„Ce nu-mi place la raportul Draghi? Deși vorbește despre reducerea reglementărilor și importanța investițiilor private, cred că este departe de semnalul de trezire de care avea nevoie Europa. (…) Mi-aș dori să înțelegem că fără o revigorare a inițiativei private și a spiritului antreprenorial, a dorinței de a concura și de a ne asuma riscuri (toate înțelese în contextul istoriei și culturii europene, nu cer să devenim americani sau chinezi) Europa nu-și va regăsi echilibrul și forța.”[1] – Radu Burnete, director executiv al Confederației Patronale Concordia
„Indiferent ce criterii de analiză folosim” – notează Mario Draghi în cuvântul înainte la raportul asupra competitivității care-i poartă numele, dat publicității în luna septembrie ac. -, „observăm că există un decalaj major în ratele de creștere a PIB-ului între Uniunea Europeană și Statele Unite, determinat în principal de o reducere pronunțată a productivității în Europa. Gospodăriile europene plătesc prețul prin standardele de viață în scădere. Pe cap de locuitor, venitul real disponibil a crescut aproape de două ori mai mult în Statele Unite decât în Uniunea Europeană după anul 2000.”[2]
„Uniunea Europeană a beneficiat de un mediu global favorabil. Comerțul mondial a crescut protejat de cadrul reglementărilor multilaterale. Siguranța umbrelei de securitate a Statelor Unite a eliberat de sub povara bugetelor resurse ce ar fi fost destinate apărării, care au fost folosite pentru alte priorități. Într-o lume stabilă geopolitic nu aveam niciun motiv să fim îngrijorați de dependența tot mai mare de țările despre care ne așteptam să ne rămână prieteni. Dar bazele pe care am construit sunt acum zdruncinate.
Europa și-a pierdut brusc cel mai important furnizor de energie, Rusia. În tot acest timp, stabilitatea geopolitică slăbește, iar dependențele noastre s-au dovedit a fi vulnerabilități. Schimbarea tehnologică accelerează rapid. Europa a ratat în mare măsură revoluția digitală alimentată de internet și câștigurile de productivitate pe care le-a adus; de fapt, decalajul de productivitate dintre Uniunea Europeană și Statele Unite este explicat în mare măsură de progresele diferite din sectorul tehnologic. Uniunea Europeană se dovedește mai puțin performantă în domeniul noilor tehnologiilor care stimulează creșterea economică viitoare.”[3]
„Dacă Europa nu poate deveni mai productivă, vom fi forțați să alegem. Nu vom putea deveni concomitent un lider în noile tehnologii, un far al responsabilității climatice și un jucător independent pe scena mondială. Nu ne vom mai putea finanța modelul social. Va trebui să reducem unele, dacă nu toate, dintre ambițiile noastre. Aceasta este o provocare existențială.”[4]
DECLARAȚIA DE LA ANVERS
Industriași europeni din aproape douăzeci de sectoare industriale, despre care s-a afirmat că reprezintă 7,8 milioane de salariați de pe continent, alături de reprezentanți ai unor puternice sindicatele europene, împreună cu lideri politici europeni s-au reunit la Anvers în data de 20 februarie ac., la unul din sediile concernului BASF, pentru a aborda preocupările stringente cu privire la situația critică în care a ajuns industria europeană.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată la finele primului său mandat, a participat la o întâlnire de lucru în cadrul acestui summit, pentru a discuta cu cărțile pe masă subiectul delicat al pierderii competitivității companiilor europene în raport cu omoloagele lor din China și Statele Unite, care sunt principalii competitori. Sectoarele cele mai afectate, conform celor prezenți la discuții, sunt: industria chimică, metalurgică și a materialelor de construcții[5].
Cu o zi înainte de această reuniune, ministrul francez al economiei și finanțelor (de la acel moment) Bruno Le Mair și vicecancelarul german, titular al portofoliului economiei, Robert Habeck anunțaseră intenția de a creiona și prezenta un plan comun care să permită reducerea birocrației și să facă mai suplu cadrul de reglementare, cu scopul de a stimula afacerile din sectoarele industriale.
Summit-ul industriașilor europeni a adoptat o declarație comună, pe care Comisia Europeană a asumat-o (și nu doar din motive electorale), cunoscută ca „Declarația de la Anvers”[6]. Declarația viza guvernele statelor membre și viitoarele formule ale Parlamentului European și Comisiei Europene, referindu-se la zece aspecte critice:
(i) Puneți afacerile industriale în centrul noii Agende Strategice Europene pentru mandatul 2024-2029.
(ii) Includeți [în Agendă] un capitol bine fundamentat privind finanțarea publică printr-un Fond de implementare a Tehnologiei Curate pentru industriile intensive energetic, strâns coordonat cu un cadru simplificat de Ajutor de Stat, respectând în același timp normele Pieței Unice.
(iii) Transformați Europa într-un furnizor de energie competitiv la nivel global.
(iv) Concentrați-vă pe infrastructura de care are nevoie Europa.
(v) Asigurați o securitate crescută a aprovizionării cu materii prime a Uniunii Europene, prin extinderea exploatării interne, a capacității de procesare durabilă și de reciclare a materiilor prime esențiale, combinată cu noi parteneriate globale.
(vi) Stimulați cererea de produse ale economiei circulare, cu emisii reduse și net zero de carbon.
(vii) Promovarea, aplicarea, revigorarea și îmbunătățirea Pieței Unice pentru tranziția lanțurilor valorice integrate, inclusiv măsuri de ameliorare a fragmentării crescute cauzate de implementarea legislației europene în diferitele state membre.
(viii) Creați un cadru de inovare mai inteligent, inclusiv prin promovarea cercetării științifice de înaltă calitate, a inovației tehnologice și a politicilor de colaborare care acordă prioritate deschiderii și rezultatelor pragmatice, îmbrățișând în același timp abordări inovatoare, cum ar fi testările în Sandbox-urile de reglementare.
(ix) Legiferarea într-un spirit nou, flexibil. Lăsați antreprenoriatul să prospere pentru a găsi cele mai bune soluții prin care să depășească provocările ce-i stau în față. Legislația ar trebui să permită crearea de stimulente pentru ca întreprinderile să investească în tehnologii curate.
(x) Asigurați-vă că structura permite obținerea rezultatelor. Instalați un Prim-vicepreședinte [al Comisiei Europene] responsabil pentru livrarea Acordului Industrial European și pentru integrarea armonioasă a legislației, cu alinierea la Agenda viitoarei Comisii Europene, ce va superviza Direcțiile Generale cheie astfel încât să fie asigurată abordarea integrată.
Încă de la momentul emiterii declarației de la Anvers, vocile mai multor observatori au avertizat că găsirea unui echilibru între protejarea industriei și păstrarea agendei climatice va fi foarte complicată pentru viitoarea Comisie Europeană. Mai multe organizații ecologiste au criticat participarea Ursulei von der Leyen la discuțiile cu industriașii europeni, într-un cadru la care presa și alte părți interesate nu au avut acces. În opinia ecologiștilor, industriașii și politicienii caută soluții prin care, de fapt, să renunțe la țintele asumate prin Green Deal.
Recent, directorul general al Federației Patronale de Petrol și Gaze din România[7] – Daniel Apostol, argumenta într-un articol publicat în presa noastră[8] că: „Statul nu trebuie să uite nicio secundă că la temelia reindustrializării României stau resursele ei naturale, și mai ales gazele naturale.” Altfel spus, reproducând din textul aceluiași articol: „Rolul proiectului de exploatare a gazelor naturale din adâncurile Mării Negre (Neptun Deep) precum și al altor proiecte de exploatare la mică adâncime (BSOG) este de netăgăduit când vine vorba de resursele care stau la temelia posibilului proces de relansare a industriilor românești. O reindustrializare a României nu poate fi gândită fără a se ține cont de rolul gazelor naturale în susținerea unor ramuri industriale competitive și în dezvoltarea de sectoare industriale bazate pe noi tehnologii, precum biometanul, geotermalul, captarea-stocare-și-utilizarea carbonului, hidrogenul etc.”[9]
În același timp, organizațiile ecologiste de la noi atacă proiectul Neptun Deep – despre care nu doar FPPG, ci și ministrul energiei, Sebastian Burduja[10], ne asigură că este indispensabil pentru România – pe care-l consideră catastrofic pentru mediu. Greenpeace este foarte activ în aceste demersuri, atât în dialogul cu instituțiile avizatoare[11], cât și prin formularea de plângeri la instanțele de judecată[12].
Dialogul pro și contra pe marginea Declarației de la Avers adoptă forme clare de manifestare în statele membre, iar România nu este scutită.
RAPORTUL DRAGHI
Raportul Draghi a identificat trei domenii principale de acțiune pentru a reactiva creșterea durabilă a industriei și economiei europene. În primul rând, Uniunea Europeană ar trebui să-și reorienteze profund și să-și capaciteze efortul colectiv pentru reducerea accelerată a decalajului existent în sfera inovării, în special în tehnologiile avansate, care s-a instalat în ultimele decenii în raport cu economiile Statelor Unite și ale Chinei.
„Europa este blocată într-o structură industrială statică, cu puține companii noi care se ridică să provoace schimbări în arhitectura existentă sau pentru a dezvolta noi motoare de creștere”, atenționează Mario Draghi. „De fapt, nu există nicio companie din Uniunea Europeană cu o capitalizare bursieră de peste 100 de miliarde euro care să fi fost înființată de la zero în ultimii cincizeci de ani, în timp ce toate cele șase companii din Statele Unite evaluate la peste 1 trilion de euro au fost create în această perioadă. Această lipsă de dinamism se autoîntreține. Problema nu este că Europei îi lipsesc ideile sau ambiția. (…) Dar inovația este blocată pentru că nu reușim să transpunem inovația în bunuri de comerț, iar companiile inovatoare care doresc să se extindă în Europa se lovesc de multe piedici de etapă datorate unor reglementări inconsecvente și restrictive. Drept urmare, mulți antreprenori europeni preferă să caute finanțarea fondurilor de risc din Statele Unite și să se extindă mai degrabă pe piața din SUA.”[13]
În al doilea rând, atenția trebuie să se îndrepte spre planul comun de decarbonizare și competitivitate. Dacă obiectivele ambițioase ale Europei în materie de climă sunt însoțite de un plan coerent pentru a le atinge, decarbonizarea va fi o oportunitate pentru Europa. Dacă coordonarea politicilor eșuează, se va manifesta evident riscul ca decarbonizarea să fie contrară dezideratelor competitivității și de creștere a economiei. Diferența de preț a energiei pe continentul nostru este determinată în primul rând de lipsa resurselor naturale a Europei, dar și de problemele critice structurale ale pieței noastre comune de energie. Regulile pieței împiedică industriile și gospodăriile să se bucure în facturile lor de beneficiile reale ale energiei curate.
Ținta globală a decarbonizării reprezintă o oportunitate de creștere pentru industria europeană. Uniunea Europeană este lider mondial în tehnologii curate, cum ar fi turbinele eoliene, electrolizoarele și combustibilii cu emisii scăzute de carbon, iar aici sunt dezvoltate peste o cincime din tehnologiile curate și durabile din întreaga lume. Cu toate acestea, nu este garantat că Europa va profita de această oportunitate. Concurența chineză devine acută în industrii precum tehnologia curată și vehiculele electrice, bazându-se pe o combinație de politică industrială direcționată, subvenții de stat, inovație rapidă, controlul materiilor prime și capacitatea de a produce masiv.
„Uniunea Europeană se află față în față cu o variantă de compromis”, observă Mario Draghi. „Dependența din ce în ce mai mare de China poate oferi cea mai ieftină și mai eficientă cale pentru atingerea obiectivelor noastre de decarbonizare. Dar stimularea competitivității produselor din China prin subvenționări masive reprezintă, de asemenea, o amenințare pentru industria noastră producătoare de tehnologie curată și de automobile electrice. Decarbonizarea trebuie să aibă loc în beneficiul întregii planete. Dar pentru ca aceasta să devină și o sursă de creștere pentru Europa, vom avea nevoie de un plan comun care să cuprindă industriile care produc energie și cele care permit decarbonizarea, cum ar fi tehnologiile curate și autovehiculele.”[14]
Al treilea domeniu de acțiune adus în atenție de Raportul Draghi privește creșterea securității și reducerea dependențelor. Securitatea este o condiție prealabilă pentru o creștere durabilă. Riscurile geopolitice în creștere pot spori incertitudinea și reduce investițiile, în timp ce șocurile geopolitice majore sau disturbarea lanțurilor globale de aprovizionare sunt destabilizatoare pentru economie. Pe măsură ce era stabilității geopolitice vine cu semnale îngrijorătoare, riscul ca insecuritatea în creștere să devină o amenințare pentru creșterea economică devine semnificativ.
„Europa este în mod deosebit de expusă”, observă Mario Draghi. „Ne bazăm pe câțiva furnizori pentru materii prime critice, în special China, chiar dacă cererea globală pentru aceste materiale explodează din cauza tranziției la energie curată. De asemenea, depindem foarte mult de importurile de tehnologie digitală. (…) Dacă Uniunea Europeană nu acționează, riscăm să devenim vulnerabili la constrângeri. Vom avea nevoie de o «politică economică externă» autentică a Uniunii Europene pentru a ne păstra libertatea – o așa-zisă «politică de stat». Uniunea va trebui să coordoneze acordurile comerciale preferențiale și investițiile directe cu țările bogate în resurse, să construiască stocuri în anumite zone critice și să creeze parteneriate industriale pentru a securiza lanțul de aprovizionare al tehnologiilor cheie.”[15]
Pacea este primul și principalul obiectiv al Europei unite, dar amenințările la adresa securității continentului sunt în creștere și este nevoie ca Uniunea să fie pregătită să le contracareze. Uniunea Europeană este, la nivel colectiv, doilea bloc după cheltuielile militare, realitate ce nu se reflectă în capacitatea reală a industriei europene de apărare. Aceasta este mult prea fragmentată, capacitatea de a produce la scară este diminuată și suferă de o lipsă de standardizare în vederea interoperabilității a echipamentelor, slăbind capacitatea statelor membre de a acționa coeziv în domeniul apărării.
„În multe dintre aceste zone [cele trei menționate anterior, n.m.], statele membre acționează individual „, observă Mario Draghi. „Și este evident că Europa nu ajunge la acea performanță pe care am putea-o obține dacă am acționa ca o comunitate. Trei bariere stau în calea Europei.”[16] Care ar fi cele trei obstacole existente și dificil de depășit?
În primul rând, Europei îi lipsește concentrarea adecvată pe rezolvarea obiectivelor pe care și le propune. Sunt fixate obiective comune, dar acestea nu sunt și susținute prin stabilirea de priorități clare sau nu sunt urmărite prin politici și acțiuni comune. În al doilea rând, Uniunea își irosește resursele: există resurse puternice pentru cheltuielile colective, care se diluează însă în prea multe, diverse instrumente fie naționale, fie ale Uniunii Europene. În al treilea rând, Europa nu coordonează acolo unde contează. În contextul unional, combinarea politicilor necesită un grad ridicat de coordonare între eforturile naționale și cele ale Uniunii Europene. Datorită procesului lent și dezagregat de elaborare a politicilor, Uniunea nu este tocmai capabilă să producă un astfel de răspuns, spre deosebire de Statele Unite sau China.
Concluziile cheie pe care a insistat Mario Draghi, în finalul expozeului, sunt două – le redau îndată, dar cred că este necesar să subliniez că în opinia mea se pot rezuma în trei cuvinte: mai multă integrare. În formularea lui Mario Draghi: „În timp ce Europa trebuie să avanseze cu integrarea Piețe Unice a Capitalurilor, trebuie ținut cont că sectorul privat nu va putea suporta partea leului din finanțarea investițiilor fără sprijinul sectorului public. Cu cât Uniunea Europeană este mai dispusă să se reformeze pentru a genera o creștere a productivității, cu atât spațiul fiscal va crește mai mult și cu atât va fi mai ușor pentru sectorul public să ofere acest sprijin.”
O DEZBATERE ASUPRA RAPORTULUI DRAGHI PENTRU UZUL NON-EUROPENILOR
Atlantic Council[17] a organizat la mijlocul lunii septembrie ac. o dezbatere pornind de la concluziile Raportului Draghi, cu tema „Poate Europa (re)deveni competitivă? Perspective asupra raportului Mario Draghi privind competitivitatea”[18]. Pentru a modera o viziune asupra stării de fapt descrisă în Raportul Draghi, destinată americanilor eventual interesați, moderatorul discuției, Jörn Fleck (director general al Europe Center – Atlantic Council) i-a avut ca invitați pe Charles Lichfield – director adjunct GeoEconomics Center; Zach Meyers – director asistent la Center for European Reform; Penny Naas – membru nerezident al Europe Center și Georg Riekeles – director asociat și șeful programului „Economia Politică a Europei” la European Policy Center.
Rezum principalele intervenții ale invitaților la dezbatere, care împreună oferă un punct de vedere inedit și oarecum din exterior asupra problemei competitivității industriei europene, despre care se afirmă insistent că pierde competiția cu principalii săi rivali globali.
Georg Riekeles
Raportul Draghi ar putea foarte bine să fie numit „Raportul privind viitorul Europei„. Și Raportul Draghi, și discursul Ursulei von der Leyen de la începutul lunii iulie (după alegeri) vorbesc practic despre același lucru, adică despre cum deciziile luate în viitorul mandat vor marca viitorul Europei în următorii 50 de ani, nimic mai puțin. În lume, China sau Statele Unite au intrat într-un ciclu de mobilizare puternică a resurselor națiunilor lor, iar Europa Unită trebuie să recupereze mult în acest sens.
Temele principale, cheie, abordate în Raportul Draghi: investițiile, atât în sectorul public, cât și cel privat care trebuie încurajate, trebuie să meargă mână în mână și trebuie impulsionate prin creșterea finanțării cu mobilizarea de fonduri comunitare și fără a disturba în vreun fel piața comună și libera concurență. Europa trebuie să fie pregătită pentru competiție și confruntare. Dacă lăsăm deoparte chestiunea investițiilor private, va trebui să avem grijă să nu ne facem iluzii. În dezbaterile privind mobilizarea de fonduri publice, fondurile europene, datorie comună în privința finanțării unor inițiative importante cum sunt apărarea comună europeană, strategia industrială, tranziția climatică, susținerea Ucrainei și, iată, investițiile publice pentru creșterea competitivității, este clar că nu toate guvernele statelor membre au același punct de vedere sau măcar puncte de vedere apropiate.
Zach Meyers
Observăm cu toții că Statele Unite au o economie care crește mult mai repede decât cea a Uniunii Europene și crește nu doar prin exporturi, ci și în privința consumului intern. În această cheie, mi-aș fi dorit ca Raportul Draghi, dincolo de accentul pus pe competitivitate, să ia în discuție și aspecte privind creșterea economică a continentului european. Europa pare foarte dispusă să protejeze ce are, se concentrează pe acest aspect, în timp ce pierde avans în competiția globală. Competitivitatea exporturilor sale este clar dezavantajată, cu prețuri mari la energie, manoperă; în plus, China, de exemplu, cu avansul tehnologic pe care îl are în tehnologia auto electrificată a depășit total modelul tradițional de fabricare a vehiculelor, atacând inclusiv piața europeană, fără a mai vorbi de alte piețe mondiale tradiționale. Europa are și o rată a inovării sub cele ale competitorilor, un plafon de pe care este greu de decolat în viitor.
Sunt 100% de acord cu analiza pe care Raportul Draghi o face problemelor de competitivitate din sectorul industrial european. Da, economia europeană trebuie să devină mult mai agilă, să adopte mai repede noile tehnologii, să stimuleze puternic inovarea și să răspândească rapid beneficiile obținute de diverse sectoare în toată economia europeană. Este și o problemă instituțională a Europei care o face să fie în dezavantaj: nevoia de a căuta mereu decizia comun agreată. Cu 30 sau 20 de ani în urmă poate că acest model instituțional era încă funcțional, pentru că nu exista atâta presiune din viteza transformărilor, dar astăzi este cert că nu mai funcționează modelul deciziei prin consens la care se ajunge cu atâta dificultate. Raportul Draghi formulează corect nevoia ca Europa să se concentreze să stimuleze acele sectoare unde este foarte competitivă, pe de-o parte, iar pe de altă parte să reglementeze cât mai puțin restrictiv în rest.
Penny Naas
Când ne gândim la marile teme ale lumii de astăzi, ca agenda verde și decarbonizarea, care au un impact major în toate aspectele vieții sociale, apoi digitalizarea, dezvoltarea inteligenței artificiale (un segment care se dezvoltă atât de repede încât nici nu avem șansa să îi înțelegem cât de cât efectele) și mai adăugăm și manevrele geopolitice de anvergură la care asistăm, nu pot decât să spun că Raportul Mario Draghi a făcut treabă bună, identificând cu acuratețe problemele stringente și punând problema presantă a banilor care să finanțeze planul de surmontare a acestora, fie că vorbim de bugete în general sau de bani pentru investiții în mod punctual. Și nu mai vorbim de nevoia de finanțare rapidă a cheltuielilor pentru întărirea apărării Europei. Ori, în Europa încă majoritatea resurselor bugetare se duc în finanțarea diverselor tipuri de cheltuieli sociale.
Vreau să mă opresc asupra ideii legate de ritmul schimbării, care apare în Raportul Draghi. O componentă este desigur articularea instituțională dezavantajoasă în privința modului complicat în care se ajunge la o decizie unanimă, dar mai ține și de potențialul european de a crește viteza schimbărilor. Vorbim aici de planuri viabile de transformare, de disciplina de a le implementa în cele mai mici amănunte și de revizuirea modului de reglementare în Uniunea Europeană. Există, de exemplu, un număr mult prea mare de norme de reglementare care trebuie să fie implementate numai în următorul mandat de 5 ani. Așa ceva nu poate fi compatibil cu agenda privind creșterea competitivității europene. Nu va funcționa pur și simplu.
Charles Lichfield
Să ne imaginăm că Europa nu ar fi fost în favoarea cooperării și multilateralismului și ar fi favorizat acțiunea unilaterală; și nu trebuie să uităm că Uniunea este echipată cu instrumente care-i permit să acționeze unilateral. Este simplist să credem că Europa este naivă, că se agață de trecut, dar în realitate Europa știe cum să se folosească de dimensiunile pieței sale interne pentru a obține avantaje în negocierile cu ceilalți actori globali semnificativi și s-a adaptat la noua realitate în care WTO nu funcționează la nivelul așteptărilor pentru care a fost creată. Nici Raportul Draghi și îmi imaginez că nici vreun reprezentant al Uniunii nu se vor grăbi acum să declare abandonarea principiilor sistemului multilateral de cooperare internațională. În „principiile cheie pentru politicile comerciale„, Raportul Draghi condensează viziunea privind viitorul relațiilor comerciale. Iar viziunea este una echilibrată, subliniază riscurile protecționismului comercial, deși este de acord că instrumentele de apărare în fața agresivității politicilor comerciale ale altor actori globali semnificativi trebuie în continuare folosite, poate chiar mai des, dar mai ales judicios, eficace. În fine, consideră crucială alinierea între ceea ce înseamnă politicile de securitate economică și direcția în care Europa dorește să își dezvolte comerțul în viitor. Nu mă aștept însă ca Uniunea Europeană să adopte unilatelarismul în politicile comerciale în viitor.
MAI MULTĂ INTEGRARE NU MAI PUȚINĂ
„RURIS Craiova, compania condusă și fondată de antreprenorul Cătălin Stroe, a anunțat ieri că vrea să demareze o nouă investiție de peste 10 milioane de euro pentru noua fabrică de tractoare și remorci agricole «Made in Romania», iar pentru proiect accesează fonduri prin programul Tranziție Justă 2021-2027, cu proiectul Fabricii de Tractoare și Remorci Agricole”[19] – așa sună o știre pe care a difuzat-o presa noastră economică zilele trecute.
Evoc anunțul RURIS – în fond unul din zecile de știri despre antreprenorii români și eforturile lor de a inova pentru a câștiga poziții mai bune în piață, cu tot climatul incert și neprietenos în care se dezvoltă orice afacere în România – pentru că vine să confirme teza expusă de Radu Burnete, din care am citat la început, că „fără o revigorare a inițiativei private și a spiritului antreprenorial, a dorinței de a concura și de a ne asuma riscuri Europa [implicit România, aș adăuga] nu-și va [vor] regăsi echilibrul și forța”.
Tradus la scara României, cu interesele și nevoile noastre specifice, nimic din ce s-a consemnat în Raportul Draghi nu ne este necunoscut, ba dimpotrivă. Am urmărit cu atenție în urmă cu ceva timp dezbaterea „Capitalul autohton al României. Maturizare și trecerea la statutul de forță regională”[21], organizată de Curs de Guvernare, și am constatat că oamenii care vin din industrie – indiferent de profil, de la aeronautică, servicii bancare la cele financiare sau comerciale – atenționează la unison că nu putem fi lideri regionali fără să fim în aceeași măsură lideri la competitivitate în regiune.
Pentru a deveni mult mai competitivi, lideri regionali ai competitivității, trebuie – în cuvintele lui Alexandru Filip, managerul general al Aerostar – să ne și creăm mijloacele pentru a atinge acest deziderat, adică „să avem cu ce”: „Eforturile administrației centrale și locale trebuie să fie de a crea un mediu stimulativ nu numai economic, ci un mediu stimulativ pentru a locui. Îmbunătățirile din zona de sănătate, de educație, de cultură, de transport, toate vor contribui benefic pentru toți operatorii din România.”[22]
Raportul Draghi este un avertisment, desigur, doar că trebuie citit în cheia potrivită. Am evocat în această analiză ideile forță ale Raportului, diverse momente care l-au precedat și puncte de vedere inedite (sper), dar în esență documentul exprimă o mare nevoie de adâncire a integrării statelor membre ale Uniunii Europene, pentru ca acest continent să continue să rămână relevant la nivel mondial, chiar dacă în viitor va fi doar a treia forță globală, dar măcar să fie așa doar din motive pur obiective.
Când arătăm cu degetul spre exercițiul excesiv de birocratic al instituțiilor Uniunii Europene, ne prefacem, de la vlădică la opincă – adică de la liderii de state membre din Consiliul European, comisarii europeni, europarlamentari și până la cetățeanul-alegător european – că nu vedem elefantul din cameră: supra-reglementarea pe care o arată satisfăcuți cu degetul inamicii din interior ai Europei este răspunsul instituțional, birocratic, la lipsa de curaj politic pentru adâncirea integrării, pentru transformarea Uniunii într-o federație de state care să funcționeze ca un actor global puternic, cu o economie și piețe integrate, cu armată comună, scut nuclear comun și politică externă comună.
A rămas la fel de acută nevoia ca, atunci când „suni Europa”[23], să răspundă cineva de la Bruxelles și nu patru sau cinci lideri diferiți, aflați eventual în competiție, din alte patru sau cinci capitale europene diferite. Abia atunci vom putea adresa competent și cu succes statutul și nivelul Europei ca putere globală relevantă.
Liderii europeni, clasa politică europeană trebuie să aibă puterea de a îndrăzni și clarviziunea pentru a face pasul următor al integrării. Casandrele care deplâng adâncirea integrării pe continent, oameni ca Viktor Orbán, Robert Fico, Marine Le Pen și mulți, prea mulți alții ca ei, trebuie trecute în irelevanță printr-un efort comun al politicienilor vizionari, ai liderilor de opinie raționali, racordați la stringențele istorice ale momentului și, bineînțeles, al majorității cetățenilor pentru care Europa încă mai înseamnă continentul libertății și al progresului.
[1] https://cursdeguvernare.ro/radu-burnete-luna-de-business-09-2024-draghi-si-competitivitatea-romaneasca.html
[2] https://commission.europa.eu/document/download/97e481fd-2dc3-412d-be4c-f152a8232961_en
[3] Ibidem
[4] Ibidem
[5] https://cursdeguvernare.ro/declaratia-de-la-anvers-industrie-ue-competitivitate.html
[6] https://cms.antwerp-declaration.eu/uploads/declaration.pdf
[7] https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/daniel-apostol-este-noul-director-general-al-federatiei-patronale-de-petrol-si-gaze-21313036
[8] https://republica.ro/la-temelia-reindustrializarii-romaniei-stau-resursele-ei-naturale-si-mai-ales-gazele-naturale
[9] Ibidem
[10] https://www.stiripesurse.ro/sebastian-burduja-izbucneste-cu-acuzatii-la-adresa-ong-urilor-vor-sa-submineze-independenta-energetica_3469811.html
[11] https://www.greenpeace.org/romania/articol/9927/plangere-prealabila-impotriva-neptun-deep-greenpeace-cere-revocarea-acordului-de-mediu/
[12] https://www.greenpeace.org/romania/comunicat-presa/10135/greenpeace-ataca-in-instanta-avizele-emise-iresponsabil-de-catre-ministerul-culturii-pentru-proiectul-neptun-deep/
[13] Ibidem
[14] Ibidem
[15] Ibidem
[16] Ibidem
[17] https://www.atlanticcouncil.org/about/
[18] https://www.atlanticcouncil.org/event/can-europe-get-competitive-insights-from-mario-draghis-competitiveness-report/
[19] https://www.zf.ro/companii/reinvie-industria-de-tractoare-ruris-vrea-sa-produca-un-nou-tractor-22523742
[20] https://www.zf.ro/companii/investiti-in-romania-un-proiect-zf-cec-bank-catalin-stroe-ruris-19688428
[21] https://cursdeguvernare.ro/live-video-conferinta-cdg-capitalul-autohton-al-romaniei-maturizare-si-trecere-la-statutul-de-forta-regionala-de-la-930-la-bnr.html
[22] Ibidem
[23] „Pe cine sun dacă vreau să vorbesc cu Europa”, o ironie des citată atribuită fostului om de stat american Henry Kissinger.
Draghi este un vizionar. Din nenorocire, vorbește în pustiu, ba chiar vrea să dea curaj muribundei Europe. Aici, fiind eu răutăcios, am sa zic numai că, dacă nu era „extinderea” spre Est ( cu distrugerea economiilor fost comuniste și acapararea acestora de capitalul european, plus transformarea statelor din Est în piețe de desfacere și rezervoare de forță de muncă ieftină) plus energia ieftină din Rusia, până acum Europa de Vest ar fi fost deja prăbușită economic, social, politic și poate democratic …
Răspunsul Europei a fost, cică „Declarația de la Anvers”(!), un răspuns demn de o Uniune Comunistă, de fapt un anunț de sinucidere în direct….
Politic vorbind, Europa de Vest își vede salvarea NUMAI prin înființarea FEDERAȚIEI Europene prin care să se continue extragerea de capital din țările mai puțin dezvoltate ca Balcanii de Vest, Ucraina, Moldova. Adica o soluție neo-imperialista de dezvoltare CANTITATIVĂ prin jecmănirea altora.
Economic vorbind, Draghi are dreptate: Europa trebuie să se dezvolte CALITATIV prin cercetare științifică și noi tehnologii. Numai că…a pierdut startul…. și NU va putea să recupereze….
Nu se spune nimic de migrație și de agresiunea militară din Est, care pot distruge Europa rapid. Iar dacă SUA pleacă din Europa, aceasta sucombă rapid.
Eu unul mă pregătesc de ce este mai rău. Ca părere, Europa nu are nicio șansă de salvare. Draghi o spune mai voalat, eu o spun mai direct….
Un articol (al catelea oare?) care face din nou apologia federalizarii Europei. Uitam insa faptul ca Europa este de decenii intregi (mai ales in perioada ultimei comisii Lalayen) captiva unui grup de eurocrati socialisti care suprareglementeaza orice si care impiedica dezvoltarea mediului privat. Raportul Draghi va ramane intr-un dosar, uitat pe undeva, printr-un sertar din Berleymont. Este liniste docamdata la Bruxelles, linistea dinaintea furtunii. Insa speranta liderilor europeni moare ultima, speranta ca razboiul din Ucraina se va termina curand printr-un armistitiu, iar gazele vor reincepe sa curga pe conducte. Aceasta este salvarea Europei. Singura.
Politicul nu are nici un amestec in economie el nefiind decit cel care poate facilta aparitia unei legislatii favorabile si a unui plan economic care are diferite prioritatii la care toti agentii ecomonici sunt indemati sa faca parte .China si-a aratat limitele incercind sa faca o strutocamila politico-economica numit Iliberalism .Sistemul manufacturiei chinezesc si participarea cetatenilor ei la micile afaceri de tip garsoniera se opresc pe masura ce UE isi restringe importul .
Erorile facute in modernizarea locativa a Chinei devin si ele parte a probusirii ca si punerea in miscare a industriei de automobile bazata pe baterii electrice .Europa nu face decit sa se decupleze politic, social, militar si economic de China si de Rusia si daca cumva este cazul si de America .Europa isi va creea un spatiu existentialist VERDE in granite ei stravechi . Europa este singurul organism suprastatal care foloseste un plan de forma PNRR si care poate sa isi schimbe integral intrega ei structura militara , pe masura ce vechile tehnologii miltare sunt distruse in Ucraina , singura entitate ce deja are o structura militara de forma NATO european si care atrage noi natiuni in arealul ei existentialist .Rusia si SUA sunt pe punctul de a se dezmembra iar China trebuie sa o ia de la capat intelegind ca a fost pacalita si intelegind cit de nocive i-au fost deciziile . NATO 2 din Pacific inca nu exista cum nu exista nici BRICS decit la nivel de declaratii . Singurul cistigator este conglomeratul numit UE care acum isi incepe partea ei de federalizare .450 de milioane de cetateni aflati intr-un areal ce are doar un singur dusman numit Putin .
Eroare de analiză. Singurii perdanți vor fi UE și Rusia.
@Lili va reamintesc ca Tov. Weber este anchetat ca lider al PPE pentru deturnare de fonduri în vederea susținerii campaniei electorale. Individul asta are 14120 EUR/luna ca șef de partid, iar fiecare gușter din ăsta eurocrat și-a adus în propriul cabinet alți oameni (secretare, “consilieri, șofer, jurnaliști,etc.) plătiți gras din banii contribuabililor. Repet, corupția înseamnă regres și stagnare, însă unii vor “mai multă integrare “ și mai multă birocrație bruxeleza ca să ne asigure un viitor socialist, verde, egalitar, suprareglementat în funcție de interesele unor politicieni și foarte corect politic. Eu aș zice ca trebuie să avem “mai multă justiție “ și apoi mai vedem politic cum stăm. Este prea târziu pentru UE să ajungă din urmă SUA, China, Japonia sau Coreea de Sud. P.S Volkswagen închide 4 fabrici doar în Germania, din cauza politicilor verzi europene și concurenței făcute de mașinile electrice chinezești. https://www.news.ro/externe/politico-manfred-weber-a-intrat-in-vizorul-laurei-codruta-kovesi-parchetul-ue-investigheaza-ppe-pentru-acuzatii-de-frauda-si-coruptie-1922403930442024101721819473
A, și să nu uităm lunile infernale de “arest la domiciliu” din timpul pandemiei, atunci când Ursula făcea afaceri cu Pfizer și negocia prețuri la dozele de vaccin. N-o să uit nicicând deciziile luate de UE și guverne prin care ne-au limitat drastic libertățile de mișcare și ne-au condiționat orice libertate în funcție de dozele de vaccin făcute, un vaccin despre care nu știam nimic. Așa ceva nu se uită stimate autor, nu se uită. Mă întreb ce decizii ar putea lua în viitor, din moment ce le-a fost ușor să ne țină închiși în case timp de câteva luni.
1,Raportul Draghi este înainte de toate constatator, cu linii generale ca ale oricărui fost bugetar/financiar sau oricărei conduceri economice birocratice, iar NU tehnocratice.
2.Defectele UE sînt în general urmatoarele;
a, Saltul într-o schimbare de natură să reducă factorii accelerării încălzirii globale dincolo de capacitatea de a o realiza efectiv (și peste măsura în care o influențează, cca. 6 la sută) mondial, fără a asasina industria energetică, siderurgia și în general fundamentele materiale ale dezvoltarii.
b.Orientarea energetică excesivă catre unicul furnizor Rusia, rămînănd deocamdată la costuri energetice înalte, fără perspectivă de îmbunătățire
c.Lipsa unui PROIECT UNIONAL de dezvoltare, datorită fracționarii statale și lipsei unor proiecte naționale cu acest obiectiv, care să constituie prin articularea industrială a acestui proces, factor/proiect de dezvoltare unională.
In lipsa lor, bugetarii UE nu pot fi transformați în tehnocrații capabili să orienteze/conducă economiile naționale și comunitare în direcția realizării cerințelor raportului Draghi!Ei ramîn pe mai departe ,,inspectorii” financiari ai UE.Ei nu vad alte soluții de dezvoltare decît cele fiscale și bugetare, fiind DEPAȘIȚI ,,profesional” de noua epocă a globalizaării, care aduce soluții noi, INSTITUȚIONALE!Oare nu așa este situația și în Romania?
d. Defectul fundamental al UE este lipsa de competitivitate, funcționalitate și performamnță instituțională, a căror conținut ,,tehnic” și metode/instrumente de îmbunătățire sînt necunoscute și neabordate de cercetarea economică fundamentală europeană (și romînească).Așa cum arăta Alexandru Filip, Managerul Aerostar, fără un mediu stimulativ (și funcțional, NN. C.E.) realizabil numai prin îmbunătățiri instituționale, dezvoltarea economică-industrială rapidă este imposibilă.Draghi și bugetarii UE habar n-au de rolul instituțiilor performante în dezvoltare, deoarece raportul nu se referă la ele.America a înțeles acest lucru demult.Cîștigarea premiului Nobel 2024 pentru economie de catre americani pe tema instituționalismului ca factor decisiv în dezvoltare se pare că nu interesează economiștii europeni și mai ales pe cei din Est, a caror nefuncționalitate instituțională ține economiile și Europa pe loc.
Coreea de Sud, America și China au indicii de competitivitate/funcționalitate instituțională 1, pe cînd in Est ei sînt 50 (Romania 74) iar în țările vestice mult sub cifra 1!Și ne mai miram ca Asia, America sau China ne-a surclasat economic sub toate aspectele!
e.Dacă în țările UE nu se ia urgent în considerare problematica instituțională și îmbunatățirea sa masivă, nu există nici o șansă ca obiectivele raportului Draghi să fie realizate cît de cît.Procesul acesta este complex și dificil, dar realizarea lui compensează cu brio celalte neajunsuri – istoria economică dovedind că numai țările cu o dezvoltare și performanță instituțională înaltă – au realizat procese de dezvoltare economică rapidă!O spun ca un cunoscător profund al domeniului instituțional, acordarea premiului Nobel pentru o lucrare pe această temă, dovedind funcția profund dezvoltatoare și acceleratoare a dezvoltării de către sistemului instituțional național.
Banii retrasi din aparare au fost consumati pe programe sociale. Nu pe dezvoltare tehnologica.
Industria apararii este mult prea fragmentata si UE nu a gasit un mecanism prin care sa coordoneze industriile nationale. In plus, e nevoie de o dezvoltare mai puternica in est, caci aici va fi pericolul. Nu in vest, care are deja multe fabrici si va fi la adapost, in caz de razboi. Nu mai vorbim ca transportul pe distante mari e cu probleme, in caz de conflict. Ca si de disiparea tintelor strategice pentru efortul inamicului de a le neutraliza. Deci: Polonia, Romania… Ucraina trebuie sa devina principalii beneficiari de investii in domeniu (producatori de arme si munitie).
UE nu a facut nimic (si nu face) pentru dezvoltarea extractei de gaze din Marea Neagra, Ii lasa pe rusi sa acapareze toate sursele, sub acoperirea Ungariei si Austriei. Sau chiar direct, prin Gazprom.
Conceptul de risc al investitorului este necunoscut in Ro. Si bancile (europene in majoritate absoluta) ce actioneaza aici, nu-l sprijina. Ei dau imprumut doar pentru locuinte, investitii imobiliare, nevoi personale. In general, celor sub 60 de ani. Peste aceasta varsta, esti blocat sistematic, Chiar daca ai garantii ferme (pamint, apartament, aur). Singura initiativa care ti se permite (cu rezerve) este sa-ti cumperi loc de veci. Desi speranta medie de viata a crescut. Iar tinerii…… (Poate ca educatia trebuie sa puna accent -din nou- pe obligatii si datorii, nu doar pe drepturi.)
Este nevoie de mai multa Europa, in conditiile in care UE isi micsoreaza aparatul birocratic. Si gaseste leac (eventual chiar excluderea) impotriva tarilor care fac politica anti UE. (Ungaria, Austria)
Tarile din UE trebuie sa inteleaga faptul ca daca nu merg inainte cu fuziunea, vor termina sub senilele tancurilor. In mici gubernii. Evident, UE trebuie sa accepte Ucraina si Moldova si sa sustina mai puternic (chiar prin brigazi de voluntari) U. (Macron avea o idee buna. Pot fi trimise trupe pe granitele care nu sunt in conflict, pentru a ajuta U sa-si concentreze trupele proprii pe front. Mai ales ca acum lupta si cu Coreea de Nord. Si in curind si cu Iranul. Dar trebuie sa se miste repede. Daca UE nu intelege ca trebuie sa fie mult mai activa militar si sa-si sustina prietenii, chiar cu razboi deschis… nu are nici un viitor. Nu poti lasa pe altul sa se lupte pentru tine si tu sa risipesti banii aiurea.
UE ori va fi pentru toti, egala, ori nu va fi deloc!
De milenii Estul Europei a blocat invaziile Asiei si a protejat Vestul Europei, care s-a putut dezvolta si civiliza. Si in final a favorizat Vestul sa invadeze toate continentele. Probabil ca asa va fi si acum, sau macar asa isi doreste Apusul.
Europa cu a ei UE inca viseaza si nu s- a trezit la realitate!! In istorie, civilizatiile au aparut si disparut. Ceea europeana a pornit pe acest drum fara intoarcere. Nu ne vine sa credem, dar acest proces este de durata. Cei care conduc destinele de azi ale UE nu vor sa accepte acest lucru. Masurile scrise de ei sunt teorii de sertar. Asia, America de Sud, Australia numai sunt interesate de o Europa puternica.
UE nu a aparut pentru a apara interesele Americii, Rusiei, Chinei etc.
UE a aparut datorita faptului ca statele mari, cu teritorii uriase, erau o amenintare tot mai mare pentru economia europeana. Cu o piata interna mica, nici un stat european nu putea si poate face fata mamutilor ce s-au modernizat dupa ww2.
Concurenta acerba pe piata mondiala i-a obligat pe europeni sa se uneasca si sa-si apere piata interna. Devenita -brusc- foarte mare, pentru industriile fiecareia.
Daca se renunta la UE, toate statele europene vor pierde, oricate averi, fabrici si tehnologii au. E nevoie de unire si de actiune comuna, pentru supravietuire si prosperitate economica.
Desigur, se pune problema cum se va realiza aceasta unitate. Unificare Germaniei este un exemplu tipic.
Deocamdata, s-a pornit pe ideea egalitatii politice depline intre toti membrii. Si posibilitatea dreptului de veto (uitindu-se ce a patit Polonia medievala cu dreptul asta). Intre timp, agenti straini au reusit sa controleze conducerile unor state membre si creaza tot felul de probleme.
Este adevarat, la un moment dat, ideea globalizarii era general acceptata si asta a suflat in pinzele UE.
Dar ideea UE a aparut mult inaintea ideii de globalizare si independent de ea. Nu stim ce va fi cu globalizarea. (Poate asta a disparut din interesele celor mentionati de dvs.) Dar UE sigur va ramine unita si se va dezvolta. Poate fara unele tari, ma rog. Dar nu va dispare.
Totusi, e bine sa continue fuziunea si sa capete si o voce militara unica. Si sa respecte dreptul tuturor, cu adevarat.
Am o intrebare grea, ce inseamna de fapt integrare? Adica ce se intelege de fapt prin asta?
Cedarea unor responsabilitati nationale, centrului unic de la Bruxelles.
De exemplu: armata, serviciile secrete, externele, finantele. (Vezi cum era organizata Austro-Ungaria.)
Integrare in conceptul UE sa fim toti si toate dupa aceleasi norme, un fel de viziune de tip socialist. Adica nici o tara nu trebuie sa faca si sa isi doreasca altceva. Toti trebuie sa cantam aceiasi melodie. Macar in SUA, fiecare stat federal isi poate avea si reguli proprii.
si am uitat: energia! o mare problema pentru UE, care ar trebui rezolvata doar la nivel central.
” Integrarea” europeană înseamnă FEDERALIZAREA Europei, cu Germania+Franța state suzerane și reprezentante ale Europei ca subiecte de Drept Internațional. Adică un fel de Statele Unite ale Europei conduse de la Bruxelles de Germania și Franța. În noua ordine mondială care se dorește a fi creată, UE NU ESTE subiect de drept internațional, deci NU poate fi la masa conducătorilor Lumii. Acesta este mobilul presiunilor europene pentru crearea Federației Europene.
Libertate, riscuri e super frumos, dar avem o densitate mare de populatie si resurse nu prea multe + competitie. Nu exista o viziune si coordonare la nivel macro. Exemplu intarzierea cu reteaua mobila cu acest roaming, initiative gen 1 singur tip de incarcator pentru device-uri. Trebuie sa fie niste consilii tehnice si economice care sa mai traga o linie, sa vada o imagine mai de ansamblu.
Mai sunt bucati imense de chestii care poate nici nu trebuiesc. De exemplu avem nevoie de atatea cafenele si berarii? Aceste restaurante nu mai servesc sa hraneasca calitativ si ieftin pe acei care lucreaza, dar servesc ca locuri unde lumea se masoara cu statutul social si petrec. Trebuie sa fie si una si alta dar proportia cumva trebuie sa fie rezonabila. Nu mai zic de fotbal si chestii din astea glamur, sunt un fel de substante care iti dau bine pe moment dar dupa vine durerea de cap.
Ar trebui asigurate nevoile de baza calitativ si ieftin, acelea clasice: infrastructura, haine, incaltaminte, mancare, energie, industria militara, politie, justitie (aici e ineficienta maxima). E loc de inovare in toate astea.
Biata Europă, cum tânjește ea după un Dictator de bine, deținător al Telefonului Unic Suprem, capabil să converseze de la egal la egal cu alți dictatori de prin lumea asta. Ehee, dacă am avea federația alta ar fi situația, in care se face că America ar primi tifla de la noi, iară nu contracte babane de la doamna Ursula.
Și cum bieții birocrați de prin comisii și comitete reglementează la foc automat doar ca să-și acopere depresia cauzată de spiritul reacționar al extremiștilor de dreapta care vor câte-un dictatoraș pentru fiecare țară…Aproape că-mi vine să plâng de mila lor dar îmi aduc aminte că ei sunt cei ce-mi leagă mie câte o bilă de plumb de gleznă in fiecare zi și că reușesc asta prin coalizarea intru transformarea funcției de premier european intr-una de dictator continental (care acum vrea să-mi dicteze și cum să gândesc, nu numai cum să trăiesc, perorînd aiuritor despre prebunking și vaccinare mentală).
https://votesmart.org/education/states#Powers_of_the_Fed_Gov
US este o federatie creata de la 0, intre „state” sau colonii aproape identice dpdv organizational, vorbind aceeasi limba si impartasind aceleasi caracteristici social-culturale. Pe baza constitutiei, care a creat modelul de partionare a puterilor intre federal si state, s-au creat si adaugat noi si noi state de-a lungul a peste 200 de ani. US sunt o federatie creata in mod liber consimtit.
Si Rusia este o federatie, doar ca modelul pe baza căruia a apărut este orice altceva numai liber consimtit nu. Iar dpdv al partajarii prerogativelor cred ca este evidenta diferenta fata de US.
Istoric, modelul federal in EU a sfarsit întotdeauna in a crea imperii sau a se distruge rapid, datorita tendintei de centralizare a puterii : Din grecia antica, peninsula italica, zona traca, daco-geta, imperiul romano-german,
Nu am, personal, încredere ca o eventuala federatie europeana ar sfarsi altfel. Din punctul meu de vedere, centralismul se afla in sângele politicului european.
Nu am încredere nici in cedarea prerogativelor asupra apărării si a relatiilor externe unor politicieni care vor fi majoritar ein tari care fie au cochetat tot timpul in a face afaceri cu dictatura rusa, fie au creat haosul migrational din ultimul deceniu din interese pur mercantile si politice!
Intre tarile UE exista clivaje create de sute sau peste 1000 de ani de istorii diferite, culturale, lingvistice si aspirationale. Nu poti face tabula rasa din asta! Nu ai cum porni de la 0 pe model US, cel mai de succes la ora actuala. Nu poti face si gestiona eficient o Elvetie mai mare decât in multe sute de ani iar istoria nu asteapta.
Poti in schimb crea o administrare si legislatie comunitara mai supla, lasa in pace campionii industriali : Siemens-alstom? Arcelor? Si actiona rational fata de economie, nu climato-emotional.
Raportul Draghi așteaptă ca repararea unei masini sa fie făcută de meșterii care au distrus-o pana acum.
Sau sa crezi ca un doctor care te-a operat de hemoroizi când tu sufereai de durere de spate mai poate fi crezut ca te va rezolva de apendicita.
Tema este deosebit de importanta, articolul trateaza problema destul de bine. Lipseste perspectiva romaneasca. Asteptam parerile candidatilor la presedintia Romaniei.
Mă tem că României îî lipsesc politicienii vizionari. Avem, în schimb politicieni fără calibru. Credeți că a citit PM Ciolacu, sau alt ministru din Guvern Planul Draghi? Mă îndoiesc.