duminică, mai 19, 2024

Precizări suplimentare la articolul ”Energia și consumatorul român”

Nu pot decât să mă bucur că analiza mea asupra energiei și consumatorului român a avut audiență, că a suscitat comentarii. Toate acestea sunt binevenite și necesare.

Din capul locului trebuie să precizez că nu sunt expert în energie, nu am studii energetice de specialitate, nu am lucrat nici măcar o zi în sistemul energetic. Prin urmare, articolul este rezultatul lecturilor mele din timpul liber, filtrate de propria rațiune. O privire a sistemului energetic din interior este mai avizată, o privire din exterior poate, uneori, surprinde imaginea de ansamblu.

Articolul are desigur, din rațiunile precizate mai sus, limite firești, unele inadvertențe. Unele limite au fost autoimpuse (demersul meu s-a dorit a fi o sinteza a situației energetice, cât mai simplă și accesibilă publicului larg).

Producătorii energetici poluanți plătesc într-adevăr certificate emisie CO2; certificatele verzi se acordă producătorilor de energie din surse regenerabile. Primele pot fi considerate o penalitate, ultimele pot fi considerate o răsplată. Certificate verzi se tranzacționează și ele pe o piața dedicată; fiecare furnizor trebuie să aibă o anumită cotă de certificate verzi.

Capacitățile de producție energie se măsoară în MW (nu MWh care reprezintă cantități consumate); este vorba de putere (pe când MWh exprimă energie).

O taxă neprecizată în articol este acciza pe energie electrică care apare în factura fiecărui consumator. Acciza pe gaze naturale nu apare în factură, ea este aplicată direct producătorilor.

Mecanismul GPR (Gas Program Release) nu l-am prezentat; nu am dorit ca prezentarea să fie prea tehnică. Tot cu ocazia acelui mecanism, s-a introdus raportarea la Bursa de la Viena.

N-am detaliat nici OUG 114. Trebuie precizat că OUG 114 și GPR și-au propus în principal să aducă mai mulți bani la buget, ceea ce au și reușit. Nu au reușit să aducă beneficii consumatorilor și nici sistemului energetic.

Imaginea următoare este elocventă pentru impactul real al acestor măsuri legislative.

Preț CEGH – preț la bursa de la Viena.

OUG 114 a dus la majorarea importurilor (de 10 ori) întrucât prețul gazelor la bursa de la Viena era mult mai mic decât cel de pe piața internă. Dar, profiturile au rămas la furnizori, consumatorul român nu a câștigat nimic. Și desigur, a scăzut producția internă. Prin GPR, producătorii au fost obligați să vândă cu 5% sub bursa de la Viena. Furnizorii au cumpărat gaz ieftin pe care l-au exportat. Consecința a fost un fals deficit de gaze care a generat importuri la prețuri mai mari.

Detalii aici: https://asociatiaenergiainteligenta.ro/?p=4439&lang=ro.

Prin urmare, oricâte intenții frumoase se declamă, ceea ce rămâne și contează cu adevărat sunt faptele și consecințele acestora.

Nu am vorbit iarăși despre informarea publicului în alegerea furnizorilor. Există comparatoare de tarife pe site-ul ANRE (unul pentru energie electrică, unul pentru gaze naturale), dar nu este facil să interpretezi ofertele furnizorilor, nu mai vorbesc de clauze contractuale. Desigur, relevant este ca furnizorul ales să aibă portofoliu mare de clienți importanți, să aibă resurse financiare, să aibă asigurate contracte bilaterale cu producătorii, să aibă platforme adecvate pentru comunicare cu clienții, etc.

Ceea ce lipsește românilor, după părerea mea, este avocatul de familie (similar medicului de familie). Pentru că puțini români știu să citească un contract (financiar-bancar, de utilități, etc.). Iar un avocat știe să facă asta sau știe de la cine să obțină informațiile necesare. Mai mult, un avocat de familie are putere de negociere în fața unei terțe părți. Multe probleme ulterioare ar putea fi astfel evitate.

Ieri, consumul zilnic de gaze al României a fost de 490 GWh/zi; producția internă este de 240 GWh/zi (deci sub 50% din necesar). Prin urmare, 250 GWh/zi sunt importați (capacitatea maximă de import este de 260 GWh/zi). Suntem deci foarte aproape de maxim și curând, când se va răci vremea, vom fi nevoiți să extragem gaze din depozite. O iarnă rece (precum în anul 2017) poate ridica consumul până spre 755 GWh/zi.  Dar, un consum maximal nu poate fi acoperit decât câteva zile. Rămâne de văzut dacă rezervele de gaze sunt suficiente pentru a trece iarna; va conta desigur dacă iarna va fi mai rece sau mai caldă, mai lungă sau mai scurtă.

Tema energiei rămâne mai actuală ca niciodată, iar ”generalul iarnă” un adversar redutabil.

  • vezi articolul original aici

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Nu este posibila o iarna rece deoarece pamintul se incalzeste cu peste 1,5 grade. E hotarit d epeste 97% din savantii mondiali.
    Nu mai spun ca odata cu scumpirea va scade masiv consumul, cine-si permite sa consume atit. Desigur mai exista bogatasi, chiar mi-a scris o cunostinta terbil de aroganta, doar ca sa se dea mare, zicea ca a platit curentul.
    Frigul din case ca distruge si virusul, care virus e in stare sa reziste!?

    • Ehei, omu’ gospodar își trage panou iarna și morișcă vara.

      Cine a greierit toată vara n-are decât să aștepte ailaltă zvârcolire a încălzirii globale!

  2. Am vazut aseara un documentar german despre Dunare si vorbea si de Portile de fier. In fata lacului de acumulare, la baraj, se aduna extrem de multe gunoaie, venite din Europa, ca 55 de camioane zilnic. In cea mai mare parte e lemn. Nu s-ar putea face o mica termocentrala care sa foloseasca acest material?

    • Mai curând, de la Budapesta (unde este o hidrocentrală) în aval vin gunoaiele respective. La rândul lor, autorităţile maghiare se pot plânge de ceea ce vine de la slovaci (care au două hidrocentrale pe Dunăre), iar aceştia pot protesta din cauza gunoaielor care vin de la austrieci. Unde eşti, tu, Greta, Doamne, să-i împarţi în două cete, de smintiţi şi de mişei? :)))

    • Dl. Neamtu Tiganu,
      Cu aproximativ 1 an in urma am discutat/propus Hidroelectrica constructia unei centrale de cogenerare pe biomasa (eelctrcitatea in sistem, caldura in orasul Dr.Tr.Severi, sau oriunde).
      Nu vreti sa stiti cit de economica/eficienta ar fi fost chestia asta (ideea era sa luam si „deseurile”din partea sirbeasca .
      N-a fost sa fie…
      Dar, sa vedeti, cam aceeasi chestie cu bustenii/deseurile d epe Dunare care ajung prin gurile Deltei…
      Deh,…e mai bine sa cumparam/arde gazu’si la propriu si la figurat

      • ..așa e, biomasa e și ea o resursă importantă pentru România și nu numai.
        Iar lemnul va fi mai ușor și mai ieftin de folosit cu ajutorul unei enzime denumite GH7. Ea sparge în mod natural lignina, fără tratamentele termochimice folosite în prezent.

        Este lecția învățată de la niște crustacee mici marine, care metabolizează lemnul. Natura ne oferă și ne învață multe. Mai rămâne ca noi să ne facem lecțiile.. https://futurism.com/the-byte/biofuel-wood-crustacean-gribble

  3. Romania seamana tot mai mult cu o colonie administrata de obedienti. Si pentru ca treaba asta nu merge (pentru noi), va fi nevoie sa cedam si mai mult din suveranitatea noastra, ca sa fim si noi progresisti (dupa cum spune si cuvantul, progresisti vine de la progres, deci cine suntem noi sa ne impotrivim progresului?), nu inapoiati, habotnici, medievali. Si cu siguranta va fi mai bine – pentru noua clasa de profitori ai acestei situatii.

    • Ce se tot repeta porcaria asta cu colonia? Colonie am fost sub rusi sub sovroame si apoi obedienta maxima fata de tatucul cizmar. Acum repetati ca o placa stricata aceasi poveste de la kremlin. Ar tb un test de IQ inainte de a apasa pe comment.

      • „Colonie am fost sub rusi sub sovroame” – discutabil ,am profitat enorm , „si apoi obedienta maxima fata de tatucul cizmar” – pai..era roman,presedintele tarii .
        Diferenta enorma intre cele 2 situatii de mai sus si actuala stare de colonie din care profitam mai putin decat am profitat de pe urma rusilor daaaaaaar pierdem enorm cu rezultate catastrofale pe termen lung .
        Deci da, colonie.Suntem colonie.Si mandri de asta . Si agresivi fix cu cine nu trebuie .

  4. sincer, eu am profitat ca si consumator de OUG114, nu inteleg de ce dezinformati. am avut un pret mult mai mic trecand din „concurential” inapoi in reglementat, cam cu 20% mai mic. plus un pret stabil si determinat de factorul politic, adica mai cu teama fata de electorat, nu ca acum, stabilit de hotii multinationali cu pseudobursa lor manipulata.

    • Marii producatori care vand pe bursa sunt de stat: HIDROELECTRICA, NUCLEARELECTRICA, termocentralele, ROMGAZ. Cine poate manipula pretul? Cel care vinde sau cel care cumpara? Cui i-a crescut profitul? Cine are pierderi?
      Raspuns: cei care vand manipuleaza pretul. Cel care cumpara (furnizorul) daca cumpara cu 1000 lei/MWh nu poate vinde cu 250 lei/MWh cum ne-ar place noua si mai ales decidentilor politic.
      Profiturile producatorilor de stat au crescut cu peste 100% numai in primele 9 luni.
      Statul ca actionar ia dividende mari de la ei; statul ia taxe si TVA. Statul i-a foarte multi bani in plus.
      Exista furnizori (foarte putini) care isi respecta contractele din primavara trecuta, chiar daca ele sunt la preturi modice, chiar sunt pretul reglementat de dinainte de liberalizare.
      Iarna trecuta au fost preturi liberalizate la gaze naturale, dar nu a fost nici o problema.
      Legea este proasta, dar le-a trebuit 2 luni sa-si dea seama. Perdele de fum si petarde cu identificarea de falsi vinovati. Statul este partas la cresterea preturilor si statul este principal beneficiar.
      De fapt, statul nu mai mareste taxe, dar se finanteaza prin inflatie (o taxa ascunsa, perversa).
      Iar cu banii in plus la buget se platesc specialii (pensionarii speciali, bugetarii de lux, etc.).
      Producatorii de stat vand de 5-10 ori mai scump decat produc, de 5-7 ori mai scump decat iarna trecuta, dar politicul va minte si asmute impotriva furnizorilor, a Uniunii Europene.
      Pretul va scadea fix atunci cand vor dori guvernantii sa mai renunte din incasarile uriase pe seama noastra.
      Pretul va scadea fix cand se vor indura sa piarda guvernantii din incasarile uriase aduse de starea actuala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Edmond Cucu
Edmond Cucu
Edmond Cucu, diplomă de inginer (Facultatea de Inginerie Tehnologică, Universitatea din Brașov), expert metrolog în cadrul Biroului Român de Metrologie Legală (26 ani de activitate), redactor DeScripto (descripto.ro), blog personal: edybuzau.blogspot.com

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro