Conceptul de „schimbare simulată”, pe care l-am găsit explicat de profesorul emerit Michael Shafir în epilogul volumului său „România comunistă (1948-1985). O analiză politică, economică şi socială”, ne-a readus aminte despre o scrisoare pe care Patriarhul Justinian Marina a trimis-o lui Gheorghe Gheorghiu-Dej chiar în ziua în care a avut loc „excomunicarea” lui Vasile Luca şi a lui Teohari Georgescu (ulterior şi a Anei Pauker) de la conducerea Partidului Muncitoresc Român.
Coincidenţa cronologică face parte din viaţă şi, vrem-nu vrem, este o datorie a istoricilor să meargă în arhive şi să găsească nişte documente care să îi ajute să facă o descriere a unor fapte inedite şi relevante. Apoi, politologii, sociologii, antropologii, economiştii şi alţi cercetători pot să creeze modele analitice pornind de la evenimentele istorice mai mult sau mai puţin cunoscute de ei şi de publicul larg. Dacă dorim să înţelegem cultura politică locală din România, discrepanţa dintre „starea de fapt” şi cea de „drept”, sintagmele „Una vorbim, alta fumăm”, „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc” sau „Să nu faci ce face popa, să faci ce spune popa”, dacă ne interesează să găsim soluţii pentru a stăvili avântul populiştilor, al „salvatorilor mesianici” şi „ţepeşiştilor” – şi, adăugăm noi la ceea ce a scris deja profesorul Michael Shafir în volumul său, al tuturor celor care doresc să ne vadă încolonaţi pentru a mântui Planeta de toate pericolele imaginate de minţi plecate cam devreme la colindat –, dacă ne înfiorăm şi în prezent de „lupta pentru pace” propusă în limba rusă (care va dura până când nu va mai rămâne piatră peste piatră) trebuie să ne cunoaştem foarte bine limitele şi să încercăm să învăţăm din faptele care au avut loc la un moment dat – chiar dacă nu ne face plăcere acest lucru.
Documentul inedit pe care îl publicăm în continuare redă o stare de fapt pe care nu avem cum să o negăm, dacă suntem oneşti faţă de noi şi de semenii noştri. Fiecare avea propriile probleme la 27 mai 1952 şi, după ce a citit scrisoarea Patriarhului Justinian Marina, Gheorghe Gheorghiu-Dej a notat cu un creion de culoare roşie următoarea rezoluţie pe varianta dactilografiată a epistolei elaborate de preotul care l-a adăpostit în august 1944, după ce liderul comunist a evadat din lagărul de la Târgu-Jiu: „La Material privind „probl.” bisericeşti (subl.n.)”. Nici un cuvânt despre epurarea politică declanşată la 27 mai 1952, despre epurarea religioasă începută înainte de acea dată în România şi despre supunerea Bisericii Ortodoxe faţă de liderul politic aflat în fruntea statului la un moment dat. Nici un cuvânt despre o posibilă pedepsire a Patriarhului Justinian Marina pentru scrisoarea respectivă, respectându-se astfel „obiceiul pământului”. Nici un cuvânt despre o posibilă intervenţie a unor actori politici străini (ilegală) în scopul rezolvării problemelor pe care le-a semnalat Patriarhul Justinian Marina.
Din păcate, nu am reuşit să găsim în fosta arhivă a P.C.R., până în prezent, memoriile lui Anton Alexandrescu şi Petre Bărbulescu la care s-a referit Patriarhul Justinian Marina în scrisoarea sa (la punctele 1 şi 2) şi nici documentele cu privire la soarta celor 550 de preoţi greco-catolici (majoritatea fiind foşti membri ai Partidului Naţional Ţărănesc), 300 de călugăriţe şi aproximativ 200 de călugări semnalaţi în aceeaşi epistolă.
Scrisoarea personală trimisă lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de Patriarhul Justinian Marina (27 mai 1952).
Mult iubite Domnule Gheorghe Gheorghiu-Dej,
Să-mi ierţi îndrăsneala rugăminţilor mele – făcute pentru prietenii noştri comuni. N-aşi îndrăsni dacă n-aşi cunoaşte devotamentul lor pentru partid şi pentru D-ta.
1. – Anexez un memoriu al lui Anton Alexandrescu – svârlit din postul de decan şi profesor din anul trecut – fără să i se arate motivele acestei grele pedepse.
2. – Peste câteva zile se împlineşte anul de când Petre Bărbulescu – ucenicul din ilegalitate al Constanţei Crăciun (secretar pentru probleme organizatorice al Comitetului orăşenesc de partid Bucureşti, în acel moment – nota P. Opriş) – tânărul locotenent din anul 1942-43 – care a trecut cu trupa lui de partea armatelor sovietice la Iaşi – a dat manifeste, a vorbit la megafoane, a fost instructorul ofiţerilor din Divizia „Tudor Vladimirescu”, etc., etc. – a fost judecat de Tribunalul Militar, condamnat la moarte, confiscat averea, etc. – după ce a avut mai multe misiuni importante – a căzut victima unor intrigi, a fost exclus – pe baza de acte mincinoase – din partid şi dat afară dn funcţiune ce avea la Ministerul Afacerilor Externe.
I-am cerut o copie după memoriul depus la Comisia de Control a C.C. – pe care o anexez cu rugămintea de a dispune cercetarea actelor depuse de Petre Bărbulescu – pentru a nu cădea în desnădejde un vrednic şi devotat membru al partidului nu de azi, de eri – ci din vremurile grele la lupte.
3. – Anexez un tablou al celor 550 de preoţi foşti Greco-catolici – în mare majoritate membri ai partidului lui Maniu. După informaţiunile date de episcopii noştri, aceşti preoţi sunt sprijiniţi de catolici prin membrii Uniunii Populare Maghiare, care i-a numit în diferite posturi administrative (circa 250) – soţiile lor – etc., îi protejează şi nu-i întreabă de nimic. Eu nu cunosc centrele administrative în cari au sarcini membri[i] Uniunii Populare Maghiare. Din tablou se poate constata sprijinul acesta. Pe lângă cei 550 de preoţi mai sunt circa 300 călugăriţe – risipite prin sate în costume civile – după îndrumările date de Papa. Mai sunt şi circa 200 călugări – tot civil îmbrăcaţi. În prezent se recrutează călugări şi călugăriţe cu dreptul de a purta haina civilă (anexăm raportul unui preot din Bucureşti). Astfel – sunt peste 1000 clerici, foşti greco-catolici – acoperiţi în Transilvania chiar de organele Administraţiei de Stat – (anexăm raportul Episcopiei Oradia şi al Protoereului Tiut).
Deşi am comunicat acest lucru D-lui Ministru Pogăceanu – am observat că nu-l interesează problema aceasta. De aceea o supun Dvs.
4. – Ion Modoran – fostul prefect din Gorj – care era directorul Cancelariei Patriarhiei – de la 1 Martie a.c. n-a mai fost lăsat să funcţioneze lângă mine. D-l Ministru Pogăceanu l-a îndepărtat – lipsindu-mă de un important colaborator. Doresc şi vă rog să dispuneţi cercetarea motivelor îndepărtării şi să mi se înapoieze în servici dacă nu are abateri care să-l oprească de a se reîntoarce. El urmează să fie şters din state pe 1 iunie a.c. Eu nu mă plâng cu nimic împotriva lui Modoran.
5. – O rugăminte personală. Vă rog să îngăduiţi fiului meu Ovidiu Marina – asistent universitar şi chirurg la Clinica Inst. de Medicină din Iaşi – să meargă în calitate de medic cu grupul medicilor ce însoţesc sportivii ce vor merge la Olimpiada din Finlanda – la Helsinki. Fiul meu este şi inspector al organizaţiilor sportive din Regiunea Iaşi – şi membru de partid. În cursul celor două luni – sau o lună – cât durează Olimpiada – el poate lua parte la experienţele de chirurgie ale inimii – făcute de un chirurg cu renume mondial în chirurgia inimei – din Helsinki. Legăturile ce le am cu mitropolitul ortodox al Finlandei – îi vor înlesni aceste asistenţe pe lângă marele chirurg. Din această misiune el s-ar alege cu noui cunoştinţe în ramura chirurgiei.
Vă rog călduros să-i daţi această deslegare.
Închei pomelnicul rugăminţilor mele cu asigurarea devotamentului meu neclintit ce vă păstrez.
27 V [1]952 ss. Justinian
- Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 194/1952, f. 11-14 (documentul manuscris); 15-16 (documentul dactilografiat).
Amuzant e faptul ca Justinian loveste puternic in concurenta greco-catolica.
Imi amintesc cum unii naivi incercau sa-i strecoare cizmarului biletele cu rugaminti. Sau cum se mergea la sultan cu pira. Parca si Udrea avea o poveste cu biletele pt Basescu de la nu stiu cine. Scrisoarea pierduta.
Are dreptate d-l Opris, cum zice poetul „Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi şi nouă toate;”
Și de ce „concurența” greco-catolică? Cu cine concurau și pentru ce concura patriarhul? Sau ați vrut să fiți spiritual și nu v-a ieșit decât un cinism de doi bani? Așa se întâmplă când scrii numai pentru aflarea în treabă. Asasinarea unui număr de 8 episcopi catolici în cârdășie cu ierarhia BOR ar trebui să predispună la mai multă decență, nu la glumițe de speluncă.
M-a surprins, deși nu ar fi trebuit, împărțirea persoanelor supuse represiunii comuniste în „ai noștri să nu sufere” (punctele 1, 2, 4 și 5) și „ai lor să fie prigoniți” (punctul 3). Trist, foarte trist. Și toți erau români.
Or fi fost toți români, dar mănăstirile ortodoxe fuseseră distruse cu tunul de habsburgi, pentru a impune cultul greco-catolic. Asta n-a fost trist? Greco-catolicii fuseseră favorizați timp de peste 200 de ani în Transilvania, e de înțeles că se adunaseră niște resentimente. Care n-au dispărut nici azi.
Pentru greco-catolicii de azi, evident că religia face parte din identitatea lor. Însă religia greco-catolică a fost impusă de habsburgi, după ce au preluat Transilvania de la turci. Pe vremea suzeranității otomane nu exista nici măcar un singur credincios greco-catolic în toată Transilvania.
Turcii n-au construi moschei și n-au impus vreo nouă religie. Habsburgii au făcut-o, iar românii care se considerau mai din ”elită” au trecut la greco-catolicism, deși părinții și bunicii lor fuseseră ortodocși. A renega credința familiei nu e trist?
Interesant expozeu de „istorie” a bisericii.
Mai întâi că greco-catolicismul nu e o religie, ci o confesiune. Iată de ce, cunoștințele puține sunt nu doar periculoase dar și penibile când se recită cu o emfază direct proporțională cu ignoranța.
Cu alte cuvinte, patriarhul roșu și clica comunistă au realizat o reparație moral-istorică. Whataboutism livrat pe un boț de mămăligă.
Vă recomand, fără a fi malițioasă, lectura unui text al dlui Pleșu („Cultura de internet”) în care vorbește despre „parada de informaţie plutind pe un perfect vid
cognitiv”.
@Ioana – stimată doamnă, lăsați-l pe Andrei Pleșu cu ale lui și spuneți dacă aveți ceva de contestat la comentariul precedent.
Exista greco-catolicism în Transilvania la 1680, de exemplu?
Nu am scris nicăieri despre ”reparație moral-istorică”, am scris despre ”resentimente de înțeles”. Exact prin astfel de atitudini vă atrageți în continuare resentimentele ortodocșilor, printr-un pretins elitism fără nicio acoperite în realitate.
P.S. dacă nu scrieți și despre opinci, nu acoperiți tot repertoriul consacrat de desconsiderare a românilor ortodocși. Vedeți că ați menționat numai mămăliga, nu și opincile, în comentariul precedent 😀
Tata, Constantin, ortodox. Mama, Elena, greco-catolică. Amândoi părinţii cu acelaşi nume de familie. Amândoi bunicii cu acelaşi prenume şi nume: Dumitru Opriş. Ambii proveniţi din Mărginimea Sibiului, au sosit la Craiova în anii ’20 şi şi-au întemeiat familii.
Cel mai mic din familie, botezat de părintele Mihai în casa bunicii materne, care se temea că voi muri nebotezat. Părintele Mihai, trecut prin închisorile comuniste pentru faptul că era greco-catolic, nu avea voie să oficieze singur ceremonii în biserica de lângă şcoala Obedeanu din Craiova, era doar ajutor al preotului ortodox în anul 1968. După botez nu am mai făcut probleme părinţilor şi bunicilor în privinţa sănătăţii. Botezat în stil greco-catolic, dar cu certificat de botez ortodox deoarece aşa era obiceiul în 1968.
Eu mă închin ca greco-catolicii (aşa am învăţat când eram copil), sunt ortodox în acte, dar merg în biserica catolică deoarece nu pot să o las singură pe mândra mea poloneză, care este catolică. Nu se cuvine. Colac peste pupăză, doresc să fie organizate la Institutul Cultural Român de la Varşovia activităţi de sărbătorire a 25 de ani de la sosirea Papei Ioan Paul al II-lea în România şi de la primirea sa de către Patriarhul Teoctist. Planul respectiv este pentru anul 2024. Strâng materiale în acest sens, mă documentez.
Are rost să povestesc despre ce am învăţat la facultate despre habsburgi şi despre războaiele religioase din Transilvania? Cunosc mai multe detalii, însă nu cred că este cazul acum. Viaţa bate filmul! Parcă aşa se spunea în anii ’90 în România. Vă rog să mă credeţi, se poate trăi liniştit cu religii diferite. Nu am scris degeaba comentariul anterior.
După cum spuneam şi ieri, încerc să revin cu un material despre dijmuirea pachetelor care conţineau medicamente în perioada 1948-1951. Mă gândesc în primul rând la deţinuţii politici arestaţi şi condamnaţi degeaba, care se îmbolnăveau în închisoare şi nu primeau nici un medicament. Una dintre cauze? O spune indirect ministrul Sănătăţii, într-o scrisoare trimisă lui Gheogrhiu-Dej în martie 1952. medicamente foarte scumpe (taxate ca produse de lux) şi insuficiente chiar şi pentru clasa muncitoare care trăia în oraşe. Voi reveni.
@Petre Opriș – ca regulă generală, copiii cresc de-obicei în religia mamei. Bunicul dinspre tată era romano-catolic, dar o lăsa pe bunica (ortodoxă) să facă lucrurile cum crede ea, religia are un rol mai important pentru femei, decât pentru bărbați.
În familiile normale (”patriarhale” 😀 ) poziția de putere revine în general bărbatului, însă bărbatul exercită puterea cu reținere și responsabilitate, astfel încât lasă femeii deciziile în chestiunile religioase. Nu pentru că l-ar obliga cineva, ci pentru că înțelege importanța aspectelor religioase pentru femei.
Se poate trăi liniștit cu religii diferite, exact cum spuneți. Însă atunci când apar fricțiuni, e bine să știm istorie, ca să înțelegem cum au apărut ele. Și e bine să nu judecăm pe alții. Nici măcar pe un patriarh ortodox comunist.
Adevărul este că tata nu ne-a spus niciodată să mergem sau să nu mergem la biserică. Le lăsa pe bunicile mele să se ocupe de noi (fratele meu, sora mea şi subsemnatul) şi de fiecare dată mă încurcam la făcutul crucii. Până la urmă cred că am văzut ce face mama, aşa că m-am hotărât fără să întreb ce şi cum, iar tata nu mi-a spus niciodată nimic pe tema asta.
Poate că tata a fost mai aproape de Doamne-Doamne mai multă vreme, pentru toată familia, deoarece a obţinut brevetul de pilot de avioane de turism în luna noiembrie 1949 şi nu a renunţat la această pasiune chiar şi când bunicul ortodox se afla pe undeva prin ţară, condamnat la 12 ani de închisoare pentru subminarea economiei naţionale. Bunicul din partea mamei a scăpat fără închisoare, deşi a fost acuzat că merge cu căruţa la munte să ducă porumb la partizani. De aceea el a trimis copiii săi departe de Craiova la începutul anilor ’50, la şcoală şi la universitate. După amnistia din 1964 situaţia s-a mai calmat.
Târziu am aflat ce s-a întâmplat şi cu totul fragmentat deoarece eram încă elev în şcoala militară, pe atunci. La armată, ca la armată, spui vrute şi nevrute, mai ales dacă pleci de la 14 ani de acasă.
Revenind la subiect, eu nu înţeleg ce caută un mastodont religios lângă un altul, laic, în mijlocul Bucureştiului. M-am plimbat câţiva ani pe culoarele celui de-al doilea şi nu am înţeles de ce era nevoie de această o imensitate arhitecturală şi de ce se s-a învăţat nimic din greşeala lui Nicolae Ceauşescu.
Pot confirma ce scrieti: tata greco catolic (fost copil de cor, devenit ateu in cursul facultatii), mama ortodoxa nepracticanta. Ca amanunt, mama, regateanca, nu avea idee ce e greco catolicismul pina i-a explicat tata. Eu existam deja ca am fost de fata la discutie :))). (Am avut ocazia mai tirziu sa vad ca luati la intrebari, cei din familia mamei nici macar nu stiu in ce cred. Ca majoritatea, pare-mi-se).
Cindva intr-o vacanta la bunicii materni m-am trezit in casa cu vreo, habar n-am, 15-20 de cucoane gatite si parfumate, rude, vecine & stuff, si-a aparut unu’ in negru care-a vorbit el ceva pe-acolo. A si cintat tipul, cam meh. Asa m-au botezat ortoflex. (De meta si para m-am ocupat singur mai tirziu).
Doar ca eu aveam 8 sau 9 ani, asa ca m-au bagat intr-o cadita de tabla zincata de-aia de la Ferometal pusa in sufragerie. Si ma tot impingea popa ala cu capul in jos in apa. Dupa aia unchiul meu, nasul care va sa zica, a trebuit sa ma tina in brate vreo 10-15 minute sau asa, cit a zis ala in negru ce i-a zis cuconetului credincios. Or eu eram maricel, nu mai aveam 3 kile si ceva :))) Multi ani dupa aia mi-a spus unchiul meu ca n-a avut asa o febra musculara in viata lui, unchiul meu fiind genul pentru care orice miscare e un scandal. Fac si acum misto de el spunindu-i ca l-am pus sa faca pentru prima oara in viata lui izostazie si ca mingea pe care mi-a facut-o cadou era proasta :)). Dar e un tip ok, inca in viata. Doua stenturi.
Tata n-a fost de fata, era pe undeva prin Sahara, si a fost nemultumit de decizia mamei, am tras eu cu urechea.
@Petre Opriș – „nu am înţeles de ce era nevoie de această o imensitate arhitecturală”
Oamenii au nevoie de simboluri. Europa e plină de catedrale, multe sunt astăzi monumente istorice, dar au fost și ele nou-construite cândva.
Clădirile de uz civil de mari dimensiuni sunt în general funcționale (uzine de asamblare, terminale de aeroporturi) însă multe dintre ele au și rol de simbol. România nu iese în mod special în evidență:
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_largest_buildings
Nici când greco catolicii nu au fost protejați de ierarhii politice,, de ce? Pentru ca a dat Domnul sa fie darji și necorupți. Drept dovada, atunci vând s a pus problema sa și salveze viata,au ales pe Dumnezeu, și sufletul lor. Au murit cz martiri, și nu o suta, o mie mii, zeci de mii. Probabil nu aveți rude greco catice și sunteți dezinformat. Nici o problema, e necesar doar bună credință. Doamne ajuta ne pe toți întru Milostivirea Ta.
Slugarnicia izvorata din frica, in timp ce multi fusesera sau erau striviti de bocancul lichelelor tortionare. Este uman. Insa mai bine tacea, asa cum a tacut Hristos in fata lui Herod.
Comportamentul acesta era atent inculcat, inca in anii 80 cand eram scolar, tot asa se proceda. Aici, in sfanta noastra tarisoara, „gradina Maicii Domnului”, fertilizata de gropile comune.
Marina – un profitor opurtunist dintre cei mai dezgustători. Dar mai jos pe scara răului , după mine, decât fasciștii clericali de dinainte de ’44: Cristea, Puiu, Nica, Bălan, Stanescu, Cândea, Stăniloae.
Într-adevăr un adevărat pomelnic, dar nu pentru morți, ci pentru (unii) vii, mai ales cei din familie. Si spre iertarea păcatelor doar a unora, din nou a celor apropiați sau utili.
Este primul pomelnic in care nu se cere iertarea păcatelor tuturor ci pedepsirea celor de alta credința. Cu nume si prenume.
Închei si eu cu un Vă rog călduros sa continuați publicarea documentelor din arhiva CC al PCR pana nu sunt puse din nou la secret.
Publicarea de documente poate continua cu bunăvoința gazdei noastre, Contributors.ro, iar documentele nu dispar din arhiva mea. Am fost un pic mai ocupat în ultimele trei luni cu problemele organizatorice, însă nu am dispărut nicăieri. A fost doar o vizită mai lungă și plină de evenimente la București, finalizată cu bine.
Referitor la secretizare sau resecretizare, eu mă bizui pe competența celor care lucrează în arhive și care înțeleg problemele nerezolvate la timp. În mod normal, discuția despre resecretizare nu ar fi apărut acum dacă fosta conducere a Arhivelor Naționale ale României (din urmă cu 15 ani) și-ar fi făcut temele până la capăt, astfel încât să fie modificată Legea Arhivelor în 2008 sau 2009. Acum se poate suferi din acest motiv deoarece chestiunea a fost legată de modul de gestionare a documentelor întocmite după 1989 în România. Problemele se pot rezolva dacă există dialog și se renunță la exprimarea unor poziții de forță. Repet cuvântul dialog deoarece este esențial și subliniez faptul că există interese ale unor agitatori politici de berărie să exacerbeze cazul pentru a câștiga aderenți în dulcele târg al Ieșilor, ieșind astfel din anonimatul provincial și secesionist. Lăsarea unei opere neterminate este tolerabilă dacă se referă la viața personală, însă în cazul documentelor istorice este vorba despre interesul național. Așa a rămas neterminată și seria de tomuri intitulată „Istoria comunismului din România”, promisă în momentul în care a fost publicat Raportul final privind condamnarea comunismului.
Încă un aspect doresc să îl menționez acum. Tot ceea ce am publicat în ultimii 7 ani aici, pe Contributors, se bazează pe documentele la care am avut acces mai ales la Arhivele Naționale ale României. În ultimii doi ani am primit online aproape tot ceea ce am solicitat, în condițiile pandemiei. Puteți spune că țin partea cuiva, însă știu că am primit sute de pagini în variantă electronică și înțeleg foarte bine motivele pentru care nu am primit absolut tot ce am solicitat. Unul dintre dosare avea ca subiect pe Ion Mihai Pacepa. Știam că este secret, dar totuși l-am cerut. Speram ca a fost desecretizat în ultimii ani însă am greșit evaluarea.
Cred că sunt puse o parte la secret! De ce nu se știe câti ilegaliști au fost făcuți în fals, pt a obține pensii speciale și acces la magazinele alimentare ale partidului? Au fost mii de profitori, dosarele lor sunt cel puțin de Caragiale.
După modelul de atunci au apărut și mii de revoluționari falși după 1989, cu tot felul de drepturi.
O lectie de adevarata istorie si felicitari autorului. Ce am invatat in scoala si ce era in realitate ! Si atunci pilele si relatiile erau la mare cautare, multe ascunse si nestiute. Cred ca multi politicieni de ieri si de azi au multe schelete in dulapuri. Unii au plecat in lumea de dincolo dar ne bantuie inca prin mentalitati si atitudini.
S-ar putea să urmeze cazul medicamentelor din perioada 1948-1951, cu zeciuala pachetelor cu medicamente sosite din străinătate pentru însănătoșirea cadrelor comuniste de conducere. Este un alt capitol trist din istoria României.
pai eu vad ca marina, patriarhul rosu, face o ditamai delatiunea legata de greco-catolici/ chestiunea il doare mai rau pe patriarh decat povestea cu fiul/ insa de ce sa-l pedepseasca gheorghiu-dej pe patriarh?, ca nu se prea intelege, mai ales ca stia ca-i omul rusilor de multa vreme
Am menționat despre Vasile Luca, Teohari Georgescu și Ana Pauker. Nimeni nu era de neatins în acea perioadă.
Tara era condusa de moscova prin intermediul consilierilor sovietici, dej nu avea nici o putere efectiva, era doar tolerat, un soi de reprezentant. Cuvantul final il aveau sovieticii. Sub ceasca n-a fost diferit. Cine crede mitul neatarnarii cu marele miting pentru apararea socialismului cehoislovac, n-are minte. Sovieticii intrau si ieseau si faceau tara praf cand vroiau. Insa mai bine a fost sa-i dea lui ceasca impresia ca controleaza situatia, altele erau planurile pentru tara noastra. S-a vazut in 89 ce si cum.
@crs – modul cum a fost înlăturat Ceaușescu demonstrează că sovieticii nu mai controlau lucrurile la București. Dacă le-ar fi controlat, rușii n-ar fi avut nevoie de schimbarea regimului prin forță.
Sovieticii ar fi putut recurge la acțiuni de forță, dar asta ar fi însemnat costuri politice, pe care le evitau. Invadarea Cehoslovaciei în 1968 sau intervenția din Ungaria din 1956 au reprezentat tocmai asemenea acțiuni de forță, iar ele au afectat serios imaginea comunismului pe plan internațional.
În URSS exista un mit al atotputerniciei sovietice, însă era fals: orice intervenție directă presupune costuri politice, iar intervențiile sovietice nu făceau excepție.
Sovieticii nu puteau pune câte un rus nici în fruntea regimului de la București, nici în fruntea regimului de la Budapesta, nici în fruntea regimului de la Praga. Ăsta ar fi genul de limită pe care ar trebui s-o poată înțelege oricine. Puneau un localnic selectat să le fie favorabil, dar mai făceau și compromisuri. Regimul lui Kadar, de exemplu, ajunsese mai liberal decât regimul lui Dubcek, dar în Ungaria n-au mai intervenit, costurile politice ale unei noi intervenții nu s-ar fi justificat. Kadar era un fel de Iliescu, nu un fel de Ceaușescu.
Ceaușescu era el însuși un stalinist, românii trăiau mai rău decât restul, iar asta le convenea sovieticilor. Însă nu mai controlau cu-adevărat lucrurile la București, aveau nevoie să insiste, când voiau ceva.
NU stiu cum sa iti spui .. dar in 68 Ceasca a avut in spate TARA. PLutea o hotarare mortale – noi nu suntem cehi, LUPTAM!
si o mica poveste – oras din Moldova. Un „domn” fost ofter (dat fata din armata) este chnemat la sediul orasenesc al PCR ..
-Domnule, ati auzit de ultimele evenimente. Si la nopi in oras se infiinteaza Garzi Patriotce. Va propunem sa deveniti comandantul local al GP..
– Stiti de ce am fost dat afara din armata ?
– Pentr ca ati luptat in Est si ati fost decorat de 2 ori si cu Crucea de Fier.
– Si asta ce va spune?
– Ca sunteti cel mai capabil din oras pentru a comanda GP!
A aceptat si „dosarul” s-a „albit”!
Nu a fost singurul …..
Acest document surprinzător confirmă în mod clar legătura de încredere ce a existat între Patriarh și Gheorghiu-Dej.
În scrisoare există patru doleanțe și o „plată”. Evident că urmărirea doleanțelor nu a fost făcută la nivelul CC al PCR (PMR). Dosarele respective se află cu siguranță în Arhiva CNSAS.
În privința „plății”, adică a urmăririi celor 550 de preoți foști greco-catolici rămași în clandestinitate, e de mirare că însuși Patriarhul s-a ocupat de ei. Prezentarea acestora e plină de informații acuzatoare nesigure: sprijinul UPM, calitatea acestor preoți de membri ai PNȚ, îndrumările date de Papa, care nu mai avea la acea dată contact cu România.
În mod normal, Patriarhul avea evidența preoților foști greco-catolici „trecuți” la ortodoxie. Dar nu a celor „rezistenți”, intrați cu familiile lor în lunga clandestinitate greco-catolică.
În concluzie: Patriarhul a preluat cumva mandatul Securității pentru a obține câteva avantaje, dintre care cel care-i stătea pe suflet a fost ultimul.
Ce oroare. Un Iudă patriarh.
Măcar Iuda a avut remușcări.
Cât de jos poate decădea o societate.
Și când te gândești că era denumita ” cea mai dreaptă dintre societăți „.
Protagoniștii cu greutate , rebuturi umane adulate , glorificate .
Se pare ca template-ul omului nou era bine mersi deja din anii 50. Uneori am impresia ca „omul nou”, de atunci si de azi, e un soi de prototip al lui Iuda, minus partea cu cainta.
Se pare că articolul dumneavoastră nu este de bun augur, secretarul de stat pt culte Victor Opaschi a fost eliberat azi la cerere. Poate vrea sa scrie volumul II la „Ion Iliescu, om şi lider”. Cât a fost la putere nu ştiu a să se fi făcut vreo retrocedare de bunuri greco-catolicilor, exceptând cea din proprie iniţiativă a mitroplitului Nicolae Corneanu. Pa pagina de facebook apar decoraţiile primite de la instituţiile ecleziastice:
Crucea Patriarhală, acordată de P.F. Patriarh Teoctist, 1996
„Crucea Moldavă” acordata de I.P.S. Mitropolit Daniel, 1996
Comandor al Ordinului „Purtător al Crucii Ortodoxe a Sfântului Mormânt” acordat de Patriarhul Ortodox al Ierusalimului, 2004
Medalii jubiliare oferite de către Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia primirilor la Vatican în anii 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 2001, 2003, 2004
Mari merite a avut şi Mare e grădina ta Doamne!
Ciudat cum descoperirea adevarului, facuta de autor, naste numai judecati in sufletele comentatorilor. Avea un monah o vorba care il ferea de judecata aproapelui, atunci cand auzea de vreun pacat al cuiva: „azi el, maine eu!”.
De cealalta parte, pentru iertarea greselilor robului lui Dumnezeu Justinian si pentru mantuirea sufletului sau se fac rugaciuni la fiecare liturghie, in fiecare biserica ortodoxa romaneasca.
Se vorbește de religii, confesiuni, denominațiuni, însă există doar o unică Biserică a lui Dumnezeu, a Domnului Hristos – Biserica Ortodoxă, și numai în ea este sfințenie, Har mântuitor, Sfinte Taine, Euharistie, Botez, Preoție…, și numai în ea omul se poate mântui, indiferent de rasă, nație, sex, poziție socială, loc de naștere sau domiciliu. Dumnezeu nu S-a întrupat, răstignit, îngropat și nu a Înviat, iar Duhul Sfânt nu a coborât să facă mii de „biserici” creștine, ci numai Una, în care toți să fim uniți în Credința revelată ortodoxă. Însă potrivnicul lui Dumnezeu, cel ce a înșelat pe Eva în Eden, a continuat să facă același lucru și după aceea, astfel că de-a lungul timpului, prin arhiconii săi, a inoculat unor înalți clerici în general, că nu e bine cum a hotărât Duhul Sfânt și Sfinții Părinți în Sfintele Soboare Ecumenice, și i-a convins să purceadă pe altă cale, inclusiv pe Papa, cale care însă duce în prăpastie și nu la mântuire întrucât Ispititorul a făurit în laboratoarele infernului nenumărate dogme papale care răzvratesc pe om impotriva lui Dumnezeu, precum dogma Infaibilității și multe altele. Adevărul poate fi dureros, dar dacă avem dragoste pentru toți frații noștri, adevărul trebuie afirmat, cu nădejdea că poate vreun sufletel va lua aminte cu sinceritate, apoi va căuta, va bate și va afla că poarte de intrare în Împărație este strict Botezul ortodox, acum ignorat și luptat cu strășnicie prin demonicul ecumenism, care fiind „produs al dracului” cum spune părintele Atrsenie Papacioc, propovăduiește vicleniile celui rău, păgubind milioane și miliarde de suflete, precum cândva pe Eva. Să nu fie! Mântuire fraților!
Hristos a Înviat!