joi, martie 28, 2024

Plagiat în seria Ponta-Oprea-Tobă, într-o rețea universitară

Textul reproduce forma integrală a interviului pe care l-am acordat jurnalistului  de investigație Sorin Semeniuc de la Centrul Român pentru Jurnalism Independent, în legătură cu seria de plagiate  din lucrările profesorului Marin-Claudiu Țupulan (MCT), decan la Facultatea de Poliție de la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”. In fapt este vorba de o serie de comentarii pe care le-am făcut după ce am primit de la domnul Semeniuc, rând pe rând, materialele din dosarul de plagiate, inclusiv comentariile domniei sale. Discuția a pornit de la un articol și, ulterior, s-a extins la încă patru materiale. Dosarul în întregime este disponibil pe siteul CRJI .

Investigația merită toată atenția pentru că reprezintă o premieră în spațiul mediatic românesc actual prin trecerea de la analizele asupra plagiatului la demnitari, la plagiatul practicat în spații universitare închise, de transparență redusă și putere semnificativ de mare. Evidențele empirice sunt atât de clare încât se poate spune, fără ezitare, că  la MCT  este vorba de plagiat, nu de simplă suspiciune . O serie de note comune între plagiatul MCT și cele  ale demnitarilor  anterior menționați: preluări masive de texte fără citare corectă și  prezentarea unor parafrazări realizate de alți autori ca și cum ar fi creație proprie . Stilul de redactare  practicat de MCT face mai evidentă decât  în multe alte cazuri idee că plagiatul nu este nimic altceva decât furt intelectual.

Comunitatea de stil între MCT și Ponta-Oprea-Tobă face evidentă ideea că plagiatul celor în cauză nu este o simplă construcție a adversarilor politici  ci rezultantă a unor medii închise, de putere semnificativă, caracterizate printr-o bine structurată cultură a plagiatului și complicități multiple. Politică a fost și este numai apărarea plagiatorilor.

Încalcă articolul Domnului Țupulan regulile academice? Este plagiat?

Plagiatul la profesorul Marin-Claudiu  Țupulan (MCT) este , în esență, unul masiv și intenționat, ca și în cazul Petre Toba pe care, culme a ironiei, MCT a ajuns să îl apere și absolve de plagiat. Am putut citi, la invitația dumneavoastră, toate materiale  plagiate precum și sursele de la care a pornit MCT.  Rezulta profilul  unui plagiator ”complet”. Întâlnești în materialele pe care  le semnează,  de la forme soft,  din sfera autoplagiatului, până la variante dure de plagiat prin preluarea fără citare a unor texte ale Comisiei Europene sau ale Organizației Internaționale pentru Migrație, prezentate ca și cum ar fi creație proprie.  Procedeele de mascare a plagiatului sunt, recunosc,  originale: profesorul Țupulan adaugă note de subsol care sunt menite să creeze impresia ca o expunere de motive la un regulament  al Parlamentului European provine nu de la Comisia Europeană ci de la câțiva  autori români.

Tot în seria procedeelor de mascare a plagiatului se înscrie si simularea parafrazarii: textul  , incluzand mai multe paragrafe, este preluat ca atare, cuvânt cu cuvânt, dintr-un raport OIM. In subsolul paginii este citat raportul sursă dar  in text nu apar ghilimelele care sa  marcheze identitatea dintre textul sursa si textul plagiat. Cititorul este lăsat să creadă că ar fi vorba de  o parafrazare. În fapt  este un simplu truc pentru  a masca o fraudă intelectuală .

Stilul de plagiere practicat de MCT este unul în seria deja cunoscută (Ponta- Tobă- Oprea etc.), cu preluări  masive de paragrafe, fără marcare prin ghilimele și trimiterile necesare, cu simularea unor parafrazări proprii, în fapt nimic altceva decât furt de cuvinte si idei.

Specificul la MCT este că pur si simplu  evită formulările  proprii cu orice preț, în favoarea unor preluări masive din alți autori sau din volumele colective la care a lucrat.

Orice ezitare în sancționarea  tehnicilor de fraudare intelectuală, prezente în  lucrările semnate  de către  profesorul Țupulan, nu poate fi decât nocivă pentru studenții domniei sale, pentru mediul intelectual românesc.

Textul publicat  de profesorul Marian-Claudiu Țupulan în 2012 despre traficul de droguri este, în același timp, plagiat și autoplagiat. Reproduce integral, cu diferențe minore, textul de la paginile 58-72 din  volumul coordonat de  Ioan Dascalu, din 2008, publicat la editura Sitech. MCT este coautor la volumul respectiv dar nu apare acolo nicio specificare a părții pe care a elaborat-o. Articolul semnat de MCT  este prezentat  cititorului de revista, în 2012, ca opera de autor unic, originală. Nu este, însă, evident, decât operă de autor colectiv pe care  semnatarul o prezintă ca și cum ar fi proprie și originală.  Este o uzurpare a unei proprietăți colective prin furt de utilitate personală. Volumul sursă, coordonat de Dascălu, nu este menționat în niciun fel în articol. Prin această procedură, MCT comite un plagiat, prezentând o operă colectivă ca și cum ar fi proprie și un autoplagiat prin inducerea ideii că ar fi vorba de o lucrare originală, nouă.

O posibilă justificare de genul – ”ne-am înțeles între noi, coautorii la volumul coordonat de I. Dascălu în 2008, că putem publica fiecare, independent, același text, ca și cum ar fi creație proprie” – nu rezolvă problema. Practica, dincolo de orice justificări, este cea de încălcare a unei norme de deontologie  a cercetării care stipulează clar că nu ai voie să prezinți ca operă proprie un text pe care nu l-ai elaborat. In practica internațională, lucrurile sunt și mai clare. O codificare a ce înseamnă autoplagiat poate fi găsită, spre exemplu, în ediția  a șasea a manualului de redactare elaborat de Asociația Americană a Psihologilor. In setul de reguli utile pentru evitarea autoplagiatului intră citarea textului propriu anterior, dimensiunea redusă a textului propriu preluat, în raport cu noul text etc. Nimic din toate acestea în cazul MCT.

Autorul în discuție se conformează unei practici larg  adoptate în legătură cu lucrarea sursă.  Volumul coordonat de  Ion Olteanu în 2008 (OLTEANU, IACOB, & GORUNESCU, 2008), articolul semnat de  Laurențiu Giurea în 2009 și  un altul de către de Cătălin Țone în 2010, toate sunt construcții  de tip plagiat pornind de la textul I. Dascălu din 2008. Avem de a face cu o practică  identică de a duplica un material colectiv și a-l prezenta ca și cum ar fi creație proprie. Unii dintre plagiatori  (Giura și Țupulan) au lucrat în echipa care a produs materialul sursă, alții nu (Țone).

Încurajarea unei astfel de practici de a duplica un material colectiv și a-l prezenta ca și cum ar fi creație proprie de către o serie întreagă de coautori la volumul inițial nu poate fi decât distructivă pentru spațiul academic. Creația originală ar putea fi înlocuită, prin acest stil, cu simple duplicări de texte sau  operațiuni de  copiere electronică a unor paragrafe, eventual , ușor prelucrate. Promovarea profesională în spațiul academic ar fi și este profund viciată prin punerea pe picior de egalitate a plagiatorilor cu profesioniștii adevărați.

Materialul MCT  publicat în 2013 despre substanțele psihoactive  este  un simplu colaj după o expunere de motive la o propunere de regulament la nivel de Comisie Europeană. Subsolurile din  expunerea de motive la propunerea de regulament semnata  de  Comisia Europeana  au dispărut din textul semnat de  MCT, înlocuite fiind cu trimiteri la autori romani. In cuprinsul duplicatului după textul CE sunt introduse subtitluri care nu exista in materialul original. Materialul este clar semnat , deci însușit, de către prof. Țupulan. Cititorul nu are cum sa înțeleagă, din lista de lucrări de la sfârșitul textului semnat de  MCT că autorul este Comisia Europeana si nu  semnatarul din revista (lista bibliografica include mai multe titluri). Paragrafele 5 si 6 din Regulament sunt eliminate din textul așa-zisului articol de revista pentru ca acolo se vorbea clar de ”prezenta propunere de regulament…….”, ceea ce nu putea fi credibil din partea unui autor fără nicio relație cu Comisia Europeană.
Un text construit numai din paragrafe luate  cuvânt cu cuvânt din alte surse, fără a puse in ghilimelele de rigoare si a fi data sursa, nu are cum sa fie considerat original, ci frauda intelectuala de tip plagiat.

Nu există nici în legislația românească (vezi, spre exemplu, articolul 4 din legea 206/2004 referitoare la buna conduită în cercetarea  științifică) , nici în textele de bune practici în domeniu, atâtea câte sunt, niciun fel de susțineri pentru (auto)plagiatul în serie, descoperit de către jurnalistul Sorin Semeniuc, pornind de la cazul MCT.

In cazul unui raspuns afirmativ, cum comentati desemnarea Domnului Tupulan, de catre CNATDCU, pentru a analiza suspiciunile de plagiat din cazurile Toba si Pandele?

Schimbările legislative care au dus la reinstituirea CNATDCU sunt de certă utilitate publică, academică. Mai sunt, însă, probleme de rezolvat. Cazul MCT este un revelator în acest sens. Dacă în regulamentul CNATDCU era clar prevăzută regula de evitare a conflictului de interese pentru evaluatori, profesorul Țupulan nu ajungea  acolo. În al doilea rând, ar fi extrem de util dacă ar fi adoptate public standarde de performanță profesională pentru cei care ajung în poziție de evaluatori. Nu știu care au fost criteriile folosite pentru selecția comisiei de evaluare în acest caz. Un indice h, de citare, spre exemplu, de valoare 2 , este departe de a recomanda un profesor evaluator pentru mize de acest gen.

Plagiatul MCT se aseamănă în foarte mare măsură cu plagiatul Petre Tobă – ”munți de texte” preluate  fără citările necesare, reproducerea nepermisă a citărilor și parafrazărilor  din lucrările sursă fără menționarea autorului inițial etc.

Seria lungă, deja , a plagiatelor certificate  sau în curs de diagnosticare la nivelul CNATDCU  impune intervenții ale Ministerului Educației prin mecanisme instituționale: ce se întâmplă cu școlile doctorale de unde au venit doctori plagiatori pe bandă; de ce conducătorii de doctorat cu elevi ”eminenți” în furt intelectual nu sunt sancționați în niciun fel; cum poate preda în continuare un profesor dovedit ca fiind plagiator; de ce comisiile CNATDCU  amână de ani de zile formularea unor reguli specifice domeniului lor pentru identificare plagiatelor și pentru susținerea bunelor practici în domeniu etc.

Referințe

Association, A. P. (1994). Publication manual of the American Psychological Association, American Psychological Association, Washington.

Dascălu, I., Prună, Ş., Ştefan, C.-E., Ţupulan, M.-C., & Giurea, L. (2008). Organizaţia criminală a drogurilor: Editura Sitech, Craiova.

Giurea, Laurențiu (2009) Dimensiunea globală a traficului de droguri, Colecția de articole AIT .

Olteanu, G. I., Iacob, A., & Gorunescu, m. (2008). Metodologie Criminalistică-Structurile infracţionale și activităţile: București, Ed. AIT LABORATORIES SRL.

Țone, Cătălin (2010), Dimensiunea traficului şi consumului ilicit  de droguri. factori de potenţare a fenomenului, in UNIVERS STRATEGIC – Revistă Universitară Română de Studii de Securitate Nr.  1/2010.

Țupulan, M.-C. (2012). Dimensiunea globala a traficului de droguri. Pro Patria Lex, 10(2), 273.

Ţupulan, M. C. (2013). Către o nouă politică la nivel european în domeniul controlului noilor substanţe psihoactive. Studii de securitate publică, (4), 236-240.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Subscriu in totalitate:
    -„ce se întâmplă cu școlile doctorale de unde au venit doctori plagiatori pe bandă; de ce conducătorii de doctorat cu elevi ”eminenți” în furt intelectual nu sunt sancționați în niciun fel; cum poate preda în continuare un profesor dovedit ca fiind plagiator; de ce comisiile CNATDCU amână de ani de zile formularea unor reguli specifice domeniului lor pentru identificare plagiatelor și pentru susținerea bunelor practici în domeniu etc.”
    Dece?
    Dece plagiatorii ordinari ajung in tara asta ba decan la Facultatea de Poliție de la Academia de Poliție”, ba ministru (tot la politie :P ) ori chiar prim ministru?

    • Chestia cu adevărat zemoasă e aceea că școlile doctorale din România au autorizările în prag de expirare. Au trecut deja cei 5 ani de la legea lui Funeriu și acreditările nu s-au făcut încă. În loc să le închidă pe toate si să le pună frumos să treacă printr-un proces riguros de autorizare ( cine trece bine, cine nu, se specializează pe barbut :P ) guvernul a decis prelungirea acreditărilor pe încă 6 luni ca nu cumva să se oprească producția națională de înțelepți cu patalama. Ca după aia vor avea grijă cărturarii din trupa lui jupan Dragnea să duduie din nou…

      • :P
        „ca nu cumva să se oprească producția națională de înțelepți cu patalama” ;)
        Am citit si eu ca tine sub perfuzie scolile doctorale, in loc sa le deratizeze.

          • Fie :P
            Abramburica le-a venit in intimpianare si a manevrat in Parlament sa se amine pina in vara viitoare concursurile pentru directorii de scoli; pina ajung ei la minister :D

          • Astia ai lui Ciolos sunt intr-adevar niste carpe. Aia ai lui Dragnea si Pontacchio sunt din rahat fermentat de colectie. :P Care vi se par mai onorabili? Asa cu cuvintele dumneavoastra….

            • @ victor L(16/09/2016 la 15:54) si Josef Svejk (16/09/2016 la 18:24)

              In comentariul meu am comis o eroare: trebui sa folosesc ghilimele „realizarile guvernului de tehnocrati”.

              Acum e mai bine ?

    • Mulțumesc pentru întrebarea care permite o extensie necesară. ”De ce ajung atât de sus practicanții furtului intelectual masiv , rudimentar?” Nu ajung singuri, eroic, accidental. Fac parte din cercuri ale elitei puterii (politice, administrative, economice etc.) într-o societate cu stat slab și mediu anomic, în sensul știut, durkheimist. Au ajuns atât de repede și nemeritat sus încât , conștienți de fragilitatea poziției, încercă să maximizeze profitul în timp cât mai scurt. Doctoratul nemeritat aduce bani, promovare profesional-administrativă și, eventual , prestigiu. Poți ajunge mai repede, mai ușor, general, profesor, avocat etc.
      Și-au construit cercuri închise ale puterii, gestionează fără dificultate un mediu instituțional proplagiat, au relații și tupeu cât cuprinde. Au toate motivele să fie liniștiți: pentru a recunoaște oficial un plagiat rudimentar al unui prim-ministru a fost nevoie de patru ani, în loc de două luni de zile; Parlamentul este pro-plagiat, în mare proporție (vezi toate bizareriile lor cu renunțarea la titlul de doctor, ideea că nu ar exista și în Romania, de un secol, aproape , norme deontologice antiplagiat, conversia autonomiei universitare zid de apărare a plagiatului ”de casă” etc.); nu era drama ”Colectiv”, nu schimba nimeni faimosul organism de partid denumit pompos Consiliul Național de Etică.
      Mai general, plagiatul merge mână în mână cu selecția profesională și socială de tip ne-meritocratic. Cele două categorii de practici se susțin reciproc.
      La toate cele menționate se adaugă și o societate civilă slab structurată, corpuri profesionale incapabile să apere deontologia domeniului lor, reviste care preiau liniștite colaje cu paragrafe din documentele Comisiei Europene autoprezentate drept studiu original etc. În fine , în tot acest aliaj, liantul de bază pare să fie puterea politică și politizarea instituțiilor – minister, poliție, universități, licee etc. Coloana vertebrală a acțiunilor de protejare instituțională a plagiatului este un mediu politic bolnav în care responsabilizarea instituțională nu și-a aflat locul, încă.

      • Sigur, aceasta mirabolanta constructie s-ar putea crede ca se sustine.
        Dar este un fals, constructia se sustine numai in interiorul mic al acestei tari – cum ai deschis usa cum ii trage curentul la fund…

        Deci sa deschidem un pic mai tare usa ca sa ii traga definitiv curentul la fund!

  2. singur ca plagiatul e o chestie nasoala, e un fel de furt, dar totusi nu cred ca-i problema capitala a Romaniei si e un pic exagerat ca toata floarea telectualilor romani sa se simta obligata sa-si exprime, de ani de zile, parerea despre aceasta tema. Devine plictisitor..

    Am impresia ca mania doctoratelor e data si de formalismele obligatorii pt. ocuparea unui anumit post. Pe aici, tara hirtiilor, tara doctorilor, mai scapa in posturi fruntase cite unul fara studii. De ex. marele Martin Schulz de la Comisia Europeana nu are nici macar bacalaureat, sa nu mai vorbim de Joschka Fischer. Imbracatul cu hirtii si diplome nu-nseamna competenta, mai ales acum cind fiecare sat din Romania are cite o mare universitate.

    • Nu e mare lucru faptul ca o gramada de nulitati din Romania tin neaparat sa se acopere de hartii si titluri academice. Oricum nu da nimeni doi lei pe toate doctoratele lor de la academiile lui peste prajit, nici retrase, nici ne-retrase (probabil ca nici ei intre ei). Pot sa-si acorde si “premiul Nobel” in varianta locala, tot 2 lei valoreaza. Pentru mine problema adevarata incepe doar in momentul in care respectivii sunt prinsi cu mata in sac. Nesimtirea cu care raspund in momentul in care e deja evident pentru orice om normal ca e vorba de un plagiat grosolan ar trebui sa ne puna pe toti pe ganduri. Faptul ca un intreg aparat de propaganda e capabil sa preia aceleasi minciuni cretine, cu mutre serioase, si sa joace in aceeasi piesa a nesimtirii colective, ar trebui sa ne sperie. Cine e capabil de asa ceva, e capabil de multe, si asta e problema principala. Nu le cere nimeni politicienilor sa fie sfinti, si stim cu totii ca politica implica unele compromisuri, dar aici vorbim de altceva. Ca sa fa o comparatie, nu e important faptul ca Elena Ceausescu si-a acordat titlul de “academician doctor inginer” si isi tot spunea “savant de renume mondial” de dimineata pana seara. Nu cred ca a pacalit pe nimeni cu toata mascarada aia. Ce ar trebui sa ne puna pe ganduri e faptul ca statul roman este si acum controlat de grupuri de putere formate din oameni fara cea mai mica urma de coloana vertebrala, grupuri capabile si dispuse sa joace in mod organizat in aceasta mascarada penibila, sa strige in cor “Ceusescu reales” si sa aduca un omagiu „savantei”, in varianta actualizata. Eu nu vreau ca astfel de impostori si armatele lor de grajdani sa controleze statul roman. De aceea ii felicit pe cei din mediul academic care ii expun pe acesti impostori. Despre asta e vorba.

      • dar…titlul academic le fcailiteaza obtinerea de posturi mai banoase, mai importante, statut social superior, posturi universitare, conduceri de doctorate, formarea noilor cadre etc, etc….asadar, stimate r2, chiar NE intereseaza, cum sa nu ??!!!!

      • Din punctul meu de vedere problema cea mai mare este ca aceste nulitati ajung sus, tot mai sus, si de acolo genereaza, la randul lor, pe banda rulanta, alte nulitati care ii pupa in…

        Din nefericire numarul acestor falsi specialisti a crescut pana la cer – tanti Gospodina de la UPB alias tzatza Leana in varianta moderna au o mare responsabilitate ca de altfel toti maruntii lingai de care s-a inconjurat.

        Sutem mici pentru ca vrem sa fim marunti.

    • E adevarat ca plagiatul nu e problema numarul 1 a Romaniei dar e una relativ usor de rezolvat. Pana la urma daca ciorditul unui doctorat nu e o chestie asa de grava, atunci de ce ar fi ciorditul din buzunare sau masini o infractiune (nici astea nu sunt problemele nr. 1 ale Romaniei)?! Extrapoland acest gen de rationament de la infractiunile marunte in sus ajungem pana la urma la faza ca nici injunghierea nu e o chestie chiar asa de grava :P

      Apoi mai e o alta chetie maronie bine de tot : Scoala romaneasca e deja intr-o situatie cumplita. Nu exista nici o universitate romaneasca intre primele 500 din lume, dar la doctori pe cap de locuitor cred ca luam fata oricarei tari din Europa la scor :P . Tot gibonul isi cumpara un doctorat, ca asa e trendy. Daca nu e oprita chestia asta in cativa ani Romania nu va mai avea nici o universitate nici macar intre primele 1000 (acum are vreo 3-4 :D ), dar va continua sa plateasca bani grei pe un sistem de educatie destinat exclusiv satisfacerii poftei de patalamale a tuturor ghertoilor.

      Acum vreo 10-11 ani am cunoscut un doctor indian in inginerie aerospatiala de la Pune (langa Mumbay) care nu vazuse in viata lui un rulment, habar nu avea cum functioneaza si se se uita fascinat ca o maimuta la el. Atunci mi s-a parut ceva nemaipomenit si odios (tipul era oricum paralel cu orice soi de inginerie) . Azi universitatile romanesti produc si ele „specialisti” dupa moda indiana. Cui prodest?!

      • @ Josef Svejk (16/09/2016 la 18:22)

        „Cui prodest?!”

        Raspuns: Americanilor (USA) ca au acceptat ingineri (ca d-ta) din Romania si nu dr.ing din India (ca cel pe care l-ai intalnit).

  3. imbracatul in hirtii este apanajul socialismului (vorba vine, lichelele nu au ideologii, doar interese)
    diplomele fara valoare nu erau de ieri de azi, dar a fost suficient ca un troglodit sa santajeze un alt troglodit si iacata razboiul a inceput ! nu mi imaginez cum intr o lume meritocratica un antreprenor n ar angaja pe cineva cu competente reale / functionale ci un ins captusit cu doctorate de la universitatea din vascauti si de la academia interesului national din bucale. cum insa statul cleptocrat trebuie sa justifice salariile uriase ale ciomagarilor, politrucilor si sobolanimii bugetare (cu pensii speciale, sporuri, bonusuri si alte avantaje materiale) s a ajuns la o tara intesata de academicieni, generali si doctori docenti. ca i ultima n europa, macinata de coruptie, nepotism si incompetenta, mai conteaza ? desigur, decontul nu va intirzia sa apara, dar ati vazut vreun limbric sa crape de rusine (si nu de infulecat fara masura) ,sa fie interesat de ziua de miine ?

    • din experienta mea..
      la primul job de proiectant in Ge toti au facut misto de diploma mea, am aflat asta mai tirziu cind m-am imprietenit cu colegii, drept urmare am dat proba de lucru o saptamina intreaga, m-au inchis intr-un birou si m-au pus sa proiectez ceva.
      Al doilea job, mai rasarit si mult mai bine platit, am dat interviu o zi intreaga, desi aveam, de la fosta prima firma germana referinte exceptionale. In interviu a trebuit sa arat cum se calculeaza o imbinare nituita si una insurubata, fara sa am acces la nici o carte sau tabele. Am calculat totul din memorie, considerind inclusiv eforturile unitare admisibile si coeficientii de siguranta, lucruri care in mod obisnuit in inginerie se gasesc in tabele, norme etc.

      Cu alte cuvinte nimeni nu are incredere in diplomele romanesti!

      • Nu la fel mi s-a întâmplat în Fr unde am ajuns la 50 de ani !
        La primul job (după peste 50 de CV-uri trimise fără rezultat !) am fost acceptat fiindcă trebuia să înlocuiesc un inginer român de aceeași specialitate, plecat prin demisie la un post mai bine remunerat ; mi s-a spus c-au fost foarte mulțumiți de el, deci au încredere în expertiza românească !
        La al doilea job (la care am ajuns folosind o recomandație de la patronul primului job) mi s-a pus în mână un dosarul în curs de studiu al unui inginer, tocmai plecat ………prin demisie la un post mai bine remunerat, cu predare peste 3 săptămâni !
        La al treilea job, am adus pe șantierul în fază finală al ultimului meu proiect, pe inginerul șef al societății care urma să mă angajeze, l-am plimbat pe toate cele 45 de etaje în ajunul recepției, ulterior fiind trimis de noul meu angajator să coordonez faza finală, recepția și punerea în funcțiune a unei noi secții dintr-o fabrică de medicamente.
        Nicăieri nu mi s-a cerut să prezint un CV !
        Am plecat la pensie, am mai lucrat 2 ani și jumătate prin intermediul unor cabinete private de consultanță, prezentând doar lista societăților la care lucrasem timp de 17 ani, numele și telefoanele patronilor lor. Primesc și azi, după 7 ani, oferte prin mail de la aceste cabinete private. Omul (fie el și venit din România !) sfințește locul !

        • @ victor L (18/09/2016 la 9:40)

          Daca nu stii ceva sau nu ai fost intr-o situatie (se pare ca ai lucrat toata viata in Romania) NU inseamna ca nu exista.

          Exista foarte multi ingineri – cu diploma din comunism la Politehnicile din Romania – care s-au „luptatat” si au demonstrat ca au cunostintele si experienta necesara carora li s-a echivalat diploma. In unele cazuri s-a luat in considerare si numele profesorilor pe care i-au avut in facultate.

          Am vorbit ca si precedenti despre inginerie (ar putea fi adaugate: matematica, fizica, chimia, medicina) nu despre stiintele umanistice:istorie, filozofie, sociologie, etc.

          • @ Dan G,
            (ca sa zic asa, te tii scai de postarile mele.)
            dle, eu nu criticam deloc inginerii (si fiul meu e inginer), ci tu nu esti atent la ce citesti.
            Cel caruia i-am raspuns spunea ca in Vest se manifesta neincredere in scoala romaneasca.
            Eu i-am raspuns ceva glumet, iar tu imi faci mie morala ca as avea ceva cu inginerii :P
            Mai multa atentie la ce citesti ;)

      • stimati domni cu realizari frumoase in afara tarii !…e normal ca aveti suucces , caci scoala ce se facea candva era exceptionala !….doar ca acesti detinatori de diplome cumparate NU ajung sa lucreze acolo, niciodata !…si ei isi gasesc de lucru prin tara, cu ajutorul si al unor politicieni / pile ce le vor conferi muuuulte avantaje si facilitati, ca sa nu mai spun de statutul social al ” domnului doctor…”….iar salariile ce le se cuvin unor asemenea „oameni de stiinta” sunt peste ale altora care chiar se pricep si merita !…stiti ce vreau sa spun si nu putem face comparatie cu strainatatea si nici sa ramanem cu impresia ca NU conteaza !!!…BA conteaza !!!!…trebuie rasi pana la temelie !!!

  4. @victor L (18/09/2016 la 9:40)

    Raspunsul tau este adresat lui Victor (17/09/2016 la 19:19) nu-i asa ? In acest caz este o incercare de „o da la intors”.

    Nu conteaza ca fiul tau este inginer (n-am cum verifica si nici nu este responsabil pentru afirmatiile tale).

    „Cel caruia i-am raspuns spunea ca in Vest se manifesta neincredere in scoala romaneasca.”

    Aceasta afirmatie este specific romanilor (informati din sursele proprii si/ sau de unii jurnalistii si politicieni din Romania), care n-au lucrat niciodata (dupa 1989, in profesia/meseria lor) in afara tarii si ca atare n-au fost niciodata in situatiile descrise de man of war or victor.

    In tarile din vest anagajarea se face pe „ce stii” si daca esti potrivit pentru ce are nevoie firma respectiva. De asemenea,exista universitati de varf (desemnate prin lege) care fac echivalarile diplomelor obtinute la „scoala romaneasca” (sau a altora de unde provin emigrantii) – in care tu nu ai incredere, dar ei au – tocmai pentru a usura angajarea.

    Nu ma tin de scai de postarile tale dar intervin pentru ca „tonul tau glumet” este deplasat (ca s-o spun diplomatic).

    Ceea ce nu stii, fie ca n-ai studiat fie ca n-ai trecut prin asemenea situatii, nu inseamna ca nu exista si nici nu e un bun prilej pentru „glume”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dumitru Sandu
Dumitru Sandu
Dumitru Sandu. Profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Sociala, la Universitatea din București, cu studii și cursuri, în perioada actuală, pe teme referitoare la migrație transnațională, construcție identitară europeană și dezvoltare comunitar-regională.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro