« La politique est le moyen pour des hommes sans principes de diriger des hommes sans mémoire » (« Politica este mijlocul prin care oamenii fără principii conduc oameni fără memorie », frază atribuită eronat lui Voltaire)
La începutul anului electoral puteam observa cum partidelor le era frică de alegeri. A urmat rușinosul calendar electoral cu geometrie variabilă, veritabil derapaj (ne)democratic cu repetiție. La asta s-a adăugat blagoslovirea comasării alegerilor de către CCR, care apoi a decis să o facă și mai lată scoțând din cursă, cu argumente rizibile, un competitor la președinția României. Unii s-au bucurat, arătând că sunt gata să apere democrația cu mijloace antidemocratice. Alții, poate și judecătorii CCR, în sinea lor știu că au apărat nedemocrația cu mijloace nedemocratice. Ultimii sunt mai coerenți. Poate de aceea vor câștiga. Fiecare va avea răspunsul său pe 24 noiembrie, apoi pe 1 și 8 decembrie.
A fost o non-campanie. Partidele au continuat să fie adevărații patroni ai majorității televiziunilor și au reușit astfel să evite temele importante și contactul cu oamenii reali.
E important să observăm că această combinație de absență de programe autentice cu incapacitatea de mobilizare, fie și pe teme simbolice, a demonstrat ineficacitatea păguboasă a finanțării masive din bani publici a partidelor. Aparent finanțarea privată cauza corupția. Acum vedem ca finanțarea publică nu duce la profesionalizare și transparență, ci la ruperea relației firești cu societatea și la opacitate, în particular ascunderea relațiilor cu mediul de afaceri sau cu alte medii… asta cu excepția momentului când avem scandaluri concentrate pe un caz anume care, oricât de important este el, fatalmente e doar copacul care ascunde pădurea.
Partidele și-au ascuns absența de identitate politică (evident că nu sunt nici de dreapta, nici de stânga, nici cumva, nici altminteri). Ca substitut utilizează, ca odinioară (până în 2004), candidații la președinție. Dar diferența cu situația de acum 20 de ani e mare, ține inclusiv de calitatea candidaților: una e să te ascunzi sub campaniile prezidențiabililor Băsescu sau Năstase, dar și Iliescu, Constantinescu, Roman, alta e să pui în vitrină oameni ce sunt lipsiți de personalitate, fără profil politic conturat.
Candidații nu au părut purtați de convingeri sau măcar de acel minim talent oratoric indispensabil unui lider. Parcă nu se pregătesc să conducă ceva, ci să fie conduși, așa cum pare că au fost conduși în discursurile lor de echipe de campanie mai mult sau mai puțin inspirate. Și de cele mai multe ori neinspirate pentru că e greu să credem că va rămâne ceva memorabil din campania asta.
Și nu ideile de campanie lipsesc. Sute, mii de idei care puteau resuscita campania moartă erau la un click distanță. Totuși, nimic! De ce? Lipsa de resurse nu e o explicație.
Înaintez aici doar două explicații. Prima e legată de propria lor lipsă de încredere că sunt ei înșiși potriviți pentru funcția prezidențială, că știu ce vor face, că au cu cine să acționeze. Niciunul nu a degajat un orizont credibil de așteptare. Așteptările create rezultă exclusiv din discursul negativ. Singura speranță inspirată alegătorilor: că nu câștigă adversarii celui pe care îl vor vota. Forțe de respingere sunt, cele de atracție țin numai de diferențele între cele de respingere. Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai puțin urât din țară?
A doua e mai generală, legată de instalarea clasei politice într-o duioasă viață de aristocrație de curte. Dincolo de zidurile Palatului Parlamentului lenea e mare, se joacă doar diverse scenete, acum și televizate. Domină confortul colectiv, frica de DNA poate că făcea viața mai palpitantă, acum totul a fost iertat, liniștea e orizontul de nedepășit al realeșilor.
Sigur, e nedrept să-i aruncăm pe toți candidații în același coș. Sunt unii care au arătat bunăvoință, alții s-au întrecut în gafe; unii pot, dar parcă nu vor, alții chiar nu pot; unii sunt golani care vor să pară civilizați, alții sunt decenți, dar sunt puși să joace în roluri care nu-i prind deloc.
În aceste condiții, ce șanse au cetățenii să-și utilizeze puterea exorbitantă pe care o dețin timp de trei duminici consecutive? Da, exorbitantă pentru că, indiferent de manipulări mediatice și fraudări localizate, alegerile rămân un moment democratic în care suveranul colectiv se poate exprima. Din păcate, un moment singular, o paranteză privilegiată în șirul de momente nedemocratice care definesc viața noastră politică. Din acest moment electoral clasa politică în următorii patru ani își va extrage legitimitatea.
E deci rațional să spui că nu trebuie ratat acest moment singular, dar e lesne de demonstrat că în mare parte a fost golit de esența sa democratică: votul este liber, dar nu e clar cine reprezintă pe cine, ce vor face actorii politici după victorie, cum vor guverna altfel decât…împreună?
România s-a democratizat, atâta cât a reușit, datorită jocului alternanțelor: în 1996, 2000 și 2004 alternanțe complete președinte-majoritate parlamentară, în 2008 una parțială, doar de majoritate guvernamentală. Apoi majoritățile parlamentare și guvernele și-au organizat electoral propria lor confirmare (2016 e numai aparent o excepție). În 2012, 2016, 2020, plus realegerea lui Iohannis din 2019. Au fost schimbări de alianțe și de guvern, dar nu unele provocate direct de electorat.
Românii nu sunt mulțumiți de cei care îi guvernează, nu sunt mulțumiți de direcția în care merge țara, nu au încredere în general în liderii politici, au și mai puțină încredere în partide și în parlament. Și totuși votul lor de peste 10 ani a mers mai mult în direcția continuității decât în cea a schimbării. Majoritar vor stabilitate.
În acest moment nu pare că există un candidat care să aibă forța măcar să zdruncine un pic monopolul leneș al clasei politice. Totuși, dacă ne referim strict la alternanță politică, ne place sau nu, există doar două variante care o pot provoca: votul pentru președintele AUR, respectiv pentru președinta USR. Cred că prima alegere, deși e greu de demonstrat, e una din variantele pregătite atent de cei care au prosperat sub președinția Iohannis. George Simion este paratrăznetul național-populist care ar trebui să canalizeze frustrarea colectivă. Sondajele și potențialul electoral, inclusiv în diaspora, îl arată net favorit pentru a intra în al doilea tur. Dar nimic nu e mai anti-democratic decât să pui sondajele de opinie înaintea gestului democratic, înaintea votului: sondajele, chiar cele corecte, au devenit un instrument de manipulare masivă.
Rămâne, jenant singulară, varianta Elena Lasconi. Pentru cei care vor promisiunea unei schimbări, sau pur și simplu vor să dea o lecție duopolului PSD-PNL. O lecție pe care ar merita-o cu vârf și îndesat, prea au siluit regulile democratice, prea și-au organizat un fals divorț, prea și-au preparat, în umbra scenei, un viitor luminos.
Articol publicat și pe senspolitic.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nici nu era nevoie de o altfel de campanie. Cine crede altfel sa demonstreze.
Viitorul guvern va fi, cu o imensă probabilitate, la fel ca acesta.
Parlamentul va fi dominat de PSD, iar PNL va fi in continuare brelocul PSD. AUR este confecționat de “servicii” in folosul PSD, deci îl poate folosi cum vrea, la putere, sau in opoziție, pentru a destructura și decredibiliza opoziția.
Președintele, oricare va fi, va fi slab, captiv cleptocrației. Avem cei mai slabi candidați, toți cei actuali sunt aproape de nivelul doamnei Dancila.
Pentru ce era nevoie de o altfel de campanie?
Era nevoie de campanie pentru că, altfel, nu se putea fura banii (cu justificare) de la guvern…
Este din ce în ce mai clar, poporul român și elitele sale s-au săturat de Democrație și vor altceva, dar nu știu ce.
Domnilor, trebuie dat un răspuns clar: vreți Lumea occidentală SAU Lumea rusă? Aceasta-i întrebarea la care trebuie să răspundeți!
Asta a fost democratie?
Democratie asa cum au inteles-o activistii de partid si securistii. Plus agentii rusi, care ne-au incurcat special. Se vede din ce motive.
Punctele de vedere ale autorului sunt binevenite. Dar de 34 de ani se voteaza aiurea, caci mass media a devenit instrument de manipulare ale votantilor. Nici populatia, dar nici partidele nu doresc reforme adevarate, de aici si lipsa de progres real. O baltim inca in un fel de comunism cu poleiala de capitalism. Majoritate populatiei nu are cultura politica si nici una economica. Se traieste de la un la altul si de azi pe maine. Ceva mai bun poate peste inca jumatate de secol!!!
o fi avand stampila o anume putere, dar in nici un caz nu are puterea de a face auzita si cu atat mai putin aplicata opinia celui care o foloseste; „motivatia” general invocata e apararea democratiei, care democratie insa, daca nu e in stare sa se apere singura, nu are de fapt mecanisme democratice autentice, dovada ca a ajuns sa se apere cu mijloace nedemocratice; nu-mi spuneti ca de votul meu depinde succesul sau insuccesul viitorului dictator, ca nu pot anticipa din scutece talente inca neexprimate, nici nu ma pot hotari inca daca prefer dictatura pe persoana fizica sau dictatura unui personaj colectiv si cu atat mai putin as putea sa ma impotrivesc cu o biata stampila; de fapt, ma tem ca ratam si sansa unei dictaturi care sa fertilizeze terenul spre o democratie reala; candidati relevanti ? la parlamentare nu vad cum m-ar reprezenta listele de irelevanti din oricare partid si oricum parca prefer mai degraba actuala complicitate decat mai vechile galcevi si lovituri la gioale intre putere si opozitie; la presedintie ar fi vreo doi irelevanti prin coada sondajelor, pe care n-as ezita sa pun stampila, dar nu vad ce relevanta ar avea
”nu ma pot hotari inca daca prefer dictatura pe persoana fizica sau dictatura unui personaj colectiv”
Nu se poate vorbi de dictatură. România de azi nu e nici Spania de pe vremea lui Franco, nici Chile de pe vremea lui Pinochet. Dimpotrivă, sunt chiar prea mulți marxiști / etatiști în peisajul politic românesc de astăzi.
Starea actuală de lucruri din România e mai degrabă un soi de monopol leneș (”lazy monopoly” e formula consacrată în economie). Odată ce banii de la Bruxelles ajung la cine trebuie, se construiesc autostrăzi la un preț de 5 ori mai mare decât ar fi normal, Ministerul Transporturilor plătește exproprieri către Ministerul Apărării și către Ministerul Agriculturii și toată lumea e mulțumită.
Până la un punct, metoda asta merge: orașele românești primesc bani europeni cu care își cumpără tramvaie fabricate în Polonia și în Turcia, dar Polonia și Turcia au fabricile și primesc în final banii, în timp ce România primește gratis tramvaiele. Odată cu venirea lui Trump la Casa Albă, sunt toate șansele să scadă semnificativ prețul petrolului, iar relansarea economică mondială pe care o va aduce energia ieftină se va simți ea cumva și în România: vor fi mai multe locuri de muncă disponibile în Belgia sau în Olanda, iar diaspora va trimite mai mulți bani în țară.
Problema mai serioasă va apărea abia în lipsa fondurilor europene: tunelurile feroviare de pe magistrala M300, între Brașov și Sighișoara, n-au ajuns nici la 10% stadiu de execuție. Trenurile circulă totuși pe linia veche prin Augustin și mai pot circula și peste 20 de ani tot pe-acolo. Abia dacă se întrerupe lucrul la tuneluri și se pierd locurile de muncă aferente, atunci înseamnă că vor fi cu-adevărat probleme. Însă asta nu e ceva ce să se rezolve la alegeri.
Campania electorală actuală e mimată pentru că toată lumea e mulțumită cu starea actuală de lucruri și nu vrea nimeni să clatine barca. Ce-o mai fi prin 2026, ‘om trăi și ‘om vedea 😀
au existat si dictaturi mai mult sau mai putin luminate, cu sau fara un legislativ formal; insasi birocratia UE tinde spre dictatura, cum cred ca ati remarcat si dvs., iar electoratul nu are nici o parghie sa schimbe asta, decat daca reuseste mai intai schimbari semnificative in propria ograda; si pe la noi conteaza puterile locale, ca altfel nu cadea capul ala cu mustata;
Cred ca Voltaire se inseala.
In politica este vorba de grupuri de forta, ce controleaza majoritatea electoratului. Din diferite motive, cu anumite interese. Uneori si prin demagogie.
Dar daca veti decela cu rabdare interesele celor ce voteaza un partid sau altul, veti vedea ca pe ei nu-i intereseaza binele general (ce-i ala?), ci doar binele lor; individual sau de grup (eventual micro-grup); in rest…
„Apres nous, le Deluge!”
In Romania, democratia s-a tradus prin anarhie. Asa a fost teoretizata si asa o inteleg politrucii mici, din teren. Care -uneori- nu au avut ca pregatire decat invatamintul politic facut in comunism. Iar astia noi nici atit.
Nu ne mai salveaza decat un razboi mondial, castigat de americani si noi sa raminem in tabara cu ei.
Cu sau fara campanie, fiecare roman sa se gandeasca bine si sa nu mai voteze clicile arondate cleptocratiei de origine securisto-comunista ! Oare chiar trebuie sa precizez care sunt acestea?
Probabil ca da, pentru pasionatii de Romania TV, Antena 3, Realitatea TV, etc
Aman insa pana cand o sa ma mai dumiresc cum stau lucrurile pe contributors si in ce ape mai mult sau mai putin rosii se scalda comentatorii!
Varianta inteligenta, varianta care exclude asocieri cu infractori si mincinosi, varianta care garanteaza alt drum, cu adevarat democratic, pro european si pro occidental in general, varianta care exclude intelegeri secrete cu Rusia si asociatii sai este votul pentru Elena Lasconi.
Orice altceva este prostie pura, e un rau pe care ti-l faci singur !
« Politica este mijlocul prin care oamenii fără principii conduc oameni fără memorie », iar „un politician cu foarte multa rabdare este un dictator in devenire”.
Marea problema a alegerilor care urmează este grupul de prețioși cu papion, batista si pampon (purtate simultan) din fruntea PNL. Este piatra de moara a celui mai puțin rău dintre candidații la prezidențiale.
„Românii nu sunt mulțumiți de cei care îi guvernează, nu sunt mulțumiți de direcția în care merge țara, nu au încredere în general în liderii politici, au și mai puțină încredere în partide și în parlament.”
E si greu cand noi, romanii, suntem asa de multumiti de noi insine. Standardele pe care le-am impus sunt mult prea ridicate pentru a ajunge la ele niste politicieni de doi bani …(?!)
In viața reală particulara acest om poate fi deosebit, trebuie să aibă anumite calități dar in viața publică nu a dovedit, nu are calități sa ia decizii, să conducă o țară și nu are demnitatea de care vorbește. Lumea o simte și el o va simți curând prin cea mai dura prăbușire. Nu că o spun eu, toți o spun, ori oamenilor le e frica să spună că a făcut și el ceva anume bine ori nu a făcut. Chiar așa sa nu ai aprecieri nu prea exista om. Îmi este mila de el. Nu e bun nici de militar nici de politician. Nu are coloana vertebrală.
Dacă și elitele țării s-au săturat de cei care-i guvernează și sunt gata să aleagă unul dintre populiști, fie de stânga, fie de dreapta, ce să mai spunem de restul populației.
Nu înțeleg exact care e nemulțumirea, coaliția PNL/Iohannis cu PSD? Dar s-a încercat inițial o coaliție cu USR și UDMR și nu a mers. Și nu a mers dintr-un motiv foarte simplu: USR are o ideologie de stânga în timp ce PNL de centru-dreapta. Să ne reamintim puțin care au fost marile scandaluri între cele două. Au fost pe sănătate, unde Vlad Voiculescu voia neapărat campania de vaccinare în subordinea lui, apoi voia o listă cu morții de Covid cât mai exactă (ca argument pentru impunerea de restricții). Și a fost la justiție, unde Stelian Ion voia să acorde CSM drept de veto la numirea procurorilor-șefi. În plus, USR nu a fost de acord cu programul Anghel Saligny (conceput mai mult pentru electoratul PNL, dar de care a profitat pe urmă și primarii USR).
Iohannis și PNL s-au îndreptat pe urmă spre PSD, care a acceptat un program de investiții masive în infrastructură (atât locală cât și națională), înarmare, centrale nucleare etc. Dar și PNL a trebui să accepte lipsa reformelor pe de-o parte și creșterea pensiilor și salariilor bugetarilor pe de alta (adică doleanțele electoratului PSD). A fost un compromis prea mare? Poate. Se putea altfel? Nu prea cred fiindcă dacă se ajungea la alegeri anticipate marii câștigători ar fi fost AUR și PSD. Speranța era ca măcar USR să crească în opoziție din perspectiva alegerilor de anul acesta. N-a crescut. În schimb USR a deviat și mai mult spre ideologia de stânga.
În materie de politică externă nu înțeleg cum trece absolut neobservată pentru elite ajutorul fără precedent pentru Republica Moldova și Ucraina. Iohannis a ținut această direcția chiar și când s-a confruntat cu protestul fermierilor. Nu mai vorbim de donarea unui sistem Patriot în condițiile în care și noi suntem destul de expuși unui eventual atac al Rusiei. În scrisoarea către Zelenski, Iohannis spune cât se poate de clar: România va sprijini Ucraina până la „victoria finală a Ucrainei”. Nu mai puțin importantă a fost și politica de întărire a parteneriatelor cu SUA, Coreea de Sud, Japonia. Multe dintre marile investiții sunt demarate cu acești parteneri. Pentru toate aceste politici Iohannis a fost premiat de către Atlantic Council, un premiu, iarăși, total ignorat în țară.
Băsescu e văzut acum ca un erou. Se uită și aici ușor că Băsescu a putut alege în 2008 o coaliție cu PNL și a ales PSD. Lupta constantă atât cu PNL cât și cu PSD i-au adus două suspendări, iar din a doua chiar s-ar fi ales cu demiterea dacă nu ar fi fost salvat în extremis de CCR. Poporul oricum a votat masiv USL în 2012 și apoi PSD în 2016 fiindcă se săturase de luptele absurde ale lui Băsescu.
Revenind la deceniul Iohannis, se putea face mai mult? Absolut. Dar avem partide politice care să propună reforme coerente? Avem un electorat care să înțeleagă importanța reformelor? Din ce văd, nu avem nici una, nici alta. Prin urmare, pentru mine cel puțin, e un miracol și ce s-a reușit în aceste condiții.
Așa că aș încheia cu un mulțumesc domnule președinte Iohannis!
„Dar s-a încercat inițial o coaliție cu USR și UDMR și nu a mers. …”
În România nu există nici un partid cu o ideologie de dreapta. Liberalismul este o doctrină de stânga.
PNTCD a fost dus pe cele mai înalte culmi, începând din 2010, de domnul Aurelian Pavelescu. Deranja. În prezent, nu mai deranjează.
Coaliția PNL/USR „nu a mers” pentru că deranja, de asemenea. Atât apropiați ai PSD, cât și ai PNL au reproșat USR că „nu se poate vorbi” cu membrii săi aflați în funcții publice. Adică, nu participă la „combinații”.
Astfel, atunci când Stelian Ion a organizat concursuri transparente pentru numirea șefilor Marilor Parchete, asta a a fost inacceptabil pentru cleptocrație și guvernul a fost răsturnat cu sprijinul lui Iohannis.
Care membru al cărui partid, ajuns în guvern, a chemat procurorii să monteze tehnică în propriul birou pentru a documenta/proba traficul de influență, șantajul și corupția?!
Desigur, membrii PSD/PNL au reacționat în stilul lor clasic mafiot, cu care sunt obișnuiți: „Adică, ce faci măi băiatule?! Noi îți dăm de mâncare și tu pui câinii pe noi?!”.
…Și au zburat USR de la guvernare de nu s-a văzut!
Vă provoc să-mi răspundeți la următoarea întrebare: sunteți președintele USR. Iohannis și PNL îl demite pe ministrul Justiției din partea USR fiindcă nu ar fi de acord cu propunerile de procurori-șefi (conform spuselor dvs.). Ce faceți în continuare, propuneți alt ministru al Justiției sau ieșiți de la guvernare și faceți un mare tam-tam politic?
Știm ce a făcut USR. Dvs. în locul lor ce ați fi făcut?
„Care membru al cărui partid, ajuns în guvern, a chemat procurorii să monteze tehnică în propriul birou pentru a documenta/proba traficul de influență, șantajul și corupția?!” (constantin)
la vremea respectiva am fost frapat de tactica asta securista a montatului de microfoane.
cat despre ministrul „tranparent”, acrestia si-a luat inagajamentulk in plenul csm ca nu va da drumul la concursuri „transparente” pana cand noua lege nu va fi aprobata.