1994, several years after the Cold War ended, that the queen visited Russia. That visit was seen as a great success for British foreign policy, and the effectiveness of the trip was in no small part due to the queen’s efforts to develop a warm rapport with Russian President Boris Yeltsin.
Another notable state visit took place in South Africa in 1995. The queen played a key role in arranging the visit, which took place just a year after elections launched South Africa’s new democratic government. According to biographer Robert Hardman, quoting former commander of the Royal Yacht Britannia, Sir Robert Woodard, “The Foreign Secretary was worried [about the visit] and the Queen overruled him. She said: ‘Mr. Mandela is getting advice from lots of people but no one’s giving him any help. He needs physical assistance and he needs a show.’ ”
Dumnezeu s-o odihnească în pace ! A fost un om excepțional din toate punctele de vedere. De ani de zile mi-a dat putere și speranță numai când o vedeam prin ziare sau pe la tv. Cârcotașii n-au decât să spună ce vor, monarhia e de o mie de ori mai bună ca republica. Iar republicani vor să fie doar cei care-și închipuie că vor ajunge și ei, sau urmașii lor, ”președinte” sau pe lângă el. Dacă era reinstalat Regele Mihai după 1990 n-am fi avut decât de câștigat. Cheltuiam mai puțini bani, de respectul altor țări nu mai vorbesc iar societatea nu era așa de divizată ca acum și nu ne certam tot la patru ani pe cine să alegem dintre două rele.
Si sa nu uitam eforturile si lobby-ul facut de Regele Mihai catre Regina si Charles in vederea aderarii in aliantele occidentale. Multi mai cred si astazi ca Iliescu ne-a bagat in UE si NATO. Marea Britanie ne-a sprijinit in mod constant dupa ’89 si ne-a fost un mare prieten. Sa critici Monarhia sau Marea Britanie, acest leagan al democratiei moderne, inseamna un creier spalat de comunism si o dovada de ignoranta. Sunt foarte multi cei care si-ar dori abolirea monarhiei, chiar dintre „marii” nostri lideri de opinie. Citeam zielele trecute un editorial al unui mare jurnalist roman (intamplator si un „mare” critic de tenis), prin care afirma ideea de abolire a monarhiei cu ocazia acestui eveniment (moartea Reginei) si trecerea la republica a UK. De asemenea, putem observa cum unii europeni, aceste cozi de topor socialiste, au o ura viscerala impotriva Marii Britanii si monarhiei starnita in uma Brexitului. De ce? Le-au scazut cumva salariile sau sinecurile acestor eurocrati in urma Brexitului? Nu cred. Si atunci? Bravo lor ca au parasit mlastina socialista in care am ramas sa ne scaldam dominati de corectitudine politica. In Marea Britanie puterea apartine poporului, iar regele are principalul rol de a mentine unite Scotia, Irlanda de Nord, Tara Galilor si Anglia. Regina nu avea doar rol decorativ, ci in mod constant (saptamanal) se consulta cu premierul, politicieni, oameni de afaceri, judecatori si alti sefi de state. Regina era cel mai mare diplomat al lumii libere, un om care s-a sacrificat pentru poporul sau (ar fi putut foarte bine sa profite de pozitia sa la fel ca multi alti monarhi) si care a munci pana in ultima zi, cand i-a primit la Balmoral pe Boris Jonson si Liz Truss. Pentru noi astfel de lideri sunt de domeniul SF-ului. Si da, cred ca si romanii ar trebui sa fie tristi in aceste zile sau macar sa se gandeasca o clipa la cine a fost Regina Marii Britanii.
Am citit pe retele, daca tot vine vorba de ele, ceva ce spune mult.
” Un proprietar din Viscri a ajuns regele Marii Britanii”
Dumnezeu s-o ierte!
Un om de exceptie, un om politic cum rar gasestei.
A participat la ww2 ca voluntar auxiliar, a fost o piesa centrala in Razboiul Rece, a tinut piept atacurilor furibunde ale „progresistilor”; chiar in rindurile familiei. Intotdeauna cu zimbetul pe buze si cu o gluma care sa destinda atmosfera.
Fotografia finala, cand ii intinde mina marcata de semnul mortii noii doamne Prim-Ministru, a fost sincera, cu supusii sai. A aratat ca era in pericol, desi putea sa puna manusi de matase; femeile nu sunt obligate sa le dea jos, cand dau mina cu cineva. Un gest care spune totul despre ea si felul ei de a fi.
Cine nu o suporta, ar putea avea bunul simt sa taca! Macar in perioada funeraliilor si a doliului.
Mare dreptate aveti! Chestie de educatie si bun simt. Cati nu au facut si greseli in viata!
În ziua în care Queen Elizabeth II a urcat pe tron, Anglia era populata de englezi albi in proportie de 99,7%. Ea părăsește această lume cu englezii albi dîn Londra ca populatie minoritara.
Pe lângă eșecul ei de a-și proteja națiunea de invazie și de pierderea suveranității, a prezidat, de asemenea, feminizarea și homosexualizarea Bisericii Anglicane, al cărei cap era.
Declinul Angliei în timpul mandatului ei nu a fost numai din vina ei, desigur. Ea a fost un monarh constituțional, nu unul absolut. Dar trebuie remarcat faptul că nu numai că nu a făcut nimic pentru a opri declinul, ci și că puținele lucruri pe care le-a făcut au înrăutățit situația, cum ar fi atunci când a intervenit pentru a o convinge pe Margaret Thatcher, care era reticentă, ca Marea Britanie să se alăture regimului de sancțiuni anti-apartheid împotriva propriilor supuși din Commonwealth, Africa de Sud.