luni, mai 16, 2022

PSD- Caractere insalubre. Astăzi: Carmen Dan

Nimic mai relevant pentru starea de putrefacție, pentru mizeria morală, pentru absența oricăror repere viabile, pentru caracterul insalubru al PSD și al conducerii sale decât recenta declarație a insei pe nume Carmen Dan.
Cocoțată în postul de ministru de Interne de astăzi pușcăriașul Dragnea Nicolae Liviu și menținută în aceeași poziție în trei guverne succesive. Conduse de Sorin Grindeanu, Mihai Tudose care azi pozează în viteaz și bornă de moralitate, și de Viorica Dăncilă, înainte, dar și după ce a devenit ori pozează în hrusciovistă.
Personajul acesta prost crescut, precar educat, cu diplome obținute de la școli de mâna a doua sau a treia, agramat, care pronunță cu încăpâțânare șaptisprezece, optisprezece, însă tupeist din cale afară care a ajuns să fie șefă peste instituția al cărei rost ar fi acela de a apăra legea și ordinea în România își exprimă cu glas tare regretul pentru ceea ce i s-a întâmplat infractorului de drept comun Dragnea. Vorbește despre șocul resimțit de partid la aflarea veștii că sus-numitul a fost condamnat la închisoare, urmând să își petreacă următorii trei ani și jumătate fie la Rahova, fie la Jilava, fie la locația de lux Vânjulețul. Aceasta fiindcă ministrul de Interne din guvernele Grindeanu, Tudose, Dăncilă habar nu are că în Constituția României scrie că nimeni nu e mai presus de lege. Sau dacă are crede că toți oamenii sunt egali, însă pesediștii și, mai ales, șefii lor sunt și mai egali. Exact ca în Ferma animalelor. Mai mult, fosta secretară de la o biată școală generală din Videle nu are nici cea mai mică jenă să anunțe că are în plan să își viziteze fostul binefăcător căruia îi vede nenumărate merite. Așa că profită de ieșirea în spațiul public spre a-i înălța ode. Numai bune să fie citate în viitorul episod al Memorialului durerii consacrat patimilor și suferințelor lui Dragnea la care mai mult ca sigur că deja lucrează doamna Lucia Hosssu-Longin. Alt lup în blană de oaie, altă travestită.
Sigur, ar fi exagerat din partea noastră să îi cerem doamnei Dan să aibă mintea necesară ca să priceapă că numitul Dragnea Liviu Nicolae este principalul vinovat pentru starea actuală în care se află partidul sau, adus la condiția de șleahtă. Pentru că de grămada pesedistă de abia mai poate aspira la 20% din opțiunile electoratului. Fiindcă este socotit nefrecventabil de liderii europeni din familia lui politică. Doamna Carmen Dan nu are IQ-ul necesar pentru astfel de analize. Chiar și ținerea în ordine a registrelor matricole cred că era o operațiune care depășea cu mult înteligența doamnei Dan. Care nu poate decât să dea ordine criminale Jandarmeriei, așa cum a făcut în seara zilei de 10 august 2018.
La fel de imposibil și de neconform prin raportare la ceea ce înseamnă un ministru de Interne într-o țară cu adevărat europeană este să ne gândim că sus-numita ar putea vreodată înțelege că normele legale în vigoare o obligă să declasifice și să predea Procuraturii toate documentele referitoare la acțiunile trupelor Ministerului de Interne din seara zilei de 10 august. Doamna Dan știe una și bună. Refuză să respecte legea și legalitatea pentru că poate. Fiindcă așa a învățat-o maestrul ei într-ale minciunii, tupeului, fărădelegii Dragnea Nicolae Liviu. Doamna Carmen Dan, care se crede pe viață polițistă șefă, așa cum s-a crezut lider pe vecie încarceratul Dragnea, încă mai speră că PSD va fi iarăși ce a fost, chiar mai mult decât atât. Gânduri bolnave, speranțe deșarte nutrite de o persoană care se va afla și ea foarte curând în situația de a da frumușel cu subsemnatul. Cu greșelile de ortografie aferente. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. De acord.
    O generație a risipit după eliberarea din naționalcomunismul ceaușist șansa de a reconstitui societatea civică, independența justiției și statul de drept consolidat 1989-2019.
    O generație care trăiește în trecut și blochează în parlament, în guvern și în instituțile publice șansele tinerilor nu mai poate guverna cu minciună și hoție până la bicentenar. Libertate și democrație e azi altceva decât cea ce practică politicienii de ieri și de azi la București în “momentul istoric prielnic” Președinția Română UE 2019.

    …”… Personajul acesta prost crescut, precar educat, cu diplome obținute de la școli de mâna a doua sau a treia, … „
    +
    Tinerii își formulează azi țelurile și speranțele pe baza aptitudinilor proprii. Nu mai depind de mitologia mincinoasă din trecutul recent, de acei 80 de ani 1939-1989-2019 de dictatură și mitologie nebuloasă. Atacurile „partidului stat” asupra independenței justiției, asupra statului de drept au dăunat enorm de mult locuitorilor țării.

    România europeană va reuși sau va eșua?
    România are de ales 2019/2020.

    • Dupa cele petrecute la Valea Uzului nu ne facem iluzii; nu-i vorba de un defect al unei persoane sau a unei generatii anume ci de fenomenologia structurala a unui sistem bine uns…
      Oricine in locul d-nei CD, fie si inzestrat/a cu un IQ de invidiat, ar proceda intocmai; in materie de modus operandi al celor din agentiile de „Intelligence”, contra-informatii etc., nimeni nu se abate de la rutina, intr-atat este de eficienta! Pentru a interveni asupra rutinei politienesti trebuie schimbata structura de stat politienesc a Romaniei.
      Daca n-ar fi fost un stat politienesc, Romania n-ar fi participat la NATO, nici PSD etc. nu ar fi recurs la consiliere Israeliana…

  2. Da, foarte adevarat si trist. Astfel de personaje abjecte ajung la putere tot datorita acelui nucleu din societate care reprezinta peste 2 milioane de oameni. Fie ca absenteaza de la vot , fie ca voteaza cu acesti neo comunisti , ei reprezinta in continuare un pericol. Acesti oameni nu sunt informati si au acces doar la propaganda PSD-ista, neavand o a doua solutie. PSD le ofera acestor oameni ceea ce doresc ei sa auda. Ei rezoneaza cu politicile si minciunile PSD-ului , iar PSD stie sa speculeze foarte bine aceste lucruri. Sunt acei oameni care nu s-au adaptat dupa ’89 si care nu au inteles regulile capitalismului democratic si libertatii. Desigur, nimeni nu a avut timpul si cheful sa -i ajute si sa le explice ce este bine si ce este rau, deoarece dupa ’90 precuparile politicienilor nostri au fost cu totul si cu totul altele : furt masiv, mentinerea la putere a pro sovieticilor lui Iliescu, distrugerea statului de drept prin mineriadesi anihilarea oricaror forme de protest, totul pentru linistea penalilor tranzitiei. Sa nu uitam totusi ca in ’90 Iliescu a castigat alegerile cu o majoritate covarsitoare. Asadar, in momentul in care aceasta parte a societatii va deveni mai informata si mai educata, atunci putem spune ca pericolul a trecut. Pana atunci, madam Dan va avea sustinerea lor si vor avea sentimentul ca pe 10 august in Piata Victoriei au fost doar niste golani care meritau batuti.

  3. Este poate prima data , cind cineva pronunta , doua cuvinte , ce alaturat ar putea defini sau caracteriza un caracter .CARACTER INSALUBRU . Chiar expresia(daca o putem numi asa ) in sine , te trimite cu gindul , la tot ce este mai rau pe lume . Obscuritatea cuvintului insalubru , alaturat notiunii de caracter , te face brusc partas , la uriciunea sufletului unui om . Cuvintele in cauza duc totul in extremul absolut ,mai rau de atit nu se poate , indiferent ce termen literar folosesti . Brusc ,autorul prezinta o transformare, la nivel tot de caracter , ce cuprinde alte trei cuvinte – lup in blana de oaie- .Ce determina o astfel de transformare in mintea cuiva ce pina la un moment dat , a avut o alta modalitate de exprimare in spatiul public . Textierul nu se duce mai departe cu exprimarea propriei pareri si lasa pe fiecare, sa isi analizeze parerile . Poate unii dintre cititori , se vor exprima intr-un fel sau altul .Finalul textului ,indroduce din nou o presupusa adevarata comparatie ,a gindurilor poate stiute sau nestiute ,ale unui subiect uman si zice cu prea multa hotarire – GINDURI BOLNAVE – alaturare , ce lasa iarasi cititorului posibilitatea unei interpretari proprii , nu neaparat adevarate . Ar fi necesar totusi , sa aratam ,cum ca, gindurile cuiva bolnave sau nu , nu pot face parte , din analiza nimanui si asta doar pentru ca gindurile indiferent cui apartin, sint doar personale (nu tot ce spune cineva este si parerea proprie ) si exprimarea acestora de catre altcineva ,nu este decit un presupus adevar al altcuiva .Referitor la nuanta politica a textului ,se vede clar , ca dorinta de alaturare a unor ziceri , presupuse de autor reale si lipirea acestora de iarasi presupuse caractere umane , reprezinta scopul principal al textierului in cauza . Daca are sau nu dreptate ,o sa constatam ,atunci cind comentariile vor aparea . Desigur unii se vor situa pro ,altii contra . In asta consta de fapt frumusetea provocarilor aparute in spatiul public . Asadar sa incercam cu totii sa ne exprimam ,aceasta liberatate ,este mai presus de oricare alta . Putiinta de a zice ceva, este un lucru minunat .

    • Pe la inceputul guvernarii Grindeanu, pana spre sfarsitul acesteia, in d-na Dan salasuiau doua personaje : unul parca framantat de ganduri si indoieli, aproape reflexiv, un fel de Mrs Hyde si un altul de-a dreptul malefic, manifestandu-se ca atare in special dupa data de 10 august 2018, cu voia dvs un doctor Jekyll !

      PS. Sa-i povesteasca lui Carmencita careva despre ce este vorba si cum a sfarsit personajul ! :)))

      PPS. Altfel articolul dpmdv este corect dar lipsit de stralucire fie in forma, fie in fond !

  4. O tara europeana intotdeauna reuseste. Un partid ca PSD care vine din trecut va sfarsi la lada de gunoi a istoriei. Iar toti cei care se afla azi pe cai mari si se cred imbatabili maine vor da socoteala pentru toate abuzurile regimului PSD-ALDE. Comunismul a inceput cu ministrul de interne Teohari Georgescu, un individ sinistru. Comunismul se termina definitiv in Romania cu Carmen Dan, ultimul avatar al lui Teohari Georgescu.

  5. Sa concluzionam ca ,aceasta stare de fapt, prezentata de autorul articolului, a fost posibila si
    datorita lipsei unei alternative/opozitii politice. Altfel spus, se pare ca la un bilant uman -in aceasta perioada- ne lipsesc personalitatile….Aceasta este o realitate, care nu poate fi ignorata…..
    Ramane sa speram ca lucrurile se vor schimba in viitorul apropiat!!

  6. Foarte corect spus,acest personaj mediocru,sinistru si mai tampit decat prevad legile umane se incapataneaza sa-si dea demisia chiar si atunci cand presedintele Iohannis i-a cerut-o avand in vedere organizarea alegerilor in diaspora.Eu cred ca individa mai crede ca PSD-ul se va reinventa alaturi de imbecila planetei cu brosa in piept si vor fi vesnic la guvernare.Si la ea timpul e setat pe tic-tac si cat de iute sindicatul politistilor extrem de nemultumiti de prestatia tembelei vor forta demiterea ei.Vine iar 10 august si vom aniversa un an de la gazare.Oamenii n-au uitat umilinta de anul trecut.Asa ca sunt convinsa ca in cazul tembelei e o chestiune de timp pana vom scapa de ea.Ea stie ca va ajunge ca Shaideh daca va fi demisa.Va raspunde in fata legii ca si musulmanca cu Belina.Trebuie sa vada si electoratul votant de PSD ca aceasta tearfa de la interne numita CARMEN DAN apara doar infractorii lasand omul de rand sa-si faca dreptate si sa se apere singur.

  7. Carmen Dan este adevarata „Galateea” a lui Dragne/Pigg-malion.
    Viorica Dancila este / a fost o oportunitate de care a profitat (prin conexiunile sotului, mai degraba) dar evolutia ei nu este meritul lui dragnea neaparat.
    Adevarata creatie a lui Dragnea este Carmen Dan, facuta din nimic ceva atat de mare. Daca el nu se va dezice in vreun fel de ea, ea ii va ramane devotata pana in panzele albe. Ar putea sa fie ultimul om care sa-l tradeze.
    Intre ei s-a format o relatie simbiotica, din anii inceputului carierei lui.
    El a avut atunci nevoie de cineva care sa-l admire si sa-l sprijine neconditionat si nu l-a costat aproape nimic, atunci cand nu stia daca va reusi ceva.
    Pentru ca ea nu avea alta perspectiva decat sa ramana o functionara nevricoasa, lipsita de talent si de inteligenta, dar a dezvoltat un astfel de devotament de maidanez care latra la cei pe care ii simte ostili stapanului care i-a dat un colt de paine cand ii era mai tare foame.

  8. Umblă vorba în târg că ăia de la 10 august erau doar îmbrăcați în jandarmi, la fel ca unii mineri în trecut. Oamenii cică ar fi fost luați de la o unitate obscură, cu numerele acoperite pe căști. De aia se și cere acces la documentele secretizate, să fie prinsă madam la mijloc. Dar nu acceptă desecretizarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro