luni, ianuarie 18, 2021

Peremism Redux: Poluarea climatului public

Cuvintele au efecte indelebile si incontestabile in spatiul politic,  pot duce la asanarea sau, dimpotriva, la poluarea climatului public.  Joaca de-a revolutia, incurajarea unor aventurieri iresponsabili, fraternizarea cu demagogi specializati in cultivarea urii sunt din nefericire tactici pe care unii politicieni le considera acceptabile, ba chiar recomandabile.  Sa-l consideri pe Vadim Tudor simbol al rectitudinii morale este o performanta ce tine de o Carte Guiness a recordurilor antifrastice. Am citit cu stupoare zilele trecute ca pentru Sorin Oprescu, recent revenit la matca pesedista (daca nu cu carnet , macar cu onorurisi zambete galese), PRM, campionul campaniilor pestilential-xenofobe din ultimii peste douazeci de ani,  ar  reprezenta „o adevarata coloana vertebrala a acestei tari” si este caracterizat de curatenie morala, verticalitate si curaj: „Adesea cuvintele dumneavoastra au exprimat adevaruri, au avut continut si sens dar de multe ori au fost bagatelizate, rastalmacite pentru a li se minimaliza mesajul”.  Bagatelizate de cine? Isi mai aminteste Sorin Oprescu faimoasa invitatie a lui Vadim Tudor: „Lasati securistii sa vina la mine!” Oare nu-l nelinisteste aceasta reabilitare insolenta a tot ce-a avut Romania mai odios in a doua jumatate a veacului trecut?  Se simte Primarul General al Capitalei solidar cu Vadim si oastea sa de ex-securisti?

Am scris de-a lungul anilor pe larg despre fenomenul peremist.  Reiau aici un fragment dintr-un text transmis in 2001 la Deutsche Welle. Intre timp, Vadim Tudor a disparut din mainstream-ul politicii romanesti, nu cunosc pe nimeni care sa-si mai piarda vremea cu ineptiile debitate in paginile „revistelor” sale.  Nu stiu cu ce se el ocupa la Bruxelles, dar se pare ca exista persoane la Bucuresti, in zonele pesediste, care ii duc lipsa.

Scriam asadar:
„Nu este deloc sigur ca doar retorica exclusivismului national l-a readus pe Vadim Tudor in centrul dezbaterilor politce . Este mai degraba cazul sa analizam cauzele fenomenului in esecul (partial, insa nu mai putin real) al fortelor democratice de a oferi viziuni coerente si credibile privind metodele, scopurile si sansele reale ale tranzitiei catre economia de piata si societatea deschisa.  Vadim Tudor este in fond numele atitor chestiuni ramase in suspensie, amanate sau pur si simplu negate de exponentii directiei liberale din cultura politica romaneasca: aliante stranii intre forte politice altminteri incompatibile; civismul de parada in lipsa unor dezbateri autentice privind traditiile constitutionale ale statului roman; refuzul unor analize serioase privind rolul securitatii in patru decenii de experiment leninist; combinatia dintre fascism si comunism in ideologia protocronismului ceausist; o privatizare anemica, un stat de drept calcand prea des cu stangul.  Sa nu uitam faptul ca Vadim nu este decit virful acestui aisberg national-securist (a se citi atent listele mai vechi si mai noi de senatori si deputati peremisti): ideologia lor este mereu aceea a “patriei in pericol”, deci a colectivitatii organice amenintate de invazia externa si de calul troian strecurat in chiar inima cetatii. In plan ideologic, ne intalnim cu acelasi prafuit, dezolant protocronism celebrat de Vadim, Ungheanu si amicii lor in perioada dictaturii.

Pe vremea cind eram student la sociologie, la inceputul anilor 70, am auzit de la colegii mei din anii mai mari urmatoarea istorie: se pare ca la intrebarea profesorului Miron Constantinescu de ce a decis sa urmeze aceasta profesiune, tanarul Vadim ar fi raspuns “pentru ca doresc sa devin un Eminescu”.  Nu stiu cit adevar este in aceasta povestire, oricum ramane faptul ca articolul “Idealuri”, deci textul saptamanist care a facut din Vadim un caz celebru al “epocii de aur”, era tocmai unul care exacerba logica organicismului etnocentric din gandirea politica eminesciana.

E bine sa ne reamintim aceest lucru, mai cu seama acum, cind se uita de catre unii ca polarizarile ideologice post-comuniste isi au originile, in mare masura, in conflictele culturale esopic exprimate, insa nu mai putin reale, ale perioadei Ceausescu.  Revenind la “idealul Eminescu”, pastrand evident proportiile, avem de-a face cu o situatie pe care candva Marx (si el studiat de junele Vadim, ca si de catre noi toti, pe vremea aceea) o definea, pe urmele lui Hegel, astfel: “prima oara tragedie, a doua oara farsa”. Insa este vorba de o farsa la al carei actual trist succes au contribuit toti cei care au minimalizat fenomenul, sau l-au utilizat in scopuri politicianiste (ma gindesc la experienta “patrulaterului rosu” din perioada guvernarii Iliescu-Vacaroiu).

Ascensiunea populismului, a ceea ce se poate numi viziunea etnocratic autoritarista, ca si respectabilizarea lui sint este de fapt rezultatul ororii feseniste de disidenti, de renasterea societatiii civile. Originile peremismului, ca si ale fesenismului, sint inseparabile de ideologia national-stalinista.  Sa recitim lista “tradarii nationale” propusa candva de “tribun”, si vedem clar impotriva cui, sau mai exact impotriva caror idei, se constituie peremismul ca miscare a disperariii, furiei, revansei si invidiei istorice”.  Adaug acum concluzia: Vrea cineva sa reinvie acest cadavru politic?

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Comentariile unui Oprescu nu merita atata osteneala din partea unui erudit ca Dvs. Ce va asteptati sa iasa dintr-un cap de bibilica?

    • Atata timp cat va numarati printre dizidenti, mi se pare fireasca suspiciunea cu care este privita aceasta categorie. Mai mult, faptul ca dvs ati avut tupeul sa „desfiintati” pur si simplu , o personalitae ca Adrian Marino, fost detinut politic timp de 8(opt) ani in inchisorile comuniste, la a caror infiintare si activitate a contribuit si Leon Tismenetchi (va este cunoscut individul sosit pe tancurile sovietice?!), poate duce oricand la o revigorare a nationalismului romanesc. .
      Nu mai vorbesc ca numirea in functie de la IICCMER, dandu-l afara pe un profesionist ca Marius Oprea, poate fi bratul de paie pus pe focul ce-l mistuie pe unul ca Vadim ? !
      Chiar nu credeti ca incapatanarea de a ramane in aceasta functie creeaza premizele unui scandal cu urmati imprevizibile ?. Daca tot nu sunteti platit pentru aceasta functie, ce va determina sa va cramponati de ea, provocand repulsia si revolta unor oameni care va cunosc nu numai meritele, dar si trecutul atat de controversat ?!

  2. In discursul lui Oprescu s-a strecurat (daca nu o fi fost cu intentie) o sopirla de toata frumusetea: „Adesea cuvintele dumneavoastra au exprimat adevaruri, au avut continut si sens.” Cu alte cuvinte, au existat ocazii in care CVT a spus neadevaruri si s-a exprimat nonsensical. Dar chiar si asa, e clar ca daca te cheama cineva la o tamiiere oficiala si accepti sa te duci, zici de bine. Chestiile astea protocolare nu cred ca merita luate in seama.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.