luni, mai 20, 2024

Povești vânătorești cu drone rusești

„Eu nu sunt specialistă în securitate și în culegere de informații, însă nu pot să nu mă întreb cum e posibil ca statul român să nu acopere informativ zonele de la granița cu Ucraina și de la gurile Dunării, cu atât mai mult când Rusia își concentrează atacurile atât de aproape de frontiera țării și, implicit, a alianței din care facem parte, NATO?”[1]
Oana Marinescu, specialist în comunicare

În urmă cu câteva zile, în lipsa ambasadorului Valeri Kuzmin, numărul doi din ambasada Federației Ruse la București – adică doamna ministru-consilier Elena Kopnina – a fost convocată „de urgență” la Ministerul Afacerilor Interne, unde secretarul de stat Iulian Fota (cândva consilier la Cotroceni, în vremea lui Traian Băsescu) i-a înmânat o notă de protest; comunicatul MAE sună cam așa:

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis protestul părții române față de violarea spațiului aerian al României urmare identificării pe teritoriul țării noastre, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor fragmente de dronă, similare cu cele utilizate de forțele ruse în cadrul agresiunii împotriva Ucrainei. (…) Secretarul de stat Iulian Fota a solicitat ferm părții ruse să înceteze acțiunile la adresa populației și a infrastructurii ucrainene, inclusiv a celor care ar amenința în orice fel siguranța și securitatea cetățenilor români din regiune.

Inițial critică – să ne amintim declarația lui Mihail Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: Desigur, nimeni nu se așteaptă ca NATO să invoce Articolul 5 și să intre în război pentru o cutie de metal căzută într-un câmp din România. Nu despre asta e vorba. Dar Rusia își permite să folosească spațiul aerian al României ca să atace Ucraina dintr-un singur motiv. Pentru că e tăcere – Ucraina s-a declarat relativ mulțumită după ce Bucureștiul a reușit cumva să se mobilizeze, să recunoască că are o problemă și să demareze câteva măsuri care să descurajeze Moscova să continue să ne ia la preț de matineu.

Oleksîi Leonov, parlamentar de Odessa, a scris în Kyiv Post: Pașii României în sprijinirea întăririi apărării aeriene a Ucrainei merită recunoaștere, în timp ce privim către o cooperare puternică, dinamică și reciproc avantajoasă.

Pentru București un dezastru de comunicare publică, ce a dat impresia unei crunte dezorganizări atât la nivelul Ministerului Apărării Naționale, în particular, cât și pe întreaga verticală a structurilor care asigură securitatea statului, prăbușirile de drone irano-rusești Shahed 136 / Geran-2 în Delta Dunării, ba chiar și presupusele violări nelămurite ale spațiului nostru aerian de unele dintre dronele care atacă porturile ucrainene de la Dunăre, sunt la originea unui scandal public pe care încerc să-l deslușesc.

SHAHED 136, DRONA MORTALĂ DE DOI BANI

Aparatul de zbor Shahed 136 sau Gheran-2 cum este cunoscută în Rusia, este un tip iranian de armament adaptat sub forma unei drone aeriene autonome tip kamikaze, proiectată și fabricată de Shahed Aviation Industries. Vehiculul putător de exploziv este conceput să atace ținte terestre aflate la distanță și este lansat în serii (în loturi de la cinci în sus) de pe un suport de lansare, pentru a copleși apărarea antiaeriană în timpul atacului.

Drona Shahed 136 (Iran) sau Gheran-2 (Rusia). Sursa: Wikipedia

Aeronava are aripi în formă delta, cu un fuselaj central și cârme de stabilizare la vârfuri și este construită mai ales din materiale compozite. Botul vehiculului zburător conține o încărcătură explozivă de la 30 până la maxim 50 de kilograme cu focosul care se activează la impact. Motorul se află în spatele fuzelajului și antrenează o elice propulsoare cu două pale, fiind constructiv similar motoarelor de scutere.

Lungimea aparatului este de 3,5 metri și o anvergură a aripilor de 2,5 metri. Zboară cu peste 185 de kilometri pe oră și cântărește aproximativ 200 de kilograme în sarcină maximă. Raza de acțiune a fost estimată a fi de la 970 – 1.500 km până la maxim 2.000 – 2.500 km. Datorită portabilității cadrului de lansare și ansamblului dronei, o unitate de zbor poate fi montată pe spatele oricărui tip de camion, militar sau comercial. Drona este lansată sub un unghi foarte mic, cu ajutorul unei rachete.

Aceste drone ieftine, în materie de costuri de fabricație, sunt concepute să atace ținte civile, nu militare și au o traiectorie presetată; cu alte cuvinte, utilizarea unui astfel de roi de drone kamikaze presupune din start că este menit să provoace pagube și victime civile; ori armata rusă a executat mii de atacuri cu drone Shahed / Gheran din februarie 2022 asupra Ucrainei, toate aceste atacuri putând fi catalogate prin urmare drept crime de război cu premeditare.

UNDE ȘI DE CE ATACĂ RUȘII LA DUNĂRE?

Porturile ucrainene atacate de ruși. Sursa: google.com/maps

O simplă privire aruncată pe hartă la situarea celor trei porturi dunărene ale Ucrainei, care sunt în ultimele luni ținta predilectă a atacurilor rusești, față de presupusele locații de lansare, ridică o serie de semne de întrebare privind traiectoria aparatelor Shahed / Gheran și posibilitatea ca o parte a acestei traiectorii, în anumite situații / cazuri, să implice o survolare a teritoriului României inclusiv înainte ca aceste drone kamikaze să își atingă țintele pe teritoriul Ucrainei.

Nu detaliez aici această din urmă idee – întrebarea rămâne și aduce cu sine o alta: cum ar putea să apere eficient ucrainenii porturile lor, dacă se întâmplă uneori ca dronele rusești să traverseze România înainte de atac? -, însă remarc cât de aproape sunt țintele ucrainene atacate de localitățile din România: Galați, Tulcea, ca să nu mai vorbesc despre Plauru, Pardina sau Chilia Veche.

Incidentul cel mai recent din dreptul localităților Nufăru și Victoria, de lângă Tulcea – cu o dronă identificată de militarii care au făcut constatarea la fața locului drept „similară celor folosite de armata rusă” – este chiar mai preocupant decât celelalte, pentru că s-a produs în adâncimea teritoriului, la circa 14 – 15 km de frontiera cu Ucraina și la 10 km de Tulcea, foarte aproape și de o unitate militară.

Atacurile rusești asupra țintelor ucrainene de la Dunăre au, formal, două motive: primul este gâtuirea exportului de cereale ale Ucrainei, implicit al veniturilor din exportul acestora (în anul 2021, exportul de cereale al Ucrainei s-a ridicat la 12,2 miliarde de dolari și a reprezentat o cincime din exporturile țării), al doilea motiv declarat de Moscova fiind cel de prevenire a atacurilor cu drone navale asupra țintelor militare rusești din Crimeea.

Rusia s-a retras, în cursul lunii iulie, din acordul internațional, negociat de Turcia sub egida ONU, privind exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră. Imediat după decizia de retragere, a început să atace infrastructura portuară ucraineană folosită pentru depozitarea și încărcarea cerealelor în nave și barje, atât din porturile de la Marea Neagră, cât și cele dunărene. Întrucât Odessa este foarte vulnerabilă la atacuri, Kievul s-a concentrat pe exportul pe Dunăre, totodată încercând să crească și volumul de cereale transportat pe calea ferată, până în alte porturi de încărcare, de la Marea Neagră sau Marea Adriatică.

Acuzațiile privind lansarea de drone navale ucrainene împotriva navelor militare sau a altor ținte rusești din Crimeea nu au fost formulate oficial de autoritățile militare ruse sau de liderii politici de la Moscova, dar au fost rostogolite cu obstinație de anumite canale media rusești, care au mers chiar mai departe cu acuzațiile: dronele acvatice sunt garate în apele teritoriale românești, pentru a fi protejate de atacurile rusești, iar atunci când atacă, sunt ghidate de mijloacele de supraveghere aeriană ridicate în aer de forțele NATO.

EȘEC ÎN CULEGEREA DE INFORMAȚII ȘI EȘEC DE COMUNICARE?

După incidentul din data de 13 septembrie ac., de lângă Tulcea, Ministerul Afacerilor Externe a convocat-o din nou pe doamna Elena Kopnina pentru ca secretarul de stat Iulian Fota să-i transmită: „protestul ferm față de violarea din nou a spațiului aerian al României” și i-a solicitat „respectarea normelor de drept internațional, inclusiv a inviolabilității spațiului aerian al României”, un mesaj cu o nuanță schimbată față de cel dintâi, care poate fi lesne citit în următoarea cheie: dronele voastre de atac trec în mod repetat frontiera aeriană și survolează teritoriul României, iar noi cerem să opriți această practică neprietenoasă, agresivă și potențial generatoare de conflict.

Incidentul de la Nufăru – Victoria este mult mai grav decât cele precedente, prin urmare România a notificat NATO și a înțeles că trebuie să ia măsuri serioase în plan militar și al apărării civile în Delta Dunării și în apropierea localităților și obiectivelor strategice din județul Tulcea, în condițiile în care nu ne putem aștepta ca Federația Rusă să înceteze cu atacurile la Dunăre și provocările la adresa țării noastre, dimpotrivă, acesta este scopul său principal în acest moment.

Că este așa, o dovedește declarația non-diplomatică și la fel de provocatoare a Mariei Zaharova, putător de cuvânt al ministerului rus de externe, făcută în fața jurnaliștilor (Ria Novosti):

România, dacă s-ar fi simțit profund preocupată de această situație, ar fi putut acționa într-un alt mod. Nu ar fi alimentat tensiunile în Moldova, nu ar fi provocat la graniță și nici nu ar fi susținut politicile care destabilizează securitatea regională în regimul Zelenski.

Ar fi mai bine să reflecteze la toate aceste nuanțe de escaladare a crizei în care ei participă. Așadar, nu știu ce semnifică asta – provocare, poate un scenariu politic. Nu știu, și nici nu doresc să aflu dacă epava dronei descoperite este de origine rusă. (…) Aceasta este o jonglare… nici nu știu cum să-i zic, a faptelor, a ceva de neînțeles. Nimeni nu a înțeles ce a fost asta. Toți m-au întrebat ce a fost asta. Nu mă întrebați pe mine, întrebați partea română. România ocupă orice poziție care e comodă. Pentru că nu răspunzi pentru nimic, născocești lucruri și dai vina pe alții.

Din păcate, trebuie să recunoaștem că poziția insolentă a Mariei Zaharova a fost alimentată copios de bâlbele autorităților din România, care au negat vehement zile de-a rândul, inclusiv printr-o declarație a președintelui României, Klaus Iohannis, că pe teritoriul nostru național ar fi căzut / s-ar fi prăbușit resturi de dronă / vreo dronă rusească.

Apoi miercuri, 6 septembrie ac., Klaus Iohannis, în discursul de deschidere a lucrărilor Forumului „Inițiativei celor Trei Mări” găzduite de Palatul Cotroceni, a admis în fața liderilor de stat invitați că da, s-au identificat în Delta Dunării resturi din ceea ce ar putea fi o dronă rusească cu care au fost atacate porturile ucrainene de la Dunăre. Trei zile mai târziu, pe 9 septembrie ac., Klaus Iohannis revine cu o nouă declarație:

Identificarea astăzi de către autoritățile române…, în proximitatea frontierei cu Ucraina, de noi fragmente de dronă, similară cu cele folosite de armata rusă, indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spațiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securității cetățenilor români din zonă. Condamn cu fermitate acest incident provocat de atacurile rusești la porturile ucrainene de la Dunăre!

Presa avea deja indicii, din afirmațiile localnicilor, că teritoriul țării noastre a fost survolat de ceea ce pare să fi fost drone rusești – „se auzea un zgomot ca de motor de motocicletă” sau „drona a trecut  pe deasupra casei [mele, n.m.]” – încă din noaptea de 1 spre 2 august ac. și din nou în noaptea de 3 spre 4 septembrie, totuși autoritățile noastre au negat survolul sau prăbușirea vreunei drone sau resturi de dronă rusească în România.

O dezbatere televizată, reluată și de presa scrisă, i-a adus împreună pe generalii Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, Viorel Pană, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene și pe amiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, iar concluzia care s-a desprins a fost pe scurt următoarea:

Imediat după ce Ucraina a trimis fotografiile care arătau că într-adevăr în noaptea dinspre 3 spre 4 septembrie ac. pe malul românesc al Dunării au căzut bucăți de drone rusești, au fost trimise la fața locului să afle dacă e adevărat sau nu „structuri de informații”, potrivit șefului Statului Major al Apărării, fără să detalieze. Oamenii din aceste structuri – nu e clar dacă e vorba despre SRI sau despre serviciul secret al Armatei – nu au găsit nimic, așa că ministrul Apărării a continuat să nege, trăgându-l și pe președinte în această capcană.

Fiindcă Ucraina a insistat asupra acestui incident de securitate, marți, pe 5 septembrie ac., Armata a trimis un pluton de infanteriști marini, care a și descoperit bucățile de drone împrăștiate în apropiere de localitatea Ceatalchioi. Profesioniștii din structurile de informații fie n-au fost în stare să descopere ceea ce oficialii ucraineni le trimiseseră detaliat, fie au vrut să ascundă evidențele. Așa l-au lăsat președintele Klaus Iohannis în offside. Totuși, șeful statului ar fi avut timp să se replieze, dacă cei din jurul lui ar fi vrut să-l ajute.

VERBUM VOLAT, MOSCOVIAE CAPTAT

Unii dintre noi, mai sensibili la propaganda rusă sau pur și simplu excedați sau dezabuzați de avalanșa de știri negative și de sentimentul de insecuritate care le însoțește, se pot întreba: ce atâta tevatură pentru niște resturi de dronă căzute în curtea noastră? Lor am să le răspund cu o scurtă și adevărată istorioară, inspirată dintr-o știre recentă:

Anul trecut, un pilot rus de Suhoi a încercat să doboare un avion britanic de supraveghere, cu 30 de membri ai echipajului, care patrula deasupra Mării Negre. Incidentul a implicat un avion de supraveghere al RAF, care a fost interceptat de două avioane de vânătoare rusești Su-27.

Comunicările interceptate arată că unul dintre piloții ruși a crezut că a primit permisiunea de a ataca avionul britanic. Pilotul rus a lansat două rachete, una a ratat ținta, iar a doua ar fi căzut de pe sistemul de prindere aflat sub aripa avionului de vânătoare. Ulterior, respectivul pilot rus a fost admonestat și înjurat de colegul său de misiune, care a realizat că putea fi exact situația care să declanșeze un război al Rusiei cu NATO.

Ministerul britanic al Apărării a acceptat formal explicația Rusiei, care ar fi transmis că  incidentul a fost cauzat de o defecțiune tehnică, dar americanii au dezvăluit recent că monitorizarea discuțiilor de la bordul celor două Su-27 care au interceptat RC-135 Rivet Joint-ul britanic a pus în evidență o situație de risc ce contrazice explicația oficială a Rusiei: pilotului i s-a comunicat [voit imprecis? n.m.] de la sol: „Aveți ținta!”, iar pilotul a interpretat-o ca atare.

Morala din poveste este că războiul Rusiei în Ucraina – pe care recent generalul rus Andrei Modvicev îl explica recent ca fiind doar primul pas, pentru că „războiul nu se va opri aici” – nu se va încheia curând, că Moscova caută un război cu Occidentul în Europa și, prin urmare, orice eveniment aparent neînsemnat poate declanșa în viitor un război cu NATO; de altfel industria de apărare rusă, cooperarea sa militară cu Coreea de Nord, cu Iranul și cu China sunt de abia la început, pregătind materialul de război de care Kremlinul crede că este nevoie pentru a extinde conflictul în Europa.

De aceea eu nu înțeleg de ce se găsesc printre noi personaje – nu „simpli cetățeni”, ci presupus calificați, profesioniști – care dau apă la moară Kremlinului și ajută astfel planurile sale prin întărirea efectelor războiului hibrid dus de Moscova cu mijloacele propagandei și a știrilor false care ne copleșesc.

Aici se regăsesc rostogolirile din presă și de pe diverse rețele sociale ale așa-ziselor ipoteze emise de: (i) un fost purtător de cuvânt al STS, colonel în rezervă Daniela Tobă: În opinia mea, drona picată la Plauru nu a fost nici dronă ucraineană, nici rusească. A fost a americanilor de la noi; sau (ii) generalul în rezervă Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General: Ar mai putea fi o altă variantă – că sunt resturi din drone lansate de pe teritoriul României pe timpul exercițiilor de la Babadag, de unde știm cu certitudine că pe timpul exercițiilor s-au lansat UAV-uri. Nu știm dacă toate s-au recuperat. Pentru mine și asta este o variantă de luat în analiză.

Cu siguranță, Maria Zaharova s-a distrat copios când a citit press brief-ul românesc pus la dispoziție de specialiștii ministerului său, care a cuprins și aceste opinii ale „experților militari români”, ce i-au servit pe tavă argumentele cu care a luat peste picior protestele României.

ÎN FINE, AUTORITĂȚILE IAU MĂSURI

Premierul Marcel Ciolacu este convins că situația din zona frontierei cu Ucraina, în Deltă, este sub control: Nu ne atacă nimeni, oameni buni. Haideți să liniștim populația, că o luăm razna cu toții. Nu ne-a atacat nimeni și nu ne atacă nimeni. Au sărit niște rămășițe dintr-o dronă care a fost lovită de armata ucraineană. Nu a avut explozibil, nu a avut nimic care să dăuneze cetățenilor. Vor veni investiții majore în toate zonele de frontieră, ținând cont de ce face Federația Rusă. Nu există adăposturi în zona aceea. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le-am spus presei, sunt în lucru cu MApN și cu IGSU, și azi-noapte a funcționat sistemul Ro-Alert în acea zonă și nu exista până acum acoperire peste tot. Din câte se vede, situația este sub control și, de aceea, trebuie să ne pregătim să nu fie niciun pericol. Repet, sunt de acord că nu sunt foarte aspectuoase, dar a fost o improvizație pentru o perioadă foarte scurtă de timp.

După ce autoritățile române au admis că avem o problemă cu dronele / resturile de dronă căzute pe teritoriul nostru național, în Delta Dunării, s-a trecut în sfârșit la implementarea unor măsuri dintr-un plan de contingență care fie exista deja, fie a fost conceput cu acest prilej și, probabil, după consultările cu partenerii noștri din cadrul NATO și cu autoritățile din Ucraina.

Pur teoretic, avem trei situații în care ne putem găsi: (i) dronele Gheran-2 atacă ținte la Dunăre din Ucraina, sunt lovite cu sistemele Ghepard și distruse și anumite resturi de dronă în zbor inerțial se prăbușesc la noi în țară; (ii) dronele respective sunt bruiate electronic sau lovite de sistemele antiaeriene dar nu sunt doborâte, ci doar avariate și își continuă în derivă și inerțial zborul, caz în care pot să și explodeze în adâncime pe teritoriul nostru național și (iii) dronele survolează, dintr-un motiv sau altul, pe traiectoria descendentă de atac teritoriul țării noastre, înainte de a ataca țintele ucrainene.

Primul caz pare deja dovedit, după cum o arată informațiile preliminare din ancheta pe care o desfășoară ministerul apărării. Al doilea caz ar putea fi cel de la Nufăru – Victoria, rămâne să vedem ce va comunica ancheta în acest caz. În fine, al treilea caz ar fi cel mai complicat, prin prisma implicațiilor pe care le-ar putea avea, iar Armata ar trebui să fie pregătită (dacă nu a fost până acum!) să le combată.

Cum ar putea să le combată? Potrivit HotNews, armata noastră are mai multe mijloace pe care le poate mobiliza, dacă evaluările de risc și analizele de care dispune vor indica necesitatea de a face acest lucru: radare mobile 3D tip Gap Filler / TPS-79; radare mobile 3D tip TPS-77; sisteme antiaeriene (mobile) Ghepard sau tunuri antiaeriene (fixe) Oerlikon. Posibil ca armata să fi deplasat deja, în anumite puncte strategice, astfel de mijloace, dar aceste informații nu vor fi făcute publice.

În fine, celelalte măsuri, care au fost deja făcute publice, sunt cele de protecție civilă, cu mesaje Ro-Alert și construirea de adăposturi pentru protecția populației, precum și administrative, de interzicere a pescuitului și navigației civile cu anumite timpuri de ambarcațiuni pe Dunăre în zonele critice și extinderea zonei de interdicție pentru zboruri. Din păcate, unele dintre aceste măsuri au și un impact major asupra comunităților din Delta Dunării, atât economic, cât și social, ceea ce este extrem de preocupant.

Acele comunități se simt abandonate acum de autorități și privesc cu îngrijorare crescândă spre viitor, atât cel imediat – iarna care urmează, cât și termenul lung: turiști mai puțini sau deloc, imposibilitatea de a pescui, teama zilnică în fața atacurilor rusești ș.a.m.d.; toate acestea înseamnă sărăcie cruntă, urmată probabil de depopulare. Se vor găsi soluții pentru ei? Urgența este evidentă!


[1] https://spotmedia.ro/stiri/politica/poate-romania-sa-faca-ceva-pentru-ca-rusia-sa-si-zboare-dronele-mai-departe-de-granita-noastra-cinci-greseli-grave-de-comunicare-si-exemplul-finlandei-interviu

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Privesc incruntat si atent ,cu maxima ingrijorare, la dronele care explodeaza pe teritoriul national in preajma unitatilor militare ale NATO din pura intamplare dupa ce au violat spatiul aerian al NATO din pur si simplu. E adevara. Unele doar l-au violat si atat, inainte de a le cadea in cap ucranenilor care se feresc sa traga spre spatiul aerian al NATO deoarece nimeni nu poate sti unde ar putea ajunge gloantele respective! S-ar parea ca rusii folosesc spatiul aerian al NATO, cea mai fricoasa alianta de pe Terra, si implicit teritoriul npstru national, ca sa se poata apropia mai eficient de obiectivele vizate de ei in Ucraina.
    Hai sa vedem impreuna ce ar face polonezii, daca rusii din belarus le-ar folosi teritoriul ca sa-i poata bombarda mai bine pe ucraineni!

    • Sa ne fereasca Dumnezeu de o criza serioasa, la nivel national! 30 de ani de domnie fesenista/fedesenista/pesederista/pesedista au „reusit” sa satureze institutiile statului de oameni numiti eminamente politic, in functii de decizie – personaje needucate, neinstruite, avare, ticaloase, incompetente, primitive.

      Recunosc, obisnuiam sa iau in gluma incruntarile lui Cristian Tudor Popescu, in urma cu vreo 10 ani, cand vorbea despre disolutia autoritatilor statului roman. Astazi, sunt nevoit sa-i dau dreptate. Incapacitate de analiza si de viziune, impotenta decizionala, incompetenta, reflexul comunist al lui „dar, oare, ce mahar supar, daca-mi fac datoria cinstit?”, logica debila si oportunista, zambete tampe si glume de mahala, legi strambe si/sau neaplicate etc. etc. etc.! Cam asta vad eu, la autoritatile statului roman al secolului al XXI -lea. Presedintie, parlament, guvern, institutii de forta, de siguranta nationala si de aparare – toate par incapabile sa gandeasca, sa planifice si sa actioneze intr-un mod logic si coerent, in sensul drumului pe care Romania si l-a asumat.

      Condusi de urmasii pro-sovieticilor clociti de Ilici-Iliescu, astazi, dupa mai bine de 30 de ani de la evenimentele din ’89, ne-am fi aflat cu bocancul rusesc pe cap, de nu erau NATO, UE si SUA. Tot pro-sovieticii clociti de Iliescu si de fosta Securitate sunt si „specialistii”, „jurnalistii”, „consultantii” si „oamenii politici” ce dau apa la moara rusiei, astazi. Linistiti si relaxati, ca n-a fost nimeni condamnat pentru tradare, dupa ’89, in Romania.

      Nu credeam sa ajung sa scriu, vreodata, ca cel mai bun presedinte post-decembrist al Romaniei a fost Traian Basescu!

      • Perfect adevarat! Si eu cred ca Traian Basescu a fost un activ sef de stat, mai direct si cu curaj. Ca fiecare a avut bile albe si negre. Dar razbunarea contra lui a fost crunta. Lui C.B.Stolnici care a fost un securist care a facut mizerii si victime i s- a trecut cu vederea, pe T.Basescu l- au umilit crunt.

  2. Discuții interminabile despre nimic.
    Realitatea este f simplă: România este un șvaițer în care intră oricine și face orice: drone, droguri sau Viktor Orban + președinta Ungariei.
    De apărat ne apără NATO, har Domnului.
    Generalii români sunt niște caraghioși cu fumuri. A se vedea Ciucă, eroul de la Nasiria.
    După părerea mea armata română e vai de steaua ei. E suficient sa te uiti la antena3 cand apar generalii specialisti ca sa iti dai seama cat de habarniști sunt.
    Și e firesc sa fie asa dupa deceniile de corupție sistemică.
    Am asistat o dată la susținerea unui doctorat făcut la academia aia militară.
    O cucoană vorbea dezinvolt despre situația Africii, zona pe cale a fi pierdută de Macron.
    Erau acolo toate somitatile istoriei militare, a studiilor internationale de securitate.
    Auăleu.
    Bibliografie zero, bla bla la greu, colonei si generali se intreceau în debitat nimicuri și prostii din revista Lumea din anii 80.
    Ma gandeam cat plateste țara asta pe lună o camera din aia plina de epoleti inutili.
    Mon Dieu!
    Așa că, sa fim serioși, armata, radarele și plutonul de marines, cascadorii râsului.

  3. Ministerul Apararii nu a securizat corespunzator granita RO (NATO) cu Ucraina

    CONSECINTA:
    drone ruse intra nestingherite in spatiul aerian romanesc si nu sunt doborate/distruse de armata.

    HILARITATE:
    Ucraina poate distruge dronele ruse care o ataca.
    RO, desi e tara NATO, inca nu poate pt ca asa au facut strategia militara la minister (prudenta, neescaladare conflict armat pt ca Rusia inca nu ataca intentionat RO) ca sa nu se poata interveni operativ pt distrugerea lor.
    Practic armata RO face observare, nu si aparare antiaeriana.

    >> A 3-a drona rusa a cazut DEPARTE de Ucraina, chiar langa o unitare militara din satul Nufaru (jud.Tulcea)

    UIMIRE generala si AGITATIE la decidenti.

    MASURI/actiuni intreprinse:

    1- pt protejarea populatiei (mesaje RO-ALERT si adaposturi betonate)

    2- pt a se intari OBSERVAREA spatiului aerian (radare performante ce scruteaza si la mica inaltime granita NATO; interdictia zborurilor pe toata zona de granita cu Ucraina pt a se putea urmari si audio traiectoria dronelor ruse).

    3- public nu s-au anuntat masuri de consolidare pt apararea antiaeriana care sa distruga dronele ruse care survoleaza spatiul aerian al RO

    2 INTREBARI:

    1- De ce nu exista un plan de colaborare cu Ucraina impotriva (pt anihilarea) dronelor rusesti ?!

    Pt ca discursul intern al unor politicieni romani (din AUR, PSD…) si al oficinelor MAFIA media tolerate de CNA (Consiliul National al Audiovizualului numit politic) este antiucrainean.

    2- De ce este mentinut in functie de PSD ministrul Apararii care l-a DEZINFORMAT pe presedintele tarii punandu-l in situatia degradanta de „a MINTI poporul cu televizorul” ?!

    In context, ministrul nu a prezentat public nici o STRATEGIE ACTUALIZATA de contracarare EFICIENTA a provocarilor Rusiei (RAZBOI HIBRID dus informational cu dezinformare/fakenews, militar cu drone etc.).

    REACTIA liderilor politici (BAGATELIZARE) si PRESA de investigatie (INGRIJORARE) ref. la dronele care cad si pe teritoriul RO:

    Dupa primele 2 drone gasite, prim ministrul Marcel Ciolacu (actual presedinte PSD) declara:

    „Nu ne ataca, nimeni, oameni buni, doamne fereste!
    Haideti sa linistim populatia ca o luam RAZNA cu totii.”

    Protestul guvernamental la ambasada Rusiei a fost luat in deradere de reprezentantii oficiali rusi.

    >> Acum a 3-a drona a cazut DEPARTE de TEATRUL de RAZBOI (circa 20 de KILOMETRI de portul Ismail din Ucraina), in apropierea unei unitati militare din localitatea Nufaru situata la doar 9 km Est de municipiul Tulcea.
    Asa din intamplare, ratacita ?!

    „Ne ataca doar PROSTIA si INCOMPETENTA” de factura autohtona.

    Autoritatile, in special ARMATA, trebuie sa-si schimbe stategia si, precum fac ucrainenii, trebuie activata APARAREA ANTIAERIANA care sa depisteze rapid si sa doboare dronele Rusiei care survoleaza spatiul romanesc.

    Lasatul pe tanjala ca Rusia nu va indrazni sa atace teritoriul NATO nici 1 cm2 cum clamau „patriotii” autohtoni (bazandu-se pe altii/ajutor NATO, nu pe efortul propriu intern/armata RO) trebuie inlocuit cu IMPLICARE PROACTIVA (nu reactiva ca pana acum), din moment ce dronele violeaza spatiul aerian (*) si cad in RO.

    „Presa e de vina ca sperie populatia, si oamenii sunt singuri de vina ca se sperie aiurea cand au bombardamente la cateva sute de metri de casele lor, nu sunt de vina pentru starea de nesigurnata și incertitudine nepasarea si incapacitatea ditamai corpului militar de elita care face parte cu mandrie din NATO, sa gaseasca ceva in tufele de papura.”

    (*) Ucrainenii au observat ca dronele rusesti le ataca porturile venind NESTINGHERITE din spatiul aerian romanesc, asa ca au facut public in declaratii oficiale aceasta realitate.

    https://www.digi24.ro/opinii/atacul-dronelor-si-desigur-imperiul-prostiei-si-incompetentei-contraataca-2503437
    *
    2) AFIRMATIE GRAVA care arata ca armata romana nu si-a facut treaba de a apara teritoriul si spatiul aerian al RO (si totodata al NATO)

    >> „Consilierul lui Zelenski spune ca Rusia FOLOSESTE spatiul aerian al Romaniei pentru a ataca Ucraina”

    https://romania.europalibera.org/a/razboi-ucraina-podoliak-reactie-atac-drone-rusia-romania/32584255.html

  4. Romania (adica NATO) putea sa puna cateva Ghepard-uri pe acolo prin balarii prin Delta si sa doboare orice drona Shahed pe o raza de 3-5 km. Blat asa, fara strigaturi, fara tam-tam fara nici un anunt. Si protejam macar partial porturile ucrainene si integral satele romanesti de pe granita si madam Zaharova putea sa clempane ca barza pe stalp.

  5. Deocamdata armata nu a facut nici observarea dronelor (alte radare pt joasa inaltime ar trebui folosite), nici nu a asigurat apararea antiaeriana.
    Cand politic se va decide ca trebuie facut ceva mai mult decat nimic, armata va face.

  6. In primul rind trebuie aflat care e sistemul de comanda la dronei; are un computer de bord si comunica cu satelitul, pentru a-si stabili pozitia (eventual a o schimba) sau nu; e de tip V-1; zboara pe o traiectorie fixa si cade unde a fost programata prin lansare(pozitia rampei) si rezerva de combustibil.
    In al doilea rind, nu trebuie comunicata (prin mass-media) pozitia unde a cazut. Doar asa se poate corecta traiectoria, pentru a lovi tintele.
    In al treilea rind, nu cred ca radarele o pot localiza; zborul foarte jos intra in unghiul mort al radarelor; poate cu radare aflate la inaltime (avioane AWACS). Daca nu exista posibilitate interceptarii cu radare, se poate reveni la sistemul a.a. din ww2. Cand nu aveau radare. (Pindari pe directiile probabile, care anuntau bateria telefonic).
    In al patrulea rind, tunurile de care amititi sunt prea mari pentru tartaretele astea; mitralierele de 14,5mm si mitralierele „de companie” (7,62mm) sunt suficiente. Totul e sa fie pe traiectoria dronei si sa declanseze focul la timp, bine tintit. Poate ca e nevoie de sisteme de vedere/ochire pe timp de noapte.
    In al cincilea rind, trebuie controlate zvonurile astea lansate de diversi prin mass-media. De unele e nevoie, pentru distragerea atentiei, de altele nu; armata sa inceapa o activitate de control al stirllor, tipice pentru activitatea de front; nu cenzura, dar… pe aproape.
    Si nu uitati ca noi nu suntem atacati! Spatiu nostru aerian este incalcat premeditat, pentru atacarea unor tinte civile din Ucraina. Poate ca ar trebui sa sustinem acuzatia de crime de razboi, la instantele internationale, cu probele de pe teritoriul nostru. Noi aducand dovezi ca dronele au survolat teritoriul Ro (atacul criminal) si unele au cazut aici(intentia).
    Multumiri pentru prezentare!

    • Pentru distanta scurta radarul POATE sa detecteze tinte chiar la 2-3 m de nivelul solului si sub… Nu mai luati de bun tot ce se comunica de catre purtatori de cuvant analfabeti tehnic si apoi preluat de massmedia si mai ignoranta! Ei isi apara confortul spunand chestii doar ca sa arate acceptabil pentru auditoriu.
      Dar trebuiesc aduse in zona mijloace de observare adecvate si folosite inteligent. Daca un radar montat pe un iaht mic sau o salupa de pescuit poate detecta obiecte la nivelul marii…

    • Bună rău aia cu pîndarii dacă nu avem radar! Arafat voia olăcari care să umble prin sate să dea de veste cu goarna dacă pică bomba, mai trebuie să dea lumea foc ca să fie ”șfară-n țară” că nu merge Alert.ro și Neculce să scrie la letopiseț niscai breaking news! Mă gîndeam și eu la ceva panotaj și scris cu neoane (să se vază și noaptea cînd vine drona) că acilea e articolul 5 care ne apără, sau oarece manechine gonflabile cu Șoșoacă în ie și drapată în tricolor ca să sperie armata roșie, dar asta cu pîndarii e de departe cea mai bună, parol!

      • Poate nu-ti vine sa crezi dar exista (a existat) un nivel de alarmare cu observator vizual. In ciuda brasoavelor pe care le vinde presei purtatorul de cuvant, zona este relativ usor de observat vizual. Chiar cu mijloace din vremea tratatului de la Varsovia. La momentul 2023 speram ca mijloacele de observare „vizuala” s-au perfectionat, ca doar nu s-au dus toti banii pe salarii si pensii. Trebuie sa ne ingrijoreze calitatea „materialului uman” daca ei o tot tin ca gaia matu cu relieful si legile fizicii de care ei poate chiar nu au habar si spera ca nici noi. Noi speram ca au si radare si mijloace de detectie cu raza mica de actiune si de joasa altitudine.

        • În 1970 la Romaero a început să fie produs în licență avionul BN 2. Avionașul ăla avea un radar cu ghid de undă, era cam cît o farfurie de tort și vedea pete de ulei pe mare de la 200 NM. Acum, după 50 de ani de evoluție tehnologică, vin ăștia și spun că n-au radar care să vadă o dronă, adică chiar ne iau de proști!

          • Mie mi-a trecut prin cap, acum, o teorie cam conspirationista, desi nu e genul meu.
            In timpul cand Romania era parte a aliantei Tratatului de la Varsovia, Delta Dunarii era intesata de „observatoare” – niste foisoare inalte – ale granicerilor, desi nu trecea nimeni granita catre URSS, si nici vreun pericol potental nu era de luat in seama din directia URSS.
            Acum frontiera cu Ucraina pare lasata de izbeliste (nu de ieri-de azi). Nu putem zice ca Ucraina s-a transferat deodata in categoria „tari prietene”. Macar, nu inainte de 24.02.2022…
            Dar o paza prea vigilenta ar fi sunat alarma de N ori pe zi de la dronele cu tigari si ar fi trezit prea multa lume… acum aflam ca, ghinion, paza frontierei e impiedicata de relieful care este si de curbura pamantului.
            Sa zici ca frontiera s-a lasat „descoperita” in mod deliberat o fi…
            La subiectul dvs:
            In anii aia, ni se aratau la „armament NATO” filme in care o statie de radiolocatie era carata in spate de niste tipi (ce-i drept, mai voinici, mai bine hraniti) in timp ce ale noastre erau transportate pe 3-6 vehicule ca sa fie mutate de colo-colo.
            Dar chiar si cu alea, daca aplecai antena la unghiul minim puteai sa iei tinte la rasul solului (evident, pierzand tintele de la altitudine si de la distanta).
            Acum NATO este cu noi.

    • De urgenta Brasovul sa produca din nou Bf-109G pe licenta! Nu de alta, dar sa se potriveasca cu pandarii. Daca tot facem historical reenactments.

  7. Domnule Felea a surprins perfect degringolada din structurile de conducere romanesti, care ne face ridicoli in orice context international.
    Asta se intampla cand tot felul de neaveniti ocupa functii pentru care nu au nici un fel de pregatire. Ca sa da un singur exemplu, cum poate o tara ca in timp de razboi sa puna ministru al apararii un ins cu studii foarte aproximative, care a fost implicat intr-un scandal legat de teza sa de doctorat, despre care spune ”Eu scriu încet. L-am rugat pe directorul muzeului să mă ajute”?. Orice persoana rationala intelege perfect ce inseamna asta. Cand vom pricepe oare ca numirea unor persoane in poziții pentru care nu au competente reprezinta un act de coruptie, ca am platit pana acum enorm si vom plati in continuare si mai mult pentru asta.

  8. Să nu uităm, ne aflăm sub incidența Ultimatumului Rusiei dat NATO ca acesta să se retragă pe aliniamentele din 1997. Aceasta este aproape o declarație de război.
    Din acest punct de vedere, România este în linia a doua a războiului. Rusia încearcă escaladarea conflictului prin acțiuni provocatoare contra Poloniei și României. Dar și aliaților noștri, mai ales celor din Europa de Vest, le convine, în sensul că să se lupte Ucraina, Polonia și România cu Rusia pentru ca războiul să nu ajungă la ei.
    Chestia aia că dacă ne atacă Rusia ne apără NATO mi se pare o poveste de prostit proștii. Cred că Occidentului i-ar conveni ca Polonia și România să fie în război cu Rusia. De aceea, a început să-mi fie frică.

    • Exista baze militare Nato in Romania si militari Nato in Romania ( cu armament cu tot) plus articolul 5 asa ca nu cred ca ideea ca Nato va apara Romania in cazul unei agresiuni rusesti e o poveste pentru prosti.Tocmai propaganda raspandita in Romania ca tara noastra nu va fi aparata de Nato in cazul unei agresiuni rusesti mi se pare o poveste pentru prosti.Asta pentru ca orice alianta care nu si apara tarile componente nu are rost sa mai existe ,e decredibilizata iar apararea nu poate fi una selectiva in funcție de o tara sau alta.

      • Domnule, garanții de securitate au mai fost pe hârtie, dar când a început războiul nu au mai avut nicio importanță. Un exemplu: înainte de WW2, Polonia se bucura de garanțiile de securitate anglo-franceze, dar când Germania și URSS au atacat Polonia, UK și Franța au declarat război (pe hârtie!…) Germaniei dar nu au tras niciun glonț sau obuz prin care să apere Polonia. Așa că garanțiile de securitate sunt relative. Chiar credeți că germanii, austriecii și ungurii își vor vărsa sângele pentru România? Poate dimpotrivă, ne vor atacă dinspre Vest….

        • Franta si anglia erau doua puteri europene.Dusmanii Poloniei erau Germania si urss( in 1939).Situatia e total diferita azi.NATO e cea mai puternica alianta din toate timpurile si include 31 de state.Dintre acestea 3 sunt si puteri nucleare.Chiar cred ca aceasta alianta va functiona si ca este putin probabil ca Rusia sau alta putere sa atace vreo tara nato.Este o alianta defensiva .Principiul de funcționare al oricarei aliante militare este solidaritatea..Nu cred ca marile puteri din nato vor dori sa se discrediteze lasand sa se descurce pe cont propriu un stat nato atacat de o alta putere.Daca vreo tara mai mica din Nato va refuza sa sprijine Romania ,polonia sau tarile baltice in cazul unei agresiuni rusesti,aceasta va fi imediat exclusa din nato.

            • SUA au varsat sange cand puteau sa stea acasa.
              Hai să nu fim naivi.
              E mai convenabil decat sa astepte inamicul sa ajunga in casele lor.

            • Bine punctat! Sa nu ne imbatam cu apa rece crezand ca intreaga alianta NATO va interveni daca Romania sau Bulgaria vor fi atacate. Nici macar in cazul Poloniei si al balticilor nu se pune problema asta. In schimb lucrurile ar sta diferit in cazul in care Marea Britanie sau SUA ar fi atacate. Nu risca nimeni un razboi nuclear pentru Romania sau alte state de mana a 3-a de prin NATO. Nu ca Federatia Rusa ar avea in plan sa atace NATO dar e posibil sa testeze reactia catorva state iar cele de mai sus se vor confirma. Nu e cazul sa ne ingrijoram, oricum romanii au stat la cozi la pasapoarte din timp si cea mai mare parte din ei nu vor fi in tara sa asiste la acest eveniment.

    • Rusia NU e in razboi cu Ucraina!
      Pentru ca Rusia sa fie in razboi cu Ucraina ar fi trebuit sa existe o declaratie de razboi oficiala, in fata intregii lumi, iar aceasta nu a existat. Rusia e doar in conflict cu Ucraina, iar NATO nu vrea sa fie parte la modul direct din acest conflict. Banuiesc ca nici rusia nu doreste ca NATO sa intre cumva in razboi cu ea.

      • Marota asta cu NU a declarat oficial razboi inca mai gaseste gugustiuci creduli?!! Adevarul este ca la Bucea nu a fost razboi ci masacru al civililor.

      • Rusia a atacat Ucraina și i-a ocupat 20% din teritoriu. Apoi, rușii și ucrainenii se omoară între ei cu toate armele din dotare. Dacă ăsta nu e război, atunci cum ar trebui să fie războiul!?

  9. Delta Dunarii a fost si este mereu un tinut al jafului de resurse. Cu sau fara statutul de Rezervatie naturala a Bioferei si UNESCO. In realitate o firma fars fond. Populatia si cerintele ei nu au contat in nicio guvernare. Stategii s-au scris pe milioane de lei ca hartii de birou. Putini primari au avut puterea sa faca ceva pentru comunitatile lor. Am mers in delta de zeci de ori in barca cu vasle si cu piciorul nu oe barci cu motor si iahturi. Asa se vede realitatea comunelor si sator. Nu am vazut in 30 de ani un plan coerent, consecvent de dezvoltare ale localitatilor. Acum cu acest conflict le pasa guvernantilor si mai putin. Caci nu locuiesc in delta iar acele cazemate niste improvizatii de doi lei. La un proiectil mai serios se alege praful de ele. Cazematele reale se fac in subteran, camuflate deasupra de vegetatie si strat gros de pamant.

    • Acelea sunt adaposturi antidrona.

      Si, chiar serios vorbind, in acest stadiu al conflictului, armata Romana ar putea sa puna LA VEDERE oricate mijloace de observare si interceptare, oricat de aproape de marginea teritoriului; nu se pune prblema camuflarii, ci din contra trebuie plasate ostentativ pentru descurajare.
      Ca sa ii inghete Zaharovei bascalia in gat…
      Nu trebuie – e caraghios – sa ne plangem la Moscova ca de ce ne survoleaza teritoriul, ca ne facem de ras, trebuie pur si simplu sa nu permitem fizic survolarea. Lasa sa se planga Zaharova ca i-au fost doborati porumbeii voiajori pe teritoriul Romaniei.

  10. Articolul arată într un mod foarte clar că la un an și jumătate de la declararea războiului în Ucraina Ministerul apărării din România este pus în situații penibile de evenimente minore. Este adevărat granița cu Ucraina este suficient de lungă ca să presupună sisteme de supraveghere. Greutatea unui eveniment major în relația cu Rusia poate să fie speculat și trebuie evitat. Se cere profesionalism, se cere atenție și discernământ. Umbrela Nato nu acoperă incompetența și prostia. Foste cadre ale ministerului apărării naționale nu au ce căuta în declarații publice. Ele trebuiesc sancționate la nivelul de provocare pe care îl afișează. Unități ale ministerului apărării ar trebui să fie în alertă și să aibă răspunsuri în timp util.

  11. In presa straina se scrie ca Romania va dobora dronele rusesti daca acestea ii vor viola spatiul aerian, ce spune NATO ?

  12. Persoanele care apar in presa si dau diverse comunicate ar trebui sa fie luate la intrebari daca o fac din prostie sau sunt agenti de influenta ai Rusiei (in cel mai inocent caz). Daca la mai bine de un an si jumatate de la declansarea razboiului intr-o tara vecina nu ai monitorizare pe fiecare metru patrat intr-o fasie suficient de lata pe frontiera inseamna ca o multime de insi isi primesc salariul degeaba in Mapn. Si nu mai zic ca am avut ca PM un ditamai (fost) general. Cum isi permit sa vina cu argument ca relieful (plat in zona) sau legile fizicii (de care nu au habar) impiedica observarea? Doar pentru ca cei carora li se adreseaza au (presupus) cunostinte in domeniu de nivel mai scazut. Ceva ce le permite sa ne ia pe toti de ignoranti?
    Radarul „bate” la orice inaltime. Trebuie folosit modelul adecvat si orientat. In mod inteligent.

  13. Întrucât opinia mea în legătură cu problema tratată de articol coincide cu cea recent exprimată de jurnalistul Florin Negruțiu, îndrăznesc să o citez:

    „Normal ar fi ca România să se considere victimă și să ceară ajutor NATO. Activarea articolului 4 spune clar că statele membre vor avea „consultări comune ori de câte ori unul dintre ele consideră că-i este amenințată integritatea teritorială”. Este un bun moment ca țara noastră să strângă dovezi că este victimă colaterală a războiului declanșat de ruși, ca să mute, pentru prima dată, punctul de interes al Occidentului dinspre Nordul bine păzit și bine înarmat al NATO înspre Sudul vulnerabil.

    Burta moale a Alianței este Marea Neagră (unde România și Bulgaria se pot opune cel mult cu o flotă din bărci de hârtie unei acțiuni agresive a Federației Ruse). La Marea Neagră rușii fac legea și vor provoca în permanență Alianța Nord-Atlantică, în scopul de a testa un răspuns ca să vadă cât de mult se pot întinde. Interesul României este să susțină cu toate argumentele pe masă pericolul iminent în care se află (serios, au căzut 3 drone în România, nici asta nu este o problemă de securitate care ar necesita consultări la nivelul NATO?! – căci asta înseamnă articolul 4, consultări; art. 4 nu e art. 5!) și să ceară mai multă prezență americană și mai multă prezență NATO aici.

    Miza este mult mai mare și pe termen lung: în curând va începe construcția platformelor de extragere a gazului din Marea Neagră din perimetrul Neptun Deep. Ar fi o naivitate să credem că Rusia va accepta ușor ca România să devină un jucător regional pe planul energiei și ca gazul din Marea Neagră să ajute nu numai România, ci și Republica Moldova și Ucraina. Vom vedea șicane, provocări, sabotaje, operațiuni de război hibrid, violări în serie ale dreptului internațional și ale spațiului comercial exclusiv al României (nu credeți? Uitați-vă la manevrele militare pe care le fac rușii în spațiul maritim exclusiv al Bulgariei).

    Pregătirea unui răspuns preventiv, de descurajare, ar trebui să înceapă acum, asta dacă prostia nu s-ar manifesta plenar la toate nivelurile de conducere ale acestui stat. NATO ne-ar sări în ajutor, dacă am cere ferm și pe o singură voce ajutorul.”
    (Florin Negruțiu – „Prostia atacă România”. https://republica.ro/prostia-ataca-romania)

  14. Dupa dezinformarea presedintelui,dupa ce acesta a transmis mai departe in prezenta atator sefi de stat ce poate armata romana cat de preocupata este ea de razboiul la granita,cum pazeste ea granitele tarii si NATO a urmat …nimic asa zisul ministru e tot acolo masurile de aparare tot acelea ,iar daca rusii ataca porturile din spatiul romanesc,noi …nu suntem pe acolo.

    • Rusia poate bombarda Suedia chiar daca trece peste tarile baltice, Finlanda sau Norvegia!
      China poate bombarda Occidentul chiar daca trece peste India, Rusia, Ucraina… si insulele din Oceanul Pacific. Iar Franta poate bombarda San Marino chiar daca unele din bombele sale vor lovi Italia creand INCIDENTE.
      Cred ca zicerile respectivului sunt relative la puterea celui a carui spatiu a fost violat – e la fel ca in cazul spatiului dvs personal incalcat de diversi indivizi cu diverse ocazii.
      Pun ca rachetele/ dronele rusesti vor fi doborate inainte de a lovi Suedia!
      Iar daca Rusia era in razboi cu Ucrana, conform legii, putea decreta mobilizare generala si trece toata economia si societate in stare de razboi.

    • Cred ca daca o drona ruseasca intra in spatiul Romaniei indiferent din ce motiv ea trebuie imediat doborata.Este nu numai dreptul statului roman de a proceda astfel dar si obligatia lui ( este obligat sa apere spatiul aerian al Romaniei).Odata depistata drona in spatiul nostru aerian nu cred ca trebuie intrebata daca ajuns aici intamplator sau din greseala ,daca intentiona sau nu sa atace vreun obiectiv românesc Nu cred ca trebuie sa stam la taclale cu drona sau cu cei care au trimis o ci trebuie doborata imediat..

  15. Totusi, inainte de a ne da cu parerea, n- ar trebui sa cunoastem concluziile „Comisiei de ancheta”? Abia atunci s-ar elimina ipoteze care azi par a fi de neluat in seama. Pana atunci, oricare din cele prezentate pot exista – singure sau impreuna.

    • Noi putem sa ne dam cu parerea, nu suntem obligati sa asteptam „concluziile comisiei”.
      Partea trista e ca-Comisia pare de stransura.
      Daca e alcatuita tot pe baza de afinitati personale si ignora competenta profesionala…

      • 1.”Noi putem sa ne dam cu parerea”. Pai, vazui din comentariul autorului, ca anumite pareri – ale unora oricum mai avizati decat noi – sunt catalogate ca fiind „rostogliri de presa”, „asa-zise ipoteze…”. Da’ probabil ca ei nu au voie sa-si dea cu parerea; numa’ noi.
        2. „Daca e alcatuita tot pe baza de afinitati personale si ignora competenta profesionala….” De unde prezumtia de vinovatie, inainte sa apara raportul?

        • Din modul cum partidele aflate la putere aleg sa angajeze persoane in posturi care presupun anumite calificari profesionale doar pe criteriul afinitatilor la familia de partid. Amintiti-va de cazul devenit notoriu in presa al acelei fatuci care trebuia sa fie numita ca consilier la „ape” si printre altele nu stia care e malul drept sau malul stang al unui rau. Sau poate vreti sa ziceti ca explicatiile despre imposibilitatea detectarii dronelor au fost date de catre unii care au habar… Prezumtia de vinovatie ar insemna intentie. Nu am de ce sa presupun intentia de a face rau. Pur si simplu e vorba despre ignoranta crasa. Daca e sa suspectam prezumtia de intentie malefica ar trebui sa ne uitam mai sus. Asa cum zicea Basescu la un moment dat, (citat aproximativ) nu ar trebui sa fie bagati in puscarie niste oameni doar pentru ca sunt prosti. Ce omitea sa spuna e, de ce permitem prostilor sa fie acolo. Si astfel, discutia se muta pe un alt plan. Finca vinovatia cade asupra noastra…

    • @Adrian Cristescu
      Intr-un stat normal, in care populatia are incredere in conducatori, logic ar fi cum spuneti dvs. Din pacate, in mod reflex, romanul gandeste despre autoritati „iar ne pacalesc astia!”, asa ca orice raport al oricarei comisii va fi intampinat (cel putin) cu scepticism, chiar daca este impecabil.

      • 1.Pai, dupa ce citim raportul, putem gandi ca „iar ne pacalesc astia!”. Da’ si a priori ? O fi plina tara de Tomi necredinciosi?
        2. O majoritate( care voteaza conducatorii) se presupune a avea incredere in ei. Sau aia necredinciosii mai sunt si masochisti?

  16. Ati vazut reportajul Recorder despre armata romana si halul in care arata unitatile militare din tara? Cred ca armata Ucrainei arata mult mai bine si este mult mai dotata decat cea romana, chiar daca depinde 100% astazi de armele primite de la statele NATO. Informatiile primite de ucrainineni provin de la avioanele AWACS si cele de spionaj americane si britanice, care culmea, se rotesc in spatiul nostru aerian! Problema este ca aceste drone rusesti tulbura „socotelile” pe care politicienii nostri le scutura peste Romania, chiar acum inainte de alegerile din 2024. Cam la asta se reduce „grija” fata de romani: „ale dreacu’ drone, tocmai acum s-au gasit sa pice la noi”. Well, „ghinion”!, cum ar spune un intelept contemporan. Problema este ca in satele acelea amarate din nordul Deltei nu prea exista o masa critica de votanti care sa schimbe clasa politica in 2024, asadar guvernul poate cel mult sa trimita niste Ro-alerte si cam atat. Sincer, ma mir ca Fota n-a specificat in scrisoarea catre ambasada Rusiei faptul ca se sperie pestii din cauza dronelor.

    • In ranking-ul global al GFP/2023: Ua e pe locu’ 15, Deutsch pe 25 iar Ro pe 47; RU. e pe locu’ doi, la a patra zecimala sub SUA, pe unu.

  17. https://www.comisarul.ro/articol/romania-interesata-de-achizitia-sistemelor-mistral_1508127.html
    Gata, vom avea Mistral! Dacă tot a ieșit cu scandal în Deltă… Dar, stai, aveam sau nu avem cu ce să contracarăm drone ca Gheran-2? Ce facem, le dăm jos cu Mistral? Bănuiesc că nu, nu acesta este scopul Mistral. Și atunci, care este legătura?
    Ca de obicei, guvernanții folosesc un scandal public drept o oportunitate pentru un nou business care se blocase pe undeva. Și ne întoarcem la ineficiența aparatului nostru birocratic și la exercițiul comunicării stupide la aceste niveluri.

    • Gata? Incepe sa bata Mistralul? Au bagat la Carrefour, la oferta? S-a speriat Ciolacu de drone si a sarit imediat in bratele lui Macron de frica? Sa nu uite francezii sa le puna o funda rosie si se le parfumeze cu Bleu de Chanel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Felea
Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro