Se manifestă la noi în ultima vreme un fenomen inedit: petițiile împotriva sunt concurate de cele pentru ceva sau cineva. Exemplul cel mai recent este petiția on line prin care se exprimă sprijinul pentru continuarea ministeriatului d-lui Liviu Marian Pop, care a reunit deja, în momentul în care scriu aceste rânduri, peste 1200 de adeziuni.
Dacă aveți curiozitatea să străbateți lista de semnatari veți putea constata următoarele:
1. Românii nu sunt, cum se spune, cârcotași, ci preferă gândirea pozitivă și acțiunea constructivă.
2. Românii preferă discreția afișării publice. Cam un sfert dintre sprijinitorii d-lui Pop își trec, cu modestie, numele sub tăcere.
3. Internetul are în România o configurație județeană. Mesajele pro Liviu Marian Pop cu greu reușesc să străpungă hotarele județului Maramureș.
4. Există, în România, multe persoane cu numele de familie ”Pop”.
5. În ciuda a ceea ce se afirmă de regulă, în România membrii familiilor conviețuiesc armonios în jurul acelorași valori, ceea ce explică frecvența impresionantă a semnatarilor evident înrudiți.
6. Comuna Repedea din Maramureș, însumând, acum 6-7 ani, potrivit recensământului din 2011, 4716 locuitori, cu o mare diversitate etnică (94,83 % ucraineni, 2,54 % cu apartenență necunoscută, 1,91 % români) și confesională (ortodocși 52,01 %, penticostali 36,66 %, adventiști de ziua a șaptea 4,94 %, ortodocși de rit vechi 3,43 % ș.a.) se situează, măcar proporțional, în vârful ierarhiei cât privește grija pentru soarta învățământului românesc, demonstrând un larg consens ce include deopotrivă primarul localității împreună cu familia domniei sale și simplii cetățeni.
Parcurgând și explicațiile pe care le formulează cam 1-2 din 10 petiționari, aflăm și principalele motive ale susținerii pe care aceștia și-o declară:
1. Pentru că, în calitate de fost sindicalist, ”cunoaște realitățile învățământului românesc.”
2. Pentru că s-a dovedit un ministru destoinic, apropiat de oameni.
3. Pentru că ar trebui să-și poată duce la bun sfârșit reformele începute.
4. Pentru că este ”de-al nostru”.
În fine, mai apar și două argumente particulare, venind, aș crede, dinspre două categorii foarte diferite de susținători: să le zicem ”insideri” și ”chibiți”. Iată-le:
5. Pentru că e sigur mai bun decât d-na Andronescu, ”abramburica”, care, dacă nu va fi renumit, îi va lua locul
și
6. Pentru că a avut curajul să se ia la trântă cu ”mafia manualelor și auxiliarelor.”
Să le luăm pe rând.
1.a. Cu siguranță d-l Liviu Marian Pop cunoaște de-a fir-a păr învățământul românesc actual – cel preuniversitar, se înțelege. Există însă unele dubii că ar fi capabil și să-l înțeleagă, sau să înțeleagă ce ar trebui făcut pentru îmbunătățirea lui.
2.a. Argumentul amintește poveștile cu Vodă Cuza de acum un veac și jumătate. Nu cred totuși că un înalt demnitar e un veșnic peregrin, care mai urechează pe câte cineva prins cu ocaua mică, mai dă un sfat, un post, un pont. Există destui inspectori în România calificați pentru această muncă.
3.a. S-a schimbat iarăși optica românilor despre reformele din educație: până acum se declarau sătui de ele, acum, că avem omul potrivit la locul – și momentul – potrivit, le vor iarăși. Rămâne totuși dubitabil ce reforme va fi făcut d-l Liviu Marian Pop, in afara imundei șmecherii cu Legea manualului.
4.a. Propun înființarea unui post de Ministru al Educației Maramureșene.
5.a. De unde se vede că bătălii interne la care, pentru binele țării, asistăm de un an încoace fac să răsune buciumele și pe malurile Tisei.
6.a. Am tot scris, și eu și alții, despre marea rușine a revenirii la formula etatistă, din vremea comuniștilor, a manualului unic. Se pare însă că aparatul propagandistic și-a făcut treaba, deși nu a putut fi identificat niciun ”mafiot” al manualelor și auxiliarelor. Nu m-aș hazarda însă să ghicesc care din colportorii acestei inepții sunt ”zvoneri” și care ”răspândaci”.
Mă întreb și eu, și probabil s-au întrebat și cititorii mei, care mai e rostul de a te apleca asupra unei inițiative mai degrabă hilare, oricum futile, când se întâmplă în România atâtea lucruri profund îngrijorătoare, cu o viteză trepidantă: conflictul fățiș cu Uniunea Europeană, asaltul asupra statului de drept, terfelirea democrației, cotropirea instituțiilor statului de către partid, revenirea politicienilor cu probleme penale în înalte poziții administrative, inflația, haosul fiscal etc. etc.
Acum nu multă vreme scriam în Dilema veche despre revenirea în forță a ideologiei omniprezenței și omnipotenței Partidului, amintind de niște vremuri pe care nu-mi doresc să le mai trăiesc niciodată.
Tot așa, inițiativa petiției în sprijinul d-lui Liviu marian Pop mi-a readus în minte ”adeziunile” sosite din partea ”oamenilor muncii” înaintea vreunui congres P.C.R., care umpleau zile la rând paginile cotidianelor. E drept, internetul nu mai este ce era mașinăria de presă din timpul lui Ceaușescu și nici d-l Pop nu are la dispoziție un aparat propagandistic pe măsură. Dar dacă l-ar avea? Sau dacă l-ar avea nu domnia sa, un ministru căruia i se joacă mandatul la masa negocierilor, ci un alt personaj, mai bine plasat?
Am asistat la mascarada fandoselilor lui Ceaușescu când a preluat sceptrul prezidențial la rugămințile insistente ale ”oamenilor muncii”. Dar nici chiar Ceaușescu nu și-ar fi permis să răspundă vreunui jurnalist, român sau străin, care l-ar fi întrebat de ce își dorește să devină Președinte: ”Pentru că pot!”
Mă opresc din scris și deschid televizorul: d-l Pop, în ciuda generoasei sale susțineri, a pierdut partida, a câștigat-o Partidul. Alții au putut mai mult.
PS Până să apuc să trimit textul spre publicare a apărut o nouă petiție, pentru un nou ministru.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Lupta pentru pace se ascute (ca cea de clasă) și scoate la iveală războinici tot mai sângeroși, care fac ceea ce fac pentru că pot. În curând, comandouri de mustăcioși cu păr grizonat îi vor prinde pe pensionari pe stradă, le vor lua cardurile și le vor mări cu forța pensiile. Cete de babe preacuvioase vor năvăli în biserici și vor răzui chipurile ctitorilor, adică ale lui Văcăroiu și ale foștilor primi de la județe, și le vor înlocui cu mutre actuale. Fabricile de pastă de dinți vor produce două sortimente: roșie și albă (vreo 10 milioane de tuburi pe an ajung, conform statisticilor) – cine consumă albă, înseamnă că nu e român. Fiecare comună va propune câte un ministru (pe care-l va susține, evident, printr-o petiție). Etc.
Dincolo de umorul involuntar și amar (mi-am adus aminte de Gogol și de „punerea vorbelor bune” pentru înnobilare), rămâne declinul și întrebarea care cam deranjează de îndată ce-i rostită, dinainte de a i se da un răspuns: Și dacă nu este un defect de implementare și funcționare a „mecanismelor democratice, ci este ceva cronic și cu rădăcini (sociale, culturale) foarte adânci? Și, ceea ce este foarte îngrijorător, toate se întâmplă într-un context în care alții nu au timp nici chef să vină să dea cu mătura prin casa noastră. Eu cred că abia acum România începe să se schimbe, după ce se vede în oglindă, iar ceea ce vede este mult mai urât decât credea până acum. Nu trebuie să ne speriem: dpdv sociologic suntem încă în marja de timp a celor două generații de tranziție. Păcat că, indivizi fiind, nu avem tinerețe sau maturitate care să dureze mai mult de 60 de ani – 60 de ani e o viață.
Liviu Pop sau Valentin Popa pot să-și trimită oricâți argați cu jalba-n proțap la ușa istoriei: Istoria e o boieroaică prea mare pentru ei.
Aici trebuie să-l contrazic pe autor cu toată vehemența. În lipsa lui Vanghelie, exoflisit pe nedrept din marele partid, tetea Pop e de departe cel mai bun ministru al educației pe care-l putea cloci PSD. În sprijinul acestei afimații voi aminti povestioara domului Faustyn din „Peripețiile bravului soldat Svejk în Războiul mondial”. Dl. Faustyn, arestat la Praga pentru codoșlâc, explica in extenso modalitatea de alcătuire a tarifelor lucrătoarelor sale. Printre altele, pentru damele fără educație percepea un supliment de un gologan pe motiv că o „bașoaldă necioplită e mai distractivă decât o doamnă învățată”.
Evident că același principiu se aplică negreșit și minștrilor PSD. Indiferent cde câtă spoială au și unii și alții fac cât de mult rău încape. Dar măcar ăștia de calibrul lui Pop sunt mai amuzanți decât creaturile fade, anoste și cenușii de teapa lu’ Abramburica.
Oricum se pare că-i sună până la urmă ceasul pitorescului nacelanic Pop al obrazovaniei & naukăi socialiste. Guvernu’ lu’ doamna Viorica tre’ să aibă un aer de respectabilitate. Așa că nu mai puțin de 45 de rectori (Iisuse! Nici nu mi-am închipuit că România poata avea atâta amar de „universități” de stat!) au lansat o petiție de susținere a rectorului distinsei universități nea Fane Babanu’ din Sușeva – „cadru didactic de nădejde”, iscusit în savantlâcuri și încercat în tocat fonduri publice, inclusiv iuropene. Să ne trăiască și la mai mare!
Nu pot însă încheia înainte de a remearca o afirmație eronată a autorului: Dragmea & Co nu sunt în nici un caz în nici un fel de:„ conflict fățiș cu Uniunea Europeană”. Dimpotrivă! Experiența de băiat agil a d-lui Dragnea tocmai a înăbușit potențialul conflict. Jupânul Teleormanului a ginit & citit 100% corect ștăbimea bruxelleză. Referendumul pentru definirea constitutțională a familiei e amânat sine die, iar România a admis deja mai mulți „refugiați” prin mecanismul de redistribuție decât prevedea cota sa (împotriva căreaia a votat în 2015!). De aici încolo are mână liberă să-i facă justiției ce vrea mușchiu lui. Cu condiția să o eutanasieze încet și fără prea mult circ. Hambasadele vor mai scânci câte un pic pe ici și colo ca să nu-și piardă fața. Media vestică progresistă va mai aminti în clip-uri și comentarii neutre de maxim câteva minute manifestațiile de la Bükreș. Care manifestații se vor stinge încet, încet precum toate zaverele de la porțile Orientului.
România nu e în nici un caz Polonia unde justiția e pusă în mare primejdie de încercarea reacțiopnarilor trumpiști de a trage apa după „magistrații” și lucrătorii organelor formați și căliți în lupta de clasă în comunism, cu școli înalte prin marea Uniune Sovietică și desăvârșiți apoi prin peșchesșuri kapitaliste. Acolo unde cilca neofascistă respinge fără compromis LGBT-imea precum și bunii refugiați musulmani ce sunt nerăbdători să să îmbogățrească cultural înapoita Polonie. Evident că împotriva Poloniei trebuie luate cele mai aspre măsuri imaginabile. Iar România d-lui Dragnea, ca un semn al antașmalei cu Înalta Poartă de la Brüksel, va vota pentru ridicarea dreptului de vot al Poloniei… Ce pana mea!?
Ne-am jucat de-a „Uite popa nu e pop'”
Si de-a petitiile. Si am avut o lista cu sustinatori din „satul” d-lui Pop, plini de bunavointa fata de unul rasarit dintre ei, si avem apoi o lista lunga de rectori ale unor univeritati cu pretentii (la finantare) dar cu prea putine rezultate. Lipsesc rectorii din univeristatile de top, dar nu-i bai. Democratia se face prin numar, nu prin selectie de calitate.
E de observat un nou „trend” in psd: listele de semnaturi.
Dragnea s-a dus la Presedinte cu o inutila, neceruta, lista de semnaturi de sustinere a noului PM desemnat. Probabil ca, daca Presedintele incerca sa o cerceteze cu de-amanuntul (eu cred ca nu a contat de loc, deci efort inutil doar de dragul chibitilor) mai avea pregatita o lista cu 2000 de semnaturi ale unor cetateni onesti din Videle.
Nu mai merge cu sustinerea fizica din ce in ce mai firava: de la ditamai mitingul de sustinere a lui Bivolaru la poarta DNA, cu toata crema si zatul psd de acum cativa ani, la prezenta atat de slaba la „convocarea” lui Dragnea de acum cateva saptamani… se simtea nevoia unei schimbari de tactica.
Si oricum, o lista cu semnaturi este ceva care ramane, poate fi probat, la o adica, cand te duci la sefu’ sa ceri ceva, cumva.