Spre sfârșitul anului trecut am avut parte de o carte specială.
O carte care poartă amprenta unei prietenii în stare să creeze un dialog pentru a fi transpus într-un volum la timpul potrivit. Ea ne-a fost oferită, în ultimele zile ale lui 2023, de Editura Humanitas – incomodă și temerară inclusiv pentru publicarea unor jurnale și memorii care au contribuit la distanțarea față de prejudecăți istorice stânjenitoare.
Elsa Anca-Bărbuș (1927-2021), o supraviețuitoare, devine postum o eroină literară neașteptată, mulțumită tenacei sale partenere de dialog, Mioriței Baciu-Got. Dincolo de retorica resentimentară cu care memorialistica ne gratifică în general, Fața văzută a lunii: Convorbiri cu Elsa Anca-Bărbuș devoalează un suflet simplu care prin însăși destăinuirea sa reprezintă cea mai frumoasă pledoarie împotriva victimizării și revanșismului, fără să fi abdicat de la căutarea dreptății ca luciditate a demnității personale. Personajul Elsei n-a avut inamicul la vedere ca pe frontul din război, nu a avut parte de popularitatea eroilor, dar s-a expus unui dușman mult mai viclean, care o îndemna la vânzarea conștiinței. Poate de aceea, un suflet ca al său are certitudinea că, deși Binele nu stă în zone lipsite de primejdii și că, pentru a rămâne de partea lui, suntem puși în situația de a face alegeri grele, nu suntem niciodată singuri.
Oameni precum Elsa Anca-Bărbuș, precum tatăl și logodnicul ei – închiși pentru fidelitatea lor față de viziunea de țară a lui Iuliu Maniu și a lui Ion Mihalache –, reprezintă nu doar un pretext pentru culpabilizarea prezentului, cum cred oportuniștii lumii noastre. Până în 1964, sute de mii de oameni onești au „rezistat” în pușcărie! Ce înseamnă atunci rezistența? Să ieși exclusiv cu pancarte în stradă la manifestație? Ar putea împotrivirea sub tiranie să fie „instituționalizată”, doar ca să se poată vorbi despre ea? Or, rezistența omului simplu față de un asemenea balaur dovedește forța interioară care a permis posterității cunoașterea simțirilor extreme, altfel greu de deslușit, dar pe care numai amenințarea morții știe să o ridice în inima omului. Tocmai de aceea, refrenul stupid cum că „n-a fost opoziție sub comunism în România” devine și mai rușinos după citirea unei asemenea cărți.
Am avut privilegiul de a o cunoaște pe Elsa Anca-Bărbuș. Se strecura de fiecare dată cu politețe și pudoare pe lângă taina durerii sale trăite. După tragica experiență legată de fragilitatea vieții, pentru acest suflet eroic – și-a așteptat logodnicul închis timp de șaptesprezece ani, ca să poată întemeia o familie și să dea naștere celor două minunate fiice, Anca și Mihaela – devenise firesc să vadă altceva în amenințarea morții care îi bulversase existența și îi răpise între timp ființe dragi. Privirea sa interioară, gustul pentru o viață inspirată de credința în Dumnezeu, modestia, alegerile făcute lăsau să se întrevadă legătura lor clară cu altceva decât ceea ce se termină prin moartea trupului. Volumul ne ajută să răscumpărăm concepte ajunse între timp desuete, ba chiar antipatice, după apăsătoarea demagogie comunistă și naționalismul securistic – toujours en vogue. Căpătăm astfel inspirația de a reconsidera sensul unor termeni precum „patriotism”, „credință”, „limba și drapelul național”, „cuviință”, „familie” („între armonie și colaborare”, „bunăvoință și amabilitate”), „libertate” (plătită cu sânge), „curaj”, „sacrificiu”, „dragoste”, „devotament”, „iertare”… Toate, laolaltă, sunt un arsenal de drept al ființei umane – micile-mari strategii – de a-și depăși epoca, fără a face rabat de la omenie.
Continuăm, de asemenea, cu ostentativă lejeritate să avansăm ideea că în România interbelică totul a fost pestriț, că românii sunt zănatici, fără fibră etc. Cu certitudine perioada dintre războaie a scos la vedere multe grozăvii – apetența pentru extremism și dictatură, discreditarea libertății de exprimare, ideologiile rasiste – care i-au pângărit sufletește pe mulți compatrioți prin a fi subscris religiei politice a statului. Dar au fost, iată, destui oameni de caracter care nu s-au închinat omologărilor deșănțate ale timpului, fie că era vorba de dictatura regală, legionară, antonesciană. Ca să nu mai amintim apoi de oroarea celor patruzeci de ani de comunism.
Pentru a face elogiul unor figuri de caracter nu sunt suficiente accentele eroismului patriotard sau manifestările simțului elementar pentru dreptate pe care, deseori, îl împărtășim destul de vag. Experiența ultimilor treizeci de ani ne arată că cei mai tineri, atunci când li se vorbește despre un trecut prost înțeles sau asumat, nu numai că se dezgustă și îl ignoră, dar merg exact în direcția opusă moralei sale. Această confuzie, tipică pentru neînțelegerile dintre generații, nu e deloc o anticameră pentru luciditate și nu face bine nici datoriei pe care o avem față de adevărul istoric. Dincolo de memorie, de moralizări exemplare, fără un dram de înțelepciune viața omului cea mult încercată se limitează la emoții, la ceremonial și tragice solemnități pe care le vânează numai funcționarii de retorică goală.
Care este atunci morala fabulei? Nimic nu pare demodat în conversațiile Elsei Anca-Bărbuș, protagonistă a dramei României răvășite de suferința produsă de comunism în secolul trecut. Din Fața văzută a lunii desprindem faptul că depinde de noi ce anume căutăm pentru a descoperi ce tip de personaje alegem să fim! Aflăm și ajutorul de a ne pune întrebări esențiale și a admite că vitalitatea poate fi reală, chiar dacă nu înfăptuim lucruri „memorabile” prin influență sau putere. Dar ca să avem întotdeauna acces la libertatea interioară, este nevoie de instanțe morale și de delimitarea față de ceea ce ne încetinește în propria străduință sufletească.
Cartea Mioriței Baciu-Got mi se pare, tocmai de aceea, o veritabilă răscumpărare, un rar și neobișnuit caz de ispășire a colectivității. „Destăinuie o cale adevărată” – scriam în prefața volumului – „și ne arată cum anume ne jucăm Raiul pe pragul spațiilor interioare unde ne ducem viața, indiferent de poverile care ne-au fost hărăzite. Și că – veste bună! – tot acolo ajung și remediile: aproapele, nevoile sale, atenția pentru el, prevenirea…, realități care fac parte din moștenirea binelui capabil să schimbe lumea, lent și cu răbdare, dar inexorabil”.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Da, România bolșevică a început prin eliminarea prin violență a fostelor elite burghezo-democratice, sub conducerea internă a celui mai mare criminal român din istorie, pe numele lui Ghiță-Dej.
Nenorocirea e alta:azi, la 80 de ani de la impunerea comunismului în România, poporul român, singurul din Europa fost comunistă, încă mai votează cu abnegație PSD, urmașul PCR.
Trist. Nu am învățat nimic din propria istorie.
și @ Durak Comentariul nu are legătură cu cartea, pe care nu ați răsfoit-o nici măcar la viteză în librărie, așa că nu prea aveți de dat lecții de morală.
Pentru orice român matur, contează enorm apartenența la NATO. PSD și votanții lui, cum or fi ei, susțin acest lucru. Dacă PSD nu voia, RO nu ajuta UA.
Mai degrabă serviciile și șeful lor, Iohannis, sunt cei care nu își fac treaba și nu comunică. Ce să înțeleagă poporul, dacă nu i se explică nimic? Ați văzut vreun manual de istorie? Ați înțeles ceva din el? Ce istorie să învețe oamenii din brambureala cu care sunt bombardați? Biden le explică americanilor ce face, Scholz spune și el cât îl duce capul, Zelenski explică fb, doar profesorul nostru suprem nu explică nimic.
Privind în jur, în țările estice comuniștii metamorfozați sunt ca la noi, la fel de puternici și de votați. Totuși, au intrat à contre coeur în NATO și UE, că așa au vrut alegătorii. Ungurii sunt mult mai rău, au acum exact politica de acum 100 de ani abolșevicului Bela Kun.
Vestul e plin și el de rusofili proveniți din partide/sindicate stângiste (radicale și violente), din șaișoptiști zăpăciți (și violenți) sau din compromiși vechi ”de dreapta” conduși direct sau manipulați de ruși (Jean-Marie Le Pen era amic cu rușii din 1968). Puștimea și mediul academic sunt cei mai de stânga.
Nu e cam prea simplu să concluzionezi în orice situație că românii sunt ”altfel”?
Punctul b trebuie dezvoltat. In ce mod s-a manifestat zisu-l antisemitism?
Afirmatia este oarecum contrarianta.
https://www.wiesenthal-europe.com/fr/editorials/858-commentaires-sur-l-excellent-rapport-de-david-collier-sur-l-antisemitisme-en-irlande
Enoriasilor li se povesteste oare de:
1. Nostra Astatae
https://www.vatican.va/archive/hist_councils/ii_vatican_council/documents/vat-ii_decl_19651028_nostra-aetate_en.html
2. Persecutia catolicilor de catre nazisti
https://en.wikipedia.org/wiki/Catholic_Church_and_Nazi_Germany
3. Ajutorul pentru nazisti sa scape de justitie dupa razboi
https://www.dw.com/en/the-ratlines-what-did-the-vatican-know-about-nazi-escape-routes/a-52555068
Sa mai amintesc de:
a. Masacrele din Rwanda (o tara catolica)
b. Antisemitismul visceral puternic prezent in Irlanda
c. Refuzul Crucii Rosii de a face ceva pentru eliberarea ostaticilor din mainile monstrilor Hamas?
https://www.fdd.org/analysis/2024/01/19/red-cross-will-not-aid-in-transfer-of-medicine-to-hostages-in-gaza/
Surpriza e foarte plăcută, doamna Miorita . Toate felicitările familiei mele din ARAD le îndreptăm spre tine si stăruința ta creativă. Salutări întregii tale familii. Am cumpărat cartea chiar azi .
@ Experiența ultimilor treizeci de ani ne arată că cei mai tineri, atunci când li se vorbește despre un trecut prost înțeles sau asumat, nu numai că se dezgustă și îl ignoră, dar merg exact în direcția opusă moralei sale. Această confuzie, tipică pentru neînțelegerile dintre generații, nu e deloc o anticameră pentru luciditate și nu face bine nici datoriei pe care o avem față de adevărul istoric.
O constatare care nu are nevoie de completari si comentarii.
Dar totusi pentru ca in numele sperantei si al respectului fata de cititori, evitati radicalismul unui adevar dur, in favoarea unei atitudini mai mult decat deferente, imi permit sa aduc o critica respectuoasa si sa sugerez ca aceasta reactie a tineretului nu ii este proprie doar acestei categorii, ci afecteaza toate categoriile sociale si profesionale. Incercarile de dialog cu scopul reabilitarii adevarului, este de obicei un dialog disperant al surzilor. Un mare Domn, un mare patriot, spunea demult , demult: poporul roman este marcat de rea credinta. Cauza este indelungatul, milenarul prizonierat al constintei in care a trebuit sa traiasca si sa se formeze acest popor.
Cu cel mai mare respect!
Citatul pe care îl dați nu e exact și nu e rezultatul unei cercetări, ci e doar o părere personală, extrem de difuzată propagandistic. Țuțea nu era istoric, era cunoscut ca ”gură mare”, a fost inconstant politic și a aderat un timp la o ideologie mesianică, nenorocită, care vedea ușor rea voință acolo unde nu era înregimentare. A spus lucruri cu tâlc, dar și vrute și nevrute, știe toată lumea.
Sunteți superficial cu tinerii. Tinerii și oamenii obișnuiți sunt foarte receptivi când li se vorbește pe înțelesul lor, de către oameni credibili. Vor să știe, pun întrebări interesante și dau dovadă de bun simț când resping manualele de istorie, care sunt toate proaste, și pe Boia, Coja, Cristoiu, Lulea, etc., care sunt niște eșecuri morale la care nu se mai uită nimeni.
Cartea de care vorbește PS Mihai în acest articol este despre Elsa Anca, care și-a așteptat logodnicul, Ioan Bărbuș, șeful Tineretului Universitar Național Țărănesc, deținut politic între 1947-1964.
Procesul Tineretului Universitar Național Țărănesc (1949), despre care se pare că nu ați auzit, a fost un proces stalinist important, pentru că a vizat eliminarea studenților țărăniști, adică a mii de tineri intelectuali patrioți, activi, organizați, anticomunști și antiruși. Nu întâmplător, Ioan Bărbuș a stat șase ani la Râmnicu Sărat pe timpul lui Vișinescu.
Notele din carte sunt foarte bine făcute. Fac referire la dosare de securitate și alte surse deschise, care arată că Ioan și Elsa erau cunoscuți, că aveau mulți prieteni, că până în 1989 nu renunțaseră la ideile lor și că plătiseră această atitudine cu sânge la propriu! și cu foarte multe sacrificii. Prietenii lor apropiați nu i-au trădat. Mentorii lor din PNȚ, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Mihai Popovici, Ilie Lazăr, nu au trădat. Au avut prieteni nețărăniști, cunoscuți în închisoare sau după aceea, care nu au trădat. Niciunul nu a denigrat poporul român la modul general.
Elsa Anca, Ioan Bărbuș și cei ca ei s-au sacrificat pentru țara și semenii lor. Dvs. refuzați sau disprețuiți mărturia lor. Lăsați reaua credință a altora și ocupați-vă de onestitatea Dvs.
Din prea mult respect față de PS
. 1 Nu vad contradicții.
2 Boia nu poate fi alăturat celor mentionati
3 întâmplător am auzit. Tot întâmplător am trait evenimentele respective.
4 Marea disponibilitate a românilor pentru adevăr este ilustrată și de prezența PNȚCD în viața politică românească.
5 Marele domn se numea Corneliu Coposu!
Nu, citatul nu este din C. Coposu. Nu e cunoscut, nu i l-a atribuit nimeni. Trebuie sa dați sursa exactă.
Boia a dat cu subsemnatul, e tradus în maghiară și a fost premiat la Budapesta de autoritățile de acum. Stilul intelectualist și statutul de vedetă nu îl fac respectabil.
Dacă vreți sa spuneți că susținerea lui Pavelescu ar fi o dovadă de disponibilitate față de adevăr, e clar! Vă rog să-l citiți pe Coposu și cartea despre care comentați.
Dv negati reaua credinta. Va rog sa explicati cum poate fi incadrata atitudinea colectiva fata de casa memoriala Iuliu Maniu-patriot roman, casa memoriala Iuliu Hosu – patriot roman, panteonul din Sibiu al patriotilor romani ardeleni.
Casa memoriala Iuliu Maniu a fost restaurata cu greu, e adevarat, dar acum e o poveste de succes, vin vizitatori, se organizeaza evenimente. Stiu ca se fac eforturi pentru a fi reconstruita casa lui Iuliu Hossu de la Milas, Bistrita Nasaud. Oricum,
Maniu si Hossu au fost persecutati si omorati de rusi si de comunisti, care au si falsificat 40 de ani istoria. De acolo porneste problema, nu de la popor. Dupa 1990, au existat prea putini intelectuali patrioti, care sa le restituie oamenilor istoria.
Interviu cu C. Coposu. Dreptatea 1990. Nu ati înțeles; tocmai pasivitatea și satisfacția românilor fata de capturarea și anihilarea acestui partid este una dintre doveziile de rea credință generalizată. Daca nu ați citit trimiterea mea spre 2 iunie ,va rog sa incercati. Dacă totuși ați accesat-o, și cred că ati accesat-o, reacțiile dv constituie o alta confirmare a existenței acestei atitudini. Vehementa in negarea opiniilor nu pot constitui argumente. Ca o observație, PNȚCD a fost ajutat sa dispară de pe scena pol românească chiar de către membrii săi prin arogantă, suficientă, cerbicie,arțag,vanitate , refuzul dialogului în interiorul partidului și incapacitatea de a accepta schimbarea mentalității și a scării valorilor . Dacă ramâneți la convingerea referitoare la buna credință a subiecților va sugerez să coborâți in …popor și incercati sa expuneți falsitatea unor șabloane istorice consacrate. Veți prefera să vă vă așezați pe un cuib de viespi sau veți alege o retragere. Dacă doriți putem continua aceasta controversa dar nu pe contul PS . Din respect profund fata de PS sa nu voi mai răspunde. Voi face doar o completare în curând.
Ok, să reluăm:
I. Nu ați comentat deloc conținutul cărții.
II. Dvs. aveți o problemă cu tot poporul român. Nu neg opinia Dvs. Cred că vă deranjează poporul român oricând și orice face. Dvs vreți să mă faceți să cred că și Coposu avea aceeiași problemă, însă nu oferiți dovezi. Citatul pe care îl menționați nu e din Coposu. O referință de genul ”interviu, Dreptatea, 1990” nu e suficientă. Vă rog să dați data presupusului interviu. Să fi zis Coposu, în 1990, în Dreptatea, că poporul român e de rea voință, se cutremura televiziunea, FSNul, Iliescu, Roman și toți patrioții cinzeciști impreuna cu ei. (Brucan a zis că poporul e prost, nu Coposu.) Nu neg nici că ați trăit pe timpul procesului TUNȚ. Cred că știu și de ce parte a baricadei ați fost atunci și sunteți și acum.
Va rog sa comentati . Despre ce vorbeste?
Ana Blandiana: „Pentru ca să fie spălată vreodată mocirla de vorbe depusă pe istoria noastră, ca să se mai nască generații pentru care istoria noastră să fie prilej de emoție și de mândrie, va fi nevoie de o exorcizare fără egal, de o sinceritate autocritică plină de cruzime, de o privire severă lipsită de complezență și de milă, față de tot ceea ce ni s-a întâmplat de la Cucuteni până la Scornicești; abia așa ceea ce va trece de judecată va putea fi într-adevăr respectat și ne vom mai putea respecta vreodată pe noi înșine.”
@ Fathom
Oamenii cu școală au totdeauna mai multă putere de distrugere. Cred că intelectualii care nu au credibilitate personală au nevoie să dea vina pe popor și pe istoria lui la modul general, ca să nu își recunoască eșecurile.
Intelectualii nu sunt superiori. În Germania erau cele mai bune universități, și nemții au distrus eficient și au omorât în masă. La comuniști, energia depusă pentru distrugerea elitelor, a culturii, a trecutului și a conștiințelor a fost mai mare decât cea cheltuită pentru omucidere și torturi.
„Cel mai mare rău nu se făptuieşte în sordidele bârloguri ale fărădelegii pe care le descria Dickens. Nu se făptuieşte nici măcar în lagărele de muncă şi în lagărele de concentrare – în acestea vedem rezultatul final. Acest rău este zămislit şi rânduit (iniţiat, asistat, realizat şi urmărit în detaliu) în birouri curate, aşternute cu covoare, încălzite şi bine luminate, de oameni liniştiţi cu gulere albe, cu unghiile tăiate şi obraji bine bărbieriţi, care nu au nevoie să ridice tonul” – C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr.
Citatul din Ana Blandiana exprimă crezul său moral, care este cunoscut și pe care și-l asumă. Īn mod sigur, autoarea vorbește în primul rând despre despre sine și se gândește la versuri ca acestea:
Slavă ţării ce înalţă / O şesime de pe glob; / Slavă! / Slavă fericirii / Vremii viitoare slavă; / Slavă lumii ce se naşte / În aceasta oră gravă; / Slavă anului acesta / Ce-a ucis în colb milenii; / Şi de flăcări, ca drapelul, / Slavă veşnică lui Lenin! https://scriitoriclasici.blogspot.com/2013/12/ana-blandiana-oda.html
***
În schimbul ăsta terminăm canalul. / De mâine o să-nceapă betonarea, / Un tânăr oacheș, seara, după cină, / Mă roagă să-i explic ce-i plusvaloarea. / În noaptea asta udă ca o ploaie /
Am scris întâiul cântec comunist. / „De zece zile ploaia se jelește / Și totuși pe șantier nu-i nimeni trist…”
***
Pentru fiecare metru cub produs de ciment, / Fiecărui strigăt, roșu în toamnă, al pomilor
Răspundeți-i c-un sentiment. / Vibrați pentru munți, pentru frumusețea femeilor, / Pentru șantierele din Onești și de la Galați, / Pentru Cosmos și pentru tunelul de aducțiune / Vibrați, băieți, vibrați! / Văzduhul vibrează de vânt http://www.infopitesti.ro/generatia-socialismului-generatia-%CA%BB60-1-ana-blandiana/