marți, noiembrie 24, 2020

Preafericite, cuvîntul Colectiv îți mai spune ceva?

În urmă cu cinci ani se înregistra cel mai grav accident pe care l-a cunoscut România în ultimele decenii. Incendiul din Colectiv, cu cele peste două sute de victime – morți și răniți, a zguduit întreaga țară și a scos la suprafață hidoșenia unui sistem corupt și incompetent. Tragedia a reprezentat o primă fisură în angrenajul bine uns al politicii mioritice, cu partide care mimează competiția în alegeri, dar care sînt unite în realitate de imense interese financiare și care își împart frățește „feudele” de unde le vin banii: posturi în ministere, primării, consilii de administrație…

Momentul Colectiv a aratat și adevărata față a Bisericii: cu profesori de religie care le-au spus elevilor că victimele tragediei au fost „pedepsite de Dumnezeu” pentru că s-au dus să se distreze în clubi și cu preoți care i-au declarat „sataniști” pe iubitorii de muzică rock 2. Că această atitudine e generalizată în rîndurile BOR a demonstrat-o însuși Patriarhul Daniel: „Să vină lumea la biserică, nu la club.” a tunat Nespus de Fericitul… 3

Iar oamenii au înțeles: „Vrem spitale, nu vrem catedrale / Piedone, Viorel, luați-l și pe Daniel” s-a scandat, de către mii de voci, în București, în Sibiu și în alte mari orașe.iv

Au trecut cinci ani de la tragedia din Colectiv. A învățat ceva Biserica Ortodoxă între timp? A învățat ceva Patriarhul Daniel?

Astăzi ne confruntăm cu o altă tragedie: o epidemie de o amploare nemaiîntîlnită de un secol. Doar în România au murit pînă acum aproape 7.000 de oameni, de patru ori mai mulți decît la cutremurul din ’77. În fiecare zi se înregistrează în jur de 6.000 de noi cazuri, iar 3% dintre acești bolnavi vor muri. Asta înseamnă aproximativ 180 de morți zilnic…

Boala se transmite de la om la om, iar evenimentele cu mulți participanți sînt responsabilul principal în răspîndirea maladiei. 5 Dar ce a făcut BOR în acest context? I-a sfătuit pe oameni să se ferească de aglomerație și să stea în casă? Să respecte măsurile de igienă anunțate de medici? Nu! I-a îndemnat la… pelerinaj! . Iar cînd guvernul a introdus un minim de restricții pentru a-i proteja pe oameni de boală și de moarte, Biserica Ortodoxă, prin vocea Patriarhului Daniel, și-a permis să amenințe autoritățile de stat cu „căderea regimului”, o acțiune care frizează de-a dreptul incitarea la revoltă și care este sancționabilă penal! 6

Cei care nu pot să-și reamintească trecutul sînt condamnați să îl repete. Preafericite, cuvîntul Colectiv îți mai spune ceva?

NOTE____________

1 https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/ce-au-inteles-profesorii-de-religie-din-tragedia-de-la-colectiv-456386

2 https://adevarul.ro/locale/focsani/preot-vrancea-declaratii-socante-despre-victimele-club-colectiv-au-murit-slujindu-l-satana-fost-reactia-superiorilor-ierarhici-1_56420022f5eaafab2c786a9b/index.html

3 https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/patriarhul-daniel-prima-aparitie-publica-dupa-tragedia-din-clubul-colectiv-nu-vrem-sa-se-considere-ca-facem-spectacol.html

4 https://adevarul.ro/locale/constanta/patriarhul-daniel-isi-pune-cenusa-n-cap-fata-satanistilor-ne-cerem-iertare-biserica-iubeste-toti-1_563b7592f5eaafab2c546b96/index.html

5 https://www.thelancet.com/journals/laninf/article/PIIS1473-3099(20)30785-4/fulltext

6 https://www.news.ro/social/update-patriarhul-daniel-in-toamna-anului-1989-autoritatile-comuniste-au-interzis-inchinarea-la-sfintele-moaste-de-sfantul-dimitrie-cel-nou-peste-cateva-luni-regimul-comunist-a-cazut-1922401427002020101219566128

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. „Iar cînd guvernul a introdus un minim de restricții pentru a-i proteja pe oameni de boală și de moarte, Biserica Ortodoxă, prin vocea Patriarhului Daniel, și-a permis să amenințe autoritățile de stat cu „căderea regimului”, o acțiune care frizează de-a dreptul incitarea la revoltă și care este sancționabilă penal!”

    Până acum, aș fi spus că BOR este un SRL amărât, cu comportament de simbiot cancerigen: simte că i se ia sursa de venit și reacționează violent.
    Acum însă, felicitări BOR!, tocmai ai trecut la nivelul superior. Nu mai ești doar un SRL pomanagiu, ci deja o organizație teroristă. Ameninți ordinea constituțională, îți permiți să ceri socoteală celor aleși de popor, ba chiar încasezi bani de la amărâți pe diverse motive în timp ce ai tăi conducători se scaldă în lux. Comportament de distribuitori de droguri…

    Și ca să nu mai citesc alte tâmpenii.
    BOR NU este religie! BOR este o adunătură de hoți ce își fac burta mare sub umbrela religiei! Eu n-am nevoie de biserici megalomanice ca să mă rog lui Dumnezeu! Și cred că nici Dumnezeu nu-i ascultă mai întâi pe unii îmbrăcați în aur din cap până-n picioare, când în spatele lor sunt o grămadă de sărmani ce n-au ce mânca!

    BOR NU este ortodoxie! BOR NU este religie! BOR NU este ceea ce propovăduiește! BOR NU are nici cea mai mică legătură cu doctrina creștină!
    Eu nu mă simt reprezentat de gașca asta de tâlhari!

  2. „Vrem spitale, nu vrem catedrale / Piedone, Viorel, luați-l și pe Daniel”
    Inca o data realitatea e alta, Piedone a fost reales primar, e baiat bun cum spunea cineva de pe strada iar parerile BOR fiti sigur, sunt impartasite de multi conationali altfel n-ar avea atata sustinere.
    La Colectiv au murit tineri, neconformisti, tineri cu conceptii moderne care nu se suprapun cu cele ale BOR si a multor romani ramasi cu gandirea in evul mediu.
    S-au prapidt tinerii, cei trebuie sa duca tara mai departe, cei care au viitorul in fata, cei care platesc pensiile celor incuiati la minte, participa cu taxe si impozite la imbogatirea BOR si al prelatilor, sustin intreaga adunatura de betivi si cei fara chef de munca, sunt batjocoriti in primul rand de cei care l-au reales pe Piedone la primarie, e o flegma pe fetele arse si mutilate ale celor care au scapat cu viata.

  3. corect, preadegeaba fericitul a fost prins din nou in offside. ca de obicei. eu imi amintesc si de portile inchise ale catadralei din timisoara din 1989, de preotii turnatori la securitate cu ajutorul carora au fost prinsi luptatorii rezistentei din muntii apuseni sau de preotii turnatori de prin mai toate judetele romaniei si din bucuresti. sunt multe fapte reprobabile care arata ca preotimea asta romana e o ciuma sinistra, depasita de evenimente si inchistata in dogme anacronice.
    e si normal sa fie asa, biserica ortodoxa are cei mai scelerati si inapoiati preoti, la noi, in rusia sau serbia sau muntenegru, peste tot ortodoxia a ramas ancorata in trecut.

  4. Mda. Patriarhul e pasibil de incitare la revolta, dar cei care au rasturnat guvernul cu o revolta sunt sfinti secularisti. Victoria ratiunii fara Dumnezeu.

  5. E bine că are cineva curajul să spună nişte adevăruri, cum faceţi dv. şi CTP.
    Au sau nu un efect , destul de aşteptat de multă lume ?

  6. Bogăție fara munca pentru cei ce-i speculează pe săraci . Numele slujitorului tau (fara limite și milă ) este Preamanagerul Daniel .

  7. Constat din apropape in aproape, articol dupa articol, ca Biserica e dujmanul primordial.
    Ba, cu timpul, o sa realizam ca Biserica e vinovata chiar de nesolutionarea dosarului Colectiv.
    In urma dramei de la Colectiv a cazut un guvern, au cazut si citeva capete din domeniu, citiva pompieri au primit pedepse grele, a urmat peste un an de „guvernul meu”, Justitia o lalaie de 5 ani, iar Biserica e vinovata.
    Are o singura vina: ca exista.

  8. Mi se pare o prostie sa consideram ca tinerii de la Colectiv erau în opoziție cu Biserica. Acolo erau tineri educați și, în general, aceștia sunt clienții Bisericii. Am umblat în țară pe la multe biserici și mănăstiri, tinerii care i_am întâlnit acolo aveau cel puțin pregătire medie.
    E neserios sa ne imaginam ca influenta bisericii va scădea în societate, din contra, romanii sunt mai credincioși ca pe timpul comunismului și au mai mare respect fata de preoți. Bisericile sunt pline, atât în marile orașe cât și la tara sau la mănăstiri. E adevarat, s_au înmulțit sloganurile marxist_ leniste gen”religia opiul popoarelor” sau „știința ne mânuiește” dar la romani nu mai țin. Am văzut pe cați i-a mântuit bolșevismul.
    Patriarhul a procedat corect. S-a consultat cu guvernul și a făcut un pelerinaj adaptat epidemiei. Era o prostie sa oprească închinarea oamenilor. În SUA lacasurile de închinare sunt considerate „locuri unde se desfășoară servicii esențiale”. Cu ce este mai presus funcționarea unei brutarii sau a unui mol fata de închinarea de la Biserică? Și încă ceva, Patriarhul nu este șeful BOR decât la nivel administrativ, nu poate el decide cum sa se desfășoare viata religioasa la Iași sau la Constanța. Fiecare episcop decide pt propria episcopie. Deci, nu e papa, nu el poarta toată răspunderea ci episcopii împreună sunt vinovați dacă e sa le reproșa ceva. Niciunul n_a interzis închinarea prin urmare putem considera ca s_a procedat corect.

    • Da, „a făcut un pelerinaj adaptat epidemiei” ? Vezi https://stirileprotv.ro/video/astazi-este-sfantul-dimitrie-izvoratorul-de-mir-vestitorul-iernii-ce-traditii-si-obiceiuri-se-respecta-in-popor/62154994/
      Oare popa ala care si-a scos masca si-a pupat geamu’, dand tonul celor care ar trebui sa beneficieze de ajutorul veterinarilor (cum bine a zis Kasper), n-ar trebui amendat pt. „zadarnicirea combaterii bolilor” ? DE CE sotia mea, care foloseste transportul in comun, trebuie sa riste sa dea nas in nas cu unu’ de-aia care-au pupat geamu’ fara masca ??
      Cu niste ani in urma am citit ceva de genul: „Toate religiile au durat cam 2000 de ani. Crestinismul are 2000 de ani. Va sugerez sa cititi (daca obisnuiti) „Isus al meu” de Gabriel Liiceanu, de asemenea sa vedeti documentarul serial „Istoria crestinismului” (dat deja pe Viasat History, dar poate-l dau in reluare). Acolo prezentatorul (un popa si profesor de teologie din Anglia, deci un specialist) spune CLAR (cred ca in ultimul episod) ca in zonele unde crestinismul este o religie veche (Europa), el este in DECLIN, dar „are priza” in locurile unde este o religie noua (Africa si Corea de Sud). In acest sens, a se vedea:
      https://semneletimpului.ro/religie/misiune/evanghelizare/vestea-buna-a-marginalizarii-religiei.html
      https://rationality.fandom.com/ro/wiki/Argumente_contra_religiei
      Ajunge ? Pt. cineva care INTELEGE ar ajunge…

    • @ Avram Iancu
      Biserica nu e compatibila cu educatia. Ea vrea doar indivizi ascultatori care sa faca orice le spune clerul. Nu degeaba textul de baza vorbeste atata despre ascultare si despre turma. Precum iudaismul din care se trage si la fel ca si fratele vitreg islamul, crestinismul nu este compatibil nici cu democratia, nici cu dezbaterea. Amintiti-va ca raiul este in primul rand destinatia „celor saraci cu duhul”. Avem mereu un cler care incearca sa domine societatea. Cler ales pe viata si care are mereu tendinta de a se comporta de parca ar fi stat in stat. Doar ca ei traiesc aici pe pamant. Insa legea, justitia, logica etc. nu li se aplica lor. Preasfintii leviteaza as aprin existentza. Doar seara se duc la culacre in palate foarte materialiste cu limuzine si mai materialiste.
      Si ca sa nu fiti dezamagit: marxismul este tot un iudaism/crestinism reinterpretat: manifestu partidului e noua biblie, marx, engels, lenin, sunt noii apostoli; prim secretarul de partid este profetul mesianic iar aparatul de partid e clerul. Inlocuiti aceste denumiri si o sa vedeti ca e acelasi lucru doar aparetele putin schimbate. Nu degeaba BOR a rezistat asa de bine comunismului iar multi din Sinodul ei de azi au fost la fel de bine in acelasi Sinod si inainte de 1989.
      Asadar, mai usor cu concluziile pripite de genul: vai ce mult credem si cat de diferiti sunt fatza cu marxistii.
      In ceea ce ma priveste nu sunt nici marxist dar nici crestin. Vreau doar sa gandesc liber.
      Iar daca vreti sa cititi o carte buna care va va ajuta sa va desprindeti de lozinci; puneti mana pe Mircea Eliade „Istoria credintelor si ideilor religioase” si o sa intelegeti mai bine.

  9. Legat de covid, ca este de actualitate… Pe unii au reusit medicii sa-i convinga sa poarte masca, distantare sociala, etc…La ceilalti ar trebui sa intervina veterinarii… :))

  10. Biserica Ortodoxa Romana a contribuit la lupta contra covid 19 de la inceputul pandemiei cu donatii in valoare de 6 milioane de euro fiind laudata si de catre presedintele Iohannis. Pelerinajele s-au desfasurat in conditiile sanitare impuse de autoritati, in deplina disciplina, cu sanse minime de transmitere a virusului si a indemnat la respectarea normelor sanitare in toate comunicatele. Inventati dusmani doar pentru raiting, subiectiv, departe de etica jurnalistica si de adevar, in concordanta cu mare parte din presa romaneasca. Generati artificial ura si radicalizati societatea.

  11. Domnule, faptul că la 5 ani de la tragicul eveniment Colectiv avem același număr, 23, de paturi pt marii arși, nu vă deranjează? Faptul ca sistemul medical românesc e cangrenat de 30 de ani de aceeasi politicieni, nu vă deranjează? Capusarii bugetului asigurarilor de sănătate nu vă displac?! Probabil că nu..probabil tot unii din ei v-au plătit și mizeria asta de articol! Nu ne mai facem bine!

  12. Colectiv va spune ceva de genul proprietarul cladirii unde se afla Colectiv era bun prieten cu unul din cei arestati pentru ca au hartuit o pe Kovesi? Adica conexiuni cu serviciile secrete? Adica cu Mosadul? Poate a informatii si faceti o ancheta jurnalistica si veti descoperi conexiuni cu serviciile care au avut in acele momente un target, trebuie sa moara niste oameni ca sa plece un guvern parca asa a spus cineva atunci. In rest prostimea este sacrificata iar cei mari isi vad interesele.

  13. „Biserica Ortodoxă, prin vocea Patriarhului Daniel, și-a permis să amenințe autoritățile de stat cu „căderea regimului”, o acțiune care frizează de-a dreptul incitarea la revoltă și care este sancționabilă penal! ”
    Din ciclul orice exagerare e buna ca sa dea frumos la gazeta si multe, multe like-uri!
    Sârman închipuit, oare chiar nu realizezi ca ideile si discursul tau vin direct din trecutul recent si tenebros in care, oameni liberi, atei si rationali au luat-o atat de bine in serios si pe ulei încât au distrus o tara întreaga timp de 50 de ani(plus iliescu vreo 10).

    Ma bucur ca ai o doctrina, fie ea si secular-umanista – mari vorbe, oare cu ce se ocupa? – nu de alta dar asta arata ca ai un crez, ca sa nu spun credinta! Da nu mai bine te apleci asupra problemelor reale? Terorism de ex.

  14. nu puteti face voi atatea spitale cate poate umple bunul Dumnezeu, daca continuati sa purtati grija de BOR , Hristos a spus , tu esti Petru si pe tine voi cladi Biserica mea si portile iadului nu o vor dobora , va place nu va place mantuirea se face doar in Biserica lui Hristos , asa a hotarat Dumnezeu , iar voi contraziceti spusele Mantuitorului , pacat care nu se va ierta nici in veacul acesta nici in cel ce va sa vina. Spunand ca esti credincios dar nu in Biserica , te rogi cuiva dar nu lui Dumnezeu ci necuratului care are tot interesul sa distruga biserica lui HRISTOS , Peste tot in lume au fost pelerinaje , pentru ca daca nu il vom ruga pe Dumnezeu in Biserica sa care este numita ,, mireasa ,, lui hristos ce 380 de trilioane de virusi pe care ii avem in fiecare moment in noi vor suferi mutatii pe care nimeni nu le va putea contracara .
    Nu am vazut pe nimeni din cei ce urasc BOR sa atace mall urile , pietele , autobuzele , fabricile etc unde oameni stau sudati . toate acestea au fost prezise de Hristos cand a spus ,, daca pe mine ma uraste lumea si pe voi va va ura ,, si nu te teme turma mica ,, , Da suntem ,, dar ,, vite credincioase lui Hristos

  15. Isi permite pf daniel sa se comporte asa ptr. ca NU ARE CONCURENTA. Ia sa avem o biserica greco catolica si romano catolica cu vreo 10 milioane de credinciosi si BOR isi perde importanta si vor trebui sa munceasca de adevaratelea.E nevoie si de un USR in crestinatatea romana

  16. “Accident” sau atac? Nici azi nu stim. Sau nu se vrea sa stim. Ce are sula cu prefectura? O astfel de “cauzalitate” tendentioasa e o macula pe bunacredinta. Ateizarea se intoarce? De cine e finantata? Ca doar nimic nu e gratis.

  17. Daca romanii ar avea religie mozaica, ar mai arunca comentatorii romani cu toate aprecierile rautacioase in „patriarhul” mozaic al romanilor ?

  18. Trebuie facuta o distinctie clara intre filozofia crestina si practicile ce privesc diferitele evenimente religioase sau mai putin religioase din viata cetatii . Ne-am fi asteptat doar ca Biserica Ortodoxa Romana sa poate face o distinctie clara intre situatiile ,ce tineau pina mai ieri , de normalitate si acesta situatie particulara numita PANDEMIE. Toate aceste practici bisericesti nu au fost parte a invataturilor lui ISUS – fiul omului – ele au fost integrate de-a lungul timpului in biserica ortodoxa si ele nu se regasesc in totalitate in alte biserici crestine . Ideea, brusc aparuta in discursul patriarhului , poate fi catalogata ca o perceptie personala , nicidecum ca un adevar istoric . Comunismul a cazut in 1989 datorita problemelor ce tineau de partea pur economica a natiei si de formidabila ura generata in rindul cetatenilor de dictatura ceausista . Dealtfel ,orice trimitere, spre o repetare a acelor vremuri, in alt sens decit ne-am astepta, nu poate decit sa dezamageasca si mai mult ,ca de altfel si aceste practici bisericesti pupatoare de moste , intelegerea generatillor ce vin din urma .

  19. Daca e cineva de acord cu libertatea de a te sinucide legal si asistat de ce nu am fi de acord si cu libertatea celor credinciosi de a se sinucide sau a risca in numele convingerilor lor?
    Care e diferenta dintre cei trimisi in Germania sa culeaga strudelul si cei care merg la biserica cu sau fara masca.
    Guvernul responsabil care a dat liber la vacante gen Constanta unde stau precum sardelele.
    Mai e vorba si de responsabilitate individuala nu?!
    Nu vrei sa mori, stai inchis in casa si nu te plimbi aiurea de 3 ori pe zi.
    Biserica online e asa o fantasmagorie?
    E lumea plina de… si de… adica idioti si ticalosi.

  20. De remarcat și zelul misionar al Umanismului Ateu. De mult acest tip de organizații anti- și para-religioase își iau sigle cu Prometeu, Atlas și alți titani sau zei electrici ( mai nou, cuantici), prin coincidența, Asur e și un stravechi nume sanskrit. Intrînd pe site, descoperim un adevarat catehism, la unul dintre puncte aflăm că ´Umanismul e un raspuns la larg raspîndita dorință de alternativă la religia dogmatică´, cum ar veni, tot un fel de (nouă) religie, cu un mod de viață și un program de ´împlinire personală´ prin ´artă și imaginație´, un fel de mîntuire umanistă . Apostolii umaniști nu realizează imensa contradicție a religiei și apologeticii științei, după modelul religiei pozitiviste a lui Comte. Deci astfel de articole numai parțiale și dezinteresate nu sînt. De unde, totuși, atîta credință, și pt. ce ?!

  21. Mare-i Gradina lui Dumnezeu. Ne facem că nu înțelegem. Vinovatul principal este tovarășul Ludovic Orban. El cu „Guvernul meu” trebuiau să aducă BOR cu picioarele pe pământ. Nu se poate ca în vremea holerei să facă fiecare ce vrea. Dar Guvernul este primul dintre instituțiile țării fără funcționalitate. Să ne uităm la Vatican. De Paște Papa Francisc a slujit de unul singur în imensa catedrală San Pietro. Săptămâna trecută asemenea, a slujit singur rugând enoriașii să îl ierte că nu se apropie de ei, din cauza doamnei Covid.
    Creștini între creștini. Unii mai civilizați, alții însetați de bani.
    Nouă ne lipsesc educația și civilizația.
    N-ar trebui să dăm vina unii pe alții. Atâta timp cât nu știm încă să aplicăm proverbul „Non multa sed multum” e inutil să ne certăm.
    Doamne iartă-mă!

  22. Sunt extrem de dezamagit de cei care urca cu picioarele pe memoria celor din colectiv ca sa critice sau ca sa isi justifice antipatia fata de cineva. Dvs domnule va mai aduceti aminte de colectiv? Ce schimbari ati facut de atunci?
    Sunteti inca unul care va urcati cu picioarele pe memoria celor din colectiv, pe suferinta celor dragi ai lor, pe ranile care au ramas in urma.
    Pacat ca pentru dvs doar atat inseamna colectiv. Un pretext ca sa loviti in cineva, fie el și Daniel.

  23. Dar de ce nu comparam numarul celor morti la Colectiv si cu numarul celor morti de luCOVID? Ne e rusine pentru un guwernerul meu? Pentru Colectiv un PM a demisionat iar presedintele a spus ca „a trebuit sa moara oameni ca PM sa ….”. Pentru victimele pandemiei nu de 10 ori mai multe decat cele de la Colectiv, PM mandolina bericica nu ar trebui sa demisioneze. Eu cred ca da, ca nu a dovedit decat vom pregati, vom face, vom drege vom…, vom si atat. Si eu, voma!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Alexandru Toma Patrascu
Alexandru Toma Patrascu
Membru fondator ASUR - Asociaţia Secular-Umanistă din România MBA la Open University UK Director de marketing într-o companie IT

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Un genocid spiritual

Când , în urmă cu treizeci de ani, am scris un Apel către lichele, nu am avut în vedere licheaua ca figură...

Academicianul Dan Berindei. Cât spun dosarele Securității despre viața unui om

Conflictul istoricului Dan Berindei, cunoscut ca „om al regimului”, cu fiul său, Mihnea Berindei, „cel mai bun, cel mai penetrant şi mai...

Post-Scriptum la alegerile americane

În ciuda acțiunilor în justiție inițiate de către Donald Trump care acuză fraudarea alegerilor în cîteva state Joe...

Gulaș sau varză de Bruxelles?

Am convingerea că noi, Uniunea Europeană, respectându-ne propriile reguli, vom trece cu bine dificilul examen pe care Ungaria și Polonia l-au generat....

Ce mai putem face (în afară să creștem TVA-ul și accizele!)

O expresie mi-a reținut atenția, în mod special, în proaspăta Comunicare specială a Comisiei...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.