Despre populism și politicieni populiști se vorbește tot mai mult în ultimul timp în Europa – din Grecia până în Spania și din Ungaria până în Olanda, Germania și Suedia. Majoritatea se află în opoziție, dar unii, precum Viktor Orbán în Ungaria, sunt deja la putere. Despre populiști, politicienii mainstream afirmă, de obicei, că sunt niște demagogi. Însă populiștii afirmă despre ei înșiși că sunt democrați, ba chiar singurii democrați adevărați, spre deosebire de politicienii mainstream, care ar fi mincinoși și purtătorii unor interese de castă sau corporatiste, când nu pur și simplu exponenții „sistemului“ malefic.
După părerea mea, populiștii nu sunt demagogi sau, cel puțin în cele mai multe și mai importante cazuri, nu sunt astfel, deși unele interferențe nu lipsesc. Demagogul, așa cum ne spune și o definiție din DEX, este cel care face promisiuni mincinoase, când se află în opoziție, și care nu are de gând să se țină de ele, odată ajuns la putere. Demagogul este un politician viclean, care își știe limitele proprii și, mai ales, care nu intenționează să iasă din limitele sistemului. Dacă, să spunem, cere o masivă reducere a impozitelor, el minte, fiindcă știe că, dacă ajunge la putere, nu o va putea aplica și că va trebui să inventeze pretexte pentru amânare. Dacă susține independența pentru regiunea sa istorică, știe că, de fapt, independența ar fi un dezastru și nici nu-i trece prin minte să o aplice, cel puțin integral. Demagogul vrea puterea și o vrea fără scrupule, dar știe care sunt limitele obiective și subiective ale exercitării ei. De aceea, răul moral – minciuna demagogului – poate conduce la un bine public relativ: neaplicarea sau aplicarea foarte limitată a promisiunilor. Demagogia este, ce-i drept, un viciu, dar nu și un păcat mortal.
Cu totul diferit este cazul populistului. El nu înșală sau nu înșală conștient poporul care îl votează. Dimpotrivă, adesea se face exponentul autentic al unor aspirații populare. De aceea, pretenția sa de a fi democrat este de multe ori autentică, chiar dacă se poate spune că propaganda sa reușește mai întâi să cristalizeze aspirații și valori pe care apoi el pretinde că le reprezintă. Marea problemă este nu minciuna, ci sinceritatea populistului și faptul că el nu numai că nu vrea să mintă poporul, ci vrea chiar să împlinească ceea ce promite – ceea ce este, de obicei, riscant, pernicios sau chiar dezastruos pe termen ceva mai lung. Dar nici votanții săi, nici chiar el însuși nu întrevăd aceste consecințe. Un bine moral – sinceritatea – intră acum în rețeta unui mare rău public.
A nu fi distins între demagogie (un defect politic) și populism (un rău politic major) a contribuit mult la aducerea la putere a lui Hitler. Mulți (inclusiv politicieni germani conservatori, marii industriași germani, lideri politici externi) l-au considerat pe Hitler un demagog mai înflăcărat, care se va „calma“, odată ajuns la putere. Dar Hitler (în opoziție) era un populist și ceea ce a promis – inclusiv exterminarea evreilor – s-a și străduit să realizeze, odată ajuns la putere. Finalul, neprevăzut de el și de poporul german, a fost distrugerea Germaniei. Tot așa, când azi unii populiști precum Marine Le Pen cer desființarea Uniunii Europene, ar trebui să-i luăm în serios și să suspectăm că nici ea, nici votanții ei nu întrevăd catastrofa pe care aplicarea politicilor respective o va genera.
S-ar putea, desigur, ca unii politicieni europeni, actualmente considerați populiști, să fie în realitate mai curând demagogi. A priori, distincția nu este întotdeauna ușor de făcut. Marele pericol este însă că unii nu sunt demagogi: când ei declară că urăsc „democrația liberală“, că nu acceptă ca o Curte Constituțională să îngrădească „suveranitatea populară“, că nu acceptă regulile și impunerile Uniunii Europene care „dizolvă națiunile“ și așa mai departe, s-ar putea chiar să fie convinși de toate aceste lucruri, care să apară a posteriori în politicile lor, dacă li se permite să ajungă la putere. Mai mult, este posibil ca ei să creadă că binele și prosperitatea popoarelor lor vor fi realizate în acest fel. Convingerea interioară este și ceea ce le dă adesea forță de convingere față de mase și îi face cu atât mai periculoși. Populiștii mai au un atu: se folosesc de „democrație“ ca de un panaceu politico-social, iar lumea ignoră că democrația nelimitată, ai cărei susținători sunt (fără restricțiile justiției, ale Constituției, ale drepturilor omului, ale tratatelor internaționale sau ale regulilor europene), nu este decât o perversă formă de tiranie, denunțată ca atare de la Aristotel și până la John Sutart Mill. Dar cine mai meditează azi la spusele acestor gânditori sau ale altora asemenea lor?
„Minciuna are picioare scurte“, se spune. De aceea, cel puțin demagogii sunt repede dați în vileag și pierd. Nu și populiștii. Dimpotrivă, aceștia denunță minciunile establishment-ului și ale partidelor mainstream și astfel câștigă influență și voturi, fiindcă lumea socotește că a nu minți este o virtute. Evident, aici se mai strecoară o confuzie periculoasă: a spune adevărul așa cum îl crezi (a nu minți) și a spune adevărul așa cum el este în fapt (a nu fi în fals) sunt lucruri foarte diferite, dar în viața social-politică diferența dintre ele apare treptat și târziu. Iar „târziu“ uneori înseamnă prea târziu.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
La drept vorbind, cred ca ne speriem degeaba, sau poate nu analizam cu adevarat situatia.
In realitate, Marine Le Pen nu promite, in Franta, altceva decat promitea De Gaulle. Daca luam programul gaullist din anii 50-60, avem exact asta. O anumita independenta fata de America, Rusia, Europa, o anumita pozitie ferma a Frantei in lume, politici independente, independenta bancara, suveranitate, dreptul de a bate moneda, armata solida etc., etc.
Si apoi, sunt destui care spun ca nu trebuie sa o confundam cu tatal ei (un rasist notoriu, cu glume stupide despre Shoah) si ca adevarata protectie a evreilor, in Franta, adevaratul lor sprijin este de fapt in ea – e singurul partid care se opune imigratiei musulmane masive si schimbarilor in societate impuse de ea, mai ales in spatiul public.
Vedeti cum lucrurile devin deodata un pic mai complicate.
Toate celelalte partide, toate, sunt mincinoase. Francezii le-au vazut la lucru de 40 de ani, nu sunt cei mai naivi din lume. Tocmai pentru ca populistii fac ce spun, la care se adauga ecoul gaullist si masurile sociale, fac acest partid atractiv in ochii lor.
Caci nu ne mai ameninta un Hitler ci cu totul altceva, la nivel mondial. Astfel, poate ca grilele noastre de analiza nu trebuie sa ramana in siajul permanent al celui de al doilea razboi mondial si in paradigma de atunci.
2012. Se semneaza un document de catre domnul Victor Ponta , Daniel Chitoiu, Daniel Constantin si reprezentantul sindicatului cadrelor militare , tovarasul Mircea Dogaru .
Deci niste populisti semneaza un document oficial cu promisiuni demagogic populiste .
Ca aceasta : „stabilirea prin lege a dreptului la pensie militară anticipată, la vârsta de 45 de ani pentru militari”.
Respectata in parte . Azi , 05/01/2016 ,cu noua lege a pensilor militare , un ofiter/subofiter poate obtine mult ravnita pensie speciala la implinirea varstei de 56 de ani si 3 luni . Nu e la 45 de ani dar totusi , o reducere semnificativa fata de varsta palmasului de rind . Pentru a vedea un cadru militar pensionat la 60 de ani , de asteptat pina in 2030 . Sublim .
Si totusi , romanii voteaza de zor populistii care distrug viitorul natiunii de dragul fotolilor si a puterii .
Ca de obicei ”gîdilăm” subiectul în loc să-l disecăm fără milă.
Dau eu un exemplu de politician populist care frizează prostia pură: Jeremy Corbyn. Demagog ? Nigel Farage (maare șmecher). Are Englitera de toate pentru toți.
Aud ?
Întrebarea e de fapt alta. De ce anume au succes populiștii? Raspunsul e relativ simplu: Pentru ca politicienii „mainstream” se îndepărtează în mod constant de alegători și de aspirațiile lor. Doar câteva chestii tulburătoare:
– Așa numita „corectitudine politică” e o îngradire fățișă a libertății de expresie ce tinde să se apropie de cutumele fascismului sau stalinismului.
– Insistența de a deschide porțile Europei imigrației musulmane necontrolate. Se vinde cu insistență minciuna sfruntată a îmbătrânirii populației Europei care generează necesitatea aducerii de mână de lucru suplimentară prin imigrația musulmană. Se ignoră faptul că somajul cronic în rândurile tinerilor europeni (gata integrați și calificați) e de peste 20%. Sau acela că marea majoritatea a musulmanilor sunt incapabili sau nu doresc să lucreze vreodată, fiind foarte fericiți să trăiască generație după generație de pe urma pomenilor sociale.
– Multiculturalismul. Se încearcă băgarea pe gât a ideii stupide că valorile, datinile și apucăturile faine ale pakistanezului sau somalezului sunt cu nimic mai prejos decât cutumule lumii civilizate. E absurd. Nici un om din lumea nu vrea să trăiască ca-n Pakistan sau Somalia, în schimb oamenii ce vin de acolo încep să creadă că lumea lor e OK și transformă astfel locul civilizat unde au ajuns în infernurile din care tocmai au scăpat.
Pentru moment populiștii par a avea un rol pozitiv. Dacă succesul lor va aduce la realitate politicienii mainstream asta va însemna pe de o parte sfarșitul populiștilor, iar pe de alta salvarea civilizației europene. Dacă, conflictul se va acutiza și fiecare va deveni tot mai convis de dreptatea sa, atunci nici nu vreau să mă gndesc ce calamități se vor abate (din nou) asupra Europei…
Excelent!
PS. Evident ca intr-o tara ocupata unde ocupantii sunt violenti vor sa violeze etc sfatul cel mai bun care se poate da ocupatilor de catre liderii lor care nu au altceva ce sa faca este sa fie atenti, sa nu mai mearga singuri pe strada, sa nu mai iasa noaptea etc etc. Unde se intampla asta ? In Koln unde asa ceva sfatuieste o primarita, o femeie, n-o sa mai fie in veci aleasa-cred (si fereasca Dumnezeu sa nu aibe germanii reactii pe masura sa vada si ea cum este sa fii agresata sexual dar pana atunci anticipez ca barbatii germani care nu cred ca sufera de lasitate vor merge ei in grupuri si vai de cei cu care se vor intalni.
La asta a dus un cancelar supra evoluat mintal sau poate din aia reptilieni, descrisi de dl Alex Jones :)?
Citeste-l pe Traian Ungureanu in Adevarul
„Finalul, neprevăzut de el și de poporul german, a fost distrugerea Germaniei.”. NU! Germania nu a fost distrusa. Dimpotriva, acum conduce Europa si, curind, va indeplini dezideratul distrugerii Europei. Pe cine nu lasi sa moare nu te lasa sa traiesti!
Stimate Domn Cornea gasesc interesante noantele propuse cat si incursiunea politico-semantica. Numai ca spuneti pe la inceputul eseului ca demagogia n-ar fi un pacat mortal. Personal sint inclinat sa cred opusul. Demagogia este cea care deschide portile populismului si in final totalitarismului. Minciuna aparent benigna parte a unui sistem devine boala incurabila. Populismul este consecinta demagogiei. Deci pentru a preveni boala cauzele ar trebui eliminate.
Demagogia ca impuls imoral in politica acestui mainstream de care vorbiti conduce la anomie si alienare iar atunci populistul apare ca salvator, curator de vicii, opusul lor. Damagogia cu toata patologia sa insotitoare: limbajul de lemn, politicianismul, clientelismul sint fatetele unei democratii decrepite. Adevarat cand spuneti ca minciuna are picioare scurte. Asa e si atunci incepe pericolul ”democratiei nelimitate” care inseamna disolutie. Spuneti ca demagogul este repede dat in vileag si pierde. Poate, dar in logica sistemelor actuale in locul demagogului dovedit ii urmeaza altul ( curat pana la un moment dat ). Deci demagogul x pierde dar demagogia se perpetueaza printr-o dinamica a fatalitatii. Imi pare ca ne sugerati abil acceptarea unui rau minim. Ca si cum raul si adevarul au nuante. Fals,asa cum bine sugerati. Politicienii care populeaza mainstream-ul politic se cred un fel de gardieni ai unei ordini infailibile, nu exista nimic dincolo de ei, poate doar acel populism amenintator. Ei vor sa credem aceleasi lucruri pe care dumneavoastra le propovaduiti aici. Numai ca pe cine mai reprezinta ei cu adevarat? Dar dumneavoastra? Uitandu-ma prin societatile foste civilizate observ ca este deja foarte tarziu.
Daca ideea este ca votantii români sa ajunga sa realizeze diferenta dintre demagogi si populisti, pentru a alege raul cel mai mic, mi se pare un pic prea subtil dar, mai ales, fara consecinte semnificative, care „sa merite deranjul”.
Mentalitatile francezilor, britanicilor, chinezilor sau românilor, sunt eminamente diferite, unii fiind sensibili la nuante si atitudini pe care altii nici macar nu le sesizeaza…ceea ce este normal, cred eu, datorita bagajului istoric si socio-cultural al fiecarei natii. Nimeni nu poate evita greselile altora, altfel decat adaptand orice invatamant, situatiei specifice si strict determinate pe care o are in tara lui! A copia este in genele românilor, e adevarat, se pare insa ca, cu pretul exorbitant pe care l-am platit, puteam sa ne oferim „originalul” (propria solutie!) si sa ne bucuram, in plus, si de respectul lumii!
Ceea ce este important acum, in situatia complexa in care traim, este educatia…atat!
Cu cat Ro va investi (in sensul cel mai larg!) in educatie, cu atat tara noastra va avea mai multe sanse sa iasa cu bine din faza de tranzitie in care persista de prea mult timp, deja!
Deocamdata, si cu sprijinul nemijlocit al elitelor culturale si al BOR (care se ocupa de suflete si spiritualitate!), societatea românesca prezinta cam toate criteriile psihologice si intelectuale, care sa permita manipularea ei masiva, de catre demagogi sau populisti, ca si de catre oricine altcineva doreste sa obtina ceva, simplu si rapid!
Majoritatea votantilor nostri s-ar putea descrie asa:
– fara incredere in propriile lor forte, deci nici in propriul lor discernamant
– tematori de schimbare in general, deci suspiciosi si cu o atitudine predominant defensiva
– fara exigente demne de acest nume, deoarece fara respect fata de ei insisi, considera ca au numai ceea ce merita, deci nu merita altceva decat ceea ce au
– cu aspiratii mediocre, datorita unei mentalitati de subaltern care „se va descurca el, cumva!”
Daca portetul corespunde realitatii, nu conteaza cum se numeste manipulatorul, demagog sau populist, oricum o sa aiba succes in România!
Solutia, in acest caz, este educatia!