vineri, iunie 14, 2024

Războiul

Secțiunea internațională a celei de-a XXV a ediții a Festivalului Național de Teatru ( ediția din anul 2015) a avut două teme principale. Războiul și bătrânețea. Au putut fi urmărite atunci două spectacole care, într-un fel sau altul, marcau împlinirea unui secol de la declanșarea Marelui Război. E vorba despre Frontul (Teatrul Thalia din Hamburg), regizat de Luc Perceval, montare în a cărei dramaturgie puteau fi recunoscute fragmente aparținând lui Henri Barbusse și Erich Maria Remarque, și Războiul, spectacol semnat regizoral de Vladimir Pankov. O co-producție internațională fundamentată în principal pe romanul Moartea unui erou  de Richard Aldington.

Dincolo de valoarea respectivelor spectacole, una net diferită, și unul, și celălalt stimulau discuții profesionale despre felul în care poate fi arătat pe scenă războiul. Firește, progresele tehnologice de toate felurile, din ce în ce mai dinamice, inserția fragmentelor filmate în spectacolul de teatru au adus cu ele modificări semnificative și o dinamică binevenită, însă, până la urmă, greul pământului, cum se spune, cade tot pe originalitatea și inventivitatea tratării teatrale a unora și acelorași subteme. Adică raporturile dintre învingători și învinși, dintre eroi și lași, modalitatea prin care se obțin victorii, costurile umane și sociale pe care le implică ele, condiția familiei în vreme de război. Teatrul nu prea poate să surprindă acțiunea. Lupta.  Trebuie  să se mulțumească cu relevarea stărilor și a consecințelor.  

Toate aceste teme ca și stările, traumele, consecințele unor conflicte se regăsesc în piesa lui Sofocle Trahinienele. În care o vedem pe Deianira care, dornică fiind să păstreze dragostea soțului ei Heracles, îi trimite acestuia o mantie înmuiată într-un  lichid letal ce îi va provoca acestuia moartea în chinuri groaznice. Moarte  urmată de sinuciderea vinovatei.

În linii mari, cam același lucru se petrece și în piesa Cruzime și tandrețe, scrisă în anul 2004 de binecunoscutul dramaturg britanic Martin Crimp. Personajul principal, Amelia, și-a sacrificat întreaga viață în numele dragostei sale pentru General. De ani buni, ea trebuie să se mulțumească cu nefericita condiție de femeie care așteaptă. Scurte reveniri de pe teatrele de operațiuni, vești despre faptele de arme, dar și despre infidelitățile la ordinea zilei ale soțului, plus revoltele  post-adolescentine ale fiului James. Amelia are femeie de serviciu, maseuza și manichiuristă, are o cameră dotată cu masă de masaj și ultimele cuceriri ale tehnologiei. Cameră în care însă trăiește ca într-un buncăr (scenografia: Hanna Nistor), așa cum i-o spune răspicat fiul ei, James. Un tânăr și revoltat, și pacifist care -și judecă neiertător părinții. Amelia primește vizitele jurnalistului Richard  ca și pe cele ale comandantului politic și militar Jonathan care îi aduc interesat, însă mânați de interese diferite, vești de pe front. Amelia mai trebuie să suporte și umilința de a o găzdui pe Leala, ultima,  amantă de dată recentă, captură de război a Generalului. Fapt ce se adaugă informațiilor despre testamentul secret al acestuia. Testament ce o exclude complet de la succesiune. Amelia recurge la trucul lichidului fermecat care, odată băut, ar garanta iubirea veșnică, numai că în sticla cu pricina se află, de fapt, o puternică otravă ce provoacă sfârșitul generalului. Care, odată dispărut este acuzat de terorism, de crime de război, de atentat la onoarea militară, la regulile pasămite obligatoriu de respectat în conflictele internaționale.

Nu știu în ce măsură Martin Crimp a ținut cont în scrierea piesei sale de celebra, cinica zicere a lui von Clausewitz în conformitate cu care starea naturală a omenirii ar fi războiului. Mi-e însă foarte clar că dramaturgul a dorit să evidențieze asocierea acestuia cu terorismului, scoaterea lui de sub incidența oricăror reguli, ideea că violența provoacă violența.

În montarea realizată la Teatrul Regina Maria din Oradea, Andrei Dinu a intenționat să sublinieze îngemănarea dintre mitul de odinioară și contemporaneitate. Spectacolul începe cu cântec și dans (coregrafia și mișcarea scenică: Raul Hotcaș), trioul compus din menajeră (Adela Lazăr), maseuză (Anda Tămășanu) și manichiuristă (Giorgiana Coman) funcționând drept substitut al corului antic. Personajele evită să se privească în ochi, întrețin relații fie convenționale, fie tensionate, așa cum e aceea dintre Amelia, femeie încă tânără, frumoasă, foarte bine jucată de Alina Leonte (reacții și sentimente controlate, dictate de supremația codurilor, toate aruncate în aer de decizia sinuciderii) și fiul acesteia, James. Încă un rol în care foarte tânărul actor Tudor Manea dă deplină satisfacție. El are și forță, și sensibilitate, joacă revolte și vulnerabilități. Își construiește personajul, noian de contradicții, insistând pe ciocnirea dintre cruzime și tandrețe. Carina Bunea o aduce pe scenă pe Laela. Trofeu de război, prizonieră-amantă, venită dintr-o altă civilizație dominată de cu totul alte reguli vizând conviețuirea matrimonială. Dacă lui Eugen Neag îi revine misiunea de a portretiza un Richard și naiv, și îndrăgostit până peste cap de Amelia, Ciprian Ciuciu îl joacă inteligent, cu eleganță stranie, studiată pe politicianul ipocrit, ale cărui interese determină transformarea albului în negru. În fine, Alin Stanciu, în rolul Generalului, are și valorifică șansa unui personaj tragic, oricum cu totul altfel decât cele jucate până în acest moment al  carierei sale. Nu, nu i se mai cere să joace băieți simpatici, juni primi, ci maturi supuși la grea încercare,

Până la un moment dat, Andrei Dinu impune o monotonie căutată spectacolului, justificată prin omniprezența așteptării și potențată de o bine aleasă ilustrație muzicală. Probabil că selecția acesteia îi aparține.  Integralitatea spațiului sonor sugerează monotonia. Lucrurile se schimbă progresiv după sinuciderea Ameliei. În consecință, se modifică și stările, și ritmul. Andrei Dinu a clarificat sensurile majore ale piesei. Mai puțin clară, și nu din vina interpretului, ci ori a dramaturgului, ori a regizorului este povestea morții/revenirii scenice a Generalului.      

Teatrul Regina Maria din Oradea

CRUZIME ȘI TANDREȚE de Martin Crimp

Traducerea: Delia Rednic

Regia: Andrei Dinu

Scenografia: Hanna Nistor

Asistent scenografie:  Răzvan Chendrean

Mișcare scenică și coregrafie: Raul Hotcaș

Grafică și animații: Alex V. Miclăuș

Cu: Alina Leonte (Amelia), Alin Stanciu (Generalul), Tudor Manea (James), Eugen Neag (Richard), Ciprian Ciuciu (Jonathan), Adela Lazăr (Rachel), Anda Tămășanu (Cathy), Giorgiana Coman (Nicola), Carina Bunea (Laela)

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro