Leitha. Un râuleț atât de mic că îl poți trece cu piciorul, dacă îți sufleci pantalonii până la jumătatea gambei. Opresc într-o parcare, chiar pe malul râului, în Pottendorf, un sat oarecare, pe granița dintre landurile Austria Inferioară și Burgenland. Subțiată de peninsule alungite de nisip, formate pe ambele maluri, Leitha curge molcom, pe sub podul rutier, anostă dar nu anonimă. Până în 1918, aici era granița dintre Austria și Ungaria, cele două părți ale imperiului central european, creat în 1867. Până la Leitha, guverna Viena, iar de la Leitha încolo, guverna Budapesta. De la micul râu provin și numele alternative ale celor două părți ale Imperiului Austro-Ungar: Transleithania și Cisleithania. Adică partea de dincolo de Leitha, și, respectiv, de dincoace de Leitha (privind, firește, de la Viena).
La sfârșitul lui 1918, imperiul a sucombat. În convulsiile agoniei, o parte mică din Ungaria de Vest a revenit Austriei, fiind populată majoritar de germani. E o fâșie lungă și subțire de teritoriu, mărginită, la vest, de Leitha, la est, de restul Ungariei, iar la nord și sud de Slovacia, respectiv Slovenia. Gherile maghiare au opus rezistență armată acestei decizii. În cele din urmă, la sfârșitul lui 1921, s-a organizat un referendum și orașul Sopron, alături de câteva sate înconjurătoare, a ales să rămână în Ungaria. Restul ținutului a devenit cel mai estic land federal al Austriei, botezat ad-hoc Burgenland. Și așa, Leitha a ajuns să nu mai separe Austria de Ungaria, ci două state federale austriece.
În 30 de minute de la podul peste Leitha din Pottendorf, ajung la actuala graniță austro-ungară, foarte aproape de Sopron. Austriecii, îngrijorați de migranții ilegali, au creat o șicană rutieră pe partea lor de graniță, deviind circulația printr-o buclă. Astfel, mașinile sunt obligate să încetinească, pentru a putea fi scrutate, de la mică distanță, de grăniceri. Presupun că cele care arată suspect sunt oprite pentru verificări suplimentare.
După șicană, apare tabla de intrare în Ungaria.
***
Dăm pe repede înainte, de la 1921, până în 1989. Ungaria și Austria erau despărțite de celebra Cortină de Fier, apărută după Al Doilea Război Mondial, care separa statele democratice de cele socialiste. Regimurile de inspirație comunistă nu se simțeau prea bine. Bătea vântul schimbării, mai ales în Polonia, Ungaria și Cehoslovacia. În 27 iunie 1989, miniștrii de externe ai Austriei și Ungariei, Alois Mock, respectiv Gyula Horn, se întâlneau pe graniță, lângă Sopron, și, într-o mișcare de PR, tăiau împreună o parte din sârma ghimpată a gardului care despărțea cele două țări.
Imaginea a făcut înconjurul lumii și a devenit un imbold în plus pentru germanii din est (Republica Democrată Germană – RDG) să caute o scăpare spre Germania de Vest (Republica Federală Germană), via Ungaria.
Ungaria era deja o destinație consacrată pentru familiile de germani din cele două părți ale țării. Adesea, vest-germanii și est-germanii își făceau vacanțele împreună, la Balaton. În vara lui 1989, mii de est-germani au intrat în Ungaria, ca turiști, urmărind, în realitate, să treacă granița în Austria și, apoi, în RFG.
Acesta era contextul în care un grup de tineri anticomuniști din Debrecen din partidul MDF (Forumul Democrat Maghiar), de opoziție, a venit cu ideea de a deschide câteva ore granița austro-ungară, într-un eveniment simbolic pentru cele două state. Propunerea i-a fost făcută ultimului prinț moștenitor al coroanelor unite ale Austriei și Ungariei, Otto von Habsburg, în iunie 1989, când a susținut o conferință la universitatea din Debrecen. Otto von Habsburg era în acel moment membru al Parlamentului European, ales din Germania, și președinte al Uniunii Internaționale Paneuropene, o mișcare care militează pentru unitatea europeană.
Ideea unei deschideri temporare a frontierei austro-ungare a prins tracțiune în mediile maghiare, austriece și germane, fiind susținută de organizațiile MDF din Debrecen și Sopron și încurajată tacit de reformiștii din guvernul de la Budapesta.
Oficial, evenimentul a fost anunțat ca o demonstrație de pace, de mică anvergură, pe parcursul căreia, pentru câteva ore, o poartă de la frontiera austro-ungară urma să fie deschisă iar un număr limitat de delegați din ambele state aveau să participe la o reuniune, sub formă de picnic, în zona Sopronpuszta, foarte aproape de locul, unde, cu două luni înainte, avusese loc tăierea simbolică a sârmei ghimpate din Cortina de Fier.
Patroni ai evenimentului au fost aleși Otto von Habsburg și ministrul de stat reformist de la Budapesta, Pozsgay Imre. Informațiile despre eveniment au fost popularizate intens prin flyere, care s-au răspândit cu repeziciune printre miile de est-germani aflați în Ungaria în acel moment ca „turiști”.
Astfel, în 19 august 1989, în poienița de la granița austro-ungară unde era programat picnicul și-au făcut apariția sute de est-germani. Conform programului, evenimentul urma să înceapă la 15.00. Însă, încă de dimineață, cetățeni est-germani au început să sosească în zonă. La orele amiezii, erau câteva mii de persoane adunate în poieniță, majoritatea maghiari și austrieci, dar și câteva sute de est-germani, unii ascunși în pădurea din zonă, alții risipiți în mulțime. Șoseaua de la Sopron până în graniță era flancată pe ambele părți de mașini parcate, cu numere de RDG. Est-germanii erau așa de sătui de victoriile socialismului, încât erau dispuși să-și abandoneze mașinile în Ungaria, pentru a putea trece dincolo de graniță.
Cam cu cinci minute înainte de deschiderea oficială a porții de lemn de la graniță, în jur de 40 de est-germani s-au năpustit asupra ei, ieșind în fugă din pădure. Grănicerii maghiari, înarmați, nu au știut ce să facă, dar comandantul dispozitivului, Bella Árpád, a luat decizia de a nu interveni. Astfel, grănicerii maghiari s-au postat cu spatele la Ungaria, controlând exclusiv pașapoartele celor care intrau din Austria, făcându-se că nu văd fluxul de est-germani fugind spre libertate.
Martorii oculari își aduc aminte că, în mod ironic, VIP-urile au ratat momentul istoric, fiindcă se aflau la o conferință de presă, la Sopron. Abia o jumătate de oră mai târziu, unii dintre ei au ajuns la fața locului. Poarta a fost închisă și redeschisă, pentru fotografii oficiale, de organizatorii din Debrecen și Sopron. Acel moment a permis unui nou val de est-germani să treacă dincolo de Cortina de Fier, iar fotografiile cu poarta forțată au fost făcute atunci.
Exodul a continuat ore în șir. Au trecut atunci frontiera în jur de 600 de est-germani. În același timp, în poieniță, pe o scenă, delegații oficiali citeau discursurile de rigoare. Otto von Habsburg a fost reprezentat de fiica sa, Walburga. A fost citit și un mesaj din partea pastorului reformat ardelean Tőkés László.
A doua zi, poarta a fost închisă, dar în scurt timp au început discuții secrete între RFG și Ungaria, iar în 10 septembrie 1989, granița a fost permanent deschisă. Până la căderea Zidului Berlinului, în 9 noiembrie 1989, zeci de mii de est-germani au trecut în RFG, prin punctele de frontieră austro-ungare.
***
Fix după tabla de intrare în Ungaria se află o pistă de biciclete de-a lungul frontierei, apoi, pe dreapta, se află poienița unde a avut loc picnicul panuropean. E martie 2024 și sunt singurul vizitator al parcului memorial. O serie de monumente jalonează un câmp bine întreținut. Când e sezon turistic, un punct de informare generos ca spațiu și bine garnisit cu informații se află la dispoziția vizitatorilor. Acum, însă, e închis.
Chiar și așa, din panourile informative, din cronologia inscripționată în pavaj și din vizitarea monumentelor principale, e ușor să îți faci o idee despre cât de semnificativ a fost momentul din 19 august 1989. Monumentul central, executat din marmură albă, este o transpunere expresivă a dorinței de libertate a oamenilor din spatele Cortinei de Fier. O porțiune a Cortinei de Fier a fost reconstruită fidel, lângă șosea, iar din poieniță se vede bine și un foișor original al grănicerilor maghiari, păstrat intact pe locul său. Un alt monument impresionant redă chiar momentul străpungerii Cortinei de Fier. O pagodă, donată de Japonia, un fragment din Zidul Berlinului, o coloană memorială din lemn și alte monumente, donate de diverse asociații sau instituții, creează un puzzle, din care se desprinde cu ușurință imaginea unui eveniment cu repercusiuni majore.
***
În anul 2015, parcul memorial a fost desemnat Marcă a Patrimoniului European, pentru semnificația sa în construcția europeană. Picnicul Paneuropean este considerat, așadar, un moment crucial în procesul care a dus la căderea Zidului Berlinului câteva luni mai târziu, în noiembrie 1989.
În 1990, Helmut Kohl, legendarul cancelar german care a reunificat țara, spunea că în Ungaria s-a „spart prima piatră din zid”. Anul acesta, la 35 de ani de la picnic, președintele german, Frank-Walter Steinmeier, a declarat, la Sopron, că „Picnicul Paneuropean a marcat prima crăpătură în Zidul Berlinului”.
Totuși, dincolo de declarațiile și istoria oficiale, rămâne un mister dacă evenimentul a fost sau nu regizat, cel puțin parțial. La aniversarea a 30 de ani de la Picnicul Paneuropean, Deutsche Welle arăta că „marea evadare” ar fi putut fi pregătită în prealabil de Ungaria, Austria și RFG, ca un test pentru a vedea reacția Moscovei la deschiderea completă a Cortinei de Fier.
***
Am plecat din Sopron cu gândul că granița dintre Austria și Ungaria, mutată la 1921 de pe Leitha mai la est, rămâne, încă, o barieră. Nu e de fier. E imaterială, subtilă dar perceptibilă, între două Europe reunite, dar diferite. De exemplu, Sopronul are un centru frumos, cu clădiri îngrijite, dar plin de mucuri de țigară, între dalele din pavaj, și cu surprinzător de multe hârtii și alte gunoaie aruncate pe stradă. În afara zonei centrale, orașul își păstrează aspectul ordonat, dar spațiile publice sunt degradate în multe locuri și arată incomparabil mai prost decât cele din Eisenstadt, capitala Burgenlandului austriac. Mutatis mutandis, Sopron pe lângă Eisenstadt arată ca Salonta pe lângă Gyula. Pe de altă parte, cu același preț cu care am stat în Augsburg, la un hotel modest, cu baie comună pe hol, în Sopron m-am cazat la un hotel-palat de patru stele, în stil Art Nouveau, amplasat în centrul centrului orașului. Însă, indiferent de prețuri și aparențe, acum, la doi pași de Sopron, traseul marțial al Cortinei de Fier a fost înlocuit de traseul banal al unei piste de biciclete. Poate asta e tot ce contează, până la urmă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ce articol frumos, felicitari. Ce greu este pentru cei prinsi intre aceste doua lumi ideologice care mentin intacte transeele intre oameni, chiar si in interiorul unei familii, ca in cazul meu. Nu ramane decat speranta ca odata, intr-o zi, o poarta se va deschide din nou.. Inca odata mutlumesc pentru acest articol scris cu maiestrie (si bine documentat), care ne trezeste/rascoleste atatea ganduri.
Mulțumesc de apreciere!
O tempora! În 1989 Austria și Hungaria erau în fruntea luptei contra dominației comuniste a URSS, azi sunt în fruntea „prieteniei” cu Rusia. Asta este istoria politică a fostului imperiu austro-ungar….
au fost si au ramas agentii Rusiei; numai ca atunci Rusia dorea deschiderea si „casa comuna” acum vor inchiderea si neo-imperiu; e greu sa fii agentul unei puteri straine
Dat fiind rolul și afirmarea lui Viktor Orban la reînhumarea lui Imre Nagy (*) în iunie 1989, explicația pare să fie alta: Ungaria și Austria îndeplineau tot ordine de la Kremlin și atunci, în cadrul prăbușirii controlate a URSS și a abandonării comunismului.
Despre Austria, să nu uităm formula folosită de Adenauer în 1955, la înființarea statului actual: „die ganze österreichische Schweinerei“.
(*) imaginea lui Imre Nagy este vândută și astăzi drept imaginea comunistului bun, victimă a regimului. În realitate, de-a lungul întregii sale cariere de comunist, Imre Nagy a denunțat el însuși peste 200 de persoane pentru activități împotriva regimului comunist, din care cel puțin 15 au fost executate. Imre Nagy nu a fost o victimă, a fost unul dintre artizanii regimului. Nu există comuniști buni.
Felicitari pentru articol, imi aminteste de fuga mea din tara in 1985, tot prin Ungaria, in apropiere de locul descris de Dv.. Si atunci a avut loc un val de „fugi” pe la granita ungaro-austriaca, pe fondul tensiunilor dintre Romania si Ungaria din acele vremuri.
Si uite asa, iredentisml austro-ungar si dorinta refacerii imperiului caduc, au ajutat la caderea sistemului comunist.
Evident, cu acordul lui Gorbi……
Si Tokes implicat, inainte ca Ceausescu sa ia decizia fatala de a-l muta. Prost consilier a mai avut. Sau agent dublu?
Istoria era deja scrisă dinainte in 89
Ungurii au făcut ceea ce au permis americanii si rusii
Urss nu mai putea susține CAER, si aia a fost
Urss se îndrepta spre faliment
CAER costa mai mult decât putea produce măreața natiune sovietica
Erau alte prețuri la hidrocarburi in 88-89
In 88 barilu era 16 dolari
https://www.macrotrends.net/1369/crude-oil-price-history-chart
Si noi odată cu națiunea sovietica tovarăshă si pretină, ne îndreptam in aceiași direcție luminoasă, după mai multe decenii de impliniri marete – așa suna parca reclama partidului – realitatea n-avea legătura cu reclama
Pe noi, Moskva nu a vrut sa ne lase din mana
Unii zic ca încă nu ne-a lăsat nici acum
Ca era tokes sau altcineva e irelevant
Kgb, fsb si trădătorii din tara aveau planurile făcute cu sau fără tokes
O tranziție lina spre democrație,la noi, ar fi însemnat condamnarea comunismului si a exponenților lui, ca la polonezi
Noi am avut in 90 socialismu cu fata inumană
Democrație originala pe model rusesc etc
Iar mai recent cota unica tot pe model rusesc
Norok ca s-a destrămat urss
Multă vreme nomenclaturiștii de dinainte de 89 sau copii lor au condus tara noastră – cam pana la 2004 comunishtii au fost in linia intai
Oricum tara noastră are încă oameni in stare sa joace kazaciok
Ca in 1940
Iubesc tradarea dar urăsc pe tradatori
Deși nu sunt adeptul teoriilor conspirației, tind să vă dau dreptate. Probabil, tratatele încheiate după WW2 aveau un termen, poate 50 de ani. Cum URSS se sufocase economic, a acceptat decalarea termenelor. Să nu uităm nici de summitul de la Malta unde, se pare, s-au fixat noile zone de influență, cu RDG, Cehoslovacia, Polonia și Ungaria sub influență occidentală iar România, Bulgaria și țările balcanice în zona de influență a URSS. Așa ne-am pricopsit cu Ilici Iliescu și am fost deconectați de restul Europei. Norocul nostru chior a fost prăbușirea URSS. Din nenorocire, România și Bulgaria încă sunt obstrucționate în drumul lor european, așa cum s-a stabilit în Malta.
Excepțional articol! Felicitări, domnule Bogdan Stanciu!
Multumesc!
Da, forma literara si mesajul sunt bine realizate. Si corectitudinea istorica. Lucru rar.
Este evident că, fără deschiderea politică și mentalitară operată de către Mihail Gorbaciov, mai întâi în URSS, apoi în cadrul blocului european al țărilor socialiste, evenimentele de la granița austro-ungară, din vara-toamna anului 1989 nu s-ar fi petrecut. Plutea în aer un vânt al schimbării, încât autoritățile timpului din Ungaria, Austria și RFG n-au făcut decât să citească atent contextul și să acționeze în consecință. Trist și cumplit e faptul că, după 35 de ani de la evenimentele ce i-au avut în centru pe exasperații cetățeni ai RDG, într-un land fost est-german, AfD, formațiune germană extremistă și cu simpatii pro-ruse câștigă alegeri libere.
Drept pentru care îl consider pe Gorbaciov cea mai pozitivă personalitate politică a sec. al XX-lea fiindcă a distrus „lagărul socialist”. Pe locul al doilea îl pun pe Boris Elțin care a distrus URSS. Pe alde Hitler, Stalin, Churchill, Roosevelt,etc îi consider personaje negative, chiar malefice.
Deci să înțelegem că ,,ardeleanul ‘ tokesh Laszlo (scuze daca am greșit numele ) a fost acolo în iunie ’89 , să credem că este o simplă coincidență ?
Nu a fost fizic prezent, fiindcă era deja într-o formă de arest la domiciliu, la Timișoara. Desigur că nu a fost o coincidență, dimpotrivă: era o voce anticomunistă foarte cunoscută în Ungaria, așa că un mesaj din partea lui era semnificativ pentru un eveniment care își propunea să aducă statul vecin cu un pas mai aproape de lumea liberă. Mesajul lui arăta că și maghiarii din România s-au săturat de comunism, nu doar cei din Ungaria. Evident, asta e opinia mea, iar dvs sunteți liber să credeți ce vreți, pentru că pentru asta s-a murit în România în 1989. O zi bună!
”Mesajul lui arăta că și maghiarii din România s-au săturat de comunism, nu doar cei din Ungaria. ”
În martie 1990, maghiarii din România au arătat că se săturaseră de România, nu doar de comunism. Au încercat să creeze un Nagorno-Karabah în Transilvania, iar după 2010, după ce lucrurile ajunseseră complet sub control, prin aderarea României la NATO și UE, am discutat cu maghiari din România care se lăudau că la niște ani după evenimentele de la Târgu-Mureș fuseseră în Nagorno-Karabah pentru documentare.
Pentru corectitudine politică, în mesajul public al personajului despre care discutăm, a fost întotdeauna vorba despre Tirolul de Sud, nu despre Nagorno-Karabah. Însă analogia a fost întotdeauna falsă, comparația cu Tirolul de Sud ar fi valabilă dacă Transilvania ar aparține Ungariei. În orice caz, se ajunsese la incidente armate și în Tirolul de Sud, înainte de obținerea autonomiei, deci mesajul era clar, pentru cine stătea să-l asculte și să-l înțeleagă.
Desigur, în cazul frontierei României cu Ungaria se păstrează o diferență care ține România în afara Spațiului Schengen.
…Și nu beneficiază de avantajele pieței comune europene, întrucât fiecare produs care traversează o frontiera Schengen are costuri suplimentare, ca urmare a tipului de așteptare la frontiera.
Europa se frânge la frontierele Schengen, iar România este rămasă pe-afara.
Multumiti pt asta lipsei de actiune a cetatenilor romani, care nu sunt in stare sa boicoteze interesele economice a doua state: Austria si Olanda.In anul de gratie 2024 singura limba vorbita in lume este cea a banilor. Pe asta o inteleg toti. daca-i arzi la venituri, obtii ceea ce-ti doresti. Romanii s-au obisnuit din pacate sa dea vina pe politicieni pt esecul lor ca cetateni. Asta e cel mai trist.
Frumoasă poveste!
Să ne mai reamintim că în ‘89 în RDG, Ungaria și Cehoslovacia, țări comuniste și ele, nu s-a ordonat să se tragă în proprii cetățeni.
Daca ne reamintim asta mai trebuie sa ne reamintim si ca, la noi, s-a tras in proprii cetateni si nici pana astazi justitia romana nu a tras la raspundere toti vinovatii care au comis sau au ordonat crimele de atunci !
Si daca ne reamintim si asta, ar trebui sa ne intrebam si de ce ! Si ar mai trebui sa ne intrebam daca nu cumva felul in care a votat majoritatea romanilor din 90 oana astazi a decis intr-o anume masura faptul ca nu au fost pedepsiti criminalii din dec – ianuarie 89 ! Si poate ca ar fi cazul sa ne strangem macar vreo cateva sute de mii de oameni in fata guvernului, in fata CSM, in fata ministerului justitiei, in fata Curtii Supreme, in fata Curtii de Apel Bucuresti, in fata Tribunalului Bucuresti si sa cerem dreptate pentru mortii din 89 !
Suntem in stare ca popor sa aparam dreptul de a li se face dreptate victimelor din 89 si iunie 90? Se pare ca nu ! Rusinos ! Un popor majoritar compus din netrebnici si prosti nevindecabili !
Domnule, România încă nu a scăpat de comunism, urmașii PCR se numesc azi PSD și sunt cel mai puternic partid politic din România. TOATE celelalte foste țări comuniste au eliminat partidele comuniste din mediul politic, dar poporul român nu. Ortodoxismul și comunismul au fost cele mai mari nenorociri din istoria poporului român fiindcă au intrat în gena națională.
De acord !
” Ortodoxismul și comunismul au fost cele mai mari nenorociri din istoria poporului român fiindcă au intrat în gena națională. ” Si ceea ce e si mai tragic este ca in ultimii 30 de ani si-au dat mana frateste intr-u tampirea si imbecilizarea totala a majoritatii romanilor!
Păi e foarte normal că nu s-a tras în cetățeni. Totul este scris negru pe alb în articol:
– În 27 iunie 1989, miniștrii de externe ai Austriei și Ungariei, Alois Mock, respectiv Gyula Horn, se întâlneau pe graniță, lângă Sopron, și, într-o mișcare de PR, tăiau împreună o parte din sârma ghimpată a gardului care despărțea cele două țări.
– În iunie 1989, Otto von Habsburg a susținut o conferință la universitatea din Debrecen.
– În 1989 în Ungaria exista MDF, partid de opoziție care a organizat tot evenimentul.
– Un ministru al guvernului de la Budapesta a participat la eveniment alături de Otto von Habsburg.
Închipuiți-vă că în iunie 1989 Suzana Gîdea ar fi participat, alături de Principesa Margareta la inaugurarea unui cămin cultural la Beiuș.
Oricare din cele de mai sus era doar un vis în România anului 1989. Și chiar și visul era interzis, doar cîțiva îndrăzneau să mai viseze.
Să ne mai reamintim…
Reagan – Gorbaciov, New York 1987.
Apoi.
Bush – Gorbaciov., Malta 1989.
Despre ce vorbim?!
I-a apucat, așa, vitejia pe vecinii și prietenii noștri maghiari?!
Felicitari autorului, frumoasa descrierea istorica si estetica, artistica ale locurilor. Istoria ramane domeniul cu cele mai interesante povesti. Dar tot ea ne arata ca totul este efemer si nimic nu este stabil. Totul determinat de interesele politice, economice, sociale ale celor care ne conduc. Cei care au stiut sa manuiasca f.bine sforile momentului au avut de castigat, altii au avut doar de pierdut.
Mulțumesc de apreciere!
Da, imi amintesc de acest eveniment din relatarile de la radio Europa Libera…. era de neinteles pentru mine ce se intampla acolo… in timp de noi ne „pregateam” de sarbatorirea lui 23 august si eram inca „pe cartela”, cu cateva ore de curent si TV pe zi si ratie la benzina…. etc….. Felicitari pentru articol, am aflat detalii interesante, la momentul respectiv a fost mai importanta stirea despre deschiderea granitei si exodul est-germanilor in contextul cortinei de fier.
Mulțumesc de apreciere!
Atunci când s-a spart buboiul comunist, au început să iasă toate infecțiile care s-au răspândit în tot spațiul european. Mă refer la “ideologii” și idiotii utili ai noului “URSS” creat după ‘91. Ideologiile și influența fostului bloc comunist au fost exportate în vest și au rămas bine ancorate în instituțiile din est. De aceea observați astăzi diferențe între orașele și hotelurile din Austria și Ungaria. Astăzi, apar din ce în ce mai multe cortine de fier între statele europene, ceea ce înseamnă că proiectul eșuează.
Conform recensamantului facut in 1910, in Transleithania, partea din imperiu administrata de la Budapesta, in zona Burgenland, 75% din populatie erau germani, 15% erau croati si doar ….. 9% erau unguri / maghiari. Adica, in Burgenland erau /sunt, proportional, mai putini unguri /maghiari decat in Transilvania sau Subotica ( partea de nord a Banatului Sarbesc)…..
Felicitari pentru articol!
Privesc reproșul că am ajutat la înfrângerea fascismului, uitând că trei ani și ceva am militat pentru victoria aceluiași fascism…
Cu riscul de a mă înșela, nu mi s au părut același scris, la comentariile pe intîia dactilogramă, cu notațiile de pe ultima ciornă…