Predarea limbii române ar trebui să ne dea de gândit „fiecărora” dintre noi

         De câteva zile Internetul vuieşte: predarea literaturii române se află în dezbatere publică (mai mult sau mai puţin organizată) şi pe drept cuvânt. În urma unor conciliabule secrete, un grup de aleşi (ai poporului, ai Ministerului, ai inspectoratelor, ai şcolilor, ai elevilor..?) au propus să repornească predarea literaturii de la obârşie, ca să repună pe şine vagonetele de cunoştinţe care deraiaseră în analfabetism funcţional. Chiar dacă fraza mea sună ironic, nu contest importanţa perspectivei diacronice. Doar că propun ca ea să se aplice în primul rând învăţământului însuşi. Nu ne aflăm în prezentul unui învăţământ perfect (acela care ar alege cele mai diverse căi pentru că îşi permite să experimenteze şi alte metode pe lângă cele care deja au dat rezultate excelente), ci în prezentul unui dezastru: şcoala a dat greş. Ca în orice dezastru, există pe marginea prăpastiei colţuri de verdeaţă care se salvează, există soluţii de supravieţuire demnă, mâini care se întind, există speranţă. Se rostogolesc însă cu viteză: licee unde elevii intră cu medii de 4 la EN, redactări nefericite în manuale, surplus de kilograme în ghiozdanele elevilor, ambiţii nestăvilite ale autorilor de programe şi de manuale, bacalaureate eşuate în proporţie de 95%, cuantum inutil de cunoştinţe la mai toate disciplinele, număr de ore petrecute la şcoală + cel folosit pentru realizarea efectivă a temelor = ?, rezultate la teste Pisa pentru elevii de gimnaziu, dotare insuficientă etc. etc. Cred că programele de liceu care se definitivează acum, programe care în mod normal ar trebui să privească în viitor, ar trebui să privească în primul rând în trecut, ca să se vadă ce a fost greştit şi unde ar fi necesar să se intervină.

         Conţinutul programei de literatură a creat o furtună. Despre „gramatică”, abia se aminteşte, prin enunţuri deja cunoscute: „gramatica este necesară, pentru că te învață să gândești clar… gramatica e un exercițiu de gândire, e un exercițiu de clarificare a gândirii și nu doar a limbajului.” Ce fel de „gramatică”, vă întreb? Foloseşte oare în această direcţie cerinţa dintr-un manual prestigios de limba şi literatura română pentru clasa a VIII-a care îi invită pe elevi să găsească o propoziţie circumstanţială de mod în exemplul Frumos cum vorbea, ne-a convins pe toţi? Limbajul este destul de clar, dar „cerinţa” ne-a opacizat gândirea în loc să o clarifice.

         Anul trecut am cumpărat o gramatică a limbii române pentru gimnaziu, care purta avizul Ministerului Educaţiei OM 3074 din 31.01.2022. O gramatică (material auxiliar), destinată tuturor claselor de gimnaziu, validată de Minister, „în care este dominantă o perspectivă integratoare”. O gramatică la zi, cu ultimele modificări conceptuale şi practice propuse de Academia Română, care acordă „un spaţiu mai amplu acelor aspecte care sunt diferite de gramatica tradiţională”, încorporând „concepţia din Gramatica limbii române, 2005/2008, punct de reper pentru titularizare şi definitivat”. Beton. O asemenea carte de „gramatică” (reunind de fapt toate compartimentele limbii) este unul dintre cele mai importante instrumente de care au nevoie elevii de gimnaziu. Informaţiile privitoare la acest domeniu, parte a disciplinei „Limba şi literatura română”, sunt dispersate în patru manuale succesive în funcţie de programă. De aceea, o gramatică a limbii române pentru gimnaziu compactă ar putea deveni al doilea îndreptar fundamental pentru elevi după abecedar. Întâmplător sau nu, dintre toate gramaticile care apar (şi nu sunt puţine), una singură poartă girul Ministerului Educaţiei şi ar putea fi considerată de elevi şi profesori ca o carte de referinţă, chiar dacă este pusă într-o poziţie inferioară prin calificarea ei drept „material auxiliar”.

         Din păcate, după consultarea acestei gramatici, m-am simţit obligată să trimit Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare din Ministerul Educaţiei o evaluare negativă şi o listă (aproximativ 20) de observaţii stârnite de acele aspecte care mi s-au părut de neacceptat într-un asemenea text, pornind de la circa 100 pagini / 500. Am trimis-o deci entităţii care se ocupă de evaluarea manualelor şi auxiliarelor, cu propunerea ca volumul să fie retras rapid de pe piaţă, aşa cum citisem, cu câteva zile în urmă, că se întâmplase la Tecuci cu legături de pătrunjel de import, suspectate de a conţine toxine.

         Am primit un răspuns aiuritor: „Apreciem, în mod deosebit, acurateţea şi relevanţa observaţiilor dumneavoastră ştiinţifice în privinţa sesizării unor aspecte pe care le consideraţi neconforme.” Paragraful următor (care ar fi trebuit să înceapă cu DAR) comunică: „CNPEE cooptează, în vederea evaluării auxiliarelor şcolare, experţi externi, profesori cu experienţă din învăţământul preuniversitar, care îşi asumă, prin rapoartele pe care le întocmesc, întreaga responsabilitate în ceea ce priveşte calitatea ştiinţifică a materialelor evaluate.” Dai în câine și sare pisica!

         Poate vă întrebaţi: de ce această intervenţie? Şi aici îmi permit să trec la „fapte”, ca să o pot explica. În locul unei prezentări teoretice, prefer să dau câteva exemple care sunt la îndemâna oricărui vorbitor de limba română: *FIECĂRORA face parte din paradigma lui FIECARE; NIŞTE este pronume nehotărât în exemplul nişte brânză; Lehliu Gară este format „prin alăturarea a două substantive dintre care unul şi-a pierdut sensul de genitiv”; „utilizarea intensă a unor cuvinte de origine străină poate modifica regula de scriere prin adoptarea grafiei româneşti, ceea ce este o dovadă a faptului că limbile sunt într-o permanentă evoluţie”; „după modul de transmi­­tere a mesajului, verbele pot avea formă afirmativă şi formă negativă”; „distincţia de GEN se poate exprima în limba română prin substantive diferit grupate în perechi substantivale: ex. cuvinte cu radical diferit bărbat / femeie […]” (confuzie între engl. gender şi sex!); îndoială este format „cu sufix şi prefix” (adică în- + -doi- + -ală?); substantivele proprii Bucureşti şi Iaşi au genul neutru (devine şi mai evident când sunt însoţite de articolul hotărât: Bucureştii sau Bucureştile?); etc. etc. etc. Poate pare plicticos şi rudimentar un atare inventar. Dar nu ezit să menţionez că pentru unele dintre aceste „aspecte” un elev ar fi straşnic pedepsit.

         Şi toate acestea într-o prezentare a limbii, care, dacă nu poate să fie mai mult decât descriptivă, măcar te aştepţi să fie corectă. Iar atunci când elevii speră să capete sfaturi cu privire la folosirea tuturor cunoştinţelor de gramatică în redactarea unui text, află cu surprindere că pentru o organizare coerentă a textului e important să ştie ce să nu facă, nu ce să facă; poate aşa se explică structuri gramaticale ca Primirea colindătorilor ne bucură prin oferirea de daruri copiilor, etc., date drept exemplu de limbă română undeva în carte.

         Să fie acest manual o excepţie? Ştiu că nenumăraţi părinţi pot da nenumărate exemple din manualele copiilor lor: greşeli, ambiguităţi, formulări nefericite, termeni neexplicaţi sau prost folosiţi etc.. Toate sunt grave, inadmisibile, dar parcă atunci când este vorba despre gramatica limbii române, care ar trebui să stea la baza unei gândiri clare, ne doare şi mai tare sufletul.

         Între timp, gramatica despre care scriu a apărut într-o ediţie revizuită. S-a eliminat FIECĂRORA şi alte câteva greşeli, dar de restul nu s-au atins (nişte este în continuare pronume nehotărât). Eu oricum nu citisem toată cartea. Pe coperta actuală scrie „ediţie revizuită”, anul apariţiei a rămas 2022. Nu am întârziat să atrag din nou atenţia CNPEE că volumul continuă să conţină greşeli, că figurează cu acelaşi aviz al Ministerului Educaţiei din 2022, că este dăunător elevilor şi trebuie retras de pe piaţă. Răspunsul primit a fost: „folosirea auxiliarelor la clasă nu este obligatorie şi se utilizează la iniţiativa cadrului didactic, cu acordul părinţilor şi cu respectarea legislaţiei în vigoare”. Unde dai şi unde crapă!!

         Nu cumva adresele trimise de CNPEE, niciodată la obiect, ignorând suveran conţinutul concret şi punctual al sesizărilor, nu cumva au iz de analfabetism funcţional?