marți, martie 5, 2024

Ratarea și plictisul

Ceea ce miră, poate chiar șochează, dar în același timp provoacă admirația spectatorilor de abia intrați în sală e ceea ce se vede pentru moment din imensul lan de grâu care, ne vom da seama îndată după ridicarea cortinei, acoperă  spațiul considerabil al scenei, al avanscenei și al primelor câtorva rânduri din Sala Mare a Teatrului Național din Târgu Mureș. Acolo unde se joacă o nouă versiune a celebrei piese Unchiul Vania de A.P. Cehov. Montată în regia lui Sorin Militaru.

Marea majoritate a publicului admiră generoasa cantitate de muncă presupusă de transpunerea faptică a conceptului scenografic propus de Alina Herescu. Spectatorii ceva mai familiarizați cu istoria teatrului nu au cum să nu se ducă cu gândul la soluția scenografică la care au recurs cu zeci de ani în urmă regizorul Lucian Pintilie și scenograful Paul Bortnovschi în vederea reprezentării celebrei  livezi cu vișini în antologicul spectacol de la Bulandra.

Undeva, în mijlocul scenei, în lanul de grâu, se află plasată o masă. Pe care se găsește nelipsitul samovar. În absența căruia nu s-ar putea imagina lumea rusească și deci nici lumea lui Cehov. Numai că doica Marina (Cristina Holtzli) nu se dovedește din cale afară de preocupată de pregătirea ceaiului. Pe masă se mai găsește o oglindă, așa că doica încă vioaie și nicidecum gârbovită, așa cum ne-au obișnuit montările anterioare, își aranjează încă o dată ținuta.

În vecinătatea ei se află doctorul Astrov. Costin Gavază aduce pe scenă un bărbat încă tânăr, neîndoielnic frumos, elegant. Atent la îmbrăcăminte și la gesturi. Astrov e conștient că a fost în tinerețe un mare cuceritor. Cuceritor este încă și astăzi, deși îi place să cocheteze cu vârsta. Poate că și din cauza aceasta se consideră un ratat. Se declară neinteresat de iubire, însă e clar îndrăgostit de Elena Andreevna. Costin Gavază joacă remarcabil momentul afirmării dezinteresului, E limpede că Astrov se percepe pe sine a fi cu totul altfel. Nici nu încape comparația cu Ivan Voinițki (Mihai Crăciun) care, la 47 de ani, e deja un om bătrân.  Ivan, adică unchiul Vania, își face chiar la un moment dat socotelile cu viața și cu ce i-a mai rămas din ea. Da, probabil va mai avea de trăit cam 13 ani. Ce va face însă dacă profesorul Serebreakov (Dan Rădulescu) va izbuti să își pună în aplicare planul de a vinde moșia?

Vania este principalul ratat din piesă. Nu i-a izbutit nici încercarea de asasinare a profesorului.Iar regretele sunt exprimate vulcanic de personaj și admirabil de Mihai Crăciun. .

Deocamdată însă, la început de spectacol, scena e dominată de Astrov. Care  e, cum spuneam, un bărbat cu farmec. Costin Gavază face din  plictisitul, încercănatul, obositul, marcatul de repetatele libaţii nocturne Astrov un discoureur. Doctorul cucerește nu doar prin eleganța ținutei, ci și prin aceea a vorbei. Aşa după cum îl va caracteriza ceva mai târziu Elena Andreevna, „doctorul acesta are o forţă obosită, nervoasă”. Astrov va fi permanent privit cu dragoste, cu jind de autocaracterizatul personaj episodic Sonia (o văd pentru prima dată pe scenă pe Larisa Dobrin care e cu totul remarcabilă în acest rol și asta deși este încă foarte tânără, poate chiar prea tânără pentru condiția personajului, însă actrița convinge prin bine dozatul amestec de impetuozități și disperări), dar cel puţin deocamdată el face dovada unei independenţe, dacă nu neapărat faţă de existenţă în general, oricum faţă de cei din jur.

Independența se va scufunda și se va amesteca cu alcoolul. Se va metamorfoza în beții din ce în ce mai dese. Care de la statutul de lunare au devenit aproape zilnice.  De altfel, ceva mai încolo, samovarul va fi transformat în rezervor de alcool, rezervor alimentat atât de Astrov cât, și de servitori (Ștefan Mura și Cristian Iorga). Măcar așa își va dovedi obiectul luat din mitologia rusă utilitatea. Fiindcă ceai nu prea vrea nimeni. Sau dacă vrea, cere, așa cum face Serebreakov, să i se trimită în cameră.

Beția va continua, locul samovarului va fi luat de un clondir pe care Astrov mai-mai că l-ar lua cu sine. Este oprit. Silit să își îndeplinească o promisiune. Ca și pe aceea de a nu mai veni zilnic. Spre a o scuti de suferințe pe biată Sonia. Este Elena Andreevna (Loredana Dascălu) sinceră când îi cere asta ? Nu cumva ea însăși vrea să îl vadă pe Astrov ? Oare nu cumva ea însăși se dorește posedată ? Și o inoportunează intrările nepotrivite ale acum încă și mai ridicolul Vania. Astrov promite. A făcut-o de atâtea ori. 

Astrov, Marina, Sonia, servitorii, Vania, atât de caraghiosul și de inoportunul Teleghin (Ion Vântu) sunt ceea ce critica a numit personaje gazdă. Deocamdată cu toții așteaptă revenirea de la plimbare a alaiului lui Serebreakov. Deschis de o nedezvrăjită Maria Vasilievna Vonițkaia (Gabriela Bacali).Regizorul spectacolului, Sorin Militaru, respectă aici tradiția. La Cehov, venirile și plecările sunt fundamentale. Uneori ridicole, interminabile, dar obligatorii, Aproape ritualice.

Profesorul nu pierde nici o ocazie spre a se înfățișa drept victimă. Boala, cu simptome evident exagerate, ar fi cea care l-ar împiedica să se afle printre ceilalți cărturari și printre presupușii lui discipoli. Absolut inexistenți dacă e să îi dăm crezare lui Ivan Voinițki. Serebreakov mereu anunță că ar avea ceva de lucru. Citește, scrie,lucruri fără valoare. Cum spune foarte adesea unchiul Vania. Avem aici de-a face cu un Voinițki măcinat de ură.  O ură în crescendo excelent redată de Mihai Crăciun. O ură Justificată atât de superioritatea afișată a profesorului, cât și prin faptul că Vania în sfârșit realizează că o viață întreagă a fost batjocorit de acesta.  Unde mai pui că la brațul lui Serebreakov se află acum Elena Andreevna. De care s-a îndrăgostit și Vania. Vania care s-a jertfit pentru Serebreakov.

Leonida Teodorescu (cf. Dramaturgia lui Cehov, Editura Univers, Bucureşti, 1972) crede că „într-un fel, Unchiul Vania este aproape în întregime o piesă despre jertfe”. Fiecare dintre personajele piesei, arată exegetul, s-a jertfit pentru cineva sau pentru ceva. „Voiniţki şi Teleghin pentru că s-au sacrificat pentru cineva, Serebreakov şi Maria Vasilievna pentru că s-au sacrificat pentru ceva, Elena pentru că s-a măritat cu un om bătrân, Sonia pentru că nu s-a măritat cu un om bătrân (Astrov). Voiniţki declanşează monologurile sale pentru că nu s-a jertfit pentru ceva (ar fi putut deveni un Dostoievski); Astrov le declanşează pentru că s-a jertfit pentru ceva”.

Elena e indubitabil ceea ce se cheamă o femeie frumoasă. La un moment dat, se dovedește că ar fi chiar inteligentă. E însă asemenea majorității personajelor etern plictisită. E chiar o teoreticiană a plictiselii. O vom vedea citind o carte cu relativă indiferență. Pare-se că regizorul Sorin Militaru nu a vrut să facă din ea o femeie nici misterioasă, nici vaporoasă. Loredana Dascălu, interpreta rolului, nu e îmbrăcată în rochii dantelate, nu are umbreluță și nici ochelari de soare, poartă o pălărie de paie oarecare. S-a împăcat demult cu condiția de soție a lui Serebreakov căruia îi suportă cu stoicism capriciile. Simte nevoia de a-i mărturisi  Soniei că l-a iubit odată. Acum nu mai e decât comoditate, obișnuință, plictiseală. Mișcate doar de solidaritatea limitată cu fiica vitregă oropsită, de sentimentele nutrite pentru Astrov și de momentul critic al crimei ratate a lui Ivan Voinițki. Asemenea celorlaltor personaje, Elena are un monolog. Foarte bine jucat de Loredana Dascălu. De altfel, cred că s-a lucrat mult și aplicat la monologuri fiindcă ele sunt momente de vârf în felul în care își concep rolurile, pe lângă Loredana Dascălu,  Mihai Crăciun, Costin Gavază, Larisa Dobrin și Dan Rădulescu. Acesta din urnă foarte bun în scena în care mizeria morală a personajului ajunge la apogeu. Serebreakov nu e Ranevskaia. El e practic. Cinic.  

Pesemne, Sorin Militaru a nutrit dorința de a face un spectacol despre plictiseală. Despre monotonie. Despre ratare. I-a reușit. Iar în această reușită un merit aparte îi revine muzicii de scenă creată de Ovidiu Iloc. E o muzică frumoasă, în ciuda monotoniei deliberate. O monotonie învăluitoare. Acaparatoare. Corurile sunt excelente. Ovidiu Iloc a lucrat fără cusur cu actorii.  Și nu e vorba aici deloc despre coruri gratuite.

Cel din final, în care gazdele își iau la revedere de la gazde, seamănă cu un omagiu adus nimicului reprezentat de Serebreakov. Consfințirea faptului că totul va fi ca înainte. Certificarea înfrângerii definitive. Indiferent că e vorba despre munca teoretizată de Serebreakov sau de odihna dorită de Sonia.   

Teatrul Național din Târgu Mureș– Compania Liviu Rebreanu                       

UNCHIUL VANIA de A.P. Cehov

Traducerea: Raluca Rădulescu

Regia: Sorin Militaru

Scenografia: Alina Herescu

Muzica: Ovidiu Iloc

Cu: Dan Rădulescu (Serebreakov), Loredana Dascălu (Elena Andreevna), Larisa Dobrin (Sofia Aleksandrovna), Gabriela Bacali (Maria Vasilievna Voinițkaia), Costin Gavază (Astrov), Ion Vântu (Teleghin), Cristina Holtzli (Doica Marina), Ștefan Mura, Cristian Iorga (Argați)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro