Povestiri din epoca fanarioților

Odată cu volumul Depravatul din Gorgani (Editura Litera, București, 2023), declarată continuare a unei cărți din anul 2021, Doina Ruști ne propune o reîntoarcere în Bucureștiul din secolul al XVIII lea. Un București și mizer, și prăfuit, și marcat de ceea ce au avut mai rău domniile fanariote, de la corupție la nesiguranță, fie ea politică sau personală. Un București veșnic marcat de spaima unei noi epidemii de ciumă care presupunea închiderea pentru o vreme a porților caselor și ale hanurilor ca și suspendarea oricărei urme de viață socială.

Poate tocmai de aceea, poate fiindcă nu știau ce le rezervă ziua de mâine –se moare foarte adesea suspect, enigmatic, pe neașteptate în cele 52 de povestiri care sunt tot atâtea ciudățenii repaginate și inteligent, și cu umor, și cu evidențierea conștiinței auctoriale și, mai presus de toate, în spiritul veacului nostru de povestitoare- majoritatea personajelor din Depravatul din Gorgani trăiesc sub semnul și în spiritul nemăsurii. Al exagerării. În primul rând în dragoste, în sex și în tot ceea ce înseamnă plăcerile vieții. Dar și în furt, hoție, înșelătorie, dorință de căpătuială..

Iată, nu mai departe decât personajul din prima povestire, povestire ce dă chiar titlul cărții, un bărbat venit de nicăieri, cam tot la fel ca eroul din Princepele lui Eugen Barbu, ne este descris ca un fel de lover machine. Iar cum solicitările din partea feluritelor femei de diferite condiții sociale sunt multe, s-a întocmit chiar o listă de așteptare. Pe care s-a înscris și o femeie cu numele Eleni. Iar când, în fine, i-a venit și acesteia rândul, când a fost chemată acolo unde își avea sediul cel socotit a fi patronul plăcerilor, Eleni “ a luat o trăsură mai veche și a bătut cu bastonul în poartă”. Nu, nu a fost nevoie de nici un Sesam, deschide-te!, poarta s-a deschis. Eleni a fost condusă de o slugă într-un salon “unde ardeau lumânări numeroase “ (semn rău!), în care nu era decât un divan și acesta fără perne, și a așteptat preț de un ceas. Nu știu dacă măsurat de un ceas de tablă, așa cum au multe dintre personajele cărții. La capătul orei cu pricina, sluga a înștiințat-o pe Eleni că întâlnirea s-a anulat. Bărbatul ce dăruia plăceri a trecut pe neașteptate pe cealaltă lume, însă drept compensație Eleni a primit o carte. “Cartea, îmbrăcată în mătase, arăta ca o casetă de aur. Eleni a cercetat-o uluită și plină de umilințe mărunte”.  Cartea conținea 17 reguli pe care s-a bazat în viață Depravatul. Și în funcție de cele 17 reguli sunt respuse, în tot atâtea capitole, poveștile despre care a aflat mai multe citind vechi manuscrise, cărți, ordine  domnești, juridice și bisericești Doina Ruști.

Prozatoarea nu împrumută, nu vrea deliberat transferuri din vocabularul de odinioară. Din contră. Foarte adesea face loc vorbelor specifice oralității din secolul nostru. Din zilele noastre. Așa se face că destui bărbați, mai toți frumoși, unii cinici, alții sadici, alții cruzi că așa sunt artiștii, o bună parte desfrânați, însă cu ștaif, unul inovator în ale cofetăriei (dacă citiți Zarnacadeaua veți afla destule despre strămoșul Narcisei de astăzi), unii capabili să se lupte în săbii chiar și cu soldații meseriași, alții inovatori într-ale modei și omorâți.de femei dornice să le transforme în rochii pantalonii- sunt numiți tipi. Unii dintre aceștia poartă haine de lux al căror preț este comparat cu cel al telefoanelor mobile scumpe de astăzi. Unii sunt pedepsiți, chiar condamnați la moarte de domnitorul Constantin Brâncoveanu fiindcă sunt bănuiți chiar dovediți că au urzit comploturi împotriva acestuia, alții primesc pedepse nițeluș mai mici de la domnul Alexandru Moruzi. Un anume Iașca este pedepsit cu marcarea cu fierul înroșit și uite așa aflăm originea verbului a înfiera atât de folosit în perioada stalinistă. Și nu numai.

Să nu se înțeleagă de aici că Doina Ruști s-ar situa în categoria feministelor agresive. Că despre femei ar avea doar vorbe bune. Nici vorbă. Mustește de femei și șmechere, și păcătoase în multe dintre cele 52 de povestiri din carte. Se vinde și se cumpără mult, e plin de negustori printre personajele Doinei Ruști. Negustori de ambe sexe. Unii vând doar haine vechi, alții cearșafuri, bijuterii, unii vând, cum spuneam, ceasuri de tablă, alții delicatesuri culinare. Sau un câine de o culoare care îl face să fie cum nu a fost altul. De aici și istoria lui ciudată, De ce ciudată, aflați citind povestirea Culoarea câinelui.

Cuvintele vechi, din vocabularul secolului al XVIII lea, nu sunt însă cu totul exilate. Apar când e vorba despre meserii, obiceiuri, obiecte specifice epocii. Apar foarte adesea în titluri. Teleleica, Zarnacadeaua, Staico Marghiolul, Maglistul, Calemgiul și clădirea.

Povestirile din Depravatul din Gorgani sunt scurte. Au cel mult două sau trei pagini de carte. Iar cartea însăși e un obiect de artă. Cu ilustrații frumoase, sugestive, bine alese. Nici nu cred că se putea altfel de vreme ce Depravatul din Gorgani intenționează să ne restituie ceea ce se afla în vechea carte despre care am făcut vorbire la începutul acestei cronici. Povestirile sunt concise. Însă nu știu cum se face că fiecare dintre ele au alura unui scenariu de film in nuce. Explicabil dacă ne amintim că Doina Ruști are experiență și în acest domeniu.

Doina Ruști- DEPRAVATUL DIN GORGANI . Alte 52 de ciudățenii; Editura Litera, București, 2023