vineri, iunie 21, 2024

Răul rus: anatomia putinismului

Războiul din Ucraina nu este , prin intensitate şi ferocitate, prin amploare şi prin barbarie, un accident de parcurs.  În dinamica şi motivaţiile sale, războiul declanşat de Rusia împotriva  Ucrainei este punctul culminant al evoluţiei regimului politic care se confundă cu istoria recentă a Rusiei înseşi: putinismul.  Dincolo de  personalitatea tiranului se află un întreg sistem de organizare al societăţii şi statului. Iar “Cartea neagră a lui Putin”, monumentală sinteză coordonată de Galia Ackerman şi Stephane Courtouis, prefaţată de Thierry Wolton, este anatomia acestei metastaze teribile : articulaţiile putinismului sunt crima, propaganda,  raptul, violenţa, apetitul totalitar. Emul al lui Stalin, Putin a ridicat un edificiu  ce ţine captiv un întreg popor. Anii de îndoctrinare sunt urmaţi, dialectic, de anii de război. Agresiunea de acum este testul suprem al Rusiei sale.

Sistemul

          Vladimir Putin, cel care se instalează ca şef de stat  pe  ruinele guvernării  lui Elţîn, este, înainte de toate, un copil al URSS, un om sovietic care se revendică de la tiparul de mentalitate al  totalitarismului. Aparenta adaptare cameleonică de după 1991,  înşelătoarea  sa adeziune la pluralism, toate acestea sunt strategii menite să ascundă, din raţiuni tactice, adevărata sa identitate. Putin are ca unic sistem de referinţă ideologic şi antropologic lumea din care provine. Omul  sovietic  este,  în cazul lui Putin,un amestec de agresivitate,  cruzime, nostalgie imperială şi  resentiment.

          Capacitatea lui Putin de a seduce şi controla o parte însemnată a  naţiunii ruse se explică prin această ereditate comună. Putin este, asemeni supuşilor săi, un copil al  comunismului. Cariera de ofiţer  în serviciile secrete  ale URSS îl leagă pe Putin de o întreagă linie ideologică şi instituţională. Poliţia politică este coloana vertebrală a  sistemului sovietic. Teroarea şi spionajul sunt feţele gemene ale acestui rău totalitar.

          Iar mitul unui James  Bond sovietic, pregătit să lupte cu inamicii patriei, va marca întregi generaţii. Prin îndoctrinare , securistul devine imaginea curajului omului sovietic. De aici până la reabilitarea KGB nu mai este decât un pas. Continuitatea cu epoca sovietică este, pentru Putin şi generaţia lui, una mentalitară şi biologică.

          De la predecesorii săi sovietici, ( căci admiraţia faţă de Stalin este un element central  al imaginarului putinist) ,  noul dictator va prelua un elaborat model al controlului şi al  propagandei. Experimentul ratat de democratizare de sub Elţin este urmat de o consolidare autocratică accelerată. Dictatura lui Putin reciclează, în noua lume a televiziunii, temele naţionalismului  rus şi ale sovietismului. Treptat, prin intimidare, asasinate şi exil,  pluralismul  încetează să mai existe. Soarta moştenirii lui Andrei Saharov, “Asociaţia Memorial”, este simbolică : atacurile statului rus împotriva memoriei şi insulelor de democraţie  sunt premeditate şi violente.

“Lumea rusă”

          Terenul este  curăţat spre a  face loc unei alte lumi- “ lumea rusă”. În sinteza barocă a lui Putin, stalinismul  rezidual se întâlneşte cu tezele proto fascismului rus al lui Ivan Ilin.  Apelul la “ valorile tradiţionale” este parte din această vastă potemkiniadă. Cinismul cleptocratic al Moscovei se drapează în faldurile unui  fals conservatorism. În această ecuaţia a îndoctrinării, reperele sovietice se suprapun peste cele ţariste.  Invocarea “marelui război pentru apărarea patriei” dă naştere unei încercări de a  înregimenta întreaga societate. “Nemuritorii”  lui Putin fac legătura între trecutul lui Stalin şi prezentul său. Defilările din  Rusia sunt oglinda militarizării societăţii înseşi.

          De la ţarism şi de la sovietism  Putin preia   tiparul unei Biserici Ortodoxe plasată sub controlul statului, ca portavoce de propagandă.   Simfonia dintre tiran şi complicele său clerical, Patriarhul Kiril, este una deplină. Biserica  nu  mai administrează suflete, ci soarta geopolitică a Rusiei. Misiunea ei este de a legitima  excepţionalismul criminal al lui Putin.  Amvonul devine  spaţiul de diseminare a urii genocidare.

          Putinismul  ar fi incomplet fară obsesia istoriei.  Una dintre direcţiile sale fundamentale este încazarmarea memoriei. Comisiile de stat au ca sarcină rescrierea orwelliană a trecutului. Crimele comunismului sunt ocultate. Stalinismul este celebrat, în vreme ce unitatea  milenară a Rusiei este asumată ca o dogmă de partid şi de stat. Educaţia istorică este o educaţie sub semnul mistificării şi al urii.  Parcurile militare sunt parte a noii copilării ruse. A refuza adeziunea la mistica oficială  devine o crimă de lez-naţiune.

          Teroarea şi barbaria stau la temelia unui sistem  autocratic.  Tratamentul la care este supusă Cecenia este un  caz de manual. Trecerea de la atacurile genocidare la  transformarea  statului cecen în proprietatea personală a unor gansteri este parte din itinerariul  putinismului. Cecenia este un poligon de experimentare al acestor tactici de control şi de  recolonizare.

          Edificiul putinismului este inseparabil de obsesia Ucrainei.   Naţionalismul sincretic al  lui Putin tăgăduieşte  unei naţiuni dreptul de a exista. Imaginea caricaturală a ucrainenilor ca fraţi mai mici ai ruşilor este  integrată în propaganda da  partid  şi de stat. Statalitatea Ucrainei ajunge a fi contestată în clipa în care  protectoratul rus este pus în chestiune. Perspectiva unei Ucraine  democratice este un pericol mortal.  Alternativa la tirania ar   şubrezi  fatal putinismul.

          Războiul din Ucraina devine ocazia de a tranşa, definitiv,  problema ucrainiană. Denazificarea este un concept dincolo de care se ascunde intenţia de a extermina un întreg grup etnic. Între crime împotriva umanităţii şi genocid, politica Moscovei are ca obiectiv  eliminarea unui popor. Deportările şi   asasinatele  sunt instrumentele lui Putin în Ucraina. Restauraţia sovietică implică aplicarea unui program al barbariei,

          “ Cartea neagră a lui Putin” devine o  referinţă  canonică: erudită şi precisă, ea dezvăluie ramificaţiile unui regim. Dar  ea este şi un  reper moral şi etic, în măsura în care invită la apărarea demnităţii umane în faţa acestui asalt al barbariei. Căci putinismul nu se reduce la persoana trecătoare a unui tiran- el se hrăneşte din energia  criminală şi mesianică a  răului politic rus şi sovietic. Doar întoarcerea la sursele libertăţii şi curajului democratic  poate oferi o alternativă la minciună, spoliere şi crimă.               

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Nimic despre prevenirea unor astfel fenomene precum putinismul. Parcă rușii ăști sunt niște extratereștri care au descins pe biata Terra în februarie 2022.

    • Scuze, dar nu este intenția autorului și nici a autorilor citați „analiza influenței factorilor externi”; ei caută să descifreze ADN-ul „marelui popor pravoslavnic”. Și asta nicidecum fiindcă „a descins pe Terra în februarie 2022” ci fiindcă tocmai un „februarie 2022” era inevitabil dat fiind – cum am scris – ADN-ul poporului rus. P.S. Un contra-exemplu îmi permit: în istoria lor modernă rușii au avut un conducător „luminat” – Gorbaciov. L-au repudiat.

    • Ca si in cazul hitlerismului, preventia nu poate fi decat pe termen limitat si e facuta de puterea exemplului, respectiv soarta pe care o va avea putinismul. Popoarele invata cel mai bine din lectii practice… si mai si uita…

  2. O analiza buna.
    Din pacate, se uita doua lucruri esentiale:
    1. Putin este doar virful icebergului; steagul sub care se desfasoara toata operatiunea; in curind, Putin va muri, caci are ceva boli incurabile; sistemul va dainui si altul ii va lua locul; resurectia imperialismului rus nu-i doar opera lui Putin; e opera intregului serviciu secret al URSS, si al administratiei centrale; poate si a majoritatii politicienilor; asta e prima si cea mai importanta idee ce trebuie reliefata;
    2. neo-imperialismul rusesc a aparut ca efect al esecului reformei; si aici trebuie o analiza foarte fina: serviciile secrete au esuat intentionat reforma, pentru renasterea imperialismului… sau in urma esecului reformei, imperialismul a rabufnit; cand oameni curajosi spuneau in anii ’90 ca reforma e gresita, erau taxati ca nebuni, nostalgici, nationalisti etc. (Si in Rusia, si in Romania, care a aplicat „reforma” rusa.) Acum vedeti ca au avut dreptate. Isi cere scuze cineva? Sunt recompensati cu ceva? Atita timp cat nu li se respecta activitatea de prevenire, lucrurile se vor repeta. Societatea democrata nu mai e capabila sa se apere ideologic. Prea multi mincatori de merda pe post de savanti si „formatori de opinie”, „moderatori”; un nou stadiu al politrucului clasic. Adevarul nu mai poate razbate de ei. Noroc ca (societatea democrata) are armate si arme puternice…

  3. Oare Occidentul o înțelege „sufletul rus” ? Eu unul mă îndoiesc. În definitiv, Rusia a devenit mare putere cu sprijinul Occidentului.
    Conform acestui remarcabil eseu, nu există altă soluție decât distrugerea Rusiei. Cam cum au făcut romanii cu Cartagina.

  4. Raman la parerea ca totul trebuie privit in cheie globala. In cheia unui determinism complex, care asteapta sa fie descifrat. O combinatie intre conditionari geografice, climatice si istorice. Iar personalitatea lui Putin si sistemul construit in jurul lui sunt variabile subordonate. Dar sunt si variabilele – necunoscutele – care sunt cele mai periculoase, mai ales daca se dinamiteaza acordurile facute tocmai ca sa existe dialog si negociere.
    Eu raman cu puternicul sentiment ca ceea ce desfasoara Putin impreuna cu aliatii sai este fortarea uneia dintre traiectoriile posibile ale umanitatii in ansamblul ei. Cu alegerea cinica a locului, momentului si stilului. O desfasurare calma a unui plan minutios, diabolic, construit in multi ani.
    Pentru ca urmatorii zeci de ani sunt precum un pasaj ingust de trecere, la capatul caruia se deschid optiuni cu implicatii enorme, cu efecte pe sute de ani.
    Altfel spus, suntem generatia care da tonul viitorului, Vom rivaliza in mitologia viitorului cu zeii care au format lumea. Este perioada de tranzitie climatica care, cu exceptia scenariului catastrofal – colaps total in cateva zile – ani, va fi marcata de convulsii sociale si economice majore. La capatul carora, la momentul stabilizarii, umanitatea va fi reinventata, va fi pe un alt palier evolutiv.
    Poate suna ciudat, dar trebuie inteles si asumat ca aceasta tranzitie este de fapt un eveniment nu numai planetar, ci si galactic. La capatul tunelului miza nu este doar supravietuirea speciei noastre pe un Pamant stabilizat, ci si explorarea spatiului, cu implicatii care duc la revolutii civilizationale, aparitii de subspecii umane etc, transformari radicale care ne provoaca puternic imaginatia si ne face sa zambim incurcati si suspiciosi (ce o fi si cu nebunul asta de abereaza aici?)
    Si aici e miza – care e filozofia, prin ce lentile traducem realitatea si gandim masurile de navigare prin aceasta tranzitie deja pornita? Democratie vs autoritarism, economii verzi vs conservarea modelului actual si a afacerilor din spate, consens global cu solutii locale/regionale sau cetati competitive, canibale, cu animozitati etnice, religioase, nationaliste etc
    Iar Rusia, China, India, Iran, Africa si America de Sud sunt la fel de constiente precum ONU, SUA, NATO, UE de aceasta miza.
    „Doar întoarcerea la sursele libertăţii şi curajului democratic poate oferi o alternativă la minciună, spoliere şi crimă” – aici vine povestea noastra. Pe granita cu acest rau, cu cea mai puternica priza la propaganda rusa dintre tarile de pe granita, dar optand pentru democratie intr-un cadru ideal de protectie, cum ne intelegem si construim pozitia si viitorul? Cred ca avem nevoie de filozofi si politicieni foarte buni. Care sa vina cu solutii vizionare, in afara isteriilor nationaliste, etnice, rasiale, de gen sau a „las’ ca-i bine s’asa. Uite, sta, nu pica!”. Si educatie de calitate, pe toate palierele, ca oamenii sa inteleaga mesajele si implicatiile. Si sa se mobilizeze.

    • Corect, Omenirea este într-un punct de inflexiune in care întrebarea decisivă este a fi sau a nu fi. Ca părere, singura soluție este renunțarea la principiul dominanței care a guvernat până acum Istoria Lumii. Dacă Lumea nu va renunța la dominanță, Omenirea va dispărea. Din nenorocire, marile puteri de azi nu par a vrea să renunțe la principiul dominanței.
      NB. Da, ne trebuie o altă Filozofie și un alt fel de cultură și civilizație.

      • Omenirea a fost si este in fiecar emoment al existentei ei intr-un punct de inflexiune, ca ajungem chiar la puncte, puncte.
        Fiecare generatie, fiecare eveniment se imagineaza ca ar fi hotaritor pt intreaga planeta.
        Stati linistiti, planeta se misca cum vrea ea!
        Sunteti niste furnici care se dau mari, dati si voi din gura, folositi vorbe mari, aveti opinii categorice despre orice. Sunt sigur ca va admira nefestele si amantele!

  5. „Denazificarea” este un termen adoptat in special de catre puterile aliate dupa cel de-al Doilea Razboi si presupunea anihilarea in Europa a oricaror ideologii naziste si efectele lor. Pentru o scurta vreme, aliatii britanici si americani au crezut ca Rusia urmareste aceleasi politici si contribuie la democratizarea lumii, insa intentiile lui Stalin, cel care poza in „salvatorul” Europei, erau cu totul altele. Astazi, Putin incearca sa foloseasca „denazificarea” pentru a justifica acest razboi in Ucraina, lucru care-l situeaza in afara istoriei.
    „Experimentul ratat de democratizare de sub Elţin urmat de o consolidare autocratică accelerată” reprezinta marea problema a occidentului dupa Razboiul Rece, iar acest lucru a dus la esecul de a preveni instalarea regimului autoritar care a urmat dupa 2000. Este de altfel si marea problema care planeaza deasupra noastra, privind capacitatea aliantelor occidentale de a ramane puternice in viitor. Acest lucru nu este deocamdata cunoscut si prevazut, iar rezistenta acestor aliante depinde in mare masura de evolutia acestui conflict si de aliantele care acum se formeaza intre celelalte puteri autoritare din Asia. Scopul lui Putin este de a tine intr-un permanent sah lumea democratica si de a o slabi in timp.

  6. Pentru o persoana, permanentizarea detinerii puterii absolute, intr-un stat, prezinta un dezavantaj major: atat statele prietene cat si inamicii vor avea un profil psihologic complet si rafinat al acelei persoane. Acest profil psihologic poate fi folosit pentru a impinge acel conducator pe un drum infundat.
    Asemanator, sunt mai usor de anticipat modul de actiune si reactiile unui sistem de putere cimentat, ani de zile, in jurul unor principi de functionare imuabile.
    „Operatiunea speciala” a tov. putin, in Ucraina, a declansat operatiunea speciala de devoalare a valorii reale a „atotputernicei rusii”, in fata intregii lumi.
    Actorii principali asteapta ca tov. putin sa-si joace rolul, pana la capat, inainte de a reconfigura spatiul geopolitic mondial. Fiecare pasare pe limba ei piere si nimic nu este intamplator.

  7. Din articol intelegem ca rusia ca entitate e rea pana in maduva oaselor si trebuie sa dispara. E deja un leitmotiv, si intr-adevar au facut numai rau in istoria ultimilor 300-400 ani in dorinta lor de dominare si extindere. Trebuie inteles insa ca rusia e in urma lumii civilizate, asa a fost mereu. Ei gandesc ca societate inca in termenii sec 19, sfere de influenta, „lumea rusa”, amestecul in afacerile statelor vecine si nu numai (vezi alegerea lui trump in SUA), totalitarism ca panaceu universal, fara drepturile omului, etc. Si da, e un fel de sindrom Stockholm, poporul rus in majoritatea lui asta isi doreste fiindca cu asta au crescut si s-au format. Nu ai cum sa ceri de la un popor care a fost tinut in robie (fie tarista, fie comunista, fie putinista) sa inteleaga si sa aplice realmente democratia. Intrebarea e ce facem acum cu rusia? Se poate ajunge cumva la rusii de rand, in conditiile in care regimul controleaza total media? Cred ca solutia e sprijinirea ucrainei si infrangerea rusilor pe campul de lupta, plus finantarea si sprijinul acordat celrolalte tari postsovietice, Moldova, Georgia, Armenia, kazakstan, turkmenistan, etc, pt a se desprinde total de rusia. Probabil rusia nu va deveni insa o tara democratica. E si f.mare, are destule resurse si populatie ca sa se izoleze de restul lumii. Nu se stie ce rezerva viitorul, poate o revolutie din interior (dar daca vin unii similari, nu prea e schimbare…).

  8. Corectie: „tiparul unei Biserici Ortodoxe plasatE”.
    Cred ca aceasta carte ar trebui citita in tarile unde Rusia inca exercita o fascinatie as zice bolnava (Germania, Franta). Poate vor intelege ceva…

  9. Occidentul s-a complacut in a coabita , colabora si prospera cu acest Bataus Global , timp de multe decenii , crezand cu o naivitate criminala ca poti crea un gentleman dintr-o bruta a carei geneza a durat 1 mileniu … pygmalionu’ , doar subiect de film …
    Cand Rusia a atacat Georgia in 2008 , atunci Raul trebuia sugrumat ! Insa Occidentul , a preferat sa-‘ntoarca privirea – nimic nu s-a intamplat … Acolo , niste caucazieni mai ochesei , cantitate si calitate neglijabila …Si dai inainte cu afacerile – nu-i asa , cornul abundentei resurselor ieftine merita acolo , niste abateri de la principiile Dreptului international ! Cam saraci cu duhul est europenii astia , toata ziua se plang de Rusia …Cam stiu ei insa , polonezii , finlandezii , estonii , letonii , lituanienii , romanii , est germanii , slovacii , ungurii , georgienii , cine este Omul Rus – mujicul dintre Neva si Amur , eterna esenta a Noii Hoarde de Aur , Rusia .
    A 2 a Belle Epoque pare ca s-a terminat , Marele Razboi pare ca se apropie … Rusia trebuie izolata , pana nu este prea tarziu ! Pare absurd , stiu , dar aceasta hoarda cu aparenta de Stat , Rusia , trebuie tinuta intr-o carantina indelungata , exclusa din competitiile sportive , anulate colaborarile stiintifice , alungata din forurile internationale si din fluxul economic global , turism , zboruri aviatice , etc , etc . La propriu , Rusia trebuie izolata print-un Val al lui Traian , din Finlanda pana-n Crimeea .
    Omul Rus nu poate convietui cu Cetateanu Noului Imperiu Roman , sunt incompatibili aproape biologic …
    Democratie ! Da ! Iata , gandesc si scriu ce-mi trece prin cap – nu imi bate nimeni la usa , nu ma sinucide nimeni , nu sunt dat afara de la job pentru felul cum gandesc , nu sunt scos la mitinguri gigant de adulare si prea slavirea Conducatorului Iubit , plec unde vreau si cand vreau , drepturile-mi sunt aparate – da , de o Justitie aproape perfecta in oglinda cu Justitia Noii Hoardei de Aur !
    Bombanim si criticam Democratia si Capitalismul de tip occidental , insa de partea comoda , buna si sigura a Gardului …
    Inchei , fug sa-‘ncing din nou booking comu’ – deh , bat vacantele la usa …

    • Ca o adăugire:
      – Rusia a devenit mare putere cu ajutorul Occidentului democrat
      – Legea capitalistă a maximizării profitului a dus la nenumărate crime istorice.
      – Da, Rusia trebuie lăsată să moară în suc propriu. Numai că Occidentul vrea să o omoare el…legea maximizării profitului cere asta…

    • @Luigi Cosma
      Pai na, acum nu toate popoarele planetei se pot compara (si eventual lauda;) cu nobletea genelor dvs. Si evident, nici cu nivelul educatie dvs.

      P.S. va intelg sentimentul revansard (un sentiment urat de altfel). Totusi, daca nu doriti neaparat sa va faceti de cocoa (in public) va recomand s-o lasati mai moale cu generalizarile, xenofobiile banderiste (primitive de grota) etc.

  10. Razboiul criminal din Ucraina e un minunat prilej pt scriitori, istorici, ziaristi sa scrie carti, articole, recenzii, analize. In curind se vor face si filme, obligatorii cistigatoare de Oscar.
    Desigur ideea de baza e clara, rusii, un popor de criminali. Chiar daca nu se spune explicit se fac aluzii la distrugerea intregii natiuni, la ocuparea tarii, la …..

    Parca mi-as dori mai multa fantezie!

    • Marea Tumoare trebuie extipata si nu tratata cu fantezie !

      Unui betiv violent , care te ataca cu un cutit nu-i explici principiile coexistentei pasnice in societate – pui mana pe un ciomag si-i dai la cap ! Evident , nu-i doresti moartea insa ( sunt corect politic … ) trebuie izolat , precum isi izoleaza Societatea , infractorul .
      Cesare Beccaria , Lombroso , VV Stancu sau chiar un criminolog mediu , vor creiona profilul criminalului inmiit mai fidel decat mine – insa chiar si eu , omul de pe strada , pot afirma : criminalul , la scara globala , este Rusia . Omul Rus nu functioneaza in pace , ii repugna armonia , baga batul prin gardul vecinului de 1000 de ani . A fost tratat indeajuns cu intelegere si acceptare , a venit vremea datului cu capul in gura . La propriu .
      Coexistenta , dupa cum se vede, este imposibila intre cei 2 subiecti – Omul Rus si Omul Cetatean al Lumii .
      Sanatate

      • Vai ce bineti spuneti. Si eu am o durere-n mate cand ma gandesc. Cu greu, poate dimineata cand beau cafeaua cu sotia si copilul inca doarme, nu ma mai gandesc doar o clipa. In rest…stiti si dvs.

  11. Ne-a fost foarte clar asa cum ne este si acum existenta unei anume forme revansarde ce a coabitat o vreme cu incercarile nereusite de a democratiza Rusia .Mai pe romaneste tot ceea ce Rusia a facut incepind cu anul 1989 s-a inscris in ideea de a se revansa in fata Occidentului ce a reusit in anul de gratie 1989 sa distruga URSS avind in Girbaciov un partener ce a minimizat pe cit i-a fost posibil „Destramarea” . Putin a inteles gravitatea momentului si nu a dorit sa ramana in istoria Rusiei aidoma lui Girbaciov ce a distrus URSS fara sa lupte , fara sa traga vreun glont .Atunci un rus a piedut URSS si acum altul este pe cale sa piarda Federatia .Doar modalitatile de abordare difera .Privind in urma Putin a fost pacalit , mintit si de catre Occident si de catre al lui .Chiar daunazi un general al armatei romane ne-a aratat cum o mie de ani de acum inainte manualele militare vor da drept exemplu eroarea facuta de catre decidentii militari din Rusia .Coruptia din sistemul energetic si din cel militar impreuna cu modalitatile prin care i s-a aratat cit de usor ii este Rusiei sa schimbe regimul politic de la Kiev l-au adus pe Putin in situatia de a decide invazia .Oferirea fara lupta a Pen .Crimeea in anul 2014 , iluzia provocata de imensa putere militara (a doua armata a lumii invincibila ) ce s-a dovedit o fantosa , minciunile ce fac referire la echipamentele militare ultra performante de neinvins ,slaba pregatire militara a trupelor , echipamentele sofisticate si cele de linie ce existau doar in scripte , jaful inimaginabil ce a produs imense pagube in sistemul vinzarilor de gaze catre Occident (Germania ),credinta nestramutata ce ii arata sefului statului imposibilitatea decuplarii Occidentului de la resursele de petrol si gaze ale Rusiei ,toate acestea impreuna cu infatuarea pesonajului in cauza ce are ca si provenienta copilaria , au adus Rusia in aceasta situatie imposibil de rezolvat .O vreme Putin a controlat o serie intreaga de politicieni occidentali ce au ajuns in functii de conducere .Atunci a crezut ca totul poate fi posibil .S-a inselat .Tot ceea ce poate face Rusia este decuplarea totala de Occident si crearea unui spatiu de demarcatie ce ar trebuie sa opreasca oricare intentie Occidentala de a distruge Federatia .Amenintarile cu lovitura nucleara tactica fac si ele parte din propagandă. Aceste lovituri ,atit de des invocate de media rusofila , vor trebuie sa aiba o minimala proiectie . In realitate.Rusia nu poate lovi nuclear mari aglomerari urbane sau mari comasari de trupe .Rusia poate lovi nuclear (mini lovituri)doar un pamint devenit al nimanui asa cum vedem ca se incearca chiar acum a se realiza .Aparitia unui spatiu vital ce este nelocuit si nelocuibil (vedem ca se intimpla chiar acum ) ce in caz de nevoie poate fi lovit nuclear poate fi solutia .Nu exista alta formula ce ar asigura pacea .Singura necunoscuta este aliniamentul si aici intervine contraofensiva Ucrainiana ce ar putea stabili rapid granita acestui teren nelocuit aflata inspre Ucraina asta daca nu cumva aglomerarile de echipamente supersofisticate ce au fost deja date Ucrainei sau loviturile punctuale asupra cailor de transport sau asupra depozitelor militare de echipamente si de combustibil nu vor obliga trupele Rusiei sa plece de bunavoie din Ucraina chiar inainte de a incepe contraofensiva .

  12. Putin nu este un ales al poporului. Putin este un individ nefast, un criminal lipsit de orice scrupule. Nici în ceasul al doisprezecelea nu va fi în stare să aprecieze gravitatea gestului său războinic. Putinismul nu este o ideologie. Putinismul este proiectul Mafiei. Or, acest proiect abominabil înseamnă regim criminal și teroare. Imperiul putinist – un sistem de supraveghere omniprezent – a făcut ca societatea rusă sa fie răsturnată pe dos prin tiranie și ura, delațiune și distrugere a voinței cetățenilor. Persoanele „incomode” au fost făcute să „să dispară”. Astfel, putem spune că societatea rusă – o turmă gregară – trăiește într-o mizerie crunta fără scăpare. Cu alte cuvinte, exista posibilitatea ca un alt dictator mesianico-fascist să-i ia locul. Într-o tara neconvertita la civilizație e greu complicat să-i înfrunți pe cei care îndreaptă pistolul asupra ta. Astfel, prin frica lor suverană, rușii îl ajută pe asasinul și cinicul Fuhrer Putin să-și ducă ideea crimei până la capăt. Și e in firea lucrurilor! Aceasta orbire a „sufletului” rus este fara antidot. Sângele curge în Ucraina. Frica, slugărnicia și lipsa de implicare i-a îmbolnăvit pe mujici de lâncezeală și nepăsare. Și odată contaminati, ei acționează nu ca indivizi, ci ca niste creaturi păgâne. In concluzie, putinismul oglindește ciudățeniile caracterului national . Nenorocirea rușilor e că nu cunosc libertatea, normalitatea. In schimb, cunosc dictatura și sclavia.

    • @sandu. Frica, slugarnicie si un caracter national dement si gregar au avut si nemtii in nazism (partial au si acum). De fapt rusii sub putin copiaza unele din trasaturile nazismului german. Singura diferenta a fost ca germania a fost ocupata in principal de occidentali, care au pus-o pe picioare si au dus-o spre democratie. Rusia e mult mai greu de infrant si de ocupat din cauza marimii ei colosale si din cauza populatiei mai mari. Pb ruseasca nu se va rezolva in perioada urmatoare (poate nici in 100 ani..). Au suficiente resurse si populatie ca sa se autoizoleze de toti. In plus China ii sprijina din umbra. China deja s-a dezvoltat enorm si a atras cea mai mare parte a industriilor in Vest, plus se dezvolta si stiintific, militar. Ramane de vazut daca in viitor lumea va fi condusa de USA/Vest, sau de China. Probabil va fi un nou razboi rece.

      • Daca e sa fim corecți, trebuie să recunoaștem că Hitler(ismul) a fost creat de Stalin(ism) prin înarmarea și instruirea Wermachtului in deceniile trei și patru și prin dezbinarea electoratului german în momentul alegerilor din 1932. Hitler trebuia „ordinea veche” in Europa și apoi Stalin sa „elibereze” lumea de naziști. Acesta este și planul diabolicului Putin. Nimic de mirare! Comuniștii din Rusia nu au lăsat niciodată puterea din mâini. Vechii aparatnici, agenții KGB au rămas (sunt) practic la putere. Nimeni nu-i mai controlează. Ceea ce ar trebui să facă rușii este sa dea jos regimul criminal, indiferent daca aceasta decizie presupune un război în interiorul întinsorii mortificate. Or, putinismul este un proiect perfid împotriva mujicilor, in primul rând.

    • Cam la fel ca toti autocratii (cleptocrati;) care se respecta, putinistii se ascund si ei in spatele unei perdele ideologice de fum. De data aceasta, o perdea de natura fascistoid-patriotarda, i.e. traditionalism, prezevarea lumii ruse, victimizarea cu intentiile ascunse ale occidentului decadent (care ravneste la ingenuncherea Maicii Rusia), Naotfobie, consolidarea polului Ruski Mir in lumea multipoalara si alte manipulari cu exploatarea temerilor cu pericolul la adresa securitatii, demagogie cu geopolitichie globala, etc.

      • Nimeni nu atentează la adresa securității Fetideratiei Ruse! Ce schimbare in bine s-a produs in soarta mujicilor in ultimii 23 de ani? Cumpliții lor conducători răspândesc teroarea in toată mastodontica țară, iar ei, mujicii și preoții ce răspândesc duhoare de coliva, se roagă pentru Cioclul Putin. Te miri. Cum a putut acest individ privat de afecțiune și de căldură în copilărie, instruit la voia întâmplării de huliganii periferiei lenigradene, împins la misticism de Satana in sutana Kirill, ca imediat după urcarea pe tron de către Mafia Rusă sa purceadă la masacre in propriul stat? Pe scurt, Unsul lui Satan, Putin, are o putere satanică împotriva căreia critica este nelegiuită. Deciziile Fuhrer-ului cele mai nesăbuite, cele mai criminale sunt respectate de supușii lui ca emanând, prin el, de la Mafia care l-a așezat pe tron. Pentru el a asculta glasul altora înseamnă deja a nu mai domni ca un dictator feroce. In fine, Herr Putin și-a pus în aplicare, după principiul lui Herr Hitler, adevărata intenție: „Acolo unde sunt eu, nu e loc pentru nimeni”. Împins mereu mai departe de ura și clocotind de dorința acerbă de a-și demonstra atotputernicia, Dictatorul Roșu nu s-a mulțumit să pedepsească indivizii moscali, el are nevoie să pedepsească fostele republici surori-sclave și…tot așa, mai departe, până în Îndii…

    • P.s: culmea ironiei, prin tarile din spatele fostei cortine de fier, exista multi populisti, revansisti rusofobi, etc (de genul banderistilor Ucrainei, pis-istilor Poloniei, etc) care dau apa la moara putinistilor in Federatia Rusa, Fostul ofiter KGB Putin (scolit in arta manipularii) la randul lui extrapoleaza cu succes aceste setimente, raspandind teama si idea ca Maica Rusia se afla in pericol, sub asediu, etc. Evident, tautca Putin se pozeaza in marele geostrateg, intelept, erou si aparator al tarisoarei, etc. Efectiv, putem observa un fel de simbioaza intre populistii putinisti (populistii Rusiei din prezent) si populistii rusofobi din Estul Europei, dar nu numai. Ei coexista!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro