Industrie, bănci, constructori de automobile, media, comerţul produselor de lux, real estate, sport, de o mie de ori Sport…Nimic nu îi scapă unui şef de stat care a decis să îşi gestioneze ţara asemenea unei afaceri şi să îi transforme numele într-un brand a cărui valoare intrinsecă va creşte simţitor în anii ce vor veni. În general, când vorbim despre prosperitate în Orientul Mijlociu, primul gând zboară înspre Dubai ori Abu Dhabi. Adevarata lecţie de business vine însă de la Doha. Qatarul a hotărât să existe pe scena internaţională aplicând o formulă ingenioasă care începe să dea roade. Să vedem ce se întâmplă atunci când un stat aplică à la lettre regulile manageriale şi de gestiune ale unei companii private : viziunea pe termen mediu şi lung elaborată de Emirul-CEO şi de armata lui de consultanţi, axele strategice declinate în adevarate Business Units conduse de eşalonul doi, respectiv partea operaţională lăsată în mâinile unor manageri străini plătiţi regeşte (emireşte, dacă vreţi) responsabili în faţa unor administratori care nu iartă nimic. În joc e o cifră de afaceri de 210 miliarde de dolari – primul investitor internaţional.
Statul-companie e relativ tânar (independent din 1971), are o suprafaţă comparabilă cu judeţele noastre şi o populaţie de 1,7 milioane de locuitori dintre care 300 000 de băştinaşi (toţi angajaţi de compania mamă, deci funcţionari). Capitalul investit provine în principal din exploatarea gazului – North Field, cel mai mare zăcământ din lume – care îl transformă în primul producător şi exportator mondial de LNG (Liquefied Natural Gas). Emiratul e un paradis pentru companiile petroliere. Total şi ExxonMobil realizează aici cele mai importante beneficii la nivel mondial. Cetăţenii-acţionari nu plătesc impozite iar societăţile se achită de o taxă de 10% pe beneficiile realizate. De trei ani de zile, statul investeşte, cum nici un altul, prin intermediul a doua vehicule de război: Qatar Investement Authority (QIA) şi Qatar National Bank. Cele 30 de miliarde (!) puse în joc în fiecare an nu sunt cheltuite după legile hazardului ci respectând cu scrupulizitate regulile mediului privat: Diversificare şi ROI (Return On Investment). Două documente descriu în detaliu cum va arăta businessul-stat şi ce rol va juca Qatarul pe scena mondială: Qatar National Vision 2030 şi Qatar National Development Strategy 2011-2016.
Aventura începe în anii ‘90 când statul îşi doreşte să existe în regiune, în special în faţa vecinului Arabia Saudită. Prima investiţie majoră e menită să îi aducă notorietate şi influenţă. 100 de jurnalişti de la BBC sunt recrutaţi în 1996 şi astfel ia naştere Al-Jazira devenită între timp o voce inconturnabilă în lumea arabă şi nu numai. Primăvara din Maghreb a găsit microfonul deschis la Doha. Urmează transportul aerian folosit drept punte de legătură cu restul lumii. În câţiva ani Qatar Airways a devenit una dintre cele mai bune şi profitabile companii de profil. Airbus şi Boeing tremură în faţa carismaticului patron, Akbar al-Baker, care transformă orice negociere în război psihologic şi show mediatic (ultima comandă recentă se ridică la 200 de aparate şi a făcut câteva victime la ambii constructori). Doamnele sunt responsabile de businessul soft şi aduc prin Qatar Foundation cele mai bune şcoli americane şi europene la ei acasă. Societatea cunoaşterii e sloganul afişat peste tot. Investiţiile în infrastructură sunt pur şi simplu aiuritoare. Cele 200 de miliarde de dolari puse la bătaie înnebunesc societăţile de construcţii din Europa şi SUA.
Strategia de investiţii îşi arată însă adevarata anvergură în afara graniţelor. Cinci tări europene sunt în centrul sinergiilor puse la cale de managerii Emirului. Tichetele de la Porsche şi Volkswagen le deschid calea industriei auto. Gigantul german Hochtief şi francezii de la Vinci pe cea a contractelor de infrastructură. Credit Suisse, Barclays şi London Stock Exchange livrează secretele lumii financiare. Cartierul de afaceri Canary Wharf, giganticul The Shard, luxosul Harrods, lanţul Sainsbury’s Chelsea Barracks, Shell Center şi o parte a satului olimpic le întregesc portofoliul imobiliar de la Londra. Câteva perle din capitala Franţei, de pe Coasta de Azur şi din Eleveţia sunt deasemenea printre mizele Qatarului. Spania e şi ea pe radar. Au ajuns să aibă în numai 10 ani o relaţie extrem de privilegiată atât cu Franţa cât şi cu Marea Britanie, ambele ahtiate după lichidităţile emirului. Interesant de urmărit este că nici o investiţie nu e făcută din simple interese diplomatice sau din amiciţie ci toate sunt rentabilizate financiar, la sânge ar spune unii manageri care au trecut prin imperiul cu pricina. Luările de poziţie în acţionariat sunt iniţial minoritare însă urmează mai apoi o logică extrem de agresivă.
Geniala găselniţă e însă Sportul. Cum să treci la o societate post-gaz şi să îţi asiguri în acelaşi timp recunoaşterea publicului larg? Prin investiţii fără limite în sport care să promoveze ţara drept principalul centru sportiv de pe planetă. Laurent Platini e însărcinat cu gestionarea fondului Qatar Sports Investements (QSI). Da, e fiul ilustrului său tată, sef peste UEFA. Jocurile Olimpice ale Asiei în 2006, Turul Qatarului la ciclism, Masterul de tenis, Mondialele de atletism în sală din 2010, cumpărarea clubului Paris Saint – Germain şi lansarea Al-Jazira Sport în Franţa (care, la termen, vrea drepturile Champions League) sunt evenimentele care au pus în centrul atenţiei Qatarul. Şi asta e numai începutul: mondialele de handbal din 2015, campionatul mondial de fotbal din 2022 şi jocurile olimpice din 2020 (?) vor face ca cele mai mediatizate evenimemte mondiale să se desfăşoare la ei. Sportul e văzut drept o sursă de inspiraţie pentru o societate sănătoasă şi e singura religie practicată pe întreg mapamondul.
Dincolo de investiţiile în străinătate şi de locul central dat sportului, Doha pune în practică o diplomaţie extrem de pragmatică. Prins între Arabia Saudită şi Iran, mai bogat decăt toţi ceilalţi la un loc şi prea mic pentru a se apăra singur, Qatarul şi-a asigurat serviciile Franţei dincolo de cele ale SUA (fidele Arabiei Saudite, în acelaşi timp). Şi-au arogat rolul de arbitru în mai toate conflictele din regiune, au făcut, prin Al-Jazeera, campanie împotrivă regimurilor din Tunisia şi Egipt şi au dat o uriaşă mână de ajutor francezilor şi britanicilor în recenta problemă libiana. Tot Qatarul e primul care ridică tonul în Liga Arabă împotriva delirantului regim sirian.
Fireşte, modelul e imposibil de translatat pentru statele noastre europene. Şi asta din varii motive, dincolo de capitalurile oferite de resursele naturale. Însă felul în care au reuşit să îşi organizeze strategia de ţară şi pragmatismul unor programe de investiţii ne pot da de gândit multora în Europa. Fondurile de investiţii de stat pot profita de avantajele unor vehicule publice şi de rigoarea unei gestiuni private. Datoria publică uriaşă a europenilor nu ar trebui să împiedice orice iniţiativă, cu atât mai mult cu cât statul Uniunea Europeană are zero datorii. Câte nu se pot schimba cu puţină ingeniozitate şi mult curaj…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De fapt diferenta intre Europa si Qatar este exact aceea intre un dicatator luminat si democratia pusa in practica de hoti (parlamentari). Europa e pe duca si numai o dictatura o va mai redresa , fara insa a avea resurse…Asta inseamna ca sigur vom avea un razboi pe resurse. Si ultimul razboi mondial, tot de la resursea plecat si tot de acolo a fost pierdut !
Salut Cristian,
strategia Quatar-ului e simila cu cea folosita de UAE – Abu Dhabi & Dubai. Calea urmata pare ceva mai sofisticata, insa acelasi lucru il fac si Abu Dhabi si Dubai. Investitii uriase in constructii si infrastructura, educatie la nivel inalt, zero impozite.
Mai mult, Dubai-ul a trecut la un nivel superior, in sensul ca PIB-ul lor nu mai depinde atat de mult de petrolul avut(sub 10% din PIB). Iar Abu Dhabi se va transforma radical in urmatorii 20 de ani punand accent pe turism si pe cultura(Guggenheim, Louvre, insula Saadiyat).
nu ne comparam cu ei clar..de la camile la 7 stele
Cam cum vezi tu, admiratorule, viitorul acestor tari in care cetatenii primesc salarii fara sa faca nimic (nici macar sa studieze!), lucreaza doar strainii care sunt deja de cinci ori mai multi ca bastinasii dar n-au cum sa obtina cetatenia ? Cam cat timp mai merge asa ? Nu-mi vorbi despre rezervele uriase de petrol si gaze care mai pot fi exploatate decenii inca, gandeste-te la tensiunile sociale care, reprimate abil pana acum, vor erupe la un moment dat. Si la nitica morala, totusi…
Chapeau bas!
Frate, stii de ce? Pt ca ei este foarte putini, de aia! Daca ar fi multi ca la noi sau ca la UE, sa vezi tu organizare ca firma privata in statalitate. SI inca ceva: orice ar gresi, au spatele acoperit de gazul ala…. Simplu.
Pai atunci solutia e clara: independenta pentru fiecare judet (cu un fond comun pentru armata si ATAT), instalarea unor regi locali alesi la inceput doar dintre cei mai respectati doctori, ingineri, matematicieni. Am fi chiar mai buni decat emirul Qatarului, care sunt convins ca nu e cine stie ce eminenta cenusie – e doar un rege-antreprenor care doreste sa-si maximizeze valoarea proprietatii sale (intreaga tara). Pe deasupra, mini-judetele noastre ar fi multe si ar fi competitie intre ele pe forta de munca.
Uau, o tara mica in care 85% din populatie lucreaza pentru (maxim) restul de 15% si care pe deasupra mai are si niste resurse imense de gaze si petrol, reuseste sa tampeasca o lume intreaga. Din cate vad eu, principalul lucru pozitiv este ca nu construiesc arme nucleare, ceea ce poate chiar ar fi un exemplu pentru unele tari europene …
Daca chiar se impune asa ceva ca model intradevar e pe cale sa se duca dracului libertatea si democratia castigata atat de greu prin regiunea noastra.
Ce au a face democratia si libertatea ca oponente ale unei afaceri bine gandite?
Nu trebuie sa sarim din lac in put
@andrei: democratia si libertatea n-au nimic a face ca oponente unei afaceri bine gandite. In schimb o afacere care desi beneficeaza de resurse imense nu reuseste decat prin a abuza de 85% din „angajati” este un oponent a democratiei si libertatii si in fond e cel mult o exploatare cu o fatada frumoasa, ceea ce nu-i nimic nou sub soare.
Dincolo de asta aratati-mi si mie o companie care sa traiasca din ceea ce consuma proprii angajati, sau o economie cat de cat normala care sa nu aiba ca fundament consumul intern si o sa accept ca ideea cum ca o tara trebuie condusa ca o companie nu este una din marile aberatii a vremurilor noastre. Pana atunci puteti aplauda la fel de bine si stadionul Sheriff de la Tiraspol.
Un singur lucru mai e de spus. Qatarul s-a inspirat de la Bahrain, stat la fel de minuscul din zona, dar care aproape si-a epuizat rezervele de petrol. Din acest motiv Bhrainul a inceput primul sa investeasca in alte ramuri industriale, in 2006 fiind considerat de Natiunile Unite statul cu cea mai exploziva dezvoltare economica din Asia de Sud-Vest.
Tot Bahrainul este inspiratia Qatarului in sport. Bahrainul a naturalizat o multime de atleti ethiopieni si kenyeni carora le-a asigurat conditii deosebite de pregatire. Rezultatele nu s-au lasat asteptate, Bahrainul incepand sa castige medalii la principalele competitii internationale si chiar un titlu olimpic la Olimpiada de la Beijing din 2008.
De asemenea Bahrainul a fost prinul stat din zona Golfului care a organizat un mare premiu de formula 1. Tot acolo, in Bahrain se organizeaza curse din…atentie mare!…Campionatul Australiei de turisme V8 Supercar.
P.S. La noi tot da unora cu virgula cand „calculeaza” cat a costat patinoarul din Brasov sau ca de ce se construiesc piscine. In schimb saritorii in apa se antreneaza pe saltele si boberii pe sosea printre masini.
nu vreau sa ma leg de toate greselile din text, dar este „problema libiana”, nu libaneza. Libia si Libanul sunt doua tari complet diferite
si se merita scris corect Al Jazeera, e un nume propriu ca toate celelalte
___________
Nota editor: Multumim pentru corectura.
si scuzele mele daca te refereai la confictul din 2008 din Liban
Ai perfecta dreptate si iti multumesc pentru ochiul ager !
Al Jazeera mi-a sarit si mie in ochi ulterior dar era prea tarziu (apasasem pe enter).
Cat despre libian vs. libanez, mea culpa. Vorbim intr-adevar despre Libia lui Muammar Gaddafi
Nu stiu daca in Europa s-ar putea reproduce acest model. E bine totusi ca investesc banii si in infrastructura, educatie, cultura, sport. Sa nu omitem ca in regiune se realizeaza si cele mai fabuloase vanzari de tehnica militara Made in SUA.
Nu stiu de ce nimeni nu le spune pe nume banilor pe care Dubai / Abu Dhabi / Quatar ii investesc in ritm ametitor. Sunt bani pe care europa si sua nu reusesc sa ii mentina in circuitul lor economic. sunt costul functionarii acestor 2 economii.
Sua reuseste sa ii recupereze partial prin intermediul marilor companii petroliere, a vanzarilor de armament sau consolidarii propriei monezi (lucru pe care nu reuseste sa il evite cu China, o alta tara care se dezvolta in ritm alert pe banii occidentului).
Tot Sua a reusit sa isi acopere deficitul de gaz natural prin noi tehnologii (chiar daca nu sunt eco friendly, au zone slab populate in care pot sa isi faca de cap).
In schimb Europa, pare a fi un Frankenstein cu 10 maini si 5 capete, fiecare cu ideile si obiectivele sale. Nu reusim sa actionam coordonat, ne ascundem in spatele unor obiective comune pentru a ne urmari propria agenda. Asta in timp ce continuam sa pompam bani in economiile asiatice si sa ne declaram faliti si sa ne imprumutam la FMI, chiar daca noi nu avem datorii.
Europa este anesteziata de sistemul bancar care pe zi ce trece o controleaza din ce in ce mai mult, iar aceasta din urma pare sa accepte acest control pt ca se considera slaba si incapabila sa isi rezolve singura problemele.
Oare cat va mai dura?
Nu foarte mult, sper !
De cate ori s-a aflat pe marginea prapastiei Europa a avansat.
Si nu e numai wishfull thinking aici…
Un articol interesant! Multumim!
Interesant articol. Dar nu trebuie sa ne extaziem prea tare. Faptul ca isi conduc asa-zisul stat precum o companie nu arata decat faptul ca acesta e o creatie artificiala, care va exploda la primul semn de destabilizare. Ii apara cine? Franta? SUA? Acestea vor apara resursele statului respectiv, iar nu pe qatarezi sau SRL-ul lor. Dar dohaiestenii sunt harnici foc, asa ca se vor descurca de minune si fara megacompania lor.
PS Treaba cu sportul e o prostie. Nu e sport propriuzis ci doar o alta afacere. Daca ma apuc de vandut chitari nu inseamna ca sunt un virtuoz. Si orisicum, mentalitatea lor e ca un individ gras e un individ de succes, asa ca mai usor cu sportul :).
Imi este greu sa ma alatur admiratorilor acestui gen de state. Personal, eu nu vad realizari pozitive pe termen lung sau mediu. Este vorba de cantitati uriase de bani care nu servesc decat la adaugarea de proiecte megalomaniace de beton de genul cine are cea mai inalta si cea mai luxoasa cladire din lume, flote de avioane care contribuie la poluare, facute sa transporte seicii si emirii cu tot cu harem de colo colo in conditii de superlux; robinete de aur si masini de sport acoperite cu platina si tot felul de kitsch-uri pe cat de fabuloase pe atat de inutile; turism unde nu ai ce vedea ina afara de autostrazi, zgarie-nori si mall-uri cu aer conditionat in mijlocul desertului si alte zadarnicii. Dar este vorba de o populatie care de cel putin 2 generatii nu munceste si nu produce nimic inafara de mostenitori care vor face acelasi lucru, adica nimic. Lucratorii straini din tarile lumii a treia sunt platiti cu salarii de mizerie si traiesc in conditii sub-umane fiind tratati ca paria si zvarliti cat colo cand ridica ochii in sus.
Poate autorul articolului sau vreunul din cei carora le curg lichidele din gura la vederea acesteo pseudo-puteri economice (care se bazeaza exclusiv pe puterea bancnotelor si a caror apus se vede deja la orizont odata cu epuizarea resurselor naturale) sa indice vreo realizare stiintifica, educatie, medicala, culturala… care sa aduca ceva umanitatii ? Ce proiecte locale cunoasteti in domeniul desalinazarii apei de mare pentru regiunile secetoase la preturi abordabile ? Sau proiecte universitare pentru pregatirea de medici, surori, profesori, ingineri, agricultori……pentru necesitatile locale si a tarilor sarace ? Programe agricole (nu pomeni) pentru tarile africane si asiatice sarace sau fie si nu numai pentru sutele de milioane de musulmani saraci din lume ? Sau programe medicale si de cercetare pentru reducerea costurilor medicamentelor necesare eradicarii bolilor cronice din aceiasi lume araba/musulmana sau african ? Premii si burse pentru copii nefavorizati din lume ? Ati vazut vreodata programe de cercetari pentru reducerea poluarii globale facute cu petrolul si gazele produse, pentru a corecta cat de putin uriasele pagube produs emediului de civilizatia hidrocarburilor ? Sau Doamne fereste, investiti in metode mai ecologice de obtinere a energiei, masini electrice, reducerea consumurilor etc. Eu nu am auzit de asa ceva, ci vad doar macinandu-se tone de bani care creiaza un lux nebun pentru cateva sute de mii de oameni lenesi dar nici macar vreun procent din aceste daruri nemeritate ale naturii nu este investit in ceva lucrativ. Banii trebuie sa fie folositi pentru dezvoltare nu pentru destinatii inguste si egoiste. Sau pentru finantarea miscarilor radicale fundamentaliste in lume care sa pastreze privilegiile unor oameni de nimic. Ca emirul este un om de afaceri reusit, OK, bravo lui. Dar nu stie sa produca decat bani si zadarnicii care nu servesc de fapt nimanui ci doar secatuiesc Terra. Nu am idei bolsevice, au avut noroc cu aceste zacaminte ok, sa se bucure de ei. Dar o parte din bogatie trebuie reintoarsa pamantului si umanitatii sub forme folositoare.
Mihai,
Partial de acord cu ceea ce spui (pana la „lichidele din gura”. Ce e gratuit, strica…).
Articolul incearca sa prezinte structurarea unui business „de stat” si nu face in nici un fel judecati de valoare sau morale referitoare la uzul final al resurselor puse in joc.
Daca imi manifest, in final, preferinta pentru structuri similare la nivel european o fac strict dpvd al unei posibile eficiente economice. Nu mi-as dori niciodata sa folosim banii astfel inmultiti in acelasi fel precum prietenii din Orient.
Sunt convins ca ne intelegem.
Cuvinte grele in RO: viziune, strategie.
Pai in RO o strategie intr-un sector nu poate sa fie dusa pana la bun sfarsit si aici ma refer in special la strategia legata de invatamant…Ce sa mai vorbim de alte sectoare, daca acesta, care asigura capitalul uman este la pamant si an dupa an il tragem mai jos…
Dar oficialii din RO ar putea lua cele doua documente si macar ca le-ar citi si ar comenta pe ele si tot ar fi un castig – nu mai vreau sa visez ca vor putea chiar sa scrie astfel de documente si chiar sa le urmareasca in aplicare. Cred ca visez cu ochii deschisi si de aceea plec la culcare!
Vise placute!
Deci nu orice stat este de minimalizat stimate d-le autor. Nu neaparat statul (notiune) e de vina ci se pare ca puterea corupta care-l acapareaza….