Orice analiză realizată sistemului de învățământ românesc este din start provizorie. Schimbările legislative sunt rapide, abrupte, nediscutate în comisii parlamentare, presa, lovită de o anumită cecitate legată de subiectele care nu produc exploziile de vizualizări ale publicului larg (de lecturi nu se mai pune de mult problema), nu le poate digera în timp util înainte de a se mai putea schimba ceva, dacă despre așa este vorba, deși nu credem. Dacă timp de un an de zile câteva materiale video difuzate în prime time la televizor o dată pe anotimp alarmează publicul general de ,,dezastrul” din învățământ (invariabil aceleși, monolit: violență, bullying, toalete insalubre, profesori depășiți de situație, de tehnologie și de competențele cerute la catedră, elevi maturizați timpuriu în materie de excese bahice, psihotrope, până și de consum licențios în ultimul timp – doar frații Tate nu erau întâmplător celebri printre adolescenții români înainte de a deveni personaje de notorietate globală, efemeră, totuși), sistemul reacționează visceral: se mai dă alarma(n)t o hotărâre de guvern pentru a petici găurile pe ici-pe colo, se mai lansează în zenit câte un ordin de ministru, se mai schimbă politic garnitura oricum anonimă de ,,consilieri” și ,,inspectori” din Ministerul Educației și organismele subordonate din teritoriu. Se propun strategii naționale cu titlu pompos, termene scurte sau prea lungi, raportări groase și eficiență nulă. În clipe de disperare și de confruntare cu propria lipsă de soluții și de identitate certă, aparatul birocratic superior acționează prin ștergerea greșelilor din memorie rebotezând denumirile instituțiilor din organigrama de funcționare, inclusiv pe cea a Ministerului Educației. ,,Când s-a întâmplat asta și asta mă numeam altfel. Trecutul aparține unei alte persoane, în relație cu care – vă rog să aveți în vedere! – nu am nimic de împărțit. E altcineva în buletin, nu eu, îmi pare rău”. Vorbim de universul kafkian cunoscut, dar unul condus nu de o zeitate absentă, de o stihie obscură, ci de niște arătări cu mutre și priceperi de Dănilă Prepeleac din prima sa etapă, înainte de a-i trage triumfal pe diavoli pe sfoară.
În măruntaiele sistemului, acolo unde viața palpită dupa circuitul ei lent, circular și monoton, nimic nu se schimbă decât în plan biologic. Îmbătrânim și alții, cu aceleași metehne binecunoscute, ne iau locul. Așa e viața și oftăm prelung, perfect bovini. Soarta nu mai poate fi întoarsă din mersul ei inexorabil. De unde această rezervă de fatalitate și sațietate? Cel mai probabil din achilozare, indiferență și un munte gol pe dinăuntru de ignoranță. În puzderia de legi prorogate și apoi abrogate, completate și modificate, răsucite și pierdute într-un stufăriș de numere confuze, logica există doar pentru a o sabota. Cu toate acestea, între atâtea apucături relative și fără sens, de a căror prezență sau lipsă de noimă nu se indignează nimeni, atât de anodine sunt ca rezultat direct, se strecoară și unele strategii educaționale al căror efect dăunează profund învățământului românesc. Despre una dintre aceste măsuri vom discuta în cele ce urmează, nu înainte de a prezenta pe scurt problema.
Acum ceva vreme, prin îngăduința și geniul celor care ne conduc, li s-a permis profesorilor să realizeze programe de reconversie profesională. Măsura nu era una întâmplătoare pentru că, având în vedere numărul mare de școli comasate relativ recent și criza demografică prin care începuse să treacă România după anul 2000 și din care nu am ieșit, apăruse deja riscul de șomaj în învățământul de stat. Lucrezi zeci de ani ca profesor și te trezești cu școala desființată din lipsă de elevi tocmai când te apropii cu pași repezi de pensie, iar asemenea școli se găsesc și în multe alte ,,regiuni istorice”. Zonele rurale au fost devastate de acest flagel al ,,băjeniei de guvernanți” și al nevoii de a hrăni familia prin muncă ,,în afară”, unde, dacă traiul nu e perfect, ,,e, totuși, altceva”. De unde copii, viitori elevi, dacă ei se nasc în alte părți sau nu mai vin pe lume deloc? Articolele din ianuarie 2023 ale domnului profesor universitar Vasile Ghețău despre recensământul populației României abia încheiat sunt ușor accesibile și confirmă statistic fenomenul la care facem trimitere. Pentru a preîntâmpina șomajul rezultat din dispariția catedrelor din învățământul preuniversitar s-a inventat reconversia profesională. Unii profesori se vor indigna și se vor ridica în picioare, protestând vehement: ,,De unde ideea asta? Eu am devenit din profesor de muzică unul foarte bun de matematică pentru că am simțit nevoia unei schimbări după o vârstă. Începusem să mă plafonez și nu puteam rămâne blocat într-un fel de a fi îngust în care nu mă mai regăseam”. Profesia ca un fel de căsnicie epuizată și luată de la capăt sub o altă formă pare a fi scuza cea mai nobilă. În realitate, anticiparea dispariției locului de muncă ca profesor de Muzică, Religie, Educație tehnologică (și aplicații practice) sau Desen le îndeamnă pe multe cadre didactice să se apuce la 40-45 de ani de o a doua (sau a treia) facultate, unde să capate dreptul de a trece pe postul de profesor la învățământul primar din localitate sau pe cel de Matematică din orașul cel mai apropiat. Asta dacă aceste posturi nu sunt în curs de vacantare chiar în școala de unde ne luăm leafa. Dacă emoția neîntinată a cunoașterii ar juca un rol real în întreaga ecuație, atunci este inexplicabil de ce profesorii în curs de reconversie se grăbesc să își capete diploma de profesor de Matematică sau învățător la facultăți private de capăt de pluton și în condițiile de calitate a studiului impuse de frecvența redusă sau de forma învățământului la distanță. De ce atâta iureș și de ce în circumstanțele acestea modeste de pregătire dacă nu din pricina nevoii de a nu-ți pierde în curând catedra și, pe cale de consecință, locul de muncă sau sursa de venit și subzistență? Desigur că întrebarea este una retorică. Dacă administratorii legali ai sistemului de învățământ românesc nu ar gândi paradigma educațională în regim perpetuu de austeritate și de economie drastică la bugetul educației (nu la fel de chivernisiți suntem cu bugetele serviciilor secrete, deși nu știm exact la ce ne folosesc acestea ca națiune: doar nimeni sănătos la cap nu crede că de unii singuri, cu potențialul nostru uman și material îndoielnic, am face față unei invazii sau unui război hibrid cu dușmanul de la răsărit), atunci reducerea efectivelor pe clase la 15-16 elevi ar păstra atât o parte a locurile de muncă din sistem, cât și ar crește simultan calitatea actului didactic, profesorul acordând, în principiu, mai mult timp și energie elevului împreună cu care muncește. Dar nici vorbă de așa ceva: clasele sunt în continuare de 25 spre 30 de elevi. Dacă am fi avut cohorte bogate numeric, cu siguranță că în România, țară cu o populație de zeci de ori mai mică decât cea a Indiei, am fi îngrămădit 35-40 de elevi în clasă, ca imediat după 1980, când începuseră înghețul în calorifere și hrana pe cartelă. Principiul elitelor noastre politice nu se dezminte: în domeniile vaste și încurcate ale educației și sănătății, care costă și așa mult, suntem zgârciți și cusurgii. Elevul și pacientul ,,risipesc” banii statului, dar un ,,tun” cu materiale de construcții, de curățenie, sanitare, aparatură medicală, da, asta e altceva. Aici suntem noi prin noi înșine, noi fără mască și fără regrete.
Și ce treabă au toate acestea cu profesorul care își duce la capăt reconversia profesională? Nu mai alunecăm în digresiuni zadarnice. Are din plin și iată de ce: să presupunem, strict în limitele realității imediate, că urmezi Facultatea de Matematica și Informatică a Universității din București și, din te miri ce motiv greu justificabil, vrei să devii tânăr profesor de Matematică nu la tine în sat, comună sau orășel, care ,,sunt moarte”, ci chiar în capitala României. Din fericire, din cauza penuriei de profesori de matematică din ultimii ani, se vor găsi locuri de muncă, dar aceasta este o stare temporară. Și acum vin pașii obligatorii care trebuie făcuți: după ce ne asigurăm că avem licența, masteratul și modulul psihopedagogic 1 și 2 efectuate, dăm examen scris de intrare în sistem. Suntem notați și la inspecțiile la clasă, ținute obligatoriu. În sfârșit, ajungem profesori la un liceu teoretic decent și urmează să ne perfecționăm practic și neapărat să promovăm examenul de definitivare dacă vrem să rămânem ,,pe perioadă nedeterminată” în sistem. Când ajungem în cancelarie facem cunoștință cu colegul nostru de Matematică, un ins la 45-50 de ani, care, până mai acum doi ani, a predat Educația Tehnologică în același liceu. Între timp, a terminat ,,la seral” un program de reconversie la o facultate în cadrul unei universități cu sediul prin Târgoviște, Pitești, Craiova sau Brăila. E titular pe post de douăzeci de ani și, după ce a trecut pe catedra de matematica, și-a păstrat, conform legii, gradele didactice obținute în vechea disciplină predată. A considerat că a fi profesor de matematică e ,,mai sigur” decât ce lucra înainte, un motiv prudent și o motivație extrinsecă de toată cinstea. Credeți că se compară ca parcurs educațional și pregătire în matematici cei doi profesori? În teorie, nu ar trebui să avem dubii. În practică, îndeosebi în România, orice combinație de factori e posibilă, orice permutare mutantă este permisă. Vom avea în curând profesori în România cu multe valențe intelectuale, nemaipomenite: profesor de materii tehnice până la 35 de ani, încă un deceniu predând de zor limbi străine moderne, apoi ne bucurăm de roadele reconversiei în Matematică și, la final de carieră, ne reprofilăm în învățători la clasele primare. Este încă plin de speranță ce se petrece deoarece fiecare specializare se parcurge prin constrângerea unor studii academice, așa cum sunt acestea realizate, ce-i drept, pripit și la ore târzii, seara: în curând ne putem pomeni ca profesorii ,,să se recruteze” direct din stradă. Mecanicii sunt calificați trupește să predea Educație fizică și sport, chelnerii ne pot explica cum stă treaba cu Educația financiară, șoferii de autocar conversează lejer și practic, fără farafastâcuri, în limba engleză, reporterii de teren sunt oricum un fel de experți în istoria locală, fie și contemporană, contabilii pot preda oricând matematică, iar limba română se pretează să o explice oricine, doar oricare dintre noi vorbește ușor limba națională. Despre logică și filosofie, nu mai e nimic de spus: fiecare are propria sa viziune asupra vieții. Ce e atât de complicat? Să fim pragmatici și să ne încadrăm în limitele plafonului bugetar. Restul e doar educație.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Hai ca sa va povestesc cum era o data . Profesorii de matematica adevarati sunt si au fost intodeauna rari in sistemul romanesc al educatiei .Toata suflarea stie cit de greu ajungeai sa predai matematica prin liceele Bucurestene ale anilor 80 .Daca nu aveai vreo proptea de pe la Partid nu pupai postul decit daca aidoma bunului meu frate erai un matematician exceptional si un pedagog asisderea caruia nimenea nu avea cum sa ii refuza competentele .Era stiut faptul cum vreo trei anisori faceai pe matematicianul pe la vreo scoala din vreo Comuna oarecare si abia apoi puteai sa dai concursul pentru Bucuresti .Pe la clasele primare , dupa ce o serie de profesori din vechea garda noncomunista si-au cam luat talpasita , au venit o serie intreaga de profesori cu caietele de predare gate facute de anteriorii ocupanti ai posturilor .Veneau la clasa si doar se foloseau de temele profesorale gata facute .Exceptiile din acele vremuri nu fac decit sa confirme regula .La sate era si mai jale .Acum reconversia pare sa ii deranjeze pe multi .Gaselnita nu face altceva decit sa asigure o minima predare la clasa doar nu vorbim aici de Liceele importante acolo de unde mai toti elevii pleaca in strainataturi. Pina la urma Statul nu are decit obligatia minimala de a invata pe unii carte . Daca vrei performanta atunci decizia devine personala .Statul nu este decit un intermediar .Vedem totusi cum inca multi dintre cei care privesc acum Legile Educatiei (apar curind ) tot nu vor sa accepte ideea de minimalism decizional atunci cind Statul se implica in Educatie .A sta cu mina intinsa la Stat nu mai este de mult o solutie . Vremurile se schimba si chiar daca vedem cum digitalizarea intimpina si ea o rezistenta extraordinara din partea purtatorilor de dosare cu sina (chiar daunazi m-am lovit de o astfel de situatie in care o insitutie a Statului nu accepta un format de documente primit digital de la alta Institutie a Statului cerind un format clasic gen dosar cu sina si stampila ). Educatia ca si purtatoare de excelenta nu poate fi oferita de catre Stat .
Mare adevar ati scris si sunt de acord cu totul, ca o persoana care a trecut prin toate etapele- predare sc.gen., liceu facultate, apoi in cercetare. Din pacate, ministerul este un schelet anchilozat in formule birocratice si nu a fost si este capabil de reforme adevarate. Iar toti cei care avem solutii adevarate suntem ignorati caci nu convin. Recent am trimis un referat pe probleme de cercetare si nu am primit on line un numar de inregistrare si nu voi primi nici un raspuns. Tot ce nu convine in ministerul educatiei, cercetarii este dat la gunoi. Opiniile celor cu experienta nu fac doi bani in fata functionarilor care se considera mai presus de oricine si orice. Democratia a devenit o umbra palida a ceea ce ar trebui sa fie cu adevarat.
Chat GBT a luat deunazi parte la un examen pe teme juridice la universitatea din Minesota, examen pe care l-a trecut cu succes cu note de 7 – 8 !!
Va dati seama ce ii asteapta pe profesori intr-un viitor deloc indepartat.
Este o situatie aparuta dintr-o data, situatie pe care nici specialistii / profesori, nu stiu cum s-o abordeze si sunt convins ca va crea probleme imense in urmatorii ani in invatamantul de toate gradele.
In aceste conditii invatamantul „teoretic” se va schimba intrutotul , probabil catre un invatamant bazat pe aplicatii si mai putin pe memorare si repetitie asa cum este acum.
Noile technolgii vor schimba tot, profesorul clasic fiind probabil depasit de situatie iar idea ” …în curând ne putem pomeni ca profesorii ,,să se recruteze” direct din stradă”
Da, practicienii vor avea cuvantul de spus pt ca nimeni nu va mai avea nevoie de nici o compunere sau text iar chatbootul care deocamdata are probleme la mate le va rezolva si pe acelea.
Cum vom comunica unii cu altii ? se va degrada limba vorbita si scrisa ? cea scrisa poate mai putin pt ca este preluata de IA dar cu vorbitul cum ramane ? ne vom mai putea exprima corect s-au vom dicta acestui chat ce dorim iar el va transforma totul intr-o forma inteligibila, inteligibila pt cine daca interlocuitorul este la acelasi nivel intelectual ? cu alte cuvinte fara competente cognitive, mai pe romaneste, prost !!
Probabil nu ar trebui să îmi dau cu părerea pentru învățământul preuniversitar.
In „privat” reconversia profesionala se produce cam o data la 4-5 ani. Tehnologiile se schimba accelerat, proiectele au alte cerințe, nu știu vreo poziție unde sa nu existe reconversie /invatare. Chiar și „secretara” este forțată să învețe noile „tooluri” o data la 4-5 ani.
Acum că mă gândesc mai bine, și medicii au oportunitatea unui alt rezidențiat daca doresc să facă o schimbare. Nimeni nu este „bătut în cuie”.
Învățarea continua este deja o necesitate. Dacă acum 30-50 de ani un om citea 4-5 cărți de specialitate anual, acum 10 ani avea acces la internet limitat, chatGPT-ul oferă acces la informație aproape completa, in 10-15 minute, dacă știi ce întrebări sa ii pui. Bine zice @Ursul Brun, cei care știu ce să facă cu OpenAI-ul vor înainta mult mai repede decât cei care îl vor interzice în școală.
Că părinte, cred că singura rețetă a învățământului preuniversitar este modernizarea și actualizarea la tehnologiile actuale. Toceala nu își mai are rostul. Exercițiul gândirii logice, exercițiul îndoielii, exercițiul căutării de soluții și alternative.
Da, unde vor inainta care stiu ce sa faca cu OpenAI-ul ? si care va rostul vietii pt dansii ? sunt intrebari folosofice, sa raspunda cei care au inpresia ca stiu, o viata mai buna ? am mari indoieli.
Bună seara, Distinse Domn,
Articolul Domnului Dan Alexandru Chiță face vorbire despre altceva.
Sunt Educatori/Învățători/Profesori, în toată Țara asta, amărâtă și terfelită, care fac cinste profesiei lor. Atâta doar, politicul intruziv, al acestor prea muți ani, a dus la forme fără fond, transformate în inspectori școlari, ce nu există în Finlanda (indiferenți la orice!).
În învățămînt, ne încurcă elevii/studenții. În sănătate, pacienții.
Altfel, am reuși, chiar cu succes, să facem față provocărilor birocratice, în nereușita mirare,de a argumenta, de ce exista atât de mulți birocrați! .
Cînd Sacrul este înlocuit de profan, acestea-s rezultatele. ( Vă las placerea de a descoperi un Mit, ce a fost, in Pleistocen, pentru generația mea) .
Educația copiilor nu o poate face/dicta nici politicul, nici Chat GBT.
Cine a avut nefericita șansă, de a avea un Învățător submediocru, cu siguranță va avea de rezolvat /și muncii, enorm , în propria viață.
Dascălii ( precum chirurgii), nu pot fi înlocuiți de roboți (sunt studii/vă las plăcerea descoperirii lor/prețul este timpul vieții dvs./nu suntem la școala de stat, cea mizerabilă, să vă precizez sursa).
Stimate Domn, învățământul privat vă poate oferi mult mai multe șanse pentru copiii dvs.
Și spitalele private. Cu o singură mențiune: dacă în spitalul privat, apare o complicație, veți fi transferat la stat.
Dacă copilul dumneavoastă,cândva, vă va reproșa eșecul în viață, problema este doar a dumneavoastră. Nu a politicienilor și a nimămui altcuiva. Ați ales in numele copilului. În fața lui veți răspunde. Cu siguranță, în acea umitate de timp, ce va fi cât o veșnicie, vă va interzice să utilizați Chat GBT!
Succes și multă înțelepciune!
@Un Alt Părinte, nu le am eu cu fineturile scrise de dumneavoastră, sunt mai pragmatic. Dacă un copil îi va reproșa vreunui parinte, eșecul momentan din viața lui, îl voi îndruma direct să pună iar mâna pe carte. Este plin de informație legata de dezvoltarea personala, să mai învețe și singur.
Haideți să nu ne mai alintam și să tot dam vina pe părinți, pe profesori, pe medici. Vine o vârstă, la 20+, când suntem singuri responsabili de viața noastră. De ceea ce învățăm sau nu învățăm.
Totul se învață, dacă se vrea. La orice vârstă. Totul se compensează dacă se vrea, la orice vârstă. Nu mai scuzați lenea continua și prostia momentană cu profesorii din trecut, cu părinții sau cu medicii!
Cu alte fineturi ascunse prin texte, nu cu mine vorbiți.
Stimte Domn,
…”Totul se învață, dacă se vrea. La orice vârstă.””…
Da, aveti dreptate!
Trebuie, doar, sa le fim alaturi copiilor nostri: noapte de noapte si zi de zi.
Atunci cand am decis venirea lor pe lume , ne-am asumat o imensa /incomensurabila responsabilitate.
Uneori aflata in preajma divinitatii.
Ex. pueril: carnetul de sofer obliga la asumarea de responsabilitati.
Statutul de a fi /creeste copii este lax. Aproape inexistent. Legislativ, inexistent. Moral..Mergem mai dparte.
Daca suntem corecti, copilul nostru inseamna efortul vietii. Va supraviatui/va fi victima? Raspunsul , din pacate ne apartine, covarsitor statistic.
Succes!
Deci invatamantul viitorului, cel mai nou si mai modern, care va asigura progresul societatii, este bazat pe principiul enuntat de Socrate acum mai bine de doua milenii: „Nu poti invata nimic pe nimeni, poti doar sa ii faci sa gandeasca”.
Dar pana cum de ce nu s-a straduit aproape nimeni sa aplice acest principiu? Poate pentru ca ar fi periculos pentru elitele nealese. Asa ca probabil va exista un invatamant select pentru cei putini, bazat pa AI si unul de masa care sa formeze analfabeti functionali prin reforme continue si subfinantarea invatamantului de toate gradele. Ceea ce vedem in practica ne duce cu gandul la aceasta concluzie pesimista.
Cum definim progresul societatii ? exista o finalitate sau progresul va sfarsi intr-o catastrofa ?
Nu ma pot impaca cu gandul ca intreg progresul societatii este inspre binele nostru, deocamdata lucrurile arata altfel, peste tot numai probleme, dileme si catastrofe.
….”un invatamant select pentru cei putini, bazat pa AI”…..
Exista deja. Inca din anii 2010 ( poate din 2005?! invatamant privat, autorizat prin legi obscure/ordine de ministru/hiatus legislativ, etc./istorie. ).
Va rog , respectuos, exista posibilitatea documentarii, ” la un clik…”.
Cu riscul de a ma autoplagia, insist: „Articolul Domnului Dan Alexandru Chiță face vorbire despre altceva.”
Cu mult respect, tuturor: Parinti/Dascali/Copii?Politicieni .
Succes Domnule Dan Alexandru Chiță! Sper sa aveti forta si putere de munca. Si timp . Sunteti un OM. Timpul meu este extrem de scurt.
liceu Seral + „Ștefan Gheorghiu” + pile PCR = reconversie + doctorat la Academia de Frecție Națională + pile dinspre o ramură a PCR, în speță PSD sau PNL.
Asta înseamnă etimologic revoluție – să te întorci în punctul din care ai plecat. Învârtindu-te. Pentru că învârteala e cheia succesului.
Am terminat unul dintre, cica, cele mai bune licee din Transilvania. O fabrica de studenti. Mate? Iti rupeau mina profa’/profu’ dindu-ti 8 probleme de rezolvat de miercuri pina joi. Aportul lui/ei la clasa? Ze Ro. ZE RO. ZERO!. Dar esti nevasta de Prim Secretar de partid pe judet. Fizica? Bag-o-n tine ca trebuie. Tie iti trebuie, ca-ti place au ba, ca iti e predata cizmareste, bag-o-n cap ca altfel nu iei nota buna peste citva ani, pe 17.07 19xx cind vei da la faculta. Atractie individuala fata de materie? Treaba ta, elev cutare.
Limbi straine? Pai n-am facut in 4 ani de liceu decit sa uit cu ce venisem de-acasa si de la admirabilii mei profesori de gimnaziu. Ba chiar la liceu au facut un laborator „modern”, erau la moda laboratoarele audio, cu posturi individuale, alea captusite cu placi de pal gaurite, fonoabsorbante care va sa zica, erai separat de colegi prin niste panouri din acelasi material, purtai casti pe urechi si prin alea auzeai profesorul, il auzeai cind si daca nimerea niste mufe pe-acolo (slab rau, franceza lui nu era cu mult mai buna decit a mea! E drept, gramatica da) si nimic altceva. Noroc ca nu s-a facut decit o ora in laboratorul ala nenorocit, ora s-a facut ca se inaugura laboratorul ala pentru ca venise nu stiu cine de la Inspectorat. (Bah, astia de la Inspectorat trebuie ca erau si sint foarte buni. Intrebarea e pentru cine…).
Fie, astea s-au dus dracului in anii aia in care concurenta la admitere era concurenta nu abureala. In traducere evolutionista: tu, elev, incepeai sa-ti dai seama daca nu-ti dadusesi pina atunci, ca esti in competitie cu colegii tai si cu alti copii din generatia ta pentru cunoastere daca asta iti doreai, sau macar pentru un post viitor mai bun, pentru o pozitie mai buna in societate, sa nu spun si pentru o partenera de viata mai … Vorbiti vreunul despre asa ceva? N-am gasit. Am gasit doar tinguieli specialiizate, cum ca scoala e grea, e subfinantata si nu are dotari, cancelaria e un viespar, ca Gicuta inginer venit din productie ajunge sa predea matematici in fata unuia care a terminat „Matematici pure” (asa ziceam noi atunci, ce e nou azi?) si era si bun la ce facea (nu prea vad discutii azi despre situatia asta cit se poate de reala azi. Si indraznesc sa spun uneori cit se poate de favorabila copiiilor! Aud?). Citi dintre profesorii de geogra ati carat harti de 3 x 2 m la clasa? Nu, GEarth nu e acelasi lucru, ala vine dupa. Citi dintre voi ati prezentat la clasa vreun experiment de chimie? Sa fi aruncat dracului o bucata de sodiu intr-un borcanas cu apa! Acolo, in fata lor! Sa fi adus doua recipiente cu fosfor, unul alb si unul rosu si sa le explicati copiilor ce, cum si de ce cu ele. N-ati facut-o? Nu aveti dreptuil de a vorbi!
Pe de alta parte, din putinele discutii pe care le am cu profesori sau cu oameni care interactioneaza cu copii de scoala sint pe cale sa-mi formez o impresie. Inca neclara. Pe de o parte mi se spune ca, virgula, „copiii nu mai vor sa invete”. Mai, nici noi nu tineam neaparat. (Nici copiii nostri n-au tinut cu tot dinadinsul). Stiam insa ca trebuie si ca ne ia dracu daca n-o faceam. Ca sint distrasi de interneti si de Tictoci – ce sa spun, la noi hormonii mergeau desigur ordonat in coloana si nu existau nici Deep Purple, nici Abba si nici Pink Floyd – si pe de alta ca profii au probleme, ca sint prost platiti – ce e nou? Oriunde si oricind in lume ati fost si sinteti prost platiti -, ca elevul cutare are Iphone 12 ProMax si voi nu (si pe vremea mea era la fel. Doar ca unii dintre profesori erau niste monumente in fata carora tatii nostri isi scoteau palaria chiar daca salariile lor erau aproape triple si specializarile lor mult mai inalte, asta pentru pentru ca realizau cit de importanti erati pentru copiii lor. Unde a disparut respectul asta? Si unde e vina voastra, a profesorilor ca respectul asta a disparut?).
Ca societatea isi bate joc de profesori. Pai daca le permiteti o s-o luati peste bot. Nu mai sinteti in situatia in care popa, primarul si directorul scolii sint cineva. Dimpotriva, pentru un om normal astia sint pe zi ce trece niste neica nimeni. Voi unde sinteti? Nu cumva niste remorci ale astora?
Dar intre timp majoritatea ati inventat ‘invatamintologie” si didacticisme sociometrice, v-ati apucat de exegeze si cel mai rau, ati facut dintr-o vocatie o meserie oarecare. Asta e vina voastra cea mare, ati inlocuit exigenta cu temenelele in fata Inspectoratului si pasiunea pentru indrumarea unor copii curiosi cu niste masuratori scoase din creierii reptilieni ai unor idioti. Stiti prea bine ca invatarea nu e ceva mecanic si nici constant, iti poate „exploda” un copil in facultate chiar daca tu i-ai fost „doar” profesor de gimnaziu, dupa cum un copil „bun” se poate „pierde”. Pai, babaetz, despre astea sa-mi vorbiti pe platforma asta nu despre abureli ca nu sinteti in stare sa folositi Tictocu’. Nu-mi spuneti ca nu pricepeti niste biete unelte, calculatoarele si programele de care sint ei atrasi. Ei cauta in gasca. Si noi am facut la fel. Urmatorii dupa ei vor face exact acelasi lucru. Tot ce aveti de facut e sa-i atrageti spre cunoasterea reala, cea de care oricum sint atrasi, cei care sint. Cei care nu, e ok, sa dea la pedale la Glovo, nu-i nici o rusine. Strungaria e mai dificila si mai bine platita.