Un scenariu pentru care ar trebui să ne pregătim este o prăbușire subită a Rusiei, cu tot haosul ce va urma și, din păcate, nimeni nu discută această posibilitate. Rusia pîrîie pe la toate încheieturile, chiar dacă încearcă să ascundă situația reală printr-o propagandă agresivă.
Au două probleme, una economică și alta militară.
Războiul a eșuat lamentabil în raport cu obiectivele pe care și le-au propus, mai ales din punct de vedere strategic. Au vrut o Ucraină amorfă și debusolată și au creat una dintre cele mai puternice armate din lume. Au vrut o Uniune Europeană terorizată de „puterea” rusească, iar rezultatul a fost sprijinul neclintit pentru Ucraina și o voință politică capabilă să-l potolească chiar si pe Trump. Au vrut anihilarea NATO și s-au trezit cu o alianță smulsă din letargie și care se reînarmează, plus bonusul aderării Finlandei și Suediei, de neconceput pînă în 2022. Cîștigurile teritoriale? Ridicol de mici pentru „a doua armată a lumii”, obținute cu prețul unor pierderi halucinant de mari. De primul Război Mondial își mai aduce cineva aminte?
Economic sînt într-o gaură enormă, pe care o maschează prin contabilitate „creativă” și aspirînd banii propriilor cetățeni prin intermediul dobînzilor uriașe. Dobînda medie oferită este acum în jur de 15,5%, față de 3,21% cu un an înainte de invazie. E un fel de Caritas prin care se finanțează cheltuielile enorme ale armatei. Dar orice schemă piramidală se prăbușește mai devreme sau mai tîrziu, căci ea nu produce profituri reale. Ca să dau un singur exemplu, doar compania națională de căi ferate (RJD) a ajuns să aibă datorii de… peste 50 miliarde de dolari (!) și este cît se poate de vizibil că băncile care au împrumutat-o vor pierde cea mai mare parte a banilor. Dar banii băncilor de unde vin? De la populație… Iar ca RJD-ul mai sînt nenumărate astfel de companii de stat sau lucrînd pentru stat.
Cum vor reacționa cei 700.000 (!) de angajați ai Căilor Ferate cînd nu-și vor mai primi salariile?
Cum vor reacționa oamenii cînd vor vrea să-și retragă banii din bancă, iar banca le va zice „Niet!”?
Cum vor reacționa sutele de mii de soldați de pe front, mulți dintre ei obișnuiți cu violența și în viața civilă, mulți dintre ei pușcăriași, cînd nu-și vor mai primi bonusurile?
Problemele astea s-au tot accentuat în ultimii ani, dar capturarea lui Maduro le va aduce, curînd, la un punct critic. Toată „puterea” rusească se bazează pe posibilitatea de a vinde petrol și gaze naturale. Sancțiunile europene și americane i-au adus deja în pragul dezastrului, căci îi forțează să vîndă petrolul cu un discount enorm față de prețul pieței. În plus se adaugă și bombardarea constantă a rafinăriilor de către ucraineni.
Dar mai intervine un factor. Prețul petrolului pe piață a tot scăzut anul trecut: de la cca. 80 $ pe baril la sub 60 $. Automat, asta reduce masiv încasările rusești. Și acum intervin Maduro și Venezuela. Țara era una dintre marile producătoare de petrol, dar industria a fost nenorocită de politicile „inteligente” ale guvernului. Schimbarea regimului va duce la revenirea pe piață și la creșterea semnificativă a ofertei de petrol. Ce se va întîmpla atunci cu prețurile? Vor pica.
Mai țineți minte ce s-a întîmplat cu Uniunea Sovietică cînd au picat prețurile la petrol la sfîrșitul anilor ’80, cînd ei erau împotmoliți de ani buni în Afganistan?
Dacă nu mai știți, o simplă căutare pe Google o să vă lămurească…




Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
S-a tot cântat până acum prohodul prăbușirii economice a Rusiei. Având în vedere criza mondială de resurse nu văd cum Rusia ar putea da un faliment răsunător și de lungă durată. Rusia e condusă dictatorial de către o piramidă umană militarizată în fruntea căreia se află un bolnav mintal. Firesc, asta nu avea cum să nu se repercuteze catastrofal asupra economiei. Este incredibil cât de bine ar fi putut trăi rușii și cât de absolut au ratat acest destin. Nu văd posibilă o revoluție rusească. Nu există mintea pentru așa ceva. Mintea rusească se naște și trăiește în lagăr de o sută de ani. De patru generații cu cizma pe gură.
Rusia-Putin,Putin-Rusia șamd.
Dar oamenii?
„Este incredibil cât de bine puteau trăi rușii „……
Puteau să aibă cel mai ridicat nivel de viață din lume.
Dughin vorbea de un parteneriat strategic cu Japonia.
Tehnologie și bani la schimb cu Kurile plus niște colonii pe coasta rusească tip Hong Kong.
Sper intr-un nou „1917”, sau macar ’92, dar nu sunt convins ca momentul critic e atat de aproape.
Nu sunt sigur ca pretul petrolului va scadea semnificativ prea curand. Iar Occidentul e prea cacacios sa sprijine Ucraina cum trebuie…
Iar pe termen lung, prefer o prabusire temeinica a Rusiei, cu tot haosul asociat, unei Rusii imperialiste renascute.
„Un scenariu pentru care ar trebui să ne pregătim este o prăbușire subită a Rusiei, cu tot haosul ce va urma și, din păcate, nimeni nu discută această posibilitate.”
Încă din 1992 se tot discută despre asta.
Strategii militari occidentali au alcătuit scenarii în acest sens.
Guvernele vest-europene au acordat sprijin Rusiei, sub diferite forme, ca nu cumva să se prăbușească.
Deocamdată Federația Rusă avansează pe frontul de Vest, pe teritoriul Ucrainei, încet dar constant și sigur.
Primul gând, atunci când aud vorbind pe cineva, sau citesc, despre învingerea și prăbușirea Rusiei, estre că face un serviciu Rusiei, inducând ideea că Federația Rusă este slabă și n-ar mai trebui să ne pregătim pentru a ne apăra, pentru că un atac din partea ei a devenit improbabil.
Deși a devenit vasalul Chinei, Rusia nu se prăbușește, ci este puternică și capabilă de noi atacuri.
„Deocamdată Federația Rusă avansează pe frontul de Vest, pe teritoriul Ucrainei, încet dar constant și sigur. ” domnu Lavrov mai cititi si altceva inafara de gazetele rusesti
@Al Goretex _ „…domnu Lavrov…”
După cum spuneam, încet dar constant și sigur…
https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/rusia-avanseaza-pe-frontul-din-ucraina-inca-trei-sate-ar-fi-fost-cucerite-de-catre-armata-lui-vladimir-putin-3495617
https://www.euronews.ro/articole/rusia-avanseaza-in-donbas-siversk-ocupat-sloviansk-si-kramatorsk-devin-urmatoarel
Adică, din când în când, tot mai des în ultimul timp, mai apare câte unul care „face un serviciu Rusiei, inducând ideea că Federația Rusă este slabă și n-ar mai trebui să ne pregătim pentru a ne apăra”.
Domnu’ Lavrov, intr-un an intreg (2025), mareata Rusie a cucerit mai putin de 1% din teritoriul Ucrainei. Asta cu pierderi uriase, in timp ce isi pune economia si viitorul pe butuci.
Posibil, dar putin probabil.
Criza va fi doar cand se va canta -iar- melodia din Lacul lebedelor. (Adica la moartea lui Putin.) Si nimeni nu poate prognoza acest eveniment, acum. Mai ales tinid cont de interesul sau pentru prelungirea artificiala a vietii.
Oricum, planurile trebuie sa fie facute. Nu se stie niciodata. Nu e bine sa fii prins pe picior gresit. Dar vedeti si planurile pentru continuarea invadarii Europei.
Asta, cu prelungirea vieții prin transplanturi repetate e chiar înfricoșătoare! Pentru simplul fapt că transplant de creier nu se poate face. Oare de ce ar fi capabil un corp reînnoit, dar cu un creier de 100 de ani?…
Cât timp Ucraina e în război cu rusia și încă rezistă, Europa ar trebui să sprijine consistent Ucraina. Orice zi de război în plus slăbește rusia. Abia după semnarea unei păci, rusia se poate regrupa și poate urzi viitoare planuri de expansiune…
Bună ziua. Da, la un moment dat se va prăbuși. Fenomenul militar și economic îl știm (cei care se interesează de asta). Dar mă așteptam să schițați măcar un început de răspuns la cum să ne pregătim pentru acel moment. Dacă plănuiți să adăugați o continuare, aștept cu interes.
Mă întreb dacă președinția și guvernul cugetă la acest scenariu și au deja un plan de reacție.
Cu stimă,
Alexandru Badescu
Si eu cred ca se va întâmpla asta.
Orice scenariu e posibil pana la urma si tarismul a picat urmare a unui razboi costisitor care a macinat spatele frontului. Totusi aceleasi predictii existau si acum cativa ani si totusi nu au fost confirmate. Ramane de vazut, ceva mare va veni cu siguranță, pluteste in aerul istoriei ce va veni.
A doua mare Implozie a Rusiei este din ce în ce mai plauzibilă, dar asta poate fi extrem de periculos deoarece Rusia are cel mai mare arsenal atomic din lume. Poate din această cauză Trump i-a dat o mână de ajutor Rusiei. Dar se pune o întrebare: DE CE Trump nu propune o dezarmare atomică reciprocă între SUA și Rusia? Gorbaciov a propus asta dar Reagan nu a vrut. Este multă ipocrizie aici…
În concluzie, ar fi bine ca Rusia să se prăbușească, dar asta ar fi periculos.
Să ne pregătim, dar cum? Nu avem niciun control și nicio soluție, nimeni nu are. Occidentul ezită, China e indiferentă, Europa doarme.
@Lucifer _ „Poate din această cauză Trump i-a dat o mână de ajutor Rusiei.”
Pe scurt…
Rusia a devenit vasalul Chinei.
D Trump visează la sfere de influență globale și și-a luat în primire emisfera sa, făcând primul pas în Venezuela.
Cealaltă emisferă o lasă Chinei.
Desigur, China poate controla [cel puțin parțial] Europa prin vasalul său, Rusia.
Pe termen lung, este previzibil un conflict major între cele două super-puteri, SUA și China.
În 1941 ne-am pregâtit și am luat până la Bug! Acum ce luăm, Caffa moștenire de la Ștefan cel Mare?
Acum ne putem pregăti să luăm de la Bug până la Tisa și din Transcarpatia până-n Pind…
Cafa era a genovezilor.
Aliatul a primit doar spre administrare, un teritoriu oarecare – nu a luat nimic și nici nu a incorporat nimic.
„Un scenariu pentru care ar trebui să ne pregătim este o prăbușire subită a Rusiei,”
ha, ha, ha… eu sunt pregatit, am pus sampania la rece, desi nu sunt mare bautor de sampanie, prefer tuica…
…poate e necesară, pentru orice eventualitate, și o sticlă de vodcă…
1. „Toată „puterea” rusească se bazează pe posibilitatea de a vinde petrol și gaze naturale. ”
La Akkuyu, in Turcia, este in curs de executie o centala nucleara de 4800 MW proiectata, realizata si operata exclusiv de Rusia. Finantarea de 25 miliarde dolari, exclusiv din fonduri rusesti, urmeaza a fi rabursata din vanzare de energie electrica pe piata turca, intr-o perioada planificata de cel putin 25 de ani. Akkuyu are si valoare strategica fiind port la Mediterana. Alte 34 proiecte energetice nucleare sustinute de Rosatom sunt in diverse stadii de implementare pana in 2040. Este utila comparatia cu ce face Franta (putere energetica nucleara europeana, nu-i asa?!) la Hinkley Point C, – termene, costuri etc.
2. „Un scenariu pentru care ar trebui să ne pregătim este o prăbușire subită a Rusiei, cu tot haosul ce va urma
Este ultima dorinta a occidentului ca Rusia sa se prabuseasca. Haos in Rusia inseamna reasezari strategice cu consecinte greu de estimat pentru europeni, implicit pentru tot ce insemneaza spatiu vestic. Asa ca, in situatii de criza reala, occidentul va interveni asa cum a facut-o in WW2.
Ceva intre 10 si 30 de lorzi locali, copii de Prigojin, fiecare cu regiunea/armata lui. Intre ei, unii cu cheile de la vreun buncar cu rachete nucleare, un tren cu rachete unu doua lansatoare . Cit va valora pe piata neagra mondiala un tanc , un Suhoi sau un focos nuclear? Intreb pt un prieten, dictator dd narco stat, si pt cumnatii lui, unu terorist islamic si alalalt doar sef de cartel….
Nici o tara cu oameni sanatosi la cap nu doreste haos in Rusia. Ne dorim ca Rusia sa fie condusa de un regim democrat care sa ofere siguranta, bunastare propriilor cetateni si pace durabila vecinilor.
Dacă în Venezuela funcționează, de ce n-ar funcționa și în Rusia lui Putin?
Nu iti este evident ca Rusia si democratia sunt doua linii paralele? Nu este evident ce face Rusia de vreo 400 de ani?
Rusia trebuie sa dispara.
Există proprietate privată a terenului acolo? Cu carte funciară? Nimeni nu spune
Prima care va profita va fi China.
Din cauza asta și din cauză că nu pot gestiona pericolele emergente, americanii nu doresc ca Rusia să se destrame in haos.
Regimul Putin nu va supraviețui actualului mandat a lui Trump. Singurul pilon extern pe care Rusia îl mai are la ora actuală este regimul de la Phenian. Dacă și acela se năruie Rusia o ia la vale fără opreliște iar principalul beneficiar va fi China. Nu cred sincer că Manciuria răsăriteană va rămâne în componența Rusiei după ce aventura ucraineană se va fi încheiat. Pe de altă parte, sunt convins că dincolo de declarațiile belicoase SUA și Danemarca vor ajunge la un acord în privința Groenlandei, iar asta va fi încă o palmă grea dată Rusiei putiniste cu interes strategic major în zona arctică.
Rusia nu mai are niciun viitor. Fără o democratizare forțată va rămâne mereu în junk, cu activele blocate și fără acces la finanțare, cu default-ul asigurat, un teritoriu al luptelor între clanuri mafiote, o țară fără niciun căpătâi. Rusia e marele bolnav al lumii.
Dacă Trump ar vrea cu adevărat să facă America măreață atunci ar trebui să proclame anexarea Rusiei ca al 51-lea stat american. Să-i deporteze pe toți rușii în Donbas și să-i pună la extras minereuri rare. În felul ăsta ar opri rapid și al 9-lea război și ar da o șansă rușilor de bună credință de a-și găsi un rost în viață.
Compararea sistemelui financiar al Rusiei cu cele ale lumii libere, nu are o bază cu elemente comune. Costurile inarmării Rusiei, nu respectă regulile eficienței economice. În ultimă instanță Rusia va reveni la sistemul comunist bazat pe teroare, proprietar unic și repartizarea bunurilor necesare existenței prin liste, bonuri valorice, rații și troc. Și astfel va rezista mult și bine.