Natura umană a fost privită de toţi fanaticii utopiei ca o materie ce se cere aşezată geometric în făgaşul perfecţiunii. Ţinta fanatismului utopic, cel din care se hrăneşte vocaţia totalitară, a fost una prometeică: omul eliberat din cătuşele făurite de trecut şi de exploatare va fi binecuvântat cu fericirea pe care i-o conferă saltul în viitor pur şi senin al lumii ideale. Fericirea a fost, pentru toţi aceşti adepţi ai liniilor impecabile, o chestiune de planificare colectivă. Omul trebuie încadrat, reeducat, pregătit să accepte salvarea pe care statul atotputernic este gata să i-o dăruiască.
Secolul XX a fost, la stânga ca şi la dreapta radicală, un secol al crimelor comise în numele acestei căutări utopice. De la leninism la naţional- socialism şi la maoism, exterminarea a fost privită ca modalitatea legitimă prin care inamicul de rasă sau de clasă trebuie eliminat. Şi nu este întâmplător că, dintre toate pasiunile sângeroase ale nemăsurii totalitare, antisemitismul revine, după tragedia din 7 octombrie 2023, spre a bântui umanitatea. Ura este raţionalizată, în numele aceluiaşi deziderat utopic. Marşul fanatismului islamist, progresist sau etnocratic este semnul acestei continuităţi istorice funeste: căutarea perfecţiunii grăbeşte nemăsura criminală. Puritatea se ridică pe ruinele unei lumi devastate.
Împotriva utopiei
În cele din urmă, ceea ce afirmă o linie ilustră a gândirii occidentale, de la Sir Isaiah Berlin şi Michael Oakeshott până la Roger Scruton şi Wilhelm Röpke, este necesitatea regândirii politicii la scară umană: opusă implacabil utopiei şi despotismului statal, această politică acceptă imperfecţiunea omenească şi nu nutreşte visul zidirii unei cetăţi cu linii impecabile în majestatea lor. Politica la scară umană redescoperă limitele acţiunii colective şi invită la îmbrăţişarea condiţiei care ne defineşte. Moderaţia sceptică pe care o recomandă nu este laşitate, ci elementară şi salutară prudenţă.
Căci, indiferent de formele în care se întrupează, vocaţia utopică tinde să submineze liberul-arbitru, supunând individul unei tiranii mai mult sau mai puţin sângeroase. Vocaţia utopică este, prin chiar esenţa ei, una ascetică şi iacobină. Ea priveşte drept suspecte detaliile cotidiene în care se exprimă omenescul şi recomandă, invariabil,înregimentarea în marşul fericirii cazone. Vocaţia utopică caută să lichideze, prin coerciţie şi prin reeducare, tot ceea ce îi apare ca inacceptabil şi deviant. Asemeni milenariştilor de secol XVI, evocaţi de Edmund Burke în paginile sale clasice, ea arde şi distruge, cu gândul la universul care se va ridica pe terenul astfel eliberat.
Vocea fanatismului utopic se distinge prin siguranţa cu care rosteşte adevărurile ultime: străină de scepticism şi de îndoială, ea este fidelă viziunii ce evocă monolitismul religiilor politce ale veacului trecut. Dezacordul este denunţat ca trădare, îndepărtarea de la linia trasată profetic este sancţionată ca deviaţionism.Universul este dominat de pasiunea maniacală pentru certitrudinea dincolo de care nu se mai află nimic decât vastul imperiu al raţiunii inumane.
Este aceasta politica teribilă despre care a scris, în pagini memorabile, Sir Isaiah Berlin în “ The pursuit of the ideal”. Este aceasta politica monomaniei ideologice, aşezate pe soclul venerării unei singure idei. Este aceasta politica care, în numele eliberării şi al emancipării colective, îl condamnă pe om la sclavie. Este aceasta politica ce încredinţează statului despotic puterea absolută. Este aceasta politica ce, cu gândul la viitorul de aur al omenirii, striveşte prezentul nostru şi îl sufocă prin planificare. Este aceasta politica ce colonizează minţile şi se angajează în campanii de stigmatizare inchizitorială.
Alternativa la această politică a fericirii prin coerciţie fanatică este acceptarea nu doar a limitelor omeneşti, ci şi a limitelor puterii statale. În cele din urmă, alternativa la fanatismul utopic este gradualismul lipsit de spectaculozitate şi tenacitatea reformelor ce inovează, prudent şi temeinic. Alternativa la delirul demagogic este regăsirea sobrietăţii ,dar şi a auto-ironiei. Alternativa la etnocraţie este patriotismul înrădăcinat in valori şi imun la exaltarea mesianică.
Între fervoarea nemăsurii utopice şi luciditatea liberal- conservatoare a gradualismului şi prudenţei alegerea este una cât se poate de limpede. Fanatismului contagios îi putem răspunde cu energia care se nutreşte din energiile fiinţelor imperfecte care suntem. Despotismului şi etatismului le putem opune, cu stoicism, temeiurile libertăţii.
Partea proasta la ideile sociale utopice nu este ca statul devine prea puternic (desi, si acest lucru e periculos). Partea cea mai proasta e ca utopiile creeaza imaginea unui individ „perfect” (nu doar a societatii perfecte). Si lupta pentru a sili toti indivizii sa se incadreze in tiparul lor. In toate privintele trebuie sa fii conform modelului: munca, economiile, timpul liber, sexul si „viciile” -in general- (alcool, jocuri noroc, fumat… chiar si droguri) .
In acelasi timp, e de remarcat ca expresia „stat puternic/slab” este utilizata de fiecare cum ii convine. Infractorii de drept comun vor un stat „slab”, ca sa nu fie urmariti si pedepsiti. Marile firme vor un stat „slab”, ca sa nu fie supuse unor controale severe si impozitelor. Politicienii corupti vor un stat „slab” ca sa-si faca mendrele. (Pina si elevii vor un stat „slab”, ca sa nu-si mai faca temele, sa nu fie notati si alte mici dragalasenii „puerile”.) Etc.
Expresiile stat „slab” si stat „puternic” trebuie definite clar, separat de teoriile generale si simultan. Altfel, lichelele vor abuza de doctrina filozofica ce cere un stat „slab” si vor aduce anarhia in practica, in numele democratiei.
Mai intai sa gasim temeiurile libertatii si dupa ceea ne vom putea opune despotismului si etatismului. Asa cum se prezinta lucrurile acum este destul de dificil, temeiurile au cam disparut chiar acolo unde speram sa le gasim si sa le folosim, fiind inlocuite de un fanatism contagios gradual care se insinueaza in societati pe care candva le consideram pure si neprihanite, atinse doar efemer de pusee autoritare dar niciodata doborate in energia lor cromwelliana. Cu tenacitatea care ne caracterizeaza ca natiune sunt sigur ca vom reusi sa vedem lumina chiar daca unii dintre noi, poate, cine stie, chiar cei sus-pusi, vor calca pe urmele lui Isaiah Berlin, pogorandu-si spiritul in creuzetul intelectual al altor capitale si scutindu-ne pe noi, muritori ignoranti, de suferinta acceptarii permanente a unui vid moral si intelectual atat de agresiv si necaracteristic.
Toate aceste politici despre care vorbiti (venerarea unei singure idei, „eliberarea si emanciparea colectiva ce duc la sclavie”, concentrarea puterii in mainile unui singur guvern sau lider care sa „rezolve” problemele lumii, viitorul de aur care distruge prezentul printr-o planificare frenetica si agresiva, corectitudinea politica, woke-ismul, o „lume verde”, acceptarea fara obiectii a altor religii si popoare, ideea de a-ti pune la dispozitie bunurile si ideile oricui si oriunde, etc. ) se grupeaza astazi sub numele de „politici progresiste”. Toate aceste politici nu fac decat sa puna bazele unei viitoare lumi „neo-orwelliene”. De exemplu, ultima incercare agresiva de „sensibilizare” sau (re)educare colectiva a avut loc acum doua zile la un concert rock din Bucuresti, iar astfel de evenimente vor mai avea loc si au loc zilnic pretutindeni in lume. Se pare ca devenim captivi intr-o astfel de lume care prinde contur si care pana acum a ramas doar la stadiul de idee romantica.
Felicitări pentru această vehemență în a pune în discuție temele fundamentale ale naturii umane. Da, cred că trebuie să revenim cât mai repede la ideile esențiale care au fost deja spuse și pe care le-am cam uitat.
Conform Hegel+Darwin omul este un animal care a evoluat spre o oarecare Rațiune și Ideatică, supuse legilor dialecticii/metafizicii. Același lucru este constatat și în Vechiul Testament, unde Omul, prin păcatul originar, și-a câștigat dreptul la cunoaștere prin metafizica/ dialectica Bine-Rau. Adică, Omul și-a obținut LIBERTATEA fiind condamnat la moarte de Divinitate….
Din necesități sociale și de securitate, Omul a trebuit să trăiască în societăți organizate. Astfel au apărut formele de conducere socială prin care omul, de voie de nevoie, a trebuit să renunțe tocmai la esența existenței lui, anume LIBERTATEA. Statul democratic a reușit într-o oarecare măsură să redea Omului o parte din Libertățile lui apriorice.
Azi, prin apariția IA, problema libertății umane devine dramatică. Controlul statal deja a început să funcționeze și chiar statele democratice au început să devină din ce in ce mai autoritare. Este posibil ca însăși esența Omului să fie afectată de IA și Genetică. Poate Omul va deveni un Cyborg condus de un server statal uriaș. Aceasta este marea amenințare.
Cum ne apărăm? Aceasta-i întrebarea!
Cred că LIBERTATEA individuală va fi zdrobită.
O punctare magistrală a unei idei care nu e practic discutată!
Mulțumesc pentru apreciere.
Un articol care îndeamnă la meditație, un text excelent, concis și profund.
Doar că istoria recentă a cunoscut, din nefericire, mai multe „isme” decât antisemitismul, menționat explicit de autor.
Dar. pentru că această mențiune este cutremurătoare prin esența ei, cred că se cuvine a fi amintit faptul că în prezent fenomenul este întreținut de înșiși politicienii israelieni, care dovedesc deopotrivă cinism și nepăsare, atât pentru viețile ostaticilor aflați în mâinile Hamas, cât și pentru femeile și copiii uciși într-un număr pe care nimeni nu-l mai știe, în Gaza.
Cinismul este cu atât mai mare cu cât prin prelungirea și eventuala escaladare a conflictul din regiune i se face un prețios serviciu lui Vladimir Putin, care continuă nestingherit ororile din Ucraina, în timp ce atenția publică internațională este îndreptată către Orientul Mijlociu.
Pai si de ce nu luati legatura cu Hamas si Hezbolah sa renunte la unicul lor scop in viata, acela de a distruge statul evreu? De a trage cu rachete in zone civile, de a ataca tinte civile ori de cate ori mai scot capul din gaoacele lor de sub zone civile, etc?
Au vrut razboi. L-au primit!
Iar ‘ismul’ lor prin comparatie cu al celorlalti are ca scop nu doar dominarea tiranica a propriei societati si exportul fanatismului cat si uciderea nediscriminatorie(mai revedeti un pic 7 oct, in caz se memorie scurta) a celuilalt.
Un alt “ism” la moda e mistificarea si reinterpretarea tendetioasa a faptelor pt. O tzara de atentie (si chiar voturi in politic).
@Nman _ „Pai si de ce nu luati legatura cu…”
Ați ales să glumiți despre lucruri tragice și nu-mi este clar dacă o faceți din frivolitate, neștiință, malițiozitate, ori nu știu ce altceva dar, oricum, ignorând esența articolului împotriva fanatismului utopic, pe care cu permisiunea autorului îl comentăm.
Cele două popoare semite care conviețuiesc pe bucățica aceea ce pământ își doresc deopotrivă întreg teritoriul „de la râu la mare” și fiecare dispariția celulalt. Cinismul nețărmurit al conducătorilor nu ține cont de numărul morților.
Eu nu știu cum să iau legătura cu Hamas și nici nu-mi doresc. Dar, pentru a continua ideea dumneavoastră, cei care au legături atât cu autoritățile israeliene cât și cu cele palestiniene au avertizat cu privire la atac, însă niciunii nu s-au arătat interesați de numărul victimelor.
…Este exact ceea ce spun manifestanții israelieni, inclusiv rude ale ostaticilor. Cabinetul de război a fost desființat ca urmare a dezacordului manifestat de chiar membrii săi față de politica prim-ministrului.
În fine, cineva la fel de cinic precum dumneavoastră sau precum politicienii care beneficiază de pe urma conflictului, ar putea să întrebe de ce ne-ar păsa nouă, aflați la distanță, de numărul civililor morți acolo.
Dincolo de faptul că fiecare viață este neprețuită iar, după cum spune domnul Ioan Stanomir, în mod natural politica şi natura umană ar trebui să fie împotriva fanatismului utopic, este lesne de observat că prin prelungirea și eventuala escaladare conflictului din Orientul Mijlociu este pusă în pericol Europa și întreaga lume.
Și, cu toate că suntem formați în cultura iudeo-creștină, nu putem să nu observăm susținerea de care se bucură curentul global „conservator”, aflat „pe val” căruia îi aparțin cei ce profită cu cinism de morțile civililor. Omenirea a mai trecut prin asta și s-a terminat rău pentru toți. Este indubitabil că și de data aceasta manifestarea fanatismul utopic se sfârși cumva, dar ar fi în beneficiul tuturor să nu mai existe atâtea victime, mai ales că amenințarea nucleară este acum mai acută decât altădată.
Vladimir Soloviov mai pe scurt:
Rolul statului nu este de a aduce paradisul pe pămînt, ci de a împiedica instaurarea infernului.
Extraordinară concluzie.
Excelent!
Nu mai confundati statul cu institutiile statului . Rolul acestora din urma este de a minti si tilhari cetateanul . Statul nu este totuna cu institutiile statului .
In conceptia socialistilor/comunistilor acesta este obiectivul care din pacate este puternic inradacinat in mentalul comun european.
Libertatea fara Responsabilitate duce la Haos. Azi toți vorbesc despre libertate, prea putini despre Responsabilitate. Echilibrul e cel mai important.
Mă surprinde faptul că autorul nu menționează rolul fundamental al democrației ca principal antidot la adresa fanatismelor utopice din viața politică.
„Alternativa la delirul demagogic este regăsirea sobrietăţii ,dar şi a auto-ironiei. ” China a sters practic orice referire la Winnie the Pooh, arabii trec imediat la terorism daca desenezi un amuzant nene cu barba turban si salvari peticiti, un grasut lider a interzis oricui din tara modeleul lui de asazisa tunsoare, nici macar Orban care a citit ceva la viata lui nu practica autoironia, toti dictatorii sunt cumva defecti si funesti din nastere.
De la Camus aflăm că „Libertatea este dreptul de a nu minți”. Fanatismul politicienilor, dictatori sau nu, nu-i decât o minciună artistică. Iar minciuna nu e decât un rezultat al superficialității. Putin le pasa politicienilor profitori, veleitari de prostimea fanatizată. Altceva ii preocupă; sa fie pe creasta valului. Fanatismul devine ciumă colectivă într-un infern cu brute „superioare”. Atunci când și acolo unde există o criza a caracterelor, o credulitate ridicolă, o ignoranță maladivă și o teamă a turmei de a trece Rubiconul. Cei de „sus” mint cu sfințenie. Să minți pe alții, treacă-mearga, dar să te minți singur e curată demagogie. Icar n-a ajuns la soare. Alchimiștii n-au descoperit piatra filosofală. De doua mii de ani, îngerii din ceruri nu mai coboară. Mult-trambitatul comunism s-a dus pe apa sâmbetei. Stalin, Ceaușescu au plecat, lasandu-si perplex turmele fanatizate. Or, maimuțărelile sonore, odioase și monstruos de mincinoase ale mai minciunii, ale înfrumusețării imaginii de aur a unui individ perisabil nu presupune atitudine limpede, platformă, responsabilitate etc., ci presupune gunoaie fantasmagorice politico-artistice, totalitarism deșănțat și naționalism fanatic. Cel mai bine ar trebui să amintim îndemnul plin cu talc: „Lăsați orice speranță…” De la Burke aflăm că „pentru ca raul să triumfe e suficient ca cei buni să nu facă nimic”.
Suna ca un manifest impotriva gandirii schematice, ideologiile sunt insa mult mai diverse si mai incurcate, contrare si contradictorii. Manifest la fel de schematic, ideologiile conservatoare adesea nu fac decat sa inverseze si sa oglindeasca schemele acelora progresiste, sunt reactive, polemice, marturisind o origine comuna, moderna : intelectualismului abstract opun un intuitionism romantic si irationalismul, naturii bune a omului, un pesimism antropologic romantic ( care nici macar nu are temeiuri scripturale, mai degraba intr-un protestantism secularizat), ratiunii – ´imaginatia´, pt. tabula rasa – traditii inradacinate si superstitii ( ´prejudecati´, intre care si anti-semitismul religios traditional ), pozitivismului si materialismului – organicismul si ´vitalismul´, holismul, de altfel foarte moderne, avangardiste.
Conceptul de ´totalitarism´ a devenit foarte rapid instrumentalizat ideologic, concept la randu-i prea generic si abstract, literar-distopic, simplificat la extrem ( ´clasa/rasa´) in care Comunismul si Fascismul se contopesc pana la indistinctie ( intr-un mitologic ´Stangism´ etern, ce aminteste ingrijorator de ´Bolsevismul antic´ … ). Dar oricine a cercetat fenomenele mai de aproape, si nu doar din lucrarile apologetice ale Razboiului rece, intelege ca Nazismul nu prea intra in categoria la fel de abstracta a´utopismul progresist´, cu care are doar asemanari superficiale, mult mai mult se inrudeste cu Conservatorismul romantic si populist de sec. 19 si cu intelectualitatea autoritarist-reactionara, care i-a si netezit calea : era organicist-vitalist, anti-intelectualist voluntarist, contra-iluminist si contra-revolutionar, chiar daca revolutionar in stilul sau, alternativ. Inaintea Nazismului Conservatorismul romantic era deja ´socialist´, ceea ce nu inseamna altceva decat populist si demagogic, fie si la modul ´estetic´. Chiar conservatorii romantici erau revolutionari si populisti ( cei mai multi, ca si azi, erau fosti ´stangisti´, revolutionari romantici trecuti la Dreapta, dezvrajiti si revrajiti, Baudelaire, Wagner, Dostoievski, etc., etc. ), abia dupa Razboi Conservatorismul s-a reformat si reinventat ca anti-ideologic si anti-utopic, in climatul dualist al Razboiului rece. Kirk si Eliot mult mai mult se inspirasera din maurrasismul literar interbelic, prin care il citisera si reinterpretasera pe Burke, un Burke foarte modernizat si ideologizat.
Antidotul unei ideologii nu e o ideologie contrara, acest discurs ´conservator´ atat de previzibil si stereotipizat e tot ideologic, cum s-a tot repetat, anti-ideologia e tot ideologie. Exista nu doar utopii progresiste si futuriste, cosmiste, ci si utopii ´traditionaliste´, htoniene, proiectarea unei societati ideale si la fel de ireale undeva in trecut, inventarea unor ´traditii´ romantate, idilice, o natura ideala a unui om imperfect, dar bun la suflet, versiune traditionalista a bunului primitiv, blajin si de o cumintenie bovina, ce invita la solutii autoritariste justificate teologic.
Doar superficial ´Proemeteismul´ e asociat cu progresismul, ca descatusare de tirania lumii vechi si de traditii, dezvrajire materialista si tehnologica, exista o fata ´de dreapta´ mult mai autentica a Prometeismului, simbolic vorbind, nietzschean, prometeismul ca autoedificare a Omului nou, natural, spontan, ´autentic´ – in stil existentialist, a supra-omului sau supra-individului ´libertarian´, impotriva determinarilor arbitrare ale Statului si zeilor sai mecanici, a suprastructurilor, o natura umana imperfecta dar buna, asa cum natura poate fi buna, inocenta, prin instincte ( regasite la omul nealterat de civilizatia urbana si cosmopolita ), eliberata de tirania ´idolilor´ si restaurata intr-un paradis terestru, verde, in moda ´traditionalista´, o utopie nostalgica foarte urbana. Dusa pana la capat, aceasta ideologie neo-romantica e tot una futurista si revolutionara, ptr. ca nu neaga cu adevarat dominatia sau ´nihilismul´ tehnologice, ci doar vrea sa ´insufleteasca´ si revrajeasca modernitatea secularizata, sa o ´integreze´ dialectic, la ´sfarsitul istoriei´ ( Kojeve a fost maestrul lui Fukuyama).
Libertarianismul nu e impotriva Statului ca atare, ci impotriva unei anumite idei de stat, statul ´totalitar´, mecanicist, Leviathanul birocratic si rationalizat, isi are propria idee de Stat, acela minimal, protector- paternalist, agrarian si, desigur, ´organic´, autoritatea carismatica, inspirata, ´virila´, cum le place dreptacilor.
Remediul pt. acest tip de efuziuni inflamate si cat se poate de angajate e gandirea calma si analitica, rabdatoare si atenta la diferente. Nu poti sa slujesti la doi stapani deodata, la cercetarea onesta si la o anumita ideologie, crezuta providentiala – chiar daca, pudic, nu mai e numita asa sau, fiind luata la mana a doua, e ignorata ca atare.
„Remediul pt. acest tip de efuziuni inflamate si cat se poate de angajate”
E interesant că știți remediul dar nu vă puteți stăpâni -e foarte simplu: doar să recitiți calm, cu atenție ce scrieți înainte de click pe ‘trimiteți comentariu’- și ne trântiți câte 2 replici inflamate, cu aceleași marote obosite, in care boscorodiți conservatorii, dada, știm cu toții: niște fasciști organici domne, și libertarienii, dadada, mai ales ăștia: niște naziști nasoi care plănuiesc revoluții anarhiste ca să pună mâna pe putere și să-și traga dictaturi…organice. :)
Doar că…nu vorbea nimeni despre asta, nu există partide libertariene in Europa, darmite in România (mi-aduc aminte in facultate când niște colegi auzind de Rothbard intr-o conversație au crezut că libertarienii ar fi un soi de sectă metodistă americană :) sau anabaptistă, probabil le-a sunat numele a ceva amish) și nu prezintă niciun interes chestiunea (că nu se sinchisește nimeni de un preemptive strike pe un forum cu 300 de cititori, vara. altfel, eu vă apreciez textele in general, chit că nu sunt de acord cu părți masive din ele, dar nu suficient cât să intru in polemici). Câtă risipă de elocință și inteligență…
Mersi pt. raspuns si pt. atentie, nu e nevoie sa fim de acord.
Cu ceva sunt complet de acord, e o prostie sa scrii pe forumuri unde cativa comentatori de meserie sau maniaci, cu mai multe pseudonime, se repeta la infinit. Nu ma intereseaza discutiile de pe forumuri.
Dupa mine comentariul se adreseaza strict autorului de articole, nu prea am comentat, decat la cativa autori care fac parte din retelele intelectuale, in special conservatoare. Cred ca lumea intelectuala postdecembrista a fost dominata de ultimii ´trairisti´, urmasii sau nepotii filozofici – nu neaparat si politici – ai lui Nae Ionescu. Cu acestia polemizez eu, donquijoteste.
Sunt niste replici la idei si la anumite stiluri sau deprinderi, provocari la anumite atitudini si mode. Presupun ca autorii sunt bine informati despre chestiuni si inteleg unele aluzii. Nu imi fac mari probleme sau iluzii daca le citesc sau nu. Nu poti sa te explici cum trebuie intr-un comentariu, au un stil pamfletar. Teoretic, aceste provocari sunt sub ochii autorilor, unde altundeva ai putea sa le lansezi?, macar incerci. Eu zic ca nu sunt o simpla manie contestatara, ci e vorba de probleme foarte grave, foarte putin discutate la noi.
Nu poti sa explici, de ex., ca exista mai multe curentre liberatariene, unele de dreapta, altele de stanga, despre raportul dintre marile curente conservatoare americane, libertarian si traditionalist, ce face obiectul marii lucrari a lui G. Nash. Libertarianismul, luat asa, generic, nu e, desigur, fascism, dar a existat o vana libertariana centrala in Nazism, cum a existat una si in Bolsevismul primitiv sau a existat si in Liberalism, deci e un fir ce strabate ideologii diferite si opuse. In unele cazuri, anumiti autori se folosesc, pt. libertarianism si traditionalism, de termenii ´prometeism´ si ´ortodoxie´ ( nu in sens confesional, bineinteles). Nash credea ca cele doua curente sunt contrare , conflictuale, nu as putea sa argumentez aici, dar cred ca unificarea lor a avut la baza o afinitate fundamentala. Dau un ex. mai putin conscut de libertarian traditionalist, ´cosmist´ : N. Berdiaev; A. Rand , cu filozofia ei tot cosmista se formase in mediile ´nihiliste´ ruse. Apoi, mai este si techno-libertarianismul, cu unele tendinte ce pot fi considerate cvasi sau neo-fasciste. Liberalismul austriac era o versiune mai temperata si mai integrata in ´ideologia americana´, dar la Friedman si mai ales la Rothbard exista incontestabile tendinte anarhiste. Mai ales, e vorba de un libertarianism cultural generic, manifest indeosebi in epoca interbelica, in ´modrenism´, apoi, cu modificari de sens, in cosmismul postmodernist, post-umanism si trans-umanism, etc. Sunt reluarea mitului prometeic al ´omului nou´, autocreat, supraomul viitorului, imbunatatit, poate nemuritor, etc., a caror expresie vulgara e mitologia Marvel a supraoamenilor mutanti, condusi de Superman, alternativa iudeo-crestina sau evreo-americana la supraomismul german, etc. Nu pot sa argumentez si pare bizar, dar supra-individul e un om colectiv sau ´comunitate´, chiar ´rasa´ obtinuta eugenic, ca la Nietzsche insusi. Iar ´traditionalismul´´ e un comunitarism, adica ´organicism´. Anarhismul de dreapta are ca scop destructurarea, deconstructia societatii liberale, burgheze ´decadente´, creand astfel spatiu pt. aparitia, spontana, a unei comunitatii eroice, de elita, a unui ´nou ev mediu´ postmodern, cum zicea Berdiaev ( care era lider de scoala, in Franta ). Intr-un fel , libertarianismul, care e accelerationist, e avangarda ´traditionalismului´. Etc.
Cum copmentariile nu inseamna chiar nimic ele pot fi ignoratre fara probleme, asa e, nici nu prea le recitesc, le scriu la nimereala, nu conteaza. Dvs. poate nu intelegeti, dar cred ca autorii, sau unii dintre ei, ar putea intelege aceste legaturi.
„dar a existat o vana libertariana centrala in Nazism, cum a existat una si in Bolsevismul primitiv sau a existat si in Liberalism, deci e un fir ce strabate ideologii diferite si opuse.”
Deci nu, nu a existat și nu, nu este niciun fir, doar imaginație bogată și imbold exagerat de a uni puncte. Dacă apetența pentru supereroi, mituri și alte povești (ne)muritoare ar fi ceva chintesențial libertarian, iară nu pur și simplu dat uman, atunci probabil, dar nu, nu e cazul.
O ocazie pt. cateva lamuriri, pe scurt.
Libertarianismul e inteles acum mai mult ca o doctrina economica americana. Termenul e insa mai generic si e legat de anarhism, care e haotic. Relatiile anarhismului cu Comunismul sunt mai cunoscute si in general anarhismul e trecut la stanga, dar exista si anarhism de dreapta, daca termenii dreapta si stanga mai au vreun sens pt. anarhism. Anarhisti celebri, de la Bakunin, Proudhon si pana la Sorel nu pot fi incadrati usor la dreapta sau la stanga. Ceea ce e si o caracteristica a fascismelor, Fascismul italian e legat de anarho-sindicalism, etc. Pt. Nazism recomand lucrarile recente ale lui J. Chopoutat, ´Legea sangelui´, unde se discuta pe larg despre mitul prometeismului in Nazism, despre antreprenorul arian, etc. Nazismul nu era anti-capitalist ci viza o integrare ´organica´ si volkista a acestuia, a industriei, etc. Rosenberg se refera si el la rasa ariana prometeica, de cuceritori, ´creatorii de cultura´, etc. Dar libertarianismul de dreapta era specific Rev. conservatoare germane, care, daca nu era nazista, era totusi o forma de fascism cult, elitist. Omul occidental faustian, la Spengler. Cel mai clar apare insa la E. Junger, cu teoria ´anarch´-ului. Foarte asemanatoare cu aceea a ´partizanului´ a lui C. Schmitt, dar si la un ganditor ca J. Evola, care teoretizeaza un anarhism existentialist in lucrarea ´Calarind tigrul´ ( si in ´Oameni si ruinele´, tradusa si in rom. ), foarte apreciat acum in Alt-Right si la techno-libertarieni. Chiar N. Ionescu flirtrase in tinerete cu socialismul anarhist, se mai poate da ex. lui G. Valois, etc., etc.
Fascismul a fost parte din spiritul epocii si au existat foarte multe miscari inrudite cu Fascismul, in intreaga Europa si nu numai, chiar miscari sau bunduri sioniste , ca Blau-Waiss, din care facuse parte tanarul L. Strauss, aveau certe trasaturi fasciste. Miscari uneori rivale, austrofascismul, Maurrasismul in Franta, etc. Hayek a fost influentat de O. Spann, care era un autoritarist foarte aproape de spiritul fascismului, din cate stiu fratele lui Hayek, biolog, a fost insusi nazist, etc. Sigur ca ulterior si-a schimbat mult ideile. Principala sursa de influenta asupra lui Hayek a fost totusi vitalismul interbelic, Lebensphilosophie, din care si-a extras el ideile despre ´ordinea spontana´, darwinismul economic, versiune modificata a aceluia social atat de specific fascismerlor, etc. Caracterul utopic al conceptiilor lui Hayek , ´utopia (neo)liberala´ a fost recunoscut de multi autori, recent, nu pot sa dau referinte aici ( v. de ex. M. Bourdeau ).
Libertarianismul/anarhismul interbelic era influentat de Nietzsche, Bergson si de alti ganditori vitalisti, in lumea anglo-americana Whitehead ( din care s-a inspirat Voegelin) sau W. James.
Nazismul era celebru anti-etatist, spre deosebire de Fascismul italian, mai etatist. Libertarianismul inteles generic, cultural, e o revolta a individului impotriva Statului si a Legii obiective, dar e mult mai mult, ´prometeismul´ e o revolta impotriva ´zeilor´, un antinomianism, provenind din Iluminism sau Iluminismul radical ( Dark Enlightenment, cum spune Nick Land si asociatul lui technolibertarian C. Yarvin ). Chiar daca Fascismul e manifest contra-revolutionar si contra-iluminist, subteran se alimenta din curente iluministe, Fascismul italian se considera o completare a Risorgimento, o revolutie totala, interioara, cu generarea unui ´om nou´, revolutie eugenica, a avut la inceput si legaturi cu cercurile masonice, ceea ce se poate spune si despre Nazismul primitiv, etc. Libertarianismul generic poate fi considerat un Iluminism radical.
Cei care cred ca libertarianismul e doar o doctrina politico-economica americana distincta, insulara, sunt ca dealerii lui Hayek, nu au o viziune mai de ansamblu, a contextului si subtextului cultural, filozofic etc. , acestia devin cei mai buni propagatori de idei si ideologii.
Mitologia moderna a super-eroilor nu e doar o reluare a miturilor premoderne si universale ale eroilor. Super-eroul e un super-om post-uman, un fel de cyborg, adica exact un ´om nou´. Nomenclatura acestei mitologii prometeice s-a estompat mult dupa Razboi, dar esenta a ramas, sub alte forme. O forma a acesteia e si mitul antreprenorului, in spiritul capitalismului tarziu, neo-liberal. In obiectivismul randian e izbitoare, cu figuri si nume explicit prometeice precum Atlas, multe filme au fost inspirate din acesta ( de ex. futurologia absolut devianta din ´Infanteria stelara´, dar si Star Trek, unde eroii incalca regulat toate regulile, in mod ´decizionalist´). Apoi, neo-liberalismul triumfalist din epoca lui Reagan/Thatcher a dus la proliferarea industriei foarte vulgare a super-´eroilor americani, in frunte cu Rambo, soldati, ninja americani, etc. , copiate apoi pretutindeni, acestea au creat o mentalitate. Intr-un fel, versiunea romaneasca traditionala a eroului prometeic, tricksterul descurcaret, e smecherul, ajuns ideal universal si ´spirit al epocii´ …
Si o completare despre ´traditionalism´, celalalt mare curent conservator.
Traditionalismul provine din Conservatorismul romantic-populist de sec. 19, mai precis, din decadentismul reactionar fin de siecle. In pofida pretentiilor, traditionalismul e o traditie inventata, un modernism anti-modern sau chiar post-modernist avant la lettre. Un arheo-modernism, in moda primitivismului estetic modernist, un ´medievalism´ utopic, care are tot atatea legaturi cu Evul Mediu ca Thoma de Aquino cu Stapanul inelelor. Era imbibat de spiritul vitalist bergsonian, celebrand fluxul, elanul vital, vointa de putere si ca atare foarte modern, anti-clasic si anti-platonic, avangardist si fara legaturi reale cu lumea premoderna, ´traditionala´, chiar anti-traditional in spirit ( prin nominalism, iconoclasm, subiectivismul experimentalist si inovator ). Traditionalismul e o ideologie, una anti-liberala. Am dat ex. lui Berdiaev pt. ca in el se intalneau libertarianismul anarhist si cosmist rus cu ´traditionalismul´. E cunoscut si ca ´personalist´, personalismul era, in filonul sau principal, o filozofie-ideologie ruso-franceza. ´Persoana´ era explicit formulata ca ´omul nou´, obtinut printr-o revolutie politico-religioasa, alternativa si o ´a treia cale´, intre Comunism si Liberalism, colectivism si individualism, personalismul era un ´comunitarism´ deci organicism. Retorica celei de-a treia cai a fost folosita si de Fascisti, de Rev. conservatoare mai general, personalismul era apropiat, spiritual, de Fascisme. Prin contextul francez sub Ocupatie s-a delimitat si reinventat ( Mounier, A.Marc, de Rougemont, primul Maritain, etc. ) si a avut o contributie esentiala in politica crestin-democrata postbelica si la germenii ideologici ai U.E.
´Persoana´ asceasta ideala si ireala, versiune sublimata si teologizata a supra-omului nietzschean, era opusa ´individului atomic´, ´egoist´, liberal si burghez, decadent. Jargonul personalist a fost preluat de teologiile ortodoxe, rasaritene, anti-occidentale si conspirationiste, pana azi, pana acolo incat ajunge sa se nege existenta unei ´persoane´ supranaturale la occidentali, eretici, necredinciosi, adica un rasism teologic sui generis.
Si totusi aceasta persoana e un om colectiv, o comunitate ´organica´ ( sobornost ), Berdiaev o descrie in termeni libertarieni si neo-gnostici. Asadar, ´traditionalismul´ interbelic poate fi considerat ca un curent modernist-avangardist, un modernism antimodern sau ´reactionar´, fundamentalist, alternativ la modernitatea liberala dominanta, pe care vrea sa o destructureze, de aici tendintele ´accelerationiste´ , de epuizare a civilizatiei liberale prin propriile ei mijloace, prin supralicitare.
Desigur ca aceste curente continentale conveneau ´ideologiei americane´, traditiei laissez-faire si antreprenoriale, mesianismului protestant secularizat, spiritului pionierilor civilizatori, traditionalismul s-a altoit pe Old Right, etc.
In acest creuzet interbelic, traditionalist-´comunitarist´, au aparut si primele teoretizari ale ´totalitarismului´, destul de ambivalente ( stat total cantitativ-mecanicist vs stat total ´calitativ´, la C. Schmitt ), initial cu certa tenta anti-liberala, civilizatia liberala anglo-americana fiind perceputa ca decadenta, butgheza, individualista etc. Prin imprejurari, ulterior a fost reformulata in termenii anti-comunismului Razboiului rece. Anti-liberalismul e evident si la Hayek, intrucat acesta asocia Liberalismul progresist-optimist al epocii, adica singurul real , autentic, – keynesian, cu interventionismul socialist si deci ´totalitarism´ – pretinzand in acelasi timp, in pura maniera puritana si fundamentalista, ca se intoarce la un Liberalism pur si primitiv. De unde si sintagma, nimerita, de religie a pietei sau fundamentalism al pietei. Multi intelectuali formati in aceste medii destul de radicale din Franta sau Europa centrala au contribuit apoi la constructia ´Liberalismului Razboiului rece´, existentialist, ´pesimist´ tragic si asa-zis ´realist´, machiavellian, maniheist, militant , fanatic ´eroic´si care, paradoxal sau mai degraba nu, se asemanau f. mult cu inamicii lor comunisti sau fascisti ( unii flirtrand cu acestia mai la inceputuri). Neo-conservatorismul imperialist american avea sa colecteze toate aceste tendinte. Nu numai proiecte militare si de rachete au importat saui metabolizat americanii dupa razboi de la inamicii invinsi, ci si idei, multe idei radicale, folosite tot ca arme, ideologice, culturale, psihologice, impotriva noilor inamici. Interventia serviciilor secrete in razboaiele culturale e un lucru dovedit, asa a fost si asa a ramas, munca ´dealerilor´ nefiind intotdeauna ingenua.
Anti-comunismul e adesea pretextul pt. eliminarea inamicilor interni si instituirea unor forme de autoritarism, ca alternativa ´de dreapta´ la ´totalitarismul´ real sau imaginat. N-ar mai fi nevoie de amintit simpatia lui Hayek si a altor neo-liberali pt. autoritarism, vazut ca cea mai buna cale de implementare a ´pietei libere´.
Iar ´realismul´ – cu origini in Realpolitik prusaca, s-ar putea sa nu fie altceva decat un pact cu Diavolul.
Dar cel mai bun ex. de caz al naturii cameleonice, ´dialectice´, a ideologiilor (meta)politice de toate steagurile e chiar Putinismul. Putin se considera un ´realist´, un machiavellian, un bonapartist, se inspira uneori din sau invoca realismul euroatlantic si e admirat de neo-realistii mai hard. Nu are o ideologie, o credinta mobilizatoare, o ´religie politica´, doar o tehnologie ideologica post-modernista, sofistica, regimul putinist nu poate fi considerat ´totalitar´ dupa manual, fara ca termenul sa-si piarda chiar orice sens, regimul este unul autoritar. Conservatorii sau liberalii conservatori de scoala veche persista insa in schemele lor vazand in Putinism doar un avatar al Comunismului sovietic sau chiar Stalinismului, o deghizare sub hainele conservatorismului, ei au nevoie sa-l integreze in universul lor ideologic si simbolic, maniheist anti-comunist. Sunt incremeniti in canonul Razboiului rece, ceea ce dovedeste ca si anti-religia-politica poate fi tot un fel de religie-politica, cu dogmele si sfintii ei. Vai de cel ce indrazneste sa le contrazica ! Pt. unii, Razboiul rece, fie si in ultimele palpairi, e epoca tineretii eroice si a auto-afirmarii, pana la urma, tot ceea ce conteaza. Caci sunt profesori admirati, guru academici, cum sa mai dea inapoi ?, tot ceea ce mai ramane acum e sa-si gaseasca alibiuri teoretice, sa forteze realitatea in liniile lor supraingrosate.
Dar Putin are aceeasi retorica ´conservatoare´ si reactionara, anti-liberala, anti-globalista si ´traditionalista´. Conservatorii sunt in deruta, unii il considera pe Putin instrumentul, fie si inconstient, al ´globalistilor´ – tot un fel de reptilieni, pt. gusturi mai subtiri -, ce intineaza nobilele idealuri conservatoare. Dupa Razboi partida reactionara europeana s-a divizat, unii au trecut de partea taberei euroatlantice, animati de anti-comunismul lor, altii, de anti-liberalism, au ramas furios anti-americani, au pactizat capricios cu Sovietismul, Maoismul sau tiermondismul mai mult imaginare, sperand la o viitoare intoarcere traditionalista anti-liberala. Dar discursul, ´stilul´ lor a ramas fundamental acelasi, diviziunea a fost una geopolitica, nu ideologica sau ´existentiala´.
Aceeasi ruptura in tabara conservatoare e foarte acuta si acum, unii, multi populisti, suveranisti, trumpisti, etc. – excomunicati de ceilalti ca ´falsi conservatori´ – , privesc cu oarecare simpatie catre razboiul lui Putin impotriva progresismului globalist, culmea absurdului ! – aliat cu Islamismul. Multi sunt nedumeriti, altii refuza pur si simplu realitatile complicate si se inacapataneaza in reveriile lor in alb-negru din epoca tineretii eroice razboinic-reci. Fosti amici conservatori au devenit dusmani, un razboi fratricid, pt a spicui, la intamplare, dnul Neamtu, dnul Aligica, pana mai ieri la masa cu conservatorii onorabili ramasi credinciosi democratiei si ´civilizatiei occidentale´. Tabara conservatoare e varza, infiltrata de sexy-marxisti perversi. Dnul Patapievici e mai misterios ca oricand, afundat in sfera stelelor fixe, pe urmele lui Dante. Ce s-a intamplat ? Cuvinte foarte grele, oportunism, tradare, atat de patetic … Nu s-a intamplat nimic, evenimentele sunt un revelator al peisajelor interioare, bantuite de contradictiile lor fatale imbodobite cu dantela eruditiei pompoase.
Faceti o descriere a celui mai longeviv tip de societate, cel piramidal. Inca existent in China si pe-aici pe colo in forme mai benigne.
Frapant e ca nu cred ca va dati seama ca asta-i treaba.