luni, octombrie 26, 2020

Producţia de tehnică medicală în România şi problemele privind utilizarea aparaturii medicale în 20 de unităţi sanitare româneşti (noiembrie-decembrie 1980)

Din punct de vedere sentimental, înţelegem dilemele nostalgiciilor epocii comuniste din România care au îndeplinit funcţii de conducere în aparatul politic şi administrativ al statului român. Înlăturaţi brusc sau în mod treptat din poziţiile în care se aflau în decembrie 1989, aceştia au ajuns, mai devreme sau mai târziu, în situaţia de a-şi depăna în culori pastelate amintirile despre perioada în care au lucrat şi au crezut că ideile, analizele şi documentele pe care le-au emis au influenţat pozitiv deciziile adoptate de Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Deşi unele dintre aceste persoane – nostalgice faţă de comunism şi faţă de propria tinereţe – s-au aflat, la un moment dat, în vârful piramidei meritocratice din unităţile superioare de învăţământ (ca şefi de promoţii, conducători de laboratoare ştiinţifice etc.) şi au fost recrutate, din acest motiv, pentru a ocupa diferite funcţii de conducere în instituţiile statului, competenţa nu a fost mereu un punct forte al regimului comunist. Pentru politruci, persoanele de acest fel au fost o ameninţare latentă deoarece le puteau pune sub semnul întrebării propria competenţă în domeniile în care au fost numiţi de dictatorii comunişti pentru a le conduce. A fost creată însă iluzia că specialiştii recrutaţi de pe băncile universităţilor şi din diferite instituţii de cercetare au un cuvânt hotărâtor în dezvoltarea economică şi socială a României în perioada Războiului Rece.

Din păcate, blocarea accesului, timp de un deceniu şi jumătate, la toată arhiva fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român nu a permis compararea unor informaţii care proveneau din surse orale cu cele existente în documentele elaborate în perioada comunistă. Accesul a fost acordat parţial, pe perioade cronologice, din motive pe care nu le vor comenta în acest moment deoarece subiectul analizei noastre este cu totul altul. Cert este faptul că poveştile despre isprăvile lui Făt-Frumos au găsit un punct de intersecţie cu aşa-zisele ctitorii ale lui Nicolae Ceauşescu, în mintea unor persoane nostalgice ai epocii comuniste.

Din punct de vedere ştiinţific, poveştile relatate de martorii oculari care au lucrat în eşaloanele superioare ale puterii de partid şi de stat, în perioada Războiului Rece, trebuie comparate cu informaţiile existente în documentele de partid. Fantezia debordantă a unor asemenea persoane, lipsa lor de onestitate şi irelevanţa unor amănunte ne-au determinat să evităm de nenumărate ori discuţiile pe tema comunismului cu nostalgicii „Epoci de Aur”, salvând timpul pe care îl putem dedica unei cercetări serioase. Perioada în care Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu s-au aflat la conducerea României, în calitate de dictatori, este extrem de complexă, iar o poveste despre pantofii procuraţi de la fabrica „Guban” din Timişoara de o comunistă româncă, pentru o comunistă poloneză, nu are nici o relevanţă din punct de vedere ştiinţific. Capacitatea intelectuală, competenţa profesională şi titlul de doctor în ştiinţe ale persoanelor care povestesc despre asemenea cazuri nu ajută absolut deloc şi provoacă doar o irosire a timpului în cercetarea istorică.

În acelaşi timp, asemenea persoane pun sub semnul întrebării chiar şi veridicitatea documentelor care există în fosta arhivă a C.C. al P.C.R. Acestora nu le vine să creadă faptul că tot ceea ce au realizat în funcţiile lor, la un moment dat, nu a fost inclus în notele şi rapoartele întocmite de miniştrii şi activiştii de partid comunişti pentru informarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a lui Nicolae Ceauşescu. Exemplele sunt nenumărate şi, pentru a se înţelege mai uşor ideea, am selecţionat nouă dintre acestea.

La 29 mai 1973 a fost întocmit, la Secţia Organizatorică şi Cadre a C.C. al P.C.R., un document intitulat „Informare privind stadiul aplicării indicaţiilor date de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu prilejul vizitelor de lucru efectuate în unele întreprinderi în anul 1972”. În documentul semnat de Gheorghe Pană s-a precizat, printre altele, astfel:

„În scopul cunoaşterii stadiului înfăptuirii indicaţiilor date de tovarăşul Nicolae Ceauşescu cu prilejul vizitelor de lucru, un număr de 20 de comitete şi birouri ale organizaţiilor de partid din unităţile constructoare de maşini grele, maşini unelte şi electrotehnicii, metalurgice, miniere şi materialelor de construcţii, care au fost vizitate în 1972, au informat Comitetul Central asupra măsurilor întreprinse şi rezultatelor obţinute în îndeplinirea sarcinilor ce le revin. […]

Astfel, la Uzina de autoturisme Piteşti a fost executat prototipul unui autoturism rezultat din DACIA 1300 cu gardă la sol mai mare şi cu rezistenţă corespunzătoare drumurilor accidentate; sunt pregătite condiţiile pentru ca în anul 1974 să se treacă la comercializarea acestui tip de autoturism. S-a elaborat de asemenea, studiul tehnico-economic privind realizarea unei secţii speciale pentru fabricarea în serie mică a unor autoturisme tip DEMNITAR şi au fost executate două modele funcţionale care rulează în probe. […]

Potrivit indicaţiilor primite, la Uzina Tractorul Braşov s-au luat măsuri de recuperare a nerealizării celor 2000 tractoare pentru export, iar planul fizic la export pe acest an este contractat în întregime. Au fost stabilite şi sunt în curs de perfectare acorduri de lungă durată cu beneficiari externi; pentru îmbunătăţirea cursului de revenire s-au majorat preţurile la toate contractele încheiat[e] în acest an. Pe linia modernizării produselor se pregăteşte intrarea în fabricaţie a tractoarelor modernizate de 45 şi 65 C.P. pe roţi şi şenile şi se lucrează la perfecţionarea tractoarelor de 150 C.P.

Programul de introducere în fabricaţie a tractoarelor mari industriale de 180-360 C.P. este în curs de realizare; s-a terminat documentaţia pentru tractorul de 180 C.P. pe şenile, în luna mai a.c., a început proiectarea tractorului de 360 C.P. pe şenile; modelul agricol al tractorului de 180 C.P. se va termina până la finele lunii mai, iar cel industrial până în septembrie a.c.

În urma sarcinii primite, conducerea Întreprinderii de construcţii aeronautice Ghimbav a realizat pregătirea tehnologică şi fluxul de fabricaţie corespunzător al elicopterului IAR 316 B Alouette III care permite reducerea timpului de execuţie a pieselor simple şi a ansamblelor. Astfel, se crează condiţii de a se dubla producţia de elicoptere. În prezent se află în stadiul de perfectare contractarea lotului suplimentar de elicoptere. În ce priveşte creşterea gradului de integrare a elicopterului uşor, a fost propus „graficul de integrare” pentru un lot de 50 de elicoptere Alouette III pe baza căruia se poartă discuţii cu partenerul francez. În ultima etapă, s-a prevăzut atingerea unui grad de integrare de circa 70%, faţă de 42% în etapa actuală.

Pentru fabricarea motoarelor aeroreactive s-a aprobat programul de integrare în fabricaţie; de asemenea, a fost semnat contractul pentru motorul [Rolls-Royce] „Viper”. Au fost livrate Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare şi Apelor primele 5 avioane agricole IAR-822, urmând ca în trimestrul II a.c. să fie livrate următoarele 5 avioane.

În luna mai 1973 se vor face prestări de servicii în Franţa cu două avioane IAR-822. În luna iunie a acestui an vor fi exportate în R.F.G. două planoare de construcţie metalică tip IS-29 D, iar în luna iulie a.c. alte trei. […]

Pentru realizarea capacităţii de 3000 vagoane echivalente pe 4 osii anual, este necesară extinderea Uzinei de vagoane Drobeta Turnu Severin pe actualul amplasament al remizei de locomotive C.F.R. şi preluarea atelierelor centrale ale Grupului de şantiere I.C.H. (Întreprinderea de Construcţii Hidroenergetice – nota P. Opriş). Cu toate intervenţiile făcute până în prezent, nu s-a obţinut acordul ministerelor Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi Energiei Electrice.

Tema de proiectare pentru atingerea capacităţii de 8000 vagoane marfă la Uzina de vagoane Arad a fost înaintată în termen, însă Institutul de Proiectări pentru construcţia de maşini a stabilit prin contract data de 30 septembrie 1973 pentru elaborarea STE-ului (studiului tehnico-economic – nota P. Opriş), cu care unitatea nu este de acord, deoarece astfel se amână punerea în funcţiune.

Pentru asigurarea gradului de integrare şi creşterea tehnicităţii uzinei se propune execuţia la Arad, prin dezvoltarea capacităţilor existente, a echipamentului de frână şi cuplelor automate care nu au fost însuşite de conducerea Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini Grele.

În vederea dezvoltării sectorului de autoutilare, în scopul satisfacerii nevoilor de utilaje a uzinelor de vagoane din Arad şi Caracal, se propune urgentarea aprobării STE-ului (studiului tehnico-economic – nota P. Opriş) pentru construirea şi dotarea cu utilaje a unei hale speciale. […]

Pentru corelarea capacităţilor de montaj cu sectorul prelucrător şi sculărie, Uzina mecanică de maşini şi utilaj minier Baia Mare a întocmit un studiu tehnico-economic care a fost înaintat Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini Grele pentru aprobare; ministerul nu s-a pronunţat încă, astfel că greutăţile provocate de necorelare se menţin, conducând la nerealizarea ritmică a sarcinilor de plan.

În lucrarea înaintată Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini Grele pentru dezvoltarea Uzinei „Unio” Satu Mare în anii 1973-1980 s-au cerut spaţii productive în vederea amenajării atelierului de prototipuri, precum şi a celui de autodotare; în acest sens s-au făcut demersurile pentru scoaterea terenurilor necesare din circuitul agricol, însă în planul de investiţii al centralei de care aparţine uzina nu sunt prevăzute fonduri în acest scop.

În urma reeşalonării fondurilor de investiţii pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie la Uzina piese auto Sibiu, Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini Grele a suplimentat planul de investiţii al uzinei, pe anul în curs, cu 71.070 mii lei, faţă de 85.000 mii lei solicitaţi de unitate pentru a realiza la sfârşitul cincinalului o producţie suplimentară de 240 milioane lei. Uzina propune să se aprobe în întregime fondurile solicitate, iar volumul de investiţii prevăzut pentru anii 1974-1975 să fie acordat în 1974.

Pentru punerea în funcţiune a capacităţii de 10 mii bucăţi boghiuri în trimestrul II 1973 la Întreprinderea de osii şi boghiuri Balş, încă nu sunt asigurate din import 4 instalaţii de sudură Kielberg.

Nu sunt contractate din import două prese cu manivelă şi 4 maşini de debitat cu flacără oxi-acetilenică, ceea ce nu asigură punerea în funcţiune la 30 VI 1973 a capacităţii de 7000 tone/an piese forjate pentru producţia de boghiuri şi vagoane destinate exportului în U.R.S.S.”.

Extrase din documentul intitulat „Informare privind stadiul aplicării indicaţiilor date de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu prilejul vizitelor de lucru efectuate în unele întreprinderi în anul 1972”.

În documentul respectiv se poate observa cu uşurinţă lipsa oricărei menţiuni privind numele şi prenumele celor care au conceput şi lucrau pentru punerea în aplicare a proiectelor enumerate. Acest aspect nu conta pentru conducerea Secţiei Organizatorică şi Cadre a C.C. al P.C.R. şi, putem presupune, Nicolae Ceauşescu nu a solicitat asemenea detalii. În acelaşi timp, ies în evidenţă alocarea insuficientă a fondurilor necesare pentru finalizarea unor obiective economice şi pentru dotarea completă a acestora, întârzierea acordării unor avize şi cooperarea deficitară dintre ministere – fapte care au condus la blocarea investiţiilor şi la nerealizarea producţiei stabilite de Comitetul de Stat al Planificării atât pentru piaţa internă, cât şi pentru export. În asemenea condiţii, contractele economice generau pierderi prin producţia nerealizată şi prin despăgubirile pe care unităţile industriale trebuiau să le achite din cauza neonorării la timp a cantităţilor de produse menţionate în documentele comerciale încheiate.

Nota bene! Aviz politicienilor din zilele noastre, care au aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018, printre altele, înfiinţarea unei structuri de planificare: Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Iniţiativa respectivă a fost susţinută şi promovată de Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Partidului Social Democrat şi preşedinte al Camerei Deputaţilor până la transferul său în penitenciarul Rahova, în calitate de deţinut de drept comun.

Problemele menţionate în documentul semnat de Gheorghe Pană la 29 mai 1973 nu au fost însă singurele cu care s-au confruntat autorităţile comuniste de la Bucureşti. Şapte ani mai târziu, Gheorghe Rădulescu a întocmit un raport referitor la modul defectuos de folosire a fondurilor destinate modernizării şi dezvoltării în România a producţiei de tehnică medicală, precum şi problemele privind utilizarea aparaturii medicale existente în 20 de unităţi sanitare din ţară.

Finalizat, în opinia noastră, la mijlocul lunii noiembrie 1980, acel document a fost însoţit de patru anexe şi o listă cu propuneri de măsuri, întocmite de asemenea la Curtea Superioară de Control Financiar. În prima dintre anexele respective s-au menţionat mai multe exemple de produse de tehnică medicală care ar fi trebuit asimilate şi fabricate în România, însă nu au fost realizate la termenele planificate, astfel:

1. Baie cu patru celule, galvanică (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalele 1971-1975 şi 1976-1980, însă de-abia în anul 1980 a început executarea seriei zero, urmând să fie fabricate în serie, în perioada 1981-1985, 55 de exemplare (în valoare totală de 1,3 milioane de lei);

2. Aparat de respiraţie artificială pentru copii (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalele 1971-1975 şi 1976-1980, însă termenul de finalizare a cercetării s-a prelungit, în mod estimativ, până în anul 1985, urmând să fie realizate după acel an 55 de bucăţi (în valoare totală de 2,2 milioane de lei);

3. Cuptor de încălzire pentru tehnică dentară (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalele 1971-1975 şi 1976-1980, însă de-abia în anul 1980 au început probele pentru omologarea seriei zero. În consecinţă, fabricarea în serie a 440 de exemplare (în valoare totală de 5,5 milioane de lei) a fost amânată pentru perioada 1981-1985;

4. Pensă hemostatică Halstead Mosquito (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalele 1971-1975 şi 1976-1980, însă de-abia în anul 1980 a început omologarea prototipului, urmând ca produsele din seria zero să fie realizate în anul 1981;

5. Aparat electronic de numărat globule (Întreprinderea „Electronica” Bucureşti). Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalele 1971-1975 şi 1976-1980, însă s-a prelungit, în mod estimativ, până în anul 1983, urmând să fie realizate după acel an 507 exemplare (în valoare totală de 20,3 milioane de lei). Ministerul Sănătăţii a transmis cu întârziere tema de proiectare (în aprilie 1978) şi, în acelaşi an, ar fi trebuit livrate primele produse de Întreprinderea „Electronica” Bucureşti;

6. Termometru pentru măsurarea temperaturii cutanate. Iniţial, acesta trebuia realizat la Întreprinderea „Electronica” Bucureşti, dar s-a hotărât transferarea proiectului la Întreprinderea de electronică industrială şi automatizări Cluj-Napoca. Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalele 1971-1975 şi 1976-1980, însă Ministerul Sănătăţii a transmis cu întârziere tema de proiectare (aprilie 1978), în condiţiile în care primele produse ar fi trebuit livrate în anul precedent. Cu toate că aveau nevoie imediat de cele 210 termometre, autorităţile comuniste de la Bucureşti au estimat în anul 1980 că executarea prototipului nu se putea realiza mai devreme de toamna anului 1983;

7. Bicicletă ergometrică (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalele 1971-1975 şi 1976-1980, însă în toamna anului 1980 erau necesare în continuare clarificări privind unele aspecte tehnice pentru a realiza prototipul. Ministerul Sănătăţii dorea 30 de exemplare, în valoare totală de 660.000 lei;

8. Pneumotahograf (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalele 1971-1975 şi 1976-1980, însă s-a prelungit, în mod estimativ, până în anul 1984 deoarece produsul era complex, urmând să fie realizate 20 de exemplare (în valoare totală de 1 milion de lei) după acel an;

9. Aparat de respiraţie artificială pentru adulţi, necesar la reanimare (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalele 1971-1975 şi 1976-1980, însă în anul 1980 se purtau discuţii privind posibilitatea colaborării cu o companie străină de specialitate deoarece produsul era foarte complex. Ministerul Sănătăţii dorea 50 de bucăţi, în valoare totală de 2 milioane de lei;

10. Modernizarea aparatelor de anestezie generală tip NC4, fără şi cu pulmonat (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Avizarea documentaţiei a fost făcută în luna aprilie 1976, însă de-abia în anul 1980 au început pregătirile pentru realizarea seriei zero, urmând să fie modernizate după acel an 136 de exemplare (cu pulmonat), respectiv 105 aparate fără pulmonat (în valoare totală de 23,5 milioane de lei);

11. Unitate de supraveghere cu stimulare cardiacă (Întreprinderea „Electronica” Bucureşti). Ministerul Sănătăţii a transmis cu întârziere tema de proiectare (martie 1977), în condiţiile în care primele produse ar fi trebuit livrate în acelaşi an. Avizarea studiului tehnico-economic a fost făcută în luna martie 1979, însă de-abia în septembrie 1980 s-a finalizat prototipul, urmând să fie realizate în serie, după anul 1980, 60 exemplare (în valoare totală de 7,6 milioane lei);

12. Modernizarea unei instalaţii mijlocii de sterilizare (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). În luna mai 1978 a fost avizată documentaţia, însă de-abia în anul 1980 a început procesul de omologare a prototipului, urmând să fie realizate în serie, după acel an, 215 exemplare (în valoare totală de 32 de milioane lei);

13. Masă de operaţie pentru ortopedie (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Avizarea studiului tehnico-economic s-a făcut în luna iulie 1978, însă de-abia după doi ani s-a obţinut prototipul. În consecinţă, cele 35 de mese de operaţii (în valoare totală de 700.000 de lei) urmau să fie fabricate în serie după anul 1980;

14. Modernizarea unei lămpi prevăzută cu nouă surse de lumină, necesară pentru sala de operaţii chirurgicale (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Avizarea studiului tehnico-economic a fost efectuată în luna aprilie 1978, însă doi ani mai târziu se continuau cercetările în scopul rezolvării unor aspecte tehnice privind obţinerea produsului. Ministerul Sănătăţii dorea 225 de exemplare, în valoare totală de 1,9 milioane de lei;

15. Modernizarea unei mese pentru ginecologie (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Avizarea studiului tehnico-economic a fost făcută în luna mai 1978, însă prototipul nu s-a realizat până la sfârşitul anului 1980. Ministerul Sănătăţii avea nevoie de 500 de exemplare fabricate în serie, în valoare totală de 4 milioane de lei;

16. Modernizarea unei instalaţii pentru stomatologie Röntgen 60 kW/10 (Întreprinderea „Electrotehnica” Bucureşti). Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalul 1976-1980, însă de-abia în noiembrie 1980 se lucra la prototip, fără a avea avizată documentaţia tehnică. Ministerul Sănătăţii dorea să comande 221 de instalaţii de acel tip, în valoare totală de 8,8 milioane de lei;

17. Aparat pentru controlul aritmiei cardiace (Institutul de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică pentru electronică Bucureşti). Tema de proiectare a fost transmisă cu întârziere de Ministerul Sănătăţii (de-abia în septembrie 1978), în condiţiile în care primele produse trebuiau livrate în anul următor. Avizarea studiului tehnico-economic s-a făcut în noiembrie 1979, însă prototipul nu a fost realizat până la sfârşitul anului 1980. Cererea Ministerului Sănătăţii era de 25 de exemplare, în valoare totală de 3,7 milioane de lei;

18. Modernizarea unei instalaţii pentru radiografie medicală 70×70 (Întreprinderea „Electrotehnica” Bucureşti). Asimilarea în fabricaţie a fost prevăzută pentru cincinalul 1976-1980, însă de-abia în noiembrie 1980 se lucra la realizarea prototipului, fără a avea avizată documentaţia tehnică. Ministerul Sănătăţii avea nevoie de 120 de exemplare, în valoare totală de 30 milioane de lei;

19. Modernizarea unui fotoliu dentar telescopic (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Avizarea studiului tehnico-economic a fost făcută în luna iulie 1979, însă prototipul nu s-a realizat până la sfârşitul anului 1980. Ministerul Sănătăţii avea nevoie de 850 de exemplare, în valoare totală de 6,8 milioane de lei;

20. Aparat de sablat în tehnică dentară (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti). Avizarea studiului tehnico-economic a fost făcută în luna decembrie 1979, însă prototipul nu s-a realizat până la sfârşitul anului 1980. Ministerul Sănătăţii dorea să comande 200 de exemplare, în valoare totală de 3,2 milioane de lei.

Pentru asimilarea în fabricaţie a 11 dintre cele 20 de produse pe care le-am menţionat, autorităţile comuniste de la Bucureşti au permis efectuarea unor plăţi în valoare totală de 5.022.000 lei, iar Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti, Întreprinderea „Electrotehnica” Bucureşti, Întreprinderea de electronică industrială şi automatizări Cluj-Napoca, Întreprinderea „Electronica” Bucureşti şi Institutul de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică pentru electronică Bucureşti nu au livrat absolut nici unul dintre produsele de serie consemnate pe lista respectivă.

În paralel, autorităţile comuniste de la Bucureşti au amânat sau au sistat, în perioada 1976-1980, următoarele programe de fabricare a unor produse de tehnică medicală în România:

1. Analizator de gaze în sânge (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti) – program amânat din cauza complexităţii tehnice foarte ridicate;

2. Ace pentru injecţii (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti) – program sistat din cauza posibilităţilor limitate ale acelei întreprinderi;

3. Electroencefalograf cu 8-12 canale (Întreprinderea „Electronica” Bucureşti) – program amânat din cauza complexităţii sale tehnice;

4. Unitate de supraveghere intraoperatorie (Întreprinderea „Electronica” Bucureşti) – program amânat din cauza complexităţii sale tehnice, specialiştii de la Institutul de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică pentru electronică Bucureşti nereuşind să rezolve problemele apărute;

5. Instalaţie pentru radiodiagnostic, cu generator trifazat de mare putere (800-1000 M.A.) – program amânat deoarece, până la controlul efectuat în toamna anului 1980 de către Curtea Superioară de Control Financiar, în colaborare cu Ministerul Finanţelor, nu a existat „capacitate de cercetare şi proiectare” la Întreprinderea „Electrotehnica” Bucureşti pentru acea instalaţie;

6. Amplificator de imagine cu circuit de televiziune (Întreprinderea „Electrotehnica” Bucureşti) – program sistat din cauza importurilor de completare foarte mari care erau necesare pentru realizarea produsului în România;

7. Electrocardiograf cu trei canale, respectiv cu şase canale (Întreprinderea „Electronica” Bucureşti) – deşi studiul tehnico-economic a fost avizat în anul 1978, autorităţile comuniste de la Bucureşti au decis reportarea produselor respective în cincinalul 1981-1985 deoarece erau necesare importuri mari de completare;

8. Aparat de terapie cu unde scurte (Întreprinderea „Electronica” Bucureşti) – deşi studiul tehnico-economic a fost avizat în anul 1979, autorităţile comuniste de la Bucureşti au decis reportarea programului respectiv în cincinalul 1981-1985 deoarece erau necesare importuri mari de completare;

9. Modernizarea unui motor tehnic suspendat (Întreprinderea „Electrotehnica” Bucureşti) – acţiunea a fost sistată deoarece Ministerul Sănătăţii nu a avizat acel program;

10. Modernizarea unui compresor necesar la aparatura medicală (Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti) – program sistat deoarece Ministerul Sănătăţii nu l-a avizat.

A treia anexă a raportului întocmit în noiembrie 1980 la Curtea Superioară de Control Financiar (Curtea de Conturi din zilele noastre) conţine mai multe exemple de instalaţii şi aparate medicale defecte, care se aflau în diferite unităţi sanitare din România şi nu erau utilizate deloc, astfel:

1. Un aparat Röntgen diagnostic rotativ tip Polarix (preţ: 387.000 lei) a fost importat din Belgia şi avea stabilită o durată de serviciu de 25 de ani. Acesta a funcţionat la Spitalul clinic Colentina din Bucureşti 2 ani şi patru luni, apoi i s-a defectat tubul amplificator de imagine. În toamna anului 1980 se afla în continuare la acea unitate medicală, în stare defectă de 8 ani şi patru luni;

2. Un aparat prototip Röntgen diagnostic EDR (preţ: 503.000 lei), prezentat la o expoziţie desfăşurată în 1970, a fost cumpărat din Ungaria şi avea o durata de serviciu era de 25 de ani. Acesta a ajuns la spitalul Colţea din Bucureşti, unde a funcţionat circa 7 ani, apoi i s-au defectat mai multe componente. În toamna anului 1980 se afla în aceeaşi stare, nereparat de 3 ani;

3. Un polarimetru (preţ: 125.000 lei) a fost cumpărat din Republica Democrată Germană pentru Spitalul clinic „Dr. I. Cantacuzino”. Aparatul trebuia să funcţioneze 22 de ani. Modulatorul de axe s-a defectat după 5 ani şi nouă luni. Echipa Curţii Superioare de Control Financiar a ajuns la acea unitate medicală după un an şi cinci luni de la defectarea aparatului şi a constatat că nu fusese reparat;

4. O staţie de monitorizare pentru 4 paturi şi prevăzută cu monitor tip Hellige (preţul: 547.000 lei) a fost cumpărată din Republica Federală Germania pentru Spitalul clinic de arşi şi chirurgie reparatorie Fundeni. În toamna anului 1980, echipa Curţii Superioare de Control Financiar a constatat că anumite componente ale staţiei erau defecte de un an de zile;

5. Un monitor tip Hellige (preţul: 45.000 lei) a fost achiziţionat din Republica Federală Germania pentru Spitalul clinic de arşi şi chirurgie reparatorie Fundeni. În toamna anului 1980, echipa Curţii Superioare de Control Financiar a constatat că unele componente ale monitorului erau defecte de doi ani;

6. Două defibrilatoare Cardiopack (valoare: 37.000 lei), importate din Israel, nu erau utilizate de 2 ani la Spitalul clinic de arşi şi chirurgie reparatorie Fundeni deoarece aveau acumulatoarele defecte;

7. Două defibrilatoare Elarom şi două aparate similare Thomson, în valoare totală de 165.000 lei şi importate din Franţa, nu puteau fi utilizate de un an, 2 ani, respectiv 4 ani de zile la Spitalul clinic de arşi şi chirurgie reparatorie Fundeni deoarece aveau acumulatoarele defecte;

8. Un bisturiu electric (preţul: 41.000 lei), importat din Republica Federală Germania pentru Spitalul clinic de arşi şi chirurgie reparatorie Fundeni, nu era utilizat de un an deoarece lipseau anumite accesorii, care nu au fost livrate împreună cu aparatul respectiv;

9. Un servoventilator Draeger 900 (preţul: 198.000 lei), cumpărat din Republica Federală Germania pentru Spitalul Fundeni, nu funcţiona de 2 ani, traducătorul de volum de expirare şi presiune de inspirare fiind defect;

10. Un monitor cu defibrilator „Siemens” (preţul: 146.000 lei) a fost achiziţionat din Republica Federală Germania pentru Spitalul clinic de arşi şi chirurgie reparatorie Fundeni. Acesta nu funcţiona de doi ani de zile din cauza defectării cablurilor de defibrilare;

11. Un congelator „Talheimer” (preţul: 202.000 lei), cumpărat din Republica Federală Germania pentru Institutul „Dr. I. Cantacuzino”, nu a funcţionat încă de la primirea acestuia, în noiembrie 1979, din cauza defectării termostatului electric. În toamna anului 1980, aparatul respectiv era menţinut în continuare nereparat;

12. O centrifugă K 70 (preţul: 56.000 lei) a fost achiziţionată din Republica Democrată Germană pentru Institutul „Dr. I. Cantacuzino” şi avea stabilită o durată de serviciu de 14 ani. Agregatul aparatului s-a defectat după doar 8 luni de funcţionare şi, în toamna anului 1980, se afla în aceeaşi stare (nereparat de 2 ani şi 5 luni);

13. Un schimbător de probe gama B.F. 5300 (preţul: 280.000 lei) a fost importat din Republica Federală Germania pentru Institutul de igienă şi sănătate publică Bucureşti şi avea stabilită o durată de serviciu de 25 ani. Aparatul a funcţionat aproximativ 3 ani, apoi i s-au defectat circuitele integrate. În toamna anului 1980 se afla în aceeaşi stare (nereparat de 9 luni);

14. Trei monitoare Sirecust 302 D (preţul: 452.000 lei) au fost achiziţionate din Republica Federală Germania pentru Spitalul clinic al municipiului Bucureşti şi aveau stabilită o durată de serviciu de 12 ani. Au funcţionat un an şi 4 luni, după care s-au defectat redresorul stabilizat (la două dintre monitoare) şi baleiajul vertical şi al becului artefoct EKG (la un monitor). În toamna anului 1980, aparatele respective se aflau în acea stare, nereparate de 7 luni;

15. Un aparat de anestezie (preţul: 40.000 lei) a fost fabricat la întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti şi, în octombrie 1978, a fost transferat la Spitalul clinic al municipiului Bucureşti. Acesta nu a funcţionat chiar din momentul primirii sale şi era menţinut nereparat în acea unitate medicală de un an şi 10 luni;

16. Un electrocardiograf cu 6 canale, tip Cambridge (preţul: 106.000 lei) a fost achiziţionat din S.U.A. pentru Spitalul judeţean Bacău şi avea stabilită o durată de serviciu de 12 ani. Motorul pentru derularea hârtiei s-a defectat după un an şi 10 luni de funcţionare şi, în toamna anului 1980, se afla în aceaşi stare (nereparat de 7 luni);

17. Patru aparate de aerosoli cu ultrasunete (preţul: 37.000 lei) au fost achiziţionat e din Republica Democrată Germană pentru Sanatoriul balnear de la Techirghiol şi aveau stabilită o durată de serviciu de 18 ani. După un an de funcţionare s-au defectat cuvele pentru lichidul de contact al pulverizatoarelor, condensatorii electronici şi transformatorii de reţea. Aparatele se afla în aceeaşi stare în toamna anului 1980 (nereparate de 6 ani);

18. Două aparate Röntgen Dentix (preţul: 28.000 lei), fabricate în România, au ajuns la Spitalul judeţean Craiova şi aveau stabilită o durată de serviciu de 25 de ani. Transformatoarele de înaltă tensiune ale acestora s-au defectat după 8 ani de funcţionare şi, în toamna anului 1980, se aflau în aceeaşi stare (nereparate de 3 ani şi jumătate);

19. Trei aparate Pantostat, tip P2 (preţul: 21.000 lei), fabricate în România, au fost livrate în anul 1972 Spitalului judeţean Craiova. Deşi aveau stabilită o durată de serviciu de 18 de ani, potenţiometrele de la acele aparate s-au defectat după 6 ani de funcţionare şi erau menţinute nereparate în toamna anului 1980;

20. Un aparat de sablat în tehnică dentară (preţul: 24.000 lei), fabricat în România, a fost livrat Spitalului clinic nr. 2 din Craiova în anul 1977. Acesta nu a funcţionat chiar din momentul primirii sale, chiulasa compresorului spărgându-se din cauza defectării electromotorului trifazat;

21. Un aparat Röntgen diagnostic Diagnomax M-125 (preţul: 210.000 lei) a fost achiziţionat din Ungaria şi livrat sanatoriului TBC din localitatea Leamna (jud. Dolj). Deşi avea stabilită o durată de serviciu de 25 de ani, aparatul respectiv s-a defectat după circa 10 ani şi, în toamna anului 1980, transformatorul de înaltă tensiune al acestuia era menţinut nereparat (timp de un an şi 3 luni).

Raportul întocmit şi semnat de Gheorghe Rădulescu, preşedinte al Curţii Superioare de Control Financiar, a ajuns la 19 noiembrie 1980 la Cancelaria C.C. al P.C.R., unde a fost înregistrat cu numărul S4932. Acesta este motivul pentru care am afirmat că echipa Curţii Superioare de Control Financiar a efectuat un control în toamna anului 1980. Nu am reuşit încă să identificăm motivul pentru care Gheorghe Rădulescu nu a precizat în raportul său perioada în care s-a desfăşurat acţiunea respectivă.

Numărul de 20 de unităţi sanitare controlate a fost menţionat în nota întocmită la Cancelaria C.C. al P.C.R. pentru Nicolae Ceauşescu şi care a însoţit raportul respectiv, iar numele acestora apare separat, într-o anexă, astfel:

I. Unităţi de producţie şi cercetare:

– Întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti;

– Întreprinderea „Electrotehnica” Bucureşti;

– Întreprinderea „Electronica” Bucureşti;

– Institutul de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică pentru electronică Bucureşti.

II. Ministerul Sănătăţii şi unităţile ministerului:

– Direcţia farmaceutică şi a aparaturii medicale;

– Oficiul central farmaceutic Bucureşti;

– Staţia de verificare şi întreţinere a aparaturii medicale Bucureşti;

– Spitalul clinic de arşi şi chirurgie reparatorie Fundeni Bucureşti;

– Institutul „Dr. Ion Cantacuzino” Bucureşti;

– Institutul de igienă şi sănătate publică Bucureşti.

III. Direcţii sanitare şi subunităţi subordonate:

1. Direcţia sanitară a municipiului Bucureşti:

– Spitalul clinic al municipiului Bucureşti;

– Spitalul clinic Bucur;

– Spitalul clinic Colentina;

– Spitalul clinic Colţea;

– Spitalul clinic „Dr. Ion Cantacuzino”;

– Spitalul clinic Panduri;

– Spitalul clinic de urgenţă Floreasca;

– Atelierul central de întreţinere şi reparare a aparaturii medicale Bucureşti.

2. Direcţia sanitară a judeţului Constanţa:

– Spitalul judeţean Constanţa;

– Spitalul teritorial Constanţa;

– Spitalul teritorial Hârşova;

– Spitalul teritorial Mangalia;

– Spitalul teritorial Medgidia;

– Sanatoriul balnear Mangalia;

– Sanatoriul balnear Techirghiol;

– Atelierul judeţean de întreţinere şi reparare a aparaturii medicale Constanţa.

3. Direcţia sanitară a judeţului Dolj:

– Spitalul judeţean Craiova;

– Spitalul clinic nr. 2 Craiova;

– Spitalul clinic nr. 3 Craiova;

– Spitalul Poiana Mare.

4. Spitalul judeţean Bacău.

5. Spitalul judeţean Braşov.

6. Spitalul judeţean Buzău.

7. Spitalul judeţean Galaţi.

Extrase din nota întocmită la 24 noiembrie 1980, la Cancelaria C.C. al P.C.R., pentru Nicolae Ceauşescu şi în care s-a prezentat, în rezumat, raportul lui Gheorghe Rădulescu. Sublinierile din document au fost realizate la Cancelaria Comitetului Central.

La fel ca în orice altă acţiune organizată de Curtea Superioară de Control Financiar, Gheorghe Rădulescu a trimis lui Nicolae Ceauşescu şi un document cu propuneri de măsuri care trebuiau luate, astfel încât să fie rezolvate toate problemele constatate de echipa care a controlat cele 20 de unităţi sanitare. Din acel document rezultă următoarele constatări:

– în România nu era asigurată coordonarea unitară a fabricării de produse de tehnică medicală printr-o centrală industrială sau întreprindere coordonatoare. În opinia lui Gheorghe Rădulescu, acesta a fost motivul pentru care s-au înregistrat probleme privind responsabilitatea realizării planurilor de producţie şi de asimilare de produse noi, stabilite de către Comitetul de Stat al Planificării. Totodată, preşedintele Curţii Superioare de Control Financiar aprecia că printr-o coordonare a fabricării, de către o centrală industrială sau întreprindere, se puteau rezolva în mod operativ problemele care apăreau în cursul punerii în aplicare a acelor planuri, precum şi optimizarea organizării activităţii de service;

– în România se impunea crearea bazei de cercetare şi proiectare pentru tehnica medicală. Exista o rămânere în urmă în acel domeniu şi investiţiile erau necesare pentru a fi îndeplinite planurile de producţie şi de asimilare de produse noi, stabilite de Comitetul de Stat al Planificării;

– deşi existau mari probleme cu baza de cercetare şi proiectare pentru tehnica medicală, Gheorghe Rădulescu propunea cheltuirea unor fonduri suplimentare (fără a se indica sursa de provenienţă a acestora şi neidentificate în cursul cercetării noastre) pentru specializarea „unor noi unităţi în producţia de tehnică medicală (sau de ateliere şi secţii în unităţile existente)”;

– dezvoltarea rapidă a bazei de cercetare şi proiectare pentru tehnica medicală şi realizarea planurilor de producţie şi de asimilare de produse noi puteau fi făcute prin găsirea unor fonduri suplimentare (fără a se indica sursa de provenienţă şi neidentificate în cursul cercetării noastre), cu care să fie extinse relaţiile de cooperare cu diferite companii din străinătate „(în special cu firme din ţările socialiste), în vederea realizării de produse de complexitate mai ridicată (pentru nevoile interne şi desfacerea pe alte pieţe) şi creării de disponibilităţi valutare pentru importul de tehnică medicală (ori de componente şi piese de schimb)”.

În concluzie, Gheorghe Rădulescu considera că, până la sfârşitul anului 1980, Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini trebuia să prezinte lui Nicolae Ceauşescu nişte propuneri de măsuri, care urmau să fie aplicate în cincinalul 1981-1985, „sarcinile fizice pe cincinalul 1981-1985 (cu desfăşurarea pe ani) pentru principalele instalaţii şi aparate medicale, precum şi programul revizuit de asimilare de noi produse şi de modernizare a acelora existente în fabricaţie (inclusiv sarcinile care revin unităţilor colaboratoare din cadrul Ministerului Industriei Uşoare, cu deosebire în direcţia îmbunătăţirii sticlei pentru seringi)”.

La rândul său, ministrul Industriei Chimice trebuia să prezinte lui Nicolae Ceauşescu, tot până la sfârşitul anului 1980, „acţiunile specifice care urmează să fie întreprinse în cincinalul 1981-1985 în vederea asimilării de noi produse şi materiale pentru reţeaua sanitară şi îmbunătăţirii tehnologiilor de producţie la produsele aflate în fabricaţie”.

O altă măsură pe care Gheorghe Rădulescu a propus-o lui Nicolae Ceauşescu a fost organizarea unor unităţi de microproducţie la institutele politehnice din ţară (implicând catedrele de electronică, mecanică fină, chimie organică etc.) şi la institutele de medicină (unde existau clinici). Unităţile de microproducţie erau stabilite, în cooperare, de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului şi ministerele industriale pentru a realiza, pe bază de contracte, „noi instalaţii, aparate, instrumente şi produse pentru uzul reţelei sanitare, testării lor în clinici” – fără a avea dotările şi competenţele necesare, precum şi o experienţă minimă în domeniul fabricării acelor produse.

O altă propunere a lui Gheorghe Rădulescu s-a referit la implicarea tuturor clinicilor de la institutele de medicină în realizarea obiectivelor pe care Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini nu le-a îndeplinit în cincinalul 1976-1980, începând cu elaborarea temei de cercetare a noilor produse de tehnică medicală şi terminând cu etapa de omologare a lor. În aceste operaţiuni urma să fie implicat şi Ministerul Sănătăţii, în calitate de beneficiar al programelor respective.

În paralel, Gheorghe Rădulescu aprecia că importurile de instalaţii şi aparate medicale, efectuate în perioada anterioară controlului făcut de instituţia pe care o conducea, s-au derulat în mod necorespunzător şi a propus lui Nicolae Ceauşescu reducerea acestora, în viitor şi restrângerea numărului de companii „cu care se încheie asemenea contracte (ca regulă, importurile se vor face numai de la firmele cu care întreprinderile din ţara noastră au relaţii de cooperare) (subl.n.)”.

În cazul pieselor de schimb necesare pentru a se pune în funcţiune aparatele medicale importate „de primă importanţă”, Ministerul Sănătăţii urma să întocmească o listă a acestora şi, până la sfârşitul anului 1980, „să stabilească, împreună cu Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, posibilităţile procurării lor. De asemenea, în limita fondurilor valutare stabilite prin plan, Ministerul Sănătăţii va crea în mod centralizat un stoc minim de piese de schimb pentru instalaţiile şi aparatele medicale din import”.

Gheorghe Rădulescu a abordat şi problema deficitului de cadre – în special, radiologi, radioterapeuţi, anatomopatologi şi anestezişti – din unităţile sanitare, în condiţiile existenţei unor instalaţii şi aparate care nu erau utilizate din lipsă de personal specializat. Preşedintele Curţii Superioare de Control Financiar considera că Ministerul Sănătăţii trebuia să întocmească „un program cu privire la acoperirea deficitului de cadre, pe care îl va prezenta, până la 31 decembrie a.c., spre aprobare Consiliului de Miniştri”.

Deoarece echipa de control a constatat deficienţe majore în privinţa repartizării de instalaţii şi aparatură medicală în ţară, Gheorghe Rădulescu s-a gândit că problema respectivă poate fi rezolvată printr-o modificare birocratică: normele (baremurile) de înzestrare tehnică ale reţelei sanitare (pe tipuri de unităţi) trebuiau schimbate de Ministerul Sănătăţii până la sfârşitul semestrului I al anului 1981 – printre altele, în sensul prelungirii duratei de serviciu a unor instalaţii şi aparate deja existente. Noile norme urmau să fie valabile în cincinalul 1981-1985 şi nu se aplicau clinicilor şi altor unităţi medicale speciale, pentru care urmau să fie elaborate distinct norme de înzestrare tehnică. Totodată, repartizarea în ţară a instalaţiilor şi aparaturii medicale trebuia să fie făcută numai „în trimestrul IV al anului ce precede anul de plan, cu aprobarea Consiliului de conducere al Ministerului Sănătăţii”. Excepţiile de la regulile respective se aprobau de către acelaşi consiliu.

Ultima măsură pe care a propus-o Gheorghe Rădulescu lui Nicolae Ceauşescu s-a referit la aparatele existente în serviciile de radiologie, care nu aveau autorizaţie pentru funcţionare. Ministerul Sănătăţii trebuia să colaboreze în acel sens cu Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară pentru a încheia întreaga operaţiune de autorizare până la 30 iunie 1981.

O parte dintre măsurile respective au avut ca scop general creşterea în România a capacităţii de producţie de aparatură medicală, în condiţiile în care, în perioada 1976-1980, „nu s-a reuşit asimilarea nici a unei părţi din instrumentarul de uz curent pentru activitatea medicală, între care diferite tipuri de pense, ace de seringi”. Mai mult decât atât, „trebuiau să se asimileze 124 instalaţii şi aparate medicale, cu o producţie aferentă de aproape 500 milioane lei; până la data controlului, s-au asimilat numai 12 produse, iar producţia efectiv livrată în contul lor se cifrează la sub 1 milion lei (subl.n.)”.

Ca termen de comparaţie, se poate menţiona faptul că valoarea ajutorului umanitar acordat de autorităţile comuniste de la Bucureşti, în luna octombrie 1978, Republicii Socialiste Vietnam a fost de 1,4 milioane de lei. Acesta a fost alcătuit din medicamente, conserve de carne, 100 de tone de orez, conserve de peşte, conserve de legume, săpun şi alte tipuri de produse.

Surprinsă, Elena Ceauşescu a reacţionat caracteristic la reuniunea din 4 decembrie 1978 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.: „Se dă ajutor şi nu cunoaşte nici Comitetul Politic Executiv. […] Mereu cer ajutor. […] Noi cu ce ocazie le-am dat? (subl.n.)”.

La rândul său, Nicolae Ceauşescu a dovedit laşitate la reuniunea respectivă, neavând curajul să îi spună direct soţiei sale că el a aprobat ajutorul umanitar – fără a o informa deoarece, probabil, ar fi avut scandal acasă din partea ei. Preşedintele României a jucat teatru când a formulat, mai întâi, patru întrebări: „Noi de ce n-am făcut public acest ajutor care l-am dat? Cine se ocupă de aceasta? Dar cine se ocupă de aceasta? Cine a dat ajutorul?”. În cele din urmă, el a recunoscut că „s-a dat un ajutor mic, conserve, medicamente, dar am spus să nu dăm prin Crucea Roşie (subl.n.)”.

După cum se poate constata, valoarea ajutorului umanitar acordat Republicii Socialiste Vietnam, după inundaţiile care au afectat acea ţară în toamna anului 1978, a fost cu 29% mai mare decât valoarea producţiei de tehnică medicală asimilată în România şi livrată unităţilor sanitare româneşti în perioada 1976-1980. Conform documentelor întocmite la Comitetul de Stat al Planificării, ar fi trebuit realizată, în acelaşi cincinal, o producţie de circa 500 milioane de lei – nu sub valoarea unui mic ajutor umanitar.

Epilog: La reuniunea din 22 decembrie 1980 a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a aprobat doar câteva dintre măsurile propuse de Gheorghe Rădulescu şi de medicul Eugen Proca, ministrul Sănătăţii (a se vedea, pe larg, în volumul nostru Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991), Editura Trei, Bucureşti, 2019).

Totodată, preşedintele României a exprimat un punct de vedere rudimentar privind achiziţiile de aparatură medicală necesară în spitalele din România: „Apucaţi-vă mai bine şi instruiţi personalul, nu aparatură. Personalul a supravegheat întotdeauna copiii şi oamenii operaţi. Începem să transformăm medicina în mecanică fină şi medicii nu mai sunt nici medici şi nu sunt nici mecanici şi devin nişte oameni fără o meserie.

Nu pe aparatură trebuie să punem accentul în îngrijirea oamenilor. Aparatura este un auxiliar. Nu aparatura trebuie să vegheze noii născuţi, ci personalul medical, aşa cum s-a făcut întotdeauna şi cum se face în toată lumea.

Este o concepţie greşită care se dezvoltă în Ministerul Sănătăţii, care face din medic un om lipsit de spirit uman, îl dezumanizează. Nu mai văd decât aparatură

Noi am avut o medicină bună când medicul nu lucra cu aparatul, ci cu urechea, cu simţul lui de om, şi de aceea am avut poate cei mai buni medici din lume (subl.n.)”.

Opinia preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu, despre achiziţiile de aparatură medicală necesară în spitalele din România (22 decembrie 1980).

Criza economică prin care trecea România în acel moment – din cauza investiţiilor megalomanice şi nerentabile făcute în anii precedenţi, precum şi a cheltuielilor impuse cu salariile proletariatului (fără a obţine productivitatea planificată) – îşi dezvăluia efectele negative în domeniul sănătăţii. Scenariul filmului „Moartea domnului Lăzăroiu” putea fi scris şi în acea perioadă tragică, fără însă ca pelicula cinematografică să fie difuzată public în România şi în alte ţările comuniste din cauza cenzurii şi a organelor de represiune subordonate dictatorilor comunişti.

Raportul lui Gheorghe Rădulescu, preşedintele Curţii Superioare de Control Financiar, referitor la modul de folosire a fondurilor destinate modernizării producţiei de tehnică medicală din România şi utilizării aparaturii medicale în unităţile sanitare româneşti (noiembrie 1980). Sublinierile din document, marcate de noi cu litere italice, au fost făcute de semnatarul acestuia.

CURTEA SUPERIOARĂ DE CONTROL FINANCIAR

[Rezoluţie:] La Bir[oul]. Perm[anent].

ss. Nicolae Ceauşescu

TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU

SECRETAR GENERAL AL PARTDULUI COMUNIST ROMÂN

PREŞEDINTELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

Vă prezentăm, alăturat, raportul cu privire la controlul complex efectuat asupra folosirii fondurilor destinate modernizării producţiei interne de tehnică medicală şi utilizării aparaturii medicale de către unităţile sanitare. Pe lângă unele deficienţe proprii activităţii Ministerului Sănătăţii, s-a constatat şi o serioasă rămânere în urmă a producţiei interne de tehnică medicală, din care cauză unele unităţi sanitare nu dispun de aparatura necesară. Pentru lichidarea acestor neajunsuri, vă propunem spre aprobare măsurile anexate la raport.

(ss.) Gheorghe Rădulescu

CURTEA SUPERIOARĂ DE CONTROL FINANCIAR

SECRET DE SERVICIU

RAPORT

cuprinzând problemele rezultate din controlul cu privire la

– FOLOSIREA FONDURILOR DESTINATE MODERNIZĂRII ŞI DEZVOLTĂRII PRODUCŢIEI DE TEHNICĂ MEDICALĂ;

– UTILIZAREA APARATURII MEDICALE DE CĂTRE UNITĂŢILE SANITARE

Curtea Superioară de Control Financiar, în colaborare cu Ministerul Finanţelor, a întreprins o acţiune complexă asupra utilizării bazei materiale de către unităţile sanitare şi asupra gospodăririi fondurilor destinate modernizării producţiei interne de tehnică medicală. Cu acest prilej, s-au constatat unele progrese făcute de întreprinderile producătoare de instalaţii şi aparate medicale. Organele Ministerului Sănătăţii au colaborat mai intens cu unităţile producătoare şi au manifestat mai multă grijă în folosirea fondurilor care le-au fost repartizate.

Din control au rezultat şi o serie de probleme, care sunt prezentate în cele ce urmează.

1. În desfăşurarea activităţii unităţilor sanitare există anumite greutăţi, în urma insuficienţei cantitative şi mai ales calitative de instalaţii şi aparate medicale, datorate în primul rând neîndeplinirii sarcinilor stabilite industriei interne producătoare de tehnică medicală. Astfel, multe unităţi sanitare (mai ales din judeţe) nu dispun de un număr corespunzător de aparate medicale de diagnostic şi de terapie care sunt de primă necesitate (ca de exemplu: electrocardiografe, electroencefalografe, aparate de terapie cu unde scurte, aspiratoare pentru sălile de operaţii şi de pat, aparate de respiraţie artificială). De asemenea, anumite instalaţii şi aparate medicale care se află în unităţile sanitare sunt învechite.

În raport cu cerinţele actuale ale tehnicilor medicale, sunt rămâneri în urmă în dotarea cu unele aparate moderne.

Trebuie menţionat că şi o parte din instrumentarul aflat la dispoziţia unităţilor sanitare nu este de calitate corespunzătoare. Bunăoară, seringile (fabricate în întreprinderea „Industria Tehnica Medicală” Bucureşti) ar trebui să aibă, potrivit stas-ului (stardard de calitate de stat – nota P. Opriş), pistoanele interşanjabile (la seringile de aceeaşi capacitate); până în prezent pistoanele nu sunt interşanjabile la nici un tip de seringă (din cauza dimensiunilor diferite ale sticlei, livrată de fabrica de sticlă din Turda), ceea ce atrage folosirea redusă a seringilor şi cheltuieli suplimentare pentru reparaţii.

2. Producţia de aparatură medicală (de a cărei activitate răspunde Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini) nu face faţă nevoilor unităţilor sanitare (de altfel, această producţie este în ţara noastră aproximativ la nivelul cantitativ al aceleia din Bulgaria şi de 4 ori mai mică decât cea din Cehoslovacia şi Polonia). Organele de control au constatat că în actualul cincinal trebuiau să se asimileze 124 instalaţii şi aparate medicale, cu o producţie aferentă de aproape 500 milioane lei; până la data controlului, s-au asimilat numai 12 produse, iar producţia efectiv livrată în contul lor se cifrează la sub 1 milion lei. Reţine atenţia că nu s-a reuşit asimilarea nici a unei părţi din instrumentarul de uz curent pentru activitatea medicală, între care diferite tipuri de pense, ace de seringi ş.a. (În anexa 1 sunt prezentate exemple de produse neasimilate la termene, cu consecinţele economico-financiare, şi de obiective sistate sau amânate).

a) Cauza cea mai importantă care explică situaţia arătată este aceea că ministerul producător nu a acţionat la timp pentru crearea premiselor organizatorice şi întărirea bazei tehnico-materiale necesare desfăşurării activităţii de cercetare şi realizării producţiei de aparatură medicală.

Activitatea din această subramură industrială nu a avut un grup coordonator şi nici un institut de cercetare pentru acest domeniu. Practic, producţia de tehnică medicală se desfăşoară într-o singură unitate specializată, în restul întreprinderilor această producţie fiind intercalată în cadrul celorlalte activităţi.

b) O altă cauză a rămânerilor în urmă este legată de faptul că nu s-a acţionat pe linia cooperării cu firme din alte ţări socialiste (ori capitaliste), cu toate că producţia de tehnică medicală este una dintre cele mai pretabile la astfel de acţiuni (menţionăm că, până în prezent, din 111 obiective analizate de organele de control, sunt realizate numai 3 acţiuni de cooperare în producţie).

La unele obiective prevăzute în programul de asimilare din acest cincinal a reieşit, încă din faza studiilor tehnico-economice, că producţia devine ineficientă dacă este limitată numai la nevoile interne, temele respective fiind amânate în vederea găsirii de posibilităţi de cooperare cu alte firme ori de desfacere directă la export; la alte obiective, ajunse uneori în faza de prototip, a trebuit, de asemenea, să se renunţe, întrucât soluţiile constructive adoptate reclamau importuri de completare mari, fără ca în prealabil să se fi studiat posibilităţile de cooperare cu alte firme şi de satisfacere a importurilor.

c) Ministerul Sănătăţii are şi el unele deficienţe în legătură cu realizarea programului de asimilare a tehnicii medicale. Unele obiective au fost insuficient documentate, pe parcurs constatându-se că aparatele propuse a fi asimilate au funcţii asemănătoare cu alte aparate cuprinse în acelaşi program; anumite teme de proiectare au fost transmise de minister cu mari întârzieri, uneori peste termenele când era prevăzută livrarea producţiei (exemple sunt prezentate în anexa 2).

Ministerul Sănătăţii s-a sprijinit în insuficientă măsură pe clinicile de specialitate în elaborarea programelor de asimilare şi temelor de proiectare.

3. Nici tehnica medicală aflată în prezent la dispoziţia unităţilor sanitare nu este pe deplin folosită, deoarece unele instalaţii nu sunt întreţinute în mod corespunzător şi nu se asigură repararea lor la timp.

Atelierele de întreţinere şi reparaţii, dependente de organele sanitare judeţene, ca şi staţia centrală a Ministerului Sănătăţii, nu răspund cu operativitate la solicitările unităţilor sanitare, iar din pricina unor defecţiuni mărunte, care ar trebui imediat remediate, unele aparate medicale rămân săptămâni întregi în stare de nefuncţionare. De asemenea, în cazul acelor aparate care necesită intervenţii în ateliere, perioada de reparaţii este excesiv de lungă, prelungindu-se la minim 2-3 luni de zile.

a) Situaţia menţionată reflectă o serie de deficienţe şi neajunsuri existente în atelierele de întreţinere şi reparaţii. Activitatea echipelor de lucru nu este întotdeauna bine organizată şi nu este în suficientă măsură controlată (mai ales în cazul intervenţiilor efectuate în unităţile sanitare). În unele ateliere de reparaţii se resimte şi lipsa aparaturii de măsură şi control.

Totodată, nu a existat suficientă preocupare pentru pregătirea şi specializarea cadrelor tehnice. Unele firme (din ţările socialiste sau capitaliste) au oferit locuri pentru pregătirea de specialişti români, însă şi această posibilitate a fost folosită în mică măsură (de exemplu, faţă de 77 locuri puse la dispoziţie în perioada 1976-1979 de firma „Intermed” din R.D. Germană, s-au trimis la specializare numai 3 tehnicieni).

b) În acelaşi timp, atelierele de întreţinere şi reparaţii nu au asigurate unele din piesele de schimb ce le sunt necesare. În perioada 1976-1980 (sem. I), industria a furnizat cca. 50% din piesele de schimb şi materialele de întreţinere şi reparaţii solicitate de Ministerul Sănătăţii.

4. Probleme deosebite se ridică în legătură cu unele instalaţii şi aparate medicale rămase defecte în unităţile sanitare de 1-2 ani şi chiar mai mult, fără să fi putut fi readuse în stare de funcţiune. Majoritatea lor provin din import, iar unele nu au funcţionat decât o mică parte din perioada de timp normată (exemple sunt prezentate în anexa 3).

Organele de control au constatat că prin import, pornindu-se de la ofertele cele mai „avantajoase”, s-a ajuns la o mare diversitate de tipuri de aparate medicale (de exemplu, la unele unităţi din municipiul Bucureşti au fost identificate 14 electroencefalografe de 10 tipuri, importate din 8 ţări; 7 defibrilatoare de 7 tipuri, importate din 6 ţări). De aici şi greutăţi ulterioare, atât în întreţinerea aparatelor respective, cât şi în procurarea pieselor de la firmele producătoare sau în asimilarea producţiei lor în ţară.

5. Unele instalaţii şi aparate medicale rămân inactive din cauza lipsei de specialişti cu pregătire medicală care să le folosească (la finele anului 1979, erau în această situaţie cca. 190 instalaţii şi aparate, în valoare de 20 milioane lei, comparativ cu 163 aparate în valoare de 8 milioane lei, la finele anului 1978). Pentru anumite specialităţi (ca de exemplu: radiologi şi radioterapeuţi, anatomopatologi), s-a înregistrat chiar un regres absolut al numărului de medici, cu toate că activitatea lor este esenţială şi pentru buna desfăşurare a altor specialităţi medicale.

În alte cazuri, Ministerul Sănătăţii şi direcţiile sanitare judeţene nu au luat măsuri pentru instruirea la timp a cadrelor medicale în utilizarea noilor instalaţii şi aparate ce le-au fost repartizate.

6. Pe lângă aspectele legate de aparatura medicală, s-a mai constatat că în unităţile sanitare există şi o anumită insuficienţă de produse din cauciuc şi mase plastice (care intră în sfera de activitate a Ministerului Industriei Chimice), unele fiind de uz curent (mănuşi chirurgicale, pungi de cauciuc, sonde de cauciuc ş.a.). De asemenea, calitatea unor produse este inferioară (de exemplu, tuburile de drenaj, din cauza materialului folosit, produc în frecvente cazuri supuraţii pacienţilor); anumite instrumente şi materiale, deşi au dobândit o largă răspândire în alte ţări, nu au fost integrate în producţie (de pildă, seringile din material plastic, cu o singură întrebuinţare, ca mijloc de prevenire a unor boli transmisibile).

În unităţile sanitare se resimte şi o anumită lipsă de materiale consumabile (filme, reactivi, electrozi ş.a.), din care cauză multe instalaţii şi aparate (în special provenite din import) sunt folosite cu intermitenţe.

7. În cadrul controlului au rezultat şi unele probleme proprii activităţii Ministerului Sănătăţii şi direcţiilor sanitare judeţene. Astfel, până acum, nu s-a ajuns la un sistem perfecţionat de normative (baremuri) cu privire la instalaţiile şi aparatele specifice diferitelor categorii de unităţi sanitare (în funcţie de necesităţi şi de posibilităţile economico-financiare ale perioadei). În aceste condiţii, dirijarea aparaturii medicale s-a sprijinit mai mult pe cererile şi intervenţiile organelor sanitare judeţene şi unităţilor direct subordonate ministerului, ivindu-se elemente de subiectivism în repartizarea ei. De exemplu, unor judeţe şi unităţi subordonate Ministerului Sănătăţii li s-au satisfăcut integral cererile sau chiar li s-au distribuit aparatură peste solicitările lor, în timp ce altora li s-au operat reduceri, fără justificări.

Deficienţe de aceeaşi natură s-au manifestat şi la nivelul direcţiilor sanitare judeţene, şi anume cu prilejul repartizării aparaturii pe unităţi direct subordonate.

Ministerul Sănătăţii, cu toate că este titular de balanţă pentru utilaje şi aparatură medicală şi are în această calitate obligaţia legală de a emite repartiţii, nu practică acest sistem (de altfel, nici nu există un plan de aprovizionare în profil teritorial).

Inexistenţa unui sistem pus la punct de repartiţie a tehnicii medicale explică în bună parte şi întârzierile cu care aparatura este distribuită în reţea. Din sondajele făcute pe perioada 1978-1980 (sem. I) a rezultat că o parte din aparatura medicală, până la distribuire, a staţionat în depozite 2-3 luni şi chiar mai mult.

Organele de control au constatat că ministerul de resort nu dispune de un sistem informaţional bine pus la punct asupra existentului de instalaţii şi de aparate mai importante din reţea (care să fie avut în vedere cu prilejul noilor repartiţii). Într-o serie de unităţi nu se respectă normele asupra inventarierii şi evidenţei aparaturii medicale, iar pentru unele instalaţii, deşi sunt de valori mari şi importante pentru activităţile medicale, nu se urmăreşte continuu gradul lor de folosire, întreruperile şi defecţiunile.

Prin controalele organizate de Ministerul Sănătăţii asupra activităţii direcţiilor sanitare şi unităţilor direct subordonate, nu au fost urmărite în mod sistematic problemele legate de repartizarea, folosirea, întreţinerea şi repararea aparaturii medicale.

8. În anumite cazuri, Ministerul Sănătăţii şi organele sanitare judeţene au procedat invers decât ar fi normal: mai întâi au repartizat instalaţiile şi aparatura medicală, iar apoi s-au început pregătirile pentru punerea lor în funcţiune. Ca urmare, unele instalaţii au rămas nefolosite, în aşteptarea spaţiilor şi amenajării lor corespunzătoare.

Cele de mai sus sunt legate şi de faptul că pentru unităţile spitaliceşti mari (reprezentative) nu este stabilit un program de perspectivă cu privire la dezvoltarea şi reutilarea lor ori că soluţiile de profilare sunt schimbate pe parcurs.

În reţeaua sanitară, cu toate că fenomenul caracteristic este acela al insuficienţei de instalaţii şi aparate la nivelul necesităţilor, apar în timp şi unele disponibilităţi la anumite unităţi, care în mod normal trebuie redistribuite cu operativitate altor unităţi. Ori din control a reieşit că mecanismul redistribuirii aparaturii medicale devenită disponibilă nu funcţionează în mod corespunzător (nici la nivelul judeţelor şi nici al ministerului de resort).

9. Potrivit Legii nr. 61/1974 cu privire la desfăşurarea activităţilor în domeniul nuclear, funcţionalitatea principalelor aparate medicale existente în serviciile de radiologie trebuie autorizată de Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară. Deşi de la stabilirea normelor republicane date în aplicarea Legii nr. 61 s-au scurs aproape patru ani, cele mai multe instalaţii continuă să funcţioneze fără autorizaţii legale (numai în judeţul Constanţa au fost identificate de organele de control în această situaţie 77 aparate, din care pentru 22 nici nu se solicitase eliberarea de autorizaţii).

*

Problemele rezultate din control au fost discutate cu organele centrale interesate, stabilindu-se împreună o serie de măsuri. Astfel, ministerele producătoare şi unităţile subordonate au luat măsuri pentru recuperarea unora din restanţele existente în realizarea contractelor încheiate cu organele Ministerului Sănătăţii, pentru îmbunătăţirea activităţii de service şi aprovizionării bazei centrale a Ministerului Sănătăţii cu piese de schimb, pentru proiectarea şi punerea în fabricaţie de aparatură de măsură şi control necesară atelierelor de reparaţii ş.a.m.d. La nivelul Ministerului Sănătăţii se va acţiona în direcţia mai bunei organizări a activităţilor atelierelor de întreţinere şi reparaţii de aparatură medicală şi întărirea răspunderilor în îndeplinirea obligaţiilor ce le revin, perfecţionării pregătirii personalului de specialitate (inclusiv pe calea folosirii posibilităţilor oferite de alte firme); de asemenea, s-a instituit obligaţia pentru toate organele sanitare ca, ori de câte ori repartizează instalaţii şi aparate noi, cu performanţe superioare acelora existente în unităţile primitoare, să decidă şi asupra destinaţiei tehnicii medicale înlocuite; s-au stabilit răspunderi şi termene cu privire la redistribuirea aparaturii medicale devenită disponibilă (atât pentru organele proprii ale ministerului, cât şi pentru organele sanitare judeţene); s-a nominalizat structura stocului de intervenţie de instalaţii şi aparatură medicală la care are dreptul Ministerul Sănătăţii, potrivit normelor legale; s-a îmbunătăţit sistemul informaţional asupra existentului de instalaţii şi aparatură medicală din reţea. În viitor, Ministerul Sănătăţii, prin toate formele de control, va urmări modul în care sunt respectate normele cu privire la repartizarea şi folosirea tehnicii medicale, iar rezultatele vor fi discutate periodic în organul său de conducere colectivă.

Pe lângă acţiunile deja întreprinse în timpul controlului, se propun spre aprobare măsurile anexate. Totodată, se propune ca sarcinile ce vor fi stabilite de Conducerea Superioară şi materialele de control să fie prelucrate în organele de conducere colectivă ale Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini, Ministerului Industriei Chimice, Ministerului Sănătăţii, ale centralelor şi întreprinderilor unde se fabrică tehnică şi produse medicale, precum şi în cadrul direcţiilor sanitare judeţene.

PREŞEDINTE

(ss.) Gheorghe Rădulescu

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 77/1980, f. 34; 37-41.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. He, he, he. 😄
    Asimilarea asta planificată era departe ani lumina de capacitatea reală românească.
    Poate am mai scris cindva , o electrosupapa japoneza funcționa 5 ani fara probleme. Cînd băgăm uleiurile noastre ” asimilate” , crapa . Am asimilat și electrosupapa. La mega fabrica de mecanica fina Sinaia. Funcționa cel mult 6 luni. Și asta curățită periodic , schimbat garnituri și semeringurile autohtone. Care evident nu erau prevăzute în nici o planificare de întreținere.
    In general , cum trebuia copiata ceva tehnica occidentală mai complicata ( asta era asimilarea) , cum apăreau probleme.
    In proiectare , realizare , întreținere. Rezultatul final , cel din articol. Măcar în medicină recunoșteau ( indirect) că nu sunt capabili sa copieze sculele occidentale. In alte domenii au inventat scuze, justificări că nimeni nu avea curaj să recunoască că fara concurenta nu ajungi nicăieri. Iar promovarea strict pe pcr crea o falsă iluzie ” că avem specialiști , experți tovarăși „.
    PS.
    1- Cînd comuniștii chinezii ne vindeau primele strunguri paralele automate cu comanda numerica , noi inca ne chinuiam cu SNA 500. Strungul pur mecanic dar modernizat al faimosului Ranghet.
    2- cota de valuta anuală a fabricilor comuniste a fost redusă masiv după 1980. Ce nu cheltuiai ( valuta) in un an , revenea la buget. Așa multe fabrici în lipsa unei statistici , a unor analize reale privind componentele ce se defectau mai des, comandau piese occidentale că se cruceau și străinii ” cum dracu se strica așa repede subansamblu?”. Nu se strica dar Gică de la aprovizionare ocupase postul că era rudă cu directorul . Așa comanda și el cît îl ducea capul. 😄

    • Vă mulțumesc pentru detalii. Ați menționat de fabrica de la Sinaia. Nu am înțeles cum se pot obține piese de mecanică fină în apropierea unui magistrale feroviare care produce vibrații în jurul său.

      • Asta a fost păcatul originar la IMF Sinaia.
        Și la CUG Cluj faceau axe pentru turbine.Nu a ieșit niciodată una bună.
        Ori erau cu fisuri interne datorită turnării defectuoase , ori cînd se strunjea , toate loviturile din hala adiacenta de forja grea ” se vedea” pe ax. Tremura tot. Milimetric dar se vedea la ochiul liber pe suprafețele strunjite.
        Planificare cu picioarele . 😄
        Ar fi multe de descris din comunism. Mă opresc la una. CUG Cluj a primit mega freza portal Toshiba. Un gigant. La specializare in Japan, 3 persoane. Secretarul PCR pe CUG cu un frezor categorie specială și un electrician categoria specială. Ultimul și secretar PCR pe secția întreținere reparații capitale.
        La întoarcere , asta ultimul a rămas „blocat” 1 săptămână. A admis la pauză de masa ( eram prezent) că : „nu ajungem veci occidentul. Suntem 100 ani in urma. ” secretar PCR . 😄
        In fabrica japoneza a ramas trăsnit de ce a văzut. Organizare inimaginabilă.Curatenie că noi nici nu visam.
        Căldura in hale. !!!!!!!
        Spanul rezultat în urma strunjirii , frezării, găuririi , colectat automat pe benzi subterane.La noi se calca pe span . Basca 45 minute pauză de prânz cu cantina self service care era mai dotată/ curata decit un restaurant bun romanesc.
        Asta că sa știm unde eram comparat cu alții . 😁

      • Uzina/intreprinderea de mecanica fina din Sinaia a produs in principal echipamente de injecție pentru motoare Diesel.
        Nu cred ca exista vreun impact foarte mare asupra productiei. Aceste pompele de injectie sunt parte (montate solidar pe blocul motor) ale motorului diesel (tractor, locomotiva).
        http://www.mefin.ro/background_r.htm

  2. Articol foarte lung. Merita impartit si comparat cu situatia altor tari (socialiste , capitaliste). Aparatura medicala indigena era slaba, cea luata pe licenta scadea calitativ in timp. Aparatura din RDG era de calitatea ce mai inalta din tarile socialiste, dar sub calitatea si performantele celor occidentale. In anumite situatii, ajungeau aparate din ajutor international. Asa au ajuns analizoare enzimatice Abbot sau Bechamp. La terminarea chit-urilor de substante de analiza aparatele au ramas nefolosite, preturile de achzitionare a acestor consumabile fiind foarte mari. Aceasi soarta pentru analizoare de gaze in singe (Radiometer) in salile de terapie intensiva (datoria externa trebuia platita). Medicii renumiti puteau sa-si achizitioneze prin protectie aparatura performanta. Raportul cu aparatura defecta este incomplet. Eforturile de reparare sau utilizare partiala erau mari si depindeau de influenta si interesul medicilor. Acolo unde erau interese se puteau asigurau piesele, consumabilele necesare. Totusi ca sa avem o imagine corecta a acestui regim criminal am sa va povestesc o intimplare: sectiile de ginecologie erau suprasaturate si multe femei mureau din motivele stiute. Sectiile de nou nascuti erau pline dar dotate foarte prost. Incubatoarele erau de calitate mizerabila si nu odata au fost accidente tragice. In aceasi perioada in occident existau sectii de prematuri. Copiii nascuti la cinci luni aveau sansa de a deveni oameni ca cei nascuti normal. Pentru cei ce nu cunosc cazuistica, copiii prematuri traiesc in incubatoare speciale si primesc hrana speciala pina la virsta la care ar trebui sa se nasca. Ingrijirea aceasta este foarte scumpa si este in principal un indicator al nivelului de asistenta medicala (speranta de viata la nastere). Nu cunosc situatia dupa „89 dar nu am sperante mari.

    • Vă mulțumesc pentru elementele suplimentare pe care nu le cunoșteam.
      Am încercat să comprim informațiile din dosarul pe care l-am găsit. Din câte cunosc, este pentru prima dată când acestea apar public.
      Nu am găsit date de comparație cu aparate fabricate în alte state. Consider că era deja prea mult pentru un raport adresat lui Ceaușescu. Nu cred că existau amatori la nivelul înalt al nomenclaturii comuniste care doreau să prezinte așa ceva celui care nu vroia în ruptul capului să aprobe cheltuieli suplimentare pentru achiziționarea de aparatură medicală din străinătate.

    • Tot ce spuneti este adevarat.
      Cu riscul de a fi tratat drept nostalgic sau de moda veche as spune că Ceasca avea un dram de dreptate cand afirma ca medicina nu trebuie sa fie doar mecanica fina. Ultima dată când un doctor m-a pipăit a fost acum vreo 20 ani in Romania. Am trăit în mai multe țări și continente și de fiecare cand merg la doctor nu exista un minim de examen clinic. De cele msi mukte ori sunt trimis direct la ultrasunete, MRI sau alte analize sofisticate inainte ca doctorul sa-mi examineze toracele sau alte parti mai ascunse. Abandonarea examenului clinic și bazarea aproape exclusiv pe investigatii fizico-chimice este o tendință care produce doctori slabi și costuri ridicate.

      • De acord cu dumneavoastră. În Polonia se face și în prezent examenul clinic. Apoi, se apelează la tehnica medicală, dacă se impune acest lucru.
        Dramul de logică al lui Ceaușescu nu poate însă ascunde criza economică prin care trecea România în acel moment. De aceea am prezentat tehnica medicală defectă și măsurile propuse de Gheorghe Rădulescu.

  3. Domnule Petre Opriș,
    Vă felicit!!! Ați atins o problemă care a fost un fel Sfântul Graal pentru cercetarea laseristică și fotonică românească desfășurată în IFA și instituțiile afiliate de genul IOR. Am ajuns să lucrez în cercetare începând din mai 1981. În acest domeniu în IFA, în actuala Secție Laseri a INFLPR, s-au produs multe „minuni laser medicale”. Cea mai dobitocească dintre ele care îmi vine în minte a fost aceeea a laser-ului chirurgical pentru neurochirurgie trimis prin 1986-1987 renumitului Profesor Arsenie. Acesta, biet naiv, a fost chiar interesat să utilizeze laseri pentru neurochirurgie. O singură problemă a existat de la bun început: lungimea de undă de emisie laser care condiționa mărimea spotului care ajungea pe țesut ca să ardă tumoarea. Spotul laser poate să fie, cu o optică foarte bună, de 1.1 ori lungimea de undă laser. INFLPR nu a fost în stare să proiecteze și să fabrice un laser corp solid Nd:YAG cu pompaj continuu și cu emisie la 1.06 microni, lungime de undă care se putea înjumătății sau împătrii. Astfel de laseri erau domeniul exclusiv al Laboratorului MALIRM condus de soții Lupei care erau,/sunt finii Profesorului Ioan Ursu, mâna dreaptă a „academicienei”. În MALIRM, laser Nd:YAG trebuia să realizeze Dr. Ioniță Vasile-Mânzatu, ginerele celebrului Profesor Ion Mânzatu – apă vie, apă moartă, apă de ploaie. În final, l-au cadorisit pe Profesorul Arsenie cu un laser CO2 cu emisie la 10.6 microni. Optica de focalizare era ca la noi – de două ori mai proastă decât cea mai proastă vecheoptică de focalizare sovietică.
    Profesor Arsenie a operat cu spot laser de 25 – 50 de microni. Ca urmare, când extirpa o tumoare pe creier, rădea și zona adiacentă cu sinapse, neuroni, vase de sânge. Un bolnav care suferea că nu mai are miros din cauza unei tumori minuscule, după operație era paralizat gata și putea merge cu scaun cu rotile, dacă îl avea.
    Un al doilea exemplu care îmi vine în minte este acela al aparatelor de terapie cu diode laser. Acesta era fieful c.ș.1 Dr. Pascu Mihai Lucian, fost director al INFLPR. Prin 1993-94, Pascu Mihai Lucian vindea prin firma pri-vată ROLMILAS S.R.L., aparate de terapie cu diode laser de tip ROLMILAS1 cu funcționare „garantată de 500 de ore dar nu mai mult de 3 luni de la data livrării”. Cu astfel de aparate, medici lasero-terapeuți, cum ar fi Dr. Ciprian Antipa, făceau terapie placebo pe bolnavi care plăteau la greu. C.ș.1 Dr. Pascu Mihai Lucian este și acum un adevărat stâlp al cercetării fotonice din România.
    Ați absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” din Sibiu, în 1990. Iertați-mi întreba-rea, dumneavoastră ați auzit de vreun sistem radar fabricat în România, de veun telemetru laser pentru artile-rie, de vreun sistem de ghidaj laser pentru proiectilele cu zbor inerțial și/sau reactiv realizat în IFA?

    • Vă mulţumesc pentru comentariul dumneavoastră. Este foarte interesant.
      Despre telemetre laser pentru artilerie am învăţat în şcoala militară, însă nu am văzut nici unul. La instrucţie şi în aplicaţii foloseam telemetri optice clasice.
      Ştiu că la Crângu lui Bot se realizau rachete aer-aer pe baza unei licenţe sovietice, ghidate prin infraroşu, iar pe tancul TR-85 a fost instalat un telemetru laser, însă cred că era importat.

      • Domnule Petre Opriș,
        Am pomenit despe tehnica militară laser cu scopul de a „vă trezi la realitate”. Dacă în domeniul militar, complexul militaro-industrial-cercetare aplicativă din România a obținut „rezultatele” bine cunoscute, atunci în domniul medical ce puteați spera?
        Prin comparație cu instituțiile omoloage din țările surori din fostul Pact de la Varșovia, din actuala Slovenia, chiar din fostul URSS, cu efective de 20-50 mai mari, complexul militaro-industrial-cercetare aplicativă din România (aproximativ 10000 de suflete, la IFA, la Clinceni, la IOR, la Turbomecanica ș.a.) este greu de precizat dacă a obținut 5-10% din rezultatele competitorilor. Ofițerimea și-a luat avansările, soldele de grad, de funție și celelalte drepturi, ceea ce era esențial, pentru politica PCR.
        În domeniul medical, practic, a fost la fel, adică gogoșerie. Adică, dădeau rapoarte minu-nate și făceau neurochirurgie laser cu spot de 50-100 microni. Adică, asigurau pareza bolnavului orice fel de tumoare avea.
        Cele două subiecte se pot dezvolta. Dacă le veți dezvolta, atunci mulți dintre cei care combat cu probitate pe marginea cazului ELI-NP și, mai ales, ofițerii de rețea ai unora dintre aceștia, „vă vor asigura un accident auto cu submarinul galben la dușul de dimineață”. Ar fi și normal, la cât de mulți bani de la contribuabili sunt în joc!!!

        • Vă mulțumesc pentru comentariu. Între timp, submarinul galben a devenit un banal ceai cu poloniu.
          De obicei, rapoartele întocmite de Ministerul Apărării Naționale și de Ministerul de Interne ajungeau direct la Nicolae Ceaușescu și erau trimise înapoi prin curier special. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care nu se găsesc ușor prin fosta arhivă a PCR.
          Am în vedere aspectele menționate de dumneavoastră. Când am găsi detalii despre industria aeronautică nu am ezitat să le public.
          Despre sectorul nuclear am suficiente documente în prezent. Cu timpul, le voi publica.

    • A existat un radar romanesc, in doua variante, cautati volumul dlui colonel (rez.) ing. Anton Muraru despre acest subiect, la editura AGIR. Nu stiu prea multe, dar informatia este sigura. Despre laserele romanesti, stiu doar ca la IFA a existat o sectie militara in care au lucrat si fosti colegi de ai mei, dar eu am pornit pe alte drumuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Ultima sa apariţie editorială: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019).

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Tren la aeroport în 2020, tehnologie din 1930

În urmă cu o lună am scris despre posibile soluții la greșelile majore de proiectare ale acestei lucrări, care altfel riscă să devină...

Impostura şi ipocrizia

Strania istorie a domnlui Barangă (ce vine după cea a d-lui Cumpănaşu, care – la rândul ei – o urmează pe cea...

Implicațiile unei adrese ANAF

Circulă printre grupurile online cu tematică fiscală o adresă recentă prin care ANAF îi semnalează unui contribuabil să fie atent la situația...

Racla şi linguriţa. Credinţa la vreme de molimă

La ȋnceputul lunii iunie, doar ce ieşea România de la zăvor, am publicat tot aici un text intitulat “Biserica Ortodoxă la vreme...

Alegeri cu cannabis în Ucraina, vecinul nostru cel mai important (după Moldova, Marea Neagră etc)

Duminică sunt alegeri locale în Ucraina, probabil cele mai importante în regiune pentru noi românii (evident în afară de cele prezidenţiale din...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.