Profesionist până la ultimul detaliu

Extrem de curajos pariul regizorului Béres László, invitat să lucreze un spectacol la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Asemenea acesteia și cea a colectivului artistic de acolo împreună cu care Béres László a montat Chicago.

Sigur, Béres László are deja o consistentă experiență în domeniul muzicalului. Deși au trecut mai bine de cinci ani de atunci, nu am uitat excepționala lui reușită cu Scripcarul pe acoperiș, exemplar pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. În seara premierei, mai bine de 700 de oameni prezenți în sală, au aplaudat minute în șir superba realizare a directorului de scenă și a minunaților actori clujeni. A fost, îndrăznesc să spun asta, un spectacol fără cusur, iar la acest fără cusur o contribuție importantă a avut-o regizorul. Care da, a respectat canoane, reguli, norme, derivând din însăși rețeta muzicalului (dar și din birocrația de pe urma căreia se obțin drepturile de reprezentare), a ținut, în consecință,  seama de binecunoscutele clauze contractuale care, în cazul acestui gen de spectacol sunt cum nu se poate mai dure, însă a adus și inovație, și surprize, și, mai presus de toate, a impus lucrul la marea meserie.

Aflând că Béres László e cel ce va monta Chicago la Timișoara, nu mi-a fost nici o clipă teamă că regizorul ar putea fi marcat de posibilele inhibiții reprezentante de presiunea modelului. Adică a filmului, și multipremiat, și controversat, din 2002, regizat de Bob Marshall. Știam și că Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara dispune, la ora aceasta, de actori care și cântă, și dansează de minune. Iar celor cunoscuți ca atare de mine (îi menționez acum pe atât de talentatele Magyari Etelka care nu e brunetă precum Catherine Zeta Jones, e blondă și cântă cu totul remarcabil, pe Borbély B. Emilia, și ea o bună cântăreață,, pe Tar Mónika, pe senzaționalul Molnos András Csaba care a realizat o adevărată performanță artistică în rolul avocatului Billy Flynn, pe Aszalos Géza care, în doar trei-patru apariții făurește o minunată bijuterie artistică), li s-au alăturat Tóth D.Zsófia (pe care o știam încă din stagiunea trecută) și Foltány Edina, fabuloasa deținătoare a rolului Roxie Hart.

De ce atunci unele temeri ale mele? Fiindcă marea problemă a spectacolului ar fi putut fi reprezentată de spațiu. Care la instituția producătoare nu e tocmai foarte mare, și care, în plus, mai  are o seamă de particularități individualizatoare nu întotdeauna chiar foarte prietenești (le-a evidențiat mai demult într-un articol Dragoș Buhagiar), particularități ce trebuiau obligatoriu îmblânzite. Or, Béres László și scenografa Márton Erika au știut să facă asta. Au mizat pe un anume gen de etajare, de marcare a unor niveluri spațiale. Și, încă și mai important, deși Chicago de la Timișoara este exact ceea ce trebuia să fie, adică un spectacol de teatru conceput, lucrat, desăvârșit în formula generoasă a cabaretului, nu s-a recurs deloc la soluția de primă mână constând în acel atât de uzitat mise en abyme, cu rame succesive făcute din beculețe. Componenta principală a decorului se bazează pe trimiterile la ziare. Mai mult. Trimiterea la ziare se regăsește și în unele costume. În cea mai penetrantă și emoționantă dintre aparițiile sale, insignifiantul Amos (Aszálos Csaba își construiește rolul în evidentă distribuție contrastivă cu Molnos András Csaba), se prezintă drept Omul de celofan și e înveșmântat într-un costum ce tot la gazete trimite. E vorba despre un costum ce contrastează  și cu veșmintele deliberat strălucitoare, cu lamé-uri și strasuri,  cu glamour-ul specific cabaretului,  și cu cele purtate de deținutele care fiecare are la activ câte o crimă, mândrindu-se cu asta, și cu hainele purtate de jurnaliști, de oamenii justiției sau de jurații ce ar trebui să se pronunțe asupra vinovăției Velmei ori a lui Roxie.

În ultimă instanță, Chicago de la Timișoara este un foarte bun spectacol despre corupție, manipulare, obliterarea adevărului, necinstea ori naivitatea presei și cupiditatea avocaților, despre vedetele de carton și de o zi, hai, fie, și despre jazz ca și despre știrea care ocupă prima pagină a ziarelor până în clipa în care îi ia locul o alta încă și mai senzațională.  În care e vorba despre mai multe crime și jafuri, un plus de sânge, despre imoralitate ori, pur și simplu, despre falsitatea unei lumi. Care în 2025 nu s-a schimbat în esență aproape  cu nimic față de cum era în urmă cu mai bine de 100 de ani. Mai exact în 1929. De aici și actualitatea spectacolului de la Timișoara.

Un prezentator elegant și versatil, ludic așa cum cere genul (e foarte bun în rol tânărul actor Jancsó Elöd), introduce acțiuni, scene, personaje, fapte, atitudini umane. Așa că trecem fluent de la încornorări, unele comise contra cost, la crima pasională și la prevalarea de mărturii și probe manipulate și falsificate mai încolo. De la universul închisorii și autoritar, și părintește administrată de cea numită Mama Morton (Tóth D. Zsófia) la rivalitățile artistice ale acum acuzatelor de crimă Roxie (Foltány Edina) și Velma (Magyari Etelka). De la jurnaliști empatici, impresionabili  sau corupți, așa cum sunt Mary Sunshine (Borbély B. Emilia) și încă atâția alții (Erdös Bálint, Becsey- Imreh Noémi, Vass Richárd, Isa Berger, Tar Erik, Tar Mónika, Czüvek Lóránd, Deli Szófia, Lukács György Szilárd, Lörincz Rita, Bálint Elöd, Vincze Erika, Bandi András Zsolt, Balló Helga, Grgić Nikoleta la jurați (unora dintre actorii deja numiți li se alătură Dávid Helga). De la avocați scrobiți și necinstiți pentru care nu adevărul contează, ci banii (Mátyas Zsolt Imre și Molnos András Csaba) la oameni simpli, umiliți (Aszalos Géza).

Totul se face cu muzică și dans. Iarăși, la marea meserie. Beneficiind de pregătirea muzicală asigurată de Csibi Andrea, cea care conduce și orchestra din care fac parte Andrei Candrianu, Bogdan Dijmărescu, Szabó Denis, Cosmin Hărșianu, Cristian Ilie, Marius Roman, Marin Bugar, Szabó Csongor, de inspirata coregrafie creată de Bokor Attila, actorii Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely evoluează la nivelul performanței. Îndrumați fiind de admirabilul profesionist al genului (și nu numai!) care se dovedește încă o dată a fi regizorul Béres László.         

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara

CHICAGO de John Kander, Fred Ebb, Bob Fosse

Traducerea: Prekop Gabriella

Versuri: G.Dénes György

Regia: Béres László

Decoruri și costume: Márton Erika

Coregrafia: Bokor Attila

Coordonator muzical: Csibi Andrea

Asistent regie: Száva Enikö

Light design:  Gidó Zoltán

Sound design: Mihai Toma

Conducerea muzicală: Csibi Andrea

Instrumentiști: Andrei Candrianu, Bogdan Dijmărescu , Szabó Denis, Cosmin Hărșianu, Cristian Ilie, Marius Roman, Marin Bugar, Szabó Csongor

Cu: Foltány Edina (Roxie Hart), Magyari Etelka (Velma Kelly), Molnos András Csaba (Billy Flynn),  Tóth D. Zsófia (Mama Morton),Borbély B. Emilia (Mary Sunshine), Jancsó Elöd (Prezentator), Aszalos Géza (Amos Hart), Karsai Dára (Liz), Erdös Balint (Parterul lui Liz, jurat, reporter), Becsey-Imreh Noémi (Annie, reporter), Vass Richárd (Partenerul lui Annie, reporter,jurat), Isa Berger (Katarina Hruscenko, reporter), Tar Erik (Harry, medic, partenerul lui Hruscenko), Tar Mónika (June, reporter), Czüvek Loránd (Fred Casely, partenerul lui June, reporter), Deli Szófia (Mona, reporter), Lukács  György Szilárd (partenerul Monei, reporter, jurat), Mátyas Zsolt Imre (Harrison, Charlie, repoter), Bálint Elöd  (Aaron, judecător, reporter), Vincze Erika (Kitty, reporter), Bandi András Zsolt (Sergentul Fogarty, reporter, jurat), Balló Helga (Fata din închisoare), Grgić Nikoletta (Fata din închisoare, jurat, reporter), Dávid Helga (jurat)