vineri, decembrie 9, 2022

Povești despre o viață petrecută în lumea poveștilor

Atunci când nu au ce face sau când vor, pur și simplu, să se afle în treabă criticii de teatru și teatrologii pun de câte un colocviu în care vor să afle răspunsuri, altminteri demult știute, la o seamă de întrebări-cheie. Ca, de pildă, există oare teatru fără poveste și dacă, da cum se manifestă, mai au oare oamenii nevoie de povești spuse în sălile de spectacole îndeosebi în zilele noastre în care nimeni nu mai au prea are vreme să se aplece asupra propriului sine. Sunt stimulați, pesemne, și de neghiobia care se tot repetă prin tot felul de manuale inepte că în teatrul absurdului, așa cum i-a spus Martin Esslin, în Noul teatru, cum l-a botezat Geneviève Serreau, în anti-teatru, cum l-au denumit alții povestea ar fi fost abolită cu totul. Lucrurile nestând, în realitate, defel așa fiindcă și în Lecția, și în Cântăreața cheală, și în Călătorie la cei morți ale lui Ionesco, și  în Așteptându-l pe Godot, în O, ce zile frumoase! sau în Sfârșit de partidă, magistralele scrieri ale lui Samuel Beckett, și în Aniversarea  lui Harold Pinter povestea există. Trăiește. La fel cum supraviețuiește, într-o formulă poate ușor mai alambicată, mai greu de deslușit, însă nu imposibil și în teatrul post-dramatic și post-post dramatic.

Din fericire, există un fel de teatru scutit de astfel de dileme. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că el nu ar fi bântuit de alt soi de probleme. Un teatru care, în primul rând, trebuie să știe cui se adresează și care trebuie „apoi să fie sincer, adevărat, bogat în imagini, limpede în sensuri, lipsit de vanități, generos și moral”. E vorba, firește, despre teatrul de și pentru copiii, excelent definit în citatul de mai sus de marea actriță Alexandrina Halic. Cea care și-a dedicat aproape toți cei mai bine de 55 de carieră acestui  fel de teatru. Ce altă dovadă mai bună de altruism? De dragoste de semeni.  A făcut-o pe scena de scândură, la radio , la televiziune. A făcut-o îndeosebi la Teatrul Ion Creangă,  creat în urmă cu 55 de ani grație eforturilor, ambiției, încăpățânării superbe a marelui actor și om de cultură Ion Lucian. E cum nu se poate mai lăudabil faptul că actualul director, mă rog, manager, Gabriel Coveseanu, a avut excelenta idee de a pune la loc de frunte, în seria manifestărilor sărbătorești, și inițierea unei serii editoriale care începe cu o carte dedicată tocmai Alexandrinei Halic. Actrița-simbol, actrița emblemă  a acestei instituții de spectacol.  Cartea are forma unui album, conține pe lângă mărturii scrise o ilustrație bogată. Așa cum au toate cărțile de povești.  Iar după ce atâția zeci de ani de spus povești  este de domeniul evidenței că și protagonista cărții a devenit ea însăși o poveste. Justificată, așadar, ideea de a numi această carte-mărturie, carte –document Alexandrina Halic- actrița poveste.

Volumul a apărut în anul 2020 la editura Didactica Publishing House. Poate nu întâmplător aleasă fiindcă în cuprinsul celor aproape 300 de pagini, povestind despre sine și despre alții, despre cei care au învățat-o meserie dar și lecția respectului față de un public aparte, care simte mai repede și îi pedepsește mai  repede, mai sincer, mai frust, chiar mai brutal pe cei ce nu știu să îi țină atenția trează, vie, Alexandrina Halic împărtășește o serie de învățăminte prețioase. O face simplu, firesc, la modul nedidactic, omenește fiind stimulată de întrebările pertinente ale jurnalistului și prozatorului Ion Moldovan. Care s-a dus la întâlnirile cu protagonista cărții nu doar cu gândul de a bea o cafea bună ( a băut-o și Alexandrina Halic i-a împărtășit secretul rețetei) și de a sta la taclale. Ci de a face un lucru serios și temeinic.

Da, citim o poveste, povestea unei vieți începute undeva la Borșa, continuată în Bucureștiul studenției, mai apoi în Botoșaniul anului de stagiu și pe urmă iar la București, acolo unde Alexandrina Halic a revenit chemată fiind de Ion Lucian. Au fost și turnee pe multe meridiane și paralele (e legendar turneul de aproape patru luni întreprins în Japonia), au fost spectacole montate de Ion Lucian, de Cornel Todea, de Valeriu Moisescu, de Victor Ioan Frunză. Au fost mari roluri, roluri iubite (preferatul fiind cel din David Copperfield) , au fost și roluri mai mici. Numai că și ele au însemnat borne în carieră, borne pe calea învățării secretelor unei arte niciodată știută total sau definitiv. Nu, Alexandrina Halic nu lasă impresia că ar regreta că nu a jucat-o pe Ofelia, pe Julieta, pe Maria Stuart, ea a avut știința și înțelepciunea, dar și bogăția și dăruirea sufletească de a se dedica celor care au aplaudat-o în David Copperfield, Pinocchio, Nota zero la purtare, Mușchetarii Măgăriei Sale, Micul Prinț, Tinerețe fără bătrânețe. Dar și în Arsenic și dantelă verde sau în Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice, Noii infractori și multe altele. A fost încurajată de faptul că directorii succesivi ai Teatrului (sunt evocați cu mare tandrețe, dar și admirabilă acuitate și Ion Lucian, și Cornel Todea, e amintit cu vorbe bune și Lucian Ghimiși) au avut grijă să aducă regizori, să împrospăteze trupa, să îi aprecieze pe ea, pe Ion Gheorghe Arcudeanu, pe Genoveva Preda, pe Magda Popovici, pe Tudorel Popa,  pe Anca Zamfirescu, pe Cornelia Pavlovici, pe Marina Procopie (nume în absența cărora istoria de 55 de ani a Teatrului Ion Creangă nu ar fi fost posibilă). A mai avut șansa Alexandrina Halic unei căsnicii binecuvântate cu actorul Lucian Dinu.

Povestea asta cu talent spusă de Alexandrina Halic și cu devotament paginată de Ion Moldovan dispune și de o foarte utilă Teatrografie, dar și de o prefață inspirată, caldă, scrisă de Doina Modola.

Ion Moldovan –ALEXANDRINA HALIC- ACTRIȚA POVESTE, Didactica Publishing House, București, 2020    

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Alexandrina Halic a fost intotdeauna o prezență luminoasă
    pe scenă, la radio și la televizor (chiar si in reclame este performantă).
    Merita pe deplin omagiul adus prin articol.
    Cititorilor Contributors care nu o stiu sau au uitat-o
    le recomand sa o caute pe doamna Halic pe Google
    si pe You tube. Suntem contemporani cu o multime de
    oameni valorosi care stau discret in penumbră pentru ca
    nu se asortează cu circul generalizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

Contributors: Giulia Sfameni Gasparro, Moshe Idel, Giovanni Casadio, Maria Vittoria Cerutti, Dana Jalobeanu, Pietro Daniel Omodeo, Sascha Freyberg, Arianna Migliorini, Edward Kanterian, Roberta Moretti, Gregory Spinner, Laura Teodora David, Dorin David,  Daniela Dumbravă and Bogdan Tătaru-Cazaban. Cumpara volumul de pe ZetaBooks
„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro