joi, iulie 18, 2024

Petre Țuțea și vaccinul

Sâmbătă, 15 ianuarie, am fost vaccinat cu a treia doză, iar marți (18.01.2022) m-am trezit bolnav copt. De covid, bunînțeles. M-a chinuit boleșnița vreo două zile (greață, amețeală, somnolență, insomnii, sete, înțepături în ochi etc), iar de joi eram aproape pe picioare. Am rămas în carantină până miercuri, când am început să fac iar pe zmeul; asta-i toată povestea. Pam-pam.

Imediat după Revoluție, atunci în iarna și primăvara lui 1990, două noi vedete au erupt în București: Constantin Galeriu și Petre Țuțea. Întreaga mea generație a dat năvală să-i asculte, că de babaci și de Iliescu al lor n-avea nimeni chef, tineretul se lămurise imediat ce era cu „democrația originală” și cu „comunismul european”, toți voiam să recuperăm ce ni se furase încă de la naștere: acea Românie care n-avea nimic de-a face cu Republica Socialistă România. Părintele Galeriu își făcea veacul la biserica Silvestru din cartierul Moșilor, iar Petre Țutea prin cârciumi. Trebuie spus că ei fuseseră celebri și înainte de Revoluție, dar numai în cercuri foarte restrânse, despre care noi, copiii blocurilor, n-avuseserăm habar. Acum (1990), că aflase toată suflarea de aceștia doi, am dat năvală să-i ascultăm. Din nenorocire pentru mine, eu unul n-am făcut parte din „năvală”.

Motivele au fost complexe (o fată), însă ceea ce contează este că eu, Mihai Buzea, am ratat momentul de a-i urmări live. Pe amândoi. Venea jumătate de gașcă de la biserica Silvestru și-mi dădea raportul, eu strâmbam din nas; venea cealaltă jumătate de la terasele din centru, unde domnea Țuțea, ascultam și rapoartele lor, iar strâmbam din nas, că știam mai bine. Am pierdut startul și îmi pare foarte rău.

După vreo două decenii am început să-mi dau seama ce-am pierdut și-am încercat să recuperez prin lecturi, dar nu mi-a mers: ceea ce au lăsat acești doi oameni este de proastă calitate literară. Ei nu știau să scrie. Puteau străluci în vorbire și chiar străluceau (cam toate mărturiile converg), dar în scris se pierdeau, se făceau de râs – ceea ce e trist, pentru că oameni ca ei chiar avea ceva de spus, de lăsat mai departe, de transmis. Îmi vine în minte gluma ceea academică a universitarilor americani, despre Isus: „Mare profesor, păcat că n-a scris nimic”.

Mă pomenesc întrebându-mă, de vreo zece ani încoace (atunci când dau peste o problemă pe care nu știu cum s-o apuc): „Ce-ar fi zis Petre Țuțea?”. E uimitor. Nu îl văd pe Țuțea ca pe un mentor de-al meu, sau ca pe un reper intelectual, moral sau de altă natură, și cu toate astea, fără să vreau (ba chiar mă enervez!), mă trezesc iar și iar punându-mi aceeași întrebare tembelă: „Ce-ar fi zis Petre Țuțea?”.

Da’ chiar! În toată nebunia asta, cu vaxeri contra antivaxeri, cu Rafila contra Șoșoacă, cu guverne contra stradă, cu fii contra părinți, cu prieten contra prieten, parcă vrând-nevrând îmi urcă iar din bezna minții: „Ce-ar fi zis Petre Țuțea?”. Pentru că, oricum și cum, ar fi avut o părere! Era genul lui să aibă totdeauna un punct de vedere despre orice, de la rachete la Nae Ionescu, de la Ucraina la „Critica rațiunii pure”. Ar fi avut o părere și despre treaba asta cu vaccinul. Dar care?

Nu știu. Nu știe nimeni. Mă gândesc doar că, dacă mărturiile despre el sunt adevărate, Țuțea s-ar fi abținut de la diabolizarea preopinentului. Nu s-ar fi apucat să-l batjocurească pe cel care ar fi avut un punct de vedere opus, ci ar fi vorbit cu el, și-ar fi desfășurat arsenalul argumentativ, încercând să convingă – sau măcar să se facă înțeles. Cu alte cuvinte, nu s-ar fi cramponat să rămână în bulă.

Ce s-a întâmplat cu noi, de nu mai suntem în stare nici măcar de atâta lucru?

Distribuie acest articol

76 COMENTARII

  1. Ăsta este tipul ăla de articole care parcă te îmbie să scrii și tu ceva, subiectul părând a nu fi prea ezoteric, dar când să pui tastatura la treabă constați că nu prea ai ce scrie. Să îți dai tu cu presupusul ce ar fi spus Petre Țuțea? Cine ești tu să știi ce-ar fi spus Petre Țuțea? Și nici la Poiana Țapului n-ai mai fost până acum. Să scrii despre vaccin și despre covid? Tema e doar asimptotică cu articolul și nu se face. Mai rămâne să-l feliciți pe autor că te-a pus în încurcătură. Și ți-a dat o temă de gândire: „oare ce ar fi spus Petre Țuțea? Ar fi reușit să convingă? Aș fi fost cu el în barcă sau l-aș fi văzut la vreun bord?”

  2. Injectofilii ar spune ca ar fi spus „M-am injectat pentru un popor de idioti!”
    Injectofobii ar spune ca ar face din nou temnita decat sa accepte carnetul de partid verde.
    Realistii ar spune ca Tutea nu ar fi participat sub nici o forma la experimentul asta sinistru care e mai abject decat comunismul.

  3. Ce credea Petrică Țuțea despre alcool? Dar despre statul în cîrciumi? Dar despre fumat? Dar despre computerele cuantice? Întrebări diferite, răspunsuri diferite cu relevanța aidoma. Despre alcool sau fumat, mai bine întreb un medic, știe mai multe decît un bătrîn care a trecut de la un extremism politic la altul fără vreo reținere sau regret. Cîrciuma nu a fost niciodată o universitate, o pepinieră intelectuală. În cel mai fericit caz, un loc de socializare potențată de alcool..Problema vaccinului nu este, în plus, una de opinie, ci de competențe științifice. Desigur, vaccinarea nu elimină total riscul îmbolnăvirii și al unui final funest, dar, măcar ai făcut ceva pentru a te proteja și a-i proteja pe ceilalți, pentru a reduce riscul. Antivacciniștii sunt cei care neagă realitatea pentru că vor să trăiască ca pînă acum, refuză ideea că trebuie să-și schimbe comportamentul, să se protejeze pentru că sunt vulnerabili. Una este să accepți ideea că dacă nu acționezi într-un anume fel poți să-ți pui viața în pericol și cu totul alta e să negi pericolul numai pentru că altfel ar trebui să schimbi ceva. A considera că cele două opinii sunt echivalente înseamnă a falsifica realitatea: în spatele epidemiologului sunt decenii de cercetare și experiment în vreme ce de cealaltă parte cel mult niște teorii inepte ale conspirației. Poziția dumitale este similară cu a sultanului din snoava orientală care repetă aberant ”Și tu ai dreptate”, chiar dacă opiniile se bat cap în cap. În fine, după mai mult de 2 ani de pandemie și sute de mii de morți, milioane de oameni în suferință luni de zile, recesiuni economice etc., deci, după toate aceste fapte, chiar credeți că cel care neagă necesitatea vaccinării mai are ”rațiuni” în sprijinul părerii sale?

    • Un raspuns tipic de om neinformat ,care nu-si pune intrebari si catalogheaza preopinentul ca fiind antivaaccinist ,adept al unor teorii bla bla bla . Pentru a ma vaccina trebuie sa fiu informat . De ce asta ?
      Deoarece nimeni nu-si asuma raspunderea pt tine , doar tu consimti pt el si acest consimtaminat trebuie sa fie unul informat , il ai ?
      Nu , pt ca nu ti se spune inainte de vaccin care sunt beneficiile si riscurile . De ce nu si riscurile ? Pt ca ele nu au fost introduse in studiu clinic , au fost doar beneficiile . Riscurile le afli , culmea ironiei, dupa ce faci vaccinul pt ca studiul clinic se termina in 2023 . Spui doar ca asa zic epidemiologii care au ani de zile experienta . Dar ce spun imunologii , si au spus de la inceput ? Ca vaccinam prea mult . Daca 85% decese sunt la grupa > 65 ani si restul sunt inregistrate la cei cu comorbiditati , de ce ne vaccinam toti ? Sa-i protejam pe cei din jur ? FALS ! . Vezi studiile din Israel din decembrie 2021 si cele din state si UK din Ianuarie 2022 . Incarcarea virala este la fel la cei vaccinati si nevaccinati .
      Similarly, researchers in California observed no major differences between vaccinated and unvaccinated individuals in terms of SARS-CoV-2 viral loads in the nasopharynx, even in those with proven asymptomatic infection. „.
      https://www.thelancet.com/journals/laninf/article/PIIS1473-3099%2821%2900768-4/fulltext
      In plus faptul ca esti vaccinat la fiecare reinfectare ii infectezi si pe cei din jurul tau spre deosebire de cei nevaccinati ce dezvolta imuniate celulara pe termen lung si la care incarcarea virala devine practic zero . ( vestul a intrat intr-o bucla a reinfectarilor din care nu mai stiu cum sa iasa datorita acestei presiuni infectioase). Ar trebui cei care ne-am vaccinat si am mai facut-o si cu 3 doze sa ne autodenuntam ca idioti pt ca nu ne-am pus intrebari si nu ne-am informat . Asta ne zice fiecare Tutea din noi !

      • Răspunsul dumitale foarte agresiv nu face decît să-mi confirme argumentele: este prea tîrziu pentru o discuție echilibrată, rațională despre utilitatea/inutilitatea vaccinării. Taberele s-au format, argumentele sunt partizane (dta, de exemplu, culegi precum găina numai acele date care îți confirmă poziția). Eu cred, totuși, că avem de-a face cu prima tentativă de a răspunde unei amenințări globale printr-o strategie globală. Mi se pare o premieră importantă pentru capacitatea de supraviețuire a acestei nefericite specii. Jurămîntul hippocratic îl obligă pe medic să facă totul pentru binele bolnavului. Una este să faci ceva pentru a reduce numărul și gravitatea îmbolnăvirilor și alta este să nu faci nimic, pe considerentul că nici înainte nu ai făcut-o. A lăsa pe cineva să moară, deși acest lucru poate fi evitat, este o problemă morală cu o greutate deosebită. În privința informării pacientului cu privire la riscuri, ați sesizat singur punctul slab al argumentului dvoastră: știm prea puțin despre posibilele efecte negative ale vaccinurilor folosite împotriva Covid 19. Medicii ne pot spune numai ceea ce știu. Dar cele pe bază de rARN prezintă un avantaj pe care clasicul vaccin nu-l avea: nu ai de-a face cu virusul însuși, ci cu o enzimă care-l individualizează și permite anticorpilor să-l recunoască. Riscul există, ca în orice pe lumea asta: dacă stai în casă, nu poți muri călcat de tramvai, dar poți muri din multe alte cauze. Riscul presupus de vaccin este mai mic decît cel al ”imunizării de turmă”. Țările care au adopta ultima soluție au abandonat-o în urma numărului mare de victime și a blocării vieții sociale. E suficient să consultați statisticile zilnice pentru a vedea că majoritatea celor internați sunt nevaccinați și mulți dintre ei reinfectați. În fine, Țuțea a fost foarte departe de un model de înțelepciune și la tinerețe, cînd era comunist și la bătrînețe, cînd se declara fascist. Nu cred că vreuna din aceste ideologii ar fi un model de toleranță și dialog. Dar, așa cum Nae Ionescu este considerat de unii drept un mare filosof, deși nu a fost decît un plagiator și un sofist de salon, la fel Țuțea poate părea un gînditor rezonabil și conciliant.

      • „In plus faptul ca esti vaccinat la fiecare reinfectare ii infectezi si pe cei din jurul tau spre deosebire de cei nevaccinati ce dezvolta imuniate celulara pe termen lung si la care incarcarea virala devine practic zero”

        Mai citeste odata si intreaba-te daca intelege cineva ceva din ceea ce ai scris!

        Mai mult, ceea ce incerci sa spui e total fals! Un infectat Covid vaccinat cu doua doze Pfizer sau Moderna, si la 5-6 luni cu booster, va avea incarcatura virala intotdeauna mult mai mica decat un nevaccinat infectat.

        Un vaccinat complet plus doza booster la 5-6 luni, daca se protejeaza cu masca atunci cand trebuie si are grila sa-si dezinfecteze mainile cand trebuie, nu se va infecta niciodata, sau, daca se va infecta nici macar nu va simti. Mai mult, nu va transmite niciodata boala. Si stii de ce? Nu numai pentru ca incarcatura virala va fi mica, de scurta durata si localizata in partea superioara a aparatului respirator!(daca se infecteaza) Ci si pentru ca daca a facut toate astea, atunci e suficient de inteligent si atent ca sa nu puna in pericol sanatatea celor din jurul sau!

        Din nefericire pentru unii, inteligenta, nivelul de educatie si bunul simt sunt foarte importante in abordarea problematicilor cu care ne confruntam in aceste timpuri pandemice.

        Si mai e o chestie pe aici! Cand legea si bunul simt nu mai pot opri rautatea si prostia generalizata, impostura si nesimtirea( adica exact acele rele care sunt incurajate de fortele de origine comunista), multi doritori de dreptate si democratie se reorienteaza si incearca sa rezolve problemele intr-un mod mai…..nonconformist. Asa au ajuns nobili germani din anii 30, cu un nivel de educatie exemplar, sa devina comandanti de unitati ale Wehrmachtului, unitati care au facut prapad in randurile animalelor bolsevice!

    • Singura problema apare atunci cand, iesind din bula, vezi ca peisajul e cu totul diferit si ca toate concluzile pe care le-ai tras pana acum se bazau pe mituri la fel de false precum cele despre care presupui ca ii conduc pe altii. Faza tare e ca se schimba chiar si epidemiologul, e altul, gandeste si el si iti amintesti, socat, ca dogma nu e stiinta si nici invers.

  4. Izolare, nu carantina. Carantina e pentru cei care sunt contacte ale bolnavilor (sau vin din zone cu multi bolnavi), dar nu au fost inca testati pozitiv. Izolarea e pentru bolnavi.

  5. Ce s-a intamplat cu noi? Se poate sa fi pierdut capacitatea de dialog fara patimi. Are cineva in cercul lui/ei un cunoscut/a care sa prefere si sa ceara adevarul, vreun om caruia sa ii spui adevarul si sa se bucure, vreun om fara certitudini semidocte, care nu se lipeste cu mintea de nicio determinare rigida? Cei mai multi oameni par a fi incapabili de opinie, ori se exprima fatal de reductionist. E posibil sa ne lipseasca gandirea si intelepciunea lui Tutea, de fapt formarea unui cuget liber interior.

    • Tocmai de aceea sintem atiti de diferiti . Va imaginati ca trebuie sa il inteleaga toata lumea pe Tutea ?! Sau pe parintele Galeriu ?! Pe noi romanii nu ne mai uneste nimic . A ! Ba da . Mincarea , bautura , sexul si filmele ( de pe Netflix , sa fie ). In cantitate ( si diversitate ) cit mai mare ……

  6. Petre Țuțea ce ar fi spus? Alți înalți funcționari ai Statului Național Legionar ce ar fi spus? Babe, dihori, atei, primitivisme. Bigotism.

    • Expresia „What Would Jesus Do?” e veche si foarte populara printre anglofoni. Gasesti pe internet mii si mii de titluri care o contin.

      wiki:
      „Expresia „Ce ar face Isus?”, adesea prescurtată WWJD, a devenit populară în special în Statele Unite la sfârșitul anilor 1800, după ce Charles Sheldon a publicat o carte foarte citită, intitulată „Pe urmele Lui”: What Would Jesus Do. Expresia a avut o revenire în SUA și în alte părți în anii 1990 și ca motto personal pentru adepții creștinismului, care au folosit fraza ca un memento al credinței lor într-un imperativ moral de a acționa într-un mod care să demonstreze dragostea lui Isus prin acțiunile adepților.

      Biserica Romano-Catolică pune accentul pe conceptul de Imitatio Christi (imitarea lui Hristos), care este bine sintetizat în expresia engleză „Ce ar face Isus?”.”

      Dar, ATENTIE…

      wiki:

      Parodii
      „Expresia a devenit un snowclone, uneori pentru un efect umoristic. De exemplu, „Ce ar cumpăra Iisus?”, „Ce ar face Lincoln?”, „Ce ar face Brian Boitano?”, „Ce ar face Mary Marvel?”, „Ce ar face Johnny Cash?” sau „Ce ar face Tintin?”.” /Un snowclone este un clișeu și un șablon frazeologic care poate fi folosit și recunoscut în mai multe variante. Termenul a fost inventat ca neologism în 2004, derivat din clișeele jurnalistice care se refereau la numărul de cuvinte inuite pentru zăpadă./

      Textul de mai sus incearca – stângaci, bloggeristic, arboristic – o astfel de parodiere. De fapt, Margicule, arboristul ti-a (v-a) facut cu ochiul; ca, adica, sinteti in aceeasi barca. Doar ca nu te-ai prins, fiindca ti s-au aprins toate beculetele de alarma la vederea numelui Țuțea si ti s-au blocat instantaneu toate sinapsele. Dar nu numai tu nu te-ai prins. Expresia WWJD fiind cvasi necunoscuta pe internetul romanesc, efectul scontat, inclusiv cel umoristic, a fost in jur de zero. Doua tinte a avut si pe amindoua le-a ratat.

  7. Totusi, sunt doua lucruri neadevarate despre Tutea: dupa 89 saracul nu prea avea cum sa bata carciumile, era imobilizat la pat. Si nu prea vad cine si cum il auzea dandu-si cu parerea despre orice. A avut o singura aparitie in filmul lui Vartan Arachelian. In rest nimic. Toti am realizat ce am pierdut, abia dupa ce el n-a mai fost. Dar tot e bine ca ne mai aducem aminte de ei.

      • Galeriu are o carte, Jertfă și răscumpărare. Citiți-o și apoi spuneți dacă e scrisă prost ori bine. Însă el era o personalitate orantă, este adevărat. Un fel de Socrate, ca și Țuțea, iar nu un Platon. Era un predicator prin excelență, iar predicile sale sunt pe net, pentru cine este interesat.

  8. Cramponarea in bula este ceva caracteristic o data cu aparitia retelelor de socializarea, domnul Tutea probabil n-ar fi dat 2 bani pe ele.
    Ce s-a intamplat cu noi ? ne-am adaptat noilor metode de modificare a comportamentelor, de multe ori fara sa ne dam seama, cei care se opun, fiind de regula cei care cred in teoria conspiratiei, sunt antivaccinisti, sunt impotriva noilor trenduri in societate, politica etc, cei care doresc sa ramana totul cum a fost.
    Din pacate din lipsa dialogului direct, fata in fata, ca pe vremuri la o bere sau un suc am pierdut abilitatile purtarea dialogului in contradictoriu fara a ne da imediat in cap sau injura, dialogul fiind aspectul civilizatoric care ne caracterizeaza ca fiinte umane.
    Dialogul este acum moderat fara sa stim de algoritmi, cei care ne tin bula.
    Noile technologii de comunicare in masa, flmulete, chaturi, simboluri, clickuri si altele ne-au subrezit propriul rationament, gandirea independenta.
    Astazi daca nu faci parte dintr-o comunitate/echipa esti considerat imediat asocial, Tutea cu siguranta s-ar fi incadrat in acest tipar, de nonconformist si inchiputi-va ce shitstom ar fi starnit pe retele daca posta:
    „Eu nu am nicio părere despre democraţie” sau altceva ofensator la adresa cuiva.
    Daca el a fost omul cu pareri astazi oameni nu mai au pareri proprii, ei reprezinta parile turmei, al stolului din care fac parte.
    E mai simplu sa te ascunzi anonim intr-un stol decat sa te expui, sa cauti conflictul de idei si teze „executarea” publica pe retele fiind evitata pe cat posibil.
    Tocmai acesta continua expunere publica nu face altceva decat se ne comparam unii cu altii, fiecare este monitorizat de celalat, moartea individualismului, a propriilor pozitii si idei.
    Daca pana acum lumea a putut evolua tocmai datorita acestor conflcte si antizeze de acum inainte nu va mai fi posibil pt ca nu se va mai acorda posibilitatea exprimarii acestora decat intr-o masura intrat de restransa incat nu va putea provoca acele salturi culturale de care am avea nevoie, saltul actual fiind similar aruncarii in prapastie.

  9. Ati pierdut Serile de la Schitul Darvari, din curt, intre 1990-1991, cu oameni deosebiti, pr. V. Galeriu, Th.Baconski, G.Liiceanu, S. Dumtrescu, etc. Pacat ca nu mai avem asa ceva. In spatiul de gradina din fosta ambasada SUA din Bucuresti, sect 1, se pot organiza asa ceva si alte evenimente culturale. Dar acum toti afaceristi imobiliari vor numai blocuri. Nu mso avem nrvoie de cultura, de dialoguri si solidaritate, intelegere intre generatii.

  10. Discuțiile au loc, anti vaxxerii cunosc foarte bine ce spune cealaltă parte, resping în cunștință de cauză starea de fapt și asta e. Dealtfel, e vorba de bun simț medical și comportament cetățenesc, nu de subtilități intelectuale, pe care, oricum, anti vaxxerul reprezentativ nici nu le-ar aprecia, fiind analfabet de-abia funcțional.
    Între noi fie vorba, Țuțea comunica bine fie cu intelectualii stăpâni pe limbaj, fie cu analfabeții totali (babele murdare pe picioare, torționarii din pușcărie). Cu românul mediu de azi, ghiftuit și tehnologizat, trăncănitor pe FB, probabil n-ar fi ieșit nimic, mai ales că nu trebuie să fii foarte echipat intelectual să realizezi că nu te lași prins de comuniști ca să fii obligat la conversie la creștinism în pușcărie ca să nu înnebunești de tot, n-ai cum să iei în serios afirmațiile uniui astfel de om.

    • E simpla si clara lumea ta, nu? Asezat confortabil in una dintre bulele de care spune autorul, vezi clar ca toti cei care nu au prejudecatile tale sunt,fara indoiala, antivaxxeri analfabeti. Ti s-a pus, facil, in fata, o Sosoaca si crezi ca in lume nu mai exista decat ea si cu tine. Argumentul, studiul, ratiunea, sunt instrumente valide doar daca produc concluziile pe care le-ai tras tu, altfel, sunt in mod sigur ale ei, deci lipsite de subtilitati intelectuale. Pentru ca, nu-i asa, e extrem de subtila constatarea ca doar tu ai dreptate si ca toti ceilalti sunt organisme inferioare.

      Pacat ca mesajul de deschidere spre dialog al domnului Buzea se loveste de porti de otel inchise si sudate definitiv de catre locatarii izolati in spatele lor.

      • Mesaj de deschidere spre dialog ziceti ?! Al cui dialog ? Al comentatorilor ? Caci spre deosebire de alte articole publicate de domnul Buzea aici nu a raspuns nici unui comentariu .

  11. Nu l-am prins pe Tutea, pe vremea aia eram f prins cu construirea socialismului in Germania, il construiam 10 ore pe zi, incl. simbata, in rest pina la 24 de ore pe zi, eram la scoli si la ciubucuri. Uneori chiar dormeam. De abia mai tirziu am vazut ca era un tip haios, cu multe intelepciuni, dintre care cea care mi-a ramas in minte a fost „am-stat-13-ani-in-temnita-pentru-un-popor-de-idioti”.

    De aceea nu mi-am pus niciodata intrebarea de ce ar fi zis!

    • Bun socialismul asta . Din pacate socialistii din Romania nu sint in stare sa il construiasca . Nici chiar cu pseudo-liberalii alaturi . Liberalii astia mai bine mergeau cu catel si purcel in tabara socialista . Sa fii liberal si sa aplici politici socialiste …..Mai bine isi taiau venele .

  12. Din cite imi amintesc scrierea corecta este Iisus si nu Isus .
    Am inteles ca il bagatelizati pe Petre Tutea . Astept articolul dumneavoastra despre Patericul Egiptean .

  13. Păi, în urmă cu trei decenii, dacă vroiai să faci parte dintr-o bulă, oricare ar fi fost aia, trebuia să fii activ, să te implici, să ieşi în lume, să depui un minim efort. Vroiai să te dai deştept şi să-i găseşti pe cei ce, eventual, ar fi fost de acord cu asta? Păi, era musai să treci pe la librărie ca să-ți cumperi cărți sau pe la bibliotecă, să le-mprumuți de-acolo sau să le frunzăreşti în sala de lectură. Vroiai să te perceapă alții ca fiind de gaşcă? Păi, trebuia să intri-ntruna, la terase, în vacanțe, la chefuri etc., etc. Astăzi, însă, ca să faci parte dintr-o bulă, oricare ar fi aia, n-ai nevoie decât de-un telefon deştept, un abonament şi curent electric. Fără niciun efort, bulele astea, oricare ar fi ele, dau peste tine fără să te întrebe dacă vrei sau nu să faci parte din ele. Dacă da, foarte bine, dacă nu, nicio problemă, algoritmii te-ncadrează deja la afinități cât ai zice „Bill”. Sau „Gates”. 😆
    Aşa încât, ca să încerc să răspund întrebării dvs., aş spune că nu s-a-ntâmplat nimic deosebit cu noi, în afara faptului că oamenii acceptă mult mai uşor ceea ce le vine de-a gata şi depun mult mai puțin efort ca să se lămurească de unii singuri. Ce-ar spune Țuțea? Despre orice se discută astăzi? Păi, asta chiar nu mai contează. Nu mi-l pot imagina genul care-ar avea cont de Facebook, deşi mai ştii?! Şi-apoi, eventualul împăciuitorism şi bun simț al lui n-ar avea prea multă trecere, poate pe undeva la TVR după unşpe noaptea, preț de vreo oră, nu mai mult. Cum să pui de-o bulă serioasă şi cuprinzătoare cu aşa ceva?! 😥

  14. Sincer, nu-mi pasă deloc de ce ar fi spus Ț, X sau Z, sau orice alt intelectual de calibru băștinaș (care lasă creierii zdrențe când bubuie lângă tine, de obicei cu spume) scornit de o nație in criză de valori.

    doar mă mir că un om tânăr începe un articol despre Ț. sau despre vaccin sau despre sinele rănit astfel:
    „Sâmbătă, 15 ianuarie, am fost vaccinat cu a treia doză […]”
    …că tare fricos sau tare conformist mai e junele acela care, nefiind in Austria sau Tadjikistan, deci neobligat de vreun guvern tiranic, se duce să-și bage in venă un ser de 3 lei pentru a treia oară deși bănuiește -că ar fi trebuit să fi aflat până acum- că protecția oferită de pseudovaccin e frecție. De frica unui virus devenit endemic. sau de gura lumii.

    Tot e bine că măcar ați căpătat curajul de a mărturisi public asemenea faptă de arme, precum și introspecția ce v-a pricinuit-o. Totuși, e ceva să depășești teama de ridicol…

    „Mă gândesc doar că, dacă mărturiile despre el sunt adevărate, Ț. s-ar fi abținut de la diabolizarea preopinentului.”

    mda. wishful thinking. eu cred că a cam venit timpul să stăm pe picioarele noastre și să nu mai așteptăm nimic de la falsele valori (chiar și defuncte). și să ne fie nouă rușine pentru invectivele și batjocura pe care marii intelectuali le varsă astăzi in public asupra „dușmanilor” de sezon. să ne fie rușine și că atâta amar de vreme am căscat gura ca fraierii la „înțelepții” națiunii (in fapt hahalere ce lucrau neobosit la propriul cult al personalității și antagonizau de zor rătăciții in textele lor). și să le închidem gura cu un click, sus in dreapta paginii (căci nu mai merită nici măcar vreo reacție).

    • ati pus pctul pe i, eunuke, chiar asa, ce dezamagire marii nostri intelepti care da, erau de fapt niste ipocriti preocupati nu de indrumarea natiei, ci de agenda personala si propria trufie.
      ce mai confesiune si ce incheiere ‘pam-pam’…

    • N-as zice ca unul care in 1990 isi punea problema sa se duca in cafenelele din centru sa asculte intelepti e chiar un june… Cat despre vaccin, a-l face nu e tot una cu a fi membru al unui cult, asa cum si a nu-l face nu e tot una cu a fi sosoc.

    • Ce beție de cuvinte! Se putea spune mai pe scurt că, deși nu face chiar ce promite, vaccinul nu strică. Sau altfel, dacă nu e de lemn, merită o frecție.

  15. Eram prea mic pe vremea aia, copilul bocurilor si eu, dar asta nu ma impiedica sa am opinii – mai ales opinii contra. Pe care opinii, carevasazica, le mai am si acum. Mai exact, nu m-as duce sa ascult live niciun intelept sau guru de-al nostru sau de-al altora, crestin, ateu, sau de orice alt fel. Daca are ceva de spus, sa scrie. Ideea asta cu intelepciunea care poate fi spusa, dar nu poate fi scrisa, mi se pare si acum un fel de alba neagra. Povesti nemuritoare. Sau mai rau, fuga de raspundere. Ideea ca cineva poate sa comprime sensul existentei si inca vreo doua, trei mari adevaruri in cateva propozitii simple in limba romana, sau in oricare alta limba, adica intr-un mic pachet de informatie construit, printr-o coincidenta fericita, fix pe masura apetitului si atentiei publicului – e un fel de de gluma.

    Se poate spune ca oamenii aia aveau har, charisma, farmec personal etc. Si asa e. Iar harul nu se poate transmite in scris. Ceea ce este partial adevarat. Numai ca harul, charisma si alte chestii ce tin de impresia artistica sunt una, iar intelepciunea, carevasazica, ar trebui sa fie alta. In plus, impresia artistica e si ea cu dus si intors. Tin sa va aduc aminte ca un alt intelept care reusea in vremea aia sa comunice tarii sensuri profunde cu cuvinte putine era man of mystery Ioan Stoica de la Caritas himself, singurul om care stia secretul inmultirii banilor (ca daca l-ar fi stiut doi oameni, n-ar mai fi fost secret). Iar Gregorian Bivolaru incepuse sa fie un nume – avea ceva rubrica pe la un ziar – un alt om cu calitati nebanuite (din ce se vorbeste).

    Revenind la subiect, o alta chestie pe care nu o inteleg este de ce trebuie neaparat sa primesti intelepciune si lumina fix de la un intelept foarte faimos (valabil si in scris). In primul rand, cine devine asa faimos le cam mananca celorlalti painea. In hindsight, probabil ca Tutea si Galeriu i-au scos atunci de pe piata intelepciunii pe cine stie cati alti intelepti mai mici, fix cum au facut mai tarziu Carrefourul si Kauflandul cu micile aprozaruri. In comertul cu amanuntul asta este situatia, conteaza cine poate sa vanda mai ieftin, n-are nimeni ce sa faca. Dar cand e vorba de intelepciune, trebuie neaparat sa te lumineze fix liderul de piata?

    In multe domenii nu asa merge treaba. Sigur ca marele Kasparov vrea sa te invete pe tine personal multe chestii la sah daca ii cumperi cursul online, dar majoritatea clientilor inteleg ca asta e un sales gimmick. Vrea si omul sa mai castige omul un ban cinstit de pe urma faimei. Ceea ce e foarte bine, dar tot de la aia mai putin faimosi ai de invatat, daca chiar te intereseaza. La fel, daca vrei sa inveti analiza matematica, nu te apuci sa-i citesti pe Leibniz si pe Newton in original, ca doar nu esti nebun. Da, sunt cu adevarat mari amandoi, si aia chiar e o lectura interesanta, dar din cu totul alt punct de vedere. Daca vrei sa intelegi analiza, poti sa ai toata increderea in generatiile intregi de alti matematicieni care au tot studiat problema de atunci incoace.

    Daca in loc de analiza matematica te apuci in schimb sa cauti intelepciunea si sensul vietii, se pare ca trebuie sa te duci personal direct la sursa. Trebuie ori sa cauti sensuri ascunse prin opera lui Platon, sau prin ce a scris cine stie ce sfant acum 1500 de ani, ori sa asculti ce au de zis pe tema asta liderii de audienta din zilele noastre. Doar asa poti sa intelegi cu adevarat lumea. Daca faci cumva greseala sa inveti ceva de la vreun un necunoscut care isi mai da si el cu parerea, inseamna ca ti-ai cumparat cel mult o Dacie Logan. Iti faci treaba cu ea, dar e totusi cam putin pentru cineva cu pretentii.

  16. Pentru a asculta argumentele celuilalt, trebuie sa fii mai intai capabil a intelege ce este un argument si cum ar putea sa-ti schimbe concluzia despre ceva. Aici stam deosebit de prost. Degeaba exista argumente 100% valabile si clare, daca unii nu-si pot depasi subiectivismul si nu accepta nici un argument contrar parerii lor,

  17. Pina sa aflam ce-ar fi zis Tutea, iata ce zice Sorin Ionita in cartea alaturata, Deceniul furiei si indignarii, la pag. 154-157:
    <Ce e deja limpede este ca pandemia ne-a pus in fata o oglinda, iar Europa nu-si prea gaseste in ea imaginea despre sine de societate general-alfabetizata de mai bine de o suta de ani, cu respect pentru cultura inalta si pentru stiinta. E cazul sa reflectam serios ce spune despre sistemele noastre scolare faptul ca o buna parte din publicul european, la prima adiere de vant, a cazut in spaime comunitare de tip medieval, dand semne ca nu stapaneste notiuni stiintifice elementare predate in gimnaziu si liceu, fara de care, in principiu, nu putem lua bacalaureatul. Dezbaterea despre vaccinuri este pe alocuri un studiu de isterie colectiva, negationism si conspirativita.
    Cu o populatie decisa sa se vaccineze de bunavoie anti-Covid doar la nivel de 20-30% din prima strigare, dupa cum o aratau sondajele ignorate de autoritati, dar ulterior si realitatea, Romania s-a plasat la coada clasamentului, alaturi de Franta, o tara vaccino-sceptica prin traditie (si mandra de asta). Suntem tentati sa dam vina pentru acest fapt pe propaganda, interna sau externa, pe influenta bisericilor sau pe manipularea interesata a unor lideri politici cu agenda. Dar ignoram prea usor conditiile structurale care ne fac vulnerabili nu doar la antivaccinism, dar in general la impactul cu tot mai multe fenomene complicate care, odata cu modernitatea si internetul, vin peste noi in timp real, fara pauza de respiratie. In special pe noi, pandemia ne-a lovit unde ne durea mai tare: in scorurile catastrofale, in scadere permanenta, obtinute in testele PISA la matematica si stiinte. La aceste scoruri, noi, romanii, suntem permanent sub media OECD, dar uneori si sub cea a vecinilor nostri bulgari ori moldoveni; de maghiari nu mai vorbim, ei fiind mult in fata. Or discutia despre epidemii si vaccinuri e probabil cea mai incarcata de matematica si logica din toata stiinta medicala, pentru ca se face pe baza de statistica avansata, modelare de fenomene pe numere mari, calculul riscurilor, inferente, corelatii care sunt sau nu sunt cauzalitate, teste dublu randomizate in orb etc. Apoi, trebuie sa ai o minima reprezentare a istoriei stiintei ca sa intuiesti cum se face ajustarea rapida a teoriilor in lumina unor noi descoperiri, cand e prudent si cand nu s-o accepti, cum e cu incertitudinea si ratele normale de eroare. In principiu, cam asta ar fi rostul educatiei formalizate si seculare in care investim resurse publice de un secol si mai bine: sa formeze gandirea critica.
    In criza Covid, pina sa intervina vreun vector de propaganda, am descoperit ca terenul era deja minat din start. De unde sa aiba gandire critica poporul adult, daca ea nu e cultivata de la varste fragede in sistemul de educatie? Ba mai mult: ce nevoie mai ai de Putin, Trump sau noul partid AUR cand profesori din universitatile de medicina, ajunsi acolo clientelar, in confuzia si lipsa de criterii a deceniilor trecute, fara vreo cercetare proprie ori macar intuitia de cum ar arata metoda unei cercetari acceptabile, sunt analfabeti stiintific intr-un sens foarte propriu si fac erori de logica elementara in argumentare, deci ar pica testele generaliste TOEFL sau GMAT, care se cer la admiterea in facultati serioase din Occident, indiferent de specializare? Cu toate astea, ei sint invitati sa comenteze public ca "experti", in virtutea pozitiei oficiale, de catre jurnalisti la fel de naivi stiintific. Aici nu mai avem doar o problema de fake news, ci e altceva mai serios, care nu se rezolva asa usor ca "demontarea de stiri false", din pacate.
    Pe terenul acesta de sfertodoctie generalizata se poate ajunge la efectul contrar: de bine ce informezi mai mult si mai exact publicul despre detaliile unor tratamente noi si stadiul cercetarilor, de aia el se panicheaza mai tare auzind lucruri care i se par socante, de neinteles ─ si o vireaza in conspiratii. "Sa fie transparenta, sa ni se arate prospectele vaccinului cel nou" striga multimea in 2020. Iar cand i-a fost aratat prospectul, cardinalul de Valencia a conchis intr-o predica: aha, deci e facut din extras de fetusi avortati, e o "manifestare a Satanei pe pamant". Acesta e genul de rastalmacire credibila pentru multimea emotionata in vremuri de mare stres social, cum e criza Covid, pentru a tese factoizi adevarati intr-un scenariu manipulativ pe fond. Detaliile acestui episod se gasesc intr-un clip antimanipulare facut de EFOR.
    Populismul antistiintific nu e nou, ci ne insoteste permanent in modernitate.>

    • Aveti cumva citate si din autori non-woke?… Pentru wokisti, personaje fanatice, cu convingeri clare si solide, lumea e simpla, esti obedient si vaccinist sau esti un paysan medieval. Nici o vorba despre autonomie, imbecilitatea statului, obiectii de natura libertariana pe fondul unei boli care a ucis mai putini oameni decat cei nediagnosticati cu AVC, cancer sau infarct pentru ca nu exista decat virusul chinezesc, etc.

    • Lasati etichetarile, puneti mina si cititi.

      ─ Sorin Ionita, Deceniul furiei si indignarii, pag. 87-89

      ─ Sorin Ionita, Deceniul furiei si indignarii, pag. 15-19

    • Pentru clarificare politeism-monoteism si traduceri inevitabil problematice:
      Ebraica aduce consacrarea unicitatii divine. Dar forma gramaticala a divintatii este de … plural. :))
      Nu exista forma de singular pentru divinitate.
      La fel, pentru cuvantul apa nu exista decat pluralul – ape.
      La fel si pentru cer – doar ceruri
      La fel si penrtu nori -nu exista singularul nor.
      … Asa ca rog sa se lase la o parte polemicile cu unicitatea „adevarului”. ;)

      • Cat priveste adevarul procesat binar Da/Nu, 1 si 0, acum discutam de qubits.
        https://en.wikipedia.org/wiki/Qubit
        Revenind la subtilitatile limbii ebraice, din cuvantul „adevar” (emet pe ebraica format din trei litere alef, mem si tav), daca se sterge prima litera (alef) cuvantul rezultat este „met” care inseamna mort. De aici si controversa si ridiculizarea cu alegerea brandului lui Zuckerberg – Meta, care inseamna „moarta”.
        Revenind insa la adevar vs mort – asta este in esenta cheia rezolvarii povestii Golemului din Praga sau in varianta mai recenta – Frankenstein.

  18. „punându-mi aceeași întrebare tembelă: „Ce-ar fi zis Petre Țuțea?”.”
    A oscilat intre marxism si legionarism intr-un mod asemanator cu oscilatia voican-voiculesciana dar intre clitoris si metafizica?
    Am si eu o intrebare la care nu am auzit vreun raspuns inca: care este etimologia cuvantului tzutzar din cercuriile intelectuale?
    Avand in vedere oscilatiiler lui Tutea, daca ar fi trait azi cred ca ar fi declarat ritos ca este pentru vaccin si PNL/USR si la urna ar fi votat cu AUR si Sosoaca! :))

  19. Ce ar fi spus despre vaccin!?

    Nimic, daca n-ar fi fost constrans sa-l faca, de ce ar fi fost un subiect de discutie? Sa fi spus ceva impotriva, ar fi intrat in bula „anti”, doar nu era ‘expert’.

    Daca si-ar fi facut vaccinul pentru binele propriu, din nou, ce ar fi fost de spus? Problema e cand vaccinatul simte sa-si expuna public o experienta pur pesonala, cu un aer de erou civic, care-si permite nu doar sa incurajeze pe altii la acelasi experiment genetic dar chiar sa-i traga de ureche pe cei ce nu procedeaza la fel, sa accepte constrangerea lor daca nu o fac. Ei intra intr-o bula colorata, in care s-au grabit sa intre atat prostanaci dar si pretinsi filosofi, lichele, multi naivi, cetateni europeni, de bine.

  20. Normal, daca omul era un liberal cum inteleg din filosofia dansului nu ar fi avut nici o opinie. Dar cu siguranta nu ar fi fost de acord cu obligativitatea lui (chiar si prin certificatul verde…tot bligatie a fost pentru multi, drept dovada au facut-o, care si cum au putut…la celebra chiuveta).
    Daca a suferit prin inchisori de raul unei ideologii cred ca ar fi fost foarte mult de partea „antivaxilor” (mai nou asta cuprinde si pe cei care sunt impotriva obligativitatii, dealtfel fully vaccinated so far).

  21. https://www.worldometers.info/coronavirus/

    Numar decese cauzate de Covid/ 1 milion locuitori/ 1 februarie 2022 ora 16:30

    ROMANIA 3159
    Lituania 2967
    Polonia 2791
    USA 2724
    Belgia 2490
    Italia 2429
    Franta 1999
    Spnia 1993
    Portugalia 1961
    Austria 1555
    Germania 1408
    Olanda 1237
    Israel 944
    Canada 885
    Danemarca 647
    Norvegia 262
    Australia 148
    Noua Zeelanda 11

    Aceasta este realitatea( care daca e deformata, e deformata numai in Romania, unde minciuna si incompetenta sunt la ele acasa, mai mult decat in oricare dintre tarile mai sus mentionate – in sensul ca numarul de decese cauzate de Covid este probabil mai mare in Romania, decat numarul deceselor raportate – adevar constatat de un fost ministru al sanatatii, sanctionat cu demiterea si blamarea perpetua pentru ca a avut „tupeul” sa spuna adevarul).

    Toate tarile mai sus mentionate au o rata de vaccinare cu 2 doze, la nivelul intregii populatii, intre 64% si 90%, si o rata de vaccinare cu booster intre 27% si 70% din intreaga populatie! (https://www.nytimes.com/interactive/2021/world/covid-vaccinations-tracker.html). In toate aceste tari au fost luate masuri serioase de limitare a raspandirii Covid si a fost urmarita cu strictete aplicarea lor, de catre autoritati.

    Sa deducem ce? Nu cumva ca vaccinarea, cu siguranta, a redus mortalitatea? Recomand celor care nu cred asta sa explice care este cauza ratei mai mici de mortalitate in tarile mentionate! Vor spune poate ca starea sistemului medical din Romania e cauza. Poate partial e asa, dar si daca ar fi, vinovati pentru asta sunt exact acei nemernici care astazi nu vor sa ia nicio masura de preventie, adica clica PSD, grupul infractional organizat de provenienta securisto-comunista care jefuieste Romania de 31 de ani, impreuna cu alte gasti cu obiceiuri si metehne mostenite din comunism – evident, incadrez aici PNL si altii.

    4,9 miliarde de oameni de pe Terra sunt vaccinati cu doza completa impotriva Covid(peste 54% din populatia lumii)! – https://www.nytimes.com/interactive/2021/world/covid-vaccinations-tracker.html

    Sute de milione de oameni ar fi vrut sa se vaccineze dar tarile lor nu le-au putut asigura vaccinuri, din motive de saracie! Toti acesti oameni sunt nebuni, inconstienti, usor manipulabili!?

    Iata la ce au dus manipularile antivaccinare practicate de PSD si AUR si televiziunile aferente, inconstienta si prostia lui Catzu si Johannis!

    O parte dintre romanii morti de Covid au fost ucisi(ucidere din culpa sau chiar mai grav, pentru ca unii au fost constienti de ce rau fac) din nepasarea, inconstienta, prostia si populismul unor idioti care isi zic clasa politica! Sunt moralmente obligat sa precizez ca USR este singura parte a clasei politice care nu a vrut sa participe la acest circ, ba chiar a dorit sa-l stopeze, atat cat a putut, atat cat a fost lasat. A nu recunoaste asta inseamna a ignora adevarul, realitatea.

    Consecintele lipsei de masuri sunt clare si vizibile, si vor fi suportate consecinte economice care la acest moment nu pot fi estimate.

    Faptul ca exista persoane care se pot exprima coerent si clar, si emit idei si teorii contrare evidentei si adevarului este strigator la cer! Sper sa vina momentul in care vor plati pentru asta!

      • Nu frica de moarte ma face sa scriu ceea ce scriu, ci revolta si dezgustul! Mai este nevoie sa precizez relativ la ce si la cine?

        • Eu pot sa va spun atit ; sint revoltat si dezgustat de faptul ca pe toate caile si prin toate metodele sint asaltat cu manipulari ordinare care ar trebui sa aibe efectul de a ma determina sa ma inoculez cu o substanta . Nu am nici o calitate publica , nu ma exprim nici macar pe o pagina de FB sint un cetatean oarecare caruia ii sint interzise libertati naturale pe motivul ca nu doresc sa ma inoculez cu o substanta anume . Asa ca , dezgustul dumneavoastra vis-a-vis de dezgustul meu …. Hai sa nu ne mai intersectam . Si sa ne vedem cu bine in lumea de dincolo . Asa sa ne ajute Dumnezeu .

    • Nu stabiliți dumneavoastră ce e evidența și ce e adevărul. Că nu v-a dat nimeni titlul de Alteță. sau de Supremul. sau de dumnezeu. De plătit insă e posibil să plătească cei care:
      1) au răspândit panica in populație, propagînd o imagine hiperbolică și diabolică, de-a dreptul apocaliptică asupra epidemiei pentru a justifica restrângerile masive și sistematice ale drepturilor și libertăților, precum și achizițiile extrem de suspecte de echipamente medicale și produse farmaceutice*.
      2) au desfășurat acțiuni de publicitate agresivă/sinistră in favoarea unor produse medicamentoase experimentale, precum și in favoarea instituirii unor monopoluri
      3) au afectat dreptul la sănătate prin inchiderea spitalelor sau transformarea lor in secții covid, deturnind fonduri și personal in direcția combaterii unei viroze.
      4) au elaborat/preluat protocoale greșite de tratament, bazate nu pe știință, ci pe lobby, ce au implicat atât utilizarea in exces a unor medicamente experimentale (prescrise offlabel exclusiv in spitale), cât și manevre invazive extrem de periculoase.
      5) au incălcat in mod sistematic drepturile pacienților (a se vedea legea pacientului călcată in picioare de guvernele ultimilor 2 ani).
      6) au organizat -in prima fază a epidemisei- vânători și sechestrări de persoane așa-zis bolnave (in fapt poziticve la un test dubios)
      7) au dictat starea de boală a populației prin diagnosticarea la distanță, prin ukaz guvernamental, excusiv in baza unui test care, potrivit inventatorului -Kary Mullis (premiul Nobel pt chimie)- este inadecvat pentru diagnoză.

      Pentru că in România relele tratamente și experimentele din lagărele covidiene și malpraxisul și nosocomialele și panica au fost la un nivel nemaiîntâlnit, cu mult peste orice s-a întâmplat in alte state europene, am avut mai multe decese „de covid” decât orice țară occidentală și ÎNAINTE** de a apărea orice vaccin „pe piață”. Nu am fost singurul stat ce a abuzat de propriul sistem de sănătate pentru a băga spaima in oameni, pentru a-i imobiliza și chinui și chiar ucide, dar asta nu-i deloc o consolare: regimurile covidocrate din Peru (6287 morți/milion), Bulgaria (4700/milion), Bosnia (4266/milion) sunt chiar mai atroce decât ce am trăit noi.
      după apariția vaccinurilor operațiule statale de terorizare a populației s-au întețit. de unde și creșterile din statisticile funebre…(ca și in țările europene de altfel, dar la noi la superlativ).

      *teste, măști, mănuși, costume, „izolete”, ventilatoare, suplimente alimentare (produse chiar de Institutul Cantacuzino!), antivirale experimentale, sedative, pseudovaccinuri, etc
      **evoluția deceselor „covid” pe harta lumii aici:
      https://ourworldindata.org/grapher/weekly-covid-deaths-per-million-people

    • Dovediti ignoranta partiala dar agresiva.
      Nr. de decese la 1 milion de locuitori este doar UNUL dintre indicatori.
      Un ALT INDICATOR este „excess death”.
      https://ourworldindata.org/excess-mortality-covid
      Iar indicatiorii de decese-exces sunt calculati ca medii pe 3-4-5 ani.
      In anumii ani tari pot sa aiba un numar mai mare sau mai mic de decese.
      USR-ul??? Aia care sunt politrucii si profitorii de pe urma eUSSR?
      Remarca de mai sus nu scuza guvernarea USL-Grivco de la putere.

      In UK oficiul national de statistica a atentionat parlamentarii si jurnalistii sa nu mai mai abuzeze de date.
      Si le-a oferit workshop-uri de statistica elementara, pentru ca fie n-au invatat fie au chiulit de la lectiile de statistica.
      Daca nu stiti cum se triseaza/manipuleaza in lume cu statisticile pe masa, aveti inca foarte mult de invatat.

    • Eronat,domnule euNuke!
      Raporteaza nr. de morti la populatie şi afla procentul procentul de decedati,care,abia acela este relevant,pentru ca populatia Romaniei nu-i egala cu a Lituaniei,Norvegiei,Israelului! Pacat ca nu ganditi!
      Starea sistemului medical e o alta circumstanta relevanta.

  22. Sa comentam putin ceea ce afirmati:

    1. Nu s-a raspandit si propagat decat ceea ce s-a raspandit si propagat in oricare dintre tarile lumii, in aceasta perioada pandemica. Evident au existat si informatii eronate sau contradictorii, peste tot in lume! Cumva e normal, pentru ca nu ne-am confruntat, ca omenire, cu asa ceva in epoca moderna, decat acum peste 100 de ani(gripa spaniola). Si a existat teama, temeri, datorate confruntarii cu ceva nou din punct de vedere epidemic.
    De acord in legatura cu achizitiile suspecte! Nemernicii din politica nu pierd ocazia sa comita mizerii si sa fraudeze chiar si atunci cand e vorba de sanatatea oamenilor.

    2. Deci chiar credeti ca-si permite cineva pe planeta asta sa faca experimente la care participa peste jumatate din populatia lumii ?! Va sugerez sa cititi tot ceea ce a spus Cristian Apetrei, virusolog la University of Pittsburgh, de cand s-a declansat pandemia. Poate incetati cu asemenea elucubratii!

    3. Asa este! L-au afectat! Dar in caz contrar am fi avut mai multe decese. Spitalele au fost focare de infectare cu SarsCov2 si sunt inca, datorita nesimitrii unei parti consistente a personalului medical. Cum cei ce ar fi ajuns acolo au alte afectiuni, ar fi fost potentiale victime. Aici sunt multe de spus. E vorba si despre imposibilitatea organizarii unor circuite disjuncte in spitale, pentru pacientii Covid si pentru ceilalti. Ati fost vreodata intr-un spital din USA? Contagiosii nu se intersecteaza niciodata cu ceilalti pacienti. Riscul de a contacta o alta boala in spital e de cateva zeci de ori mai mic decat la noi.

    4. Corect! S-a intamplat peste tot in lume, dar nu la amploarea din Romania. Incompetenta, interese financiare, lipsa de bani si medicamente! Sa nu uitam ca boul de Catzu nu a dat niciun ban ministerului sanatatii cat a fost la USR, nici macar pentru nevoi minimale. Nici bani pentru vaccinurile pentru noi nascuti nu a dat. Vaccinuri care trebuiau facute in prima luna dupa nastere la bebelusi in perioada feb 2021-sep 2021, anti hepatita C, anti polio, se fac abia acum.

    5. A se vedea punctul 3.

    6. Da! O prostie coordonata de Johannis. Nu era cazul atunci, la inceput! Nicaieri in lume nu au fost „inchisi in spitale” asimptomaticii. Au inchis scolile cand nu trebuia, au deschis scolile cand nu trebuia, au intronat lockdown cand nu era necesar, dar nu au luat masuri cand erau necesare, pentru minimalizarea riscurilor pentru aceste ultime 2 valuri de imbolnaviri.

    7. Iarasi de acord! Testarea are un grad de imperfectiune destul de ridicat. Plus haosul datorat incompetentei celor ce au manipulat probele spre laboratoare si in laboratoare. Aici iar sunt multe de spus. Au amestecat in spitale, in acelasi salon, persoane infectate cu persoane neinfectate(dar cu test fals pozitiv). S-au infectat si unii au si murit, dintre cei ce au fost internati aiurea, neinfectati fiind.

    Aceasta este Romania construita in ultimii 30 de ani in care toate relele mostenite din comunism si inca multe altele s-au manifestat si se manifesta la un nivel foarte ridicat.

    Totusi avem ca tara, si nu numai noi, o rata a deceselor ce nu a mai fost atinsa de la al doilea razboi mondial incoace. Iar la noi se depasesc ratele multor tari. Cunosc si eu ratele mai mari decat la noi, din tari tot fost comuniste, Cehia, Ungaria, Bosnia. Cunosc si cazul Peru. Dar de ce trebuie sa fim alaturi de acestia si nu alaturi de cei cu rate mici de mortalitate?

    Haideti sa gandim lucid si sa analizam si se va observa ca vaccinarea a avut si are un rol benefic in privinta prevenirii deceselor din cauza Covid, in privinta riscului mai mic de dezvoltare de forme grave, in privinta scurtarii perioadei de contagiozitate. Cititi va rog ce spune Apetrei! Si nu numai el, ci si multi altii.

    Eu acuz pe cei ce i-am specificat in mesajul precedent de inactiune la momentul potrivit, de o campanie de vaccinare tembela, contrara interesului general al societatii, pentru ca nu a putut fi aplicata cu succes, spre limitarea deceselor si a cazurilor grave. Iar pe romanii care nu cred in virus, in vaccin, in statistici, in vorbele specialistilor devotati de la supercentrele de cercetare din Occident, nu-i pot categorisi decat ca subdezvoltati intelectual, ca sa nu spun cretini.

    Acuz si pe cei care descurajeaza vaccinarea si masurile de protectie, pentru ca din cauza lor au murit oameni nevinovati, care daca nu erau asaltati cu atata dezinformare, poate luau masurile potrivite si nu ajungeau sa moara.

    A propos, cititi si despre sechelele ce urmeaza imbolnavirii cu Covid. Eu sunt vaccinat cu trei doze Pfizer, port masca, ma spal pe maini bine de fiecare data cand ajung acasa, cand ies dintr-un magazin sau dintr-o institutie am dezinfectantul de maini pregatit, am o varsta respectabila(peste 60 de ani), nu m-am infectat(sau am fost poate asimptomatic). Aceeasi situatie pentru sotia mea, fata mea, ginerele meu, nepotul meu, cuscra mea. Ba mai mult. de cand ne protejam astfel(martie 2020), nu am mai avut nici cea mai mica urma de gripa sau de raceala. Nici unul dintre noi nu am avut efecte adverse la vaccin, ca si toti vaccinatii pe care-i cunosc, cardiac stau foarte bine, sunt fumator si am o sanatate beton! Ar fi fost culmea sa mor ca boul din vina unor cretinoizi nesabuiti si imbecili! Daca mor, am sa mor pe mana mea!!! A propos, nu cred nici in Doamne Doamne, nici in Iisus, cel putin in nici un caz in acceptul biblic al prezentarii acestora, si mi-e scarba de biserica ortodoxa romana pe care o consider vinovata pentru multe tare ale societatii romanesti!

    Sa auzim de bine!

    • Sint in situatia dv cam cu toate alea, virsta, vaccin, sanatate. Doar ca: ies vineri dupa amiaza de la kineto unde am facut un pic de efort si merg la cumparaturi. Spre seara acasa, stare subfebrila, usoara durere de cap, am gust, am miros, doare carnea pe mine si nu stiu daca e de la exercitii sau de la ceva molima. Mai, sa fie! Nu dau 2 bani pe ce zice Tutea in materie, nu are vreo competenta, sun medicul si zice „glont la test”. Pai nu-i tirziu, intreb? Lasa, nu e treaba ta, eu te-ntreb pe tine de clapari, tu ma-ntrebi de virusi, nu invers! Vii incoace si-ti fac test ACUM. Si vedem noi mai incolo. Acasa m-am izolat cit de cit (toata lumea e vaccinata insa nu toata lumea e sanatoasa tun) si-a venit rezultatul testului. Nu-mi era de mine, daca venea la mine virusache asta baga coada-ntre picioare si pleca schelalaind) insa puteam eu sa-l fi transmis in casa.
      Normal, cit stai izolat ori iei o carte (mi-a cazut cumva in mina „Crase banalitati metafizice” din care am recitit cu placere) ori te bat ginduri. Neglijenta? Poate. Ghinion? Si asta. Bai, daca-l dau alor casei mai in virsta? Ce-ar zice Tutea? Depinde cui, exact de asta imi pasa mie, de metafizica si biiguieli mistice cit stau singur, izolat si mincarea mi se pune la usa. Afara!
      Rezultatul testului e negativ. Am racit. Ce-ar fi spus Tutea despre raceala? E si interesant?

    • „Deci chiar credeti ca-si permite cineva pe planeta asta sa faca experimente la care participa peste jumatate din populatia lumii ?”

      Da. Și oricine nu acceptă această realitate nu are proprietatea termenilor pe care-i folosește (asta ca să nu zic mai urât). Orice produs medicamentos FĂRĂ AUTORIZAȚIE definitivă ce este impus populației FĂRĂ SĂ FI PARCURS TOATE FAZELE LEGALE ȘI ȘTIINȚIFICE uzuale ale procedurii de aprobare este un produs experimental. Așijderea, orice produs medicamentos aprobat pentru tratatea unei anumite boli ce este utilizat pe scară largă, in virtutea unui protocol guvernamental, cu prescripție offlabel, in tratarea altei boli este tot o procedură experimentală (mai ales că Protocolul nu prevede și un mecanism de evaluare a eficacității/siguranței acelui medicament prescris offlabel). Prin urmare dacă opoziția guvernamentală vizavi de utilizarea Ivermectinei ca antiviral (un antiparazitic autorizat, cu 3 decenii de prezență pe piață) este logică și firească, includerea in protocoale COVID a unor antivirale noi -produse pentru a combate virusuri hepatice sau HIV- este aberantă și imorală. Și, desigur, experimentală.

      Problema nu este dacă aceste campanii guvernamentale sunt in sine un experiment, ci dacă acest experiment are și o altă natură, pe lângă cea medicală. Țintind de pildă un mecanism social. Sau un salt tehnologic. Dacă ne gândim că -in mod normal, in practica farmaceutică- in cadrul unui experiment de tip testare clinică se respectă cu strictețe anumite reguli ce vizează siguranța participantului, și că, la primele semne că acel produs experimental ar provoca efecte adverse grave sau chiar decesul experimentul este sistat, ar trebui să ne punem mari semne de întrebare legate de rata de succes a antiviralelor de Protocol folosite in secțiile ATI-COVID ale spitalelor publice. Este cel puțin bizar, dacă nu chiar criminal, ca schema experimentală (remember: „nu există niciun tratament împotriva COVID” – așa tuna presa de la debutul pandemiei încoa, așa au dictat guvernele) de tratament ce a făcut atâtea victime vreme de 2 ani să continue a fi utilizată in spitale. Prin urmare, dacă o parte a acestui experiment s-a desfășurat in afara procedurilor legale și științifice, fără ca rezultatele să fie comunicate publicului, fără ca participanții deveniți captivi să poată refuza medicația experimentală, fără a avea indicii asupra încheierii testărilor forțate de medicamente, putem prezuma caracterul de inginerie socială, de tip totalitar a experimentului.

      • Nu pot sa cred ca ganditi in acest mod! Sincer, nu pot pricepe ce tip de afectare negativa din sufletul dumneavoastra a condus catre un astfel de mod de a gandi! Conform modului dumneavoastra de gandire si faptul ca utilizezi un computer de ultima generatie este un experiment la care esti supus! Aproape orice interactiune de o anume natura ar fi un experiment la care fiinta umana este supusa, daca gandim in acert fel!

        Lucrurile sunt foarte simple! Studiul unor tratamente bazate pe ARN messager a inceput demult, de peste 30 de ani! Incepand cu 2004-2005 medicamente pe baza de ARN messager au fost administrate cu succes in tratarea unor tipuri de cancer, in special in centre medicale dinGermania, GB si USA. Aparitia neasteptata a acestui virus a impus gasirea in timp scurt a unei solutii de protectie! In mod evident nu puteau fi parcursi toti pasii necesari , nu puteau fi parcurse toate fazele pentru AUTORIZAREA acestor produse! Nu era timp! Momentan, majoritatea celor din lumea stiintifica medicala mondiala confirma ca utilizarea vaccinurilor antiCovid a fost benefica, milioane de decese au fost evitate. Se estimeaza de catre virusologi ca, fara vaccin, numarul de decese cauzate de Covid ar fi fost astazi intre 40 si 50 de milioane.

        Peste 90% dintre varfurile politice ale lumii, majoritatea bogatilor lumii si a oamenilor de stiinta sunt vaccinati! Cine sa fie atunci cei care au pus la cale conspiratia? Si cum au reusit sa coopteze guverne, oameni de stiinta, medici, miliardarii lumii, etc? Si care este scopul? Si repet, cum au putut fi trasi pe sfoara peste 4,9 miliarde de oameni?

        PS 1 Vad ca vedeti conspiratie numai in privinta vaccinului si nu si in privinta aparitiei virusului !? Mi se pare relativ ciudat! Toti antivaccinistii pe care-i cunosc sunt convinsi ca virusul a fost aruncat pe piata de oculta mondiala! La dumneavoastra nu am sesizat ideea ca virusul e rezultatul vreunei conspiratii !!?

        PS 2 Vaccinurile pe baza de ARN messager nu pot fi mai daunatoare oragnismului uman decat ivermectina! Asta v-o poate confirma orice biolog sau biochimist care lucreaza in domeniul medical! Pana una alta eu nu cunosc pe unii care s-au vindecat de Covid cu Ivermectina! Cunosc insa 2 care au luat si au murit, infectati cu Covid fiind. Cred totusi ca au fost ucisi de Covid si nu de Ivermectina !!! Si mai stiu de la seful PSD Ciolacu ca si-a tratat rudele cu Ivermectina traficata de prin Rusia. Asa a spus specimenul!

        • „Conform modului dumneavoastra de gandire”
          Fals. Nimic din ceea ce presupuneți a fi modul meu de a gândi nu are de-a face cu concepțiile mele și nici cu știința medicală.

          Prin urmare,

          nu o să primiți nicio altă explicație. Și, in general, nici considerație, nici replică.

          Pentru nivelul dumneavoastră intelectual -efectiv nu reușiți să distingeți intre diferitele forme de experimentare și probabil nici măcar nu aveți habar de ce a fost capabilă specia umană de-a lungul timpului- nu pot decât să vă ofer o pagină de wikipedia. Căutați acolo ‘unethical human experimentation’, citiți de 3 ori dacă sunteți cu adevărat interesat de chestiune și nu vă mai obosiți să dați lecții din postura asta, de rătăcit in labirintul gândirii altora.

  23. Adrian Popescu: sint un cetatean oarecare caruia ii sint interzise libertati naturale pe motivul ca nu doresc sa ma inoculez cu o substanta anume .
    Mă scuzați că intervin în disputa cu LS, dar mi-e neclar ce înțelegeți prin „libertăți naturale”. Întreb pentru că nu am întâlnit conceptul acesta ce pare complet diferit de „drepturile fundamentale ale omului”. În mod natural nu există nici drepturi, nici limite ale libertății. Pur și simplu, cel mai puternic, cel mai inteligent, cel mai înzestrat, cel mai talentat are prioritate și decide asupra celorlalți. Partea leului și the winner takes it all sunt singurele „reguli” naturale. Pentru hrană, teritoriu și reproducere e permis orice: înșelătorie, tâlhărie, evaziune, chiar omor.
    Traiul în comunitate este cel care impune regulile, cutumele, ritualurile, drepturile. Dacă inițial acestea erau puține și simple, odată cu creșterea complexității societății au evoluat și regulile, au apărut religiile, codex-uri, legi, constituții, precum și aleși, mandatați, organe abilitate șamd. Cert este că Regulile evoluează odată cu societatea. Și oricine face parte dintr-o comunitate le acceptă prezumtiv și e obligat să le respecte. Tehnic este deci perfect legitim ca acea comunitate căreia îi aparțineți să vă solicite, prin intermediul aleșilor ei, acceptarea inoculării, oferindu-vă la schimb libertățile a căror temporară suspendare o regretați. Aveți însă tot dreptul să vă căutați o altă comunitate sau să o schimbați (în mod democratic, se înțelege) pe cea în care trăiți. Alegerea, după cum vedeți, vă aparține. Fie vă luați câmpii, fie vă faceți sau votați un partid care vă oferă ceea ce așteptați, să zicem renunțarea la OMS, ONU sau UE și ignorarea măsurilor recomandate de organizațiile respective. Să nu vă mirați însă dacă restul comunităților vă vor interzice accesul și nu vă vor recunoaște acele „libertăți naturale”. E dreptul și libertatea lor „naturală” să accepte doar pe cei ce dovedesc că merită.

    • „Cert este că Regulile evoluează odată cu societatea. Și oricine face parte dintr-o comunitate le acceptă prezumtiv și e obligat să le respecte.”

      Ba nu este cert. Nici ideea de „evoluție” din discursul dumneavoastră nu este clară. Și nicidecum nu poate fi careva obligat să accepte și să respecte niște reguli tâmpite, produse de o mână de oameni in beneficiul altei mâini dar in detrimentul a milioane de inși ce compun comunitatea. De fapt e destul de clar că producătorii de norme sunt in urma schimbării de perpectivă petrecute in societate după 2 ani de pandemie. Așadar voința guvernanților e pe lângă, ba chiar împotriva voinței majorității cetățenilor.

      De altfel, e un lucru comun că regulile NU evoluează „ODATĂ CU” societatea, ci IN URMA urma modificărilor de mentalitate -in democrații (fiind menite să corecteze acele comportamente ce afectează comunitatea), respectiv ÎNAINTEA unor schimbări radicale de mentalitate -in dictaturi, fiind menite să provoace acele schimbări și să ofere garanții de stabilitate noului regim.

      Dumneavoastră, cu obligațiile pe care le inventați aici -Ceaușescu și orice tiran ar fi aprobat pozitiv partea cu respectul de-a dreptul sacru față de legi, nu vorbiți nicidecum in numele/întru binele comunității, ci in favoarea unui grup de ipohondri care se țin cu dinții de niște reguli aberante care dăunează atât indivizilor cât și societății in ansamblu. De pildă, portul măștilor este dăunător și pentru dumneavoastră, chiar dacă nu vreți să pricepeți asta, insă insistați să fiți OBLIGAT să le purtați pentru că altfel ar fi extrem de penibil să ieșiți in publicul de-mascat cu cârpa pe față. Dumneavoastră efectiv așteptați ca Guvernul să declare epidemia încheiată și să vă OFERE ceea ce alții numesc libertatea naturală (de a respira fără opreliști, de a socializa fără obstrucții faciale, de a zâmbi și de a contempla zâmbetele sau grimasele altora). Nu sunteți nicidecum in contact cu comunitatea că altfel ați fi respectat dreptul acesteia de a se face auzită, măcar. Întrebați-vă semenii mai întâi dacă își mai doresc să țină zdrențele pe față și apoi să vorbiți in numele nostru.

      • Inițial au existat doar unicelulare. Au apărut apoi organe specializate, aparate și sisteme, care se adaptează și se modifică și acum. De la Darwin numim asta evoluție. Similar societatea omeneasca poate fi văzută ca un organism cu aparate și sisteme funcționale, constituite din celule specializate. Deci tot evoluție. Se întâmpla ca unele organe, de exemplu glandele sudoripare, sa nu fie de acord cu folosirea deodorantelor și să o considere un atac împotriva majorității. Este normal când orizontul se reduce la dimensiunea axilelor, dar restul indivizilor apreciază ameliorarea olfactivă a întregului. Nu e de mirare că parfumul a fost folosit drept monedă.
        P.S. Orice acțiune umană comportă riscuri și avantaje. Inclusiv portul măștii. Șpilul este ca la momentul la care are loc, acțiunea să ofere mai multe avantaje decât riscuri. Iar oamenii nu zâmbesc doar cu jumătatea de jos a feței. Vă asigur că, dacă doriți cu adevărat sa vedeți zâmbetul semenilor, o puteți face și cu mască. Dar fiecare vede lumea după cum o vede inima lui.

        • Initial nu a existat nimic . A existat din totdeauna o energie necreata ( de om ) pe care crestinul o numeste Dumnezeu . Iar Dumnezeu le-a facut pe toate cele pe care le simtim noi cu simturile noastre . Dincolo de simturile noastre exista infinitul , Dumnezeu . Pentru cineva care crede numai ,, ce vede ” numai ce spun cercetatorii , specialistii , expertii , …. e greu sa inteleaga asa ceva . Dumnezeu nu poate fi inteles cu mintea ci cu inima cu sufletul . Si mai este ceva ; cautarea poate fi nesfirsita caci Dumnezeu este Cel care se face cunoscut prin revelare / destainuire .
          Cel cae cauta in lumea materiala are sanse mari sa gaseasca gratie numai cautarii sale . Pentru ca lumea materiala este sub om , este data de Dumnezeu omului spre stapinire . Dar cel ce cauta lumea nemateriala , care este deasupra lui ( nu o stapineste ) nu poate gasi fara ca Dumnezeu sa vrea asta .
          Parfumul foloseste omului pentru a se minti pe sine si pe altii . Un om care foloseste parfumuri , vopsele de par , de ochi , de buze , de unchii , fard , bijuterii ( unii le spun acesorii ! ) , … vrea sa se arate in fapt altfel decit este . Se numeste si fatarnicie . Eu cred ca daca Dumnezeu ar fi vrut ( de exemplu ) ca fetele sa poarte cercei acestea ar fi iesit din pintecele mamelor lor cu gauri in ureche . Iar ceea ce facem noi oamenii gaurind urechi se numeste mutilare . Lucrurile sint simple domnisoara / doamna / domnule Hantzy ( chiar faptul ca nu va semnati cu numele real face dovada ca aveti motive sa va ascundeti ; sau va rusinati cu numele de botez si social ( de familie ) pe care le purtati ).
          P.S. Sigur ca actiunea umana comporta riscuri si avantaje . Tocmai de aceea omul trebuie sa fie chibzuit . In acumularea de avantaje ( materiale , sociale , …. ) omul isi asuma riscuri . Lumesti . Dar faptele sale contrare legilor Dumnezeiesti pot fi acoperite de justitia lumeasca . Nu si de judecata cereasca . Va spune ceva expresia ,, mustrare de constiinta ” ?

        • „Iar oamenii nu zâmbesc doar cu jumătatea de jos a feței.”
          omulețul destoinic știe a zâmbi și cu posteriorul, dar pentru că a evoluat spune pardon, nu dă cu șpil filozofic la popor…și nici nu face apologia unor culte obturantiste.

          • Dumneavoastră șofați băut pe vremea lui Ceaușescu pentru că era interzis? Eu nu inventez nimic, dar dacă dumneavoastră credeți că alegerile există doar pentru a vă oferi țapi ispășitori pentru nemulțumirile personale, vă înșelați. Dacă demult căpetenia de trib se impunea prin forță, în feudalism existau dinastiile, în actualitate am evoluat și ne alegem leaderii, adică conducătorii. E convenția prin care, deși avem tot dreptul să nu fim de acord cu programul câștigător și să cârtim tot timpul, până la viitoarele alegeri, când vom avea din nou șansa unei schimbări, tragem cu toții într-o direcție. Față de ieri și alaltăieri, azi nu mai riscăm nimic: nici temniță, nici torturi, nici ghilotina, nici excomunicare. Avem libertate de exprimare, dar nu există nicăieri libertate de încălcare a legilor.
            Orice Headhunter poate deosebi un zâmbet fals de unul sincer. În cazul ultimului, zâmbitorii își îngustează și ochii. Dar nu vreau să vă întrerup de la studiile despre posteriorul destoinicilor dumneavoastră semeni.

            • „Avem libertate de exprimare, dar nu există nicăieri libertate de încălcare a legilor.”
              Un prim-ministru al acestei țări a acuzat de terorism criticii vaccinării obligatorii („antivacciniștii”). Presa mainstream este mituită masiv și sistematic de guvernele fascist-sănătoriste. Oamenii sunt cenzurați peste tot, abia de mai găsești un colț de pagină unde să exprimi dezacordul cu măsurile arbitrare, imorale, neștiințifice, neconstituționale ce au consfințit abuzul continuu al regimului covidocrat asupra populației. Despre ce libertate vorbim? Faptul că nu reușiți să remarcați gravitatea acestor acțiuni sistematice de intimidare a societății civile și de amuțire a opozanților (in special din medicină) de către guvernanți spune ceva despre dumneavoastră, strict, nu despre interlocutorii ce au atâta răbdare să vă explice.

              Libertatea de a încălca Legea este o obligație a omului (ce se dorește a fi) liber atunci când un stat devine tiranic, iar legea fărădelege. Nu trebuie să existe și nu poate să existe o libertate reglementată de a încălca o lege. Este ilogic, complet aberant ca cineva, un guvern, un dictator să-ți acorde o libertate ce nu poate fi decât naturală și câștigată.

              Pentru mine nu înseamnă nimic așteptările celor condiționați prin edict ce echivalează norma rațională ce rezultă ca urmare a interacțiunilor societare firești (de pildă: să nu conduci beat!) cu dictatul unui tiran (de pildă: arestați și sechestrați toți oamenii cu test pozitiv!) cu fantezii mesianice (toți politrucii ăștia corupți, tâmpiți, mincinoși, ipocriți și demagogi pretind că ne salvează de covidemoni, iar acțiunile lor nu au nicio tangență cu sănătatea publică, ci cu șubrezirea sănătății mentale a publicului).

            • Eunuke, nu aveți dreptate.
              În primul rând, eu nu v-am solicitat niciodată explicații, deci a-mi imputa pierderea răbdării pentru o acțiune voluntară este lipsită de sens. În ce privește consistența explicațiilor, mi se pare cel puțin bizar a cuantifica niște libertăți, fie ele și „naturale”, drept imperative: decalog sau obligația de a încălca legile care unilateral nu vă convin. Nu sunteți dumneavoastră Alesul sau Supremul, să puteți stabili ce este imoral, neștiințific, neconstituțional.

              Este datoria celui e lansează un concept nou să-l definească univoc și complet. Altfel s-ar putea înțelege orice, de exemplu libertatea naturală de a umbla despuiat. Natura doar nu ne îmbracă și ne naștem cu toții goi goluți. Dacă nu mergem în tangas la teatru sau cu frunză la restaurant este pentru că trăim în comunitate, iar regulile moralei sau cele de igienă și sănătate publică ne impun un anumit comportament și o anume vestimentație minimă în funcție de circumstanțe. Completarea temporară a acesteia cu o mască facială, dictată și ea de situația excepțională pe care o traversăm, este doar o întregire, și ea tot temporară, a unei reguli existente, nicidecum o violare a vreunei „libertăți naturale”. Indiferent ce înțelegeți dumneavoastră sau Adrian Popescu prin acest concept.

    • In cazul in care doriti sa aflati despre libertatile naturale ale omului cititi Sfinta Scriptura . Incepeti cu Poruncile si Fericirile . Puteti continua cu Noul Testament in integralitate . Limitele libertatii pot fi gasite exact in aceleasi locuri .
      In mod natural ( adica dela Dumnezeu ) exista legea iubirii . Daca dumneavoastra nu puteti intelege ca exista oameni care ibesc pe Dumnezeu mai presus de orice poate reusiti sa intelegeti ca exista oameni care iubesc pe semenii lor . Iar acestia nu au comportament de ,, the winner takes it all ”. In lume exista oameni care , speculind aproape orice , au capatat foarte multi bani pe care ii cheltuie pe imbecilitati si inutilitati cosmice in timp ce semenii ai lor flaminzesc . Oare citi crestini cu numele au mers in Africa sahariana sa vada ctiti oameni mor de foame acolo ? A ! Pentru Dubai ( de exemplu ) au toti bani si interes ….
      Dumnezeu a lasat omului libertate , inclusiv de decizie . Asta e valabil pentru cei care au credinta in Dumnezeu si in existenta Lui . Nu e valabil pentru cei care considera ca omul este autonom .

      ,,Pentru hrană, teritoriu și reproducere e permis orice: înșelătorie, tâlhărie, evaziune, chiar omor ”
      Asta numai pentru un necrestin / pagin . Iisus Hristos nu ne innvata asa ceva nicaieri in Sfinta Scriptura . Cine vrea sa invete de acolo . Oamenii si-au facut legi pentru propriile interese si n pentru buna convietuire , asa cum sint cele lasate de Dumnezeu .

      ,,Traiul în comunitate este cel care impune regulile, cutumele, ritualurile, drepturile ”.

      Traiul in comunitate , in mod firesc / natural , trebuie sa il ducem fix pe legile lasate de Dumnezeu ( cele 10 porunci si fericirile ) . Asta e opinia mea .

      Nu ati vrea sa scriu aici care este opinia mea despre ,,evolutia ” regulilor umane si societatii umane . Stiu care ar fi opinia celor care se considera autonomi .

      Am inteles de peste doi ani ca regulile pagine sint convenabile multora iar cele Dumnezeiesti sint aruncate la cos . Nu doresc sa intru in polemica cu nimeni , am libertatea sa decid . Exista spatiu pe pamint si pentru noi cei care nu dorim sa ne lasam inoculati in fel si chip .

      O sa va amintiti cindva de schimbul acesta de opinii .

      • Nu ați răspuns la o întrebare simplă, care sunt acele libertăți naturale la care faceți trimitere.
        Nu rețin niciun verset biblic in care acestea să fie enunțate. Cred mai degrabă că vorbiți de instincte pe care doriți să le “arestați”, să le folosiți drept însușire exclusivă a cultului majoritar. Dar sunteți inconsecvent. Contrar opiniei că omul se naște pur și numai societatea l-ar face rău, realitatea este că, deși lipsit de păcate la naștere, încă din primii ani copilul învață singur să mintă, să fie fără milă. De asta sunt necesari acei șapte ani de acasă pentru traiul in societate. Ani in câte parintele să-l învețe și rugăciuni și să deosebească binele de rău, adevarul de eroare. De exemplu, a face caz de credință proprie față de păgânătatea presupusă a vreunui partener de discuții este o greșeală. Pentru desăvârșire mai este timp.

        • https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/fericirile
          https://doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/cele-zece-porunci-dumnezeiesti

          Libertatile naturale la care fac trimitere le gasiti in textele de mai sus . Pentru o mai buna intelegere puteti sa le discutati cu duhovnicul dumneavoastra .
          Nu inteleg expresia cu ,,arestatul ” instinctelor . Pentru mine instinctul este ceva primitiv , grobian . Eu asa il inteleg .
          Omul nu se naste pur . Numai Iisus Hristos S-a nascut pur si a murit ( trupeste ) pur . Copiii sint nascuti de mame mai puri decit orice fiinta umana de pe pamint . Asta e cu totul altceva . Ei poarta pacatul originar ( de care sint curatiti in baia Botezului ) si mai poarta pacatele parintilor si bunicilor lor . Poate va amintiti din intelepciunea populara ,, Parintii maninca agurida si copiilor li se strepezesc dintii ”.
          https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/de-ce-parintii-mananca-agurida-iar-copiilor-li-se-strepezesc-dintii

          Din primii ani de viata chiar copilul invata ceea ce este rau pentru ca raul este in jurul lui . De la cei mai apropiati incepind , parintii . Parintele trebuie sa fie un exemplu de comportament pentru copil . Stiti foarte bine ca un copil invata imitind si nu ascultind ce spun parintii . Cum se numeste un parinte care spune copilului sa nu fure dar care in fapta comite furt ?!
          Biologic poate fi parinte oricine . Stit la fel de bine ca mine ca tot in intelepciunea populara exista o vorba : ,, Nu e parinte cel care naste ci cel care il ingrijeste si educa pe copil ”. Altfel omul se poate asemana melcilor sau iepurilor . Sexul nu este pentru distractie si placeri trupesti .
          Sint convins ca in sinea dumneavoastra stiti toate astea dar va este confortabil si convenabil sa le faceti mai mult sau mai putin uitate . Si va mai place sa incercati asa sa ma stirniti pe mine la discutie ca un copil care bate cu batul in gard la ciine ….
          Cine vrea sa afle cum trebuie traita viata afla citind Sfinta Scriptura , Filocalia , Patericurile , scrieri ale Sfintilor Parinti , cautind un duhovnic , ….
          E usor a face rau , si placut , si aducator de beneficii materiale / profesionale , hraneste mindria , orgoliul , ….
          Tot timpul pe care il petrecem pe pamint , in viata asta trupeasca , ne este dat sa trudim pentru desavirsire . Spirituala si nu materiala . Mai corect spus , duhovniceasca . Nu mai cautati sa aflati de la mine , caci nu sint sfint , nu am ce spune din intelepciunea mea . Toata intelepciunea ( du desteptaciunea ) este in Sfinta Scriptura . Cititi cu luare aminte in cartile pomenite mai sus .

          • Deși cu înflorituri, nu adăugați nimic la cele deja spuse de mine.
            Dar tot nu ați definit conceptul „libertăți naturale”. Decalogul (Exodul 20:1-17) este despre limite și atunci să înțeleg că ceea ce nu e interzis reprezintă acele „libertăți naturale”? Recitiți atunci ce am scris în prima mea intervenție pe acest thread!
            În plus, e o chestie de interpretare. Nu vă răpește nimeni libertatea deciziei, dar porunca 6 e și pentru dumneavoastră: îi protejați pe semeni, protejându-vă ori izolându-vă. Alegerea a a dumneavoastră. Asta am spus încă de prima dată.

            • Alesul sau Supremul este Iisus Hristos . Nu mai cautati inutil exemple de urmat printre oameni muritori .
              Libertatea de a umbla despuiat nu este naturala . A fost cindva , in Rai . Goliciunea la care face referire Sfinta Scriptura este dubla ; trupeasca si sufleteasca . Acolo Adam si Eva erau goi nu numai trupeste ci mai ales duhovniceste . Erau goi de Dumnezeu . Poate , cindva , o sa intelegeti .
              Ma indoiesc de faptul ca nu intelegeti ceea ce am spus ( in comentariile de mai sus ) si de faptul ca nu intelegeti decalogul si fericirile .
              I-am protejat pe semeni cit am putut de mult . Fix dupa regulile stabilite de ,, cezarul ” acestei vremi si tari . Din bun simt si nu cu gindul la porunca a 6-a . Pentru ca ea nu are legatura cu faptul ca eu sint purtator de virus si il pot transmite cuiva care poate muri daca il ia de la mine . Mai mult de atit . Nimeni pe lumea asta ( nici chiar dumneavoastra ) nu poate certifica faptul ca o persoana care ia virusul dela mine va muri . Pentru ca singurul stapin al vietii oemensti este Dumnezeu . El da viata El o ia .
              In plus , am credinta ca nu moartea trupeasca este cea care trebuie sa ne sperie ci cea duhovniceasca . Mintuitorul Iisus Hristos spune sa nu ne temem de cei ce ucid trupul ci de cei ce ucid sufletul . De unde pot eu sti ( sau dumneavoastra ) ca un om care moare de covid ( ca asa scrie in certificatul de deces sau mai stiu eu unde …. ) nu primeste mintuire de la Dumnezeu ? Sau poate pentru dumneavoastra este importanta numai viata trupeasca ?!
              Am fost bolnav de hepatita A in 1991 . Am fost internat in spital de boli infectioase . Nu a existat atunci nici o masura atit de draconica precum au existat acum cu acest virus . Nici in interiorul spitalului nici cu vizitatorii . Si am avut atunci multi vizitatori . La nivelul meu de educatie pot sa spun ca in cazul acestui virus au existat foarte multe exagerari promovate de cei ce guverneaza pe lumea asta . Nu incerc sa va determin in vreun fel . Am avut destule contacte aiuritoare cu persoane din imediata mea apropiere pe subiectul covid . Ma bucur ca acest virus ( sau aceasta situatie a existat . Mi-am triat si mai mult cunoscutii . Am cistigat in acest fel timp pentru mine pentru familia mea si pentru relatia mea ( si a noastra ) cu Dumnezeu . Mergeti in directia in care aveti chemare .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Buzea
Mihai Buzea
Mihai Buzea este arborist și scriitor. Cea mai recentă carte publicată: „Tarot”, editura Polirom, 2023.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro