Neumanna (atenție, cu doi n!), purtând subtitlul În gură de șarpe, cel mai recent volum purtând semnătura gazetarului și scriitorului Cristian Tudor Popescu, apărut recent la editura ieșeană Polirom, e o carte de publicistică. Sunt reunite în ea articole scrise în ultimii ani, probabil doi (volumul anterior, Râsul dracului. Interceptări, Informații desecretizate, Autodenunțuri a fost publicat în 2024, cel de dinaintea lui, Dumnezeu nu e mort, Interceptări, Note informative, în 2022), găzduite de platforma Republica. Cristian Tudor Popescu fiind autor fondator al site-ului cu pricina.
Îmi amintesc că, în urmă cu ceva timp, cel numit în mod curent și mai de toată lumea CeTePe și-a anunțat decizia de a nu mai scrie la nici un ziar, înțeles în forma lui tradițională, iar, mai accentuat, după tot ceea ce a urmat după o emisiune difuzată de postul Digi 24, a venit și hotărârea de a nu mai colabora constant cu nici o televiziune. Găsim sau, mai bine spus, regăsim acum și explicația. Un articol intitulat PCR și atributele neantului, antologat în cartea care face obiectul însemnărilor mele de astăzi, începe abrupt cu afirmația “Ceea ce se numește astăzi televiziune în România nu mai este presă. În mare majoritate este propagandă și divertisment” și se încheie cu reafirmarea refuzului de a mai fi numit jurnalist. “Sunt gazetar, căci cuvântul are legătură exclusiv cu scrisul, nu poți fi gazetar de televiziune”. Textul imediat următor se intitulează Întoarcerea în văgăună și afirmă ideea că, după 6000 de ani de civilizații, „omenirea s-a întors mulțumită lui Trump și dioscurului său drag Vladimir la Principiul Văgăunii, temelie acum a politicii internaționale: Dreptate are cine are măciuca mai mare”. Poate tocmai această întoarcere care ne afectează pe toți explică, cred, subtitlul cărții.
Ultimul text din volum se cheamă Neumanna. Așa cum se numește cartea. În el este vorba despre AI, Inteligența artificială, pe care CTP o socotește a fi, de fapt, Inteligența Destrupată, ‘’căci artificială, adică creată de om începe să nu mai fie, se generează singură, fără ca oamenii să mai știe în totalitate ce se petrece în ID”. Să vină oare cuvântul Neumanna de la Neuman, părintele computerelor, se întreabă Cristian Tudor Popescu. Când întrebarea ca și îngrijorarea față de primejdia pe care ar reprezenta-o pentru omenire destrupata inteligență vin din partea cuiva care a terminat Facultatea de Automatizări și Calculatoare și aceasta într-o vreme în care acolo nu intra chiar oricine, care mărturisește că s-a bucurat când fiecare dintre noi am dobândit posibilitatea și dreptul de a deține un computer personal, care a scris destul SF, un gen de literatură, nu de paraliteratură, apărat în articolul Murdărirea literaturii cu pseudoștiință avem, cred, și noi toate motivele să cădem serios pe gânduri.
Textele din Neumanna sunt de dimensiuni diferite. Unele sunt ceva mai lungi, altele seamănă cu niște însemnări pe Instagram ori cu răspunsuri la întrebarea La ce te gândești? cu care se întâlnesc zilnic necondiționat cei ce folosesc constant facebook-ul.
Așadar, la ce s-a gândit, ce întrebări și-a pus și ce răspunsuri a oferit Cristian Tudor Popescu în textele sale? Firește, pe mai departe la politică. Aparent, mai puțin decât o făcea mai demult, pe vremea când lucra la Adevărul ori la Gândul, asta doar dacă nu ținem cont de realitatea că astăzi, mai mult ca oricând, totul e politică. Fiindcă da, Ionesco avea dreptate. Și că, cel puțin în vremea din urmă, viața noastră, a tuturor, se plasează sub semnul celor doi mari, noi dictatori Putin și Trump. Pe acesta din urmă CTP îl numește Trumpf. Cu f la urmă. Putea să se plaseze și sub semnul unui anume Călin Georgescu, botezat de gazetar Dumnezeilă. Primejdia părea a fi fost înlăturată, însă, exact în zilele în care a ieșit de sub tipar cartea, ea reapare în contextul crizei guvernamentale românești. Există – nu, nu se putea altfel- câteva referințe și la Ceaușescu. Nu doar la nostalgia unor români după el, ci și la perpetuarea unora dintre ideile sale în discursul altor lideri ai lumii de azi.
Nu se putea ca CTP să nu se gândească și să nu scrie despre filme. Unor cronici deloc comode, nicidecum de complezență la adresa unor pelicule semnate de nume cvasi-sacrosancte ale cinematografiei românești de acum (de pildă, lui CTP nu i-a plăcut De ce eu?), li se asociază o suită de interesante micro-studii despre thrillerul românesc (Cine a omorât thrillerul românesc), despre filmele lui Mircea Daneliuc (Farmecul feroce al realului), și despre prezența monarhilor români în filme ( Majestățile Lor-ignorate sau împăiate). Mi-a plăcut în mod special textul intitulat România apătoasă, în care este vorba despre lectura în teatru și, mai apoi, în film a piesei D’ale carnavalului făcută de marele regizor Lucian Pintilie.
Tot la fel, nu se putea ca CTP să nu scrie despre sport, despre tot mai apăsatele, complicatele și îngrijorătoarele lui raporturi cu politica. Recomand textul care, după părerea mea, chiar lămurește controversa ivită cu ocazia ceremoniei Jocurilor Olimpice din Franța. M-au interesat mai puțin punerile la punct,nu chiar nemeritate, la adresa lui Țiriac și Năstase, mi-a plăcut unul (Jumătatea lui Dumnezeu și jumătatea lui David) și mi-a displăcut altul dintre articolele ce il au drept protagonist pe David Popovici. Mă rog, cum îl citesc de multă vreme pe Cristian Tudor Popescu, cum am scris despre o bună parte dintre cărțile sale, m-am obișnuit cu ideea că gazetarul și scriitorul poate comite și nedreptăți. Uneori flagrante.
Găsim în carte texte născute din dorința de a corecta populare inexactități din domeniul istoriei (Cele Trei Uniri, a treia fiind considerată aderarea României la Uniunea Europeană), altele de istoria științei. Nu, nu suntem invitați aici să rezolvăm probleme de matematică. Așa cum o face relativ frecvent CTP pe platforma Republica. Și, în fine, găsim și proză. Proză în stare pură. Proză bună. Vă invit să o descoperiți sau redescoperiți singuri.
Cel puțin eu nu cred că soluția pentru toate problemele noastre de azi, ar fi dispariția lui Popescu. Așa cum au cerut, și nu oricum, ci în pagini der ziar inși precum Becali, Banciu și, hélas!, Ilie Năstase.
Cristian Tudor Popescu – NEUMANNA- În gură de șarpe; Editura Polirom, Iași, 2026
